Iudeii se mirau, şi ziceau: Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?
Dumnezeu, pentru înzestrarea cu înţelepciune alor Săi, are căi care pentru oameni rămân necunoscute sau neînţelese.
Iar oamenii pentru că nu cunosc aceste căi ale lui Dumnezeu, tăgăduiesc sau dispreţuiesc.
Lipsa unor oameni cu şcoală şi cu pregătire omenească, nu-L poate împiedica pe Dumnezeu în Lucrarea Lui.
Priceperea de care au avut nevoie ucenicii Domnului
şi învăţătura necesară, El le-a dăruit-o la ai Săi în chip tainic, fără ca ei să mai fi avut nevoie să urmeze ani lungi o şcoală şi o pregătire omenească.
Sufletelor alese de Hristos pentru o chemare deosebită în slujba Sa, El Însuşi le-a dăruit prin şcoala Duhului Sfânt, toată pregătirea şi orizonturile de care au avut nevoie pentru slujba încredinţată lor. Şi le-a dăruit-o aceasta într-un fel cu totul necunoscut şi neînţeles pentru lume.
Bineînţeles că aceasta nu este o regulă prea obişnuită, ci de fiecare dată este o minune. Dar la Dumnezeu minunile acestea nu sunt totuşi prea mari.
Când nu sunt izvoare obişnuite, Dumnezeu scoate apă pentru poporul Lui din stânci.
Desigur acesta este un lucru şi o cale neobişnuită. Dar când nu-i altă cale, Dumnezeu o poate folosi şi pe aceasta. Şi nu rar.
Ba încă uneori alege anume calea aceasta, pentru a I se vedea puterea Lui cea mare, tocmai prin aceste lucruri nemaipomenite.
Aşa este şi cu propovăduirea Evangheliei.
Când cei înţelepţi şi pricepuţi nu vreau să primească Adevărul şi Lumina Domnului, pentru a o propovădui apoi şi a o desfăşura şi mai departe lumii, care are nevoie de ea, atunci Dumnezeu cheamă la slujba aceasta pe cei neînvăţaţi (Luca 10, 21).
Ba Domnul alege chiar mai cu plăcere calea aceasta, şi pe vasele acestea slabe, pentru că aceste vale goale şi simple, n-au trufia deşartă a unei şcoli cu care să se îngâmfe, umbrind slava lui Dumnezeu cu îngâmfarea lor. Ci ei conştienţi de toată nepriceperea şi nepregătirea lor, sunt o dovadă convingătoare pentru toţi cei care au cugetul curat, că nimic din ceea ce lucrează aceştia nu-i de la ei,
nici de la vreun alt izvor omenesc, ci totul vine numai din Dumnezeu.
Astfel ei nu mai împart slava cu Dumnezeu, cum fac cei învăţaţi,
ci toată slava o aduc numai Domnului Isus, căci tot meritul pentru tot ce se face, se vede bine că este numai al Lui.
Nu batjocoriţi, nici nu nesocotiţi, ceea ce nu puteţi explica şi nu puteţi înţelege, din Lucrarea lui Dumnezeu.
Ci dacă vedeţi o lucrare deosebită, cu vreun har deosebit şi credeţi că Dumnezeu a făcut-o:
- Cum are Omul Acesta învăţătură, dacă El n-a învăţat niciodată? - întrebau iudeii despre Isus.
- Nu ştim cum! Dar iată că are!
Cum are omul acesta aşa pricepere, aşa talent, aşa daruri alese, aşa cunoştinţe şi aşa putere? - auzim întrebând adesea pe mulţi oameni, despre câte un credincios simplu, dar minunat.
- Nu ştim cum le are. Şi nici când le-a primit! Dar iată că le are!
Nu şi le-a câştigat el în chip firesc, nici nu i le-au putut da alţii,
ci i le-a dăruit Dumnezeu într-un chip deosebit. Desigur pentru un scop deosebit.
Noi am văzut, plini de uimire şi de admiraţie, şi minuni de acestea.
Desigur, în mod obişnuit învăţătura, şcoala, educaţia, adică pregătirea şi cultura căpătată printr-un mijloc omenesc,
este de un mare preţ spre o mai largă şi o mai adâncă cunoaştere a lumii şi a lucrurilor din ea,
spre o mai uşoară şi grabnică pătrundere a Adevărului cu mintea şi a vieţii cu priceperea,
sau spre mărturisirea acestora cu gura.
Dar ceea ce poate fi obişnuit a lega pentru înaintarea omenească, nu este neapărat necesară şi pentru Dumnezeu.
Deşi concetăţenii Mântuitorului, oamenii de lângă El, care credeau că cunosc foarte bine toate amănuntele vieţii Lui omeneşti,
spuneau despre El că n-a învăţat niciodată, totuşi El avea o învăţătură deosebită de la Tatăl (Ioan 12, 49),
fără nici o mijlocire obişnuită omenească.
Despre această desăvârşită pregătire a Lui prin Dumnezeu şi prin Taină, El dădea dovadă atât de puterea cât şi de înţelepciunea Sa.
Nu numai prin faptele Sale pe care nimeni nu le mai putea face asemenea Lui,
El a arătat că atât puterea cât şi înţelepciunea Sa erau mai presus decât a tuturor celorlalţi.
În afară de harul Dumnezeiesc, Hristos a mai avut de Copil o Mamă Sfântă, o Mamă cât zece învăţători.
Există astfel de explicaţii, ce e drept foarte rare, dar care întăreau încredinţarea că Dumnezeu poate da har atunci când voieşte şi cui voieşte (Rom. 9, 18).
Poate da binefacerile Sale minunate în chip tainic
şi poate da înţelepciunea Sa pe căi care nu trec prin vămile omenirii, acelora care sunt aleşi ai Lui.
Fireşte că sunt atât de mulţi falşi hristoşi şi înfumuraţi aleşi.
Dar când zgomotul acestora sună a gol, fireşte că sfârşesc dispreţuiţi.
Însă când vreunul este într-adevăr de la Dumnezeu, el este neapărat însoţit de dovezile puterii şi înţelepciunii sfinte. De faptele şi cuvintele pline de lumină şi de binecuvântare care sunt cu atât mai cutremurătoare, cu cât vasul prin care se fac - omeneşte vorbind - este mai lipsit de pregătire.
De aceea, şi tocmai pentru aceasta, întreg meritul pentru toate, se va vedea că este numai al lui Dumnezeu.
Doamne Dumnezeul Cel Înţelept şi Desăvârşit,
fii binecuvântat, căci Tu de multe ori alegi vasele cele mai slabe spre a face de ruşine pe cele tari.
Alegi sufletele simple de pescari şi păstori,
de plugari şi meseriaşi simpli,
şi pui în ei înţelepciunea şi puterea Ta uimitoare,
ca să realizeze lucruri apoi care rămân în faţa tuturor, semnele unei miruiri Dumnezeieşti
şi rămân taine în faţa cărora sufletele uimite se închină pline de recunoştinţă şi de admiraţie,
Toată slava numai Ţie pentru toate acestea.
Amin.