Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.
Stăpânul adevărat al inimii noastre este Domnul Isus Hristos. Căci El ne-a răscumpărat din felul deşert de vieţuire şi de sub osânda păcatului, nu cu aur sau cu argint, ci cu Sângele Său Cel Scump (1 Petru 1, 18-19).
Deci Hristos Singur, are dreptul să stăpânească deplin peste noi.
Tot ceea ce stăpâneşte peste inima noastră şi în ea, mai înainte de Hristos, sau mai puternic decât El, - este un idol.
Tot ceea ce iubim mai mult decât pe Hristos şi mai cald decât pe El, este păcat.
Tot ceea ce ne este mai de preţ şi mai presus şi mai apropiat decât El, - este rău.
Tot ceea ce robeşte fiinţa noastră şi ne face să-i simţim arzător lipsa, în afară de El şi mai trebuincios ca El,
tot ceea ce ne-a ajuns ceva fără de care simţim că nu putem trăi nici dacă L-am avea pe Hristos,
tot ceea ce ne stoarce lacrimi fierbinţi de dor şi de nerăbdare, mai presus decât după Isus,
tot ceea ce ţine fiinţa noastră cuprinsă puternic şi care ne-o înlănţuieşte cu patimi şi dorinţe aprinse şi statornice, în afară de Hristos,
- este un idol, este un stăpân nedrept. Este un hoţ şi un tâlhar, pentru sufletul nostru.
Fiindcă a luat pe nedrept locul cuvenit numai lui Hristos, în centrul inimii şi vieţii noastre, care se cuvine să fie în întregime, numai şi numai a lui Dumnezeu.
Lumea şi pornirile ei păcătoase, poftele şi păcatele, dorinţele necurate şi toate celelalte, care stăpânesc inima noastră înainte de Hristos, sunt nişte hoţi şi nişte tâlhari.
Ne fură sănătatea şi tinereţea, banii şi darurile noastre.
Ne fură timpul şi iubirea, inima şi mântuirea noastră,
ne fură cerul, fericirea şi viaţa aceasta şi cea veşnică, înşelându-ne şi aruncându-ne apoi în veşnica pierzare...
Dragul meu,
dacă mai stăpânesc în inima ta aceşti tâlhari şi acum, eu te rog nu-i mai asculta, eu te rog izgoneşte-i de la tine chiar acum, cu grabă şi cu groază.
Şi caută-L pe Domnul şi primeşte-L pe El, să stăpânească numai El inima ta.
Cheamă-L până nu ajungi ucis de tâlharii aceştia, ca atâţia alţii care i-au primit şi i-au ospătat spre osânda şi pierzarea sufletelor lor.
Numai pentru slava Sfântului Nume al Domnului nostru Isus, este şi trebuie să fie atât biserica cât şi adunarea Lui. Numai Domnul Isus trebuie să fie Stăpân acolo în mijlocul lor. El să fie Împăratul şi Stăpânul Cel cinstit şi ascultat de către toţi (Marcu 11, 15-17).
Numai Lui trebuie să-I fie închinate toate zilele noastre şi numai El trebuie să fie proslăvit şi înălţat de către toţi închinătorii şi slujitorii din Casa Lui.
Dar atât de mulţi şi atât de multe, au intrat şi intră prin uşile dosnice ale Casei Domnului, lucrând şi luptând să-L scoată pe Hristos din noi şi dintre noi,
atât de mulţi hoţi şi tâlhari de păcate şi de obiceiuri neîngăduite, de interese fireşti şi viclene, de practici neduhovniceşti şi neevanghelice, se adăpostesc tot mai comod şi mai nelegiuit înăuntrul Casei Domnului şi Dumnezeului nostru.
Şi ridicându-se până unde nici nu poţi crede sau gândi că ar putea fura locul care I se cuvine numai lui Dumnezeu, întocmai ca nişte hoţi şi criminali.
Oricine Îl cunoaşte pe Hristos,
oricine iubeşte Adevărul şi Sfinţenia care trebuie să fie podoaba Casei Domnului cât vor ţinea veacurile,
acela trebuie să lupte necurmat împotriva a tot ce a intrat şi este străin în locul sfânt,
împotriva a tot ce este hoţie şi tâlhărie acolo, unde trebuie să stăpânească numai evlavia şi sfinţenia, dărnicia şi dragostea lui Dumnezeu. Oricine iubeşte şi doreşte înălţarea şi slăvirea lui Dumnezeu trebuie să se ridice totdeauna cu durere, dar şi cu îndrăzneală sfântă, împotriva tuturor acelora care pe nedrept iau locul Domnului Isus,
sau fură sufletele adunării Sale,
sau fură ceea ce este al Domnului şi alor Lui.
Tot ce aparţine, văzut Bisericii şi Lucrării Domnului, adunat de înaintaşi, este avutul ei. După cum ceea ce a câştigat cineva prin munca sa, şi i-au lăsat înaintaşii săi, este un bun al său.
Toate sufletele şi darurile adunate duhovniceşte de Lucrarea Domnului, sunt proprietatea ei.
De aceea oricine vine într-o lucrare sau într-o casă, cu gând să ia de acolo prin înşelăciune sau prin furt, un suflet sau un bun, este un fur şi un tâlhar.
Orice învăţătură străină, orice apostol străin, orice duh străin, orice evanghelie străină, care vin într-o biserică sau într-o familie duhovnicească, cu gând să atragă de acolo un suflet sau mai multe, fac crimă de tâlhărie duhovnicească şi cad sub blestemul şi sub osânda Cuvântului Sfânt.
Atât cel care face această fărădelege cât şi cine îl introduce şi îl ajută la aceasta, sunt osândiţi la fel (Matei 7, 15-20; Apoc. 20, 10; Rom. 16, 17-18; Gal. 1, 8-9; 2 Cor. 11, 13; Filip. 3, 2; 2 Petru 2, 1; 2 Ioan 10, 11, etc).
Iată deci cum veţi putea cunoaşte cine este tâlharul şi hoţul. Şi cine se face părtaş cu el.
Doamne şi Stăpânul Bisericii şi al Lucrării Tale,
Te rugăm veghează cu dragostea, cu grija şi cu puterea Judecăţii Tale, asupra avuţiei Tale duhovniceşti
şi luptă împotriva celor care umblă numai să fure şi să tâlhărească sufletele şi bunurile câştigate de alţii cu muncă cinstită, cu osteneli şi cu jertfe grele (2 Cor. 10, 13-18).
Ai milă şi de Lucrarea Oastei Tale în care ai avut atâţia lucrători şi ostenitori sfinţi,
care cu lacrimi şi cu jertfe mari au adunat la Tine atâtea suflete care Te-au iubit şi slujit atât de frumos şi de cald.
Ia seama Doamne şi vino cu răsplata dreaptă, la toţi cei care au venit şi vin încă, în Lucrarea aceasta, cu gând de furt şi cu dorinţă tâlhărească, să prade şi să răpească bunuri şi suflete, nimicind Lucrarea Ta atât de frumoasă.
Nu le mai lăsa Doamne nici un câştig în paguba ei.
Ci scoate din ea tot ce este străin, fur şi tâlhar, fie venit dinafară, fie ieşit dinăuntrul ei. Fie duhuri, fie oameni.
Amin.