Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii”

(Ioan 8, 12).

După Sfintele Scripturi, Lumina este cunoscută în două feluri, și anume: Viață și Cuvânt. Isus era Lumina, așa a spus El și noi credem și cunoaștem. Dar El este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1, 1) și Viața (Ioan 14, 6; 11, 25). Deci cei ce primesc Cuvântul, adică pe Domnul Isus, primesc Viața. A primi înseamnă a crede, după cum este scris: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui...” (Ioan 1, 12). În acest înțeles a spus Domnul Isus: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine are viață veșnică” (Ioan 6, 47). Sf. Ioan, pentru a risipi îndoiala din sufletele multora, scrie de la Duhul Sfânt insuflat: „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică” (1 Ioan 5, 13).

Evrei 6, 1-3:

În epistola către evrei, Sf. Pavel îndemna pe frați să lase adevărurile începătoare ale lui Hristos și să meargă spre cele desăvârșite. Vorbind mai departe, spune: „învățătura despre botezuri...” (Evrei 6, 2). Despre botezuri. Înseamnă deci că sunt mai multe botezuri. Iar către efeseni spune că este un singur botez (Efes. 4, 5). Se pare că aici Cuvântul vestit se contrazice, dar cercetând cu băgare de seamă, vedem că nu. În adevăr este un singur botez, iar învățătura este despre mai multe botezuri.

Botezul în Hristos este singurul botez, despre care Sf. Pavel spune că este. Cel care se botează în Hristos se îmbracă în Hristos. A fi îmbrăcat în Hristos înseamnă a fi îmbrăcat în neprihănire, sfințire (1 Cor. 1, 30). Noi cunoaștem un om care a fost botezat în apa materială, dar inima lui nu era curată înaintea lui Dumnezeu. E vorba de Simon din Samaria (Fapte 8, 9-24).

Botezul în Hristos nu este dat de om. Cel ce este botezat în Hristos este o făptură nouă. Cel botezat în Hristos este botezat în moartea Lui. După cum Hristos a murit și a fost înmormântat, așa cel ce este botezat în moartea Lui se cufundă în Hristos, ca apoi, împreună cu Hristos, să învie la o viață nouă și să trăiască spre slava Tatălui Ceresc. După cum spune Sf. Pavel în epistola către Col. 3, 1-5: „Dacă ați murit împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. Amin.”

Falcău, 27 august 1955

Matei 7, 24-27:

„Cel ce aude cuvintele Domnului și le face este asemănat cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă.” Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, rostite în predica de pe munte. Stânca este ceva ce nu poate fi dărâmat nici de vânturi și nici de șuvoaiele de apă. Stânca este Hristos (1 Cor. 10, 4). Vânturile sunt felurite învățături rătăcitoare (Efes. 4, 14). Vântul nu bate totdeauna în același fel, cu aceeași tărie; câteodată bate mai tare, alteori mai încet, iar câteodată nu bate deloc. Așa este cu învățăturile rătăcitoare; ele apar în multe locuri și în multe feluri. Șuvoaiele de apă înseamnă lumea aceasta cu plăcerile ei de tot felul. Casa zidită pe nisip înseamnă că cel care zidește astfel nu pune preț pe viața sfântă, curată, pe roade, ci pe nisip; adică un fel de teren care nu poate să rodească. Aici intră toți acei care, nesocotind cuvintele Domnului în ce privește nașterea din nou, lucrează de capul lor. Un om cu judecată nu pune casa pe nisip. Dacă face așa, când vine vântul învățăturilor sau șuvoaiele de pofte ale firii pământești, cade.

Falcău, 26 august 1955

1 Corinteni 4, 15 - Părinții duhovnicești și copiii:

În epistola către Timotei, Sf. Pavel îl numește pe Timotei copil în credință (1 Tim. 1, 2) și copil (2 Tim. 1, 2; 2, 1). După cum copiii firești sunt născuți din părinți firești, tot așa copiii duhovnicești sunt născuți de părinți duhovnicești. Sf. Pavel le spune corintenilor că de-ar avea chiar 10.000 de învățători în Domnul, totuși nu aveau mai mulți părinți, deoarece Sf. Pavel îi născuse în Hristos Isus prin Evanghelie (1 Cor. 4, 15). Unii consideră că părinții duhovnicești sunt aceia care botează (adică preoții), de aceea ei se numesc cu numele de părinte. Concepția aceasta ar părea să fie adevărată, deoarece aceștia consideră botezul ca fiind „nașterea din nou.” Dar Sf. Pavel nu a înțeles în acest fel. El le spune corintenilor că nu a botezat pe nici unul din ei, afară de Crisp și Gaiu, și casa lui Ștefana (1 Cor. 1, 14-15). Iar în capitolul 4, versetul 15, le spune că nu au mai mulți părinți duhovnicești deoarece el îi născuse. Deci nu botezul în apă este nașterea din nou. Sf. Pavel mai zice galatenilor: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal. 4, 19). El suferise deja durerile nașterii, dar ei se abătuseră de la Hristos. Iar Sf. Pavel suferea din nou durerile nașterii pentru ei. Deci nașterea din nou nu este botezul. Dacă ar fi botezul, el i-ar fi botezat, dar Sf. Pavel nu spune așa ceva. El spune că este un singur botez (Efes. 4, 5). Durerile nașterii le putem simți fiind în starea Sf. Pavel. De exemplu, în bisericile galatenilor. Urmărind cu băgare de seamă lupta Sf. Pavel, sforțarea lui uriașă pentru a lămuri galatenilor mântuirea prin Har și arătându-le și rostul legii, îți dai seama că ești lângă cineva care este în durerile nașterii. Părerea aceasta că botezul este nașterea din nou este foarte răspândită și chiar și credincioșii care citesc Sfintele Scripturi spun acest lucru. Ei au rămas cu litera; pentru ei un act oarecare, o ceremonie pe care o fac, are foarte mare valoare. Iar nașterea din nou a inimii pentru mulți este ceva necunoscut sau de neînțeles, ca și pentru Nicodim. Părinții noștri duhovnicești sunt aceia care ne-au adus la Domnul Isus și prin care am văzut pentru prima dată lumina Evangheliei, indiferent dacă a fost bărbat sau femeie. Este părintele nostru duhovnicesc. Amin.

Falcău 13 noiembrie 1958