Duhul Sfânt - Mângâietorul

„Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da vouă un alt Mângâietor, Care să rămână cu voi în veac” (In 14, 16-18).

Iisus Mântuitorul S-a coborât pe pământ nu numai ca Învățător, ci și ca Mângâietor. El tămăduia „pe cei zdrobiți cu inima” (Lc 4, 18). El împărțea mângâiere dulce apostolilor Săi și tuturor celor ce se apropiau de El. Când a sosit ceasul plecării Lui la cer, apostolii s-au întristat. Însă Mântuitorul i-a îmbărbătat, spunându-le: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da vouă un alt Mângâietor, Care să rămână cu voi în veac... nu vă voi lăsa orfani” (In 14, 16-18). Vom spune deci și aici: Ce bine a fost că S-a înălțat Iisus la cer și ne-a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul! „Ci adevărat zic vouă - zicea Iisus - de folos este vouă să Mă duc Eu, căci, de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” (In 16, 7).

Mângâietorul nostru cel Adevărat și mângâierea noastră cea adevărată sunt Duhul Sfânt. Există și mângâiere lumească, dar mângâierea cea adevărată este mângâierea pe care ne-o dă Duhul Sfânt. Este o mare deosebire, este o uriașă deosebire între mângâierea cea lumească și mângâierea Duhului Sfânt.

Prima condiție a mângâierii este dragostea. Numai o mângâiere ce purcede din dragoste poate alina dureri și întristări. Ați văzut cum, pe vreme de necaz, vine și unul, și altul, să te mângâie. Dar cei mai mulți vin numai din „datorie”, nu din dragoste. „E datoria noastră să-l mângâiem pe cutare și cutare”... „E datoria voastră să-l mângâiați”... Astfel de vorbe se aud de regulă când cineva cade la necaz. Dar, cu astfel de „datorii”, cei întristați nu se prea mângâie. La inima celui necăjit străbate numai o mângâiere ce purcede din dragoste. Dragostea, numai dragostea este în stare să șteargă lacrimile durerii. Pe un necăjit îl poate mângâia numai unul care îl iubește.

Duhul Sfânt este Mângâietorul nostru cel Adevărat, pentru că El ne iubește cu o dragoste nemărginită. El este „vistierul” dragostei cerești. El ne iubește cu dragostea Tatălui și a Fiului. În mângâierea Duhului Sfânt este și dragostea nemărginită a Tatălui, Care a jertfit pe Fiul Său pentru noi; și este și dragostea cea nemărginită a Fiului, Care S-a jertfit pentru noi. Duhul Sfânt ne iubește cu o mângâiere ce întrece orice fel de mângâiere lumească, pentru că El ne iubește cu o dragoste ce întrece orice dragoste omenească.

O, ce mângâiere dulce și scumpă este mângâierea Duhului Sfânt! Cei care trăim în școala Duhului Sfânt o simțim ca pe o miere dulce ce unge inima noastră. O simțim ca pe un untdelemn ceresc ce unge rănile inimilor noastre.

A doua, vom spune că Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios și statornic. Dragostea și prietenia cea omenească sunt nestatornice. La vreme de necaz, de multe ori, ba, de cele mai multe ori, te părăsește prietenul cel mai bun. Dar Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios și statornic. El va rămâne lângă patul tău chiar când toți te vor părăsi. El va rămâne cu tine în necazul tău, chiar și când „tatăl tău și mama ta te vor părăsi” (Ps 26, 16). El va rămâne cu tine pentru că te iubește. El te iubește chiar și când ai greșit. El nu te părăsește chiar și când ai greșit. Prietenii te părăsesc când ai greșit, dar Mângâietorul cel Ceresc nu. Oricât de greșit ai fi, El stă lângă patul tău când îți „speli în toate nopțile așternutul tău cu lacrimi de căință” (Ps 6, 6).

Oricât de rătăcit și greșit ai fi, El te mângâie și te sărută cu dragostea și iertarea Tatălui Ceresc, când te vede plângând cu lacrimile fiului pierdut.

O, ce Mângâietor scump și dulce ne este nouă Duhul Sfânt! Câți însă Îl cunosc?... Și câtă stăruință și statornicie arată Duhul Sfânt-Mângâietorul în lucrarea Sa! Este un om necăjit, pe care deznădejdea l-a cuprins în brațele ei. Încerci să-l mângâi și azi, și mâine. Dar, de la o vreme, te plictisești și, văzând zădărnicia încercărilor tale, îl părăsești. Dar Duhul Sfânt nu face așa. El stăruie mereu pentru mângâierea noastră. Pe El nu-L descurajează nici păcatele noastre, nici învârtoșarea noastră. Chiar când noi, nesocotiții, ne legăm cu lanțurile deznădejdii și cheia de la lacăt o zvârlim, să nu ne poată dezlega nimeni, El vine cu cheia Lui și ne dezleagă.

Duhul Sfânt este, apoi, un Mângâietor înțelept. Mângâierea este și ea un fel de medicament sufletesc, pe care trebuie să știi cum să-l aplici bolnavului. Nu e lucru ușor a-l mângâia pe cineva. Trebuie să afli ce-l doare și să afli leacul potrivit. N-ați văzut că, de multe ori, vrând să te mângâie cineva, îți face mai mult rău decât bine? Când greșești mângâierea, îi faci celui necăjit mai mult rău decât bine, întocmai ca și când ai greși tratamentul unui bolnav.

Aduceți-vă aminte de Iov din Scriptură. Așa pățise și el cu mângâierea „prietenilor” săi. Îl „mângâiau” prietenii, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru trufia sa și păcatele sale (Iov 16 și 22). Aceasta era un medicament greșit, care sporea și mai mult suferințele Dreptului Iov.

Însă Duhul Sfânt nu face niciodată greșeli de acestea. El vede imediat rana din inima noastră și pune îndată pe ea leacul cel alinător. O, ce Mângâietor bun și înțelept este Duhul Sfânt!

Vom spune apoi și aici că Duhul Sfânt ne mângâie, arătându-ne neîncetat Crucea Golgotei. Oarecând Moise, în pustie, striga celor mușcați de șarpe să privească spre șarpele cel de aramă (Num. 21, 8). Așa face și Duhul Sfânt: ne strigă și El: „Toți cei răniți de necazuri și încercări, priviți spre Crucea Golgotei! Priviți spre Cel Care a suferit dureri și moarte pentru noi și păcatele noastre!... Priviți rănile Lui și gândiți-vă că El vă iubește cu o dragoste nemărginită; El este cu voi în necazurile voastre; încercările vă vin pentru binele vostru cel sufletesc!”...

Mângâierea Duhului Sfânt trece prin Golgota, trece prin trezirea cea sufletească a omului. Mângâierea Duhului Sfânt nu se prezintă singură, ci numai însoțită de trezirea omului din păcate. Dacă Duhul Sfânt S-ar prezenta numai ca Mângâietor, apoi toată lumea ar alerga la El, ca muștele la miere. E plină lumea de necazuri și încercări și cine n-ar avea lipsă de mângâiere?! Dar această mângâiere se dă numai celor ce trec pe la picioarele Crucii, prin trezirea cea sufletească. Pe vreme de boală și necaz, toți oamenii strigă: „Doamne, Doamne!”, iar pe urmă Îl uită pe Domnul. Acestor fel de bolnavi le trebuie, mai întâi, cuțitul operației - trezirea și renașterea cea sufletească - și pe urmă untdelemnul mângâierii. Altcum, untdelemnul Duhului Sfânt li se dă degeaba.

Un misionar a făcut socoteala că, dintr-o mie de bolnavi care au scăpat de la moarte, nici 10% n-au devenit creștini mai buni.

Rugăciune

Duhule Sfinte, Cerescule Mângâietor, mângâie-mă și pe mine, căci multe sunt întristările și necazurile mele în această vale a plângerii! În fiecare ceas, în fiecare clipă, am lipsă de mângâierea Ta cea dulce. Am, îndeosebi, Duhule Sfinte, o întristare pentru care nimeni nu mă poate mângâia... am o durere pe care nimeni nu mi-o poate ușura... am o rană pe care nimeni nu mi-o poate lecui, decât Tu, Cerescule Mângâietor! Întristarea pentru păcat, durerea pentru păcatele mele este rana aceasta. Lumea n-are nici un picur de untdelemn pentru o rană ca aceasta. Păcatul mi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Păcatul m-a lăsat în drum, rănit, bolnav și părăsit. Și nu este nimeni, Duhule Sfinte, care m-ar putea mângâia. Zadarnic caut liniște, zadarnic caut mângâiere. Zadarnic îmi întreb mereu sufletul: „Suflete al meu, de ce ești mâhnit și de ce mă tulburi?” (Ps 41, 6). Rana mă doare. Plâng cu lacrimile fiului pierdut și alerg în toate părțile, strigând cu amar: „Am pierdut pe Iubitul inimii mele!... N-ați văzut pe Iubitul inimii mele?” (Cânt 3, 3). Și nu este nimeni cine să-mi răspundă... și nu este nimeni cine m-ar putea mângâia, decât Tu, Preadulcele meu Mângâietor Ceresc. Tu mă mângâi cu vestea cea scumpă că Tatăl Ceresc mă iartă și mă așteaptă cu brațele deschise. Tu mă mângâi cu vestea cea dulce că „Iubitul meu”, Mântuitorul meu, mă caută și El și mă așteaptă cu dragoste, ca să pot spune iarăși: „Preaiubitul meu este al meu și eu sunt al Lui” (Cânt 2, l6).

O, Preabinecuvântat Mângâietor Ceresc, rămâi neîncetat cu mine și mă mângâie neîncetat cu mângâierile Tale cele dulci și sfinte!