La Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
12. Mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.
13. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,
14. în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
15. El este Chipul Dumnezeului Cel Nevăzut, Cel Întâi născut din toată zidirea.
16. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.
17. El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.
18. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
12 - Moștenirea sfinților
O, ce minune nebănuită este moștenirea sfinților în lumină și ce imposibil este de explicat acum ce înseamnă asta!
Pe cât de cu neputință este să înțeleagă un puișor de rândunică, neieșit încă din coaja oușorului său, ce înseamnă soarele și cerul de afară, ce înseamnă viața care îl așteaptă în curând pe el, când se va elibera din închisoarea în care este strâns acum, - tot pe atât de cu neputință de priceput este și pentru noi acum ce înseamnă moștenirea pregătită de Dumnezeu celor care-L iubesc și-L urmează pe Isus!
Cum îi este de cu neputință puișorului din ou să știe cum va fi călătoria lui peste țări și mări spre lumea însorită și caldă, când aici va veni iarna, - tot așa ne este și nouă de greu acum să știm despre negrăita frumusețe a slavei viitoare.
Noi suntem acum încă în trupul acesta pământesc, în firea aceasta pământească, în lumea aceasta îngustă și în robia aceasta a neputințelor noastre... Ne lipsesc ochii nemărginiți cu care să străbatem prin orizontul acesta îngust în care suntem închiși.
Ne lipsesc aripile cu care să străbatem zările nemărginite, din cele care acum ne strâng din toate părțile ca niște ziduri de oțel, prin care nu putem trece. Și de care ne izbim ca un fluturaș de o fereastră pe care n-o poate sparge, ca să iese la libertatea de dincolo de ea...
Ne lipsesc puterile de a ne ridica, de a ne desprinde din locul în care acum stăm țintuiți cu toată ființa noastră slabă și neputincioasă. Până și imaginația noastră, duhul nostru și gândurile noastre sunt tot așa de încercuite și de legate, ca și aceste mădulare ale trupului nostru de niște lanțuri grele și groase, în globul acesta greu și întunecat al pământului pe care suntem și în care mergem.
Dar vine o zi, vine o clipă, vine o minune când cojița asta în care suntem închiși acum, se sparge. Ochii întunecați acum, se luminează. Aripile strânse acum, se desfac - și o nouă lume, nebănuită și strălucită se deschide pentru noi. Un nou soare, un nou cer nemărginit, un lărgământ nesfârșit, plin de miresme, de culori, de minuni, devin moștenirea noastră liberă și veșnică.
În această strălucire negrăită ne pomenim înconjurați de mii și mii de noi ființe și noi făpturi, fericite ca și noi...
În această ființă a noastră nouă, întărită și înfrumusețată și pe dinăuntru și pe dinafară, vom simți nebănuite puteri noi, simțiri noi, cu care ne vom desfăta, trăind tot mai din plin bucuriile nemărginite în număr și în frumusețe ale lumii fericite în care am pătruns.
Cam așa bănuim noi acum, dar cum va fi cu adevărat, numai Domnul Dumnezeu știe.
Dar atunci vom vedea cu toții că nici n-am bănuit noi niciodată cum este, în adevăr.
Cum să-i explici toate acestea ca să le poată înțelege puișorul rândunicii, care este încă în coaja lui îngustă, neavând nici lumină, nici aripi, nici putere?
Numai din glasul mamei lui, de dincolo de coaja aceasta, el poate auzi ceva despre aceste minunății pregătite și pentru el, pentru când va veni vremea să le primească. Dar câtă credință îi trebuie puișorului închis ca să poată primi și înțelege această făgăduință atât de dulce și de frumoasă, dar și atât de greu de înțeles și de primit pentru el! Câtă putere ne trebuie și nouă acum, ca și lui atunci!
O, frații mei și surorile mele, este oare atât de greu și pentru noi să putem înțelege și crede făgăduința moștenirii noastre în lumina care este acum dincolo de coaja firii pământești a trupului acestuia neputincios în care încă suntem?
Nu auzim noi oare glasul dulce al Domnului nostru Isus, care răzbate până la noi, mângâindu-ne cu dulcea nădejde: Încă puțină, foarte puțină vreme, și veți ieși și voi din această închisoare a trupului vostru muritor! Veți căpăta ființa nemuritoare, ochii cei nemărginiți, aripile cele veșnice, și atunci prin moștenirea voastră cea negrăită, vă veți desfăta de tot ce v-a pregătit vouă dragostea Domnului vostru pe care L-ați primit și urmat (1 Cor. 2, 9).
13 - Puterea întunericului
Ce grozavă era puterea întunericului de sub care ne-a izbăvit și ne-a dezrobit Hristos, Domnul nostru! Cu ce tiranice lanțuri ne legase ea inima noastră de poftele rele, mintea noastră de închipuirile și ideile blestemate, picioarele noastre de căile pierzătoare, mâinile noastre de faptele nelegiuite și toată ființa noastră de temeliile iadului, spre a nu le mai putea dezrobi niciodată!
Atunci când eram în această nenorocită stare, nu vedeam pierzarea în care eram, fiindcă și ochii noștri erau legați și inima legată ca să nu vedem și să nu dorim izbăvirea.
Cei mai mulți dintre noi eram ca dinarul pierdut pe undeva prin gunoaie și prin întuneric, ca să nu putem nici să strigăm spre a fi auziți.
Ci numai Scumpul nostru Mântuitor Singur a făcut totul pentru noi. El ne-a iubit, El a aprins lumina, El a măturat, El a căutat cu băgare de seamă peste tot, până ce ne-a găsit (Luca 15, 8-10).
O, ce mare bucurie a fost atunci în mijlocul îngerilor din cer și a fraților de pe pământ, pentru aflarea noastră!
Puterea întunericului rămâne și mai departe o necontenită amenințare pentru noi, chiar și după ce ne-am eliberat din ea. Până ce ne vom elibera și de firea aceasta pământească, asupra căreia a stăpânit ea.
Un singur loc este în care această putere cumplită nu ne poate atinge și nu ne poate face nimic. Acest loc este în lumina Crucii și a Jertfei Scumpului nostru Eliberator, Isus Hristos...
Din clipa biruinței de pe Golgota, Crucea lui Hristos are o putere și o strălucire nemărginită și veșnică. Oricine scapă aici și rămâne aici, lângă Puternicul nostru Mântuitor, este păzit și ferit de orice primejdie care ar mai putea veni spre el din partea puterilor întunericului.
Ferice de tine sufletul meu și fiul meu, dacă vii mereu și rămâi mereu în lumina Crucii și a Jertfei lui Isus Biruitorul, singurul loc unde cel rău nu-ți mai poate face nimic!
Există în întuneric o putere, fiindcă dacă n-ar exista această putere nu am fi fost înștiințați prin Sfântul Cuvânt asupra primejdiei ei (Efes. 6, 12; Evrei 2, 14).
Și există o putere a întunericului despre care a vorbit și Mântuitorul în Ghețimani, când a zis: Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului (Luca 22, 53).
Noi simțim asta ori de câte ori suntem singuri și luăm seama la acest lucru. Chiar în cele mai cunoscute locuri, unde ziua te simți atât de bine și de în siguranță, noaptea, când întunericul este puternic, începi să te temi, începi să te înfiori...
Ți se pare că cineva te amenință și că din moment în moment ți s-ar putea întâmpla nu știi ce rău. Și abia aștepți fie să pleci de acolo, fie să faci lumină spre a scăpa de primejdia pe care o simți și o presimți din întuneric.
Cuvântul Domnului ne asigură că Domnul este totdeauna cu noi, în toate zilele și nopțile noastre, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).
De asemenea că El va porunci îngerilor Săi să ne păzească în toate căile noastre, spre a nu ni se întâmpla nimic rău (Psalm 91, 11).
De aceea ni s-a spus că nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopții... nici de ciuma care umblă în întuneric... fiindcă Domnul Însuși care nu dormitează și nici nu doarme, ne va păzi (Psalm 90, 3-4; 121, 3-6).
O credință slabă totdeauna se teme, dar o credință tare nu numai că nu mai are nici o frică, ci chiar dorește singurătatea nopții, fiindcă prezența Puterii lui Hristos i-a alungat pe totdeauna frica, iar în mijlocul singurătății, sufletul biruitor are cel mai potrivit timp de rugăciune și muncă împreună cu Domnul său.
Oricât de mare și de primejdioasă ar fi puterea întunericului, ea este o putere învinsă, zdrobită, trântită la pământ de către Isus Biruitorul, Domnul și Conducătorul nostru. Piciorul însângerat al Crucii Lui stă pe capul zdrobit al acestei puteri, iar Domnul nostru va face ca și picioarele noastre însângerate să-l zdrobească cu biruință în curând, după cum este scris: Dumnezeul Păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre (Rom. 16, 20).
Fiul meu iubit și sufletul meu, fii plin de credință și de curaj lângă Domnul și Mântuitorul tău! N-avea nici o teamă de nici o amenințare a puterii întunericului, oricât de fioroasă ar părea această stare și oricâte mijloace ar avea ea la îndemână ca să năvălească asupra ta.
Puterea luminii este mai mare, și cea mai mică arătare a ei este în stare să risipească și să biruie, nimicind orice stăpânire și groază a nopții și a răului. Chiar dacă Domnul te-ar lăsa pentru o clipă să fii înconjurat de aceste amenințări, tot într-o clipă și mai scurtă, El le va nimici și te va izbăvi pe totdeauna.
Fii tare și neclintit! Încă puțin, și vei vedea!
14 - Prin Sângele Lui
O, ce preț mare și scump are Sângele Domnului nostru Isus Hristos, Fiul Dragostei Dumnezeului și Tatălui nostru, prin care am fost răscumpărați noi de sub stăpânirea puterii întunericului! Ce putere mare și veșnică are acest Sânge Sfânt, de a spăla orice păcat și de a sfinți orice suflet! Ce putere de a înnoi și a desăvârși pe oricine vine cu lacrimi de pocăință la picioarele Crucii Sfinte pe care a curs! Și care cere din tot sufletul său iertarea și spălarea pe care o poate da el!
Sângele lui Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, este puterea legământului celui nou dintre noi și Dumnezeu (1 Cor. 11, 25).
Este în paharul binecuvântat și în pâinea pe care o frângem pentru împărtășirea noastră cu Hristos (1 Cor. 10, 16).
Se spune că atunci când Moise a primit primele table pe care degetul Domnului Dumnezeu scrisese cele zece porunci, aceste table erau din ceva care semăna cu piatra, dar era o piatră străvezie și aveau scris pe ele nu numai pe dinafară, ci și pe dinăuntru.
Pe dinafară erau scrise cele zece porunci pe care Moise le știa citi cu ușurință. Dar pe dinăuntru scrierea avea felurite semne pe care Moise nu le putea citi fiindcă îi erau necunoscute.
- Doamne, a întrebat Moise, dar aceste semne scrise pe dinăuntru ce înseamnă? Căci nu le cunosc!...
- Poruncile Mele sunt veșnice, iar tu ești trecător, - i-a răspuns Domnul Dumnezeu. Ceea ce este pentru tine îți este descoperit ție și cunoști tu. Ceea ce nu cunoști tu nu este nici pentru timpul tău și nici pentru tine, ci este pentru alte timpuri și pentru alți profeți, până la venirea lui Mesia și la vremea sfârșitului.
- Doamne, I-a zis Moise, dar mai este mult până la vremea lui Mesia și până la vremea sfârșitului?
- Nu-i treaba ta să ști aceste lucruri pe care Domnul Dumnezeu le-a păstrat sub a Sa stăpânire. Ci tu privește bine asupra celor rânduite ție și caută să fii credincios în ceea ce ți s-a poruncit!
Atunci Moise s-a uitat mai adânc asupra poruncilor scrise, și dincolo de ele a văzut ca o carte cu șapte peceți, iar peste Carte un Miel Însângerat peste care strălucea un Chip încununat cu spini.
- Doamne, a zis Moise atunci înspăimântat, dar Acest Miel seamănă cu cel pe care l-am înjunghiat noi la ieșirea din Egipt, iar Sângele acesta seamănă cu cel care ne-a eliberat pe noi. Dar este nespus mai strălucit ca acela!... Ce fel de Sânge este acesta?
- Este Sângele Legământului Meu cel Nou, cu atât mai însemnat decât Vechiul Legământ, cu cât Sângele acesta va fi al Fiului Meu Unic, mult mai nevinovat decât Abel și mai iubit decât Isaac. Iar Jertfa care va trebui să o aducă El Se va cere să răscumpere nu numai pe fiii unui singur popor, ci pe toți fiii tuturor popoarelor pământului!
- Doamne, i-a zis iarăși Moise, ce cutremurat sunt de auzirea acestor lucruri! Aș dori să văd și eu măcar o zi din zilele Fiului Tău. Te rog fă-mi făgăduința aceasta strălucită și mare!
- Îți voi face harul acesta, dar până atunci tu vei dormi și vei aștepta încă multe zile.
La vremea lui Mesia, Fiul Meu Preaiubit, te voi trezi pentru a-L vedea.
Și Domnul Dumnezeu a împlinit această făgăduință scumpă făcută alesului Său Moise, în ziua Schimbării la Față a Fiului Său Preaiubit, de pe Muntele Taborului (Matei 17, 3).
O, fiul meu preaiubit și sufletul meu, îngenunchează și tu la picioarele Crucii Sfinte și sărută cu lacrimi de recunoștință Ranele Dumnezeiești din care a curs și peste tine acest Sânge cutremurător de Sfânt al Preadulcelui, Preascumpului și Preaiubitului tău Mântuitor! Căci numai acest Sfânt și Unic Sânge te-a răscumpărat și pe tine de sub puterea diavolului. El Singurul a putut spăla păcatele tale cele multe. Și numai El a putut să-ți dea iertarea și înfierea Tatălui ceresc.
Și stai până la cea din urmă clipă a vieții tale îmbrățișat și alipit de picioarele Crucii Dulcelui tău Mântuitor, ca să fii păzit, ferit și fericit tu cu toți ai tăi, prin harul ce se află acolo.
15 - Chipul Dumnezeului nevăzut
Domnul Dumnezeul nostru este Nemărginit și Nepătruns în toate dimensiunile Sale, dar mai ales în patru din acestea, și anume: în Înțelepciunea Sa, în Frumusețea Sa, în Iubirea Sa și în Puterea Sa.
Înțelepciunea Sa se arată în toată felurimea formelor, a culorilor și a mărimii ființelor și lucrurilor create de El. În structura lor lăuntrică și în chipul lor dinafară. În mulțimea nenumărată a legilor statornicite de El fiecărei creaturi și a hotarelor puse de El fiecărei vieți, fiecărei căi, fiecărei vremi.
Frumusețea Sa se arată în toată forma creaturilor Sale, începând de la cea mai mică, până la cea mai necuprinsă. De la cele mai de jos, până la cele din nemărginitele înălțimi și depărtări. De la cea mai trecătoare, până la cele veșnice.
Iubirea Sa se arată în toată bunătatea și mila Sa față de fiecare ființă creată de El. În grija Sa față de toate trebuințele noastre, de la cea mai neînsemnată și până la cea unică și veșnică. Și în răbdarea Sa nebănuită și neînțeleasă față de orice potrivnic și nelegiuit, de la păcatul cel mai murdar și până la crima cea mai înspăimântătoare.
Iar Puterea Sa se arată în tot ce ține El pe nimic, începând cu acest Pământ care atârnă în gol, cu toate viețile mici și mari de pe el. Și apoi cu toate celelalte planete și ceruri nemărginite în număr și în întindere, cu tot ce cuprind ele. Toate le ține Puterea Lui, toate le poartă Puterea Lui, toate le înalță și le prăbușește Puterea Lui.
Dacă ne-am putea închipui cumva, sub o oarecare formă cel puțin, aceste patru trăsături în toată mărimea lor, spre cele patru întinderi, spre cele patru timpuri și spre cele patru stări, - atunci poate ne-am putea reprezenta sub forma aceasta Chipul Dumnezeului Nevăzut.
Dar cum noi suntem atât de mărginiți și neputincioși în toate aceste privințe, gândul nostru obosește de îndată, mai înainte chiar de a fi pornit.
Și pentru că nu ne putem reprezenta nimic nevăzut de asemenea proporții, căutăm altceva mai aproape de puterea noastră de cuprindere.
Și n-avem nimic pe lumea asta care să ne poată reda în chip văzut aceste nevăzute însușiri Dumnezeiești decât pe Isus Hristos, Fiul Său Unic, Singurul care ni le-a arătat pe toate acestea atât de strălucit, atât de înțelept, atât de frumos, atât de iubitor și atât de puternic, pe cât a dorit sufletul nostru. Ba încă și nespus mai mult decât atât.
În seara Cinei de Taină, când Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor Săi în chipul cel mai limpede și mai apropiat despre identitatea Lui cu Tatăl și Dumnezeul Cel ceresc, unul din ucenicii Săi, anume Filip, L-a întrebat la un moment dat pe Isus, zicând: Doamne, arată-ne pe Tatăl - și ne este de-ajuns!
Isus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ați cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: Arată-ne pe Tatăl? (Ioan 14, 8-9).
Sărmanul ucenic nu știa, cum nu știm nici noi, că singurul chip sub care Fiul ni-L putea arăta nouă pe Tatăl era Chipul Său Însuși. Fiindcă... Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Singurul care are Nemurirea locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii și nici un om nu L-a văzut și nici unul nu-L poate vedea... (1 Timotei 6, 15-16).
El a zis lui Moise în vechime: Fața nu vei putea să Mi-o vezi, fiindcă nu poate omul să Mă vadă și să trăiască (Exod 33, 20).
Singurul Chip sub care Tatăl ni Se putea arăta nouă a fost Chipul Dulce, Chipul Luminat, Chipul Frumos, Chipul Iubitor și Măreț al lui Isus Hristos, Preaiubitul Lui și Preaiubitul nostru.
Și, o, ce desăvârșit și ce deplin L-am văzut noi pe Tatăl în Chipul Preaiubitului Său Fiu!
De aceea este scris: Tatăl... ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus Moștenitorul tuturor lucrurilor Sale. Prin El a făcut și Timpul (veacurile). El este oglindirea Slavei Tatălui, întipărirea Ființei Lui. El ține toate lucrurile prin Cuvântul Puterii Lui.
El a făcut curățirea păcatelor noastre și șade acum la Dreapta Măririi în Locurile Preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor (Evrei 1, 2-4).
Pentru aceste slăvite motive, noi cei care purtăm Numele Lui Slăvit asupra Oastei noastre, trebuie să fim nu numai plini de o nemărginită încredere în biruința finală a Lui și a Oastei Sale, dar și plini de o cutremurătoare evlavie și teamă în ascultarea noastră de toate cuvintele Lui. Fiindcă Cel cu care avem a face este Dumnezeul Cel Binecuvântat în veci.
Și pentru aceste slăvite motive, cântările noastre sunt cele mai minunate; descoperirile noastre sunt cele mai înalte; învățătura noastră, cea mai adevărată; credința noastră, cea mai dreaptă; lacrimile noastre, cele mai dulci; rugăciunile noastre, cele mai fierbinți; sărbătorile noastre, cele mai frumoase; adunările noastre, cele mai plăcute; îmbrățișările noastre, cele mai duioase și dragostea noastră, cea mai curată... Fiindcă toate acestea izvorăsc din El, Preaiubitul nostru Mântuitor și Dumnezeu în care locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2, 9).
Slavă veșnică Numelui Său Sfânt și Minunat!
16 - Prin El și pentru El
Încă înainte de Începutul Timpului, când era numai Veșnicia, adică înainte de a începe veacurile, când începea Facerea Lumii văzute, Dumnezeul nostru Isus Hristos era Lumina în Lumină, Dumnezeu Adevărat în Dumnezeu Adevărat, Nenăscut încă, adică Neexteriorizat din Tatăl.
În momentul Începutului Facerii Lumii văzute, El S-a Născut Întâiul, pentru ca în toate lucrurile să aibă Întâietatea.
Apoi prin El s-au făcut toate câte au fost, câte sunt și câte vor mai fi arătate la vremea fiecăruia pentru că nimic n-a fost, nu este și nu va fi făcut fără El (Ioan 1, 3).
Dumnezeu Tatăl a făcut totul prin Dumnezeu Fiul, pentru că El era Înțelepciunea lui Dumnezeu, după cum este scris, din Veșnicie, dinainte de orice Început, dinainte de a fi pământul...
El a fost de față când s-a tras prima zare, primul contur al lumii care începea.
Când s-au pus temeliile pământului...
Când s-a conceput totul în forma și în conținutul lor, El Dumnezeul Lumină, Dumnezeul Înțelepciune, Dumnezeul Iubire, Dumnezeul Frumusețe și Putere, - Isus Hristos, era cu El. Era în El. Era El... (Prov. 8, 22-30).
Și astfel Totul a fost făcut prin El.
Dar Cuvântul Adevărat spune că acest Tot a fost făcut pentru El, pentru Dumnezeu Fiul.
Cât de minunat și de tainic trebuie să fi fost făcut Planul Dumnezeiesc prin care s-au conceput toate cele ce sunt acum, făcute de către Tatăl prin Fiul și pentru El!
Concepute atât de frumos și împlinite atât de minunat, desigur că toate erau rânduite să fie nespus de fericite și de binecuvântate în toată desfășurarea lor, prelungită până în Veșnicia Viitoare.
Ce împărăție fericită era rânduită să fie Împărăția care începea și al cărei Împărat și Domn trebuia să fie Dulcele, Dragul, Bunul și Scumpul nostru Isus Hristos, Fiul Dragostei și al Frumuseții Dumnezeiești!
Și ce minunat a și început Împărăția asta pentru primii oameni și pentru primele făpturi, în Grădina Edenului! Când ei umblau mereu împreună cu Domnul Isus, Fericitul lor Împărat și Dumnezeu...
Până ce s-a ivit șarpele...
Ivirea șarpelui a provocat accidentul și nenorocirea păcatului, care s-a prăbușit ca un trăsnet negru și rece peste toată frumusețea și armonia universală!...
Șarpele Satana, vrăjmașul cel negru și rece, a pândit din umbra răutății strânsă în el însuși, și folosindu-se de minciuna cu care omul se întâlnea pentru prima dată, - a reușit!
Omul nu-și luase scutul încrederii în Dumnezeu peste platoșa neprihănirii sale și peste cingătoarea adevărului său încă neîncercat.
Astfel, cea dintâi săgeată otrăvită a diavolului i-a străpuns inima - și omul s-a prăbușit...
Din clipa aceea, omul n-a mai putut face nimic pentru Hristos, ci a început să facă totul împotriva Lui, în unire cu șarpele Satana, care prin păcat și l-a făcut pe om rob și asociat împotriva lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, în marea Sa milă și bunătate față de om și în dragostea Sa îndurerată pentru zădărnicirea Planului Său minunat, a ales Calea Răscumpărării omului căzut și a dezrobirii lui, prin plătirea marelui preț al Sângelui Fiului Său. Singurul care putea acoperi prăpastia făcută de păcat între Dumnezeu și om. Singură Jertfa Lui putea restabili echilibrul prăbușit de neascultare și putea reface armonia între Creator și creatura Sa.
Prin venirea lui Dumnezeu Fiul în lumea aceasta pe care El o făcuse pentru El, dar care acum căzuse în mâna vrăjmașului Său, Hristos a început din nou o altă Creație... Creația cea tainică și nouă a omului duhovnicesc, a valorilor duhovnicești, a lucrurilor și a făpturilor născute de Sus, din Cuvântul și din Duhul Sfânt.
Din natura Sa cea nouă și din Legământul Său cel nou.
Dar și împotriva acestei noi Creații a lui Hristos diavolul a pornit un alt război, cu atât mai nimicitor cu cât scopul lui Dumnezeu este și mai frumos cu ea. Și cu cât prețul pe care Fiul L-a dat pentru această a doua creație a Sa este și mai mare decât cel dat pentru cea dintâi.
Mijloacele cu care luptă acum Satana împotriva acestei firi noi sunt și mai necruțătoare, fiindcă el știe că aceasta este ultima luptă. Că vremea îngăduită lui este pe sfârșite. Și că hotărârea nimicirii lui este statornicită fără amânare.
În timpul cât îl mai are, Satana caută cu o ură plină de îndârjire să facă tot răul cât îl mai poate face, spre nefericirea făpturilor pentru care Dumnezeu a făcut atât de mult. Și spre întunecarea Creației pe care Fiul Și-o dorise atât de luminoasă!...
Dar să lupte Satana ori cu câtă ură și să strângă el în mâinile sale oricâte mijloace de lovire și de atac împotriva lui Hristos și împotriva alor Lui, nu-i departe Ziua Strălucită când Singură apariția lui Hristos va prăbuși într-o clipă toate înjghebările lui nelegiuite.
Hristosul Dumnezeu, Împăratul Puternic și Stăpânul Strălucit, cu o singură suflare a gurii Sale, îl va nimici, după cum este scris: Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și îl va prăpădi cu arătarea venirii Sale (2 Tes. 2, 8).
Nu Satana va fi ultimul biruitor, ci Hristos va fi Biruitorul Cel Veșnic.
Nu planul lui Satana va reuși. Nu el va stăpâni lumea. Nu răul și nu păcatul vor domni de-a pururi, ci Hristos va fi Singurul Împărat. Și Împărăția Lui va fi veșnică.
Lumea n-a fost făcută prin Satana și pentru el. Ci a fost făcută prin Hristos și pentru Hristos. Încă foarte puțină vreme și totul va fi dintr-odată transformat și înnoit spre slavă, prin venirea lui Isus.
Atunci diavolul și ai lui vor fi aruncați pe totdeauna în locul uitării veșnice. Iar pe toată întinderea Fericitei Împărății Noi, Hristos și ai Săi vor domni veșnic și veșnic, în lumină și slavă!
Fericiți toți cei ce stau acum și luptă lângă El și pentru El!
18 - El este Capul
Capul este pentru trup nu numai partea cea mai înaltă și mai frumoasă, ci și cea mai însemnată și mai necesară. Fără orice altă parte a sa, un trup omenesc mai poate trăi, dar fără cap nu poate.
Chiar dacă își pierde o mână, sau un picior, sau chiar amândouă mâinile și picioarele...
Și chiar părți din celelalte mădulare ale trupului său, câtă vreme omul are capul întreg, el trăiește.
Tot așa o adunare și o biserică, atâta vreme cât Îl au pe Hristos, Capul, iar El este ascultat și prețuit acolo, oricât de prigonită ar fi acea biserică și adunare, oricât ar fi să treacă ea prin felurite încercări și necazuri, - ea va trăi. Fiindcă Hristos, Capul ei, o va ține în viață și îi va da putere.
Tot așa când o biserică, o adunare, o familie sau o ființă Îl pierde pe Hristos, Capul Său, poate să fie ea oricât de puternică și de mare, de înzestrată și de lăudată, - în zadar!
În curând mâinile ei, fără cap, vor începe să lucreze rău. Picioarele ei fără cap, vor umbla nebunește. Și trupul ei fără cap, se va prăbuși în noroi, în neputință și în moarte.
Hristos este Capul Bisericii și al Lucrării Sale. Și El este Înțelepciunea, Frumusețea, Lumina și Puterea oricărui trup condus de El și ascultător de El.
Oricare lucrare, dacă Îl are drept Cap pe Hristos și are drept inimă pe Duhul Vieții, va dovedi aceasta că va avea un mers sănătos și o trăire înțeleaptă și frumoasă, dreaptă și puternică.
În felul ei de orientare, va avea înțelepciune.
În felul ei de purtare, va avea frumusețe.
În felul ei de umblare, va avea lumină.
În felul ei de lucrare, va avea putere.
Înțelepciunea se va vedea în învățătura ei.
Frumusețea se va vedea în neprihănirea ei.
Lumina se va vedea în mărturisirea ei,
și Puterea se va vedea în roadele ei.
Unde Hristos Capul stă în locul Lui într-o lucrare, iar ea stă sub îndrumarea și ascultarea Lui, așa se întâmplă totdeauna. Acolo totul este viu, ordonat, frumos.
Dar o lucrare în care nu se văd aceste însușiri dovedește că nu-L are pe Hristos drept Cap al ei. Ci doar se laudă pe nedrept, înjosindu-L și pe El. Și învinovățindu-se și pe ea.
Toate lucrurile create de Dumnezeu și rămase în ascultare de El au dovedit totdeauna supunere Domnului Isus Hristos, ca unui Cap. Ca unui Stăpân recunoscut și ascultat.
L-au ascultat vânturile și apele furtunoase.
L-au ascultat bolile și moartea.
L-au ascultat până și duhurile rele, puterile potrivnice.
L-au ascultat îngerii și puterile cerești. Și toate acestea I s-au supus, dându-I întâietate, fiindcă El este Mai Marele tuturor... Capul și Îndrumătorul lor.
Și în curând Îl vor asculta fulgerele, trăsnetele, cutremurele și flăcările care vor însoți cu groază venirea Judecății Lui.
Îl vor asculta mormintele, apele și focul, dând afară pe toți morții înghițiți de ele, pentru ca toți să se înfățișeze înaintea Tronului Său, spre a-și primi răsplata pentru binele sau răul care îl vor fi făcut când trăiau în trup (2 Cor. 5, 10).
Și va trebui să-L asculte până și cei ce I-au fost vrăjmași necredincioși și tăgăduitori. Fiindcă vremea lor va fi trecut pe totdeauna. Și va fi venit pe totdeauna vremea Împărăției Lui.
Ferice va fi atunci de toți acei care L-au ascultat acum, fiindcă ei vor împărăți pe vecie cu El!
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu, Împărat și Mântuitor Isus Hristos!
Noi toți cei care credem în puterea și în Dumnezeirea Ta, Îți mulțumim Ție pentru moștenirea în Lumină, pe care ne-ai pregătit-o.
Îți mulțumim Ție pentru izbăvirea noastră de sub puterea întunericului și pentru strămutarea noastră în Împărăția dragostei Tale.
Și Îți mulțumim Ție pentru Sângele Tău prin care avem răscumpărarea și iertarea sufletelor noastre.
Te binecuvântăm pe Tine, Capul Bisericii și al Oastei noastre, și dorim să ne supunem totdeauna Ție ca niște mădulare sănătoase, ascultătoare și smerite. Pentru ca Tu să-Ți faci în noi și cu noi Lucrarea Ta fericită și mânuitoare.
Te rugăm ajută-ne să umblăm și să lucrăm în așa fel încât Tu, Capul nostru Slăvit, să poți fi mulțumit de noi. Și să primești din inimile și din roadele noastre laudă și slavă în orice vreme și în orice loc.
Pentru ca atunci când Tu, Capul și Domnul nostru, Te vei arăta în slavă, să putem fi și noi vrednici a sta lângă Tine ca niște mădulare frumoase lângă un Cap atât de frumos. Amin.