La Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.
13. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.
14. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii,
15. având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.
16. Pe deasupra tuturor acestora luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.
17. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
10 - Întăriți-vă în Domnul
În cele ce urmează, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne înștiințează despre marea și puternica mulțime a duhurilor vrăjmașe cu care toți cei porniți pe calea mântuirii și pe urmele Domnului Isus vom avea de luptat în toate felurile și până la sfârșit.
Dar mai înainte de a ne sfătui cu privire la fiecare luptă în parte și la fiecare mijloc prin care să ne pregătim pentru această luptă, Duhul Domnului ne îndeamnă să ne luăm cea dintâi și cea mai însemnată măsură de apărare, adică pe Domnul și puterea tăriei Lui.
Toată garanția biruinței noastre în marea luptă, care în clipa legământului nostru începe între noi și puterile răului, stă numai în Domnul nostru Isus Hristos și în puterea tăriei Lui. Adică în puterea Crucii și a Jertfei Sale de pe Golgota prin care El a câștigat marea și definitiva Lui biruință asupra diavolului și asupra tuturor puterilor sale.
Din chiar clipa când noi ne predăm Domnului, când ne hotărâm pentru El și când El ne scoate de sub robia diavolului, noi devenim niște ostași ai Domnului nostru Isus Hristos.
Și intrăm în război cu Satana, vechiul nostru asupritor.
Din această clipă, când noi i-am declarat război total lui Satana și puterilor lui, ne-a declarat și el nouă tot un astfel de război.
Și în măsura în care noi ne înarmăm împotriva lui, se înarmează și el împotriva noastră. În măsura în care îl atacăm noi, ne atacă și el.
Avem de-a face cu un vrăjmaș total și cu un război total și nemilos. De aceea lupta va fi lungă și grea și nu se va sfârși decât ori cu moartea, ori cu biruința definitivă.
În această luptă totală, noi să nu uităm niciodată cine și ce fel de dușman este diavolul. Că el este un vrăjmaș plin de viclenie și de răutate, iar noi suntem niște ființe slabe și nepricepute. Așa că lupta este de la început inegală, iar el ușor ne-ar putea învinge și nimici, dacă n-ar fi de partea noastră Domnul nostru și puterea tăriei Lui.
Pe Domnul nostru Isus Hristos și pe puterea tăriei Lui să ne bizuim, cerând puternic încă de la început ajutorul acestei mari puteri.
Aceasta înseamnă a sta de la început lângă Comandantul nostru puternic, pentru ca în toate atacurile să ne adăpostim și să ne alipim de Domnul. Pentru că de Domnul Isus vrăjmașul nu se poate apropia. Și chiar dacă s-ar putea, ar fi totdeauna înfrânt.
Stând sub Crucea lui Hristos care este semnul și puterea prin care Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Biruitorul a biruit și a zdrobit puterea diavolului, noi vom fi totdeauna apărați.
Acolo la picioarele Crucii, este locul de care Satana nu se poate apropia. Acolo este o putere care îl îngrozește pe Satana și îl alungă.
Până acolo nici una din săgețile cele arzătoare cu care vrăjmașul Satana caută să ne străpungă inima și să ne otrăvească mintea, - nu poate pătrunde.
La picioarele Crucii Lui biruitoare, e locul salvator unde orice suflet care a scăpat și a ajuns este la adăpost de orice primejdie. Și câtă vreme sufletul ajuns acolo rămâne îngenuncheat și alipit de Dulcele Mântuitor și Răscumpărător Isus, nimeni și nimic nu-i va mai putea face nici un rău.
Sufletul meu și fiul meu iubit, vino și tu neîncetat și rămâi pe totdeauna fericit și smerit, aplecat și îngenuncheat în dulcele loc și în ocrotirea puternică a Jertfei Crucii Domnului și Mântuitorului tău! Și din dulcea siguranță de acolo cântă-I Mântuitorului tău, fericit și recunoscător!
Apoi de acolo ieși mereu la luptă contra vrăjmașului Satana, salvând mereu noi și noi suflete de ale semenilor tăi, din robia lui, aducându-i și pe ei cu tine, în această dulce siguranță...
12 - Împotriva duhurilor răutății...
Tot răul din lume îl fac duhurile răutății, care din locul lor, din împărăția întunericului, din centrul puterii diavolului și al morții, ies ca dintr-o peșteră întunecată și năvălesc peste tot, punând la cale tot felul de curse, de primejdii și de nelegiuiri, pentru zădărnicirea planului mântuirii lui Hristos, pentru încălcarea voii lui Dumnezeu și pentru nimicirea Lucrării Duhului Sfânt.
În acest verset sfânt, Apostolul Domnului ne arată din partea Duhului Sfânt ce multe și ce puternice sunt acele forțe ale diavolului, împotriva cărora noi avem de luptat.
Când Duhul ne spune că nu carnea și sângele sunt adevărații noștri vrăjmași, noi trebuie să înțelegem că bieții oameni prin care noi suntem loviți sau amenințați sunt numai niște nefericite unelte, niște măști de care se folosește Satana, marele și adevăratul nostru vrăjmaș, spre a ne face răul. Dar dincolo de aceste unelte și măști văzute, stau nevăzuți adevărații vrăjmași, duhurile nevăzute ale răutății, care vin prin ei și năvălesc împotriva noastră.
Trei denumiri înfricoșate le dă Cuvântul Domnului acestor puteri ale răului care sunt angajate cu toată furia lor împotriva aleșilor lui Dumnezeu, și anume:
1 - Căpeteniile. Aceste duhuri trebuie să fie acele puteri ale inteligenței diavolului, care fac planurile de luptă și care organizează toate bătăliile împotriva Domnului nostru Isus și împotriva ostașilor Lui.
Aceste duhuri formează statul major al iadului, marele cartier general al diavolului, de unde izvorăsc toate inițiativele satanice. Și care dirijează toate acțiunile întunericului.
În marile războaie, aceste cartiere generale organizează totul în vederea biruinței finale.
Toate micile și marile lor incursiuni și acțiuni sunt puse la cale în vederea marelui asalt final. Toate bătăliile locale sunt date cu scopul biruinței generale.
Fiecare ostaș al Domnului ucis, rănit sau făcut prizonier de diavolul, este un câștig pentru puterea răului și o victimă a acestor căpetenii ale răutății.
2 - Domniile. Aceste duhuri trebuie să fie acele puteri care iau sub stăpânirea lor, imediat după biruință, sufletele sau locurile cucerite de diavolul prin căpeteniile lui.
Aceste duhuri sunt cele care fac mai departe planurile și conduc acțiunile de așezare și consolidare a stăpânirii satanice.
Aceste duhuri sunt cele care mai caută să afle și să nimicească orice urmă a lui Hristos rămasă în sufletul și în locul unde au pătruns.
Sunt forțele care vin imediat în urma frontului, ca să curețe terenul de orice rămășiță de rezistență duhovnicească și de orice semn al stăpânirii lui Dumnezeu care ar mai fi rămas acolo, pentru a așeza definitiv acolo stăpânirea răului.
3 - Stăpânitorii întunericului. Aceste duhuri trebuie să fie guvernatorii diavolului, acele puteri de cea mai mare încredere și de cea mai deplină siguranță a lui Satana, pe care el le așează pentru a stăpâni deplin și a întemeia veșnic acolo împărăția sa. Ele caută apoi să înăbușe complet orice rază de lumină, orice mugur de speranță, orice colțișor de gând bun și curat, din prezent și din viitor, pentru fiecare părticică și pentru întreg teritoriul pe care l-au cucerit.
Acolo unde s-au așezat acești stăpânitori, numai venirea lui Hristos Însuși mai poate duce izbăvirea!
Mijloacele de luptă ale diavolului sunt multe, iar el folosește toate metodele strategiei și tacticii în cele duhovnicești, după cum i-a învățat el pe oameni să se folosească și în cele trupești.
Omul lui Dumnezeu și ostașul lui Hristos trebuie să învețe bine din Cuvântul lui Dumnezeu, ca și din școala Duhului Sfânt, cât mai mult despre aceste metode și mijloace, spre a ști cum să se ferească de ele și cum să scape din primejdia lor în timpul luptei sale cu dușmanul lui Dumnezeu și al Bisericii Sale.
Sunt unele atacuri pe care diavolul le dă pe față și sunt alte atacuri pe care le dă pe ascuns.
Sunt unele primejdii pe care le vezi și sunt alte primejdii pe care nu le vezi.
Sunt unele lupte numai împotriva unuia și sunt alte lupte împotriva mai multora.
Sunt unele bătălii de ziua și sunt alte bătălii de noaptea.
Sunt unele ispite trupești, sunt alte ispite sufletești și mai sunt ispite duhovnicești...
Sunt unele atacuri de hărțuire, de slăbire, de descurajare, și sunt altele, atacuri de nimicire totală...
Dar marile bătălii de încercuire fac parte din atacul final.
În aceste bătălii, diavolul își aruncă toate forțele sale unite și folosește toate armele sale în foc concentric, adică bat spre același loc. Pentru a nimici pas cu pas și ceas cu ceas toate cuiburile de rezistență.
Apoi năvălește și cuprinde un teritoriu cât mai întins.
De aici pornește apoi alt atac, la fel, pentru a pune stăpânirea sa deplină peste tot.
Aici are loc atunci o bătălie pe viață și pe moarte.
13 - Să rămâneți în picioare
În această cumplită încleștare cu diavolul, nu există și nu poate exista nici un fel de armistițiu. Nici o perioadă de pace. Nici un mijloc de înțelegere. Nici o clipă de răgaz.
Totdeauna trebuie să stai treaz. Totdeauna să fii gata. Totdeauna să ataci sau să te aperi.
Cea mai mică neatenție, cea mai scurtă pauză pe care ți-ai îngăduit-o, cea mai ușoară neveghere îți poate fi mortală. Pe neașteptate, o săgeată otrăvită, pe care un vrăjmaș ascuns ți-o trimite, te poate ucide pe totdeauna!
Rămânerea noastră în picioare depinde de starea noastră în genunchi.
Biruința noastră în luptele cu Satana și cu puterile lui depinde numai de luptele noastre în rugăciune.
Iar puterea noastră de împotrivire contra păcatului depinde numai de puterea alipirii noastre de Crucea și Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Veșnic vor fi osândiți să se târască înaintea diavolului toți cei care n-au vrut să îngenuncheze înaintea lui Hristos.
Veșnic vor fi osândiți să se prăbușească în întuneric toți acei care n-au luptat să se înalțe în lumină.
Și veșnic vor fi osândiți să îmbrățișeze și să sărute spatele și urâțenia diavolului toți acei care n-au vrut să se alipească și să sărute fața și frumusețea lui Hristos.
Pentru că dacă nu sunt cuvinte și închipuire pe lume spre a arăta fericirea care îi așteaptă pe acei ce s-au unit cu Dumnezeu și L-au slujit pe Hristos, tot așa nu pot fi cuvinte și închipuire care să arate în ce fel și cât vor ține chinurile și osânda celor care s-au alipit de diavolul și l-au slujit pe anticrist!...
Un cântec lumesc spune așa: De-ar fi al meu pământul i-aș da o nouă înfățișare... În locul furtunilor, aș face să fie senin; în locul ploilor reci, aș da raze calde; în locul vremurilor aspre, aș face să fie timpuri senine... în locul gropilor, aș face drumuri netede. În locul iernilor geroase, aș face primăveri dulci... În locul pietrelor, aș crește iarbă; în locul spinilor, flori și în locul urii, dragoste...
Dar cântăreții aceștia uită de inima lor, de viața lor, de pământul lor. Ei ar dori să se schimbe pământul lui Dumnezeu, pământul care nu-i al lor și pe care nu-l pot schimba. Pe când pământul care este al lor, pământul inimii lor pe care îl pot schimba, pe care trebuie să și-l schimbe întocmai cum spune cântecul lor, pe acela nu vor și nu doresc să-l schimbe...
Toată lupta diavolului se dă pentru a ne doborî, pentru a ne trânti. Iar după ce ne-a trântit, spre a ne omorî.
Când suntem în picioare, suntem tari. Când suntem îndoiți, suntem în primejdie. Când suntem trântiți, suntem învinși.
De aceea toată grija și atenția noastră trebuie să fie mereu de a rămâne în picioare. De a ne păstra statornicia și încrederea nezguduite. De a ne ține puternică credința noastră de la început în Dumnezeu. Nădejdea noastră, tare în biruința adevărului pentru care luptăm.
Și dragostea noastră, fierbinte; părtășia noastră și unitatea noastră, strânse și calde cu frații și frățietatea în care ne-a așezat Dumnezeu.
A rămâne în picioare înseamnă a păstra un echilibru, o cumpănă dreaptă în toate.
Numai cel ce stă bine întărit pe picioarele sale își poate cumpăni bine starea lui, poziția lui, mersul lui și lupta lui.
Din oricare altă poziție, omul nu-și poate ține drepte nici ființa sa și nici echilibrul său, decât în picioare.
Din nici o altă poziție, omul nu se poate apăra și nici nu poate lupta atât de bine, ca din picioare.
Iar picioarele înseamnă aici statornicia omului duhovnicesc.
Un om credincios trebuie să fie ca o statuie de marmură, cu picioarele bine înfipte în stânca pe care este zidit, iar Stânca aceasta este Hristos.
Chiar când este zdrobit de tot, picioarele lui să nu se desprindă de acolo.
Așa să fim noi în orice vreme și pe totdeauna. Tari și statornici în învățătura și în credința prin care am fost zidiți de la început în Hristos. Nici o furtună să nu ne clatine. Nici o dogoare să nu ne dezlipească. Nici un îngheț să nu ne desprindă de Isus, Stânca noastră cea veșnică!
Sufletul meu și fiul meu iubit, ține-te și tu puternic și rămâi neclintit!
Roagă-te și luptă-te ca să rămâi mereu în picioare. Din picioare să lupți, din picioare să te aperi, din picioare să vorbești, din picioare să suferi demn, vrednic, cinstit.
Să nu fii laș niciodată! Să nu fii fricos! Să nu fii târâtoare, nici iepure! Să nu te milogești sau să fugi!
Dacă trebuie să mori, atunci mori ca un stejar lovit de trăsnet, în picioare.
Demnitatea a fost totdeauna atitudinea Domnului Isus. Și demnitatea trebuie să fie și atitudinea ta, dacă ești ostașul Lui, în fața oricăror vrăjmași. Și în mijlocul oricăror încercări.
Privește la Isus în fața lui Pilat, în fața lui Irod, în fața marelui preot... În fața Crucii, în fața suferinței, în fața morții.
Și fii demn de Hristos și tu, sufletul meu, și tu, fiul meu iubit!
Stai tare în picioare - și vei birui și tu ca și Isus!
14 - Stați gata, dar...
Două lucruri se văd dintr-odată la un ostaș gata de luptă: puterea și frumusețea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumusețea din înfățișarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumusețea din toate veșmintele sale.
Un ostaș nu trebuie să apară niciodată bătrân și niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Și nu trebuie să apară niciodată dezordonat și zdrențăros în înfățișarea sa dinafară.
Un ostaș nu trebuie să apară niciodată nepregătit și negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie - ostașul trebuie să arate o înfățișare totdeauna ordonată și disciplinată, curată și îngrijită, dovedind puterea și frumusețea tinereții și a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale și unității din care face parte.
Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaș al lui Hristos, este mijlocul încins și pieptul apărat.
Centura Adevărului și platoșa neprihănirii sunt primele dovezi și condiții ale puterii și frumuseții. Ale puterii care stă în adevăr și ale frumuseții care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învățătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credința noastră în Dumnezeul nostru și în Mântuitorul nostru Isus Hristos.
Această centură care ne încinge și întărește mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învățătura evanghelică lăsată bisericii noastre vii și sfinte.
Iar frumusețea noastră stă în neprihănirea curatei noastre iubiri și unități frățești.
În această apărare pe care ne-o dă nouă fiecăruia părtășia puternică cu frații noștri stând între ei, umblând între ei, lucrând și suferind între ei.
Fără învățătură noi suntem fără adevăr. Iar fără dragoste suntem fără neprihănire.
De aceea, oricine își leapădă învățătura sa dintâi este ca un ostaș care și-a aruncat centura sa. Un astfel de ostaș este un dezertor, și asta se vede imediat și de departe de către oricine.
Un ostaș care și-a pierdut centura și umblă fără ea, nu mai are nici un preț în ochii nimănui. El nu numai că și-a pierdut orice putere, fiindcă mijlocul lui este slăbănogit, ci și pentru că și-a pierdut cinstea sa.
Să mă apere neprihănirea și să mă păzească nevinovăția - se ruga psalmistul, arătându-ne și prin asta că platoșa neprihănirii, adică frumoasa dragoste frățească, este o puternică apărare pentru sufletul credincios.
Un ostaș fără platoșă ar fi tot așa de nefericit ca și unul fără centură.
Un suflet fără dragostea și unitatea frățească este tot așa de nenorocit ca și unul fără învățătura adevărată. De fapt aceste două pierderi merg împreună. Cine își pierde învățătura dreaptă își pierde și unitatea cu frații. Cine o păstrează tare pe cea dintâi, o are frumoasă și pe cea de-a doua.
După mijlocul încins și pieptul apărat, Cuvântul Sfânt vorbește despre încălțarea picioarelor noastre cu râvna Evangheliei păcii...
Râvna de a propovădui și altora calea mântuirii sufletești este nu numai o datorie a ostașului credincios, ci este chiar o armă duhovnicească a lui. O armă nu numai de atac pentru înfrângerea lui Satana și pentru a dezrobi de la el pe alte suflete care zac în robia sa, ci și de apărarea propriei noastre mântuiri.
Căci cu cât vom alerga și vom lupta mai mult pentru mântuirea altora, cu atât va fi mai sigură lupta asta pentru mântuirea noastră proprie!
De aceea râvna pentru vestirea Evangheliei trebuie să fie o grijă și o preocupare necontenită a fiecărui suflet care dorește să trăiască și să sfârșească el însuși biruitor.
Evanghelia este a păcii, fiindcă ea este în primul rând vestea cea bună a împăcării cu Tatăl nostru ceresc cu noi, prin Sângele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos, care ne-a spălat de păcatele noastre și ne-a împăcat prin Jertfa și Moartea Sa cu Dumnezeu.
Și este a păcii, fiindcă ea singură aduce sufletul omenesc într-o stare de pace lăuntrică, chiar și în mijlocul celor mai mari valuri și frământări.
Domnul Isus a zis: Vă dau pacea Mea!... Și pacea aceasta întrece orice pricepere omenească și biruie orice zbucium și frământare.
Apoi este a păcii, fiindcă ea singură este calea prin care toate sufletele și toate popoarele pot ajunge la adevărata înțelegere, armonie și dragoste, prin puterea și viața lui Hristos Domnul și Mântuitorul nostru, atunci când acestea o primesc și o urmează cu adevărat.
16 - Pe deasupra tuturor
Pe deasupra tuturor luați scutul credinței...
Putem avea învățătura cea mai adevărată și frățietatea cea mai iubitoare, dar dacă noi înșine pe deasupra acestora nu avem credința tare și de nepătruns, prin care să ne apărăm și să ni le păstrăm acestea întregi, fără credința biruitoare nu ne pot folosi prea mult nici dreapta învățătură, nici dulcea frățietate și nici ostenitoarea râvnă pentru Evanghelie.
Credința este scutul apărător al tuturor acestora și de aceea câtă vreme credința noastră este tare și neclintită, noi putem ține piept tuturor uneltirilor și atacurilor diavolului.
Credința se reazemă pe adevăr și pe dragoste, după cum scutul se reazemă pe cingătoare și pe platoșă. Ele se ajută și se apără împreună și nu pot merge împreună una fără de cealaltă.
Credința apără învățătura și tot ea apără și dragostea.
O credință puternică și adevărată este numai aceea care apără cu hotărâre și tărie, în orice vreme, învățătura de la început și dragostea dintâi.
După cum scutul puternic nu lasă să pătrundă nici o săgeată vrăjmașă ca să strice cingătoarea și platoșa, tot așa o credință tare și adevărată nu permite nici unei învățături străine să-i strice învățătura. Și nici unei încredințări străine, să-i despartă dragostea dintâi.
Și înfruntă pe potrivnici.
Împotriviți-vă diavolului, tari în credință, spune Sfântul Iacov (Iacov 4, 7), și el va fugi de la voi.
Împotriviți-vă lui tari în credință, spune și Sfântul Petru, știind că și frații voștri din lume trec prin aceleași suferințe ca voi (1 Petru 5, 9).
Iată care sunt cele două mari lucrări pe care le face credința cea statornică și adevărată:
1 - Propovăduiește Cuvântul Domnului întocmai cu învățătura, adică cu felul cum a primit și a auzit de la început, neîngăduind altă tălmăcire a Sfintei Scripturi decât asta, și înlăturând orice altă încredințare deosebită de cele avute înainte și lăsate de la înaintași.
Ori de unde ar veni astfel de încredințări.
2 - Apoi este totdeauna gata să înfrunte cu îndrăzneală pe oricine se împotrivește dreptei învățături și aduce vreo altă învățătură, cu gând s-o înlăture pe cea dintâi.
Nici un fel de împăcăciune nu poate fi între adevăr și rătăcire. Între învățătura dintâi și încredințările deosebite.
Sfântul Pavel spune: Dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă aducă altă evanghelie (învățătură), anatema să fie (Galateni 1, 8-9).
Sfântul Ioan spune: Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, nici să nu-l primiți în casă, nici să nu-i spuneți bun venit, căci vă faceți părtași păcatelor lui
Și între voi vor fi învățători mincinoși care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, spune Sfântul Petru (2 Petru 2, 1). Dar vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică...
Credința trează, scutul tare apără totdeauna cu toată hotărârea și statornicia, atât adevărul, cât și dragostea. Respinge atât săgețile trase direct, cât și pe cele ce se strecoară pe furiș. Atât pe cele venite de la vrăjmașii din afară care lovesc pe față, cât și pe cele ce vin de la vrăjmașii care lovesc prin spate.
Potrivnicii din afară sunt mai ușor de recunoscut și mai lesne de înfruntat. De la ei te aștepți la atacuri. Și ești mai pregătit să le înfrunți...
Dar învățătorii mincinoși, potrivnicii dinăuntru, acei care strecoară pe furiș ereziile lor nimicitoare de unitate și de armonie, aceștia sunt cel mai greu de respins. Fiindcă ei sunt din mijlocul fraților. Sunt dintre cei care au început ca frați, umblând și lucrând împreună cu frații, vorbind ca frații și înghesuindu-se până în fruntea mesei frățești, ca de acolo să poată nimici sigur frățietatea.
Mult rău au făcut Bisericii și Oastei Domnului acei învățători mincinoși care prin viclenia lor și prin slăbiciunile fraților adevărați, s-au strecurat până în fruntea adunărilor, apoi de acolo au strecurat pe furiș ereziile lor nimicitoare în mijlocul nostru.
O, câte adunări și câte suflete frumoase au ucis aceștia cu săgeților lor otrăvite! Diavolul, vrăjmașul Lucrării Domnului i-a folosit pe aceștia și îi mai folosește încă, făcând mult prăpăd în Oștirea cea scumpă a Domnului.
Fraților și surorilor, voi care sunteți scutul adunărilor, fiți treji și stați tari împotriva acestor lucrători răi care umblă printre frați strecurând pe furiș sau pe față erezii nimicitoare, învățături străine, purtări dezbinate!
Împotriviți-vă lor pe față, cu multă îndrăzneală și hotărâre, apărând adevărul și dragostea, învățătura și unitatea frățească, cingătoarea și platoșa, care sunt tăria și bucuria noastră!
17 - Coiful și sabia
Coiful este nu numai apărătoarea capului, ci este și podoaba lui.
Sabia nu este numai o armă de apărare, ci este și o armă de atac. Ea nu este numai siguranță în luptă, ci este și sprijin în mers și înfrumusețare în ținută.
Ce sigur este pe sine un ostaș care are un coif bine așezat pe capul său și o sabie strâns ținută în dreapta sa!
Ce frumos apare în fața comandantului său ostașul cu un coif strălucitor pe fruntea lui și cu o sabie ascuțită în mâna sa! Și ce priveliște înfricoșătoare pentru un vrăjmaș este un astfel de ostaș hotărât care stă treaz și gata, având capul acoperit și mâna înarmată!
Coiful mântuirii înseamnă mintea luminată de Cuvântul și de Duhul Sfânt. Un cap înțelept și treaz. O cunoștință bine orientată și o judecată chibzuită în toate lucrurile mântuirii.
În acest scop sunt ochii cei veghetori și curați care știu bine calea mântuirii și îndrumă bine pe toate celelalte mădulare ale sale și ale adunării Domnului numai în calea învățăturii sănătoase.
În acest cap sunt urechile atente și curate, care știu ce să asculte și ce nu. Și știu să aleagă ce trebuie și ce nu trebuie crezut și primit. Sau lăsat și respins.
În acest cap este gura bine păzită, care știe ce să spună și ce să tacă. Ce să primească și ce să respingă. Ce să ia și ce să arunce.
Cine are capul său bine apărat de chibzuință și înfrumusețat de înțelepciune, are un coif puternic. Și poate merge hotărât și curajos la marea luptă a mântuirii.
În Cântarea Cântărilor se vorbește despre frumusețea Celui Preaiubit, începând cu capul Lui. Căci capul frumos dă frumusețe întregului trup și fiecărui mădular în parte.
Tot așa o minte înțeleaptă, niște ochi curați, urechile sănătoase și gura cumpătată dau valoare și frumusețe tuturor celorlalte virtuți ale omului.
Capul înțelept va ști să-și păstreze mijlocul încins, pieptul apărat, mâinile înarmate și picioarele întărite și încălțate.
Duminica este capul săptămânii noastre, și Sărbătoarea este capul zilelor noastre.
Dacă duminica noastră este frumoasă, curată, fericită și sfântă, ea trebuie să dea frumusețe, curăție și sfințenie și celorlalte zile de după ea.
Noi nu trebuie să avem numai sărbătorile sfinte petrecute cu Domnul și trăite pe înălțimi duhovnicești. Ci după duminică să fie și luni la fel. Și marți, și miercuri, și joi, și vineri, și sâmbătă, toate la fel cu duminica. Toate luminate de Cuvântul Sfânt, înfrumusețate de cântările sfinte, înălțate de rugăciunile fierbinți.
Apostolul acesta este cu deosebire un îndemn puternic și o lumină înaltă pentru înțelegerea și trăirea unei adevărate vieți de luptă și de biruință mântuitoare.
Orice suflet care dorește cu adevărat să afle calea mântuirii și să o sfârșească cu biruință și cu răsplată, trebuie să privească cu toată seriozitatea și teama sfântă la toate înștiințările și sfaturile Domnului care ne sunt date prin aceste versete sfinte și însemnate.
Să nu privească nimeni cu ușurință și cu nepăsare la marile primejdii și la marele vrăjmaș cu care avem de luptat, până ce vom ajunge la biruința finală. Până ce vom trece râul morții și vom pune piciorul sufletului nostru pe Țărmul Celălalt, în Pragul Ierusalimului ceresc.
Iată cât de mulți din cei ce au pornit pe calea asta au căzut străpunși de săgețile diavolului! De aceea, oricine vrea să fie biruitor, trebuie să se înarmeze cu toate armele Duhului Sfânt, iar apoi să stea totdeauna treaz și gata de luptă până la moarte.
Numai așa vom putea ajunge cu bine la cunună și răsplată!
Slavă veșnică Ție, Isuse Doamne, Biruitorul morții și al lui Satana, slavă Ție pentru puterea Tăriei Tale și pentru biruința pe care ne-ai câștigat-o și nouă prin Crucea și Jertfa Ta.
Din tot sufletul Îți mulțumim Ție pentru toată lumina care ne-ai dat-o prin Cuvântul Tău asupra marilor primejdii și a marelui vrăjmaș cu care trebuie să luptăm și noi, mergând pe urmele Tale și dobândind și noi biruința Ta.
Dar și mai mult Îți mulțumim că Tu ne-ai asigurat această biruință, prin Crucea și Jertfa Ta. Că Însuți Tu ne-ai dat și armele în care trebuie să ne îmbrăcăm sau să ne întărim pentru apărarea și atacul contra vrăjmașului văzut și nevăzut cu care trebuie să luptăm și să fim biruitori.
Te rugăm fii cu noi cu fiecare și cu toți, ajutându-ne ca zi de zi și an de an să ducem această luptă frumoasă și grea, până la marea și veșnica biruință, cu statornicie și cu îndrăzneală, pentru ca Tu să fii mulțumit de noi. Amin.