La Apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
11. Fraților, vă mărturisesc că, Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârșie omenească;
12. pentru că, n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
13. Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea;
14. Și cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.
15. Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale
16. să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om,
17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.
18. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa, și am rămas la el cincisprezece zile.
19. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului.
11 - Evanghelia propovăduită de noi
Când vasul este curat, curat este și conținutul pus în el. Când o conductă este curată, curată va fi și apa care curge prin ea, de la Izvor... Și când vestitorul Evangheliei este curat, - curată va fi și învățătura. Curat va fi și Cuvântul. Curat va fi tot ce vine din Hristos prin el, pentru cei la care este trimes vestitorul acesta.
Nu există nimic mai de preț pentru Hristos, la un trimes al Lui, de cum este curăția sufletească. Curăția și sfințenia una sunt. Și cea dintâi condiție pe care o cere Dumnezeu unui împreună lucrător cu El, - aceasta este: Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt - zice Domnul - și aceasta este o poruncă de la care Dumnezeu nu Se abate niciodată când este vorba de Lucrarea Lui, cu noi sau prin noi. Fiindcă necurăția este starea în care diavolul își ține toate păcatele lui, - iar cine este necurat are în el toate urâciunile Satanei. O singură necurăție este deajuns pentru a-l despărți pe om de Dumnezeu, care nu poate locui în nimic necurat. Depărtează-te de tot ce este necurat - și te voi primi - asta înseamnă (2 Cor. 6, 17).
Cuvântul lui Dumnezeu este totdeauna Sfânt și este întru totul curat, după cum este scris. Cuvintele Domnului sunt Cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ și curățit de șapte ori (Psalm 12, 6). De aceea și cel care Îl poartă, trebuie să fie un vas curat.
Iar dacă nu este - Dumnezeu ori îl curățește, ori îl leapădă!
În locul din Psalmul 12, 6 se spune despre Cuvânt că este un argint lămurit în cuptor de pământ... Dar acest pământ trebuie să fie îndelung de mult ars și ținut mereu în focul curățitor pentru a lămuri Cuvântul. Până cineva n-a fost ars în focul curățitor, el nu va fi în stare să lămurească bine Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă n-are harul focului în el. Numai care are în el focul Duhului Sfânt, va putea scoate prin gura lui ca dintr-un cuptor fierbinte, Cuvântul strălucitor și lămurit, Cuvântul curat și prețios al lui Dumnezeu, în așa fel încât oricine îl primește să simtă că este o comoară adevărată, un mărgăritar de preț, un adevăr sfânt și scump.
Oricât de curat este un argint, dacă el este trecut printr-un cuptor rece și murdar, el nu iese de acolo lămurit și strălucitor - ci îmbâcsit cu mirosuri grele, cu fumul sau noroiul cuptorului nears. De aceea nici nu va avea nici un preț pentru cine îl vede la purtătorul lui.
Oricât de bun ar fi un medicament, dacă este luat cu o lingură murdară sau cu o seringă infectată, - medicamentul nu va folosi la nimic iar bolnavul în loc să se vindece, se va face și mai rău. Iată ce mare lucru este curăția mijlocului de care Se folosește Dumnezeu pentru alții!
De ce omenirea arată acum ca un uriaș spital plin de tot felul de bolnavi sufletești, când avem atâtea medicamente la îndemână - mai multe ca niciodată?
Biblia, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu este doctoria cea mai fericită și vindecătoare, - dar când această doctorie trece printr-o mijlocire necurată, un microb rău pătrunde în inima bietului bolnav, odată cu Cuvântul Sfânt! Iar bietul suflet dă și el în boala celui care îl atinge.
O, ce Evanghelie curată și lămurită am primit noi de la Domnul nostru Isus Hristos, prin marii și sfinții noștri înaintași care ne-au vestit nouă Cuvântul Cel curat și lămurit al lui Dumnezeu!
Dacă trebuie să mulțumim pentru ceva de mii de ori, acest ceva este harul pe care ni l-a dat nouă Domnul Isus când a făcut să căutăm și să aflăm noi mântuirea noastră într-o învățătură, într-o Lucrare și într-o cale atât de dulce și de curată, cum este cea pe care ne-a pus El pașii prin înaintașii noștri.
Când vedem pe ce căi răsucite și în ce învățături încurcate bâjbâiesc alții, fără să afle dulcea pace și curata lumină de care ne-a făcut nouă parte Dumnezeu, - nu găsim îndeajuns nici lacrimi nici cântări să-I mulțumim lui Dumnezeu!
Numai să luăm bine seama că acest har ne învață să prețuim în smerenie și curăție ascultarea noastră de Evanghelia care ni s-a propovăduit și în care am crezut și prin care vom fi mântuiți, dar numai dacă o ținem întocmai cum am primit-o... Altfel, dacă o părăsim și luăm alta - degeaba am crezut. Vom fi pierduți (1 Cor. 15, 1).
Ferice de cine ascultă și păstrează cu scumpătate bunul cel scump al Cuvântului curat și lămurit al Evangheliei unice și mântuitoare prin care am venit noi la Hristos! El să ne ajute să ne curățim și noi tot mai mult și să ne lămurim deplin, până nu ne va mai întina nimic și nu se va mai rătăci nimeni.
13 - Purtarea ... de altădată
Adevăratul trimes al lui Hristos nu-și ascunde nimic și de nimeni. Nu-și ascunde trecutul neascultător sau rătăcit, fiindcă odată cu aflarea lui Hristos, el a părăsit acest trecut și l-a osândit pentru totdeauna.
Nu-și ascunde gândurile, fiindcă ele toate îi sunt acum curate și binevoitoare față de toți.
Nu-și ascunde intențiile, fiindcă ele nu au alt scop decât slava lui Dumnezeu și binele semenilor.
Nu-și ascunde căile, fiindcă ele sunt făcute în lumină și nu urmăresc altceva decât ascultarea de Domnul și de frați.
Nu-și ascunde decât binefacerile, lacrimile, rugăciunile și jertfele lui pentru Domnul său și pentru semenii săi. Pentru ca nu cumva să-și primească pentru ele o laudă sau o răsplată acum în lumea aceasta - și să o piardă pe cea de la Tatăl Cel ceresc!
Adevărata întoarcere la Dumnezeu este o moarte și o naștere. Moare un eu în mine și se naște un alt eu în ființa mea. Încetează total un fel de trăire - și începe un alt fel. Se produce o ruptură totală între altădată - și acum. Și deși credinciosul Domnului nu mai dorește niciodată să se mai întoarcă la felul său vechi de umblare, - el își reamintește neîncetat de purtările sale de altădată, întâi pentru a-și osândi aceste purtări, apoi pentru a mulțumi totdeauna lui Dumnezeu care l-a scăpat din ele și care i-a dat acum făptura cea nouă care are și dorește cu totul umblările cerești și viața din Hristos.
Atâta har primim de la Dumnezeu, câtă mărturisire sinceră înălțăm noi spre El. Atâta iertare avem de la Hristos, câtă părere de rău sinceră arătăm noi pentru păcatele noastre.
Și atâta revărsare de binecuvântări avem noi pentru viitor de la Duhul Sfânt, câtă revărsare sinceră de lacrimi avem pentru trecutul neascultării noastre de călăuzirea Lui.
Cine își ascunde păcatele sale nu propășește - spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare (Prov. 28, 13).
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate... dar când Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am mai ascuns fărădelegea... Tu ai uitat vina păcatului meu (Psalm 32, 3-5).
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire (1 Ioan 1, 9).
Căința și mărturisirea sunt pentru sufletul greșit ceea ce este o doctorie pentru omul bolnav. Dar nici un doctor din lume nu poate prescrie leacul unui bolnav care nu-și mărturisește sincer și drept ce durere are și nu-și arată deschis ranele ce-l dor.
Dragă frate ori soră... Nu-ți mai ascunde nici tu boala sufletului tău păcătos. Nu te mai ascunde după dezvinovățiri înșelătoare, cum se ascundeau odată primii oameni, după ce nu ascultaseră de Dumnezeu (Geneza 3, 7-10).
Ci mai degrabă vino chiar acum, îngenunche în fața Domnului și mărturisește-I cu sinceritate păcatele tale și neascultarea ta, ca să afli îndurare înaintea Feței Sale - și să fii vindecat.
Oricât de multe sau de puține păcate ai avea.
Oricât de mari sau de mici ar fi fărădelegile tale.
Oricât de grele sau de ușoare ar fi nelegiuirile pe care le-ai săvârșit, Sângele scump al lui Isus Hristos Cel Răstignit - ți le poate spăla!...
Numai dacă vii cu o sinceră și smerită căință și căzând la picioarele Crucii Lui, le mărturisești cu lacrimi, cerând iertarea Sângelui Său Sfânt pentru ele.
O, vino azi suflet scump, predă-te Domnului Isus și primește-I răscumpărarea și iertarea Lui!
Numai așa vei fi iertat și fericit!
14 - Râvna pentru datini...
Frumoase sunt datinile noastre creștinești și bine este să ținem la ele, dar când noi suntem însuflețiți numai de râvna pentru ele, fără a-L cunoaște și avea pe Hristos Viu în inima și în umblarea noastră, - atunci oricât de creștinești și de frumoase ar fi aceste datini - ținerea lor nu ne va folosi la nimic. Ba dimpotrivă ele ne vor fi spre pagubă și pierzare.
Oricât de frumoase ar fi scutecele unui copil, ele nu pot înlocui copilul iubit și viu, în inima mamei lui. Pot fi oricât de creștinești datinile noastre, - dacă noi nu-L avem în sufletele noastre pe Hristos Cel Viu și adevărat, ele nu numai că nu ne vor folosi la nimic, dar ținerea lor ne va da un fel de mulțumire sufletească înșelătoare, care nu ne va lăsa să-L căutăm și să-L aflăm cu adevărat pe Hristos și nașterea din nou.
Taina mântuirii noastre stă în aflarea și dobândirea lui Isus Hristos Cel Viu și adevărat.
Cunoașterea lui Hristos, Mântuitorul nostru Unic este viața, fericirea și slava noastră veșnică. Nimic altceva nu-L poate înlocui în viața noastră pe Hristos. Nimic nu poate da nici iertarea păcatelor noastre, nici mântuirea sufletului nostru, decât El, Isus Hristos, Singurul care ne poate mântui... Tatăl ceresc, Dumnezeul nostru a pus în Hristos Isus, Domnul nostru și Fiul Său Iubit - tot prețul iertării și mântuirii noastre.
Oricine dorește cu adevărat mântuirea sa, acela trebuie să ajungă neapărat până la Hristos, la Crucea și Jertfa Lui mântuitoare.
Printre multele piedici care stau în calea sufletelor dornice de mântuire, oprindu-le în drumul spre Hristos, sunt și frumoasele datini religioase, pe care mulți le țin cu toată tăria și le respectă cu multă evlavie și teamă.
Ele sunt piedici fiindcă îi dă omului un fel de mulțumire care îi adoarme conștiința și îi satisface într-un anumit fel setea după Hristos, fără de Hristos...
Dar nu numai atât... Datinile acestea îi dau celui ce le ține îngâmfarea și orbirea fariseului care se lăuda pe sine și hulea pe vameș, semenul lui (Luca 18, 9-14).
Pe lângă astea, aceste datini dau celui ce le ține cu toată tăria, un duh aspru și necruțător pentru oricine le stă în cale, punând mai presus pe Hristos decât pe ele.
Sufletele superstițioase și habotnice pun totdeauna mai presus datinile decât pe Hristos și trăirea Lui. De aceea acolo unde sunt respectate cel mai mult aceste datini - este prețuit Hristos mai puțin. Nicăieri nu pătrunde mai greu Cuvântul lui Hristos, ca acolo unde oamenii țin cel mai mult numai la datini strămoșești. Acolo Biblia nu este citită și adâncită. Acolo nașterea din nou este total necunoscută. Acolo părtășia personală cu Hristos și dulcea iubire frățească, rugăciunea în duh sau cântarea și mărturisirea sfântă, sunt niște noțiuni despre care nici nu s-a auzit... și pe care chiar și cei ce au auzit, nu numai că nu le doresc, dar chiar le alungă din hotarele lor cu toată dușmănia și graba!...
Dragă suflet scump, tu cum stai în privința asta?
Iubești și tu mai mult datinile, decât pe Isus? Iubești tu mai mult scutecele moarte ale datinilor, decât pe Copilul Viu al Adevărului și Sfințeniei, - pe Hristos?
O, te rog deschideți bine ochii și gândește-te bine la această întrebare!
Cine Îl are pe Hristos știe să dea prețul care se cuvine oricărui lucru al Lui. Când Îl ai cu adevărat pe Hristos, din pricina Lui știi să prețuiești bine și lucrurile Lui. Nici mai mult, dar nici mai puțin decât se cuvine.
Dar cine nu-L are pe Hristos în inima și în viața sa, acela se va înșela mereu, numind aurul paie, iar paiele aur...
15 - Dar când Dumnezeu...
Între versetele 14 și 15 din acest capitol, este o mare prăpastie și un ceresc hotar despărțitor. Cu versetul 14 se încheie o stare nefericită și pierzătoare fără Hristos, iar în 15 începe starea mântuitoare și binecuvântată de Dumnezeu a sufletului care a aflat puntea și scara prin care să scape din întuneric la lumină și din robia Satanei la înfierea cerească în Hristos.
Când bogatul nemilostiv despre care spune Evanghelia că era în iad în flăcările veșnice și a strigat spre Avraam cerându-i să trimită pe Lazăr să-i răcorească măcar cu vârful degetului udat limba arsă de flăcări, - a primit răspunsul: Nu se poate! Între noi și voi există o prăpastie peste care nimeni nu mai poate trece (Luca 16, 23-26).
A fost o punte cândva... A fost o vreme cândva, a fost o ocazie cândva, - dar acum puntea s-a luat, vremea a trecut, ocazia s-a dus. Adu-ți aminte că Lazăr suferea iar tu te veseleai. Acum este drept ca el să fie fericit, iar tu să te chinui!...
Atunci Dumnezeu te chema, iar tu disprețuiai chemarea Lui. Dumnezeu făcuse peste prăpastia dintre tine și cer o punte scumpă și grea: Jertfa și Crucea Fiului Său... A rânduit o vreme și pentru tine să vii la El, dar tu n-ai vrut nici să te gândești la aceasta... Harul Său te îmbia și pe tine cu mântuirea Sa, dar tu ai disprețuit toată această dragoste a Lui. Ai ales mai bine desfătarea pântecelui tău pentru o vreme scurtă și ai nesocotit pe cea veșnică a sufletului tău. Ai înfruntat pe Dumnezeu, ai batjocorit Jertfa cea scumpă a lui Hristos și ai disprețuit pe Duhul harului... Acum ispășești în flăcările veșnice păcatul cel neiertat al sfidării lui Dumnezeu, al lepădării de Hristos, al batjocoririi Duhului Sfânt.
Cu Sf. Pavel însă n-a fost așa. El a înțeles vremea când a fost chemat... A ascultat chemarea îndată ce a auzit-o. Și a prins ocazia mântuirii chiar în ziua aceea, - fără să-i mai pese de nici un om, de nici o părere și de nici o piedică.
Din prima clipă a chemării, el a răspuns din toată inima și cu toată hotărârea.
Iar după aceea nimic și niciodată nu l-a mai putut despărți de dragostea lui Hristos. Nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare. Din locul lui de lângă Crucea lui Isus Cel Răstignit, nu l-a mai putut smulge și depărta nimeni și nimic.
În orașul Lubek din Germania este un vestit tablou cu Isus pe Cruce. Pictorul care l-a lucrat a fost un adânc credincios. În acest tablou de pe Golgota, se văd o mare mulțime de oameni în jurul Crucii. O mare înghesuială se vede peste tot... Nici un singur loc nu se vede gol, cât ține Dealul Golgotei, până departe. Numai la picioarele Crucii lui Isus, se vede un gol, cât ar încăpea un om în genunchi...
Când pictorul a fost întrebat:
- Dar pentru cine ai lăsat acest loc gol, - el a răspuns:
- Pentru tine!
Scump suflet care citești sau auzi această chemare, - să știi că și tu ai un loc gol la picioarele Crucii lui Isus, și acolo unde picură Sângele Lui vărsat pentru spălarea păcatelor noastre!
Vino și îngenunche sub Crucea iertării și mântuirii Lui. Strigă cu lacrimi amare cerând iertarea și mântuirea pe care a adus-o Jertfa Crucii Sale. Și primește acest Sânge vărsat și pentru tine, predându-te Lui pe totdeauna, spre a-L asculta și sluji cu tot sufletul tău, ca să poți fi la capătul vieții tale ascultătoare de El primit și tu în Împărăția fericită a harului Său!
16 - N-am întrebat pe nici un om
Când în viața unui om al lui Dumnezeu se petrece o minune, sau vine o chemare sau se descopere un adevăr, - acest lucru se face în așa fel, încât omul cu care se petrece aceasta - nu mai are nici o îndoială că Duhul lui Dumnezeu face aceasta cu el.
Tot ceea ce vine de la Dumnezeu în viața cuiva, vine însoțit de o puternică încredințare a adevărului acestei descoperiri. Revelația lui Dumnezeu este însoțită de mărturia unei mari puteri care încredințează toată ființa alesului Său, că descoperirea este Dumnezeiască.
Și sufletul se umple de puterea nebiruită a siguranței și încrederii neclintite...
Taina nașterii din nou este unică, după cum și sufletul nostru este unic. Ea chiar dacă se întâmplă în viața mai multora în același timp, este totuși unică pentru fiecare suflet. Fiecare din cei cu care se petrece taina aceasta o simte altfel. Și în fiecare ea lucrează în alt fel, potrivit cu starea fiecăruia, cu chemarea fiecăruia, cu ascultarea fiecăruia.
Cel cu care se petrece taina aceasta, simte totdeauna o putere cerească lucrând asupra sa, fără să o poată respinge sau stăpâni, așa cum nu poți stăpâni sau împiedica un vânt puternic, ci trebuie să te lași dus de el.
Când această lucrare vine de la Dumnezeu în chip biruitor și măreț, - ea se impune puternic, fără putință de respingere. Schimbarea totală pe care o face în ființa celui peste care vine, este plină de putere și de siguranță. Nimic șovăitor, nimic îndoielnic, nimic neclar.
Ci totul luminos, limpede și întreg.
Din pricina asta n-ai nevoie să întrebi pe nimeni.
Și chiar dacă ai întreba, nimeni n-ar fi în stare și în măsură să-ți explice această minune. Dacă n-a explicat-o Hristos lui Nicodim, atunci cu atât mai mult un om n-o poate explica.
Ea este o minune - și minunile nu se pot explica, se pot numai vedea sau crede.
Drag suflet care auzi aceste taine mântuitoare, ia bine seama la ele. Vino chiar acum la Hristos și cere-I să facă și în viața ta minunea nașterii din nou, fără de care nimeni nu va intra în Împărăția Lui cea cerească (Ioan 3, 5).
Când Hristos te cheamă să vii și să te predai Lui, atunci nici un alt glas să nu mai audă urechile tale. Nici o îndoială să nu mai asculte inima ta. Nici o altă iubire să nu te rețină... Pe nimeni altcineva să nu mai întrebi. Ci cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată ființa ta, vino și te predă lui Isus în totul totului tot...
Această predare va face în tine nașterea din nou și te va transforma din om firesc în om duhovnicesc. Și dintr-un rob al păcatului te va face un copil al lui Dumnezeu, o unealtă folositoare în mâna și în slujba Lui.
Se petrec în viața noastră lucruri care se văd puternic că vin de la Dumnezeu. Și când Duhul Sfânt face lucrări care ne arată cu tărie că sunt de la Hristos, atunci noi trebuie să credem puternic - și să nu ne îndoim nicidecum cu privire la ascultarea îndrumării pe care ne-o poruncesc ele.
Adevărul lui Dumnezeu trebuie să ne fie mai scump decât orice comoară din lumea asta, iar dragostea față de El nu trebuie să o întreacă în inima noastră nici o altă dragoste pământească, oricare ar fi ea.
Când vezi astfel de adevăruri și auzi astfel de porunci cerești - orice întrebare omenească este un păcat, fiindcă pune la îndoială măreția lui Dumnezeu.
17 - Ci m-am dus în Arabia...
Când în viața cuiva se întâmplă fapte mari, minuni mari, dureri mari sau schimbări mari, acel om are nevoie neapărat de o liniște mare - spre a-și reveni. De o singurătate mare, spre a-și apropia marile adevăruri care produc aceste stări în viața lui.
Când apele adânci ale sufletului nostru se tulbură, noi avem o foarte mare nevoie de o mare liniște, pentru ca aceste ape să ni se poată limpezi. De aceea marii oameni ai lui Dumnezeu au ales totdeauna singurătatea munților și peșterilor, a pustiului. Pentru că numai acolo unde toate frământările lumești au încetat, unde toate țipetele ispitelor tac și unde toate zgomotele ușurătății se sting - Dumnezeu ne poate vorbi neîmpiedicat. Și marile adevăruri ni se pot limpezi pe deplin, frumos și ușor.
Marile binecuvântări Dumnezeiești, dulcea intimitate cu Hristos - și adevărata comuniune cu Duhul Sfânt le putem trăi cu adevărat în cea mai frumoasă și deplină măsură, numai în singurătatea și liniștea retragerii din vâltoarea lumii și din zgomotul ei. Acolo sufletul poate să se adâncească nestingherit în tainele adevărului. Și poate să o înalțe neoprit în lumina cunoașterii și părtășiei cu prezența divină a lui Dumnezeu.
N-a fost nici un om cu adevărat mare, care să nu iubească singurătatea și să nu dorească tăcerea ei. Toți marii noștri înaintași despre care se scriu cutremurătoarele adevăruri din Evrei cap. 11, - ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului (Evrei 11, 38).
Mântuitorul Însuși a fost dus de Duhul Sfânt în pustie pentru a Se pregăti și întări în vederea marii Lucrări de mântuire a lumii, pe care Se pregătea s-o facă (Matei 4, 1).
Omului firesc și lumesc îi este groază de singurătate. Mai ales de singurătatea sufletească fiindcă în singurătate sufletească sufletul este pus față în față cu el însuși, cu păcatul său, cu conștiința sa, cu judecata și cu mustrarea sa, cu Judecătorul și Dumnezeul său împotriva căruia a păcătuit și de care îi este groază, fiindcă și-L știe vrăjmaș, - iar nu prieten.
Dar omul duhovnicesc, omul rugăciunii și al ascultării, omul trăirilor înalte cu Hristos, - dorește totdeauna și caută cu însetare singurătățile care îl ajută, îl înalță și îl țin tot mai mult în prezența lui Dumnezeu, în comuniune cu El, în părtășia Sa cerească.
Pentru omul firesc singurătatea înseamnă un gol care îl îngrozește și de care caută mereu să fugă. Dar pentru omul duhovnicesc singurătatea este un loc plin de ființe cerești, de înălțimi strălucite, de binecuvântări unice. Acolo este Taborul transfigurărilor divine... în care s-ar face mereu colibe pentru a nu mai coborî niciodată în văile de jos.
Pentru Moise, alesul lui Dumnezeu, șederea în singurătatea muntelui cu El a însemnat o trăire cerească, o stare care i-a dăruit chiar și ființei sale trupești, o strălucire divină. Când s-a întors de pe muntele Legii, fața lui Moise strălucea în așa fel încât inspira o taină sfântă tuturor celor ce-l vedeau (Exod 34, 28-30).
Șederea Sf. Pavel în Arabia, trebuie să fi fost timpul cel mai binecuvântat pentru el, timpul în care Duhul Sfânt a lucrat în sufletul său cel mai mult. Acolo trebuie să se fi făcut înăuntrul lui cea mai frumoasă limpezire a adevărului și cea mai puternică zidire a dragostei. Acolo L-a înțeles el cel mai bine pe Hristos. Fără aceste două însușiri, el nu era nimic.
18 - M-am suit la Ierusalim
În înțeles sufletesc Ierusalimul înseamnă starea cea mai înalt duhovnicească, locul prezenței lui Dumnezeu, nivelul până la care se poate ridica un suflet credincios în virtutea sa cu Dumnezeu - și de la care un om născut de Sus, nu trebuie să se mai poată coborî niciodată.
Ierusalimul era și locul unde se petrecuseră toate marile întâmplări biblice, unde Se propovăduise Domnul, unde pătimise El pentru mântuirea lumii, de unde Se înălțase Domnul la cer și unde Se pogorâse Duhul Sfânt, întemeind prima Biserică a lui Hristos.
Însuși Mântuitorul nostru Isus Hristos a făcut din Ierusalim locul din care ai Lui vor trebui să înceapă propovăduirea Evangheliei Sale în toată lumea (Luca 24, 47).
Ierusalimul și ca loc și ca stare - este deci ceea ce trebuie să înțelegem noi mai înalt și mai frumos, mai vrednic și mai sfânt în Lucrarea mântuirii. Este locul și starea către care fiecare din noi, trebuie să suim, să năzuim, să dorim a ajunge, oricâte eforturi și jertfe ni s-ar cere pentru aceasta.
Dar Ierusalimul era și centrul Bisericii lui Hristos. Acolo erau apostolii Domnului. Acolo erau frații aleși. Acolo era mijlocul lumii noi. Toate drumurile Evangheliei de acolo trebuiau să pornească - și acolo trebuiau să sfârșească...
Sfântul Apostol Pavel nu putea face altfel. Mai înainte de a-și începe uriașa lui lucrare de evanghelizare a lumii, - el trebuia să se suie la Ierusalim unde să ia înțelegere cu frații mai mari în apostolat și de la care el învăța tot ce avea de făcut, pentru ca nu cumva să alerge în zadar (Galateni 2, 2).
Ce adevăr slăvit avem noi a învăța din aceste mărturisiri a Sf. Pavel! El spune: m-am suit la Ierusalim, - arătând astfel cât respect sfânt trebuie să avem totdeauna și noi către frații noștri de la centrul nostru de evanghelizare. Câtă nevoie avem să ne consultăm cu frații noștri în tot ce privește viața și slujba noastră în Lucrarea lui Dumnezeu. Cât de însemnat lucru este ca noi să ne verificăm toate încredințările pe care le dobândim, - cu frații noștri. Și numai după ce am ajuns deplin de acord cu ei, apoi să pornim în lucrarea noastră personală pentru Hristos.
Ce mult spunătoare sunt aceste cuvinte ale Sf. Pavel!... M-am suit la Ierusalim...
Pentru că pe frați trebuie să-i privești totdeauna mai sus ca tine, oricine ai fi tu!
Ce pildă minunată de smerenie ne dă în locul acesta Sfântul Pavel! Cu toată înalta lui pregătire școlară, cu toate motivele pe care le avea de a se socoti pe sine însuși în comparație cu ei - nespus mai presus, - el iată, se arată atât de smerit și de mai prejos ca ei.
Spre frați nu trebuie să privim niciodată în jos. Spre frați trebuie totdeauna să privim în sus. La frați niciodată să nu ți se pară că cobori, ci totdeauna că te sui.
Ce minunat spune Cuvântul Domnului despre aceasta când zice: Isus Și-a ridicat privirile spre ucenicii Săi (Luca 6, 20).
Până și Mântuitorul ne dă în privința asta o dovadă atât de luminoasă cu cât respect și prețuire se cuvine să-i privim și noi pe aleșii lui Dumnezeu care sunt în fruntea Lucrării Sale.
Dragă suflet credincios, iată și felul cum trebuie și tu să te porți în Lucrarea lui Dumnezeu și între frații tăi duhovnicești.
În primul rând să ai în vedere năzuința de a te sui spre Ierusalim. Adică toată străduința să ne-o dăm în fiecare zi de a ne sui prin toate ostenelile tot mai sus, spre o viață și trăire tot mai rodnică și mai frumoasă spre Ierusalim... Până vom ajunge la o deplină trăire în Hristos. La un tot mai înalt nivel duhovnicesc, până când se va fi realizat în noi Hristos, - precum zice Sfântul Pavel... Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
Apoi în al doilea rând, grija și teama cea mare ca nu cumva să ne pomenim izolați de frații noștri, lucrând și învățând altfel decât ei. Pentru că oricine nu ține seama de ascultarea frățească și nu-și pune de acord încredințările sale cu ale fraților, - acela oricine ar fi, aleargă în zadar, a suferit în zadar și mai lucrează în zadar (1 Cor. 15, 2; Gal. 2, 2).
Frate lucrător al Domnului, învață de la Domnul felul în care trebuie să privești spre Lucrarea Lui și spre frații tăi.
Spre Lucrarea Lui trebuie să-ți dai mereu toate silințele să sui ca înspre Ierusalimul cel sfânt și frumos până când starea ta duhovnicească se va statornici la cel mai înalt nivel sufletesc - fără a te mai coborî vreodată de acolo.
Spre frații tăi în Domnul trebuie să privești mereu în sus, socotindu-i totdeauna mai înalți și mai frumoși ca tine. În felul acesta nu-ți va fi greu să-i asculți, să-i urmezi, să-i iubești.
Atunci vei fi binecuvântat și de Domnul și de frații tăi, iar lucrarea pe care o vei face, va fi rodnică și frumoasă, plăcută și înaintea lui Dumnezeu și înaintea fraților tăi.
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos!
Îți mulțumim Ție pentru marii noștri înaintași care ne-au vestit nouă o Evanghelie atât de înaltă, de curată și de puternică încât noi am văzut fără nici o greutate că aceasta e însăși Evanghelia Ta cea unică, adevărată și mântuitoare.
Îți mulțumim că prin această Evanghelie, Tu ne-ai făcut să cunoaștem cea mai frumoasă familie duhovnicească, cele mai frumoase suflete de frați și surori. Și cele mai frumoase bucurii prin Duhul Sfânt, lângă Tine și lângă ei.
Te rugăm Doamne Isuse să ne dai mereu putere și lumină prin Duhul Sfânt, pentru a trăi și lupta pentru ca Lucrarea Ta scumpă să crească mereu în număr, în putere și în roade, spre slava Sfântului Tău Nume și spre mântuirea noastră și a multora!
Nu ne mai lăsa să fim plini de râvnă pentru nimic altceva decât pentru Tine și cauza Ta.
Ajută-ne să ne dăm mereu toate silințele să suim mai frumos și mai grăbiți spre starea cea mai frumoasă și mai înaltă a vieții duhovnicești.
Ajută-ne să-i privim mereu pe frații noștri mai presus ca noi, pentru a le arăta totdeauna o sinceră ascultare și prețuire, prin care sufletul nostru să se îmbogățească în virtuțile Tale, fără de care nimeni nu va putea moșteni Împărăția Ta cea cerească. Amin.