Iudeii se mirau, și ziceau: Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?
Dumnezeu, pentru înzestrarea cu înțelepciune alor Săi, are căi care pentru oameni rămân necunoscute sau neînțelese.
Iar oamenii pentru că nu cunosc aceste căi ale lui Dumnezeu, tăgăduiesc sau disprețuiesc.
Lipsa unor oameni cu școală și cu pregătire omenească, nu-L poate împiedica pe Dumnezeu în Lucrarea Lui.
Priceperea de care au avut nevoie ucenicii Domnului
și învățătura necesară, El le-a dăruit-o la ai Săi în chip tainic, fără ca ei să mai fi avut nevoie să urmeze ani lungi o școală și o pregătire omenească.
Sufletelor alese de Hristos pentru o chemare deosebită în slujba Sa, El Însuși le-a dăruit prin școala Duhului Sfânt, toată pregătirea și orizonturile de care au avut nevoie pentru slujba încredințată lor. Și le-a dăruit-o aceasta într-un fel cu totul necunoscut și neînțeles pentru lume.
Bineînțeles că aceasta nu este o regulă prea obișnuită, ci de fiecare dată este o minune. Dar la Dumnezeu minunile acestea nu sunt totuși prea mari.
Când nu sunt izvoare obișnuite, Dumnezeu scoate apă pentru poporul Lui din stânci.
Desigur acesta este un lucru și o cale neobișnuită. Dar când nu-i altă cale, Dumnezeu o poate folosi și pe aceasta. Și nu rar.
Ba încă uneori alege anume calea aceasta, pentru a I se vedea puterea Lui cea mare, tocmai prin aceste lucruri nemaipomenite.
Așa este și cu propovăduirea Evangheliei.
Când cei înțelepți și pricepuți nu vreau să primească Adevărul și Lumina Domnului, pentru a o propovădui apoi și a o desfășura și mai departe lumii, care are nevoie de ea, atunci Dumnezeu cheamă la slujba aceasta pe cei neînvățați (Luca 10, 21).
Ba Domnul alege chiar mai cu plăcere calea aceasta, și pe vasele acestea slabe, pentru că aceste vale goale și simple, n-au trufia deșartă a unei școli cu care să se îngâmfe, umbrind slava lui Dumnezeu cu îngâmfarea lor. Ci ei conștienți de toată nepriceperea și nepregătirea lor, sunt o dovadă convingătoare pentru toți cei care au cugetul curat, că nimic din ceea ce lucrează aceștia nu-i de la ei,
nici de la vreun alt izvor omenesc, ci totul vine numai din Dumnezeu.
Astfel ei nu mai împart slava cu Dumnezeu, cum fac cei învățați,
ci toată slava o aduc numai Domnului Isus, căci tot meritul pentru tot ce se face, se vede bine că este numai al Lui.
Nu batjocoriți, nici nu nesocotiți, ceea ce nu puteți explica și nu puteți înțelege, din Lucrarea lui Dumnezeu.
Ci dacă vedeți o lucrare deosebită, cu vreun har deosebit și credeți că Dumnezeu a făcut-o:
- Cum are Omul Acesta învățătură, dacă El n-a învățat niciodată? - întrebau iudeii despre Isus.
- Nu știm cum! Dar iată că are!
Cum are omul acesta așa pricepere, așa talent, așa daruri alese, așa cunoștințe și așa putere? - auzim întrebând adesea pe mulți oameni, despre câte un credincios simplu, dar minunat.
- Nu știm cum le are. Și nici când le-a primit! Dar iată că le are!
Nu și le-a câștigat el în chip firesc, nici nu i le-au putut da alții,
ci i le-a dăruit Dumnezeu într-un chip deosebit. Desigur pentru un scop deosebit.
Noi am văzut, plini de uimire și de admirație, și minuni de acestea.
Desigur, în mod obișnuit învățătura, școala, educația, adică pregătirea și cultura căpătată printr-un mijloc omenesc,
este de un mare preț spre o mai largă și o mai adâncă cunoaștere a lumii și a lucrurilor din ea,
spre o mai ușoară și grabnică pătrundere a Adevărului cu mintea și a vieții cu priceperea,
sau spre mărturisirea acestora cu gura.
Dar ceea ce poate fi obișnuit a lega pentru înaintarea omenească, nu este neapărat necesară și pentru Dumnezeu.
Deși concetățenii Mântuitorului, oamenii de lângă El, care credeau că cunosc foarte bine toate amănuntele vieții Lui omenești,
spuneau despre El că n-a învățat niciodată, totuși El avea o învățătură deosebită de la Tatăl (Ioan 12, 49),
fără nici o mijlocire obișnuită omenească.
Despre această desăvârșită pregătire a Lui prin Dumnezeu și prin Taină, El dădea dovadă atât de puterea cât și de înțelepciunea Sa.
Nu numai prin faptele Sale pe care nimeni nu le mai putea face asemenea Lui,
El a arătat că atât puterea cât și înțelepciunea Sa erau mai presus decât a tuturor celorlalți.
În afară de harul Dumnezeiesc, Hristos a mai avut de Copil o Mamă Sfântă, o Mamă cât zece învățători.
Există astfel de explicații, ce e drept foarte rare, dar care întăreau încredințarea că Dumnezeu poate da har atunci când voiește și cui voiește (Rom. 9, 18).
Poate da binefacerile Sale minunate în chip tainic
și poate da înțelepciunea Sa pe căi care nu trec prin vămile omenirii, acelora care sunt aleși ai Lui.
Firește că sunt atât de mulți falși hristoși și înfumurați aleși.
Dar când zgomotul acestora sună a gol, firește că sfârșesc disprețuiți.
Însă când vreunul este într-adevăr de la Dumnezeu, el este neapărat însoțit de dovezile puterii și înțelepciunii sfinte. De faptele și cuvintele pline de lumină și de binecuvântare care sunt cu atât mai cutremurătoare, cu cât vasul prin care se fac - omenește vorbind - este mai lipsit de pregătire.
De aceea, și tocmai pentru aceasta, întreg meritul pentru toate, se va vedea că este numai al lui Dumnezeu.
Doamne Dumnezeul Cel Înțelept și Desăvârșit,
fii binecuvântat, căci Tu de multe ori alegi vasele cele mai slabe spre a face de rușine pe cele tari.
Alegi sufletele simple de pescari și păstori,
de plugari și meseriași simpli,
și pui în ei înțelepciunea și puterea Ta uimitoare,
ca să realizeze lucruri apoi care rămân în fața tuturor, semnele unei miruiri Dumnezeiești
și rămân taine în fața cărora sufletele uimite se închină pline de recunoștință și de admirație,
Toată slava numai Ție pentru toate acestea.
Amin.