Duhul Sfânt - Mângâietorul

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da vouă un alt Mângâietor, Care să rămână cu voi în veac” (In 14, 16-18).

Iisus Mântuitorul S-a coborât pe pământ nu numai ca Învăţător, ci şi ca Mângâietor. El tămăduia „pe cei zdrobiţi cu inima” (Lc 4, 18). El împărţea mângâiere dulce apostolilor Săi şi tuturor celor ce se apropiau de El. Când a sosit ceasul plecării Lui la cer, apostolii s-au întristat. Însă Mântuitorul i-a îmbărbătat, spunându-le: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da vouă un alt Mângâietor, Care să rămână cu voi în veac... nu vă voi lăsa orfani” (In 14, 16-18). Vom spune deci şi aici: Ce bine a fost că S-a înălţat Iisus la cer şi ne-a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul! „Ci adevărat zic vouă - zicea Iisus - de folos este vouă să Mă duc Eu, căci, de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” (In 16, 7).

Mângâietorul nostru cel Adevărat şi mângâierea noastră cea adevărată sunt Duhul Sfânt. Există şi mângâiere lumească, dar mângâierea cea adevărată este mângâierea pe care ne-o dă Duhul Sfânt. Este o mare deosebire, este o uriaşă deosebire între mângâierea cea lumească şi mângâierea Duhului Sfânt.

Prima condiţie a mângâierii este dragostea. Numai o mângâiere ce purcede din dragoste poate alina dureri şi întristări. Aţi văzut cum, pe vreme de necaz, vine şi unul, şi altul, să te mângâie. Dar cei mai mulţi vin numai din „datorie”, nu din dragoste. „E datoria noastră să-l mângâiem pe cutare şi cutare”... „E datoria voastră să-l mângâiaţi”... Astfel de vorbe se aud de regulă când cineva cade la necaz. Dar, cu astfel de „datorii”, cei întristaţi nu se prea mângâie. La inima celui necăjit străbate numai o mângâiere ce purcede din dragoste. Dragostea, numai dragostea este în stare să şteargă lacrimile durerii. Pe un necăjit îl poate mângâia numai unul care îl iubeşte.

Duhul Sfânt este Mângâietorul nostru cel Adevărat, pentru că El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. El este „vistierul” dragostei cereşti. El ne iubeşte cu dragostea Tatălui şi a Fiului. În mângâierea Duhului Sfânt este şi dragostea nemărginită a Tatălui, Care a jertfit pe Fiul Său pentru noi; şi este şi dragostea cea nemărginită a Fiului, Care S-a jertfit pentru noi. Duhul Sfânt ne iubeşte cu o mângâiere ce întrece orice fel de mângâiere lumească, pentru că El ne iubeşte cu o dragoste ce întrece orice dragoste omenească.

O, ce mângâiere dulce şi scumpă este mângâierea Duhului Sfânt! Cei care trăim în şcoala Duhului Sfânt o simţim ca pe o miere dulce ce unge inima noastră. O simţim ca pe un untdelemn ceresc ce unge rănile inimilor noastre.

A doua, vom spune că Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios şi statornic. Dragostea şi prietenia cea omenească sunt nestatornice. La vreme de necaz, de multe ori, ba, de cele mai multe ori, te părăseşte prietenul cel mai bun. Dar Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios şi statornic. El va rămâne lângă patul tău chiar când toţi te vor părăsi. El va rămâne cu tine în necazul tău, chiar şi când „tatăl tău şi mama ta te vor părăsi” (Ps 26, 16). El va rămâne cu tine pentru că te iubeşte. El te iubeşte chiar şi când ai greşit. El nu te părăseşte chiar şi când ai greşit. Prietenii te părăsesc când ai greşit, dar Mângâietorul cel Ceresc nu. Oricât de greşit ai fi, El stă lângă patul tău când îţi „speli în toate nopţile aşternutul tău cu lacrimi de căinţă” (Ps 6, 6).

Oricât de rătăcit şi greşit ai fi, El te mângâie şi te sărută cu dragostea şi iertarea Tatălui Ceresc, când te vede plângând cu lacrimile fiului pierdut.

O, ce Mângâietor scump şi dulce ne este nouă Duhul Sfânt! Câţi însă Îl cunosc?... Şi câtă stăruinţă şi statornicie arată Duhul Sfânt-Mângâietorul în lucrarea Sa! Este un om necăjit, pe care deznădejdea l-a cuprins în braţele ei. Încerci să-l mângâi şi azi, şi mâine. Dar, de la o vreme, te plictiseşti şi, văzând zădărnicia încercărilor tale, îl părăseşti. Dar Duhul Sfânt nu face aşa. El stăruie mereu pentru mângâierea noastră. Pe El nu-L descurajează nici păcatele noastre, nici învârtoşarea noastră. Chiar când noi, nesocotiţii, ne legăm cu lanţurile deznădejdii şi cheia de la lacăt o zvârlim, să nu ne poată dezlega nimeni, El vine cu cheia Lui şi ne dezleagă.

Duhul Sfânt este, apoi, un Mângâietor înţelept. Mângâierea este şi ea un fel de medicament sufletesc, pe care trebuie să ştii cum să-l aplici bolnavului. Nu e lucru uşor a-l mângâia pe cineva. Trebuie să afli ce-l doare şi să afli leacul potrivit. N-aţi văzut că, de multe ori, vrând să te mângâie cineva, îţi face mai mult rău decât bine? Când greşeşti mângâierea, îi faci celui necăjit mai mult rău decât bine, întocmai ca şi când ai greşi tratamentul unui bolnav.

Aduceţi-vă aminte de Iov din Scriptură. Aşa păţise şi el cu mângâierea „prietenilor” săi. Îl „mângâiau” prietenii, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru trufia sa şi păcatele sale (Iov 16 şi 22). Aceasta era un medicament greşit, care sporea şi mai mult suferinţele Dreptului Iov.

Însă Duhul Sfânt nu face niciodată greşeli de acestea. El vede imediat rana din inima noastră şi pune îndată pe ea leacul cel alinător. O, ce Mângâietor bun şi înţelept este Duhul Sfânt!

Vom spune apoi şi aici că Duhul Sfânt ne mângâie, arătându-ne neîncetat Crucea Golgotei. Oarecând Moise, în pustie, striga celor muşcaţi de şarpe să privească spre şarpele cel de aramă (Num. 21, 8). Aşa face şi Duhul Sfânt: ne strigă şi El: „Toţi cei răniţi de necazuri şi încercări, priviţi spre Crucea Golgotei! Priviţi spre Cel Care a suferit dureri şi moarte pentru noi şi păcatele noastre!... Priviţi rănile Lui şi gândiţi-vă că El vă iubeşte cu o dragoste nemărginită; El este cu voi în necazurile voastre; încercările vă vin pentru binele vostru cel sufletesc!”...

Mângâierea Duhului Sfânt trece prin Golgota, trece prin trezirea cea sufletească a omului. Mângâierea Duhului Sfânt nu se prezintă singură, ci numai însoţită de trezirea omului din păcate. Dacă Duhul Sfânt S-ar prezenta numai ca Mângâietor, apoi toată lumea ar alerga la El, ca muştele la miere. E plină lumea de necazuri şi încercări şi cine n-ar avea lipsă de mângâiere?! Dar această mângâiere se dă numai celor ce trec pe la picioarele Crucii, prin trezirea cea sufletească. Pe vreme de boală şi necaz, toţi oamenii strigă: „Doamne, Doamne!”, iar pe urmă Îl uită pe Domnul. Acestor fel de bolnavi le trebuie, mai întâi, cuţitul operaţiei - trezirea şi renaşterea cea sufletească - şi pe urmă untdelemnul mângâierii. Altcum, untdelemnul Duhului Sfânt li se dă degeaba.

Un misionar a făcut socoteala că, dintr-o mie de bolnavi care au scăpat de la moarte, nici 10% n-au devenit creştini mai buni.

Rugăciune

Duhule Sfinte, Cerescule Mângâietor, mângâie-mă şi pe mine, căci multe sunt întristările şi necazurile mele în această vale a plângerii! În fiecare ceas, în fiecare clipă, am lipsă de mângâierea Ta cea dulce. Am, îndeosebi, Duhule Sfinte, o întristare pentru care nimeni nu mă poate mângâia... am o durere pe care nimeni nu mi-o poate uşura... am o rană pe care nimeni nu mi-o poate lecui, decât Tu, Cerescule Mângâietor! Întristarea pentru păcat, durerea pentru păcatele mele este rana aceasta. Lumea n-are nici un picur de untdelemn pentru o rană ca aceasta. Păcatul mi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Păcatul m-a lăsat în drum, rănit, bolnav şi părăsit. Şi nu este nimeni, Duhule Sfinte, care m-ar putea mângâia. Zadarnic caut linişte, zadarnic caut mângâiere. Zadarnic îmi întreb mereu sufletul: „Suflete al meu, de ce eşti mâhnit şi de ce mă tulburi?” (Ps 41, 6). Rana mă doare. Plâng cu lacrimile fiului pierdut şi alerg în toate părţile, strigând cu amar: „Am pierdut pe Iubitul inimii mele!... N-aţi văzut pe Iubitul inimii mele?” (Cânt 3, 3). Şi nu este nimeni cine să-mi răspundă... şi nu este nimeni cine m-ar putea mângâia, decât Tu, Preadulcele meu Mângâietor Ceresc. Tu mă mângâi cu vestea cea scumpă că Tatăl Ceresc mă iartă şi mă aşteaptă cu braţele deschise. Tu mă mângâi cu vestea cea dulce că „Iubitul meu”, Mântuitorul meu, mă caută şi El şi mă aşteaptă cu dragoste, ca să pot spune iarăşi: „Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui” (Cânt 2, l6).

O, Preabinecuvântat Mângâietor Ceresc, rămâi neîncetat cu mine şi mă mângâie neîncetat cu mângâierile Tale cele dulci şi sfinte!