La Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
13. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15. având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
10 - Întăriţi-vă în Domnul
În cele ce urmează, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne înştiinţează despre marea şi puternica mulţime a duhurilor vrăjmaşe cu care toţi cei porniţi pe calea mântuirii şi pe urmele Domnului Isus vom avea de luptat în toate felurile şi până la sfârşit.
Dar mai înainte de a ne sfătui cu privire la fiecare luptă în parte şi la fiecare mijloc prin care să ne pregătim pentru această luptă, Duhul Domnului ne îndeamnă să ne luăm cea dintâi şi cea mai însemnată măsură de apărare, adică pe Domnul şi puterea tăriei Lui.
Toată garanţia biruinţei noastre în marea luptă, care în clipa legământului nostru începe între noi şi puterile răului, stă numai în Domnul nostru Isus Hristos şi în puterea tăriei Lui. Adică în puterea Crucii şi a Jertfei Sale de pe Golgota prin care El a câştigat marea şi definitiva Lui biruinţă asupra diavolului şi asupra tuturor puterilor sale.
Din chiar clipa când noi ne predăm Domnului, când ne hotărâm pentru El şi când El ne scoate de sub robia diavolului, noi devenim nişte ostaşi ai Domnului nostru Isus Hristos.
Şi intrăm în război cu Satana, vechiul nostru asupritor.
Din această clipă, când noi i-am declarat război total lui Satana şi puterilor lui, ne-a declarat şi el nouă tot un astfel de război.
Şi în măsura în care noi ne înarmăm împotriva lui, se înarmează şi el împotriva noastră. În măsura în care îl atacăm noi, ne atacă şi el.
Avem de-a face cu un vrăjmaş total şi cu un război total şi nemilos. De aceea lupta va fi lungă şi grea şi nu se va sfârşi decât ori cu moartea, ori cu biruinţa definitivă.
În această luptă totală, noi să nu uităm niciodată cine şi ce fel de duşman este diavolul. Că el este un vrăjmaş plin de viclenie şi de răutate, iar noi suntem nişte fiinţe slabe şi nepricepute. Aşa că lupta este de la început inegală, iar el uşor ne-ar putea învinge şi nimici, dacă n-ar fi de partea noastră Domnul nostru şi puterea tăriei Lui.
Pe Domnul nostru Isus Hristos şi pe puterea tăriei Lui să ne bizuim, cerând puternic încă de la început ajutorul acestei mari puteri.
Aceasta înseamnă a sta de la început lângă Comandantul nostru puternic, pentru ca în toate atacurile să ne adăpostim şi să ne alipim de Domnul. Pentru că de Domnul Isus vrăjmaşul nu se poate apropia. Şi chiar dacă s-ar putea, ar fi totdeauna înfrânt.
Stând sub Crucea lui Hristos care este semnul şi puterea prin care Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Biruitorul a biruit şi a zdrobit puterea diavolului, noi vom fi totdeauna apăraţi.
Acolo la picioarele Crucii, este locul de care Satana nu se poate apropia. Acolo este o putere care îl îngrozeşte pe Satana şi îl alungă.
Până acolo nici una din săgeţile cele arzătoare cu care vrăjmaşul Satana caută să ne străpungă inima şi să ne otrăvească mintea, - nu poate pătrunde.
La picioarele Crucii Lui biruitoare, e locul salvator unde orice suflet care a scăpat şi a ajuns este la adăpost de orice primejdie. Şi câtă vreme sufletul ajuns acolo rămâne îngenuncheat şi alipit de Dulcele Mântuitor şi Răscumpărător Isus, nimeni şi nimic nu-i va mai putea face nici un rău.
Sufletul meu şi fiul meu iubit, vino şi tu neîncetat şi rămâi pe totdeauna fericit şi smerit, aplecat şi îngenuncheat în dulcele loc şi în ocrotirea puternică a Jertfei Crucii Domnului şi Mântuitorului tău! Şi din dulcea siguranţă de acolo cântă-I Mântuitorului tău, fericit şi recunoscător!
Apoi de acolo ieşi mereu la luptă contra vrăjmaşului Satana, salvând mereu noi şi noi suflete de ale semenilor tăi, din robia lui, aducându-i şi pe ei cu tine, în această dulce siguranţă...
12 - Împotriva duhurilor răutăţii...
Tot răul din lume îl fac duhurile răutăţii, care din locul lor, din împărăţia întunericului, din centrul puterii diavolului şi al morţii, ies ca dintr-o peşteră întunecată şi năvălesc peste tot, punând la cale tot felul de curse, de primejdii şi de nelegiuiri, pentru zădărnicirea planului mântuirii lui Hristos, pentru încălcarea voii lui Dumnezeu şi pentru nimicirea Lucrării Duhului Sfânt.
În acest verset sfânt, Apostolul Domnului ne arată din partea Duhului Sfânt ce multe şi ce puternice sunt acele forţe ale diavolului, împotriva cărora noi avem de luptat.
Când Duhul ne spune că nu carnea şi sângele sunt adevăraţii noştri vrăjmaşi, noi trebuie să înţelegem că bieţii oameni prin care noi suntem loviţi sau ameninţaţi sunt numai nişte nefericite unelte, nişte măşti de care se foloseşte Satana, marele şi adevăratul nostru vrăjmaş, spre a ne face răul. Dar dincolo de aceste unelte şi măşti văzute, stau nevăzuţi adevăraţii vrăjmaşi, duhurile nevăzute ale răutăţii, care vin prin ei şi năvălesc împotriva noastră.
Trei denumiri înfricoşate le dă Cuvântul Domnului acestor puteri ale răului care sunt angajate cu toată furia lor împotriva aleşilor lui Dumnezeu, şi anume:
1 - Căpeteniile. Aceste duhuri trebuie să fie acele puteri ale inteligenţei diavolului, care fac planurile de luptă şi care organizează toate bătăliile împotriva Domnului nostru Isus şi împotriva ostaşilor Lui.
Aceste duhuri formează statul major al iadului, marele cartier general al diavolului, de unde izvorăsc toate iniţiativele satanice. Şi care dirijează toate acţiunile întunericului.
În marile războaie, aceste cartiere generale organizează totul în vederea biruinţei finale.
Toate micile şi marile lor incursiuni şi acţiuni sunt puse la cale în vederea marelui asalt final. Toate bătăliile locale sunt date cu scopul biruinţei generale.
Fiecare ostaş al Domnului ucis, rănit sau făcut prizonier de diavolul, este un câştig pentru puterea răului şi o victimă a acestor căpetenii ale răutăţii.
2 - Domniile. Aceste duhuri trebuie să fie acele puteri care iau sub stăpânirea lor, imediat după biruinţă, sufletele sau locurile cucerite de diavolul prin căpeteniile lui.
Aceste duhuri sunt cele care fac mai departe planurile şi conduc acţiunile de aşezare şi consolidare a stăpânirii satanice.
Aceste duhuri sunt cele care mai caută să afle şi să nimicească orice urmă a lui Hristos rămasă în sufletul şi în locul unde au pătruns.
Sunt forţele care vin imediat în urma frontului, ca să cureţe terenul de orice rămăşiţă de rezistenţă duhovnicească şi de orice semn al stăpânirii lui Dumnezeu care ar mai fi rămas acolo, pentru a aşeza definitiv acolo stăpânirea răului.
3 - Stăpânitorii întunericului. Aceste duhuri trebuie să fie guvernatorii diavolului, acele puteri de cea mai mare încredere şi de cea mai deplină siguranţă a lui Satana, pe care el le aşează pentru a stăpâni deplin şi a întemeia veşnic acolo împărăţia sa. Ele caută apoi să înăbuşe complet orice rază de lumină, orice mugur de speranţă, orice colţişor de gând bun şi curat, din prezent şi din viitor, pentru fiecare părticică şi pentru întreg teritoriul pe care l-au cucerit.
Acolo unde s-au aşezat aceşti stăpânitori, numai venirea lui Hristos Însuşi mai poate duce izbăvirea!
Mijloacele de luptă ale diavolului sunt multe, iar el foloseşte toate metodele strategiei şi tacticii în cele duhovniceşti, după cum i-a învăţat el pe oameni să se folosească şi în cele trupeşti.
Omul lui Dumnezeu şi ostaşul lui Hristos trebuie să înveţe bine din Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi din şcoala Duhului Sfânt, cât mai mult despre aceste metode şi mijloace, spre a şti cum să se ferească de ele şi cum să scape din primejdia lor în timpul luptei sale cu duşmanul lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale.
Sunt unele atacuri pe care diavolul le dă pe faţă şi sunt alte atacuri pe care le dă pe ascuns.
Sunt unele primejdii pe care le vezi şi sunt alte primejdii pe care nu le vezi.
Sunt unele lupte numai împotriva unuia şi sunt alte lupte împotriva mai multora.
Sunt unele bătălii de ziua şi sunt alte bătălii de noaptea.
Sunt unele ispite trupeşti, sunt alte ispite sufleteşti şi mai sunt ispite duhovniceşti...
Sunt unele atacuri de hărţuire, de slăbire, de descurajare, şi sunt altele, atacuri de nimicire totală...
Dar marile bătălii de încercuire fac parte din atacul final.
În aceste bătălii, diavolul îşi aruncă toate forţele sale unite şi foloseşte toate armele sale în foc concentric, adică bat spre acelaşi loc. Pentru a nimici pas cu pas şi ceas cu ceas toate cuiburile de rezistenţă.
Apoi năvăleşte şi cuprinde un teritoriu cât mai întins.
De aici porneşte apoi alt atac, la fel, pentru a pune stăpânirea sa deplină peste tot.
Aici are loc atunci o bătălie pe viaţă şi pe moarte.
13 - Să rămâneţi în picioare
În această cumplită încleştare cu diavolul, nu există şi nu poate exista nici un fel de armistiţiu. Nici o perioadă de pace. Nici un mijloc de înţelegere. Nici o clipă de răgaz.
Totdeauna trebuie să stai treaz. Totdeauna să fii gata. Totdeauna să ataci sau să te aperi.
Cea mai mică neatenţie, cea mai scurtă pauză pe care ţi-ai îngăduit-o, cea mai uşoară neveghere îţi poate fi mortală. Pe neaşteptate, o săgeată otrăvită, pe care un vrăjmaş ascuns ţi-o trimite, te poate ucide pe totdeauna!
Rămânerea noastră în picioare depinde de starea noastră în genunchi.
Biruinţa noastră în luptele cu Satana şi cu puterile lui depinde numai de luptele noastre în rugăciune.
Iar puterea noastră de împotrivire contra păcatului depinde numai de puterea alipirii noastre de Crucea şi Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se târască înaintea diavolului toţi cei care n-au vrut să îngenuncheze înaintea lui Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se prăbuşească în întuneric toţi acei care n-au luptat să se înalţe în lumină.
Şi veşnic vor fi osândiţi să îmbrăţişeze şi să sărute spatele şi urâţenia diavolului toţi acei care n-au vrut să se alipească şi să sărute faţa şi frumuseţea lui Hristos.
Pentru că dacă nu sunt cuvinte şi închipuire pe lume spre a arăta fericirea care îi aşteaptă pe acei ce s-au unit cu Dumnezeu şi L-au slujit pe Hristos, tot aşa nu pot fi cuvinte şi închipuire care să arate în ce fel şi cât vor ţine chinurile şi osânda celor care s-au alipit de diavolul şi l-au slujit pe anticrist!...
Un cântec lumesc spune aşa: De-ar fi al meu pământul i-aş da o nouă înfăţişare... În locul furtunilor, aş face să fie senin; în locul ploilor reci, aş da raze calde; în locul vremurilor aspre, aş face să fie timpuri senine... în locul gropilor, aş face drumuri netede. În locul iernilor geroase, aş face primăveri dulci... În locul pietrelor, aş creşte iarbă; în locul spinilor, flori şi în locul urii, dragoste...
Dar cântăreţii aceştia uită de inima lor, de viaţa lor, de pământul lor. Ei ar dori să se schimbe pământul lui Dumnezeu, pământul care nu-i al lor şi pe care nu-l pot schimba. Pe când pământul care este al lor, pământul inimii lor pe care îl pot schimba, pe care trebuie să şi-l schimbe întocmai cum spune cântecul lor, pe acela nu vor şi nu doresc să-l schimbe...
Toată lupta diavolului se dă pentru a ne doborî, pentru a ne trânti. Iar după ce ne-a trântit, spre a ne omorî.
Când suntem în picioare, suntem tari. Când suntem îndoiţi, suntem în primejdie. Când suntem trântiţi, suntem învinşi.
De aceea toată grija şi atenţia noastră trebuie să fie mereu de a rămâne în picioare. De a ne păstra statornicia şi încrederea nezguduite. De a ne ţine puternică credinţa noastră de la început în Dumnezeu. Nădejdea noastră, tare în biruinţa adevărului pentru care luptăm.
Şi dragostea noastră, fierbinte; părtăşia noastră şi unitatea noastră, strânse şi calde cu fraţii şi frăţietatea în care ne-a aşezat Dumnezeu.
A rămâne în picioare înseamnă a păstra un echilibru, o cumpănă dreaptă în toate.
Numai cel ce stă bine întărit pe picioarele sale îşi poate cumpăni bine starea lui, poziţia lui, mersul lui şi lupta lui.
Din oricare altă poziţie, omul nu-şi poate ţine drepte nici fiinţa sa şi nici echilibrul său, decât în picioare.
Din nici o altă poziţie, omul nu se poate apăra şi nici nu poate lupta atât de bine, ca din picioare.
Iar picioarele înseamnă aici statornicia omului duhovnicesc.
Un om credincios trebuie să fie ca o statuie de marmură, cu picioarele bine înfipte în stânca pe care este zidit, iar Stânca aceasta este Hristos.
Chiar când este zdrobit de tot, picioarele lui să nu se desprindă de acolo.
Aşa să fim noi în orice vreme şi pe totdeauna. Tari şi statornici în învăţătura şi în credinţa prin care am fost zidiţi de la început în Hristos. Nici o furtună să nu ne clatine. Nici o dogoare să nu ne dezlipească. Nici un îngheţ să nu ne desprindă de Isus, Stânca noastră cea veşnică!
Sufletul meu şi fiul meu iubit, ţine-te şi tu puternic şi rămâi neclintit!
Roagă-te şi luptă-te ca să rămâi mereu în picioare. Din picioare să lupţi, din picioare să te aperi, din picioare să vorbeşti, din picioare să suferi demn, vrednic, cinstit.
Să nu fii laş niciodată! Să nu fii fricos! Să nu fii târâtoare, nici iepure! Să nu te milogeşti sau să fugi!
Dacă trebuie să mori, atunci mori ca un stejar lovit de trăsnet, în picioare.
Demnitatea a fost totdeauna atitudinea Domnului Isus. Şi demnitatea trebuie să fie şi atitudinea ta, dacă eşti ostaşul Lui, în faţa oricăror vrăjmaşi. Şi în mijlocul oricăror încercări.
Priveşte la Isus în faţa lui Pilat, în faţa lui Irod, în faţa marelui preot... În faţa Crucii, în faţa suferinţei, în faţa morţii.
Şi fii demn de Hristos şi tu, sufletul meu, şi tu, fiul meu iubit!
Stai tare în picioare - şi vei birui şi tu ca şi Isus!
14 - Staţi gata, dar...
Două lucruri se văd dintr-odată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie - ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.
Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos, este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Isus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată bisericii noastre vii şi sfinte.
Iar frumuseţea noastră stă în neprihănirea curatei noastre iubiri şi unităţi frăţeşti.
În această apărare pe care ne-o dă nouă fiecăruia părtăşia puternică cu fraţii noştri stând între ei, umblând între ei, lucrând şi suferind între ei.
Fără învăţătură noi suntem fără adevăr. Iar fără dragoste suntem fără neprihănire.
De aceea, oricine îşi leapădă învăţătura sa dintâi este ca un ostaş care şi-a aruncat centura sa. Un astfel de ostaş este un dezertor, şi asta se vede imediat şi de departe de către oricine.
Un ostaş care şi-a pierdut centura şi umblă fără ea, nu mai are nici un preţ în ochii nimănui. El nu numai că şi-a pierdut orice putere, fiindcă mijlocul lui este slăbănogit, ci şi pentru că şi-a pierdut cinstea sa.
Să mă apere neprihănirea şi să mă păzească nevinovăţia - se ruga psalmistul, arătându-ne şi prin asta că platoşa neprihănirii, adică frumoasa dragoste frăţească, este o puternică apărare pentru sufletul credincios.
Un ostaş fără platoşă ar fi tot aşa de nefericit ca şi unul fără centură.
Un suflet fără dragostea şi unitatea frăţească este tot aşa de nenorocit ca şi unul fără învăţătura adevărată. De fapt aceste două pierderi merg împreună. Cine îşi pierde învăţătura dreaptă îşi pierde şi unitatea cu fraţii. Cine o păstrează tare pe cea dintâi, o are frumoasă şi pe cea de-a doua.
După mijlocul încins şi pieptul apărat, Cuvântul Sfânt vorbeşte despre încălţarea picioarelor noastre cu râvna Evangheliei păcii...
Râvna de a propovădui şi altora calea mântuirii sufleteşti este nu numai o datorie a ostaşului credincios, ci este chiar o armă duhovnicească a lui. O armă nu numai de atac pentru înfrângerea lui Satana şi pentru a dezrobi de la el pe alte suflete care zac în robia sa, ci şi de apărarea propriei noastre mântuiri.
Căci cu cât vom alerga şi vom lupta mai mult pentru mântuirea altora, cu atât va fi mai sigură lupta asta pentru mântuirea noastră proprie!
De aceea râvna pentru vestirea Evangheliei trebuie să fie o grijă şi o preocupare necontenită a fiecărui suflet care doreşte să trăiască şi să sfârşească el însuşi biruitor.
Evanghelia este a păcii, fiindcă ea este în primul rând vestea cea bună a împăcării cu Tatăl nostru ceresc cu noi, prin Sângele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos, care ne-a spălat de păcatele noastre şi ne-a împăcat prin Jertfa şi Moartea Sa cu Dumnezeu.
Şi este a păcii, fiindcă ea singură aduce sufletul omenesc într-o stare de pace lăuntrică, chiar şi în mijlocul celor mai mari valuri şi frământări.
Domnul Isus a zis: Vă dau pacea Mea!... Şi pacea aceasta întrece orice pricepere omenească şi biruie orice zbucium şi frământare.
Apoi este a păcii, fiindcă ea singură este calea prin care toate sufletele şi toate popoarele pot ajunge la adevărata înţelegere, armonie şi dragoste, prin puterea şi viaţa lui Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru, atunci când acestea o primesc şi o urmează cu adevărat.
16 - Pe deasupra tuturor
Pe deasupra tuturor luaţi scutul credinţei...
Putem avea învăţătura cea mai adevărată şi frăţietatea cea mai iubitoare, dar dacă noi înşine pe deasupra acestora nu avem credinţa tare şi de nepătruns, prin care să ne apărăm şi să ni le păstrăm acestea întregi, fără credinţa biruitoare nu ne pot folosi prea mult nici dreapta învăţătură, nici dulcea frăţietate şi nici ostenitoarea râvnă pentru Evanghelie.
Credinţa este scutul apărător al tuturor acestora şi de aceea câtă vreme credinţa noastră este tare şi neclintită, noi putem ţine piept tuturor uneltirilor şi atacurilor diavolului.
Credinţa se reazemă pe adevăr şi pe dragoste, după cum scutul se reazemă pe cingătoare şi pe platoşă. Ele se ajută şi se apără împreună şi nu pot merge împreună una fără de cealaltă.
Credinţa apără învăţătura şi tot ea apără şi dragostea.
O credinţă puternică şi adevărată este numai aceea care apără cu hotărâre şi tărie, în orice vreme, învăţătura de la început şi dragostea dintâi.
După cum scutul puternic nu lasă să pătrundă nici o săgeată vrăjmaşă ca să strice cingătoarea şi platoşa, tot aşa o credinţă tare şi adevărată nu permite nici unei învăţături străine să-i strice învăţătura. Şi nici unei încredinţări străine, să-i despartă dragostea dintâi.
Şi înfruntă pe potrivnici.
Împotriviţi-vă diavolului, tari în credinţă, spune Sfântul Iacov (Iacov 4, 7), şi el va fugi de la voi.
Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, spune şi Sfântul Petru, ştiind că şi fraţii voştri din lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi (1 Petru 5, 9).
Iată care sunt cele două mari lucrări pe care le face credinţa cea statornică şi adevărată:
1 - Propovăduieşte Cuvântul Domnului întocmai cu învăţătura, adică cu felul cum a primit şi a auzit de la început, neîngăduind altă tălmăcire a Sfintei Scripturi decât asta, şi înlăturând orice altă încredinţare deosebită de cele avute înainte şi lăsate de la înaintaşi.
Ori de unde ar veni astfel de încredinţări.
2 - Apoi este totdeauna gata să înfrunte cu îndrăzneală pe oricine se împotriveşte dreptei învăţături şi aduce vreo altă învăţătură, cu gând s-o înlăture pe cea dintâi.
Nici un fel de împăcăciune nu poate fi între adevăr şi rătăcire. Între învăţătura dintâi şi încredinţările deosebite.
Sfântul Pavel spune: Dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă aducă altă evanghelie (învăţătură), anatema să fie (Galateni 1, 8-9).
Sfântul Ioan spune: Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, nici să nu-l primiţi în casă, nici să nu-i spuneţi bun venit, căci vă faceţi părtaşi păcatelor lui
Şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, spune Sfântul Petru (2 Petru 2, 1). Dar vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică...
Credinţa trează, scutul tare apără totdeauna cu toată hotărârea şi statornicia, atât adevărul, cât şi dragostea. Respinge atât săgeţile trase direct, cât şi pe cele ce se strecoară pe furiş. Atât pe cele venite de la vrăjmaşii din afară care lovesc pe faţă, cât şi pe cele ce vin de la vrăjmaşii care lovesc prin spate.
Potrivnicii din afară sunt mai uşor de recunoscut şi mai lesne de înfruntat. De la ei te aştepţi la atacuri. Şi eşti mai pregătit să le înfrunţi...
Dar învăţătorii mincinoşi, potrivnicii dinăuntru, acei care strecoară pe furiş ereziile lor nimicitoare de unitate şi de armonie, aceştia sunt cel mai greu de respins. Fiindcă ei sunt din mijlocul fraţilor. Sunt dintre cei care au început ca fraţi, umblând şi lucrând împreună cu fraţii, vorbind ca fraţii şi înghesuindu-se până în fruntea mesei frăţeşti, ca de acolo să poată nimici sigur frăţietatea.
Mult rău au făcut Bisericii şi Oastei Domnului acei învăţători mincinoşi care prin viclenia lor şi prin slăbiciunile fraţilor adevăraţi, s-au strecurat până în fruntea adunărilor, apoi de acolo au strecurat pe furiş ereziile lor nimicitoare în mijlocul nostru.
O, câte adunări şi câte suflete frumoase au ucis aceştia cu săgeţilor lor otrăvite! Diavolul, vrăjmaşul Lucrării Domnului i-a folosit pe aceştia şi îi mai foloseşte încă, făcând mult prăpăd în Oştirea cea scumpă a Domnului.
Fraţilor şi surorilor, voi care sunteţi scutul adunărilor, fiţi treji şi staţi tari împotriva acestor lucrători răi care umblă printre fraţi strecurând pe furiş sau pe faţă erezii nimicitoare, învăţături străine, purtări dezbinate!
Împotriviţi-vă lor pe faţă, cu multă îndrăzneală şi hotărâre, apărând adevărul şi dragostea, învăţătura şi unitatea frăţească, cingătoarea şi platoşa, care sunt tăria şi bucuria noastră!
17 - Coiful şi sabia
Coiful este nu numai apărătoarea capului, ci este şi podoaba lui.
Sabia nu este numai o armă de apărare, ci este şi o armă de atac. Ea nu este numai siguranţă în luptă, ci este şi sprijin în mers şi înfrumuseţare în ţinută.
Ce sigur este pe sine un ostaş care are un coif bine aşezat pe capul său şi o sabie strâns ţinută în dreapta sa!
Ce frumos apare în faţa comandantului său ostaşul cu un coif strălucitor pe fruntea lui şi cu o sabie ascuţită în mâna sa! Şi ce privelişte înfricoşătoare pentru un vrăjmaş este un astfel de ostaş hotărât care stă treaz şi gata, având capul acoperit şi mâna înarmată!
Coiful mântuirii înseamnă mintea luminată de Cuvântul şi de Duhul Sfânt. Un cap înţelept şi treaz. O cunoştinţă bine orientată şi o judecată chibzuită în toate lucrurile mântuirii.
În acest scop sunt ochii cei veghetori şi curaţi care ştiu bine calea mântuirii şi îndrumă bine pe toate celelalte mădulare ale sale şi ale adunării Domnului numai în calea învăţăturii sănătoase.
În acest cap sunt urechile atente şi curate, care ştiu ce să asculte şi ce nu. Şi ştiu să aleagă ce trebuie şi ce nu trebuie crezut şi primit. Sau lăsat şi respins.
În acest cap este gura bine păzită, care ştie ce să spună şi ce să tacă. Ce să primească şi ce să respingă. Ce să ia şi ce să arunce.
Cine are capul său bine apărat de chibzuinţă şi înfrumuseţat de înţelepciune, are un coif puternic. Şi poate merge hotărât şi curajos la marea luptă a mântuirii.
În Cântarea Cântărilor se vorbeşte despre frumuseţea Celui Preaiubit, începând cu capul Lui. Căci capul frumos dă frumuseţe întregului trup şi fiecărui mădular în parte.
Tot aşa o minte înţeleaptă, nişte ochi curaţi, urechile sănătoase şi gura cumpătată dau valoare şi frumuseţe tuturor celorlalte virtuţi ale omului.
Capul înţelept va şti să-şi păstreze mijlocul încins, pieptul apărat, mâinile înarmate şi picioarele întărite şi încălţate.
Duminica este capul săptămânii noastre, şi Sărbătoarea este capul zilelor noastre.
Dacă duminica noastră este frumoasă, curată, fericită şi sfântă, ea trebuie să dea frumuseţe, curăţie şi sfinţenie şi celorlalte zile de după ea.
Noi nu trebuie să avem numai sărbătorile sfinte petrecute cu Domnul şi trăite pe înălţimi duhovniceşti. Ci după duminică să fie şi luni la fel. Şi marţi, şi miercuri, şi joi, şi vineri, şi sâmbătă, toate la fel cu duminica. Toate luminate de Cuvântul Sfânt, înfrumuseţate de cântările sfinte, înălţate de rugăciunile fierbinţi.
Apostolul acesta este cu deosebire un îndemn puternic şi o lumină înaltă pentru înţelegerea şi trăirea unei adevărate vieţi de luptă şi de biruinţă mântuitoare.
Orice suflet care doreşte cu adevărat să afle calea mântuirii şi să o sfârşească cu biruinţă şi cu răsplată, trebuie să privească cu toată seriozitatea şi teama sfântă la toate înştiinţările şi sfaturile Domnului care ne sunt date prin aceste versete sfinte şi însemnate.
Să nu privească nimeni cu uşurinţă şi cu nepăsare la marile primejdii şi la marele vrăjmaş cu care avem de luptat, până ce vom ajunge la biruinţa finală. Până ce vom trece râul morţii şi vom pune piciorul sufletului nostru pe Ţărmul Celălalt, în Pragul Ierusalimului ceresc.
Iată cât de mulţi din cei ce au pornit pe calea asta au căzut străpunşi de săgeţile diavolului! De aceea, oricine vrea să fie biruitor, trebuie să se înarmeze cu toate armele Duhului Sfânt, iar apoi să stea totdeauna treaz şi gata de luptă până la moarte.
Numai aşa vom putea ajunge cu bine la cunună şi răsplată!
Slavă veşnică Ţie, Isuse Doamne, Biruitorul morţii şi al lui Satana, slavă Ţie pentru puterea Tăriei Tale şi pentru biruinţa pe care ne-ai câştigat-o şi nouă prin Crucea şi Jertfa Ta.
Din tot sufletul Îţi mulţumim Ţie pentru toată lumina care ne-ai dat-o prin Cuvântul Tău asupra marilor primejdii şi a marelui vrăjmaş cu care trebuie să luptăm şi noi, mergând pe urmele Tale şi dobândind şi noi biruinţa Ta.
Dar şi mai mult Îţi mulţumim că Tu ne-ai asigurat această biruinţă, prin Crucea şi Jertfa Ta. Că Însuţi Tu ne-ai dat şi armele în care trebuie să ne îmbrăcăm sau să ne întărim pentru apărarea şi atacul contra vrăjmaşului văzut şi nevăzut cu care trebuie să luptăm şi să fim biruitori.
Te rugăm fii cu noi cu fiecare şi cu toţi, ajutându-ne ca zi de zi şi an de an să ducem această luptă frumoasă şi grea, până la marea şi veşnica biruinţă, cu statornicie şi cu îndrăzneală, pentru ca Tu să fii mulţumit de noi. Amin.