Isus le-a răspuns: Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: Sunteţi dumnezei?
Toate celelalte lucruri Dumnezeu le-a făcut doar cu Cuvântul Său, şi după chipul dorinţelor Sale,
dar pe om l-a făcut cu chiar Mâinile Sale şi chiar după Propriul Său Chip.
Adică l-a făcut după felul şi forma Însuşirilor Sale Dumnezeieşti.
Înfăţişarea dinafară trupească a omului, este doar numai închipuirea, numai icoana, numai simbolul celor sufleteşti dinăuntrul lui,
trupul omului este doar vasul în care îşi aduce, într-o clipă, rodul veşnic, sufletul lui, partea aceea ce este nemuritoare în om, suflarea dată lui de Dumnezeu şi din El Însuşi.
Făcându-l după Chipul Său, adică dându-i aceleaşi înfăţişări nevăzute ca ale Sale,
şi insuflându-i Duhul Său Cel Sfânt,
Dumnezeu l-a făcut pe om de o natură asemănătoare cu a Lui: veşnică şi liberă.
Făcându-i cunoscută voia Sa, Dumnezeu i-a arătat omului drumul ascultării, şi i-a făcut făgăduinţele prin care omul poate ajunge una cu Creatorul său, robul una cu Stăpânul şi făptura una cu Făcătorul său.
şi prin păcat şi-au pierdut,
fiecare om în parte şi toată omenirea la un loc,
toate însuşirile şi toate darurile date la început de Dumnezeu.
Păcatul a stricat dintr-o dată tot chipul desăvârşit al lui Dumnezeu din om.
De aceea a trebuit să vină apoi iarăşi Fiul lui Dumnezeu, Hristos Isus Cel de o Fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut,
pentru ca într-o fire omenească, să trăiască sfinţenia şi ascultarea desăvârşită, aducând Jertfa Sa, datorită căreia, omul să poată fi reabilitat, răscumpărat din blestemul în care căzuse şi eliberat din stăpânirea diavolului şi de sub puterea păcatului şi a morţii.
Astfel omul şi omenirea a putut căpăta din nou şi pe totdeauna prin ascultarea şi sfinţenia lui Hristos, ceea ce pierduse prin neascultarea şi căderea sa.
Pilda lui Isus, Sângele şi Cuvântul Său, pe care ni le-a lăsat, sunt Puterea Sa, Învăţătura Sa, Adevărul Său.
Ascultarea şi primirea acestui Adevăr, de către fiecare om, personal, este singurul mijloc prin care ni se pot curăţi inimile (1 Petru 1, 2).
Iar vieţuirea după Hristos şi prin El, este părtăşia cu Dumnezeu, refăcută iarăşi prin acelaşi har al Lui.
Părtăşia cu Hristos este împrumutarea şi continuarea în noi a însuşirilor Sale, ca un şuvoi din viţă în muguri.
Iar aceasta înseamnă îndumnezeirea noastră, a omului ajuns prin ascultare una cu Tatăl.
Şi iată aceasta este starea, la care suntem rânduiţi să ajungem, şi la care putem ajunge, numai prin harul lui Dumnezeu, prin schimbarea din slavă în slavă pe care o face în cei ascultători Duhul Domnului (Rom. 8; 2 Cor. 3).
O Dumnezeule, cât de aproape este cerul Tău de noi!...
Şi cât de la îndemână ne este singurul fel prin care putem ajunge în el!
Spune Cuvântul Sfânt aşa: sunteţi dumnezei, toţi!... adică toţi sunteţi creatori.
Pentru că mai mult sau mai puţin voi toţi creaţi.
Creaţi gânduri şi creaţi cărţi, creaţi caractere şi exemple.
La început fiecare avem în jurul nostru un pustiu întunecos,
avem inima necredincioasă, sau o casă pustie şi întunecată de păcat,
sau nişte vecini necredincioşi,
sau propria noastră viaţă plină de haos şi de dezordine,
aşa cum era totul înainte de a veni lumina,
din care s-a creat totul.
Şi iată, cam tot aşa trebuie fiecare din noi să-şi înceapă creaţiunea sa.
Răspundem fiecare de ceea ce creăm acolo, după voia noastră şi după puterea noastră.
Familia ta, pe care o întemeiezi, va fi până departe aşa cum o creezi tu.
Societatea ta, va merge adesea după felul pe care i l-ai creat...
Şcoala ta, cultura ta, viaţa ta, literatura ta şi caracterele celor formaţi de tine prin acestea vor purta timp îndelungat - mulţi din aceştia poate până la moarte,
- pecetea pusă peste ei de creaţia ta.
De aceea tu porţi răspunderea întreagă şi veşnică pentru tot ceea ce creezi şi pentru toate urmările lor, în lumea şi sufletele la care ai lucrat.
Pentru că tu poţi face în jurul tău o lume fericită sau nefericită, prin voinţa ta.
Simte-ţi deci marea ta răspundere totdeauna, pentru tot ceea ce creezi!
Începe cu începutul începutului, adică cu tine însuţi, cu lumina care trebuie să vină în tine,
începe cu ceea ce a făcut şi Dumnezeu la cel dintâi rând, cu lumina.
Cheamă Lumina, primeşte-L pe Hristos, căci El este Lumina sufletului tău şi lasă-L să despartă acolo în adâncul fiinţei tale, lumina de întuneric şi apele de uscat, să facă rânduială în propria ta viaţă.
După aceea, tu însuţi începe tot aşa lucrarea ta, fă în primul rând lumină, în jurul tău.
Desparte de la început apele de uscat şi binele de rău. Cele de jos şi cele de sus, cele curate şi cele necurate.
Numeşte-le pe fiecare după numele lor adevărat şi nu le amesteca, pentru ca nimeni să nu rămână în nedumerire şi în necunoştinţă, adică în haos.
Fă în fiecare zi tot ce faci, în aşa fel încât la sfârşitul zilei să te poţi uita peste tot ce ai făcut, şi să poţi vedea că toate sunt bune aşa cum a făcut Dumnezeu (Facere 1, 31).
Caută să faci totul armonios, curat, frumos, folositor şi deplin.
Caută să creezi numai gânduri înalte, cărţi folositoare, fapte şi exemple vrednice de urmat, caractere cinstite, copii credincioşi.
Numai aşa te vei putea odihni la sfârşitul fiecărei zile şi la sfârşitul tuturor ostenelilor tale, gustând fericirea şi mulţumirea deplină.
Ca să faceţi aşa lucrări ca ale Lui.
Tu faci lucrări dumnezeieşti de creator atunci când aduci minunea luminii acolo unde a stăpânit atât de îndelung îngheţul apăsător al nopţii şi al întunericului (Facere 1, 4),
şi când faci rânduială acolo unde a dormit înainte, îndelungă vreme, numai nelegiuirea, dezbinarea şi haosul (Facere 1, 10),
şi când lucrezi curăţie şi frumuseţe acolo unde nu fusese decât gunoaie
şi când deschizi drumuri noi în locuri nemaicunoscute şi nepătrunse până atunci, pe care oamenii să meargă spre dragoste şi fericire (Rom. 15, 20-21),
şi când creezi gânduri luminoase, cărţi originale, lucrări rodnice, caractere nobile şi oameni noi,
credincioşi adevăraţi şi suflete convertite,
opere folositoare şi fapte binecuvântate.
Da, tu faci atunci lucruri Dumnezeieşti, eşti un creator.
Nici o altă fiinţă din tot Universul, afară de Dumnezeu şi omul, n-are o astfel de putere.
Şi fiindcă creezi liber, creezi cum vrei tu, cum doreşti tu, cum îţi alegi tu,
de aceea vei purta tu singur şi pe veşnicie toată răspunderea, pentru tot ce ai creat, atât faţă de Creatorul tău, cât şi faţă de creaturile tale.
Nu uita aceasta nici o clipă.
O Doamne Isuse, Răsplătitorul Cel Drept al fiecărui om, Tu ne cercetezi pe fiecare şi ne cunoşti.
Trezeşte fiecăruia din noi conştiinţa sănătoasă care să ne facă totdeauna atenţi asupra fiecărui cuvânt şi pas,
asupra fiecărui gând şi dorinţe,
spre a nu crea opere, sau oameni, care să fie spre nefericirea noastră şi a altora pe pământ.
Ci tot ce facem să fie pătruns în simţul şi de teama răspunderii uriaşe pe care o avem faţă de tot ce facem. Şi de tot ceea ce se vor face creaturile noastre.
Căci în felul acesta tot ce vom face va fi spre slava Ta,
spre fericirea semenilor noştri
şi spre mulţumirea propriei noastre conştiinţe.
Amin.