Despre propovăduirea Cuvântului
Traian Dorz - Dreptarul învățăturii sănătoase
- Ce spune Sfânta Scriptură -
- Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din bunurile lui și celui ce-l învață (Gal. 6, 6);
- Ce spun Sfinții Părinți -
- Botezul şi Hirotonia, ca toate Tainele, fac să nu mai fie rang superior sau inferior în sens de subordonare în biserici între clerici şi mireni, ci numai slujiri distincte, specifice, care se leagă între ele în unitatea Trupului lui Hristos. Toți sunt una în Hristos. Orice înstrăinare a mirenilor (de la propovăduirea Cuvântului) este deci contrară naturii Bisericii...
- Participarea activă a mirenilor în viața bisericească devine astăzi una din preocupările principale ale pastorației... ea este plină de înțeles eclesiologic. Biserica este una, pentru că voi toți una sunteţi în Hristos...
- Din cauza Botezului şi Mirungerii, toți cei botezați și unşi, indiferent de sex și condiție, devin membri ai trupului care este Biserica, fiecare având dreptul său propriu, slujirea sa unică, misiunea sa personală... toți sunt chemaţi să participe împreună la zidirea trupului... Biserica există numai ca o comunitate care integrează mădularele ei și slujirile acestora.
- Pastorația de azi impune să fie explorate noi posibilități de a întări colaborarea mirenilor... şi mai ales să fie create condiţii pentru un nou fel de conviețuire între credincioşi... Accesul la cunoaşterea aprofundată a Sfintei Scripturi, este una din aceste condiţii.
- Citirea, cunoașterea şi propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, sunt obligații ale întregului trup al Bisericii, clerici şi mireni.
- Contribuția mirenilor la viața bisericească constă mai cu seamă în mărturia lor creştină, atât prin propovăduire directă a Cuvântului lui Dumnezeu, cât şi prin viața lor în numele Evangheliei. Mărturia prin calitatea vieţii a fost întotdeauna cel mai eficace mijloc de propovăduire și convertire (Fapte 5, 12-16)
- Unii teologi şi preoți confundă preoția cu misiunea şi exclud mirenii de la datoria şi dreptul lor de a vorbi despre Dumnezeu, de a mărturisi credința creştină în orice loc și timp... Propovăduirea Evangheliei de către mireni este de o importanță capitală... Preotul trebuie să evite acea atitudine caracterizată prin îngroşarea unor reguli canonice restrictive...
- Să se facă loc din ce în ce mai mult mirenilor la misunea Bisericii în transmiterea Cuvântului Scripturii...
- Mirenii, comunitatea liturgică poartă cu ea sensul Sfintei Scripturi...
(Din lucrarea Mirenii în Biserică, Sibiu, 1939)
- Ce spune părintele Iosif -
- Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Aceasta înseamnă că ea este o lucrare misionară de trăire şi propovăduire a Evangheliei vii şi lucrătoare, mai întâi în viața personală a fiecărui membru al ei, apoi în familia sa, în biserica sa, în societatea sa.
- A fi ostaş al Domsnului înseamnă a fi un trăitor şi vestitor al vieții noi și duhovniceşti pe care a adus-o venirea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, și pogorârea Duhului Sfânt în lume.
- Creştinismul înseamnă trăire în Hristos, după pilda Sa şi după Cuvântul Său. Domnul Iisus a spus: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”. Şi de asemenea a zis: „Eu v-am dat o pildă; cum am făcut Eu, așa să faceți și voi.”
- Noi așa am înțeles și înţelegem viața creștină, ca pe o viață de ascultare şi propovăduire a Evangheliei. O viață de sinceră şi adevărată predare în slujba Mântuitorului, după cum ne poruncesc toți Părinţii noştri bisericești.
- „Toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeul nostru să I-o dăm” - aşa cum cântăm la Sfânta Liturghie... şi „toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta” – noi, ostaşi Domnului, aceasta vrem să o facem. Nu este oare normal acest lucru? Şi nu este aceasta după porunca Biserici? Atunci de ce suntem învinuiți, dacă facem întocmai cum spunem?
- Toți Sfinții Părinți bisericești adeveresc poruncile Sfintei Scripturi că noi, fiecare creştin, trebuie să fim mărturisitori şi propovăduitori ai Cuvântului lui Hristos. Creştinismul din primele veacuri așa a a făcut. În felul acesta s-a răspândit credința peste tot pământul... Adevărul acesta nu s-a schimbat. N-a venit o altă poruncă de Sus, ca să oprească această propovăduire. Lumea are şi va avea nevoie tot mai mare de propovăduirea Cuvântului, după cum este scris: propovăduiește Cuvântul, stăruieşte asupra lui, la timp şi ne-la-timp...
- Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oile Domnului nu sunt necuvântătoare... Cuvântul ni s-a dat ca să-l punem nu în slujba diavolului, ci în slujba lui Dumnezeu. Dar ce grozav lucru se petrece în creştinismul de azi! Cine oprește pe toți cei ce propovăduiesc pe diavolul şi păcatul? Cine împiedică pe cei ce scriu pentru pierzarea oamenilor? Cine închide pe cei ce răspândesc nelegiuirea?
Dar câtă luptă ca să fie opriți și puținii care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu printre oameni! Ce durere și ce păcat că tocmai unii dintre cei care ar trebui să încurajeze aceste lucru, îl împiedică.
- Prin urmare, suntem datori:
- Oricine intră în Oastea Domnului trebuie să devină un vestitor și un propovăduitor al Evangheliei, mai ales prin faptele sale, dar și prin cuvintele și purtările sale... Fiecare suflet de frate şi soră va folosi orice prilej ca să spună altora ce i-a făcut lui Domnul şi cum a avut milă de el, izbăvindu-l de întuneric şi aducându-l la lumină.
- Dacă am deschis uşa inimii noastre şi L-am primit pe Domnul Iisus în viața noastră, noi suntem datori să-L ducem pe El oriunde mergem şi să vorbim despre El şi despre viața fericită cu El, oricui şi oricând.
- Oricare suflet din Oastea Domnului trebuie să aibă Sfânta Scriptură, să citească în ea și să vorbească din cuvintele ei cu toată înţelepciunea, oricând se cuvine şi oricui este potrivit. Aceasta pentru că sunt mulți care nu cunosc Sfânta Scriptură şi nici bucuria mântuirii care vine din iertarea păcatelor şi din împăcarea cu Dumnezeu.
- Dacă frățietatea nostră a Oastei Domnului este o lucrare de misiune sfântă și de propovăduire a Cuvântului ceresc, atunci fiecare din noi trebuie să devenim un misionar în slujba Evangheliei, în casa şi familia noastră, în oraşul sau satul nostru, la munca noastră, în călătorile noastre. În jurul nostru trăiesc mii de suflete pierdute, care nu-l cunosc pe Domnul Iisus, Cuvântul Său şi mântuirea Sa. Faţă de toți aceștia noi avem o mare datorie misionară. Să ne-o împlinim cu toată dragostea şi credincioşia.
- În lucrarea de misiune, datoria nostră este de două feluri: să propovăduim Cuvântul Domnului potrivit cu învăţătura noastră. Și apoi să înfruntăm pe potrivnicii acestei învăţături, care vin să tulbure sufletele noastre, aducând alte învăţături deosebite.
- Lucrarea de misiune cea mai potrivită este cea de la om la om. Dacă începi să vorbeşti cuiva arată-i și învață-l până ce ajunge să cunoască și să ia bine calea mântuirii. Aceasta este cea mai bună și cea mai folositoare propovăduire a Cuvântului.
- Nu-i de ajuns numai să semeni Cuvântul, ci să și veghezi ca să nu vină vrăjmaşul să-l smulgă ori să-l strice din inima unde l-ai semănat. De aceea trebuie luptat ca stricătorii învăţăturii şi furii de suflete să nu poată strica şi nimici via Domnului, în care ne-a chemat și pe noi să lucrăm.
Doamne Duhule Sfinte, Tu care Te-ai pogorât de la Tatăl în Numele Domnului Iisus pentru a ne face pe toți pescari de oameni şi vestitori ai Cuvântului Tău, ajută-ne Te rugăm să putem face fiecare dintre noi această slujbă în cel mai curat și mai frumos fel, ca să poți lucra întotdeauna fericit împreună cu noi, binecuvântând munca noastră cu rod sfânt.
Amin