La Apostolul din Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
16. Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiți neprihăniți în Hristos, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
18. Căci, dacă zidesc iarăși lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.
19. Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20. Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
16 - Fiindcă știm...
O, ce dar mare și Dumnezeiesc este știința, cunoștința, înțelepciunea de a prinde, de a surprinde și de a desprinde adevărul cel luminos, cel însemnat, cel de temelie din toate lucrurile, din toate întâmplările, din toate vremile!
Nu este un dar mai mare și mai însemnat pentru mântuirea veșnică a unui om, al unui popor, al unei întregi generații, decât a ști bine adevărul, a-l cunoaște limpede și a-l urma statornic.
Nimeni n-a putut ajunge vreodată la Dumnezeu până ce nu a știut mai întâi că El este, apoi până ce nu a știut cum se caută, cum se află și cum se păstrează mântuirea Lui.
Și nimeni n-a aflat aceasta singur, până ce n-a auzit mai întâi Cuvântul limpede, chemarea clară, îndrumarea hotărâtă, de la un trimes al Luminii, al Adevărului și al Mântuirii, prin care a fost făcut să afle, să știe, să cunoască.
Dintre toți binefăcătorii omenirii, cei mai mari și mai necesari au fost și sunt cei care i-au învățat pe oameni să știe...
Să știe binele, să știe adevărul, să știe frumosul.
Cei care îi învață să știe drept, să știe limpede, să știe exact.
Fiindcă zadarnice sunt toate câte le-ar ști, câte le-ar avea cineva pe lume, dacă el n-are știința cea luminoasă prin care să le poată folosi spre mântuirea și binele său, iar nu spre pierzare și rău.
Tot așa, dintre toți răufăcătorii omenirii, nici unii nu sunt mai vinovați ca cei care îi îndepărtează pe oameni de Izvorul Luminii, de Soarele Adevărului, de Învățătorul Înțelepciunii... Fiindcă aceștia nu le nefericesc oamenilor numai trupul prin teroare, vrăjmășie și dezbinare - ci și sufletul prin haos, întuneric și prăbușire.
O veche înțelepciune orientală spune așa:
Cine știe - și știe că știe, acela este un înțelept - pe acela să-l urmezi.
Cine știe - și nu știe că știe, acela este un adormit pe care trebuie să-l trezești.
Cine nu știe - și știe că nu știe, acela este un nenorocit pe care trebuie să-l ajuți.
Cine nu știe - și nu știe că nu știe, acela este un ticălos, de acela trebuie să te ferești!
În această veche înțelepciune se arată atât de limpede cât de folositoare este adevărata știință, dar și cât de nefericită este neștiința sau falsa știință. Nu numai pentru cel care le are acestea, ci și pentru mulți alții care cad sub îndrumarea și ajung sub stăpânirea unuia sau a celuilalt.
În viața omenirii și a popoarelor au fost vremuri fericite când la conducerea acestora au ajuns oameni luminați, educatori luminoși, îndrumători înțelepți. Acele perioade au fost și sunt cele mai fericite din toată istoria acelor persoane și generații.
Atunci s-a creat tot ce este frumos, înalt și fericit.
Atunci a înflorit arta, atunci s-a înnobilat credința, atunci s-a înălțat sufletul și s-au înfrumusețat toate, luminându-se...
Dar au fost și mai multe vremuri nefericite, când neamuri și generații întregi au căzut sub stăpânirea tiranică a unor fiare, a unor ucigași, a unor blestemați care au adus numai întuneric, prăbușire, războaie, crime, jafuri, sânge, apăsare și moarte - peste atâtea întinderi și peste atâtea suflete!
O, ce mare binecuvântare este un om bun - și ce groaznic blestem e un om rău!
În Biserica Domnului și în adunările Lui, a fost și este cam tot așa.
Au fost vremuri când în fruntea adunării Domnului erau părinți sfinți, lucrători înțelepți, îndrumători luminoși... Atunci întreg Trupul Domnului era plin de lumină. Mâinile vedeau cum să lucreze, picioarele vedeau pe unde să umble, inima vedea ce să iubească.
Atunci toate mădularele înțelegeau să colaboreze în armonie pentru binele fiecăruia și al tuturor.
Atunci fiecare viață era o pildă, fiecare cuvânt un adevăr, fiecare faptă o binefacere, fiecare umblet o lumină.
Atunci dreptatea și pacea se sărutau, deosebirile se ștergeau și toate fețele erau luminate și luminoase.
Ce binecuvântate au fost astfel de vremuri, care au grăbit cu veacuri Venirea Domnului nostru!
Dar au fost și vremuri când în lucrurile din fruntea Bisericii Domnului au pătruns unelte ale întunericului, vase ale ocării, ochi ai răului, care nu mai știau să îndrume sănătos, nu mai cunoșteau adevărul și nu mai vedeau să urmeze binele.
În astfel de vremuri s-au înmulțit rătăcirile,
s-au adâncit dezbinările,
s-au mărit fărădelegile,
s-a răcit dragostea, s-a pierdut credința, s-a nimicit nădejdea, s-a înjosit mărturia, s-a întunecat lumina, s-a stins Duhul, S-a alungat Hristos!...
O, ce grozave au fost și mai sunt astfel de vremuri care întârzie cu veacuri Venirea Domnului nostru Isus!
Nenorocirea cea mai mare nu este atunci când cineva este orb - ci atunci când orb fiind, își închipuie că vede cel mai bine... Și pretinde să arate drumul și altora. Dar mai ales cât de nenorociți trebuie să fie acei care pe un astfel de orb îl cred un călăuzitor bun, un îndrumător care știe - și astfel se iau după el!
Unde să ajungă nefericitul acesta, împreună cu și mai nefericiții cei care îl urmează pe el, - decât la groapa lor veșnică?
Iată ce mare lucru este un ochi care vede, o minte care știe, un îndrumător care cunoaște!
Până când o familie are un cap sănătos, toată familia aceea este în siguranță, lucrează ordonat, merge drept, se dezvoltă armonios, trăiește curat.
Până când o adunare are un îndrumător luminat, un veghetor treaz, un ochi bun cu o vedere limpede... și ea îl ascultă pe acesta, toată adunarea aceasta crește în roade, în cinste, în număr și în putere.
Tot așa este și cu întreagă Biserica lui Dumnezeu!
În Cuvântul Domnului, noi avem înștiințarea că în vremile din urmă vor veni multe nenorociri peste omenire din pricina fărădelegilor ei: cutremure, războaie, foamete, ciumi de tot felul și alte nenorociri care vin din acestea și prin ele.
Dar nici o nenorocire din acestea nu va fi atât de mare ca aceea a învățăturilor și prorocilor mincinoși, a acelora care vor veni în Numele lui Isus Hristos, cu cuvintele lui Hristos, cu lucrarea lui Hristos, - dar cu duhul lui Satana, cu îndrumări rătăcitoare și cu învățături false.
Aceștia neștiind Adevărul - vor învăța minciuna.
Neștiind calea, vor îndruma în rătăcire.
Neștiind binele, vor călăuzi în rău
și neștiind pe Adevăratul Hristos, vor vesti pe hristoșii falși.
Aceștia vor veni din pricină că oamenii acelor zile vor lepăda adevărul, adică nu vor vrea să mai țină învățătura neprihănirii.
Și vor fărâmița dragostea, adică nu vor mai iubi ascultarea de frați.
Din pricina aceasta Dumnezeu Însuși le va trimite astfel de lucrări și lucrători ai minciunii și ai dezbinărilor - pentru ca să fie duși de către aceștia la osânda veșnică.
Fiindcă nu-i păcat mai mare înaintea lui Dumnezeu decât a nu asculta de Adevăr și a nu asculta de frați.
Hristos este în Știință. Știința este în lumină. Lumina este în Duhul. Duhul este în Adevăr. Adevărul este în Iubire. Iubirea este în Biserică. Iar Biserica este în frați.
Cine se rupe de frații săi, se rupe de toate acestea, și acela nu mai știe unde merge, până se prăbușește pe veci.
Dragul meu - tu știi? Știi bine? De unde știi că știi bine? Cum te cercetezi tu pe tine însuți dacă știi bine ceea ce știi?
Nu te încrede numai în tine însuți! Nu te bizui numai pe încredințările tale, chiar dacă ar fi descoperiri cerești.
Ci mergi cu smerenie și cu ascultare întrebând pe frații tăi, ca Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 2).
Ca nu cumva să alergi sau să fi alergat în zadar.
Controlează-te cu frații și cu învățătura cea dreaptă.
Luați în parte, noi fiecare putem greși. Dar toți împreună, adică întreagă frățietatea duhovnicească este mai ferită de greșeli. De aceea cine întreabă și ascultă de frați, acela nu greșește.
Sfântul Pavel spune că s-a suit la Ierusalim ca să întrebe pe frați în urma unei descoperiri cerești...
Ce bun este Domnul cu noi! Uneori e nevoie ca El Însuși să ne silească să ne suim spre frați.
Fericit este acela care ascultă de Cuvântul Domnului, fără a mai fi nevoie să aibă pentru asta o descoperire specială din partea Domnului.
El spune: m-am suit. Pentru că totdeauna spre frați te sui, nu te cobori. Cine cu smerenie se duce la ascultarea de frați, acela nu se coboară, ci se înalță.
Tu asculți de frați? Te înalți tu spre ascultarea de frați, sau te prăbușești prin îngâmfare la neascultarea de ei?
17 - În timp ce căutam...
Toate darurile lui Dumnezeu, dar mai ales adevărul și dragostea, sunt promise numai celor care au un cuget curat și o inimă smerită. Numai acelora care în căutarea lor umblă totdeauna fără vicleșug, fără prefăcătorie, fără gânduri ascunse, fără păcate ascunse și fără scopuri ascunse.
Cine umblă necinstit cu Dumnezeu sau cu frații,
cine caută cu prefăcătorie adunarea frățească sau încrederea frățească, sau pomana frățească,
cine predică într-un fel, dar umblă în alt fel,
cine are când o învățătură când alta, când o adunare când alta, când o încredințare când alta,
- acela niciodată să nu aștepte decât osânda, - iar nu mântuirea de la Dumnezeu!...
În timp ce căutăm adevărul, dacă nu iubim curăția, ochii noștri nu-l vor afla niciodată.
În timp ce căutăm mântuirea, dacă nu o prețuim mai mult decât lumea întreagă, nu o vom dobândi niciodată.
Și în timp ce Îl căutăm pe Hristos, dacă nu-L sfințim în inima noastră ca Domn prin totala noastră ascultare, nu-L vom avea niciodată.
Toată reușita noastră în căutarea lui Dumnezeu, depinde de felul cum Îl căutăm.
De sinceritatea cu care Îl căutăm, de dragostea și de dorința cu care Îl căutăm pe El.
Dar dacă în timp ce zicem că Îl căutăm pe Domnul, sau pe frați, sau împăcarea, sau mântuirea, sau înțelegerea - noi umblăm cu vicleșug, cu prefăcătorie, - să nu ne așteptăm decât la osândă și rușine, atât din partea lui Dumnezeu cât și din a oamenilor!
Dacă în timp ce propovăduim apă - noi bem vin
și în timp ce vorbim despre împăcare - noi urzim uneltiri
și în timp ce promitem și ne legăm una, noi gândim și facem alta
și în timp ce ne numim într-un fel, ne purtăm altfel
și în timp ce suntem întrebați limpede, noi răspundem încurcat, anume pentru a ne ascunde faptele și gândurile iar nu a ni le arăta
și în timp ce ar trebui să umblăm în ascultarea și unitatea cu frații noștri, noi umblăm în ascuns de ei și împotriva lor,
- atunci noi suntem fii ai întunericului și nu ai luminii, ai minciunii și nu ai adevărului, ai diavolului și nu ai lui Dumnezeu.
Atunci nu ne poate aștepta decât focul și pierzarea veșnică.
Să luăm deci bine seama fiecare de felul cum suntem când căutăm pe Domnul. La gândurile pe care le avem. La starea inimii noastre. Să nu umblăm cu prefăcătorie și cu vicleșuguri.
Dumnezeul nostru vede totul - și de El nu ne putem ascunde nici unul dintre noi. Și nici unul dintre gândurile sau planurile noastre. El le va descoperi toate.
Ferice de sufletul acela care vine cu sinceritate la Dumnezeu. Și rămâne cu ascultare lângă El, până la sfârșit.
Aceluia Dumnezeu i se face cunoscut - și îi devine un Prieten și un Binefăcător veșnic.
18 - Lucrurile pe care le-am stricat
Când am zidit în sufletul nostru o casă pentru Domnul, noi am stricat din noi casa păcatului, locuința Satanei și culcușul stricăciunii.
Alungându-l pe diavolul din inima noastră, - noi trebuie să aruncăm pentru totdeauna și în totul împreună cu el și toate lucrurile pe care le-a avut el în noi.
Poftele lui, patimile lui, păcatele lui, apucăturile lui, obiceiurile lui, armele lui - tot ce este al lui și de la el, noi trebuie să aruncăm hotărâți și pentru vecii vecilor din toată ființa noastră. Fiindcă numai așa noi vom putea păstra în casa inimii noastre pe Hristos ca Domn și Mântuitor, iar împreună cu El, darurile Duhului Sfânt și virtuțile curate și sfinte prin care ne păstrăm mântuirea ce ne-a adus-o El.
Dar dacă în timp ce spun că am devenit un om nou, un lăcaș nou pentru Isus, eu totuși umblu tot în faptele vechi - sunt un mincinos,
și în timp ce mă laud că sunt credincios - iar în viața mea nu se vede nici o schimbare duhovnicească,
și în timp ce spun că cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și Îl propovăduiesc altora - și eu totuși umblu în lăcomie și în minciună, trăiesc în ceartă și în ură cu vecinii, cu frații, mă ocup cu învinuiri și cu uneltiri contra altora,
- atunci nu mă arăt eu oare ca un călcător de lege? Și nu zidesc eu oare din nou în mine și încă mai puternic lăcașul diavolului pe care îl stricasem, casa păcatului pe care o dărâmasem, cuibul șarpelui pe care îl împrăștiasem înainte?
O, cum își bate diavolul joc de astfel de credincioși! Cum își râde Satana de astfel de viteji! Și cum Se leapădă Hristos de astfel de fățarnici și nevrednici înșelători și înșelați!...
În Dumnezeu nu există și da și nu.
Nu există astăzi da și mâine nu, iar poimâine iarăși da.
El ceea ce S-a jurat că nimicește, a nimicit. Și ceea ce a jurat că ține - a și ținut, după cum este scris: Domnul a jurat - și nu-I va părea rău (Psalm 110, 4).
În Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru n-a fost și da și nu, ci El nu este decât da (2 Cor. 1, 19-20).
Toată valoarea cuiva stă tocmai în curăția și în statornicia lui, pe temelia adevărului și a dragostei, adică a învățăturii și a unității frățești.
Statornicia este nu numai frumusețe ci și dovada mântuirii noastre. Tot prețul credinței noastre îl arată statornicia noastră.
Prin hotărârea pe care am luat-o la nașterea din nou - noi am primit făgăduința mântuirii. Dar acum trebuie zilnic să facem dovada că merităm această mântuire. Iar dovada aceasta o dă numai statornicia noastră.
Mântuirea este ca o cunună pe care Dumnezeu o ține deasupra capului nostru, din clipa predării noastre, dar nu ne-o pune pe frunte decât în clipa când am trecut râul morții, biruitori și statornici în legământul pe care l-am pus de la început.
În clipa când cineva dintre noi și-a călcat legământul, și-a pierdut statornicia și și-a schimbat credința - cununa făgăduită dispare, mântuirea făgăduită este retrasă, premiul ceresc se pierde.
O, cât de amar se amăgesc cei care căzând din harul dintâi, mai cred totuși că-și pot păstra promisiunile frumoase ale acestui har, chiar dacă ei au ajuns atât de departe de curăția lui, cât pământul de cer.
Frate scump și soră scumpă, să nu ne amăgim: Numai cine trăiește în neprihănire este neprihănit. Cine se întoarce iarăși la păcat, devine rob al păcatului, chiar dacă cândva el fusese pentru o scurtă vreme un slobozit al lui Hristos.
Să nu ne înșelăm: Numai cine va fi credincios, adică statornic până la moarte, va primi cununa vieții (Apoc. 2, 10).
Cine și-a călcat legământul - a căzut din har și și-a pierdut curăția.
19 - Am murit... ca să trăiesc
Orice viață se naște dintr-o moarte și fără o moarte nu există nici o viață.
Grăuntele de grâu dacă nu moare rămâne singur, dar dacă moare aduce multă roadă.
Până nu moare noaptea, nu se poate naște ziua.
Până nu moare iarna, nu se naște primăvara.
Până nu moare firea veche, nu se naște firea cea nouă.
Până nu moare omul firesc din noi, nu se poate naște omul duhovnicesc.
Altoiul nobil nu crește pe trunchiul unui pom care are lăstari sălbatici. El crește numai atunci când orice lăstar vechi este stârpit, rupt și îndepărtat.
Toată taina mântuirii noastre stă în puterea și statornicia cu care noi luptăm neîncetat, să omorâm firea noastră cea veche, pentru a trăi în noi firea noastră cea nouă.
Dacă am murit pentru lume în clipa predării noastre în slujba lui Hristos, - este ca acum, după predarea aceasta să trăim zi de zi și clipă de clipă până la moarte pentru El și slava Lui.
Dacă am luat hotărârea să intrăm în Oastea Domnului Isus, am făcut acest lucru ieșind din gloata Satanei, spre a-L urma pe Hristos.
Cine lăsând o hotărâre rea, nu se ține tare de cea bună,
și lăsând o cale rea, nu urmează statornic calea cea bună
și lepădându-se de Satana, nu se unește strâns cu Hristos
și murind pentru lume, nu trăiește cu toată evlavia față de Dumnezeu
- acela în curând va ajunge din nou acolo de unde a plecat, ba încă și mai rău.
După cum este scris: și omul acela ajunge de șapte ori mai rău de cum fusese la început (Luca 11, 24-26).
Cu lucrurile mântuirii nu-i de glumit.
Cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, fiecare dintre noi trebuie să știm să umblăm cu toată teama, evlavia și seriozitatea.
Dacă Dumnezeu S-a îndurat față de noi ca să ne aleagă pentru mântuire, - acest har este nespus de mare și cutremurător. Odată ce am devenit părtași ai harului acestuia, noi trebuie să o rupem cu păcatul în chip cu totul hotărât, apoi să trăim cu toată frica de Dumnezeu în dreptate, cumpătare și evlavie, lucrând neîncetat și așteptând fericita noastră nădejde, arătarea Slavei Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos (Tit 2, 11-13).
Avem cu Hristos un legământ... Cu Hristos avem acest legământ. Cu Dumnezeu am pus juruința aceasta și Duhul Sfânt a pecetluit-o...
Cum să mai scăpăm noi, dacă vom fi nepăsători față de mântuirea aceasta cutremurătoare?
Cum să nu fim noi alungați în cel mai fioros infern, când nesocotim și disprețuim pe Dumnezeu întorcându-I spatele, după ce El Și-a pus semnătura de Sânge a Fiului Său pe acest document zguduitor? (Evrei 2, 3; 10, 26-31).
Și cum să mai fim dezvinovățiți dacă ne-am călcat legământul cel mai sfânt?
Noi am murit față de lume, nu ca să zacem ca niște morți, ca niște cadavre care nu mai mișcă, nu mai lucrează, nu mai respiră, nu mai vorbesc...
Ci noi am murit pentru păcat tocmai pentru a viețui de acum încolo pentru Hristos, pentru neprihănire, pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Vai de acel credincios care devenind mort pentru lume, nu devine viu pentru Domnul.
Care dacă nu mai vorbește ca lumea, nu mai vorbește nici ca duhul.
Care dacă nu mai merge la fapte rele, nu merge nici la binefaceri.
Care dacă nu merge la cârciuma Satanei, nu merge nici la adunarea și biserica Domnului!
Vai de acela care lăsându-se de vestirea minciunii, nu se apucă de vestirea Domnului și lepădându-se de sudalme și ocări, nu devine un om al rugăciunii și al răspândirii Cuvântului Sfânt.
Dumnezeu tocmai pentru asta ne-a scos din robia Satanei ca să devenim niște slujitori ai Lui!
Omul lui Dumnezeu și Lucrarea lui Dumnezeu care a primit alegerea pentru slujirea Lui pe pământ, - are cu sine nu numai datoria vestirii Evangheliei lui Hristos - ci și făgăduința puterii Sale și a purtării Lui de grijă.
Nu te teme de ei, iată că Eu sunt cu tine - ca să te scap, zice Domnul. (Ier. 1, 8). Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).
Iată izvorul și garanția vieții și puterii noastre.
Forța aceasta Atotputernică a lui Dumnezeu care însoțește totdeauna pe aleșii și trimeșii Săi, este o putere neînvinsă care a purtat solia Evangheliei și pe purtătorii ei, biruitori prin toate furtunile și peste toate valurile veacurilor și istoriei până astăzi, fără ca s-o poată nici opri și nici distruge nimic.
Toți cei ce i s-au împotrivit, au fost ori înlăturați ori nimiciți. Odată cu binecuvântarea celor care au purtat solia lui Dumnezeu, au fost pedepsiți și cei care au nesocotit-o.
Chiar și noi înșine, care spunem aceste lucruri, suntem încă o dovadă a acestui adevăr.
Într-o veche însemnare biblică se spune că atunci când copilul Moise, fiind scăpat din ape, a fost dus în fața lui Faraon, au fost chemați trei înțelepți să-i întrebe ce să facă cu el.
Primul - Bileam l-a îndemnat pe Faraon să-l ucidă pe Moise. De aceea răsplata lui a fost că a sfârșit prin a fi ucis și el.
Al doilea - Iov, a tăcut și nu a apărat copilul când era în primejdie. De aceea a avut de îndurat și el crunte suferințe, fiindcă n-a vorbit atunci când trebuia să vorbească în apărarea vieții unui ales al lui Dumnezeu.
Al treilea - Ietro, a vorbit cu multă stăruință pentru salvarea vieții copilului lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu i-a rânduit lui un viitor frumos, iar urmașii lui au ajuns la mari binecuvântări de la Domnul.
Domnul spune: Cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei... Cine a făcut acestea unora din ai Mei - Mie mi le-a făcut (Matei 25, 40; Zah. 2, 8).
Toată istoria este martoră că oricine a primit pe trimeșii lui Dumnezeu cu bucurie, cu respect, cu prețuire și bunăvoință, - au fost binecuvântați.
Dar toți cei ce s-au purtat rău cu ei, au fost pedepsiți potrivit cu gravitatea păcatului făcut împotriva lor. După cum este scris: binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta și blestemat să fie oricine te va blestema (Numeri 24, 9).
20 - Hristos trăiește în mine
Trimesul lui Hristos își are atât vrednicia cât și puterea sa potrivit cu măsura în care el trăiește în Hristos și Hristos trăiește în el.
Lucrul acesta nu este numai o simplă vorbire, sau doar o laudă de formă - ci este o realitate zguduitoare, dovedită în toate acele rare vieți care s-au răstignit de bunăvoie și total cu Hristos. Printr-o moarte trupească și printr-o înviere slăvită la fel și cu nimic mai prejos duhovnicește decât învierea Lui trupească.
Taina și minunea unei astfel de morți și de învieri, este un lucru atât de obișnuit și de necesar în viața copiilor lui Dumnezeu, încât el trebuie neapărat să se petreacă cu absolut fiecare dintre cei care doresc cu adevărat să facă parte din Oștirea Mielului, din ceata biruitorilor Lui, din familia cerească a lui Dumnezeu.
A fi o făptură nouă înseamnă a fi în Hristos... a trăi în Hristos, a rodi în Hristos, a birui în Hristos (2 Cor. 5, 17; Gal. 6, 15).
Identificarea totală a acelui rob al lui Hristos care a renunțat pentru totdeauna la personalitatea sa, la lumea sa, la eul său, - pentru a deveni o părticică din Hristos, este atât de minunată cât taina cununiei fericite când cei doi miri devin unul, cu un singur nume, cu un singur scop, cu un singur destin.
El primește deplin peste ființa sa întreagă, nu numai semnele nevăzute și duhovnicești, ci și semnele văzute ale lui Hristos.
Cât de minunată este primirea de bunăvoie a morții lui Hristos, prin care devii un înviat al Său. Și primirea de bunăvoie a robiei Lui, prin care devii un eliberat al Său.
În Vechiul Testament, timpul cel mai lung al oricărei slujiri pe care un rob trebuia să-l facă la un stăpân - era de șase ani. În al șaptelea an el devenea liber fără nici o răscumpărare.
Dacă în al șaptelea an robul spunea: îmi iubesc stăpânul și nu vreau să primesc libertatea - avea loc o ceremonie specială. Robul era dus la ușa tribunalului și urechea lui lipită de ușă îi era străpunsă cu semnul stăpânului căruia i s-a predat pe viață, alegând robia lui în locul libertății sale.
- De ce tocmai urechea era străpunsă? - se întreba cineva.
- Pentru că urechea a auzit cuvântul și ea l-a dus inimii care a ales. Și pentru că urechea este aceea care trebuie să audă neîncetat porunca celui pe care îl slujește și ascultă.
Dumnezeu poruncise oricărui stăpân: Să faci așa ca robului tău să-i fie bine cu tine. Mâncarea și băutura lui să fie la fel ca a ta. Să nu mâncați tu pâine din făină curată, iar el pâine cu tărâțe... Să nu bei tu vin vechi, iar el vin nou, să nu dormi tu pe așternut moale, iar el pe tare...
O, ce minunat Stăpân este Hristos și ce milostiv este El cu robii Lui! Aici El doarme pe așternut tare și noi pe moale. El rabdă și noi profităm. El muncește și noi odihnim.
Ferice de oricine se alipește de Hristos. Viețuirea cu El este slavă și pace. Suferința cu El este bucurie și cântare. Munca cu El este odihnă, moartea cu El, înviere... Învierea cu El, slavă!...
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, care prin credința în Tine ne-ai adus tuturora harul de a fi socotiți neprihăniți, pentru ca din această umblare în lumina Ta fericită și lucrând faptele neprihănirii, - să ajungem din starea de a fi numai socotiți cu numele ai Tăi, la starea de a și fi ai Tăi într-adevăr cu fapta.
O, Doamne și Dumnezeul nostru, dar Te rugăm să nu ne lași cumva ispitiți de vrăjmașul și șarpele care a amăgit-o pe Eva - să cădem iarăși la starea cea veche!
Nu ne lăsa să uităm că noi nu mai avem nici un drum nici înapoi și nici la stânga ori la dreapta, pentru ca nu cumva să ni se întunece ochii minții și să începem să zidim iarăși ceea ce am aruncat, să întoarcem iarăși la mocirla din care ne-ai scos Tu.
Fă Doamne Isuse să murim cu adevărat față de orice păcat - pentru a viețui numai cu neprihănirea. Să fim pierduți pentru diavolul pentru ca să fim niște aflați pentru totdeauna pentru Tine. Să fim slobozi de orice robie lumească, pentru a-Ți fi pe totdeauna robi numai Ție.
Numai Tu să trăiești prin noi, să lucrezi prin noi, să iubești prin noi, să Te preamărești prin noi, - pentru ca și noi să avem parte deplin de toate darurile și binefacerile Tale Isuse Doamne, Fiule al lui Dumnezeu, care ne-ai iubit și Ți-ai dat viața pentru noi. Amin.