Despre propovăduirea Cuvântului
Traian Dorz - Dreptarul învățăturii sănătoase
- Ce spune Sfânta Scriptură -
- Cine primește învățătura în Cuvânt, să facă parte din bunurile lui și celui ce-l învață (Gal. 6, 6);
- Ce spun Sfinții Părinți -
- Botezul și Hirotonia, ca toate Tainele, fac să nu mai fie rang superior sau inferior în sens de subordonare în biserici între clerici și mireni, ci numai slujiri distincte, specifice, care se leagă între ele în unitatea Trupului lui Hristos. Toți sunt una în Hristos. Orice înstrăinare a mirenilor (de la propovăduirea Cuvântului) este deci contrară naturii Bisericii...
- Participarea activă a mirenilor în viața bisericească devine astăzi una din preocupările principale ale pastorației... ea este plină de înțeles eclesiologic. Biserica este una, pentru că voi toți una sunteți în Hristos...
- Din cauza Botezului și Mirungerii, toți cei botezați și unși, indiferent de sex și condiție, devin membri ai trupului care este Biserica, fiecare având dreptul său propriu, slujirea sa unică, misiunea sa personală... toți sunt chemați să participe împreună la zidirea trupului... Biserica există numai ca o comunitate care integrează mădularele ei și slujirile acestora.
- Pastorația de azi impune să fie explorate noi posibilități de a întări colaborarea mirenilor... și mai ales să fie create condiții pentru un nou fel de conviețuire între credincioși... Accesul la cunoașterea aprofundată a Sfintei Scripturi, este una din aceste condiții.
- Citirea, cunoașterea și propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, sunt obligații ale întregului trup al Bisericii, clerici și mireni.
- Contribuția mirenilor la viața bisericească constă mai cu seamă în mărturia lor creștină, atât prin propovăduire directă a Cuvântului lui Dumnezeu, cât și prin viața lor în numele Evangheliei. Mărturia prin calitatea vieții a fost întotdeauna cel mai eficace mijloc de propovăduire și convertire (Fapte 5, 12-16)
- Unii teologi și preoți confundă preoția cu misiunea și exclud mirenii de la datoria și dreptul lor de a vorbi despre Dumnezeu, de a mărturisi credința creștină în orice loc și timp... Propovăduirea Evangheliei de către mireni este de o importanță capitală... Preotul trebuie să evite acea atitudine caracterizată prin îngroșarea unor reguli canonice restrictive...
- Să se facă loc din ce în ce mai mult mirenilor la misunea Bisericii în transmiterea Cuvântului Scripturii...
- Mirenii, comunitatea liturgică poartă cu ea sensul Sfintei Scripturi...
(Din lucrarea Mirenii în Biserică, Sibiu, 1939)
- Ce spune părintele Iosif -
- Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit. Aceasta înseamnă că ea este o lucrare misionară de trăire și propovăduire a Evangheliei vii și lucrătoare, mai întâi în viața personală a fiecărui membru al ei, apoi în familia sa, în biserica sa, în societatea sa.
- A fi ostaș al Domsnului înseamnă a fi un trăitor și vestitor al vieții noi și duhovnicești pe care a adus-o venirea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, și pogorârea Duhului Sfânt în lume.
- Creștinismul înseamnă trăire în Hristos, după pilda Sa și după Cuvântul Său. Domnul Iisus a spus: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”. Și de asemenea a zis: „Eu v-am dat o pildă; cum am făcut Eu, așa să faceți și voi.”
- Noi așa am înțeles și înțelegem viața creștină, ca pe o viață de ascultare și propovăduire a Evangheliei. O viață de sinceră și adevărată predare în slujba Mântuitorului, după cum ne poruncesc toți Părinții noștri bisericești.
- „Toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeul nostru să I-o dăm” - așa cum cântăm la Sfânta Liturghie... și „toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta” – noi, ostași Domnului, aceasta vrem să o facem. Nu este oare normal acest lucru? Și nu este aceasta după porunca Biserici? Atunci de ce suntem învinuiți, dacă facem întocmai cum spunem?
- Toți Sfinții Părinți bisericești adeveresc poruncile Sfintei Scripturi că noi, fiecare creștin, trebuie să fim mărturisitori și propovăduitori ai Cuvântului lui Hristos. Creștinismul din primele veacuri așa a a făcut. În felul acesta s-a răspândit credința peste tot pământul... Adevărul acesta nu s-a schimbat. N-a venit o altă poruncă de Sus, ca să oprească această propovăduire. Lumea are și va avea nevoie tot mai mare de propovăduirea Cuvântului, după cum este scris: propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui, la timp și ne-la-timp...
- Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oile Domnului nu sunt necuvântătoare... Cuvântul ni s-a dat ca să-l punem nu în slujba diavolului, ci în slujba lui Dumnezeu. Dar ce grozav lucru se petrece în creștinismul de azi! Cine oprește pe toți cei ce propovăduiesc pe diavolul și păcatul? Cine împiedică pe cei ce scriu pentru pierzarea oamenilor? Cine închide pe cei ce răspândesc nelegiuirea?
Dar câtă luptă ca să fie opriți și puținii care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu printre oameni! Ce durere și ce păcat că tocmai unii dintre cei care ar trebui să încurajeze aceste lucru, îl împiedică.
- Prin urmare, suntem datori:
- Oricine intră în Oastea Domnului trebuie să devină un vestitor și un propovăduitor al Evangheliei, mai ales prin faptele sale, dar și prin cuvintele și purtările sale... Fiecare suflet de frate și soră va folosi orice prilej ca să spună altora ce i-a făcut lui Domnul și cum a avut milă de el, izbăvindu-l de întuneric și aducându-l la lumină.
- Dacă am deschis ușa inimii noastre și L-am primit pe Domnul Iisus în viața noastră, noi suntem datori să-L ducem pe El oriunde mergem și să vorbim despre El și despre viața fericită cu El, oricui și oricând.
- Oricare suflet din Oastea Domnului trebuie să aibă Sfânta Scriptură, să citească în ea și să vorbească din cuvintele ei cu toată înțelepciunea, oricând se cuvine și oricui este potrivit. Aceasta pentru că sunt mulți care nu cunosc Sfânta Scriptură și nici bucuria mântuirii care vine din iertarea păcatelor și din împăcarea cu Dumnezeu.
- Dacă frățietatea nostră a Oastei Domnului este o lucrare de misiune sfântă și de propovăduire a Cuvântului ceresc, atunci fiecare din noi trebuie să devenim un misionar în slujba Evangheliei, în casa și familia noastră, în orașul sau satul nostru, la munca noastră, în călătorile noastre. În jurul nostru trăiesc mii de suflete pierdute, care nu-l cunosc pe Domnul Iisus, Cuvântul Său și mântuirea Sa. Față de toți aceștia noi avem o mare datorie misionară. Să ne-o împlinim cu toată dragostea și credincioșia.
- În lucrarea de misiune, datoria nostră este de două feluri: să propovăduim Cuvântul Domnului potrivit cu învățătura noastră. Și apoi să înfruntăm pe potrivnicii acestei învățături, care vin să tulbure sufletele noastre, aducând alte învățături deosebite.
- Lucrarea de misiune cea mai potrivită este cea de la om la om. Dacă începi să vorbești cuiva arată-i și învață-l până ce ajunge să cunoască și să ia bine calea mântuirii. Aceasta este cea mai bună și cea mai folositoare propovăduire a Cuvântului.
- Nu-i de ajuns numai să semeni Cuvântul, ci să și veghezi ca să nu vină vrăjmașul să-l smulgă ori să-l strice din inima unde l-ai semănat. De aceea trebuie luptat ca stricătorii învățăturii și furii de suflete să nu poată strica și nimici via Domnului, în care ne-a chemat și pe noi să lucrăm.
Doamne Duhule Sfinte, Tu care Te-ai pogorât de la Tatăl în Numele Domnului Iisus pentru a ne face pe toți pescari de oameni și vestitori ai Cuvântului Tău, ajută-ne Te rugăm să putem face fiecare dintre noi această slujbă în cel mai curat și mai frumos fel, ca să poți lucra întotdeauna fericit împreună cu noi, binecuvântând munca noastră cu rod sfânt.
Amin