Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii sus, şi a zis: Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
Cu cel bun, El este nespus de Bun, iar cu cel rău, până la urmă, Se va purta aşa cum merită (Psalm 18, 25-26).
Cât de cu drag privesc ochii Domnului peste cei care se tem de El
şi cu câtă plăcere bucuroasă ascultă El rugăciunile alor Săi, că nu le ajunge cuvântul pe buze - şi El l-a auzit
şi cu câtă grabă şi dărnicie puterea Lui împlineşte cererile pe care I le fac ei! (Psalm 34, 15; 1 Petru 3, 12).
O, cu câtă dragoste au privit mereu Ochii Tatălui la Preaiubitul Său Fiu Isus Hristos şi cu câtă căldură a mărturisit Dumnezeu Tatăl despre Omul-Dumnezeu Fiul Său că în El Îşi găseşte toată plăcerea Sa (Matei 17, 5).
Pentru că Fiul Se purta în toate spre a-I fi cu adevărat un ascultător plăcut Tatălui Ceresc (Ioan 12, 49).
Şi n-a fost Cuvânt al Tatălui pe care Fiul să nu-L fi ascultat...
De aceea n-a fost nici rugăciune a Fiului pe care Tatăl să n-o asculte.
Ce dulce şi cerească este părtăşia ascultării dintre sufletul credincios şi Tatăl Cel Ceresc.
Nu este o mai Dumnezeiască fericire pe pământ ca această părtăşie în care sufletul ascultă de Dumnezeu, iar Dumnezeu ascultă de el.
Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei singure, a unei smerite şi a unei evlavioase ascultări, în care credinciosul e una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (2 Cor. 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă,
nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea, din care I le aducem noi toate Lui.
Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, atunci fiecare nouă pornire bună din noi, Îi aduce lui Dumnezeu o jertfă întreagă, iar ascultarea iubitoare şi smerită, le dă tuturor un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într-adevăr harul ascultării în ea, tot ce va face din această ascultare, va fi plin de frăgezime şi de curăţie.
O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultători!
Ce pline de bun simţ sunt toate puterile ei.
Ce atente îi sunt totdeauna urechile.
Ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei.
Ce iuţi îi sunt picioarele mereu sănătoase şi tinere.
Ce respectuoase îi sunt cuvintele ei.
Ce calde şi duioase şi prietenoase îi sunt simţămintele
şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei!
Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială, nu mai există, într-o viaţă care are harul ascultării în ea,
nici o pretenţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare sau mândrie nu va fi la ea niciodată.
Va fi gata să facă îndată cu grabă şi cu bucurie tot ce i se cere din partea Domnului şi a fraţilor, spre împlinirea unui lucru frumos şi spre a face o bucurie sfântă (Matei 26, 10).
Nici un lucru n-a vrut Domnul Isus să le arate şi să-i înveţe pe ai Săi, cu mai multă stăruinţă ca ascultarea.
În toate privinţele Domnul nostru Isus a vrut să ne fie nouă o pildă, ca şi noi să facem la fel ca El, dar în privinţa ascultării a vrut să ne fie şi mai presus decât în toate celelalte, o pildă de neuitat.
Supunerea şi ascultarea desăvârşită de voia Tatălui, oricare ar fi fost preţul acestei supuneri şi ascultări, a fost totdeauna nu numai gândul dar şi fapta Domnului nostru Preaiubit.
Jertfa Sa, a fost mai presus de toate,
o Jertfă a ascultării Desăvârşite de voia Tatălui Ceresc.
De aceea a şi fost Jertfa Domnului Isus şi va rămâne pe vecii vecilor, cea mai Atotputernică Jertfă şi cea mai înaltă Dovadă a Sfinţeniei şi Dragostei Lui faţă de Tatăl.
Căci tot ce aduce ascultarea este de cel mai mare preţ şi de cea mai strălucită curăţie.
O Dumnezeule Binecuvântat Isus Hristos,
Tu Cel mai presus de noi toţi, dar care Te faci ascultătorul tuturor, slavă Ţie.
Slavă Ţie care asculţi şi Te supui până şi celei mai neînsemnate şi mai nevrednice dintre făpturile Tale, împlinindu-i cererile şi ascultându-i dorinţele, când se înalţă înlăcrimate spre Tine.
Slavă Ţie care Te-ai bucurat cel mai mult când ai putut să asculţi deplin de Tatăl Tău. Şi Te bucuri cel mai mult când eşti ascultat la fel, de fiii Tăi.
Te rugăm ai milă de noi Doamne Isuse şi dăruieşte-ne mai mult decât orice altceva, un duh smerit de ascultare desăvârşită de Tine.
Ascultarea de Duhul şi de Cuvântul Voii Tale, de duhul şi de cuvântul frăţietăţii noastre.
Nu ne lăsa Doamne Isuse niciodată fără acest duh, pentru că tot ce este în afară de El în noi, nu aduce decât tulburare şi amărăciune (Evrei 12, 15).
Fiindcă din oricare alt dar al nostru poate să odrăslească vreun lăstar al firii vechi, numai din ascultarea cea curată, nu pot ieşi decât roadele binecuvântate şi totdeauna plăcute Duhului Sfânt (Gal. 5, 22).
Doamne Isuse, nimiceşte orice neascultare dintre noi, ori cu ce haină ar fi ea îmbrăcată şi cu atât mai degrabă pe aceea care vine în Numele Tău şi se preface că este din Cuvântul Tău.
Nu ne lăsa niciodată să privim cu nepăsare la nici o neascultare oricând se iveşte între noi şi ori prin cine ar veni ea.
Ci s-o biruim şi s-o alungăm şi din noi şi dintre noi, prin puterea Ta.
Amin.