Darea şi primirea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Domnul Isus Şi-a dat Viaţa nu ca s-o mai ia iarăşi înapoi numai pe-a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogăţită şi cu ale noastre.
N-a trăit fără rod şi n-a murit fără nădejde, ci le-a avut pe acestea, amândouă, cuprinzându-ne şi pe noi în ele.
2 - Domnul Isus Şi-a dat Viaţa de bună voie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăşi să Şi-o ia prin tăria puterii Lui,
3 - Domnul Isus Şi-a dat Viaţa prin „slăbiciune”, ca să Şi-o ia înapoi prin putere.
Şi pentru că toate acestea Hristos le-a făcut în deplină ascultare de Tatăl, adică: fără să-I fie frică, fără vreo împotrivire, fără nici o ură, fără răzbunare şi fără cârtire, deci fără păcat, - El a biruit.
4 - Nici cărturarii şi nici fariseii nu I-au luat cu de-a sila Viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus,
nimeni nu I-a putut-o lua silit. El Şi-a dat-o de bună voia Lui pentru iubirea noastră.
O, ce putere şi ce iubire a avut Domnul nostru pentru noi.
5 - Nici iadul, nici moartea, nici vrăjmaşii nu I-au luat Viaţa lui Isus Dumnezeu...
Căci lui Hristos Isus Dumnezeu fiind, nimeni nu-I poate lua cu sila nimic.
Ci El de bună voie Şi-a dăruit Viaţa Lui, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit pe noi (1 Ioan 4, 9).
Şi-a dat-o de bună voie pentru ascultarea care a avut-o El faţă de Tatăl,
şi pentru iubirea pe care a avut-o faţă de noi.
6 - Domnul Isus a avut puterea de smerenie şi milă, ca să-Şi dea Viaţa fără să Se împotrivească,
şi a avut puterea de biruinţă ca să Şi-o ia înapoi, prin înfrângerea tuturor vrăjmaşilor Săi,
7 - În toată lucrarea mântuirii noastre, nici Tatăl şi nici vrăjmaşii
nici prietenii şi nici Moartea,
nu I-au luat Domnului Isus Hristos nimic cu sila. Dumnezeu putea dar n-a voit. Moartea voia dar n-a putut.
Ci şi lui Dumnezeu şi Morţii, El S-a adus ca Jertfă de bunăvoie.
Acesta este Marele Său Preţ, care a acoperit marea noastră datorie.
8 - Fiind Una cu Tatăl, care este Izvorul Vieţii,
fiind El Însuşi Viaţa, şi având Viaţă în Sine Însuşi, - Domnul Hristos, Mântuitorul nostru Şi-a dat Viaţa de la Sine, din Sine Însuşi,
adică avea în El Însuşi Viaţa pe care Şi-a dat-o de bunăvoia Sa, pentru ca astfel prin această Viaţă Dumnezeiască dăruită ca Preţ Răscumpărător - să ne-o elibereze din robia morţii şi a diavolului, pe a noastră.
9 - Toţi ne primim viaţa, de orice fel, pe care am avea-o, - numai din Isus Hristos. Atât viaţa trupească cât şi cea sufletească, şi cea duhovnicească în întregime ne primim viaţa de la El.
În valuri şi în unde de căldură, de putere şi de lumină, vine din Isus Hristos, viaţa care ne dă nouă fiinţa, mişcarea şi rodirea cea bună.
O ce datori suntem să ne-o îndrumăm toată numai spre El.
10 - Şi la fel viaţa noastră trebuie să se înalţe, tot atrasă de El, tot ceea ce este în noi viaţă, Îi datorăm Lui... Viaţa din fiinţa noastră, din opera noastră, din tot ce suntem noi.
Întreg acest circuit de viaţă, este o poruncă a Tatălui, care în felul acesta întreţine şi primeşte viaţa noastră a tuturor sufletelor, prin viaţa care este şi care vine din izvorul vieţii noastre, care este Hristos.
11 - După cum Tatăl întreţine viaţa naturii prin circuitul aerului sau luminii, sau apei, care din mări se face nori, apoi ploaia care după ce udă pământul se întoarce iarăşi înapoi, acolo de unde a plecat, făcând toată această slujbă a vieţii fără să scadă şi fără să crească, nimic nu este mai mult de cât era la început,
- tot aşa Hristos ne întreţine nouă viaţa, în orice fel, prin harul Său. Isus Hristos ne dă viaţa proaspătă mereu şi dulce pe totdeauna.
Pentru că n-ar exista viaţa în alt fel.
O, cât de asemănătoare sunt între ele toate lucrările lui Dumnezeu!
Şi cât de minunate sunt ele toate.
12 - Există numai două feluri de inimi: inimi bune şi inimi rele.
Numai cugete curate şi necurate.
Numai duhuri neprihănite şi duhuri drăceşti.
Numai minţi luminate şi minţi neluminate...
- iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau altora.
13 - Cele două feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună în aceeaşi inimă omenească, fără a se da pe faţă că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate şi drăceşti, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (1 Ioan 2, 19).
Până când vine încercarea, care să le arate clar.
Atunci omul trece hotărât la una sau alta din cele două părţi.
Şi îşi primeşte una sau alta din cele două părţi.
14 - Există la un loc oameni buni şi oameni răi,
- după cum există livezi cu pomi verzi şi cu pomi uscaţi,
sau tufe cu muguri buni şi cu muguri seci,
- toate acestea la un loc, fără a se cunoaşte, o vreme lungă, că unii muguri sunt morţi şi uscaţi, iar alţii verzi şi plini de viaţă.
Până când vine primăvara.
Atunci soarele primăverii arată care sunt vii şi care sunt morţi. Care buni şi care răi. Care seci şi care plini.
Aşa va fi la venirea Domnului Isus Hristos.
15 - Oamenii par toţi buni şi credincioşi atâta vreme cânt sunt împreună, amestecaţi între ei,
până când vine lumina şi adevărul lui Hristos - şi-i arată pe toţi cum sunt.
16 - Oamenii par uniţi, par la fel, par curaţi, dar când vine Hristos şi când vine alegerea Lui, atunci se arată că nu toţi cu credinţă (1 Ioan 2, 19).
Atunci se arată că nu toţi sunt buni, că nu toţi sunt fraţi, blânzi, răbdători, iubitori, smeriţi şi curaţi cu inima.
Numai încercarea îl arată pe fiecare om, cum este adevărata lui stare.
17 - O, cât de necesară este încercarea!
Niciodată nu s-ar putea dovedi care bun este fals şi care este bun,
care pom este verde şi care este uscat,
care mugur este rodnic şi care sec,
18 - Dacă n-ar fi propovăduirea adevărului şi verificarea trăirii lui
şi dacă n-ar veni de undeva lumina Evangheliei lui Hristos, pentru a descoperi ascunzişurile inimii oamenilor,
fără asta niciodată nu s-ar putea vedea adâncimea sufletelor şi starea lor adevărată.
19 - Dar Hristos fiind piatra de încercare, El dă odată la iveală gândurile inimilor şi tainelor fiecăruia, ţinute de unii făţarnici, atât de multă vreme, în ascuns.
Fiindcă este scris: ceea ce scoate totul la iveală, este Lumina
iar Lumina - este El.
20 - Dezbinarea n-a venit atunci, doar în clipa când Mântuitorul rostise cuvântul care a căzut ca o piatră grea între ei, ascultătorii Lui, tulburându-i.
Ci dezbinarea era de la început între ei, numai că nu le sosise încă nici un prilej ca ea să se arate, până atunci, fiecare cum erau.
O, Dumnezeule Adevărat, dă pe faţă adevărata stare a fiecăruia, pentru ca cei pentru care mai este vreo nădejde, - să mai aibă odată prilejul să se pocăiască, întorcându-se la Tine.
Amin.