Note de jurnal

Amintiri de la Băile Govora, din anul 1958

În anul 1957 am fost prima dată la băi pentru tratamentul reumatismului.

Atunci am fost la Stațiunea balneară Sovata, în Regiunea Autonomă Maghiară.

Anul acesta am avut din nou parte de a pleca la băi, de data aceasta la Govora, raionul Râmnicu Vâlcea. Trebuia să fiu prezent pe ziua de 12 aprilie 1958, dar deoarece praznicul Învierii cădea pe ziua de 13 aprilie și nu puteam să plec, am amânat plecarea cu trei zile chiar în ziua de 13 seara din Rădăuți la ora 23 30.

Am plecat cu trenul care venea de la Nisipitu și am ajuns la Ițcani aproape de ora 1 după miezul nopții. De la Ițcani, ca să ajung mai repede, am scos tichet accelerat și tichet pentru loc plătind în total 18 lei. Din Ițcani am plecat la ora 1 39.

Ca tovarăș de călătorie, până la Bacău, am avut pe feciorul lui Chirilă din Volovăț. El era în servici la Bacău. Din Dornești spre Ițcani acest tânăr a avut o hemoragie pe nas și a pierdut ca la 200 g de sânge. În sfârșit a încetat, și la Dărmănești s-a spălat în stație.

La București am ajuns la ora 10 55. Spre Piatra Olt aveam tren personal dar nu aveam legătura spre Govora așa că am rămas să plec la ora 18 cu acceleratul care pleacă direct la Sibiu. M-am dus prin București câteva ore, după care am plecat la gară unde am stat 4 ore până la plecare.

Fiind singur pe peron, am privit la plecările și sosirile trenurilor de călători. Am văzut scene care m-au înduioșat. La plecările trenurilor erau despărțiri duioase, care se sfârșeau cu lacrimi mai mult pentru cei ce rămâneau pe peron, semne cu mâna, fluturări de batiste. Așa am văzut aceste despărțiri.

Mă gândesc ce înțeles adânc este aici. Cât de rea este despărțirea, chiar pentru scurt timp. Am văzut că numai cei ce rămâneau aveau lacrimi. Probabil cei ce plecau, plecau unde erau așteptați și poate nerăbdători să ajungă mai degrabă.

Cei ce rămâneau erau întristați, îndurerați de această despărțire care pe ei îi durea.

Grea e despărțirea aceasta! Chiar și numai pentru câteva zile, dar mai grea, mai dureroasă este atunci când cineva pleacă de pe aceste tărâmuri.

Însă și mai grea, mai dureroasă, va fi despărțirea aceea când Domnul Isus, Judecătorul, El Care acum e încă Păstorul Cel Bun, va alege pe unii pe care îi va pune la dreapta Sa și pe alții la stânga. Pe unii îi va chema să moștenească Împărăția Tatălui Ceresc care a fost pregătită înainte de întemeierea lumii pentru cei neprihăniți care vor străluci ca soarele, iar pe cei de la stânga îi va alunga în focul cel veșnic, care, de asemenea, a fost pregătit pentru diavol și îngerii lui.

Am văzut apoi că la sosirile trenurilor de călători era mare bucurie, ființe care nu s-au văzut de mult și care se doreau, se îmbrățișau se sărutau cu mare bucurie. Cu bucuria revederii.

Ah, despărțire, cât ești de nedorită! Și dureroasă! Dar totuși de așteptat pentru acei ce n-au nimic aici, decât familia dragostei.

Ah, revedere, cât de mult ești tu dorită, chiar aici în lumea aceasta. Ce clipe am petrecut, ce stări am trăit în clipele sfinte de revedere cu ființele scumpe cu care sunt legat pe veșnicie de Mântuitorul meu, Iubitul Scump al inimii mele!!

Dar ce va fi întâlnirea cu El și revederea cu toți cei scumpi și dragi cu care ne-am bucurat, am plâns și am cântat împreună?!

O, Doamne, ajută-ne ca fiecare, unde ne găsim, să fim uniți în chip desăvârșit, o inimă, un gând și un suflet. Așa cum mădularele trupului sunt unite, ca să fim cu adevărat mădulare unii altora, ca astfel să simțim la fel, să umblăm la fel și să vorbim la fel. Amin.

La ora 18 am plecat din București. În compartimentul unde eram, mai era un cetățean din Ploiești care mergea la băi la Călimănești și niște muncitori care lucrau la București. Vorbirea lor a fost despre vin, țuică și petreceri.

Doamne, cât de străini suntem noi de Tine! În inimile în care numai Tu ai dreptul, demult Tu ai fost izgonit sau n-ai fost primit niciodată. La ce ne-am putea aștepta noi când puterile sufletești ale celor mai mulți oameni demult s-au stins și domnește cea mai mare nepăsare și indiferență.

Nepăsare față de mântuirea aceasta mare care ne-a fost vestită mai întâi de Domnul Isus și apoi adeverită de cei ce-au auzit-o. O , Doamne, până când?

Străjerule mai este mult din noapte?

Aproape de Govora, am întâlnit pe un om care mergea și el la băi. El era de loc din Gălănești-Rădăuți și era la Mangalia cu serviciul, ca maistru zootehnist.

Pe la ora 1 am ajuns la Govora, unde am rămas la camera de primire a celor sosiți, până a doua zi la ora 6 dimineața.

15 aprilie

În sfârșit, pe la ora 6 dimineața a venit un autobuz care ne-a îmbarcat și ne-a dus în stațiune. Eram cam în jurul a 60 de persoane și fiecare avea bagaj. Bagajul a fost pus deasupra, pe autobuz; de câte ori s-ar putea prăbuși sub această greutate; iar noi, oamenii, am fost foarte înghesuiți în autobuz, acesta fiind de construcție mică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în stațiune la cazare, unde eu am fost repartizat la vila 3, camera 3.

Am fost în cameră cu omul acela din Gălănești și cu un bătrân din Arad. Tot în această zi am fost la vizita medicală la cabinetul 5 din vila Palas. După multe întrebări și consultații amănunțite, mi sa spus să vin a doua zi pentru a primi fișa pentru tratament.

Astăzi am luat masa la Pavilionul 1 Mai. Mâncarea a fost bună. Este multă lume în stațiune, din toată țara.

Astăzi am scris o carte poștală ilustrată acasă în care am scris că am ajuns cu bine, scriind și adresa pentru a putea să-mi scrie și ei. A plouat o ploaie măruntă, ca de toamnă. Cel mai mult din timp îl petrec în cameră, citind sau stând de vorbă cu tovarășii de cameră. Când am trecut prin București, am găsit, din întâmplare la un om câteva cărți religioase, și anume: „Mica Biblie” de Nicodim, „Viața lui Isus” de Copăcianu, „Mucenicul Timotei” și „Călătoria spre ceruri”.

Am fost la magazinul Patriarhiei de pe 30 Decembrie nr. 9, să văd ce fel de cărți sunt și eventual să cumpăr ceva. Dar fiind zi de Paști, magazinul era închis. Sper la întoarcere, de va voi Domnul să dau pe acolo dacă voi avea timp de la un tren la altul

16 aprilie 1958

Începând de azi iau masa la Pavilionul Palas. Ieri m-am întâlnit cu Parasca Vladimir, fost gestionar la vagonul Alimentară din Falcău, în prezent făcând serviciu la Putna. M-am mai întâlnit cu unul din Tereblecea și cu unul de la Sadova - Câmpulung. Dar până acum n-am găsit pe nimeni ca frate în credință.

Am primit fișa de tratament și la ora 1 am avut baie. M-am simțit bine în baie, nu știu cum va fi pe urmă. Tot astăzi ne-am mutat la camera nr. 3, unde am fost repartizat de la cazare. Sunt cu omul acela de la Gălănești și cu un om în vârstă din Iași.

Cel din Gălănești este foarte străin de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar foarte străin. Cuvântul lui Dumnezeu îi este foarte necunoscut. Stând de vorbă așa din Cuvânt, în el s-au trezit o mulțime de întrebări. De ce sunt atâtea secte? De ce sunt atâtea credințe? De ce lasă Dumnezeu pe oameni să facă rău? De ce nu pedepsește imediat? De ce nu se face o minune? De exemplu, când unul ridică mâna împotriva altuia, să rămână așa, cu mâna întinsă și țeapănă. După părerea lui, dacă s-ar face așa ceva, oamenii s-ar teme și s-ar pocăi. De ce nu mai sunt sfinți pe pământ? Și multe alte întrebări.

S-a căutat a se răspunde în măsura în care el putea să înțeleagă. A fost în vechime, când Ieroboam, cel care făcuse doi viței de aur, a întins mâna împotriva omului lui Dumnezeu care prorocise împotriva altarului din Betel, mâna lui s-a uscat și nu a putut să o tragă înapoi. A trebuit ca omul lui Dumnezeu să se roage pentru el ca să-și poată trage mâna înapoi, așa cum a fost înainte. Dar cu toate că s-a petrecut lucrul acesta, împăratul, care atunci fusese cuprins de un fior și de respect față de omul lui Dumnezeu, chemându-l să-i dea un dar, nu s-a pocăit de faptele lui rele, ci a continuat să facă rău până ce l-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Nici oamenii care au văzut sau au auzit de lucrul acesta nu s-au pocăit.

În decursul vremii, Dumnezeu a vorbit cu oamenii în multe feluri, dar oamenii, deși întâi erau cuprinși de groază, nu s-au temut de Dumnezeu. La poalele Muntelui Sinai, poporul tremura de groază, dar ce-au făcut după ce l-au însărcinat pe Moise să primească Legea? Au sfârșit cu vițelul de aur și cu jocuri în cinstea vițelului. Cetatea Ninive, care se pocăise, totuși a fost nimicită, deoarece frica și pocăința lor fusese ceva trecător. Ei au mers mai departe pe căile lor rele.

S-a mai discutat despre păcatele săvârșite împotriva trupului, beția, curvia. Nici măcar o rază cât de slabă n-am văzut la el. Spunea el - dacă omul simte nevoia, de ce să nu se folosească de orice femeie?

Omul de la Iași are oarecare cunoștințe din Cuvântul lui Dumnezeu. Este un om religios. Vorbește mult despre icoane, moaște de sfinți. Dar oarecum mă bucur că acești oameni nu sunt împotriva Cuvântului.

Să dea Dumnezeu ca despărțirea noastră la plecarea de la băi să nu fie pentru totdeauna. Azi mi-am cumpărat un fular deoarece nu mi-am luat de acasă și nu mi-am luat nici căciula, îmi prindeau bine; pe aici este rece, tot plouă și e frig. Bătrânul de la Arad este la camera 2. Este un om primitor de Cuvânt.

După multe discuții ne-am culcat, eu visându-mă pe la Putna la mănăstire, unde am mers pe la călugărul Rotaru și m-am visat pe la Vicovul de Sus cu Sofron, un milițian care parcă m-a lovit.

17 aprilie 1958

Dimineața aceasta a fost frumos. Cerul în parte era senin. Păsările cântau cu foc mare. Toate te îndemnau parcă la rugăciune și mulțumire către Dumnezeu, care făcuse să dispară întunericul prin venirea Luminii.

Am fost la ceai care se servește la ora 7 30 (masa de amiază la 12 30). De la masă am plecat prin stațiune pe șosea la vale, spre gară, cam la 1 km și jumătate, cu omul de la Iași.

Am mers prin piață, unde am văzut o pildă de cinste la o fetiță cam de 12 ani. Vânduse o găină unei doamne cu 16 lei. Primise banii și când i-a numărat, a găsit cu 20 de bani mai mult și i-a înapoiat doamnei.

Am stat de vorbă cu o bătrână de 83 de ani, care nu mai avea pe nimeni decât un nepot la care ședea. Fusese după urzici pentru porcul nepotului, deoarece ea spusese că nu are nimic. Mai spunea că nepotul ei este bun, dar cu soția lui nu prea o duce bine, dar spunea că ea (bătrâna) o rabdă și o îngăduiește. Spunea bătrâna că altădată locuiau împreună mai mulți frați cu nevestele lor și se înțelegeau bine cu toții și trăiau în pace.

M-am gândit că acum trăim în vremuri mai grele, că este mai mare răutatea oamenilor. Mă uit în stațiunea aceasta, ce blocuri, ce clădiri, ce parcuri, cât de mulți sunt veniți aici, dar despre Dumnezeu, despre mântuirea sufletului nu aud să se vorbească. La librărie sunt cărți fel de fel, de economie, de agricultură, mă rog, orice fel de cărți, dar n-am văzut nicio Biblie sau carte religioasă.

Biserică este în stațiune, dar eu nu știu de se mai deschide în cursul săptămânii.

Distracții sunt destule, șah, cinema, dar vai, nici prin difuzoare nu se aude nici un cuvânt care să se îndrepte spre Dumnezeu.

Doamne, mare este îndelunga Ta răbdare, mare este iubirea Ta. Ai milă de noi, nenorociții și păcătoșii, atrage-ne la Tine și vom veni, deschide-ne gura și vom lăuda Numele Tău! Fă Tu, Doamne, ca tot ce ar putea ajuta la înaintarea Evangheliei în lume să fie pus în slujba Ta, ca toți cei împrăștiați ca niște oi fără păstor să fie aduși la Tine, pe veci la Tine. Amin.

Pentru astăzi am baie la 12 30. Baia este de iod, nu iod curat, ci cu apă. După masă am mers prin parcul stațiunii. Este o adevărată pădure cu străzi pavate cu pietriș mărunt pe ele. Sunt multe clădiri, din care unele sunt chiar mari, cu 5 etaje. Fel de fel de păsări cântă, făcând să răsune parcul de cântecele lor.

Mergând pe alee, cu omul de la Iași, am stat de vorbă despre două evenimente mari petrecute în grădină.

Primul a fost căderea primului om în grădina Edenului, unde a fost amăgită Eva, ascultând de șarpe și mâncând din pomul oprit, dând apoi și lui Adam. Ce a urmat apoi? Ascunderea lor de la fața lui Dumnezeu, și-au făcut haine din frunze să-și acopere goliciunea. Dar cât puteau să țină acele frunze? Imediat s-au uscat. Așa sunt faptele omului când le face să se îndreptățească înaintea lui Dumnezeu. Niște cârpe murdare, cum zice proorocul, o haină mânjită (Isaia 64, 6). A urmat apoi izgonirea din grădina Edenului, suferința, durerile, vaietele. Mii de ani au trecut și omul nu s-a putut izbăvi din robia păcatului. Să meargă în cer nu se mai putea, și atunci s-a coborât cerul pe pământ.

Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).

Ah, ce iubire! Cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu (Ioan 3, 16).

Pentru ce L-a dat? Din pricina fărădelegilor noastre (Rom. 4, 25). O, dragoste a lui Dumnezeu, cât ești tu de străină în mijlocul nostru!

Cât de săraci suntem noi de Tine!

O, Dumnezeule Dragoste, aprinde în inimile noastre reci iubirea Ta! Fă să ardă în noi puternică, luminoasă, fierbinte, dragostea Ta, ca depărtările și piedicile să fie înlăturate și astfel, uniți în chip desăvârșit în credință și în dragoste, să fim cu toții una în Hristos Isus. Amin.

Al doilea eveniment într-o grădină a fost biruința Domnului Isus asupra diavolului în grădina Ghețimani.

Ce a fost aici? Te înfiori! Era în ultima noapte a vieții pământești a Domnului Isus , după ce câteva ceasuri cu ucenicii mâncând Paștele după Lege și arătându-le prin Cina cea de Taină jertfirea Sa care avea să urmeze peste câteva ore.

Ce a fost acolo? Tristețe și bucurii...

După aproape 2000 de ani, cuvintele spuse atunci, în noaptea aceea, răscolesc inimile, îmbărbătează, mângâie, întăresc pe cel slab.

Ah, grădina Ghețimani, spune-ne cum era Fața Lui când a venit El în tine?

Păsările din tine dormeau, dormeau și ucenicii Lui, culcați în iarba din tine. El singur era treaz, rugându-Se.

Ce rugă! Văzduhule, tu ai primit suspinul Lui, pământule, tu ai primit lacrimile Lui și sudorile Lui care cădeau în boabe mari de sânge. Iadul își mobilizase toate forțele, dar El a rămas statornic și credincios în hotărârea luată.

„Tată, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta; totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”

Ucenicii dorm. El singur, cufundat în rugă adâncă, în timp ce în răcoarea nopții de pe trupul Lui curg boabe mari de sânge. Nimeni n-a trăit astfel de clipe.

La marginea grădinii apare Iuda cu Preoții, cărturarii și soldații. Întotdeauna au existat trădători, dar nici unul nu a fost așa de nerușinat.

Astfel de gânduri îmi vin acum, când scriu.

Grădinile... numai la vederea voastră, ar trebui să ne cutremurăm. Ce facem noi din voi? Locuri de recreație, plăcere, odihnă, ne desfătăm privirile în florile și verdeața voastră.

Ce-au făcut împărații romani din grădinile lor? Locuri de petreceri nerușinate.

Ce a făcut Nero? Pe stâlpii din grădinile împărătești a legat creștini, unși cu smoală, ca apoi să le dea foc, să lumineze cu trupurile lor mulțimile înnebunite. Și ei au luminat. Torțe vii. Lumini în lume.

De mult nu mai e Nero, nici grădinile lui. Amintirea lui e pomenită cu groază. Dar acele lumini strălucesc și astăzi în grădina lui Dumnezeu.

Prin acest mare parc, de aici, de la Govora, se plimbă sute de oameni zilnic, dar cine își aduce aminte de ceea ce s-a petrecut în grădină?

Pentru cei mai mulți, acesta este scopul vieții lor: trăiesc numai pentru lucrurile materiale.

Am stat de vorbă cu un om de la Timișoara. Ne-am bucurat de dragostea lui Dumnezeu în Cuvântul Domnului cu Evanghelia fiului risipitor.

Fiul cel risipitor, după ce a pierdut totul și nu mai avea nimic, s-a gândit să se întoarcă și s-a întors. Bun era gândul întoarcerii, dar dacă nu se întorcea nu-i folosea la nimic. Murea în țară străină, departe de fața tatălui său care îl iubea și aștepta întoarcerea lui.

Am petrecut o zi frumoasă, în pace, cu bucurie.

Binecuvântează, Doamne, sămânța Ta, răsadul pe care Tu, Doamne, îl faci să crească. Amin.

18 aprilie 1958

Azi e sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”. După ce am luat ceaiul, m-am dus cu omul de la Iași la biserică.

Dar era închisă și nici a treia zi de Paști nu a fost slujbă. Casa de rugăciune este mare, frumoasă, pictată și pe afară, cu trei turnuri mari.

Dar ce folos! Cui folosește? Ea este închisă, într-însa e tăcere. Doar duminica, timp de câteva ore, mai este deschisă. Încolo nu se aude nici rugăciune, nici cuvânt, nici cântare. Turnurile ei se înalță mândre spre cer, ca o sfidare ce o aruncă asupra lumii, dar zidurile ei sunt reci și cei ce o privesc rămân în aceeași stare.

În noaptea neuitată din Ghețimani, ucenicii dormeau, dar Iuda, Preoții, cărturarii, soldații erau treji.

Bisericile sunt închise, ucenicii dorm, dar cinematografele, teatrele, crâșmele, barurile sunt deschise până în noapte. Cluburile răsună de veselie în timp ce casele de rugăciune sunt încuiate.

Astfel fiecare se duce, timpul trece, cele 21 de zile s-au dus și bolnavul venit la tratament duce cu el multe amintiri, dar amintirea unor clipe de înălțare sufletească în tovărășia altora puțini o duc.

Baia astăzi o am la ora 12. Astăzi e frumos afară, cu soare, dar e rece.

Omul de la Iași, citind în Mica Biblie, aduce vorbă despre Moise și Aron și vițelul de aur de la poalele Muntelui Sinai. Poporul a dat atunci ce a avut mai scump din lucrurile lor. Femeile au dat cerceii, inelele, bijuteriile de aur din care s-a făcut vițelul de aur, împrejurul căruia jucau după ce au mâncat și au băut.

Dar ce fac acum cei mai mulți oameni? Pentru băutură, pentru fumat, pentru jocuri, jertfesc și sănătate și timp și bani. Iar pentru Dumnezeu și pentru sufletul lor nu mai au nimic.

După-masă a plouat, nu am putut sta mult pe afară din cauza ploii.

Am făcut o vizită la camera 12 a acestei vile unde sunt și eu; acolo șade omul acela din părțile Timișoarei, cu care m-am bucurat de întoarcerea fiului risipitor. Am stat un ceas de vorbă cu el.

Cât de trecători suntem noi, călătorim spre veșnicie! Două sunt căile și țintele. O cale este Isus, prin ea venim la Tatăl. A doua este păcatul, necredința care omoară sufletul și depărtează de Dumnezeu, cufundând pe om în pierzare.

Noi n-avem nimic aici. Chiar aici, la băi, noi dormim pe un pat care nu este al nostru, stăm într-o clădire care nu este a noastră. Înaintea noastră au fost alții, dar cine ar putea spune că sunt ale lui lucrurile pe care le folosește? Mai mult, casele care zicem că sunt ale noastre, sau pământurile, tot nu sunt. A luat cineva la moarte ceva cu el sau a adus cineva ceva venind în lume?

Putem trimite înaintea noastră, prin mâinile săracilor, lui Hristos, strângându-ne comori în cer unde hoții nu le fură, moliile nu le rod și focul nu le arde.

Bogăția întrebuințată rău cufundă oamenii în pierzare. De pildă, bogatul din Evanghelie se îmbrăca în haine de lux și o ducea în petreceri tot timpul. Unde a ajuns el și unde a ajuns săracul Lazăr, bolnav și lipsit?

Dar Lazăr nu a ajuns în sânul lui Avraam că a fost sărac și bolnav, ci că a avut credință, fiind sămânța lui Avraam.

Bogatul nu a mers în iad că a fost bogat, ci pentru că nu a fost credincios.

După ce am luat masa de seară, am venit la dormitor și mi-a fost dat să aud ceea ce n-am vrut să aud.

Zadarnică este religiunea unui popor, zadarnic s-ar lăuda cu bisericile lui și cu rânduielile lor, dacă în inimă păstrează necurăția.

Bolnavii prin grădină vorbesc fel de fel de lucruri, fiecare ce are în inimă aceea scoate afară.

Și cum mulți au multă necurățenie, aceea scot afară, ca dintr-o fântână murdară, și întinează și alte inimi cu murdăria lor.

Vorbiri care te fac să roșești, să te scârbești.

Tot ce se poate născoci mai murdar este purtat din gură în gură, formând pentru cei ce ascultă prilej de mare desfătare și bucurie. Iată care este bucuria multora!

Cât de necunoscut este cuvântul „urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 11).

Sărmanii oameni, ei sunt de plâns.

Doamne, Tu care atât de mult ne-ai iubit, chiar așa păcătoși, dă-mi și mie o iubire mare ca a Ta. Să pot iubi cum m-ai iubit și Tu pe mine.

Îndreaptă-mi, în orice împrejurare, pașii după voia Ta. Să nu fiu părtaș la faptele lor rele, când împotriva voinței mele se va întâmpla să fiu de față când curg asemenea necurățenii.

Dar nici să fac ceva împotriva voii Tale, păcătuind. Dă-mi, Doamne, dragostea Ta care crede totul, rabdă totul, nădăjduiește totul. Acea dragoste care nu caută folosul său.

Ca astfel, după voia Ta, să mă poți folosi întreg timpul șederii mele aici și în tot cursul vieții mele.

Noaptea aceasta nu am avut odihnă. Amin.

19 aprilie 1958

Înainte chiar de a se face ziuă bine, păsările cântau în cor, de răsuna grădina. Cântecul lor m-a trezit din somn. Cerul este acoperit de nori, a început să plouă, o ploaie măruntă, ca de toamnă.

Aseară, după ce am luat masa, am fost la un izvor cu apă medicinală, cu recomandarea medicului, bună pentru stomac.

Izvorul se găsește într-o capelă. În mijlocul capelei se află o mică statuie reprezentând o femeie șezând pe o piatră, aplecată înainte, privind la șuvița de apă ce curge de sub picioarele ei printr-o țeavă. Are un voal pe mijloc și genunchi, sânul și spatele sunt goale, iar părul despletit îi atârnă în formă de coroană pe frunte până pe umeri. În mâna stângă, rezemată de piept ea are o harfă cu 6 coarde din care lipsesc două, fiind rupte. O adevărată Astartee.

Prin grădină mai sunt diferite busturi reprezentând diferiți oameni. Una este a generalului Zorileanu, primul cercetător care a înființat Băile Govora.

Azi am avut ocazia să stau de vorbă cu un om din Dărmănești, regiunea Bacău. L-am găsit în camera unde stau, stătea de vorbă cu omul acela de la Iași și se uita prin Mica Biblie. El stă la camera 2 din aceeași vilă. Am ieșit afară, ne-am așezat pe bancă. Între timp ploaia încetase. În timpul acesta a venit și omul acela din părțile Ardealului. Omul de la Dărmănești vorbește cu omul de la Iași despre icoane, preoți. În vila unde stau mai este un credincios, el este din cultul baptist și locuiește în Cluj.

Pentru azi am avut tratament nămol simplu. Nămol de culoarea humei, moale; se ung părțile corpului după prescripția medicului.

Erau mai mulți oameni care așteptau rândul. Printre ei era un bătrân în vârstă de 64 de ani de prin părțile Hunedoarei. Doi oameni cam de 40 de ani și un tânăr au început să vorbească foarte murdar omului bătrân. El nu le răspundea la fel, ba am auzit cum bătrânul începuse să le spună să lăsăm acestea și să căutăm cele cerești, ceea ce i-a făcut pe cei trei să râdă cu hohote și să-și bată joc și mai mult de bătrân. Mai ales tânărul acela era foarte nerușinat.

Bătrânul a tăcut și s-a așezat pe o bancă mai spre fundul sălii. Acolo era un om singur, care începuse să întrebe pe bătrân din ce religie face parte. Bătrânul a spus că e greco-catolic și a urmat la adunările Oastei Domnului. Întrebându-l pe omul acela din ce cult face parte și el, acesta a spus că a fost la Oastea Domnului dar că acum e la penticostali. Era tuns pe cap. L-am întrebat unde a primit credința, dar el îmi spunea altceva, probabil că nici nu știa unde o primise. Până la urmă a spus că a primit credința deplină la penticostali. L-am întrebat când a scăpat de beție, minciună și de alte păcate, când a fost la Oaste sau la penticostali? A răspuns că la Oaste. El primise aici credința, dar înșelat, ca mulți alții, a părăsit Lucrarea și s-a dus la penticostali.

Bătrânul a spus că nu mai merge la adunare de vreo câțiva ani. În sat la ei nu este adunare și în altă parte la vreo sectă nu se duce.

În timpul vorbirii, credinciosul acela care trecuse la penticostali mărturisea botezul, că fără el omul nu poate fi mântuit. De aceeași părere era și bătrânul care nu mai venea la adunare. Dar probabil că el zicea de botezul copiilor, în timp ce celălalt de botezul oamenilor mari.

Potrivit Cuvântului, am mărturisit că nu apa materială ne poate curăți, ci Sângele Domnului Isus.

Nu știu de ce, dar inima mi s-a umplut poate de mânie, poate de râvnă. Eu nu sunt legat de nimic material. Credința mea este în Domnul Isus, iertare prin har, prin credința în Sângele Lui.

Am înțeles că apa de care vorbește Domnul Isus către Nicodim nu este o apă materială, ci este vorba de Apa Vie, după cum spune Domnul și femeii samaritence și după cum a chemat El în cea din urmă zi a praznicului pe cei însetați să vină la El și să bea.

De ar fi fost vorba de o apă materială, femeia aceea o avea la fântâna lui Iacov, iar cei de la praznic o aveau și ei.

Este vorba de Apa Vie care curge din Domnul Isus. Apa aceea care o dă El și apoi nu mai însetezi după apele lumii. De această Apă avem nevoie pentru a curăți necurățiile inimilor noastre.

Ah, în câte feluri este înțeles Cuvântul Domnului care este așa de curat și simplu!

Vom ajunge noi vreodată să nu mai fie nimic între noi, decât Domnul Isus? Isus și mai mult nimic? Când tot ce ne va atrage și ne va închega va fi o dragoste fierbinte pentru Isus?

Am observat că acești credincioși de la penticostali, să nu zic că toți dintre ei, sunt mândri. Cuvântul lor este: „voi nu știți, n-ați ajuns, noi am ajuns, noi cunoaștem, noi suntem pe ultima treaptă a cunoașterii, noi suntem și în afară de noi e rătăcire. Cine nu vine la noi, nu e mântuit”.

Sărmanii oameni, cât rău fac ei multor suflete.

Seara aceasta ne-a făcut o vizită omul acela din regiunea Timișoarei. Ne-am bucurat mult, petrecând o seară minunată.

20 aprilie 1958

Azi e duminică. După ce am luat ceaiul împreună cu omul de la Iași și cel de la Timișoara, am plecat spre casa de rugăciune, care, situată pe un deal, își înălța spre cer cele trei turnuri. Trecând spre biserică, am făcut o vizită prin piață. Piața este joia și duminica. Lume multă adunată, atât localnici sau de prin împrejurimi, cât și bolnavi veniți la tratament în stațiune. Te grăbesc a cumpăra anumite lucruri ca amintire de la Govora. La biserică nu am fost mulți cetățeni în raport cu populația orașului Govora și cu numărul mare de bolnavi veniți la tratament în stațiune. Slujba religioasă a fost oficiată de un singur preot ajutat de cantorul lor care a mai avut de ajutor încă doi cantori dintre bolnavii veniți la tratament și un student teolog care terminase școala și acum era militar. Mai erau tineri care cântau împreună cu cantorul.

A fost deosebit de înălțătoare și clipa când se cânta „Pe Tine Te lăudăm”, cântat de o singură femeie. La sfârșitul slujbei a predicat tânărul acela teolog. Cuvântul lui a fost mai mult o revelare a celor scrise la Ap. Ioan și Evanghelia sa cu privire la învierea Domnului și arătarea Sa ucenicilor și lui Toma. Era de dorit ca, folosindu-se de acest prilej minunat al învierii Domnului și arătarea Lui ucenicilor, să se fi vorbit și de învierea noastră din păcat prin harul lui Dumnezeu. Totuși, din cuvântul lui am reținut că nu se temea să vorbească deschis vestind Cuvântul, îndemnând pe cei prezenți să nu-și plece urechea la vorbele celor ce spun că nu este Dumnezeu. A mai îndemnat pe credincioși ca ei să cunoască învățătura și morala creștină, să citească cărțile sfinte. A mai lămurit ce este postul adevărat. În puține cuvinte a spus că postul nu este numai o schimbare a unor mâncări, ci înfrânare de la vorbele și faptele rele.

După ce am luat masa la amiază, mai ales că era și vreme frumoasă, am plecat cu omul de la lași, de ne-am suit pe o cărare șerpuită pe un deal de lângă clădirea cantinei. Sus, în vârf, era o terasă care acum nu era întrebuințată. Dincolo de deal era un teren pentru fotbal. Am văzut pe un om de la Sadova pe acolo.

Se petrec prin stațiune și lucruri care trec de hotarul însemnat oamenilor. Sunt fel de fel de oameni și femei care poate nu țin cont de familia lor, de cei rămași acasă. În multe privințe are vină și administrația băilor. Se repartizează bărbați și femei în aceeași clădire. Pe aceeași sală sunt camere și pentru bărbați și pentru femei. De exemplu la vila nr. 3 unde stau eu, la baie sunt femei care pregătesc baia și pentru bărbați și bărbați care pregătesc baia și pentru femei. La Sovata, unde am fost anul trecut, bărbații locuiau în clădiri deosebite de ale femeilor. Dar la baie erau tot femei.

După ce am coborât dealul acela, am plecat cu omul de la Iași și cu un credincios de la Cluj, pe un drum spre miazăzi. Am mers tot la deal, cam 2 km, până ce am ajuns la culme. De acolo se deschidea o priveliște minunată. În depărtare, cam cale de o zi, după cum spunea un bătrân, erau niște munți înalți, stânci de piatră cu zăpadă care se cobora până la mijlocul lor. Am intrat în vorbă cu un bătrân de 73 ani, care era cu nora sa. Povestea că era în judecată nora sa cu un om cu care era vecin cu grădina. Ei cumpăraseră o bucată de pământ de livadă de la sora omului cu care era în judecată. Acel pământ era moștenire de la părinții lor. Dar neîmpăcându-se la împărțeală, s-au judecat ei mai întâi și de la judecată s-a împărțit livada aceea, bătând pari ca hotar. Femeia aceea a vândut partea ei, cu 8.000 de lei, feciorului bătrânului cu care am vorbit. Fratele femeii a încercat să mute parul de hotar, spunând că nu-i pe acolo hotarul, ci că e cu un metru lățimea mai încolo, căutând să ia cam 200 m2 de la acela care îl cumpărase acest pământ de la sora lui.

Soția omului care cumpărase locul, adică nora bătrânului, a încercat să nu lase să mute parul de hotar, punând mâna pe par. Celălalt era cu barda în mână și așa muncindu-se să scoată parul, poate din greșeală, a tăiat-o pe femeie la mână, dar nu tare și o bătu după cum spune femeia, de câteva ori. Ea îl dădu în judecată și erau în curs de judecare. Și unii și alții erau cu inimile tari. Cel dintâi, stăpânit de demonul lăcomiei, căuta să ia cu forța pământul acela. Ceilalți erau săraci și se gândeau să-și facă o casă, că nu aveau.

După ce am venit în stațiune, m-am întâlnit cu credinciosul acela penticostal, ne-am dus într-o odaie din clădirea unde este cantina și am stat de vorbă împreună. În timpul acesta a venit un om mic de statură, cam de vreo 50 de ani, care, văzând Biblia, a început să vorbească și el din ea. Cam de la jumătatea stării noastre de vorbă, am înțeles că nu era penticostal, totuși s-a unit cu cel penticostal în a mă judeca, spunând că eu mă închin la idoli și dacă nu mă botez, nu sunt mântuit. Mai spunea, așa cum de obicei spun ei, că trebuie să ajung așa ca ei.

Am păstrat tăcere până la un timp, după care le-am răspuns așa, ca să mă apăr. Noi nu ne mântuim prin botez, ci prin credință în sângele Domnului Isus, prin harul Lui. Nu prin botez avem calea liberă spre Locul Prea Sfânt, ci prin sângele lui Isus. Nu botezul este nașterea din nou. Apa materială nu poate da naștere unui om duhovnicesc. Apa de care vorbește Domnul Isus lui Nicodim nu este o apă materială, ci o apă vie pe care o dă Domnul Isus. Nașterea din nou nu este o lucrare omenească, ci dumnezeiască. Cel născut din nou nici el nu va putea să spună cum s-a născut, ci așa ca orbul cel din naștere constată că: orb am fost și acum văd. Totuși ei au rămas în încredințarea lor. Ei judecă pe toți socotindu-se ei cei mai buni, după cum am văzut din vorbirea lor.

Azi când mergeam la masa de prânz, am văzut un om care citea o carte pe o bancă. Cartea semăna cu o Biblie și omul acela o citea cu capul acoperit. Mi-a spus că este adventist și că mai sunt adventiști în comuna lor, că au un cor în adunare, că și el și soția lui sunt în acel cor și că au și acordeon în adunare.

Seara aceea am dormit târziu. Am stat de vorbă cu omul cel de la Mangalia, el era oarecum revoltat de purtarea unui preot de la Vicovul de Sus. Văzuse el ceva demult la casa preotului aceluia și de atunci s-a dezgustat de tot, văzând el niște șervete care, după cum spunea el, erau aduse poate de oameni pentru împodobirea casei de rugăciune, dar care popa le luase și își împodobise pereții W.C.-ului. I-am spus că nu trebuie să disprețuim credința sau religia din cauza unor oameni care fac răul. Noi nu ne luăm după oameni, ci mergem după Domnul Isus, căci El este Păstorul cel Bun. El Și-a dat viața pentru noi. Îl ascultăm pe El și urmăm Cuvântul Lui. Nu ne luăm după niște oameni stricați, oricine ar fi ei și orice titlu ar purta. Isus spune: „Veniți la Mine” și noi am venit la El. Mai întreba de ce la unii oameni care sunt în diferite posturi li se spune „domnule” , și lui Isus tot Domn I se spune. Da, unor oameni li se spune „domnule”. Așa li se spunea și în vechime pe timpul lui Moise, de atunci întâlnim cuvântul acesta. Dar în timp ce unii sunt domni în niște sau peste niște lucruri materiale, Isus este Domnul tuturora (Fapte 10, 36). El este Domnul domnilor.

Noi Îl mărturisim pe Isus ca Domnul și Mântuitorul nostru, dar atunci când ne rugăm Lui nu mai spunem „Domnule Isuse”, ci vorbim cu El în limbajul copilului când stă de vorbă cu tatăl său, sau al fecioarei când stă de vorbă cu logodnicul ei, sau, mai mult, ca femeia cu soțul ei. Acestea sunt legăturile noastre cu Isus. Ca rob, ca slugă, ca logodnică, ca soție, ca și copil și ca prieten. Și ne folosim de aceste legături, potrivit cu starea în care ne găsim față de El.

De bună seamă, soția va căuta față de alții să se folosească de drepturile sale (vorbesc omenește). Împreunarea noastră cu Hristos sunt clipele fericite ale unirii cu El în extazul acela curat și fericit când nu mai suntem pe pământ, parcă am fi undeva în grădina aceea minunată.

Ah, binecuvântate clipe, ce mult har lăsați voi în viața noastră și ce mult sunteți dorite!

Toate acestea a trebuit să le trec în tăcere deoarece, nefiind înțelese, s-ar fi putut să fie înțelese cu totul altfel și ar fi putut ieși cu totul altceva.

Da, și un cuvânt sfânt înțeles rău poate da naștere unei rătăciri unui om care caută mântuirea, sau prilej de batjocură pentru unul nepăsător.

N-am adormit decât târziu, chiar după ce am stins lumina, nu am putut dormi, deoarece pe sală era o mulțime de bărbați și femei care se strânseseră în jurul unuia care avea o harfă și cânta iar ceilalți jucau, făcând gălăgie. Chiar tovarășii mei de cameră s-au sculat, au aprins lumina și au mers și ei să privească jocul lor. Erau printre ei, spuneau dânșii, chiar și o femeie cam la 60 de ani, la un loc cu cei tineri.

21 aprilie 1958

Azi am făcut baie la ora 7 dimineața. De la baie am plecat direct la cantină să iau ceaiul, unde m-am întâlnit cu omul acela cu care vorbisem seara și care era din Timișoara. Înainte de a intra în clădirea băilor, m-am întâlnit cu bătrânul care urmase la Oastea Domnului. Am mai vorbit cu el și m-a întrebat dacă am carte de cântări și dacă știu cântarea „S-apropie Isus, El, Doctorul Cel Mare”. Am cântat acolo cu fratele două strofe din cântare deoarece atâta știa. Era o melodie tare frumoasă. Bătrânul pleacă mâine. Astăzi are ultima baie. Mă gândesc să merg pe la el să prind mai bine melodia acestei cântări.

Sâmbătă noaptea spre duminică am visat că murise fratele Moruz. Era mare jale și plângeri multe, am plâns o bucată de noapte prin somn. Apoi se părea că a înviat și am stat de vorbă cu el. Îmi spunea, nu-mi amintesc bine, să merg pe la Gropeni sau Bălcăuți, cu un Testament pe la niște rude de-ale lui. După aceea iarăși l-am visat mort, dar mișca în sicriu. Noaptea trecută parcă eram acasă și Ilie venise de la școală, era încălțat cu pantofi de lemn și era tare ud.

A început să mă doară capul. Acum nu știu, din cauza băilor, sau poate mi-a fost frig la cap că sunt în pălărie. Anul trecut, la Sovata, m-a durut din cauza băilor și ultima baie nici nu am făcut-o.

Înainte de amiază, am plecat la Sanatoriul „Prof. Babeș” unde șade fratele Badea Mihai din Orăștie, reg. Hunedoara. Acesta este fratele bătrân cu care m-am întâlnit la baie când am avut nămol. Am stat puțin pe balcon după care am mers în camera unde stă el. A venit un tovarăș de cameră și împreună ne-am bucurat în Cuvântul lui Dumnezeu. După aceea, am ieșit cu fratele în stradă și am stat pe o bancă dintr-o mică grădină unde erau patru bănci. Au fost unele din cele mai minunate și fericite clipe din viața mea. Ne-am zidit din Cuvânt și am cântat împreună mai multe cântări.

Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne!

Iată, eu cu acest frate, el din Orăștie și eu de la Rădăuți, eram cunoscuți parcă de multă vreme, inimile noastre băteau la fel, aveam aceeași inimă, același gând, același suflet.

Nimic în lumea aceasta nu poate uni două inimi. Unirea din interes durează atât cât durează interesul, după aceea inimile se despart de parcă niciodată nu ar fi fost îmbrățișate.

Duhul lui Dumnezeu unește și dragostea lui Hristos încheagă așa încât nimeni și nimic nu poate despărți pe frați de dragostea care este Hristos.

Iată, noi aici de pe meleaguri diferite și fiind pe meleaguri străine de locurile unde vremelnic am fost, și totuși să fim într-o astfel de stare, ca inimile noastre să se înalțe în cântare spre Cerul de unde așteptăm împreună pe Domnul, Mirele vieții noastre, Iubitul scump al inimilor noastre, doritul sufletului nostru.

Așa face Duhul lui Dumnezeu, apropie în dragoste și înalță în credință pe cei răscumpărați cu Sângele Mielului.

Fratele pleacă mâine, dar amintirea unor clipe scumpe o vom duce amândoi. Clipe în care Cerul a fost aproape și pământul departe...

O, Doamne, înlătură Tu tot ce ne desparte pe noi cei ce chemăm numele Tău și să rămâi Tu Singur. Tu, Isuse, și nimic altceva. Să rămâi Tu în noi și între noi dragostea Ta fierbinte. Pentru ca astfel întâlnirea noastră să lase binecuvântare în sufletul nostru. Să nu fim doi, ci să fim unul, dar acel unul să fie un om nou, o făptură nouă în Hristos. Amin.

După-masă ne-am întâlnit din nou. Am stat de vorbă. În timpul acesta a venit Parasca Vladimir, cu care am stat de vorbă despre Cuvânt. Am plecat cu fratele în parcul mare și am stat pe o bancă vorbind împreună despre multe lucruri folositoare. În timpul acesta a venit un tânăr adventist care a început vorba cu fratele. Grija lui a fost să vorbească despre Lege și carne de porc, că fratele îl întrebase de lucrul acesta. El mereu o ținea cu Legea și atunci l-am întrebat dacă un om care mănâncă carne de porc poate fi mântuit, iar el mi-a răspuns că nu. Mi-am dat seama că la el mântuirea nu era prin har, așa cum este scris în Evanghelie, ci este condiționată de anumite mâncăruri.

Duhul Sfânt a insuflat Sfintele Scripturi. Noul Testament nu a condiționat mântuirea prin anumite reguli. Am încercat să arăt din întreg Noul Testament că nicăieri iertarea, viața veșnică nu este condiționată decât prin credință.

Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6, 47). Aici nu este nici o condiție decât credința în El. În Fapte 13, 38-39, Sf. Pavel spune: „Că în Isus se vestește iertarea păcatelor și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care nu au putut fi iertați prin Legea lui Moise”. În Romani 3, se arată că neprihănirea se capătă prin credința în Isus prin harul lui Dumnezeu.

În tot Noul Testament este deplină armonie, același Cuvânt care nu se contrazice.

Dar uite ce spune la Apocalipsa de cei ce țin poruncile lui Dumnezeu.

Da, așa scrie, că aici e răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus. Dar aici nu este vorba de poruncile lui Dumnezeu din Vechiul Testament, ci este vorba de poruncile Tatălui din Cer date în timp ce Domnul Isus era pe pământ și anume: la schimbarea la Față a Domnului, Tatăl a spus: „De El să ascultați”, adică de Isus. Chiar Moise a spus despre Domnul că dacă cineva nu va asculta de cuvintele lui Dumnezeu pe care le va spune Domnul în Numele Tatălui, El, Tatăl, îi va cere socoteală.

Așa a fost înțeles la început și de aceea a fost scrisă porunca lui Dumnezeu, pe lângă aceea care a fost spusă de Tatăl să ascultăm de Domnul, să credem în Numele Fiului Său, Isus, și să ne iubim unii pe alții (1 Ioan 3, 23). Ca să curmăm discuția, fiind aproape și ora mesei de seară, ne-am despărțit.

Venind spre cantină, m-am întâlnit iar cu acel om cu care vorbisem seara și mă întâlnisem dimineață. În trecut el fusese plutonier major în armată. Am mai stat de vorbă cu el, dar nu mai era așa de aprins ca seara trecută. Am văzut la el cunoștință din Biblie, dar nu era legătură în cuvântul lui, ca să curgă lin. La Sf. Pavel vedem că nu a curs în tot timpul liniștit, ci vedem izbucniri adevărat vulcanice când era vorba să apere Duhul Evangheliei, adică pe Isus cel Răstignit. În mijlocul fraților îl vedem ca o doică ce-și crește cu drag copiii.

La acest om am văzut izbucniri în vorbirea lui, dar nu era vorba să-L apere pe Isus cel Răstignit, ci de unele cuvinte pe care nici el nu le înțelegea. Nașterea din nou el spunea că este botezul cu apa aceea materială.

Ar putea să ajungă un vas de preț când va fi pătruns de Cuvântul lui Dumnezeu, când Evanghelia o va cunoaște și o va crede așa cum este, iar învățătura îi va fi lămurită și totul se va liniști limpede în inima lui. Când nu va avea altă țintă decât pe Isus cel Răstignit, când ceea ce-l va însufleți va fi Duhul lui Hristos și o dragoste fierbinte pentru El și pentru sufletele pierdute.

Dragostea lui Hristos pentru mulți e necunoscută, pentru cei mai mulți chiar dintre credincioși.

A rămas vorbă între noi ca atunci când vom fi liberi amândoi, să mergem undeva și în liniște să cercetăm Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

22 aprilie 1958

Noaptea aceasta am dormit bine, un somn care mi-a făcut bine. Am visat că eram pe la Marginea, cu frații de pe acolo. Mai ales era ceva ce m-a făcut să fiu mai mult cu Aurel și cu tânărul acela la care am fost la cumătrie la 1 ianuarie 1958. De mai multe ori m-am visat cu frații de la Marginea. Viitorul ne va aduce lumină asupra unor lucruri care acum sunt acoperite. L-am visat pe șeful de sector Nițuc, dar nu-mi amintesc bine în ce fel eram pe acolo.

Pentru azi am avut nămol simplu la orele 10 30. Am mers mai dimineață și, nefiind alții înainte, am făcut tratamentul pe la ora 8 30. Pe la ora 10 am avut vizita medicală. Doctorul m-a întrebat cum mă simt. Probabil că își fac efect băile că mă cam dor genunchii și în general sunt cuprins de o slăbiciune. A rămas să merg pe ziua de 26 ca să-mi treacă pe fișă tratamentul.

Așteptând venirea medicului, m-am urcat pe scări până la etajul 5 al vilei Palas. E o clădire mare, confortabilă. Cu un cuvânt, e înzestrată cu tot ce trebuie pentru scopul ei. Vorbesc oamenii că acest bloc a fost al lui Brătianu. Acum e al statului și e în folosința tuturor celor trimiși la tratament.

Cine s-ar fi gândit atunci că are să fie folosită de muncitori sau țărani? Este o rânduială de Sus pe care mulți nu o înțeleg. Dumnezeu, care e Stăpânul, coboară pe unii, ridică pe alții, potrivit voii Sale. Îndepărtează pe unii, aduce pe alții, potrivit Cuvântului Său. Neprihănirea înalță un popor și neprihănirea întărește un scaun de domnie. Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește și păcatul.

Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor într-adevăr era nespus de greu. Dar cine striga împotriva acestor cetăți (Gen. 18, 20)? Ale cui erau strigătele de au ajuns până la Domnul? Oameni cu cunoștință de Dumnezeu pe vremea aceea erau Avram și Lot. Strigau ei la Cer? Nu știm. Dar credem că în aceste cetăți era silnicie și nedreptate și cei ce erau nedreptățiți scoteau strigăte din cauza apăsării. Acest strigăt nu era îndreptat direct spre Dumnezeu deoarece ei nu-L cunoșteau. Totuși strigătul celor apăsați se înalță spre Cer, de unde vine ajutorul și pedeapsa.

Sfântul Iacov le spune celor bogați să se tânguiască din pricina nenorocirilor care aveau să vină peste ei. De ce? Pentru că plata lucrătorilor care le-au secerat câmpiile și pe care le-au oprit-o prin înșelăciune striga; și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor (Iac. 5, 1-7).

Azi m-am întâlnit cu un om de la Rădăuți. Nu știu, e nepotul sau feciorul lui Rusu din colțul Oborului unde stau căruțele cu făină și alte cereale. Înainte el avusese crâșmă.

Tovarășul nostru de cameră de la Mangalia e mereu ocupat cu bilete de loterie și are multă grijă în privința aceasta. Totuși, deși e de mult jucător, nu câștigă. Am ajuns la părerea că acei bani nu sunt curați, ei sunt urmăriți de blestemul celor ce pierd.

Cel de la Iași citește. A citit în Mica Biblie și acum citește cartea „Viața lui Isus”.

Probabil că din cauza băilor, bolnavii veniți la tratament flămânzesc, că la amiază și seara, cu mult timp înainte de deschiderea sălii de mese, se adună pe culoar peste 200 de inși care așteaptă să se deschidă ușa.

După masă am stat de vorbă cu un credincios baptist din Cluj. Apoi am întâlnit un om care spunea că nu este hotărât încă la nici o adunare, dar că urmează pe la baptiști și evangheliști. Dintru început a pornit să lovească în Biserica Ortodoxă, în preoții și credincioșii ei. Nu am spus nimic, deoarece, fiind chemat de un prieten de al lui, a plecat.

Dar până la urmă, care e situația? E adevărat că atât majoritatea din preoți, cât și din popor, de mult nu-L mai oglindesc în viețile lor pe Domnul Isus. Ei au doar o formă de evlavie, dar lipsită de puterea Evangheliei. Pentru ei Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este nimic, ba încă mulți sunt chiar vrășmași.

Dar ce să facem? Să plecăm de aici, pentru că ei sunt așa? Nu. Nu vom pleca, îi iubim prea mult ca să-i părăsim. Nu putem. Ei sunt frații noștri, ne doare inima după ei. Și de aceea rămânem la picioarele Domnului, aici, în mijlocul lor, primind loviturile ce le suferim din dragoste pentru ei. Și vom rămâne și pe viitor, prin harul lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi să fim striviți.

Noi nu am înțeles religia Domnului ca o religie de forme, ci ca pe a unui Mântuitor viu. Nu un sistem, ci puterea Evangheliei, Isus cel răstignit și înviat, trăind în inimile oamenilor, în familie, în viața societății.

Da, vom rămâne și vom primi orice lovituri ce vor veni.

Da, vă iubim și de aceea nu mergem din mijlocul vostru. Scuipați-ne, loviți-ne, aruncați-ne în temnițe, vom rămâne prin harul lui Dumnezeu aici ca o dovadă a dragostei dumnezeiești față de omul căzut și păcătos.

Tovarășul de cameră a stat azi mai mult de jumătate de zi cumpărând și desfăcând lozuri în plic. El a spus că a pierdut 65 de lei. Patima aceasta s-a întins foarte repede, cuprinzând în cătușele ei multe inimi. Oriunde te-ai duce în țară, ai să vezi lucrul acesta. A doua zi de Paști am văzut în piața mare din București la două chioșcuri cam la 200 de persoane, era așa o înghesuială de te întrebai ce-o fi acolo. Este și acesta un semn rău în vremea noastră. Se vede prin aceasta dorința oamenilor de a câștiga bani fără să muncească. Bani, acesta este cuvântul care se aude azi. Bani nu am. Bani să avem cât mai mulți, pentru a satisface multele plăceri diavolești.

În seara aceasta este în sala cinematografului o conferință despre „reumatism” și vindecarea lui.

În ziua de 14 aprilie eram în București și deoarece aveam timp până la plecarea trenului spre Govora, am plecat prin oraș. În piața mare, unde este piața florilor, peste drum este o casă de rugăciune. Nu am intrat în ea că eram cu tot cu bagaj. Am văzut la intrarea în Biserică o femeie care, după îmbrăcămintea ei, părea să fie o maică de mănăstire. Avea de vânzare icoane, cruciulițe și niște cărticele mici. Am întrebat-o dacă nu are vreo Biblie de vânzare. Mi-a spus că nu are. În timp ce vorbeam cu dânsa, s-a apropiat un tânăr cam de 18 ani, el a auzit că întrebasem de Biblie. A intrat în Biserică și pe urmă a ieșit iar și a venit unde eram noi și a spus că s-ar găsi o Biblie de vânzare. O avea chiar el și o împrumutase unei femei să citească.

A spus că este o Biblie mare și costă 130 de lei. M-a întrebat dacă nu sunt din Oastea Domnului și mi-a spus că și el e credincios, că e în Oaste și că ei se adună în București într-o biserică, după-amiaza și că preotul ia parte și el la adunare. Avea, spunea el, carte de cântări a asociației Patriarhului Miron. L-am întrebat dacă cunoaște pe fratele Sergiu și spunea că nu-l cunoaște și nici pe alți frați din țară. Îmi spunea despre călugărul Măndiță și despre scrierile lui.

Nu știu ce fel de oaste este aceasta. A rămas că îmi va scrie.

23 aprilie 1958

Azi e Sfântul Gheorghe, e sărbătoare. Baia am avut-o la ora 7 dimineața, după care am mers la ceai și apoi am stat puțin în cameră. După aceea am ieșit să merg prin stațiune. Coborând pe alee la vale spre băi, m-am întâlnit cu doi oameni, cu cel de la penticostali și cel adventist. Ei urcau la deal. Am stat puțin de vorbă și apoi ne-am așezat pe o bancă. Acum n-au mai avut curajul să tulbure întâlnirea cu părerile lor și astfel a fost pace. Cel penticostal a propus să cântăm cântarea „Naintea Ta, Isus iubit”. Cel adventist a plecat în cameră și a adus Biblia și o carte de cântări. Ne-am urcat toți trei sus pe dealul unde este terasa aceea și acolo am cântat cântarea. În timp ce căuta cântarea în carte, m-am uitat și am văzut multe cântări de la Oastea Domnului în cartea de cântări adventistă.

Se bucură credincioșii din orice cult și mărturisesc că cele mai minunate cântări sunt cântările Oastei Domnului; și cu toate acestea Oastea nu este bună, după părerile lor și de aceea vor s-o împrăștie, trăgând fiecare de partea lor. Totuși ea a rămas și va rămâne pentru că este a Domnului și Domnul Isus este Viața și Comandantul acestei lucrări duhovnicești, singura de acest fel în țara noastră.

Singura lumină care a rămas până acum, luminând în locul unde a fost pusă de Domnul.

Cel de la penticostali a mărturisit că lucrarea începută de Dumnezeu prin părintele Iosif Trifa este cea mai mare lucrare de trezire duhovnicească din țară. Prin nici un cult nu au fost trezite la viață atâtea suflete ca prin Oastea Domnului, spunea el. Cel adventist a plecat, că avea baie. Ne-am coborât și ne-am așezat pe o bancă pe care ședea o tânără cu un coș în care avea ceva acoperit. Am cântat amândoi câteva cântări după care a plecat și el la baie. Înainte de a pleca, a întrebat pe tânăra aceea ce are de vândut. Fata a răspuns că țuică.

După ce a plecat el, am stat de vorbă cu tânăra aceea care era din Păușești, de unde era bătrânul acela cu nora sa, cu care am vorbit duminică. Am vorbit de Domnul Isus și Apa cea Vie pe care o dă El celor ce cred în El. El ne-a chemat pe toți. A strigat chiar, dacă însetează cineva să vină la El și să bea Apă Vie. Am întrebat-o dacă a citit vreodată Noul Testament. A spus că a auzit, dar că n-a citit.

Se observă o mare lipsă de Biblii, Testamente. De tipărit nu se mai tipăresc.

O, Doamne, vinovați suntem înaintea Ta. Nouă ni se cade să ni se umple inima de rușine că am păcătuit făcând ce este rău înaintea Ta. În vremuri de belșug noi nu am strâns și astăzi e lipsă. Ne pare rău, dar e târziu. Doamne Isuse, fii milostiv, lasă mila Ta peste noi așa încât Cuvântul Tău să se poată răspândi pretutindeni, atât scris cât și prin viu grai. Atâți din cei ce astăzi sunt departe s-ar întoarce dacă ar auzi Cuvântul Tău de chemare!

Deschide, Doamne, ușă de Cuvânt și dă, Doamne, toată libertatea și slobozenia de vestire a Evangheliei Tale. Acest lucru îl mai cerem azi.

După masa de seară am vorbit cu trei credincioși în sala de muzică. Este o odaie unde este un pian și cine știe să cânte la pian vine și cântă fără să fie împiedicat de cineva. Nu am putut sta mult, deoarece începuse să vină unii tovarăși, probabil aveau ei vreo serbare. Ei au rămas, dar eu am plecat.

Azi am auzit pe un om povestind altora despre o discuție pe care a avut-o cu un tovarăș la izvor. Este o tăbliță pe care este scrisă o înștiințare că este interzis a se scrie pe pereți. Cu toate acestea, pe pereți sunt multe adrese. Diferite persoane și-au lăsat adresa pe pereți. Pornind de la lucrul acesta, tovarășul acela spunea că toți sunt vrednici de moarte. Mai spunea că este lipsă de cultură și că în țară la noi mai locuiesc cam 5 milioane de locuitori care ar fi buni de trimis în Siberia. M-am gândit mult la lucrul acesta.

Se mai plângea că este silit să stea într-o cameră cu niște oameni lipsiți de cultură. El singur auzise de la omul acela care era oarecum revoltat de înapoierea poporului nostru.

Dar ce să zici despre niște oameni de jos dacă ei umblă îmbrăcați cu pufoaică sau cu obiele în bocanci? Poate mijloacele lor materiale nu le permit să se îmbrace mai elegant.

Astăzi, așteptând la cantină să se deschidă pentru a lua masa, am văzut persoane bine îmbrăcate care poate se țineau că sunt ceva, dar care erau fără simț. Era acolo un om de la Moinești, după cum am aflat pe urmă, mic de statură și cam redus la pricepere, pe care îl luau în bătaie de joc ceilalți de răsuna sala aceea de râsetele lor. Erau o mare mulțime de bărbați și femei care se desfătau pe socoteala omului aceluia. Omul acela nu era chiar atât de lipsit de pricepere, dar luat înainte așa, ținea și el hangul la nesimțirea celor din jur care se distrau râzând de el.

Unde ești tu, cultură, tu, civilizație? Unde ești, vreau să te văd?! În Franța ești tu, în Germania, în Rusia? Da de unde!

Adevărata cultură, adevărata civilizație este cea ieșită din Evanghelie. Evanghelia a scos popoarele din bezna în care se găseau, Evanghelia a adus iubirea, mila față de aproapele. Prin Evanghelie sunt una în Hristos.

Pot să treacă încă multe veacuri, înțelepciunea lumii nu va putea să aducă pacea, înfrățirea și fericirea oamenilor. Singur Hristos, El, care este Viața, poate ridica pe om din starea blestemată a necurățiilor de tot felul și El duce pe stânca aceea de pe care va privi lumea printr-o altă lumină.

Ne trebuie cu totul o altă morală. Cea propovăduită de unii, care se socot ceva, n-are valoare, mai mult cufundă pe oameni în pierzare. Sărmana și slaba ființă omenească... îi trebuie cu totul o altă regulă a dreptății, Dreptatea Evangheliei. Iubirea lui Dumnezeu care îmbrățișează pe toți, plouă peste toți, și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Răsare Soarele și peste cei răi, și peste cei buni.

Numai prin această iubire, care este adevărata iubire, oamenii se vor îmbrățișa cu adevărat, fără gânduri rele ascunse în inima lor.

Mi-au trecut multe gânduri prin minte; veneau așa ca vântul iarna, căutând să pustiască grădina vieții mele, să rupă florile care răspândesc mirosul plăcut și să aducă sămânța urii.

Dar mulțumită harului dumnezeiesc a fost înlăturată năvala gândurilor, liniștindu-se sufletul.

Într-un târziu am adormit cu gândurile în rugăciune pentru liniștirea mării și ferirea de ispită.

Totuși somnul a fost tulburat de multe vise după cum a fost și noaptea trecută.

Dă-ne, Doamne, pacea Ta care întrece orice pricepere, să stăpânească ea în inimile noastre. Amin

24 aprilie 1958

De ieri după-masă cerul era acoperit cu nori. Peste noapte a început să plouă. Dimineață, când m-am trezit, afară ploua o ploaie măruntă ca de toamnă. Norii își cerneau prin sita nevăzută apele primite pentru a le da pământului. Pe alei se văd trecători grăbiți spre băi sau spre dormitoare. Azi am făcut baie la ora 7. A fost o baie care mi-a plăcut. Poate că din cauză că a fost mai caldă ca de obicei sau din cauza unor slăbiciuni ale inimii, a trebuit să mă odihnesc când mă îmbrăcam.

Nu puteam să stau în picioare mult timp. După ce am luat ceaiul, am stat în cameră mai mult, odihnindu-mă. Am vorbit cu tovarășii de cameră. Cel de la Mangalia e tare prins în cursa jocurilor de noroc, loterie și loz în plic. Cel de la Iași citește. Afară plouă. Nu se poate merge pe afară, te udă. M-am gândit să fac o vizită pe la camera 12, care e la etaj. Pe sală, la etaj, am văzut un om plimbându-se; e de la Bicaz. Spune că îi este urât. S-a plictisit. În general, toți cei veniți la tratament de-abia așteaptă să plece. Parcă ar fi la închisoare, mai rău încă. Și doar aici sunt liberi, pot să meargă prin oraș, să se plimbe și chiar să plece acasă oricând voiesc, nimeni nu-i poate opri. Masă este, pat este, totuși sunt tare plictisiți. Lipsește ceva în viața lor.

Am intrat în vorbă cu omul acela. I-am spus că dacă ar avea o carte bună să citească, nu s-ar plictisi. O carte bună, citești în ea și apoi cugeți să adâncești și să te adâncești în cele citite. A venit vorba despre Biblie. Spunea că a citit el mai demult. Și apoi a început să mă întrebe dacă mănânc carne de porc, de iepure, dacă am soție. Mă întreba care sunt zilele în care omul poate să se folosească de dreptul lui de bărbat, că nu e păcat duminica și fel de fel de întrebări. Mai mult, era foarte curios să știe ce s-a făcut cu oamenii de la Adam până la Hristos și de la Hristos până acum. Apoi m-a întrebat cum are să ardă Dumnezeu cu foc pământul, în ce fel. Apoi el zicea că Dumnezeu a pedepsit pământul, pierzând pe toți oamenii afară de vreo câțiva, atunci când cu Sodoma și Gomora. A rămas mirat când i-am spus că numai două cetăți au fost nimicite și nu toată lumea. Lot a fost scos din Sodoma de îngeri, a scăpat cu viață și prin îndurarea lui Dumnezeu a intrat în cetatea căreia i s-a pus numele Țoar. Ori dacă ar fi nimicit toată lumea, nu scăpa nici Lot, nici cetatea aceea unde a intrat.

Se observă o mare necunoștință de Cuvânt. Și totuși el spunea că un om se poate îndrepta prin cuvintele: „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”. Aceste cuvinte sunt adevărate și bune pentru un om născut din nou, dar nu pentru cel ce trăiește în păcat. El este mort în păcat după cum spune Cuvântul: „îți merge numele că trăiești, dar ești mort”.

Ca omul să trăiască, el trebuie să se nască din nou. Să fie o Făptură nouă în Hristos. Fără Nașterea din nou, nimeni nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu aici pe pământ și nici dincolo. Numai cel născut din nou poate să simtă pacea și bucuria în inima lui. El atunci nu numai că nu va alerga pe căile păcatului, ci el va simți dezgust, greață, numai la apropierea unei pofte care l-ar târî în păcat. Fără Nașterea din nou, omul rătăcește în noaptea necunoscutului, pierdut.

După-masă am mai stat de vorbă cu niște credincioși cam tot despre Nașterea din nou. Mai ales cu omul acela ce fusese în trecut militar. Învățătura despre Nașterea din nou nu e cunoscută pentru cei mai mulți.

Fiecare făptură procedează după cum este viața din ea.

Păsările n-au nevoie de o lege care să le oblige să zboare. În zbor ele se delectează. Așa e viața din ele. Dacă le-ai închide în cușcă să le dai de mâncare și apă, s-ar ofili și ar muri.

Omul născut din nou simte nevoia ca prin cântare să-și descarce acest prinos sufletesc. Este în firea lui duhovnicească să se consacre voii lui Dumnezeu. Pentru el, a se apropia de Dumnezeu este o fericire. Bucuria lui e să cânte, să laude pe Dumnezeu, să stea de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune. El nu mai are nevoie de lege care să-i spună ce anume să facă, să țină sau să lase.

El trăiește viața copilului cu Tatăl său. Îl cunoaște pe Dumnezeu care este Tatăl său de la care a primit viață. Viața care este în Tatăl.

În El este Viața, adică Hristos.

Cei nenăscuți din nou nu au nevoie de o lege care să le spună să se îmbete, să se certe sau să facă rău, în orice fel ar fi făcut răul acela. Din contră, mulți știu că nu este bine, că este păcat și totuși ei continuă să trăiască în felul acesta, cu toate că zic că nu mai fac. Le lipsește viața. Adică Hristos nu e în inimile lor.

Apa despre care îi spune Domnul Isus lui Nicodim e Cuvântul. Duhul unde voiește suflă.

Când într-o inimă se găsește Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul suflă peste inima aceasta, dă naștere la o făptură nouă, un om nou.

Venind în cameră, am găsit o scrisoare de la București de la fratele meu de trup, Ion. Ei au fost de au petrecut Paștile la Volovăț. Când am plecat eu la băi, ei au rămas încă, urmând ca îndată să vină și ei la București. Mi-au scris că au ajuns acasă, dar copilul cel mare, Nelu, s-a îmbolnăvit. Doctorul a spus că e scarlatină și l-a internat în spital. Le-am scris tot acum răspuns. Domnul Isus poate să învieze și morții, din mâinile Lui nimeni nu ne poate smulge. Chiar dacă moartea smulge pe cineva din mijlocul nostru, totuși nu și din Mâinile Domnului.

Am stat de vorbă azi cu un om din teritoriul ocupat al Bucovinei. Îmi spunea despre unele lucruri care se petrec prin stațiune. I-am spus că noi nu purtăm familia noastră în buzunar, ca apoi când plecăm de acasă să o lepădăm până la întoarcere. Noi purtăm în inimă familia noastră. Oriunde ne-am găsi, ei sunt în inima noastră.

Am venit aici la băi pentru a ne trata reumatismul, nu pentru altceva. E o crimă a călca legământul, de a pângări legătura sfântă dintre soț și soție. E păcat mare înaintea lui Dumnezeu. Apoi cu ce ochi sau cum am putea privi în ochii soției sau ai copiilor?

Așteptând seara pentru a lua masa, am înfruntat pe unii care își băteau joc de omul acela de la Moinești. La urmă s-au liniștit, atât bărbații cât și femeile.

O mare nerușinare se vede mai ales la femei. Spunea cel din teritoriul ocupat că se bagă ca muștele în ochi. I-am spus că în ochi nu se bagă o albină care strânge miere, ci muște murdare, purtătoare de microbi.

Omul acela ce fusese militar m-a chemat să merg jos să ia un bilet de loterie. Cu toată vorbirea lui și izbucnirile lui violente, are nevoie să primească pe Domnul Isus ca stăpân al vieții lui.

Pe culoar la cantină s-a încins o discuție între niște credincioși și mai veniseră unii împrejurul lor de ascultau. Era și unul care cântase la pian cântece religioase. Era neamț și era credincios. El a citit din Evanghelia după Ioan cap.1 acolo pe culoar.

25 aprilie 1958

Am petrecut o noapte tare zbuciumată, nu am putut dormi cu toate că mă usturau ochii de oboseală. Mereu m-am întors în pat. Dimineața era frumos, cu cerul senin. Am luat ceaiul și am plecat la baie, unde pentru azi am nămol simplu. Așteptând să-mi vină rândul, am stat de vorbă cu un bătrân care aștepta ca și mine. Nu știu de unde era. Am vorbit împreună despre boli, despre vindecarea lor.

Pentru mulți, bolile sunt spre cel mai mare bine al lor, chiar mai bune ca sănătatea. Puțini dintre cei sănătoși se gândesc la moarte. Ei gândesc că vor trăi mult și bine. Dar cine a rămas să trăiască veșnic?

Pe mulți i-a prins ceasul din urmă nepregătiți și au trecut din viața aceasta în păcatul lor. De aceea e bine când vine o boală, că omul se gândește și la moarte și atunci se întoarce la Dumnezeu. Ei își dau seama, chiar târziu de tot, că numai la Dumnezeu e scăparea și astfel, auzind Cuvântul, primesc credința.

O, Doamne, ajută tuturor celor veniți aici pentru a-și alina suferințele trupului, să Te afle pe Tine și să trăiască prin Tine. Că Tu ești Învierea și Viața. Amin.

Am văzut la unii credincioși niște lucruri făcute care arătau lipsa lor de înțelepciune; lucruri care m-au făcut să înțeleg mai bine Cuvântul scris în epistola către Col. 3, 16: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea”.

Starea binecuvântată a celui credincios este atunci când Cuvântul lui Hristos locuiește în el în toată înțelepciunea. Atunci Cuvântul lui Hristos care locuiește în cel credincios va fi întrebuințat potrivit cu stările sau împrejurările prin care va trece.

De exemplu, Sf. Pavel spune fraților evrei că aveau nevoie de cineva să-i învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu (Evrei 5, 12-13). De ce acest lucru? Pentru că ei erau numai prunci în Hristos și, prin urmare, pruncilor li se dă învățătura potrivit cu puterea lor de înțelegere.

Sf. Pavel spune Tesalonicenilor că a fost în mijlocul lor ca o doică ce-și crește cu drag copiii. În Cap.2, vers.11 spune că pentru fiecare dintre ei a fost ca un tată cu copiii lui: „Vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream” (1 Tes. 2, 7-11).

Comparați apoi epistola către Galateni cu epistola către Efeseni. Vedeți ce deosebire!

În epistola către Galateni el apare ca un vajnic luptător împotriva celor ce luptau împotriva Evangheliei, căutând să-și elibereze copiii prinși în jugul Legii. În epistola către Efeseni, el apare ca învățătorul dumnezeiesc, apărut din altă lume, unde vrea să-și înalțe ucenicii prin credință. „În Hristos am fost aleși înainte de întemeierea lumii”, ca apoi să le spună: „voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre”.

Una a fost vorbirea Sf. Pavel în Atena și alta a fost vorbirea lui în fața împăratului Agripa.

Deci Sf. Pavel ținea cont de împrejurarea în care se găsea (adică de oamenii cărora le vestea Cuvântul). Într-un fel a vorbit păgânilor care nu cunoșteau pe Dumnezeu, în alt fel a vorbit iudeilor. Într-un fel a vorbit lui Timotei, în alt fel a vorbit înaintea scaunului de judecată al Cezarului. Una a fost vorbirea Sf. Petru în Sinedriu, alta a fost în casa la Corneliu.

Deci Cuvântul trebuie mărturisit potrivit cu stările prin care trecem. Un singur lucru îl putem face în fața oricărui om și în orice vreme: acela de a vesti pe Domnul Isus în orice împrejurare, căci de Domnul Isus au nevoie toți.

Mărturisirea Cuvântului trebuie făcută potrivit cu starea în care se găsesc oamenii cu care stai de vorbă. Nu e bine, e chiar rău, să spui unui om să facă una sau alta când el e străin de Hristos și nu e născut din nou.

Povestea aseară unul din Ploiești că anul trecut era la băi. Era un credincios bătrân acolo, care se întâlnise cu un adventist. Fiecare căuta să convingă pe celălalt că ziua în care el nu lucrează e cea adevărată. Au ajuns la o discuție aprinsă. A intervenit omul care îmi spunea lucrul acesta și i-a liniștit pe amândoi: „Tu ții sâmbăta, pentru Domnul ține-o, rămâi cu sâmbăta. Tu ții duminica, pentru Domnul ține-o, rămâi cu duminica”. Și astfel i-a liniștit pe amândoi.

Aici, în stațiune, sunt fel de fel de oameni. Unii recunosc că este Dumnezeu, iar alții trăiesc și mărturisesc că nu este un Dumnezeu care a creat lumea și care o ține cu Cuvântul puterii Sale.

Diferiți oameni vorbesc din Biblie, dar ce spun ei? De botezuri în apă, de sabat, de vorbirea în limbi, de preoți, de icoane, acestea sunt vorbirile lor. Dar cine vorbește despre Domnul Isus?

Am văzut că se întrebuințează cuvinte din cântări care nu se potrivesc deloc cu starea aceea de față. Cuvinte de îmbărbătare, de îndemn la luptă, sunt rostite înaintea unor oameni care zic că nu este Dumnezeu. Toate acestea sunt bune, dar pentru cei credincioși, iar pentru cei necredincioși e nevoie de cu totul altceva, ei trebuie născuți din nou, să vadă Împărăția lui Dumnezeu.

Râvna, oricât de mare ar fi, lipsită de frâul înțelepciunii, duce la greșeli, uneori mari.

Am întrebat pe omul acela care fusese la Oaste, de ce zice unora prieteni și nu frați? Mi-a răspuns că nu sunt botezați, de aceea. Numai aceia pot fi considerați frați care au primit botezul. Încolo poate să fie credincios, să fie blând, cu un cuvânt să trăiască în neprihănire, el este prieten, nu frate.

După ce am luat masa, am mai stat în cameră, apoi am ieșit în stațiune.

Este aici un om care e lustragiu. Adică face ghetele celor care doresc să și le facă. Picioarele lui, din șold, sunt subțiri, paralizate. El merge pe mâini și genunchi, se târâie. Am intrat în vorbă cu el, are 42 de ani și are doi copii. Soția i-a murit. Am încercat să schimb subiectul convorbirii noastre, de la cele pământești spre cele cerești. Acum nu știu, nu vrea să vorbească el, sau ce este nu știu. Totuși a recunoscut că este o putere divină, Dumnezeu. Poate discutam mai mult în privința aceasta, că eram acum pe făgașul unei astfel de vorbiri, dar s-au oprit vreo câțiva trecători, din care unul mai bătrân, cu un ziar în mână, s-a legat imediat de păcatele oamenilor. Nu am mai putut spune nimic.

M-am gândit doar că și acest om trebuie să se mântuiască.

Dar ce lipsă de iubire din partea unora! Ei văd numai păcatele, nu văd sufletul care este așa de scump. În loc să se apropie cu toată dragostea, căutând să arate dragostea lui Dumnezeu, iubirea lui Hristos, ei se leagă de păcatele lor și astfel nu numai că nu fac binele, dar fac un mare rău.

Sufletul este călcat în picioare cu cea mai mare nepăsare.

Dă-ne, Doamne, o iubire mare, fierbinte, ca iubirea Ta, ca să putem cuprinde în brațele iubirii pe toți oamenii, pentru ca astfel să putem fi folosiți de Tine, după cum este voia Ta. Amin.

Spre seară m-am întâlnit cu omul acela de la Cluj care este credincios baptist. Era încă cu un tânăr care purta ochelari, tot din Cluj. Erau amândoi din aceeași adunare. Seara, după masă, ne-am întâlnit afară pe o bancă. Mai erau vreo doi credincioși. Fiind rece, am mers înăuntru în club, unde diferiți oameni joacă șah. Eu am plecat la cameră, nu am rămas cu ei.

26 aprilie 1958

Baia am avut-o la ora 7 dimineață. După ce am luat ceaiul, am mers pe la cabinetul medical, unde am lăsat fișa de tratament pentru prelungirea tratamentului, până la plecarea din stațiune. Ieri m-am întâlnit cu un om din teritoriul ocupat al Bucovinei, din Ropcea-Storojineț.

După ce am luat masa de amiază, stăteam pe o bancă alături de omul acela ce fusese militar. În timpul acela s-au apropiat doi oameni și ascultau ce vorbeam noi. Pe urmă unul din ei începuse să pună întrebări: De ce Dumnezeu, dacă a făcut pământul, vrea să-l distrugă, ce va face cu oamenii de pe el, cum va fi distrus și multe alte întrebări. Spunea că el vrea să cunoască Adevărul, a mers el la unele adunări, dar nu-i lămurit care este credința cea adevărată.

Până la urmă am luat Biblia și ne-am dus pe terasa de pe dealul din fața pavilionului Palas. Omul a întrebat: Cum a venit Hristos pentru toți, și pentru cei buni, și pentru cei răi? I-am răspuns: El a venit pentru toți, că este scris: „El este jertfa de ispășire a păcatelor noastre și nu numai ale noastre, ci ale întregii lumi”. I-am citit locul acesta din 1 Ioan 2 și din Tit 2, 13, unde este scris că „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toți oamenii, a fost arătat”. Deci toți pot să fie mântuiți, Isus a chemat pe toți. Dar dacă oamenii nu vin la El, cine este de vină? Sângele Lui poate să curățească orice păcat. Oamenii mor în păcat nu pentru că nu pot fi mântuiți, ci pentru că nu vor ei să fie mântuiți. Pentru mulți, Hristos a murit în zadar.

Noi ne mântuim nu pentru că ținem duminica sau sâmbăta, ci pentru că noi credem în Domnul Isus Hristos. El este Mântuitorul.

„Dar ce se va face cu pământul?” - întreabă iar, și alte întrebări. În timp ce noi stam de vorbă s-au apropiat doi tineri care au întrebat ce fel de carte este aceasta. Le-am spus că este Biblia. Mi-au cerut voie să vadă și ei. Spuneau că le place și lor, dar nu au. Au întrebat dacă se mai găsesc de vânzare. Unul era de la Neamț și unul de la Reșița. Tânărul acela care punea mereu întrebări, cu care mă suisem pe terasă, începuse să le vorbească și să le citească din Biblie. M-am mirat mult. El întâi întrebase și se făcea că nu știe nimic, ori acum căuta să le arate celor doi ce veniseră la noi. Le citise din Matei 24, din Vechiul Testament, și mereu, mereu vorbea. Am tăcut. Vorbirea lui suna ca un fel de judecată. Atunci am intrat și eu în vorbă și le-am spus că noi nu suntem judecători, ci trebuie noi înșine să ne punem în lumina Evangheliei și să ne cercetăm. Dumnezeu ne iubește și ca o mamă bună ne cheamă la El pe toți.

Îndată a spus că pleacă și chiar nu a mai stat, și au plecat și cei doi tineri. Nu știu ce gânduri a avut tânărul acela, în orice caz nu era cinstit. Azi am mers din nou prin stațiune, căutând să vorbesc cu omul acela paralizat. Până la amiază nu am putut, că era ocupat. După-amiază din nou am mers și am putut să stau de vorbă cu el. Am vorbit de la început, de unde lăsasem ieri. Dar e foarte greu. Poate nepriceperea sau nu știu ce. A început să vorbească de popa. Probabil cunoștea el pe unul care era destrăbălat. El pe unii îi învață într-un fel, iar el face altfel. Pe alții îi chinuiește cu post, iar el mănâncă curcani. Până la urmă a trebuit să termin, că nu avea gust de vorbă. Zicea că Dumnezeu e nedrept. De ce pe unii îi lasă așa? Sau de ce la unii le dă bogăție, iar la alții sărăcie și boală? Unii nu mai pot de bine, iar alții se chinuiesc. Dumnezeu greșește, ca oricare om, zicea el. Am încercat să stau de vorbă cu el, dar n-am putut. Câtă dragoste, câtă răbdare, câtă îngăduință trebuie.

Ne-am despărțit cu cuvântul să ne mai vedem și a doua zi. Un astfel de om nu trebuie lăsat.

Doamne, dă-ne atâta iubire să putem îmbrățișa într-o dragoste fierbinte pe toți, să nu cădem de oboseală. Să nu dăm înapoi descurajați, chiar dacă ar trebui să ne apropiem de mii de ori și de mii de ori să fie respinsă dragostea Ta. Dă-ne, Doamne, putere pentru a-Ți urma Ție în toate privințele, după voia Ta. Amin.

Așteptând să deschidă ușa la cantină pentru masa de seară, era mare haz pe seama unei babe pe care o chema Floarea. Trăise cu mulți ani în urmă în apropierea stațiunii, făcea fel de fel de descântece și se mai petreceau și lucruri urâte pe acolo. Ea a murit de mult, dar amintirea ei e pomenită și astăzi. Nu am auzit pe nimeni să vorbească despre Dumnezeu, dar despre dânsa mulți vorbeau. Parcă s-ar fi dus să le pregătească o împărăție, așa de mult o pomenesc unii, cum am auzit în seara asta.

Am luat fișa de tratament. Numai pe 3 zile mi s-a mai programat tratamentul. S-ar putea să plec înainte de data fixată în biletul de băi.

27 aprilie 1958

Azi e duminică. Se arată o zi frumoasă. Cânt Domnului că mi-a făcut bine. M-a răscumpărat cu Însuși Sângele Său. Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea și pentru mine. El mi-a dat odihnă. Acum pot cânta că sunt slobod. Ție, Doamne, Îți aduc mulțumire și laudă pentru îndurarea și bunătatea Ta. Te laud, Doamne Dumnezeule! Te slăvesc și cânt în cinstea numelui Tău! Amin.

Înainte de a lua ceaiul, am stat de vorbă cu omul acela ce fusese militar. După ce am luat ceaiul, am plecat la mănăstirea Govora. Mergând, am ajuns un bătrân bolnav de picioare, cu două cârje în care se sprijinea. Am intrat în vorbă cu el. Avea 85-86 de ani și era bolnav de reumatism din Primul Război Mondial. Se mai tratase el, dar acum nu-i mai folosea la nimic tratamentul.

L-am întrebat de Țara de Dincolo, dar spunea că nu știe, zicea că Dumnezeu știe. Mai spunea că fiecăruia i se va da după fapte. Da - am spus - răsplata este după fapte, dar viața veșnică, iertarea, o dă Dumnezeu prin credința în Domnul Isus. El este jertfa de ispășire a păcatelor noastre. Din mâinile Lui, nici moartea și nici nimenea nu ne poate smulge.

Îmi spunea că anul trecut cosea în livadă și au venit câțiva domni și doamne care i-au cerut să le dea voie să stea pe iarbă. Unul din ei a scos o Biblie și l-au chemat și pe bătrân. S-au plecat pe genunchi și au citit din Biblie cam o jumătate de oră. Am ajuns la casa unde bătrânul a rămas, iar eu am plecat la mănăstire. Intrând în comuna unde era mănăstirea, am întâlnit două femei bătrâne care stăteau de vorbă. M-au întrebat de unde sunt. Una din ele mi-a spus că are de ginere pe unul din Bucovina, de la Rădăuți, pe care-l cheamă Hurjui. S-ar putea să fie de la Frătăuți, că acolo este familia aceasta. Spunea că ei erau 10 copii la părinți. E de patru ani aici și că aveau un copil acuma.

Mănăstirea Govora este o clădire istorică, veche. Am văzut zidurile ei, parte de cărămidă, parte de piatră. Zidurile vechi au început să se dărâme, măcinându-se cărămida. Am văzut făcute schele pentru repararea zidului. În curtea mănăstirii e loc foarte strâmt. Nu e ca la Putna sau Sucevița.

Biserica din curte e mică și probabil foarte veche, judecând după picturile aproape șterse și ramele de la icoane ruginite. La fel și catapeteasma care era din metal. Slujeau doi călugări în altar și vreo cinci cântau la strană. În biserică erau foarte puțini. Erau vreo câțiva bărbați și femei din cei ce veniseră de la stațiune. Mai erau câteva femei și copii, probabil de acolo din sat.

Am plecat înainte de a se termina slujba. Prin dreptul unei cârciume, vreo doi au intrat înăuntru. Am zis că nu e bine a lua parte și la masa Domnului și la masa dracilor. O femeie a zis că nu e nimic, poate să meargă că nu a luat nafură.

Pentru ei nu era nimic, puteau să meargă, chiar să bea; dacă nu luaseră nafură, nu era păcat, chiar dacă se îmbătau. Drumul de la mănăstire până la stațiune l-am făcut cu omul cel de la Dărmănești și cu cel de la Bicaz. Ei ziceau că omul se poate îndrepta singur. Le-am spus că Domnul Isus a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic”.

Chiar dacă un om are voința să facă bine, el nu poate face, fiind rob al păcatului. Fiind izbăviți de sub puterea păcatului, stăpânind în noi harul lui Dumnezeu, El ne dă neprihănirea și noi, făcând mădularele noastre roabe ale neprihănirii, ajungem la sfințirea noastră. Stăpânind în trupul nostru harul, avem putere să înfrânăm orice pornire păcătoasă a trupului nostru.

Domnul Isus spune: „Rămâneți în Mine”. Fără Domnul Isus în viața noastră, suntem fără viață.

Am ajuns în stațiune cam pe la ora 12 30 și am mers direct la masă. Ieșind de la masă, m-am întâlnit cu cel de la Sadova-Bucovina. Mi-a spus că m-a căutat cineva din sat de la mine. Într-adevăr, mai târziu m-am întâlnit cu omul acela prin stațiune, în fața porții. Era un nepot al lui Anton al lui Nicuță. El este cu serviciul la Hunedoara de vreo 3 ani. Nu este căsătorit. A trecut prin dureri grele. A fost cu un picior rupt și, în suferința lui, L-a căutat pe Domnul. Acum el e credincios. Face parte din cultul penticostal. Am stat mai mult de vorbă cu el. În timp ce vorbeam cu el, a venit un tovarăș care m-a întrebat de unde sunt. A întrebat dacă Arbore este aproape. El era din Reșița și soția lui din Arbore.

Când ieșeam de la masă, în holul clădirii unde e cantina, am văzut la o masă stând de vorbă cinci oameni. Pe masă era o carte ce semăna a Biblie, și chiar Biblia era. Dintre cei cinci, doi erau tineri, acei care s-au apropiat de noi când citeam din Biblie sus pe terasă: cel de la Neamț și cel de la Reșița. Mai era un om înalt, slab, de la Bistrița, a căruia era și Biblia. Am stat puțin de vorbă cu ei, după care ei au plecat la masă.

După ce au ieșit de la masă, am venit cu omul acela de la Bistrița în camera noastră unde am stat de vorbă. Este un om de religie ortodoxă, căruia îi place mult să citească. El merge la orice adunare de creștini. Împreună cu bătrânul de la Iași, ne-am bucurat. Am văzut la el dorința de a citi și la alții din Sfânta Scriptură și de a face în așa fel să nu jignească pe nimeni, ci de a-i putea câștiga pentru Dumnezeu.

28 aprilie 1958

Noaptea trecută am visat multe visuri care m-au pus pe gânduri. Parcă veneam de la armată. Fusesem amânat. Venind, l-am văzut pe Orest și Viorica. Erau la cosit de grâu și se uitau după mine, dar nu m-am oprit la ei. Era de la colțul grădinii pe dreapta cum mergi la luncă, spre podul de la Vadul Rădăuților. Pe pod era mare încâlceală, era parcă de fier. Totuși am trecut cu bine. Mai eram parcă pe la Falcău prin depozit. Gălan și alții voiau să joace rața, dar nu știau cântecul. Eu am început puțin a fluiera, dar am spus că nu știu și nu am continuat. Totuși ei au început să joace. Era Gălan, Steleru și alții. În timpul acela a venit Vasile Pătrăncean și s-a dus și el de s-a prins în jocul acela. Am stat de vorbă cu Vasile și-mi spunea că a slăbit în credință, că este aproape să cadă.

După ce am luat ceaiul, m-am întâlnit cu tânărul acela de la Neamț și am vorbit cu el. Aseară i-am împrumutat Mica Biblie să citească.

În Vechiul Testament, proorocii au vestit venirea Domnului, a Mântuitorului. În Noul Testament este revelația (adică descoperirea dumnezeiască). Sfintele Scripturi mărturisesc pe Domnul Isus. El este Acela care ne mântuiește. Din El iese o putere care ne vindecă. Femeia aceea cu scurgere de sânge s-a apropiat, s-a atins de haina Lui și s-a vindecat. Ea s-a apropiat cu credință. Minunile făcute în lumea spirituală (adică învierea celor morți în păcate, vindecarea celor bolnavi cu sufletul) sunt mai mari decât minunile făcute în lumea fizică. Taina puterii, a biruinței noastre asupra diavolului și a păcatului este Isus Hristos.

El este adevărata viță. Mlădița primește viață, care o face să rodească, de la viță. Noi, creștinii, suntem asemănați cu mlădițele. Primim viață, putere să rodim, din Isus care este Adevărata Viță.

În noi, mai mult sau mai puțin, sunt lucrări diavolești. Domnul Isus a venit să strice lucrările diavolului. El ne face slobozi.

Așteptând să-mi vină timpul la baie, am stat de vorbă cu un om din Bilca, Sarodoc, care acum locuiește în București. După părerea lui, celui ce face rău cuiva să i se întoarcă înapoi tot rău. În felul acesta - i-am răspuns - răul nu are să dispară, ci tot mai mare are să crească. Unul răzbunându-se asupra altuia, acela la rândul său va căuta să se răzbune cu mai mare furie. Și răul, astfel, capătă mai mare putere, se ajunge ură de moarte. Răul trebuie condamnat, dar omul trebuie privit cu milă, cu iubire, de caută a se ridica din starea nemernicită în care se găsește.

Oamenii sunt victime ale diavolului. Dacă este eliberat din această groaznică robie, omul devine un om nou. Câți nu au fost în starea aceasta rea, dar au fost făcuți liberi. Domnul i-a scos din robia păcatului și acum sunt oameni în care poți avea încredere.

M-am întâlnit și cu tânărul acela care voia să afle temelia, credința cea adevărată, când am stat de vorbă cu el și au venit alții doi, și el începuse să citească la alții. După cum vorbise el, părea să fie din aceia care se cheamă Martorii lui Iehova. Am bănuit lucrul acesta, dar nu eram sigur. Cu el atunci nu am putut sta de vorbă, căci când am început să vorbesc, a și plecat. Acum am stat de vorbă cu el. La început nu prea voia el să spuie. Zicea că este al lui Dumnezeu. Bine - i-am spus - dar cât trăim în lume, chiar dacă nu am vrea, și tot trebuie să purtăm un nume oarecare.

Numai dacă ai fi singur în lumea aceasta. Dar din moment ce suntem câțiva, chiar fără voia noastră, va trebui să ne spunem cumva. A spus atunci că a mers la mai multe adunări, nu s-a hotărât el, dar că este aplecat spre Martorii lui Iehova. I se pare lui că asta este cea mai bună. I-am spus că nu putem spune așa. A zis el că sunt contraziceri. I-am spus că nu Cuvântul se contrazice, dar sunt mai multe păreri ale oamenilor care se contrazic între ele. Da, dar - zice el - și în Cuvânt sunt lucruri care se contrazic. I-am spus să-mi spună un caz. A spus că dacă pământul va arde, cum se va împlini făgăduința că cei blânzi vor moșteni pământul?

Cuvântul nu se contrazice, așa se va împlini, dar nu pe acest pământ. Făgăduința aceasta se va împlini pe pământul cel nou. Pământul și cerul și chiar marea dintâi vor pieri și nu vor fi (Apoc. 21, 1). Sfântul Ioan a văzut un cer nou și un pământ nou. Nu înnoit, ci nou. Cele dintâi trecuseră.

Tot ce a spus Domnul Isus se va împlini. Cerul și pământul acesta vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece, ci se vor împlini cum a spus El.

- Dar cum va fi Împărăția Lui? Unde?

- Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul nostru, dar pentru a vedea trebuie să fim născuți din nou.

Domnul a spus că nu va izbi privirile. După cuvântul Sf. Pavel, ea este: neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17).

Omul nenăscut din nou nu numai că nu are parte, ci nici nu o vede măcar.

- Dar ce va face Dumnezeu cu pământul?

- La Dumnezeu toate sunt cu putință. Din neființă pământul a fost adus la ființă. Ori a încerca cu mintea a înțelege din ce și cum a făcut Dumnezeu lumea, ar însemna să cuprindem necuprinsul cu mintea noastră mărginită. Noi prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce este scris, noi credem, dar nu încercăm să ispitim pe Dumnezeu cum a făcut sau ce va face. Cuvântul Lui nouă ne este de ajuns și noi îl credem așa cum a fost spus. La El toate sunt cu putință.

Am văzut la el că, primind niște păreri greșite, nu mai poate crede Cuvântul așa cum este scris, deoarece lui i se pare că se contrazice. Cuvântul nu se contrazice. Părerile oamenilor vin în contrazicere cu Cuvântul lui Dumnezeu. Gândurile oamenilor sunt departe de gândurile lui Dumnezeu.

După masă m-am întâlnit iar cu tânărul acela din Volovăț. El avea Buletinul cultului penticostal. Am citit un articol scris de Bradin, după textul de la 1 Tim. 3, 15. Am văzut cum conducătorii cultului nu sunt așa înguști în credință, spre deosebire de poporul de jos care merge până acolo încât condiționează prezența Duhului Sfânt de vorbirea în limbi. După cum am citit din articolul acela, el, Bradin, conducătorul șef al cultului penticostal, condamnă vorbirea în limbi în felul în care se întrebuințează în adunări și pe o serie de prooroci îi face prooroci mincinoși, citând cuvintele

Domnului care spune că nu-i cunoaște pe unii care făcuseră chiar minuni în numele Lui. După părerea credincioșilor lor, în majoritate, ei spun că roadele Duhului sunt darurile, ori aici în articolul acesta, am văzut că vorbește după Cuvânt: „După roade îi veți cunoaște”.

Nu am primit nici o scrisoare de la Volovăț, cu toate că o aștept de câteva zile. Mi-e tare dor de copii și oricând văd copii mici, mă gândesc ce-or fi făcând ai mei la Volovăț.

29 aprilie 1958

De cu noapte a început să plouă. Am stat de vorbă cu omul de la Iași. Citisem din Evanghelia după Ioan, capitolul 5. În timpul vorbirii, s-a ajuns cum, în Vechiul Testament, David împreună cu oamenii săi au mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care numai preoții le mâncau.

De aici am ajuns la Cina din Noul Testament. În înțelesul acestui cuvânt adevărat au fost multe contraziceri, multe înțelesuri. Unii spun că Cina este un simbol, alții spun că acolo în adevăr este Trupul și Sângele Domnului. E o taină. Domnul Isus a spus aceasta. Și a mai spus iarăși: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu rămân în El" (Ioan 6, 56). Acum unii se împărtășesc la Sfânta Cină, totuși ei trăiesc în păcat și nu rămân în Hristos.

Noi înțelegem Trupul Domnului, Trupul Lui care s-a jertfit pe Crucea de pe Golgota. Prin Sângele Lui înțelegem Sângele vărsat prin rănile Lui în urma biciuirii, a străpungerii mâinilor și picioarelor Sale. El nu se jertfește de mai multe ori. El s-a jertfit o singură dată. Totuși noi credem că Cina în adevăr este o Taină, noi nu putem înțelege și de aceea credem așa cum a spus Domnul Isus.

Domnul este Pâinea vieții. Noi prin credință primim Trupul și Sângele Lui și trăim prin El. El este viața noastră. Cei ce nu au pe Isus în inima lor, au păcatul și oricât ar lua ei Cina, o iau în chip nevrednic și nu vor scăpa de osândă, ci vor fi vinovați de Trupul și Sângele Domnului.

Dacă cineva nu vine la Isus, nu poate fi slobod. Cel dezlegat de păcate e slobod și numai Adevărul ne face slobozi. Adică Isus Hristos, căci El este Adevărul.

Am mers la ceai, după care am mers la baie, că azi am nămol simplu la ora 8. După aceea am stat în cameră până la timpul mesei, vorbind cu tovarășii de cameră despre mai multe lucruri. Despre neprihănire, dreptate și judecată.

Dumnezeu nu întârzie împlinirea făgăduințelor Lui. Chiar dacă nu înțelegem unele lucruri, totuși noi nu ispitim pe Dumnezeu. El își aduce la împlinire judecățile Lui. Coboară pe unii, înalță pe alții, iar pe unii îi mătură ca în vis.

Stăpânirile sunt rânduite de Dumnezeu, spre binele oamenilor. Statul are principii după care se călăuzește pe care Biserica nu le poate folosi. După cum principiile care sunt în Biserică, Statul nu le poate folosi. Fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de felul în care trăiește și lucrează. Atât omul de jos cât și cel din slujbă mare, și un guvern și un rege. Fiecare este răspunzător.

Neprihănirea întărește un scaun de domnie. Câtă vreme cineva lucrează neprihănirea, este binecuvântat de Dumnezeu. Dumnezeu, El însuși e Stăpânul și face tot ce vrea El.

Azi am primit scrisoare de acasă. M-am bucurat tare mult. Mi-a scris Ilie și Valeria. Copiii sunt sănătoși, dar Valeria, soția, nu e prea sănătoasă. Mi-e așa de dor să merg acasă, să fiu în mijlocul lor. Doamne ajută! Amin.

Seara aceasta a venit tânărul acela din Volovăț în vizită în camera unde stau. Am stat până târziu de vorbă cu el. Mi-a povestit cum și-a rupt piciorul și alte întâmplări din viața lui. Am o mare durere de cap.

30 aprilie 1958

În timpul nopții, durerea de cap nu m-a lăsat. Azi am baie la ora 10. Dar după ce am luat ceaiul, am mers pe acolo și am făcut-o pe la 8 și ceva.

Am venit la cabinetul medicului și i-am dat fișa de tratament, că pe astăzi am avut ultima baie. Doctorul mi-a spus să vin la ora 1 ca să primesc biletul de ieșire. Mă gândeam să întârzii vreo zi pe aici ca să nu fiu de 1 Mai prin București. Dar nu s-a putut. Cel puțin nu i-am cerut eu doctorului. Poate dacă îi ziceam, se putea să mai rămân, căci cartela de masă o aveam până pe ziua de 2 mai. După socoteala mea, urma să fiu prin București sâmbătă, 3 mai, pe la Ion, fratele meu. Am scris și lui Toader la Giurgiu, dacă poate să vină și el până la București să ne întâlnim. Se vede că nu mai pot să mă întâlnesc cu el. Măcar să pot merge pe la Ion. De 1 Mai e mare manifestație și s-ar putea să nu circule nici tramvaiele.

După ce am luat masa, am mers la cabinetul medical și am primit buletinul de ieșire. Și pe baza lui am primit de la biroul de cazare biletul de băi, înapoind și cartela de masă.

Iată, acum sunt în așteptarea orei 6 după masă, să plec cu cursa la gară, ca de acolo la ora 7 20 să merg spre Olt.

Am petrecut în stațiune 16 zile. Am făcut 9 băi de iod și de patru ori nămol simplu, în total 13 zile de tratament. Dormitorul în care am stat a fost bun. Cu oamenii cu care am stat împreună nu am avut cuvânt rău. Pe cel de la Iași îl cheamă Axinte Constantin, locuiește în str. Stradela Prăpastiei nr. 3. Celălalt e bucovinean, de loc din Gălănești Hurujeni, în prezent cu domiciliul în Mangalia, maistru zootehnic. El a plecat acum la ora 1 și câteva minute cu un camion, la gară, să prindă un tren la ora 2. Cel de la Iași zice că va pleca pe 2 mai, seara.

Masa la cantină a fost bună, singurul cusur era că făceau ciorba cam acră. Băile au fost tari. Nu zic că au fost prea fierbinți, ci erau tari în conținut, judecând după slăbiciunea pe care o am în urma lor. Personalul, atât de la cantină, dormitoare, cât și cel de la baie se poartă respectuos și serviabil față de bolnavii veniți la tratament. Stațiunea este într-o regiune pitorească. Clădirile sunt în pădure, care este transformată în parc. Alei pavate cu piatră cubică și cu granit sfărâmat împânzesc întreaga stațiune. În stațiune se țin conferințe având ca subiect mai ales corpul omenesc. Este o bibliotecă mare, cinematograf, teatru de vară, club. Stațiunea este dotată cu stație de amplificare. În parc sunt instalate difuzoare. Sute de bănci oferă bolnavilor odihnă plăcută prin parcul stațiunii.

Dar nu am găsit nici aici și nici la Sovata unde am fost anul trecut, și poate nici la vreo altă stațiune un loc sau club unde să se vestească liber Cuvântul lui Dumnezeu. În biblioteci nu se găsesc nici Biblii și nici alte cărți religioase. În stațiune mai vorbesc despre Dumnezeu doar credincioșii care vin la tratament. Ei se mai întâlnesc prin parc și se bucură în Domnul. În Govora, aici, este casă de rugăciune ortodoxă, dar numai duminica dimineața, câteva ore, este deschisă. Grija cea mai de căpetenie a celor veniți în stațiune este masa. Apoi a doua este tratamentul. Încolo, fiecare întrebuințează timpul după cum este el. Cei credincioși, care sunt foarte puțini, abia de sunt 1%, citesc în Biblie, se întâlnesc cu alți frați și stau de vorbă. Ceilalți se duc la cinema sau stau de vorbă prin parc sau se duc la plimbare prin pădure. Nu știu ce să zic, dar după câte văd și aud, este mare stricăciune. Bărbați care nu țin cont de familia lor rămasă acasă, după cum și femei care fac la fel.

Ce bine ar fi dacă măcar de trei ori pe săptămână s-ar face adunare, de pildă în sala cinematografului, și să se vestească din Cuvântul lui Dumnezeu. Este nevoie să se vorbească și despre bolile sufletului și de vindecarea lor. Unii sunt dornici să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

În stațiune m-am întâlnit cu mai mult de 10 persoane din Bucovina, dar am fost străin. N-am făcut parte din societatea lor. Singurul, cel din Volovăț, nepotul lui Anton, cu el m-am bucurat, fiind credincios. Cu el am fost doar trei zile căci venise mult mai târziu. Acum el a rămas. I-am împrumutat cartea „Viața lui Isus”. A rămas vorbă să mi-o trimită acasă după ce va ajunge la Hunedoara.

Plec fără să mă uit în urmă. Nu am avut nimic aici, după cum nu am avut nici la Sovata. Cei câțiva frați cu care m-am bucurat cât am fost aici, sunt de pe alte meleaguri. Nu am găsit pe aici frați. Dorul e tot mai aprins, aș vrea să ajung cât mai curând în sânul familiei mele. Doamne, în mâna Ta sunt eu; soarta mea și a familiei mele este în Mâna Ta. Ajută-ne să urmăm Cuvântul Tău în toate zilele vieții noastre, să ne bucurăm de-a pururi în împărăția Ta.

Înainte de ora 6 am plecat cu mașina din spatele vilei Palas. Am mai oprit la autogară de unde am mai luat o serie de persoane. La ora 6 am plecat spre gară. Mașina era iarăși foarte plină, ca la sosire.

La ora 19 30 am plecat spre Piatra Olt cu trenul personal Sibiu-Craiova, ajungând la Piatra Olt la ora 21 45. Cam peste jumătate de oră am avut tren spre București. De la Govora, trenul în care am urcat era aglomerat. Erau foarte mulți militari. De la Piatra Olt spre București era supraaglomerat. Am venit pe culoarul unui vagon. Erau foarte mulți militari care plecau acasă, fiind puși la dispoziția comisariatelor militare.

1 mai 1958

La ora 5 30 am ajuns la gara București Nord. Spre Rădăuți aveam tren de persoane la ora 6 05. Nu am plecat cu acest tren, am rămas să plec cu acceleratul de Cluj la ora 15 22. Am rămas deoarece voiam să merg pe la fratele meu Ion. Pe Ion nu l-am găsit acasă, era la servici și nu m-am întâlnit deloc cu el. Am mers prin oraș. Ziua de 1 și 2 mai e socotită ca sărbătoare pentru muncitori. La București a fost o mare manifestație. Câteva sute de mii de bărbați, femei, elevi și studenți au manifestat prin fața tribunei unde erau conducătorii Partidului și statului.

La ora 15 22 am plecat din București și pe la ora 1 am fost la Ițcani, iar de acolo am luat trenul care pleacă la Nisipitu, ajungând la Rădăuți la ora 3. Cam peste o oră am fost din nou în sânul familiei.

Slavă Ție, Doamne, slavă Ție. Îți mulțumesc, Doamne, că ne-am bucurat din plin de ocrotirea Ta.