Dumnezeiescul Apostol Pavel,
Pr. Iosif Trifa - Fricoșii
un erou desăvârșit al lui „Nu mă tem!”
Arătasem mai înainte cum Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt în lume, a adus și moartea fricii. Creștinii cei trecuți prin revărsarea Duhului Sfânt au fost și sunt oameni fără frică. Cincizecimea a dat eroi gata să-și dea și viața pentru Domnul Iisus Hristos.
Aici strălucește îndeosebi viața și icoana marelui Apostol Pavel. El este eroul desăvârșit al lui „Nu mă tem!”. El este eroul lui Iisus, care, prin puterea Duhului Sfânt, a atins culmea îndrăznelii și a curajului pentru a-L vesti pe Iisus cel Răstignit. Citiți viața acestui erou al Domnului în Faptele Apostolilor și în Epistolele lui și veți rămâne uimiți despre ce poate face curajul, îndrăzneala și nebunia pentru Domnul.
La despărțirea din Milet, le spunea fraților: Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea... știți că nu m-am temut să vă propovăduiesc pocăința și credința în Domnul Iisus Hristos... Și iată, acum mă duc la Ierusalim. Și Duhul Sfânt mă înștiințează că mă așteaptă lanțuri și necazuri, dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bine calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Iisus (Fapte 20, 18-20).
Iar când frații plângeau și îl rugau să nu meargă la Ierusalim, Pavel le răspundea: „Ce faceți de plângeți așa?... Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să și mor pentru Numele Domnului Iisus” (Fapte 21, 13).
„La moarte cu el!” - strigau iudeii înfuriați când Pavel ajunsese în Ierusalim și îl prinseseră în Templu (Fapte 21, 36). Dar el stătea liniștit și, când Domnul îi dădea grai, Îl vestea cu putere. Iadul întreg parcă s-a slobozit asupra acestui om, vrând să trezească în el frica și să-l despartă de Hristos. Trecut-a prin osteneli, prin temnițe, prin lovituri fără de număr (2 Cor 11, 13). De trei ori a fost bătut cu nuiele, o dată cu pietre... trecut-a prin primejdii pe râuri, prin primejdii pe mare, pe uscat, în cetăți și în pustie (2 Cor 11, 25-27), dar el striga totdeauna biruitor: „Cine ne va despărți pe noi - cine mă va despărți pe mine - de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau primejdia, sau sabia” (Rom 8, 36)?…
Legat în lanțuri, în temnița din Roma, Apostolul Pavel făcea adunări, iar lui Filimon îi striga: „Eu, bătrânul Pavel, legat în lanțuri pentru Iisus Hristos... sunt plin de mulțumire și bucurie” (Filimon 9).
Apostolul Pavel ne-a arătat că încrederea și dragostea în Domnul Iisus trebuie să ne ducă nu numai la moartea fricii, ci și la bucuria și plăcerea de a suferi pentru El în nevoi, în prigoane, în strâmtorări (2 Cor 10, 13).
Un creștin adevărat are bucurie și plăcere acolo unde ar trebui să tremure de frică.
Pe drumul acesta, Apostolul Pavel a mers mai departe, atingând și culmea la care trebuie să ajungă curajul și încrederea noastră în Domnul. Culmea aceasta e când pierdem și frica de moarte. Această culme a atins-o și Apostolul Pavel când zicea: „Căci pentru mine, a trăi este Hristos și a muri - câștig... Aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos” (Fil 1, 21-23). Un creștin adevărat a pierdut și frica de care tremură toți oamenii: frica de moarte.
Apostolul Pavel ne-a arătat ca nimeni altul urmele Domnului, urmele Evangheliei, urmele curajului și îndrăznelii pentru Domnul Iisus. Pe aceste urme au călcat eroii din Viețile Sfinților. Și pe aceste urme trebuie să calce orice creștin luptător și biruitor.
Pe aceste urme trebuie să călcăm și noi, ostașii Domnului. Curajul, îndrăzneala, hotărârea de a suferi pentru Domnul Iisus - acestea sunt semnul unui ostaș adevărat, al unui ostaș trecut prin Vântul și Focul cel Ceresc.
Slăvit să fie Domnul! Avem și semnul acesta la Oastea Domnului. Fronturile Oastei sunt pline de hule, prigoane, bătăi, temnițe pentru Numele Domnului Iisus. Și - cu cât vor spori aceste „semne” - avem dovada că suntem cu adevărat pe drumul mântuirii.