La Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
12. Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.
13. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,
14. în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
15. El este Chipul Dumnezeului Cel Nevăzut, Cel Întâi născut din toată zidirea.
16. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
17. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
18. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
12 - Moştenirea sfinţilor
O, ce minune nebănuită este moştenirea sfinţilor în lumină şi ce imposibil este de explicat acum ce înseamnă asta!
Pe cât de cu neputinţă este să înţeleagă un puişor de rândunică, neieşit încă din coaja ouşorului său, ce înseamnă soarele şi cerul de afară, ce înseamnă viaţa care îl aşteaptă în curând pe el, când se va elibera din închisoarea în care este strâns acum, - tot pe atât de cu neputinţă de priceput este şi pentru noi acum ce înseamnă moştenirea pregătită de Dumnezeu celor care-L iubesc şi-L urmează pe Isus!
Cum îi este de cu neputinţă puişorului din ou să ştie cum va fi călătoria lui peste ţări şi mări spre lumea însorită şi caldă, când aici va veni iarna, - tot aşa ne este şi nouă de greu acum să ştim despre negrăita frumuseţe a slavei viitoare.
Noi suntem acum încă în trupul acesta pământesc, în firea aceasta pământească, în lumea aceasta îngustă şi în robia aceasta a neputinţelor noastre... Ne lipsesc ochii nemărginiţi cu care să străbatem prin orizontul acesta îngust în care suntem închişi.
Ne lipsesc aripile cu care să străbatem zările nemărginite, din cele care acum ne strâng din toate părţile ca nişte ziduri de oţel, prin care nu putem trece. Şi de care ne izbim ca un fluturaş de o fereastră pe care n-o poate sparge, ca să iese la libertatea de dincolo de ea...
Ne lipsesc puterile de a ne ridica, de a ne desprinde din locul în care acum stăm ţintuiţi cu toată fiinţa noastră slabă şi neputincioasă. Până şi imaginaţia noastră, duhul nostru şi gândurile noastre sunt tot aşa de încercuite şi de legate, ca şi aceste mădulare ale trupului nostru de nişte lanţuri grele şi groase, în globul acesta greu şi întunecat al pământului pe care suntem şi în care mergem.
Dar vine o zi, vine o clipă, vine o minune când cojiţa asta în care suntem închişi acum, se sparge. Ochii întunecaţi acum, se luminează. Aripile strânse acum, se desfac - şi o nouă lume, nebănuită şi strălucită se deschide pentru noi. Un nou soare, un nou cer nemărginit, un lărgământ nesfârşit, plin de miresme, de culori, de minuni, devin moştenirea noastră liberă şi veşnică.
În această strălucire negrăită ne pomenim înconjuraţi de mii şi mii de noi fiinţe şi noi făpturi, fericite ca şi noi...
În această fiinţă a noastră nouă, întărită şi înfrumuseţată şi pe dinăuntru şi pe dinafară, vom simţi nebănuite puteri noi, simţiri noi, cu care ne vom desfăta, trăind tot mai din plin bucuriile nemărginite în număr şi în frumuseţe ale lumii fericite în care am pătruns.
Cam aşa bănuim noi acum, dar cum va fi cu adevărat, numai Domnul Dumnezeu ştie.
Dar atunci vom vedea cu toţii că nici n-am bănuit noi niciodată cum este, în adevăr.
Cum să-i explici toate acestea ca să le poată înţelege puişorul rândunicii, care este încă în coaja lui îngustă, neavând nici lumină, nici aripi, nici putere?
Numai din glasul mamei lui, de dincolo de coaja aceasta, el poate auzi ceva despre aceste minunăţii pregătite şi pentru el, pentru când va veni vremea să le primească. Dar câtă credinţă îi trebuie puişorului închis ca să poată primi şi înţelege această făgăduinţă atât de dulce şi de frumoasă, dar şi atât de greu de înţeles şi de primit pentru el! Câtă putere ne trebuie şi nouă acum, ca şi lui atunci!
O, fraţii mei şi surorile mele, este oare atât de greu şi pentru noi să putem înţelege şi crede făgăduinţa moştenirii noastre în lumina care este acum dincolo de coaja firii pământeşti a trupului acestuia neputincios în care încă suntem?
Nu auzim noi oare glasul dulce al Domnului nostru Isus, care răzbate până la noi, mângâindu-ne cu dulcea nădejde: Încă puţină, foarte puţină vreme, şi veţi ieşi şi voi din această închisoare a trupului vostru muritor! Veţi căpăta fiinţa nemuritoare, ochii cei nemărginiţi, aripile cele veşnice, şi atunci prin moştenirea voastră cea negrăită, vă veţi desfăta de tot ce v-a pregătit vouă dragostea Domnului vostru pe care L-aţi primit şi urmat (1 Cor. 2, 9).
13 - Puterea întunericului
Ce grozavă era puterea întunericului de sub care ne-a izbăvit şi ne-a dezrobit Hristos, Domnul nostru! Cu ce tiranice lanţuri ne legase ea inima noastră de poftele rele, mintea noastră de închipuirile şi ideile blestemate, picioarele noastre de căile pierzătoare, mâinile noastre de faptele nelegiuite şi toată fiinţa noastră de temeliile iadului, spre a nu le mai putea dezrobi niciodată!
Atunci când eram în această nenorocită stare, nu vedeam pierzarea în care eram, fiindcă şi ochii noştri erau legaţi şi inima legată ca să nu vedem şi să nu dorim izbăvirea.
Cei mai mulţi dintre noi eram ca dinarul pierdut pe undeva prin gunoaie şi prin întuneric, ca să nu putem nici să strigăm spre a fi auziţi.
Ci numai Scumpul nostru Mântuitor Singur a făcut totul pentru noi. El ne-a iubit, El a aprins lumina, El a măturat, El a căutat cu băgare de seamă peste tot, până ce ne-a găsit (Luca 15, 8-10).
O, ce mare bucurie a fost atunci în mijlocul îngerilor din cer şi a fraţilor de pe pământ, pentru aflarea noastră!
Puterea întunericului rămâne şi mai departe o necontenită ameninţare pentru noi, chiar şi după ce ne-am eliberat din ea. Până ce ne vom elibera şi de firea aceasta pământească, asupra căreia a stăpânit ea.
Un singur loc este în care această putere cumplită nu ne poate atinge şi nu ne poate face nimic. Acest loc este în lumina Crucii şi a Jertfei Scumpului nostru Eliberator, Isus Hristos...
Din clipa biruinţei de pe Golgota, Crucea lui Hristos are o putere şi o strălucire nemărginită şi veşnică. Oricine scapă aici şi rămâne aici, lângă Puternicul nostru Mântuitor, este păzit şi ferit de orice primejdie care ar mai putea veni spre el din partea puterilor întunericului.
Ferice de tine sufletul meu şi fiul meu, dacă vii mereu şi rămâi mereu în lumina Crucii şi a Jertfei lui Isus Biruitorul, singurul loc unde cel rău nu-ţi mai poate face nimic!
Există în întuneric o putere, fiindcă dacă n-ar exista această putere nu am fi fost înştiinţaţi prin Sfântul Cuvânt asupra primejdiei ei (Efes. 6, 12; Evrei 2, 14).
Şi există o putere a întunericului despre care a vorbit şi Mântuitorul în Gheţimani, când a zis: Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului (Luca 22, 53).
Noi simţim asta ori de câte ori suntem singuri şi luăm seama la acest lucru. Chiar în cele mai cunoscute locuri, unde ziua te simţi atât de bine şi de în siguranţă, noaptea, când întunericul este puternic, începi să te temi, începi să te înfiori...
Ţi se pare că cineva te ameninţă şi că din moment în moment ţi s-ar putea întâmpla nu ştii ce rău. Şi abia aştepţi fie să pleci de acolo, fie să faci lumină spre a scăpa de primejdia pe care o simţi şi o presimţi din întuneric.
Cuvântul Domnului ne asigură că Domnul este totdeauna cu noi, în toate zilele şi nopţile noastre, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20).
De asemenea că El va porunci îngerilor Săi să ne păzească în toate căile noastre, spre a nu ni se întâmpla nimic rău (Psalm 91, 11).
De aceea ni s-a spus că nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopţii... nici de ciuma care umblă în întuneric... fiindcă Domnul Însuşi care nu dormitează şi nici nu doarme, ne va păzi (Psalm 90, 3-4; 121, 3-6).
O credinţă slabă totdeauna se teme, dar o credinţă tare nu numai că nu mai are nici o frică, ci chiar doreşte singurătatea nopţii, fiindcă prezenţa Puterii lui Hristos i-a alungat pe totdeauna frica, iar în mijlocul singurătăţii, sufletul biruitor are cel mai potrivit timp de rugăciune şi muncă împreună cu Domnul său.
Oricât de mare şi de primejdioasă ar fi puterea întunericului, ea este o putere învinsă, zdrobită, trântită la pământ de către Isus Biruitorul, Domnul şi Conducătorul nostru. Piciorul însângerat al Crucii Lui stă pe capul zdrobit al acestei puteri, iar Domnul nostru va face ca şi picioarele noastre însângerate să-l zdrobească cu biruinţă în curând, după cum este scris: Dumnezeul Păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre (Rom. 16, 20).
Fiul meu iubit şi sufletul meu, fii plin de credinţă şi de curaj lângă Domnul şi Mântuitorul tău! N-avea nici o teamă de nici o ameninţare a puterii întunericului, oricât de fioroasă ar părea această stare şi oricâte mijloace ar avea ea la îndemână ca să năvălească asupra ta.
Puterea luminii este mai mare, şi cea mai mică arătare a ei este în stare să risipească şi să biruie, nimicind orice stăpânire şi groază a nopţii şi a răului. Chiar dacă Domnul te-ar lăsa pentru o clipă să fii înconjurat de aceste ameninţări, tot într-o clipă şi mai scurtă, El le va nimici şi te va izbăvi pe totdeauna.
Fii tare şi neclintit! Încă puţin, şi vei vedea!
14 - Prin Sângele Lui
O, ce preţ mare şi scump are Sângele Domnului nostru Isus Hristos, Fiul Dragostei Dumnezeului şi Tatălui nostru, prin care am fost răscumpăraţi noi de sub stăpânirea puterii întunericului! Ce putere mare şi veşnică are acest Sânge Sfânt, de a spăla orice păcat şi de a sfinţi orice suflet! Ce putere de a înnoi şi a desăvârşi pe oricine vine cu lacrimi de pocăinţă la picioarele Crucii Sfinte pe care a curs! Şi care cere din tot sufletul său iertarea şi spălarea pe care o poate da el!
Sângele lui Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, este puterea legământului celui nou dintre noi şi Dumnezeu (1 Cor. 11, 25).
Este în paharul binecuvântat şi în pâinea pe care o frângem pentru împărtăşirea noastră cu Hristos (1 Cor. 10, 16).
Se spune că atunci când Moise a primit primele table pe care degetul Domnului Dumnezeu scrisese cele zece porunci, aceste table erau din ceva care semăna cu piatra, dar era o piatră străvezie şi aveau scris pe ele nu numai pe dinafară, ci şi pe dinăuntru.
Pe dinafară erau scrise cele zece porunci pe care Moise le ştia citi cu uşurinţă. Dar pe dinăuntru scrierea avea felurite semne pe care Moise nu le putea citi fiindcă îi erau necunoscute.
- Doamne, a întrebat Moise, dar aceste semne scrise pe dinăuntru ce înseamnă? Căci nu le cunosc!...
- Poruncile Mele sunt veşnice, iar tu eşti trecător, - i-a răspuns Domnul Dumnezeu. Ceea ce este pentru tine îţi este descoperit ţie şi cunoşti tu. Ceea ce nu cunoşti tu nu este nici pentru timpul tău şi nici pentru tine, ci este pentru alte timpuri şi pentru alţi profeţi, până la venirea lui Mesia şi la vremea sfârşitului.
- Doamne, I-a zis Moise, dar mai este mult până la vremea lui Mesia şi până la vremea sfârşitului?
- Nu-i treaba ta să şti aceste lucruri pe care Domnul Dumnezeu le-a păstrat sub a Sa stăpânire. Ci tu priveşte bine asupra celor rânduite ţie şi caută să fii credincios în ceea ce ţi s-a poruncit!
Atunci Moise s-a uitat mai adânc asupra poruncilor scrise, şi dincolo de ele a văzut ca o carte cu şapte peceţi, iar peste Carte un Miel Însângerat peste care strălucea un Chip încununat cu spini.
- Doamne, a zis Moise atunci înspăimântat, dar Acest Miel seamănă cu cel pe care l-am înjunghiat noi la ieşirea din Egipt, iar Sângele acesta seamănă cu cel care ne-a eliberat pe noi. Dar este nespus mai strălucit ca acela!... Ce fel de Sânge este acesta?
- Este Sângele Legământului Meu cel Nou, cu atât mai însemnat decât Vechiul Legământ, cu cât Sângele acesta va fi al Fiului Meu Unic, mult mai nevinovat decât Abel şi mai iubit decât Isaac. Iar Jertfa care va trebui să o aducă El Se va cere să răscumpere nu numai pe fiii unui singur popor, ci pe toţi fiii tuturor popoarelor pământului!
- Doamne, i-a zis iarăşi Moise, ce cutremurat sunt de auzirea acestor lucruri! Aş dori să văd şi eu măcar o zi din zilele Fiului Tău. Te rog fă-mi făgăduinţa aceasta strălucită şi mare!
- Îţi voi face harul acesta, dar până atunci tu vei dormi şi vei aştepta încă multe zile.
La vremea lui Mesia, Fiul Meu Preaiubit, te voi trezi pentru a-L vedea.
Şi Domnul Dumnezeu a împlinit această făgăduinţă scumpă făcută alesului Său Moise, în ziua Schimbării la Faţă a Fiului Său Preaiubit, de pe Muntele Taborului (Matei 17, 3).
O, fiul meu preaiubit şi sufletul meu, îngenunchează şi tu la picioarele Crucii Sfinte şi sărută cu lacrimi de recunoştinţă Ranele Dumnezeieşti din care a curs şi peste tine acest Sânge cutremurător de Sfânt al Preadulcelui, Preascumpului şi Preaiubitului tău Mântuitor! Căci numai acest Sfânt şi Unic Sânge te-a răscumpărat şi pe tine de sub puterea diavolului. El Singurul a putut spăla păcatele tale cele multe. Şi numai El a putut să-ţi dea iertarea şi înfierea Tatălui ceresc.
Şi stai până la cea din urmă clipă a vieţii tale îmbrăţişat şi alipit de picioarele Crucii Dulcelui tău Mântuitor, ca să fii păzit, ferit şi fericit tu cu toţi ai tăi, prin harul ce se află acolo.
15 - Chipul Dumnezeului nevăzut
Domnul Dumnezeul nostru este Nemărginit şi Nepătruns în toate dimensiunile Sale, dar mai ales în patru din acestea, şi anume: în Înţelepciunea Sa, în Frumuseţea Sa, în Iubirea Sa şi în Puterea Sa.
Înţelepciunea Sa se arată în toată felurimea formelor, a culorilor şi a mărimii fiinţelor şi lucrurilor create de El. În structura lor lăuntrică şi în chipul lor dinafară. În mulţimea nenumărată a legilor statornicite de El fiecărei creaturi şi a hotarelor puse de El fiecărei vieţi, fiecărei căi, fiecărei vremi.
Frumuseţea Sa se arată în toată forma creaturilor Sale, începând de la cea mai mică, până la cea mai necuprinsă. De la cele mai de jos, până la cele din nemărginitele înălţimi şi depărtări. De la cea mai trecătoare, până la cele veşnice.
Iubirea Sa se arată în toată bunătatea şi mila Sa faţă de fiecare fiinţă creată de El. În grija Sa faţă de toate trebuinţele noastre, de la cea mai neînsemnată şi până la cea unică şi veşnică. Şi în răbdarea Sa nebănuită şi neînţeleasă faţă de orice potrivnic şi nelegiuit, de la păcatul cel mai murdar şi până la crima cea mai înspăimântătoare.
Iar Puterea Sa se arată în tot ce ţine El pe nimic, începând cu acest Pământ care atârnă în gol, cu toate vieţile mici şi mari de pe el. Şi apoi cu toate celelalte planete şi ceruri nemărginite în număr şi în întindere, cu tot ce cuprind ele. Toate le ţine Puterea Lui, toate le poartă Puterea Lui, toate le înalţă şi le prăbuşeşte Puterea Lui.
Dacă ne-am putea închipui cumva, sub o oarecare formă cel puţin, aceste patru trăsături în toată mărimea lor, spre cele patru întinderi, spre cele patru timpuri şi spre cele patru stări, - atunci poate ne-am putea reprezenta sub forma aceasta Chipul Dumnezeului Nevăzut.
Dar cum noi suntem atât de mărginiţi şi neputincioşi în toate aceste privinţe, gândul nostru oboseşte de îndată, mai înainte chiar de a fi pornit.
Şi pentru că nu ne putem reprezenta nimic nevăzut de asemenea proporţii, căutăm altceva mai aproape de puterea noastră de cuprindere.
Şi n-avem nimic pe lumea asta care să ne poată reda în chip văzut aceste nevăzute însuşiri Dumnezeieşti decât pe Isus Hristos, Fiul Său Unic, Singurul care ni le-a arătat pe toate acestea atât de strălucit, atât de înţelept, atât de frumos, atât de iubitor şi atât de puternic, pe cât a dorit sufletul nostru. Ba încă şi nespus mai mult decât atât.
În seara Cinei de Taină, când Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor Săi în chipul cel mai limpede şi mai apropiat despre identitatea Lui cu Tatăl şi Dumnezeul Cel ceresc, unul din ucenicii Săi, anume Filip, L-a întrebat la un moment dat pe Isus, zicând: Doamne, arată-ne pe Tatăl - şi ne este de-ajuns!
Isus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-aţi cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: Arată-ne pe Tatăl? (Ioan 14, 8-9).
Sărmanul ucenic nu ştia, cum nu ştim nici noi, că singurul chip sub care Fiul ni-L putea arăta nouă pe Tatăl era Chipul Său Însuşi. Fiindcă... Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Singurul care are Nemurirea locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii şi nici un om nu L-a văzut şi nici unul nu-L poate vedea... (1 Timotei 6, 15-16).
El a zis lui Moise în vechime: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, fiindcă nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască (Exod 33, 20).
Singurul Chip sub care Tatăl ni Se putea arăta nouă a fost Chipul Dulce, Chipul Luminat, Chipul Frumos, Chipul Iubitor şi Măreţ al lui Isus Hristos, Preaiubitul Lui şi Preaiubitul nostru.
Şi, o, ce desăvârşit şi ce deplin L-am văzut noi pe Tatăl în Chipul Preaiubitului Său Fiu!
De aceea este scris: Tatăl... ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus Moştenitorul tuturor lucrurilor Sale. Prin El a făcut şi Timpul (veacurile). El este oglindirea Slavei Tatălui, întipărirea Fiinţei Lui. El ţine toate lucrurile prin Cuvântul Puterii Lui.
El a făcut curăţirea păcatelor noastre şi şade acum la Dreapta Măririi în Locurile Preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor (Evrei 1, 2-4).
Pentru aceste slăvite motive, noi cei care purtăm Numele Lui Slăvit asupra Oastei noastre, trebuie să fim nu numai plini de o nemărginită încredere în biruinţa finală a Lui şi a Oastei Sale, dar şi plini de o cutremurătoare evlavie şi teamă în ascultarea noastră de toate cuvintele Lui. Fiindcă Cel cu care avem a face este Dumnezeul Cel Binecuvântat în veci.
Şi pentru aceste slăvite motive, cântările noastre sunt cele mai minunate; descoperirile noastre sunt cele mai înalte; învăţătura noastră, cea mai adevărată; credinţa noastră, cea mai dreaptă; lacrimile noastre, cele mai dulci; rugăciunile noastre, cele mai fierbinţi; sărbătorile noastre, cele mai frumoase; adunările noastre, cele mai plăcute; îmbrăţişările noastre, cele mai duioase şi dragostea noastră, cea mai curată... Fiindcă toate acestea izvorăsc din El, Preaiubitul nostru Mântuitor şi Dumnezeu în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2, 9).
Slavă veşnică Numelui Său Sfânt şi Minunat!
16 - Prin El şi pentru El
Încă înainte de Începutul Timpului, când era numai Veşnicia, adică înainte de a începe veacurile, când începea Facerea Lumii văzute, Dumnezeul nostru Isus Hristos era Lumina în Lumină, Dumnezeu Adevărat în Dumnezeu Adevărat, Nenăscut încă, adică Neexteriorizat din Tatăl.
În momentul Începutului Facerii Lumii văzute, El S-a Născut Întâiul, pentru ca în toate lucrurile să aibă Întâietatea.
Apoi prin El s-au făcut toate câte au fost, câte sunt şi câte vor mai fi arătate la vremea fiecăruia pentru că nimic n-a fost, nu este şi nu va fi făcut fără El (Ioan 1, 3).
Dumnezeu Tatăl a făcut totul prin Dumnezeu Fiul, pentru că El era Înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum este scris, din Veşnicie, dinainte de orice Început, dinainte de a fi pământul...
El a fost de faţă când s-a tras prima zare, primul contur al lumii care începea.
Când s-au pus temeliile pământului...
Când s-a conceput totul în forma şi în conţinutul lor, El Dumnezeul Lumină, Dumnezeul Înţelepciune, Dumnezeul Iubire, Dumnezeul Frumuseţe şi Putere, - Isus Hristos, era cu El. Era în El. Era El... (Prov. 8, 22-30).
Şi astfel Totul a fost făcut prin El.
Dar Cuvântul Adevărat spune că acest Tot a fost făcut pentru El, pentru Dumnezeu Fiul.
Cât de minunat şi de tainic trebuie să fi fost făcut Planul Dumnezeiesc prin care s-au conceput toate cele ce sunt acum, făcute de către Tatăl prin Fiul şi pentru El!
Concepute atât de frumos şi împlinite atât de minunat, desigur că toate erau rânduite să fie nespus de fericite şi de binecuvântate în toată desfăşurarea lor, prelungită până în Veşnicia Viitoare.
Ce împărăţie fericită era rânduită să fie Împărăţia care începea şi al cărei Împărat şi Domn trebuia să fie Dulcele, Dragul, Bunul şi Scumpul nostru Isus Hristos, Fiul Dragostei şi al Frumuseţii Dumnezeieşti!
Şi ce minunat a şi început Împărăţia asta pentru primii oameni şi pentru primele făpturi, în Grădina Edenului! Când ei umblau mereu împreună cu Domnul Isus, Fericitul lor Împărat şi Dumnezeu...
Până ce s-a ivit şarpele...
Ivirea şarpelui a provocat accidentul şi nenorocirea păcatului, care s-a prăbuşit ca un trăsnet negru şi rece peste toată frumuseţea şi armonia universală!...
Şarpele Satana, vrăjmaşul cel negru şi rece, a pândit din umbra răutăţii strânsă în el însuşi, şi folosindu-se de minciuna cu care omul se întâlnea pentru prima dată, - a reuşit!
Omul nu-şi luase scutul încrederii în Dumnezeu peste platoşa neprihănirii sale şi peste cingătoarea adevărului său încă neîncercat.
Astfel, cea dintâi săgeată otrăvită a diavolului i-a străpuns inima - şi omul s-a prăbuşit...
Din clipa aceea, omul n-a mai putut face nimic pentru Hristos, ci a început să facă totul împotriva Lui, în unire cu şarpele Satana, care prin păcat şi l-a făcut pe om rob şi asociat împotriva lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, în marea Sa milă şi bunătate faţă de om şi în dragostea Sa îndurerată pentru zădărnicirea Planului Său minunat, a ales Calea Răscumpărării omului căzut şi a dezrobirii lui, prin plătirea marelui preţ al Sângelui Fiului Său. Singurul care putea acoperi prăpastia făcută de păcat între Dumnezeu şi om. Singură Jertfa Lui putea restabili echilibrul prăbuşit de neascultare şi putea reface armonia între Creator şi creatura Sa.
Prin venirea lui Dumnezeu Fiul în lumea aceasta pe care El o făcuse pentru El, dar care acum căzuse în mâna vrăjmaşului Său, Hristos a început din nou o altă Creaţie... Creaţia cea tainică şi nouă a omului duhovnicesc, a valorilor duhovniceşti, a lucrurilor şi a făpturilor născute de Sus, din Cuvântul şi din Duhul Sfânt.
Din natura Sa cea nouă şi din Legământul Său cel nou.
Dar şi împotriva acestei noi Creaţii a lui Hristos diavolul a pornit un alt război, cu atât mai nimicitor cu cât scopul lui Dumnezeu este şi mai frumos cu ea. Şi cu cât preţul pe care Fiul L-a dat pentru această a doua creaţie a Sa este şi mai mare decât cel dat pentru cea dintâi.
Mijloacele cu care luptă acum Satana împotriva acestei firi noi sunt şi mai necruţătoare, fiindcă el ştie că aceasta este ultima luptă. Că vremea îngăduită lui este pe sfârşite. Şi că hotărârea nimicirii lui este statornicită fără amânare.
În timpul cât îl mai are, Satana caută cu o ură plină de îndârjire să facă tot răul cât îl mai poate face, spre nefericirea făpturilor pentru care Dumnezeu a făcut atât de mult. Şi spre întunecarea Creaţiei pe care Fiul Şi-o dorise atât de luminoasă!...
Dar să lupte Satana ori cu câtă ură şi să strângă el în mâinile sale oricâte mijloace de lovire şi de atac împotriva lui Hristos şi împotriva alor Lui, nu-i departe Ziua Strălucită când Singură apariţia lui Hristos va prăbuşi într-o clipă toate înjghebările lui nelegiuite.
Hristosul Dumnezeu, Împăratul Puternic şi Stăpânul Strălucit, cu o singură suflare a gurii Sale, îl va nimici, după cum este scris: Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi îl va prăpădi cu arătarea venirii Sale (2 Tes. 2, 8).
Nu Satana va fi ultimul biruitor, ci Hristos va fi Biruitorul Cel Veşnic.
Nu planul lui Satana va reuşi. Nu el va stăpâni lumea. Nu răul şi nu păcatul vor domni de-a pururi, ci Hristos va fi Singurul Împărat. Şi Împărăţia Lui va fi veşnică.
Lumea n-a fost făcută prin Satana şi pentru el. Ci a fost făcută prin Hristos şi pentru Hristos. Încă foarte puţină vreme şi totul va fi dintr-odată transformat şi înnoit spre slavă, prin venirea lui Isus.
Atunci diavolul şi ai lui vor fi aruncaţi pe totdeauna în locul uitării veşnice. Iar pe toată întinderea Fericitei Împărăţii Noi, Hristos şi ai Săi vor domni veşnic şi veşnic, în lumină şi slavă!
Fericiţi toţi cei ce stau acum şi luptă lângă El şi pentru El!
18 - El este Capul
Capul este pentru trup nu numai partea cea mai înaltă şi mai frumoasă, ci şi cea mai însemnată şi mai necesară. Fără orice altă parte a sa, un trup omenesc mai poate trăi, dar fără cap nu poate.
Chiar dacă îşi pierde o mână, sau un picior, sau chiar amândouă mâinile şi picioarele...
Şi chiar părţi din celelalte mădulare ale trupului său, câtă vreme omul are capul întreg, el trăieşte.
Tot aşa o adunare şi o biserică, atâta vreme cât Îl au pe Hristos, Capul, iar El este ascultat şi preţuit acolo, oricât de prigonită ar fi acea biserică şi adunare, oricât ar fi să treacă ea prin felurite încercări şi necazuri, - ea va trăi. Fiindcă Hristos, Capul ei, o va ţine în viaţă şi îi va da putere.
Tot aşa când o biserică, o adunare, o familie sau o fiinţă Îl pierde pe Hristos, Capul Său, poate să fie ea oricât de puternică şi de mare, de înzestrată şi de lăudată, - în zadar!
În curând mâinile ei, fără cap, vor începe să lucreze rău. Picioarele ei fără cap, vor umbla nebuneşte. Şi trupul ei fără cap, se va prăbuşi în noroi, în neputinţă şi în moarte.
Hristos este Capul Bisericii şi al Lucrării Sale. Şi El este Înţelepciunea, Frumuseţea, Lumina şi Puterea oricărui trup condus de El şi ascultător de El.
Oricare lucrare, dacă Îl are drept Cap pe Hristos şi are drept inimă pe Duhul Vieţii, va dovedi aceasta că va avea un mers sănătos şi o trăire înţeleaptă şi frumoasă, dreaptă şi puternică.
În felul ei de orientare, va avea înţelepciune.
În felul ei de purtare, va avea frumuseţe.
În felul ei de umblare, va avea lumină.
În felul ei de lucrare, va avea putere.
Înţelepciunea se va vedea în învăţătura ei.
Frumuseţea se va vedea în neprihănirea ei.
Lumina se va vedea în mărturisirea ei,
şi Puterea se va vedea în roadele ei.
Unde Hristos Capul stă în locul Lui într-o lucrare, iar ea stă sub îndrumarea şi ascultarea Lui, aşa se întâmplă totdeauna. Acolo totul este viu, ordonat, frumos.
Dar o lucrare în care nu se văd aceste însuşiri dovedeşte că nu-L are pe Hristos drept Cap al ei. Ci doar se laudă pe nedrept, înjosindu-L şi pe El. Şi învinovăţindu-se şi pe ea.
Toate lucrurile create de Dumnezeu şi rămase în ascultare de El au dovedit totdeauna supunere Domnului Isus Hristos, ca unui Cap. Ca unui Stăpân recunoscut şi ascultat.
L-au ascultat vânturile şi apele furtunoase.
L-au ascultat bolile şi moartea.
L-au ascultat până şi duhurile rele, puterile potrivnice.
L-au ascultat îngerii şi puterile cereşti. Şi toate acestea I s-au supus, dându-I întâietate, fiindcă El este Mai Marele tuturor... Capul şi Îndrumătorul lor.
Şi în curând Îl vor asculta fulgerele, trăsnetele, cutremurele şi flăcările care vor însoţi cu groază venirea Judecăţii Lui.
Îl vor asculta mormintele, apele şi focul, dând afară pe toţi morţii înghiţiţi de ele, pentru ca toţi să se înfăţişeze înaintea Tronului Său, spre a-şi primi răsplata pentru binele sau răul care îl vor fi făcut când trăiau în trup (2 Cor. 5, 10).
Şi va trebui să-L asculte până şi cei ce I-au fost vrăjmaşi necredincioşi şi tăgăduitori. Fiindcă vremea lor va fi trecut pe totdeauna. Şi va fi venit pe totdeauna vremea Împărăţiei Lui.
Ferice va fi atunci de toţi acei care L-au ascultat acum, fiindcă ei vor împărăţi pe vecie cu El!
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu, Împărat şi Mântuitor Isus Hristos!
Noi toţi cei care credem în puterea şi în Dumnezeirea Ta, Îţi mulţumim Ţie pentru moştenirea în Lumină, pe care ne-ai pregătit-o.
Îţi mulţumim Ţie pentru izbăvirea noastră de sub puterea întunericului şi pentru strămutarea noastră în Împărăţia dragostei Tale.
Şi Îţi mulţumim Ţie pentru Sângele Tău prin care avem răscumpărarea şi iertarea sufletelor noastre.
Te binecuvântăm pe Tine, Capul Bisericii şi al Oastei noastre, şi dorim să ne supunem totdeauna Ţie ca nişte mădulare sănătoase, ascultătoare şi smerite. Pentru ca Tu să-Ţi faci în noi şi cu noi Lucrarea Ta fericită şi mânuitoare.
Te rugăm ajută-ne să umblăm şi să lucrăm în aşa fel încât Tu, Capul nostru Slăvit, să poţi fi mulţumit de noi. Şi să primeşti din inimile şi din roadele noastre laudă şi slavă în orice vreme şi în orice loc.
Pentru ca atunci când Tu, Capul şi Domnul nostru, Te vei arăta în slavă, să putem fi şi noi vrednici a sta lângă Tine ca nişte mădulare frumoase lângă un Cap atât de frumos. Amin.