Darea și primirea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Domnul Isus Și-a dat Viața nu ca s-o mai ia iarăși înapoi numai pe-a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogățită și cu ale noastre.
N-a trăit fără rod și n-a murit fără nădejde, ci le-a avut pe acestea, amândouă, cuprinzându-ne și pe noi în ele.
2 - Domnul Isus Și-a dat Viața de bună voie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăși să Și-o ia prin tăria puterii Lui,
3 - Domnul Isus Și-a dat Viața prin „slăbiciune”, ca să Și-o ia înapoi prin putere.
Și pentru că toate acestea Hristos le-a făcut în deplină ascultare de Tatăl, adică: fără să-I fie frică, fără vreo împotrivire, fără nici o ură, fără răzbunare și fără cârtire, deci fără păcat, - El a biruit.
4 - Nici cărturarii și nici fariseii nu I-au luat cu de-a sila Viața Domnului și Mântuitorului nostru Isus,
nimeni nu I-a putut-o lua silit. El Și-a dat-o de bună voia Lui pentru iubirea noastră.
O, ce putere și ce iubire a avut Domnul nostru pentru noi.
5 - Nici iadul, nici moartea, nici vrăjmașii nu I-au luat Viața lui Isus Dumnezeu...
Căci lui Hristos Isus Dumnezeu fiind, nimeni nu-I poate lua cu sila nimic.
Ci El de bună voie Și-a dăruit Viața Lui, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit pe noi (1 Ioan 4, 9).
Și-a dat-o de bună voie pentru ascultarea care a avut-o El față de Tatăl,
și pentru iubirea pe care a avut-o față de noi.
6 - Domnul Isus a avut puterea de smerenie și milă, ca să-Și dea Viața fără să Se împotrivească,
și a avut puterea de biruință ca să Și-o ia înapoi, prin înfrângerea tuturor vrăjmașilor Săi,
7 - În toată lucrarea mântuirii noastre, nici Tatăl și nici vrăjmașii
nici prietenii și nici Moartea,
nu I-au luat Domnului Isus Hristos nimic cu sila. Dumnezeu putea dar n-a voit. Moartea voia dar n-a putut.
Ci și lui Dumnezeu și Morții, El S-a adus ca Jertfă de bunăvoie.
Acesta este Marele Său Preț, care a acoperit marea noastră datorie.
8 - Fiind Una cu Tatăl, care este Izvorul Vieții,
fiind El Însuși Viața, și având Viață în Sine Însuși, - Domnul Hristos, Mântuitorul nostru Și-a dat Viața de la Sine, din Sine Însuși,
adică avea în El Însuși Viața pe care Și-a dat-o de bunăvoia Sa, pentru ca astfel prin această Viață Dumnezeiască dăruită ca Preț Răscumpărător - să ne-o elibereze din robia morții și a diavolului, pe a noastră.
9 - Toți ne primim viața, de orice fel, pe care am avea-o, - numai din Isus Hristos. Atât viața trupească cât și cea sufletească, și cea duhovnicească în întregime ne primim viața de la El.
În valuri și în unde de căldură, de putere și de lumină, vine din Isus Hristos, viața care ne dă nouă ființa, mișcarea și rodirea cea bună.
O ce datori suntem să ne-o îndrumăm toată numai spre El.
10 - Și la fel viața noastră trebuie să se înalțe, tot atrasă de El, tot ceea ce este în noi viață, Îi datorăm Lui... Viața din ființa noastră, din opera noastră, din tot ce suntem noi.
Întreg acest circuit de viață, este o poruncă a Tatălui, care în felul acesta întreține și primește viața noastră a tuturor sufletelor, prin viața care este și care vine din izvorul vieții noastre, care este Hristos.
11 - După cum Tatăl întreține viața naturii prin circuitul aerului sau luminii, sau apei, care din mări se face nori, apoi ploaia care după ce udă pământul se întoarce iarăși înapoi, acolo de unde a plecat, făcând toată această slujbă a vieții fără să scadă și fără să crească, nimic nu este mai mult de cât era la început,
- tot așa Hristos ne întreține nouă viața, în orice fel, prin harul Său. Isus Hristos ne dă viața proaspătă mereu și dulce pe totdeauna.
Pentru că n-ar exista viața în alt fel.
O, cât de asemănătoare sunt între ele toate lucrările lui Dumnezeu!
Și cât de minunate sunt ele toate.
12 - Există numai două feluri de inimi: inimi bune și inimi rele.
Numai cugete curate și necurate.
Numai duhuri neprihănite și duhuri drăcești.
Numai minți luminate și minți neluminate...
- iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau altora.
13 - Cele două feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună în aceeași inimă omenească, fără a se da pe față că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate și drăcești, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (1 Ioan 2, 19).
Până când vine încercarea, care să le arate clar.
Atunci omul trece hotărât la una sau alta din cele două părți.
Și își primește una sau alta din cele două părți.
14 - Există la un loc oameni buni și oameni răi,
- după cum există livezi cu pomi verzi și cu pomi uscați,
sau tufe cu muguri buni și cu muguri seci,
- toate acestea la un loc, fără a se cunoaște, o vreme lungă, că unii muguri sunt morți și uscați, iar alții verzi și plini de viață.
Până când vine primăvara.
Atunci soarele primăverii arată care sunt vii și care sunt morți. Care buni și care răi. Care seci și care plini.
Așa va fi la venirea Domnului Isus Hristos.
15 - Oamenii par toți buni și credincioși atâta vreme cânt sunt împreună, amestecați între ei,
până când vine lumina și adevărul lui Hristos - și-i arată pe toți cum sunt.
16 - Oamenii par uniți, par la fel, par curați, dar când vine Hristos și când vine alegerea Lui, atunci se arată că nu toți au credință (1 Ioan 2, 19).
Atunci se arată că nu toți sunt buni, că nu toți sunt frați, blânzi, răbdători, iubitori, smeriți și curați cu inima.
Numai încercarea îl arată pe fiecare om, cum este adevărata lui stare.
17 - O, cât de necesară este încercarea!
Niciodată nu s-ar putea dovedi care bun este fals și care este bun,
care pom este verde și care este uscat,
care mugur este rodnic și care sec,
18 - Dacă n-ar fi propovăduirea adevărului și verificarea trăirii lui
și dacă n-ar veni de undeva lumina Evangheliei lui Hristos, pentru a descoperi ascunzișurile inimii oamenilor,
fără asta niciodată nu s-ar putea vedea adâncimea sufletelor și starea lor adevărată.
19 - Dar Hristos fiind piatra de încercare, El dă odată la iveală gândurile inimilor și tainelor fiecăruia, ținute de unii fățarnici, atât de multă vreme, în ascuns.
Fiindcă este scris: ceea ce scoate totul la iveală, este Lumina
iar Lumina - este El.
20 - Dezbinarea n-a venit atunci, doar în clipa când Mântuitorul rostise cuvântul care a căzut ca o piatră grea între ei, ascultătorii Lui, tulburându-i.
Ci dezbinarea era de la început între ei, numai că nu le sosise încă nici un prilej ca ea să se arate, până atunci, fiecare cum erau.
O, Dumnezeule Adevărat, dă pe față adevărata stare a fiecăruia, pentru ca cei pentru care mai este vreo nădejde, - să mai aibă odată prilejul să se pocăiască, întorcându-se la Tine.
Amin.