
Despre conducători şi îndrumători
Traian Dorz - Dreptarul învățăturii sănătoase
- Ce spune Sfânta Scriptură -
- Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori și învăţători... pentru zidirea trupului lui Hristos - care este Biserica (Efes. 4, 11-12);
- Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători... (1 Cor. 12, 28);
- Taina lui Hristos... care a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Hristos, prin Duhul (Efes. 3, 5);
- Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învăţători? Toți sunt făcători de minuni? (1 Cor. 12, 29);
- Dacă cineva nu știe să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va conduce Biserica Domnului? (1 Tim. 3, 5);
- Ce spun Sfinţii Părinţi -
- Din invidie şi din pizmă au fost prigoniți cei mai mari și mai drepţi stâlpi și conducători ai Bisericii, dar ei au luptat până la moarte învăţând dreptatea până la marginile Apusului, au suferit mucenicia și s-au dus la locul cel sfânt, fiind cea mai mare pildă de răbdare... (Sf. Clement Romanul)
- Să ne alipim aşadar de acei care ne conduc cu evlavie în pace, nu de cei care umblă cu fățărnicie... Hristos este al celor smeriți și înțelepți, nu al acelora care se ridică mai presus de turma Lui cu mândrie și cu neascultare... Să respectăm pe conducătorii noștri! (Sf. Clement Romanul)
- Să ne gândim la cei ce luptă sub conducătorii noștri, cu câtă bună rânduială, cu câtă ascultare și cu câtă supunere împlinesc poruncile. Nu sunt toți comandanți, nici căpetenii, dar fiecare împlineşte cele poruncite de împăratul. (Sf. Clement Romanul)
- Cine nu vorbește și nu lucrează ca Domnul, nu este al Lui. (Sf. Vasile cel Mare)
- În cinstea Celui care ne-a ales pe noi se cuvine să ne supunem episcopului fără nici o fățărie, căci cine nu se supune conducătorului acestuia văzut, Îl înşeală pe Cel Nevăzut... Şi într-o împrejurare ca aceasta, nu avem de dat răspuns oamenilor, ci lui Dumnezeu. (Sf. Ignatie Teoforul)
- Păstorii şi îndrumătorii să fie miloși și milostivi cu toții, întorcând pe cei rătăciți, cercetând pe toți bolnavii, să nu treacă cu vederea pe cel sărac, pe orfan și pe văduvă și să gândească pururea numai la ceea ce este bine, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi a oamenilor. Să se ferească de mânie, de părtinire, de judecată nedreaptă. Să se depărteze de orice lăcomie de bani. Să nu dea repede crezare celui ce vorbește împotriva cuiva, să nu fie aspri la judecată, ştiind că toți suntem slabi. (Sf. Policarp)
- Pune la probă pe profetul adevărat și pe profetul mincinos. Se cunoaște după viața sa acela care are Duhul cel dumnezeiesc. Cel ce are Duhul cel de Sus este smerit, bun şi liniştit. Se fereşte de orice rău și caută să fie mai prejos decât toți. Când vine în adunarea celor drepţi face rugăciune și îngerul Duhului profetic care se află în el îl face să vorbească mulțimii precum vrea Domnul. (Herma, Păstorul)
- Să-ți aminteşti zi și noapte de cel care îți vorbește Cuvântul, și îl cinstește ca pe Domnul. (Învăţătura celor 12 Apostoli)
- Ce spune părintele Iosif -
- Oastea Domnului trebuie să rămână până la sfârșit cu vestirea şi cu vestitorii cei de bunăvoie, care îşi câştigă traiul vieții lor prin muncă și trudă cinstită și au o viaţă de familie curată. Aceştia fac apostolia pentru Domnul din dragoste şi fără nici o plată.
- Pe cei plecați la drumul misiunii din râvna și dragostea fierbinte pentru Hristos, frații să-i ajute și să-i asculte, ca pe niște vrednici lucrători care asudă în ogorul Evangheliei lui Hristos.
- Pe cei care merg numai să-și facă rost de un trai fără muncă și care nu aduc nici un folos ci numai pagubă și ocară Lucrării lui Hristos, fraţii să nu-i primească, ci să se ferească de ei.
- Oastea Domnului nu încurajează lenea şi înşelătoria religioasă. Cei care umblă înşelând evlavia si dragostea frățească nu au ce căuta între noi. Pe aceştia îi veți cunoaște ușor dupa roadele, după purtările, după faptele şi după duhul lor.
- Pentru orice vestitor al Evangheliei nu este o ruşine să lucreze cu mâinile sale, ci este o cinste și o datorie, ca să nu fie povară pentru nimeni. Conducătorii şi îndrumătorii mari ai Bisericii, în frunte cu Domnul nostru și cu apostolii Săi, n-au primit plată de la nimeni. Darul de bunăvoie, postul și renunțarea au dat totdeauna îndeajuns ... O, ce bogaţi au fost săracii lui Hristos - şi cât de înălțați au fost cei ce care au ştiut să se facă robi tuturor pentru Iisus.
- Mai presus de toate, conducătorul adunării şi vestitorul evangheliei trebuie să vegheze ca să nu se poată ivi niciodată bănuiala că el lucrează şi merge de dragul plății și al pomenilor, iar nu de dragul Evangheliei și al Domnului Iisus. Înainte de a-i feri pe alţii de ispita asta, mai întâi să se ferească pe sine însuşi şi cugetul său.
- Un păstor și un îndrumător care îşi pune viața pentru oile sale, acela va fi totdeauna prețuit și ajutat de către cei pe care îi îngrijește în Domnul.
- Nu uitaţi niciodată porunca Domnului: Păstoriți turma lu Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie... nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine (1 Petru 5, 2).
- Prin urmare, suntem datori:
- Să-i prețuim și să-i ascultăm din toată inima pe lucrătorii și conducătorii cei vrednici puşi de Domnul în fruntea frățietăți noastre, care cu smerenie şi dragoste se pun și se expun pentru lucrul Domnului. Care împart drept Cuvântul Sfânt şi care au viață vrednică de urmat. Astfel de lucrători sunt foarte rari şi foarte puțini, iar ei niciodată nu rămân prea multă vreme printre noi.
- Să nu vorbim nimic rău și nici să nu ascultăm vorbe rele împotriva lucrătorilor Domnului, decât dacă totul este dovedit de martori vrednici de crezare. Căci dacă într-adevăr lucrătorul este vinovat, nu va scăpa el nepedepsit de mâinile Stăpânului. Iar dacă este nevinovat, atunci nu vor scăpa cei ce-l vorbesc de rău...
- Să nu primim nici să nu trimitem la alți frați pe niște necunoscuți care vin la noi spunând că sunt lucrători ai Domnului. Pentru că foarte mulți dintre acești necunoscuți se prefac că sunt frați, dar ei sunt nişte lucrători ai fărădelegii și răufăcători ai fraţilor. Pe cine nu cunoașteți, să nu primiți în casă și în adunare, dacă vreți să nu pătimiți rău.
- Fiecare lucrător să-și aibă ogorul său duhovnicesc bine lucrat şi îngrijit. Și numai după aceea să se ducă în ogorul altora şi când vor fi chemaţi de frații de acolo. Cine nu îngrijește de propriul său ogor cum va putea el îngriji de ogorul altuia?
- Cei care din vina lor trăiesc în neorânduială în familia trupească ori cea sufletească, să nu meargă în misiune și nici să nu fie primiți, până nu-și vor pune în rânduială casa și viața după Cuvântul Domnului şi după sfatul fraţilor.
- Cine nu se poartă în slujba lui de conducător ori de misionar în chip vrednic, acela să fie îndeaproape sfătuit să se îndrepte și numai după aceea să se bucure de încredere și dragoste frățească, orice daruri sufleteşti ar avea el.
- Cine este ușuratec și neevlavios, ori are alte învăţături şi purtări deosebite de duhul şi învăţătura frățească, nu poate fi nici misionar şi nici ostaş al Domnului.
Doamne Duhule Sfinte, Conducătorul Oastei și Călăuzitorul ei, Te rugăm, alege Tu și așează Tu în fruntea frățietății Oastei Domnului Iisus pe acei care îi cunoști Tu că sunt vrednici să îndrume pe alţii.
Iar când au căzut din această vrednicie, scoate-i Tu însuți și așează în locul lor pe alţii care aduc roade şi fac cinste Domnului Iisus şi Evangheliei Sale.
Amin.