La Apostolul din Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
13. Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!
14. Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste!
15. Încă un îndemn, fraților. Cunoașteți casa lui Ștefana; știți că ea este cel dintâi rod al Ahaiei, și că s-a pus cu totul în slujba sfinților.
16. Fiți și voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia care ajută la lucru și se ostenește.
17. Mă bucur de venirea lui Ștefana, lui Fortunat și lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră,
18. căci mi-au răcorit duhul meu și al vostru. Să știți dar să prețuiți pe astfel de oameni.
19. Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila și Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.
20. Toți frații vă trimit sănătate. Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.
21. Urările de sănătate sunt scrise cu însăși mâna mea: Pavel.
22. Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! “Maranata!” (Domnul nostru vine!)
23. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.
24. Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos Isus. Amin.
13 - Fiți oameni!
Când Diogene, marele înțelept din vechime umbla odată pe străzile cetății sale, ziua la amiază, cu un mare felinar aprins - oamenii strânși cu grămada în jurul lui își băteau joc de el, întrebând:
- Ce cauți, bătrânule înțelept cu lampa ta aprinsă ziua la amiaza mare?
- Caut un om! - a răspuns el.
- Și cum, nu vezi nici un om pe aici? - râseră ei.
- Caut un om! - zise el, lăcrimând cu tristețe. Pentru că a fi om este lucru mare. Puțini dintre cei care umblă pe două picioare sunt oameni!...
Un mare scriitor rus de la începutul secolului nostru, adaugă și el, zicând că, Om, trebuie scris cu literă mare, pentru că a fi Om, este cel mai mare lucru.
Sfântul Pavel spune credincioșilor din Corint să fie oameni. Pentru că dacă mulți înțelepți ai lumii acesteia ne-au putut vorbi înalt și inspirat despre ce este și trebuie să fie omul, fiecare om în lumea aceasta și în mijlocul semenilor săi, atunci numai Omul Isus Hristos, prin pilda vieții Sale și prin Cuvântul Evangheliei Lui, ne-a arătat cu adevărat nivelul la care începe și până la care trebuie să ajungă cineva care să merite cu adevărat numele și prețul de OM.
Când Pilat L-a scos pe Mântuitorul afară din sala de judecată și arătându-L mulțimii, a zis: Iată Omul! (Ioan 19, 5),
atunci el n-a arătat lumii numai un învinuit pe care mulți Îl condamnau fără să-L cunoască,
și n-a arătat numai pe Nevinovatul care prin toată înfățișarea Lui arăta măreție, neprihănire și cinste,
și n-a arătat numai pe un Chinuit însângerat de lovituri, îmbrăcat de ocară și încărcat de suferință -
- ci a arătat și pe Acela care Singurul a putut realiza pe lumea aceasta unica viață umană desăvârșită. Unica Ființă pământească perfectă. Unicul OM după cerința lui Dumnezeu.
Singur El era OMUL...
O, cât de adevărat era Cuvântul Mântuitorului, când numea pe oamenii cei vicleni, vulpi! Pe cei șireți și fățarnici, șerpi și pui de năpârci. Pe cei murdari, porci. Pe cei obraznici, câini... Pe cei mincinoși, fii ai diavolului... Pe cel vânzător, drac...
În lumina acestor adevăruri, privind azi în lume, oare câți oameni mai poți vedea?
Cu câte felinare aprinse ar trebui să umbli prin toate ulițele și cetățile lumii de azi, ca să mai poți afla un OM?
Atunci iată ce a înțeles Sfântul Apostol când a zis: Fiți oameni!
Căci unui om cu adevărat credincios, acest mare lucru se cere în primul rând: să fie om.
Să fie omul cel mai de omenie, cel mai de cinste, cel mai de cuvânt, cel mai de caracter, cel mai de onoare, cel mai de virtute... Cu un cuvânt: un om de fire divină. Un om de tipul lui Hristos. Un om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Aceasta înseamnă a fi un fiu al lui Dumnezeu.
Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt - ne pretinde și ne poruncește Isus tuturor celor care ne numim ai Lui (1 Petru 1, 16)!
Omule, fii asemeni lui Dumnezeu! Este de asemenea scris. Precum El e milos și îndurător, fii și tu milos și îndurător!
Precum El este iertător și bun, fii și tu asemenea!
Precum El este blând și iubitor, fii și tu ca El!
Omul poate fi, și trebuie să fie, asemenea Tatălui care l-a făcut după chipul și asemănarea Lui. Fiecare om poartă firea lui Dumnezeu în tot adâncul sufletului său, în toată conștiința sa.
Depinde de fiecare om cât de mult vrea și luptă să se apropie de Dumnezeu. Cât de mult se străduiește și se roagă ca să se poată realiza în Hristos, după voia și chipul Său.
Fiecare om Îl are pe Dumnezeu în el, atât cât și-L vrea cu adevărat.
Și va avea de la Dumnezeu tot după această măsură și calitate de OM.
14 - Tot ce faceți
Un om întreg, un om cu adevărat om care își are conștiința datoriei sale întotdeauna trează, acela își simte permanent și răspunderea sa deplină pentru tot ce face. Pentru tot ce gândește. Pentru tot ce vrea să fie.
Și dacă în toată vremea vieții sale acel om își are trează această conștiință a datoriei sale, el nu va face niciodată nici un lucru de care să se rușineze sau să se căiască.
Numai când această conștiință îi adoarme, sau i se lenevește, sau i se întunecă pentru un timp mai scurt sau mai lung, numai atunci omul face ce nu trebuie, gândește ce nu-i bine și umblă fără judecată.
Un om adevărat este acela care are simțirea inimii lui caldă, iar judecata minții sale rece.
Inima caldă îl va face să fie totdeauna bun și iubitor, iar judecata rece îl face să fie totdeauna înțelept.
Când bunătatea sa este îndrumată de înțelepciune, omul va face totul frumos, la timp și bine, atât pentru Dumnezeul său, cât și pentru semenii săi.
Când, dimpotrivă, mintea îi este caldă și inima rece, atunci va face totul, ori prea grăbit, ori prea întârziat. Ori prea puțin, ori prea mult. Ori la prea mulți, ori la nimeni.
Tot ce facem este făcut cu dragoste numai atunci când din ceea ce facem nu căutăm numai câștigul nostru, ci și al altora. Acela care, din tot ce face, are numai el un folos, este un egoist și un om de nimic, care se iubește numai pe sine singur. Un astfel de om ajunge urât și respins și de Dumnezeu și de oameni. Pe când cel care în tot ce face umblă cu dragoste, căutând și folosul altora, acela este un om binecuvântat.
Un înțelept din vechime zugrăvea deosebirea dintre aceste două feluri de oameni, în felul următor:
În vârful unui munte se afla un învățător iubit la fel de puternic de către doi ucenici ai lui.
Drumul până la el era foarte încurcat și greu.
Unul dintre ucenici stătea la poala muntelui și plângea, mistuit de dorul învățătorului său și se ruga de acesta să se îndure de el. Învățătorul s-a coborât, l-a luat de mână și l-a dus la el, sus pe muntele lui.
Celălalt ucenic s-a gândit așa: Învățătorul meu este un înțelept de a cărui lumină au nevoie toți oamenii. De ce să mă bucur de lumina lui numai eu singur? Voi căuta calea spre el, croind astfel urme și pentru alții.
Astfel a muncit, s-a chinuit, a căzut, s-a ridicat, a dat pietre și spini la o parte, a asudat, a plâns, a luptat până a ajuns și el sus.
Astfel amândoi ucenicii aceștia au ajuns acolo unde au dorit să ajungă.
Dar pe când unul s-a gândit numai la sine, celălalt a croit drumul și pentru alții.
Și acesta este felul cel mai plăcut lui Dumnezeu: Să nu ajungem la mântuire numai noi singuri, fără alții.
De fapt, când urmărim numai aceasta, nici nu ajungem...
15 - În slujba sfinților
Încă un îndemn fraților: cunoașteți casa lui Ștefana, știți că ea este cel dintâi rod al Ahaiei și că s-a pus cu totul în slujba sfinților...
Acest nume, Ștefana, încă nu se știe sigur dacă este un nume de soră sau de frate. Când este vorba de ea s-a pus cu totul în slujba sfinților, de asemenea nu știm dacă ea este Ștefana, sau este casa ei...
Unii scriu Ștefana, cu nume femeiesc. Alții scriu Ștefanas, cu nume bărbătesc.
Oricum ar fi însă, despre casa aceasta și familia aceasta, care pare să fi fost numeroasă și cu bună stare materială, se spune un lucru atât de frumos, cum despre prea puține nume din Biserică se poate spune, că s-a pus cu totul în slujba sfinților.
Prin slujirea sfinților putem înțelege că toată familia aceasta binecuvântată era predată Domnului pentru trebuințele fraților misionari, ale lucrului Evangheliei, ale găzduirii celor care plecau și veneau în cercetarea frățească. Ale îngrijirii de săracii și orfanii Domnului. Ale grijii de bolnavi... cu un cuvânt, a tot ce era nevoie în slujba Domnului Isus Hristos.
Unora ca aceștia - spune Sfântul Pavel - să le fiți și voi supuși. Adică să-i prețuiți foarte mult, să-i ajutați când vă vor cere un ajutor în slujba lor. Și să le urmați pilda lor minunată.
O, cât de mult avem noi de învățat de la astfel de frați și surori, de la astfel de case puse cu totul în slujba Domnului și în slujba alor Lui!
Un frate cu o casă ca a lui Ștefana, care de zeci de ani face aceeași slujbă, îmi spunea odată: De la fratele Ștefanas am învățat un mare adevăr și anume că pentru Domnul nu se dă a zecea parte, ca fariseii... nici jumătate, ca Zacheu, ci că pentru El se dă tot - cum a dat văduva săracă.
Și că atunci când noi aruncăm tot puținul nostru în hambarul Lui, El aruncă tot multul Său în hambarul nostru.
Și astfel, niciodată n-am dus lipsă de nimic...
Numele lui Ștefana - am mai spus-o și altădată - tălmăcit, înseamnă coroană, cunună, cunună biruitoare, cel încununat frumos.
Și cât de bine i se potrivește acest nume creștin binecuvântat, care a înțeles să se pună în slujba Domnului nu numai pe el însuși, ci și toate ale sale.
Dar în starea aceasta binecuvântată nu era numai Ștefana, sufletul acesta bun, - singur.
Ci era toată casa. Toată familia, împreună cu robii și slujitorii pe care îi va fi avut.
Din pricina unui soț bun, este binecuvântată și sfințită și soția sa.
Iată ce minunat este să faci parte din familia și din casa unui om al lui Dumnezeu. Fericiți sunt acei care au acest har de la Dumnezeu. Dar mai fericiți sunt dacă știu și fac totul pentru a se folosi de acest har, urmând credința sufletului sfânt, pe care îl au între ei, câtă vreme îl pot avea.
Frate sau soră care ești un rob al Domnului în cetatea și în casa ta, oare tu cum stai în privința asta?
Dacă toți ai casei tale sunt credincioși, ați pus voi oare și toată casa voastră în slujba Domnului, în slujba sfinților Lui?
Are adunarea Domnului loc în casa voastră?
Au călătorii Domnului loc de dormit, de spălat, de hrănit, de odihnit la voi?
Are lucrul Domnului parte din banii tăi, din timpul tău, din avuțiile tale?
Au săracii Domnului, orfanii Domnului, bolnavii Domnului casă la tine, masă la tine, drepturi la tine, în oricare ceas din zi și din noapte ar veni să bată la ușa ta?
Ești tu pus în slujba Domnului cu totul, ca Ștefana? Sau numai cu a zecea parte, sau cu a suta, sau cu nimic?
Dai tu pentru Domnul când nu-ți cere nimeni, sau nu dai nici când îți cere?
Dacă dai un pai când este nevoie de o claie, atâta vei și avea.
17 - Ei au împlinit ce lipsea din partea voastră
Sunt unele suflete care ard ca lumânarea, fără nici un zgomot, dar locul unde sunt ele este binecuvântat de Dumnezeu cu un mare har pentru toți cei din biserica sau adunarea lor - și încă pentru mulți alții.
Un astfel de suflet, dacă este frate lucrător sau soră de jertfă, veghează în rugăciunile sale mult mai mult decât ar avea nevoie pentru sine, fiindcă știe cu durere că mulți frați sau surori se roagă prea puțin. Iar el suferă și se luptă în rugăciunile lui pentru a împlini dacă ar putea și partea acelora.
Când luptele și cernerile de duhuri potrivnice se abat asupra Lucrării Domnului și când aceste duhuri tulbură adunarea, dezbină pe frați, înșală pe cei lesne crezători - iar atunci este nevoie de post și de jertfă - sufletul acesta vede cât de puțină luptă și stăruință este în cei mai mulți pentru asta. Și atunci tot el este acela care este gata să facă, să dea, să jertfească, să plângă și să se roage și în locul altora, pentru ceea ce este nevoie mult și se face prea puțin.
El împlinește ce lipsea din partea celorlalți.
Când Lucrarea Domnului are nevoie de ajutor,
când săracii Domnului sunt în lipsă,
când bolnavii, orfanii și lipsiții trebuie căutați, hrăniți, mângâiați,
când sarcinile Domnului apasă mai greu și cer mai mult, iar marea mulțime a fraților nu vede aceasta sau se face că nu vede -
acest suflet ascuns, văzând cu durere și simțind cu răspundere toate nevoile Domnului, își dă sărăcia lui în locul bogățiilor altora. Își dă și ce i-a mai rămas lui ca să trăiască, pentru a acoperi și prisosul celor care nu dau nimic sau aproape nimic.
El iarăși împlinește tot ce lipsea, în locul celorlalți.
Când în adunarea Domnului vine câte un semănător de neghină... iar acesta, obraznic și îndrăzneț se ridică să vorbească împotriva învățăturii frățești, răstălmăcind Cuvântul Sfânt și tulburând duhul adunării frățești - și nimeni dintre cei datori nu se ridică să-l oprească,
atunci acest suflet cinstit și iubitor de adevăr nu stă liniștit cu capul în piept,
nu tace nepăsător, sau fricos, sau laș,
nu iese să plece ca un netrebnic -
ci se scoală cu sfânt curaj în Numele Domnului, și-l oprește pe lucrătorul acela rău, îl înfruntă și îl dă afară din Lucrarea Domnului, cum ar da pe un răufăcător pătruns în casa lui.
El împlinește astfel ce lipsea tuturor celorlalți.
Când este nevoie de osteneală grabnică,
sau de un drum greu și însemnat, noaptea sau iarna,
sau de primirea unor oaspeți lipsiți și necunoscuți,
sau de o muncă grea și neplăcută, -
iar alții se feresc sau se ascund, sau tac -
acest suflet binecuvântat nu se ferește, nu se ascunde, nu se cruță. Se duce și ajută.
Se îmbie să meargă. Se oferă să dea sau să primească mai mult decât sunt puterile sau datoriile lui. Pentru a împlini și partea celor care, după ce vin la Domnul, stau lângă El și primesc mereu oricât, dar nu sunt gata să dea nimic, să sufere nimic, să jertfească nimic...
El împlinește astfel, mereu și mereu tot ce lipsește din partea celorlalți.
O, ce binecuvântate și ce necesare sunt astfel de suflete în biserici și în adunări! Dar ce puține sunt ele astăzi și cât de rar se întâlnesc în multe adunări și în biserici!
Domnul să binecuvânteze sufletele care sunt ca Ștefana, Fortunat și Ahaic! Domnul să binecuvânteze case ca ale lor, vieți ca ale lor, lucrări ca ale lor!
Astfel de suflete răcoresc arșițele Domnului, suferințele semenilor, nevoile Lucrării lui Dumnezeu și duhurile sfinților Lui.
Dragul meu frate, draga mea soră în Domnul, oare tu cum stai față de lucrurile și adevărurile acestea?
Oare tu care ocupi un loc în via Domnului, în biserica și în adunarea Lui, îți faci tu partea ta de datorie acolo cu un cuget curat, cu inimă smerită și cu o dragoste darnică și ascultătoare, sau nu?
Îți faci tu cu bucurie datoria ta acolo, sau lași ca și partea ta s-o facă tot acel care-și face partea lui mai mult, mai greu și mai repede?
Ia bine seama că în felul acesta tu îți dai altuia partea ta de moștenire din ceruri, partea ta din cununa vieții veșnice și partea ta din răsplata de la Dumnezeu!
Și vei plânge amar atunci că pentru un câștig înșelător acum, îți pierzi o bogăție adevărată și veșnică.
18 - Să prețuiți pe astfel de oameni!
Când casa către care mergi este în afara orașului,
când noaptea este întunecoasă, iar drumul pe care mergi este anevoios și necunoscut, - cât de mare preț au pentru tine luminile stâlpilor înalți, așezați din loc în loc de-a lungul ulițelor pe care trebuie să mergi!...
Când muntele spre care sui este departe, cărările răsucite și ascunse, iar pădurile sunt dese și mari, - de ce mare ajutor îți sunt pe cale tăblițele îndrumătoare, așezate din loc în loc la cele mai grele răscruci, când nu mai știi ce potecă să apuci, ca să ajungi bine!...
Când ai de îndeplinit o lucrare însemnată pentru viața ta într-un oraș străin, la o instituție mare, - de ce scump preț este pentru tine să afli atunci un om binevoitor, care să meargă să vorbească pentru tine, unde tu nu știi să vorbești. Să deschidă pentru tine uși pe care tu nu le știi deschide. Să-ți arate și să-ți ajute să te descurci, unde tu singur ai pieri fără să știi sau să poți face nimic pentru viața ta!...
Astfel de ajutor binecuvântat în locuri grele, astfel de lumini binecuvântate în întunericul lumii și astfel de îndrumători binecuvântați pe căile spre mântuirea sufletului nostru ne sunt oamenii aleși și minunați ai lui Dumnezeu, pe care El ni i-a lăsat, spre binele nostru, printre noi.
O, cât de mare lipsă este de ei în lumea de azi! Cum este lipsă de lumini în noapte; de tăblițe arătătoare pe drumuri necunoscute; de binefăcători în momentele grele.
Astfel de binefăcători au fost lăsați de Dumnezeu în toate vremile și în toate popoarele de pe pământ.
Numai că în vremile furtunoase, mulți stâlpi sunt trântiți și rupți. Multe lumini sunt stinse. Și multe căi astupate. Astfel că în lipsa lor nenorocirile sunt din ce în ce mai mari și pierderile lor sunt mai de neînlocuit.
Și pe măsură ce valoarea lor este mai nesocotită și îndrumarea lor mai nebăgată în seamă de trecătorii cărora nu le mai pasă cum merg și unde vor ajunge, Dumnezeu nu-i mai înlocuiește pe cei luați, cu alții noi.
Și căile lumii rămân tot mai fără stâlpi.
Întunericul pământului tot mai fără lumini.
Și stricăciunea oamenilor tot mai fără sare.
Fiii mei, vă vorbesc vouă care mă mai ascultați și vouă care mă mai înțelegeți: prețuiți totuși pe oamenii lui Dumnezeu pe care îi mai aveți încă printre voi! Pe cei care se mai roagă și pentru voi. Mai aleargă și pentru voi. Mai plâng și pentru voi. Mai muncesc și mai suferă și pentru voi.
Ei sunt mai necesari pentru voi și printre voi ca lumina și ca sarea. Fiindcă fără ei nu numai trupul vostru se pierde, ci și sufletul vostru. Și nu numai sufletul vostru, ci și al copiilor voștri, al neamului vostru, al viitorului vostru. Și poate pe veșnicie.
Nu disprețuiți munca bunilor îndrumători ai voștri sufletești! Fiindcă nu v-ar fi de nici un folos să vă umpleți stomacurile voastre cu oricâte bunătăți lumești, dacă sufletele voastre se usucă și mor din lipsă de hrană adevărată. Cu paiele uscate și putrezite ale unor filozofii lumești, cu învățăturile serbede și ieftine ale unor oameni goi și uscați, cu toată vorbăria lăudăroasă și încurcată a celor care se tot uită numai în jos, - ce să faci în clipele grele ale suferinței, ale morții, ale veșniciei tale?
Toate lucrurile lumii, toată știința ei și toți sfătuitorii veacului acestuia îți pot face ceva, poate în viața aceasta scurtă și nesigură. Te pot sătura când ești sătul. Te pot ajuta când ești tare. Te pot bucura când ești bucuros.
Dar când ajungi nenorocit, când ajungi bătrân și slab, când ești nefericit și pe pragul pierzării, nimeni dintre aceștia nu-ți mai pot și nu-ți mai știu face nimic.
Chiar când ai avea cea mai mare nevoie de lumină, toți te lasă în întuneric. Nu mai interesezi pe nimeni. Rămâi să putrezești ca o cizmă veche aruncată lângă un gard.
Dar trimeșii lui Dumnezeu tocmai atunci vin și tocmai acolo caută să dea ajutorul lor, împlinind ce lipsește din partea tuturor, pentru cei uitați și părăsiți.
Prețuiți pe astfel de oameni până mai sunt!
Fiți și voi astfel de oameni pentru cei care au nevoie de voi.
20 - Cu o sărutare sfântă
Nu poate avea o sinceră dragoste de Dumnezeu acela care nu are o sinceră dragoste de frații săi, de semenii săi, de neamul său.
Cele două table ale Legii cuprindeau două feluri de porunci. Pe prima erau poruncile dragostei de Dumnezeu. Iar pe a doua erau poruncile dragostei de semeni.
Amândouă erau de aceeași valoare și amândouă mergeau împreună. Nu se putea una fără cealaltă. Și tot așa va fi pe totdeauna.
Cine zice că Îl iubește pe Dumnezeu, dar pe frații săi îi nesocotește, este un mincinos (1 Ioan 4, 20).
Cine zice că ascultă Cuvântul lui Hristos, dar nesocotește cuvântul fraților săi, este un înșelător, un încrezut, un nelegiuit.
Și cu cât acesta va fi mai izolat mai repede și părăsit mai singur, cu atât mai bine și pentru el, fiindcă va avea pe conștiința sa mai puțini pierduți, duși cu el în iad.
Sărutarea sfântă este nu numai semnul bucuriei revederii fraților și a surorilor în Domnul - ci și dovada unei adânci părtășii în dragostea și credința lor una și aceeași în Hristos.
Acest semn sfânt era atât de răspândit între frații din vremea primilor creștini, încât Sfinții Apostoli îl foloseau mereu în îndemnurile și urările lor de bine, atât în scris, cât și în vorbire.
La Romani 16, 16, la 2 Corinteni 13, 12, la 1 Tes. 5, 26 - Sfântul Pavel îndeamnă pe frați să dea totdeauna dovada unei iubiri sfinte unii față de alții, îmbrățișându-se între ei cu o sărutare sfântă.
Sfântul Petru la fel îndeamnă pe frați spre această sfântă dovadă de iubire, numind-o sărutarea dragostei, sărutarea în Domnul, sărutarea păcii (1 Petru 5, 14).
La iudei, de asemenea, semnul salutului și al dragostei unul față de altul, era sărutarea.
Mântuitorul îl mustră pe fariseul Simon: ... tu nu mi-ai dat sărutare, dar femeia aceasta, de când a intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Obiceiul acesta l-au împrumutat și credincioșii Domnului Isus, îmbrățișându-se între ei și dându-și unii altora sărutarea sfântă, semnul nedespărțitei iubiri care îi lega sufletește în dragostea Domnului.
Ce minunat și dulce este acest semn, când inimile sunt pătrunse și aprinse de focul sfânt din care izvorăște acest semn ceresc!
În bisericile și adunările creștinilor dintâi, când dragostea lui Hristos era vie și puternică în toți, înainte de sfințirea darurilor, la Liturghie, în toată biserica - spune Sf. Iustin Martirul - toți creștinii se îmbrățișau și se sărutau cu sărutarea sfântă a iubirii și a iertării.
De asemenea la Paști, într-un moment din slujba Învierii, se sărutau frații cu frații și surorile cu surorile, tot în același semn.
Pe unele locuri în bisericile noastre se mai păstrează până aproape de zilele noastre acest obicei fericit și binecuvântat.
Ce durere că și acest ultim semn al dragostei de odinioară s-a pierdut astăzi dintre noi, cum s-a pierdut tot ce era atât de frumos și de dulce cândva!
Între frații noștri iubiți încă se mai păstrează acest semn frumos și plin de duioșie sfântă. Trebuie să veghem cu grijă însă, pentru ca el să nu devină numai o formalitate fără nici o căldură și fără sfințenia sufletească. Sau un mijloc prin care vrăjmașul să strecoare în inimile noastre gânduri sau simțiri vinovate sau firești.
Fiindcă atunci, în loc să fie o dovadă curată și scumpă a iubirii sfinte, sărutul poate deveni un mijloc vinovat al iubirii firești!...
22 - Dacă nu iubește cineva pe Domnul Isus
Dragostea față de Domnul Isus este singura dovadă puternică a unei credințe vii și adevărate față de Dumnezeu.
Prin câtă dragoste avem față de Domnul Isus și prin câtă râvnă fierbinte avem față de Numele Lui, de Cuvântul Lui, de Lucrarea Lui, de Jertfa Lui, de mărturisirea Lui, adică de tot ce este al Lui, - prin asta se vede cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu. Cât credem în El. Cât prețuim voia Lui. Și cât ascultăm cu adevărat de El.
Tatăl Însuși a mărturisit aceasta despre Fiul Său Isus, în mai multe rânduri, prin chiar glasul Său auzit din cer.
Odată la Botezul Mântuitorului, Întreagă Sfânta Treime S-a arătat - glasul părintelui a mărturisit despre El spunând: Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea Mea (Matei 3, 17).
Apoi când în rugăciunea Sa, Mântuitorul a strigat: Tată, proslăvește Numele Tău! - din cer Tatăl I-a răspuns: L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi (Ioan 12, 28).
Apoi când la Schimbarea la Față pe Tabor, și norul luminos i-a acoperit cu lumina lui, ucenicii Domnului au auzit din nor glasul Tatălui spunându-le: Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea. De El să ascultați (Matei 17, 5).
Toate aceste dovezi și multe altele sunt semnele marii iubiri pe care Tatăl a arăta-o Fiului Său, Mântuitorul nostru, învățându-ne astfel și pe noi că aceasta este toată voia Lui și tot semnul fiecărui credincios care Îl ascultă pe Dumnezeu: să-L iubească și să-L asculte pe Dulcele nostru Mântuitor Isus, în care este cuprinsă și arătată toată dragostea Tatălui (Coloseni 1, 19).
Însăși Preasfânta Fecioară Maria, Maica Sa, a spus: Să faceți tot ce vă va zice El (Ioan 2, 5). Arătând astfel și Ea, prin Duhul Sfânt, că Isus este Acela de care noi trebuie să ascultăm cu toată iubirea sufletului nostru.
Sfântul Pavel spune în locul acesta că blestemat este - și anatema să fie - oricine nu-L iubește pe Isus.
Cuvântul anatema, este o amenințare că oricine nu-L iubește fierbinte și puternic pe Mântuitorul Isus, nu cu gura lui, ci cu toată fapta sa, acela este sortit nimicirii și osândei, de Însuși Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest cuvânt greu și plin de amenințare ar trebui să zguduie puternic orice suflet care trăiește străin de dragostea față de Domnul Isus și care nu-i predă Lui toată inima plină de o dragoste fierbinte.
Aici nu este vorba de cei care-L urăsc pe Domnul sau Îl ocărăsc și luptă contra Lui, ci chiar de cei care nu-L iubesc cu tot sufletul lor. Fiindcă a nu-L iubi pe Isus, după tot ce El a făcut pentru noi, este un păcat vrednic de cea mai grea osândă.
22 - Domnul nostru vine
Cuvântul Maran-atha, care înseamnă în limba aramaică: Domnul nostru vine, vrea să ne zguduie inimile cu înștiințarea că venirea Domnului este atât de apropiată, încât oricine nu-L iubește și nu-L așteaptă cu dragoste fierbinte pe Domnul Isus, la Venirea Sa, va avea parte de blestemul nimicirii și al alungării pe totdeauna de la Fața Lui.
Cu acest cuvânt de grea înștiințare pentru sufletele lipsite de dragoste pentru Hristos, Sfântul Pavel își ia rămas bun prin epistola aceasta de la corinteni. Și de la toți cei care vor citi aceste cuvinte de grea înștiințare, în vederea venirii Domnului.
Sunt aceste cuvinte o înștiințare rea și pentru noi, ca și pentru corintenii care erau bântuiți de certuri, de îngâmfare, de tulburări și de partide ce îi făceau să uite marea lor datorie de a veghea, de a fi uniți în credință, curați în purtări, statornici în credință, stăruitori în învățătură și sfinți în toată umblarea lor, potrivit cu vestirea Evangheliei ce le fusese predată. Și împlinitori cu toată evlavia a voii lui Dumnezeu pe care o cunoscuseră, dar în care se lăsaseră clătinați de feluriți învățători răi. Toate acestea în vederea venirii Domnului.
O adâncă și puternică înștiințare zguduitoare este și pentru noi aceasta, fiindcă în zadar am primit și noi cea mai curată Evanghelie de la cei mai mari apostoli ai lui Hristos. Și în zadar am rămas o parte de viață credincioși în ea, dacă nu păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început. Și dacă dragostea noastră față de Domnul și Mântuitorul nostru scade, iar noi alunecăm în ispite și în fapte lumești... în loc să avem parte de binecuvântări, noi suntem atunci amenințați de anatemă. Căci venirea Domnului nostru este aproape.
Să ne rugăm să fim izbăviți de orice rău. Și printr-o viață ascultătoare de Domnul Isus, să ne învrednicim de harul Său mântuitor.
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, care ne poți face să fim tari în credință și să nu slăbim în ea niciodată. Ajută-ne ca tot ce facem să fie făcut cu dragoste, atât pentru Tine, cât și pentru semenii noștri.
Binecuvântează pe frații și surorile noastre aleși, care împlinesc pentru Tine și o mare parte din ceea ce eram datori noi să facem. Și dăruiește mereu Doamne Lucrării Tale astfel de oameni plini de Duhul Tău și de Dragostea Ta.
Binecuvântează-ne pe fiecare în parte. Și pune în inimile noastre o puternică dragoste de Tine, Doamne Isuse, pentru ca în această fierbinte iubire să facem totul pentru vestirea Evangheliei Tale. Și pentru a aduce la Tine cât mai multe suflete care să afle mântuirea și răscumpărarea Ta.
Ferește-ne pe toți de osânda și anatema care așteaptă pe acei care nu iubesc venirea Ta. Iar pe noi ajută-ne să nu uităm niciodată acest lucru mare și fericit, pentru ca să ne pregătim cu toată grija și curăția sufletească, spre a putea vedea și noi cu bucurie Fața Ta când vei veni. Amin.