Despre nașterea din nou

Cu privire la nașterea din nou, câteva spicuiri de fratele Ion de la Săsciori:

„De trei ori în viață trebuie să ne naștem, zice Sfântul Atanasie cel Mare. O naștere este ieșirea afară din sânurile de maică, când adică din pământ la pământ ne ducem. Iar celelalte două ne sunt de la pământ la cer. Din care una ne este mulțumitoare, adică cea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta, a treia, este din pocăință și din ostenelile cele bune. Și într-aceasta adică, în a treia, suntem noi”.

Aceasta este nașterea din nou, nașterea de sus, care este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului și face o schimbare din temelie în viața lui.

E potrivit să citim aceste rânduri așezate cândva de iubitul nostru frate de la Săsciori, acum în preajma Nașterii Scumpului nostru Mântuitor. Căci ce folos am avea noi de Nașterea Mântuitorului dacă despre nașterea noastră din nou, a mea și a ta, niciodată n-am spune nimic sau n-am învăța nimic? Și acum să auzim ce ne spune:

Iisus și Nicodim

E noapte. Pe ulițele cetății pustii, un om singuratic, un bătrân, se strecoară grăbit de-a lungul zidurilor. Ajungând la o casă, bate la ușă. Cineva vine și-i deschide. Și iată-l deodată în odaia cu lumină potolită, față-n față cu Acela pe care dorea să-L vadă, să-L audă, să-L cunoască, cu Iisus, despre Care el spune că este un învățător venit de la Dumnezeu.

Bătrânul acesta, care dorea să-L vadă pe Domnul Iisus este Nicodim, un fruntaș al iudeilor, unul dintre farisei. Semnele pe care le săvârșește Iisus, despre care se șoptește că este Mesia, Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, l-au pus în uimire și i-au răscolit inima. Și tocmai răscolirea și neliniștea aceasta l-a pornit acum noaptea pentru a sta de vorbă cu El și pentru a afla un răspuns și o liniștire la întrebările și frământările sale.

Fiind un om cinstit, Nicodim nu se mulțumește cu ce șoptesc dușmanii sau cu ce spun prietenii despre Iisus, ci merge el însuși, pentru ca să afle chiar din gura Lui adevărul. Și n-a făcut degeaba acel drum. Nu i-a fost zadarnică petrecerea din noaptea aceea în starea de vorbă cu Domnul Iisus. Căci lucruri mari și adevăruri mari au auzit urechile sale. I s-a descoperit taina minunată a fericirii și mântuirii oricărui suflet: taina nașterii din nou, taina lucrării minunate a Duhului Sfânt, taina dragostei lui Dumnezeu, Care atât de mult a iubit lumea, încât și pe singurul Său Fiu L-a dat, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Ferice de tine, suflete frământat și neliniștit, că ai ales această cale de a merge singur la Iisus, de a-I vorbi cu gura ta, mărturisindu-I cu sinceritate totul, pentru a auzi apoi din gura Lui cuvântul mântuitor de care ai nevoie.

Suflet drag, însetoșezi tu după pace? Dorești liniștea și mulțumirea? Cine nu le dorește, nu-i așa? După frământarea anilor în care n-ai cunoscut decât necazul, după viața fără de gust pe care ai trăit-o în chip ușuratic și lumesc, după toate izbiturile pe care barca vieții tale le-a suferit, ai dori, în sfârșit, să ancorezi la țărmul împărăției păcii, a liniștii și a fericirii care să nu se mai isprăvească niciodată.

Și tu, suflete care, privind în sus, dorești după starea minunată de odihnă și pace a sfinților, vrei tu cu adevărat să ajungi acolo? Vrei tu să trăiești chiar de pe-acum în Împărăția lui Dumnezeu? O, cine-ar fi atât de nesocotit încât să spună că nu vrea să fie împreună cetățean cu sfinții, om din casa lui Dumnezeu, locuitor al Sionului de Sus!

Fără îndoială însă că numai cu vorbe ca acestea: „Aș dori”, „Aș vrea”, „Nădăjduiesc și eu” , „Fac și eu ce pot”, nu se poate avea Împărăția lui Dumnezeu. Pentru a avea, a vedea și a intra în această Împărăție, trebuie îndeplinită o anumită condiție. Și tocmai despre această condiție i-a vorbit Domnul Iisus cu Nicodim. Aceasta e taina minunată, singura cale prin care orice suflet poate ajunge în legătură cu Dumnezeu; și prin aceasta, la starea de fericire și pace. Această taină este nașterea din nou, despre care, fără îndoială, ai auzit: fie că ai învățat la școală, fie ai citit sau ai auzit în vreo predică. Poate chiar ai spus și altora despre acest lucru. E hotărât însă că nici un folos nu poți avea câtă vreme n-ai trecut și n-ai trăit tu însuți adevărul cuprins în cuvintele pe care Domnul Iisus le-a spus și le-a repetat de trei ori lui Nicodim: nașterea din nou. „Adevărat, adevărat îți spun că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să vă nașteți din nou” (In 3, 3-7).

„Dar cum se poate face aceasta? ”, întreabă mirat acest sincer căutător al adevărului. Căci el, deși era învățat și evlavios, nu poate pricepe aceste lucruri: „ Trebuie să vă nașteri din nou”. Este ceva peste care nu se poate trece.

Din această mărturie a Noului Testament reiese faptul că nu numai oamenii răi și păcătoși au trebuință de renaștere, ci și oamenii cei mai buni, cei mai morali, care trăiesc o viață corectă și bună, trebuie să se nască din nou.

Și parcă-l aud și pe cititorul meu: „Bine, dar eu sunt creștin, eu sunt botezat, eu fac fapte bune și-mi îndeplinesc datoriile religioase cât pot mai bine. Eu mă feresc să fac rău și caut să duc o viață de om cumsecade și să n-am cu nimeni nimica Foarte bine. Frumoase și bune sunt toate aceste lucruri, numai că ele nu sunt tot una cu nașterea din nou. Și acestea singure nu dau nimănui dreptul să intre în cer. Evanghelia spune: „ Trebuie să vă nașteri din nou”. Botezul este o orânduire dumnezeiască. Prin botez intrăm în creștinătate, precum și un israelit intra în comunitatea poporului lui Dumnezeu prin tăierea împrejur. Dar „ iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu. Și tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne”, zice Sfântul Pavel. „ Ci iudeu este acela care este iudeu înlăuntru. Și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă. Un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Rom 2, 28-29).

Cam așa e și cu botezul. Creștini botezați sunt ei cu milioanele, dar cei mai mulți nu trăiesc taina acestui botez: în moarte cu Hristos, adică morți față de păcat. Mulți au crezut, dar nu s-au pocăit. De aceea inima lor a rămas tot rea, tot rece și plină de viclenie și de răutate. Așa a fost cu Simon vrăjitorul din Faptele Apostolilor 8, 13-23, căruia Apostolul Petru i-a spus:

„ Inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Ești plin de fiere amară și-n lanțurile fărădelegilor”.

Se spune că botezul este nașterea de-a doua, după cum nașterea noastră firească este cea dintâi. Bine, dar ce te faci cu botezatul care zace în patimi și păcate și stă prins în lanțurile fărădelegii? Nu trebuie el să se nască din nou, pentru ca să fie curățit și mântuit?

În acest înțeles zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-i de-ajuns că te-ai născut creștin; trebuie să te faci creștin”.

Dar faptele bune? Nici ele nu sunt nașterea din nou. Și nu o pot înlocui. Ele sunt roada nașterii din nou. Faptele celui care încă n-a fost curățit în baia nașterii din nou sunt niște haine mânjite, așa scrie la Isaia 64, 6.

Cât despre lauda celor care spun că sunt oameni cumsecade, știm că asta nu e decât o vorbă goală, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune că toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Rom 3, 9-23).