La Apostolul din Duminica a 29-a după Rusalii (a celor zece leproși)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
4. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.
5. De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli.
6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
7. Din numărul lor erați și voi odinioară, când trăiați în aceste păcate.
8. Dar acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură.
9. Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,
10. și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut.
11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți.
4 - Când Se va arăta Hristos
Cel mai dulce, dar și cel mai greu de crezut adevăr din toate cele scrise în Scripturi este adevărul venirii în Slavă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos.
Deși oamenii mărturisesc acest lucru în fiecare zi când zic: și iarăși va veni cu mărire să judece viii și morții, - totuși atât de puțini oameni mai cred astăzi cu adevărat în venirea Lui pe norii cerului, împreună cu sfinții și îngerii Săi.
Cea mai bună dovadă a faptului că oamenii nu cred în venirea Domnului Isus, este viața lor. Sunt faptele lor și purtările lor. Căci dacă ar crede în venirea Lui apropiată, altfel - cu totul altfel - ar trebui să trăiască, să umble și să lucreze, cei ce zic că cred în Hristos!
Cum să-ți închipui că ar crede în venirea Domnului și în sfârșitul acestor lucruri lumești acei oameni care în vorbă spun asta, dar în fapte îi vezi alergând și ei aproape numai după cele pe care cu cuvântul le disprețuiesc, dar cu inima sunt plini de lăcomie după ele?
Cum să mai crezi că așteaptă venirea Domnului un credincios care își umple casa de covoare luxoase, de mobile scumpe, de costume elegante, de prietenii lumești, cu televizor, cu bijuterii, cu podoabe de tot felul?...
Pivnița și cămara lui și le umple cu băuturi îmbătătoare. Iar timpul și-l umple cu tot felul de preocupări care de care mai străine de gândul și simțământul venirii Domnului?
O, dacă ar crede, n-ar fi așa!
Nu, oamenii nu mai cred decât așa de puțini - și așa de puțin, cu adevărat, în venirea Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor.
Când Domnul vorbea despre venirea Sa, a înfățișat Biserica Sa ca pe cele zece fecioare care spuneau că așteaptă venirea Mirelui, dar jumătate din ele erau numai cu numele în așteptarea Lui, și asta s-a văzut îndată ce S-a arătat El. În graba și în zăpăceala lor, nu mai știau încotro să alerge și ce să facă. Dar totul a fost în zadar. Credincioșii de nume și de formă, nepregătiți, din adunările și bisericile Domnului vor pieri afară din Împărăția lui Hristos. Tot așa ca și cei care nici n-au auzit niciodată despre o mântuire a lui Dumnezeu!
Cine crede cu adevărat în arătarea lui Hristos, acela trebuie să trăiască - și trăiește - într-o zilnică așteptare iubitoare și dulce venirea Sa.
Acela se străduiește să-și strângă averi nu pe pământ, ci în ceruri, unde nu le rod moliile și rugina. Unde nu le sapă inflația și devalorizarea. Unde nu le fură teama și hoții.
Acela răscumpără nu numai ziua sa în mărturisire și în binefaceri, ci și noaptea sa în rugăciuni și privegheri.
Acela nu zice despre Dumnezeu dar umblă după păcat, ci zice despre păcat și umblă după Dumnezeu.
Prin aceasta se deosebesc cei ce cred în venirea Domnului când vorbesc despre ea. Și cei ce nu cred, când tac.
O, când Se va arăta Hristos în slava Lui, ce fericiți vor fi atunci lângă El acei care s-au arătat aici pe pământ lângă El și în ocara Sa!
Pentru că nu vor putea să împărățească împreună cu Hristos decât aceia care au și răbdat pe pământ împreună cu El (2 Timotei 2, 12).
Nu se vor putea arăta atunci în slavă lângă Hristos decât aceia care au fost văzuți și în viața lor pământească trăind lângă El.
Și nu vor putea avea Chipul lui Hristos în viața veșnică decât aceia care s-au străduit să aibă și în viața asta o asemănare cu El.
O, sufletul meu și fiul meu iubit, tu cum te porți și cum te arăți înăuntrul tău și în afara ta, cu privire la aceste adevăruri?
Domnul Isus într-adevăr este gata să Se arate venind pe norii cerului; toate semnele arată asta. Tu oare crezi în venirea Lui?
Crezi tu cu adevărat și cutremurător acest adevăr?
Dacă tu crezi, atunci ce faci pentru ca venirea Lui să te afle așa cum ar vrea El?
Iar dacă și crezi aceasta încă demult și dacă aștepți cu dor și cu lacrimi bucuria asta, nu cădea de oboseală și nu adormi! Încarcă-ți mereu candela zilei cu binefaceri și a nopții cu rugăciuni!
Împodobește-ți trupul cu smerenie și sufletul cu nevinovăție!
Și golește-ți casa trupească de podoabe, încărcându-ți-o cu iubire și cu lacrimi pe cea sufletească!
Atunci cu siguranță vei fi și tu lângă Hristos la venirea Sa!
5 - Omorâți mădularele voastre
Orice nouă stăpânire care vine în putere după o lungă luptă, caută în primul rând să scape de vrăjmașii săi vechi, din pricina cărora a avut cel mai greu de suferit înainte.
Cei cinci vrăjmași necruțători enumerați în acest sfânt verset și față de care Cuvântul Domnului ne poruncește să fim foarte hotărâți și să nu-i lăsăm până ce îi vom ucide, sunt cei care ne-au făcut și ei nouă cel mai mare rău înainte de a veni noi la Dumnezeu.
Viața omului duhovnicesc stă tocmai în înfrânare, în curăție, în cumpătare, în dorințele bune și în dărnicie, - care sunt opusul desfrânării, necurăției, patimii, poftei rele și lăcomiei. Acestea sunt viața omului firesc.
Și cum viața firească este moartea vieții duhovnicești, tot așa viața duhovnicească poate să trăiască numai dacă reușește să omoare acele mădulare ale vieții firești. Căci acestea vor căuta totdeauna să sugrume și să ucidă cu necruțare orice urmă de viață sfântă din omul nostru duhovnicesc.
Când noi ne-am predat Domnului și ne-am născut din nou, atunci în ființa noastră s-a făcut minunea altoirii firii celei noi.
Până atunci fusesem ca niște pomi sălbatici care aduceam roadele amare și otrăvite ale păcatului, spre pedeapsa și osânda noastră veșnică.
Dar din momentul altoirii noastre, noi am primit prin Duhul și Cuvântul Sfânt, mlădițele noi și nobile ale firii Dumnezeiești, care au ca scop aducerea roadelor dulci și frumoase ale Duhului Sfânt. Și au ca urmare slava lui Dumnezeu și împlinirea voii Sale. Iar ca răsplată, slava și lauda veșnică.
Dar mlădița cea nouă va avea mereu de dus în trunchiul ei o mare și grea luptă cu vechea fire care a fost tăiată din el prin locul unde i s-a altoit mlădița cea nouă. Și de sub care vor da mereu lăstari, vechile porniri tăiate atunci.
Lăstarii ieșiți de sub altoi sunt mădulare mai firești pentru trunchiul purtător al noului altoi, decât mlădițele nobile ce i-au fost implantate în inima lui. De aceea vechile rădăcini alimentează mai cu bucurie pe lăstarii ieșiți pe dedesubt, din firea lor, decât pe ceilalți care sunt străini de firea lor.
Dorințele curate, luminoase, înalte și frumoase, care sunt întrupate în noile mlădițe, îi sunt atât de străine și chiar nesuferite trupului nostru, vechilor rădăcini ale trunchiului nostru vechi, care nu poate nici înțelege și nici iubi cele înalte. După cum este scris: omul firesc nu poate înțelege lucrurile Duhului, pentru că ele trebuiesc judecate duhovnicește.
Creștinii cei firești și creștinii cei duhovnicești nu se deosebesc unii de alții nici prin limbă, nici prin case, nici prin îmbrăcăminte, nici prin înfățișare - ci prin viață.
Singurul semn care îi arată pe cei duhovnicești este că ei și-au omorât mădularele firești și au răstignit patimile și poftele lumești... Și se străduiesc să și le păstreze mereu răstignite și moarte, prin lupta lor neîncetată cu acestea până la moartea lor fizică, trupească.
Creștinii cei firești nici nu știu despre lupta aceasta, nici n-o doresc. Pentru ei aceasta este o nebunie, o prostie și o caznă nu numai zadarnică, dar și imposibilă.
Pentru ei, cei cinci dușmani ai omului duhovnicesc sunt nu vrăjmași, ci prieteni.
Nu străini, ci de-ai lor. De-ai familiei. Și de-ai casei lor.
Dragul meu frate, draga mea soră, tu ce fel de creștin ești: firesc sau duhovnicesc?
Ce fel de fire trăiește mai puternic în tine: firea pământească sau firea cerească?
Ce fel de mădulare hrănești tu și ce fel de mlădițe crești?
Cu ce fel de roade întâmpini tu pe Domnul: cu cele ale păcatului sau cu cele ale harului sfânt?
Bagă de seamă că dacă te-ai întors la Dumnezeu, tu nu mai poți să slujești și lui Satana!
Dacă ai fost altoit pentru firea duhovnicească spre roada dătătoare de pace a neprihănirii, tu nu mai trebuie să lași să se dezvolte în trupul tău și lăstarii păcatului, aducători de roadele amare ale întunericului (Evrei 12, 15).
Fiindcă oricine nu-și ucide aceste mădulare ale păcatului, va ajunge el însuși ucis de ele foarte curând. După cum cel ce nu-și taie cu necruțare lăstarii de sub altoi, ajunge în curând ca aceștia să-i ucidă toată viața curată și nobilă care se născuse în el.
Iar tu, om al lui Dumnezeu, tu sufletul meu și tu fiul meu iubit, veghează neîncetat și roagă-te neîncetat ca să ai nu numai lumina, ci și voința și puterea de care ai nevoie mereu, ca să descoperi acești vrăjmași care sunt în mădularele tale, în firea ta, în ființa ta cea pământească, și să-i stârpești cu hotărâre și cu grabă oricând îi descoperi în tine.
Roagă-te mereu și luptă mereu, să nu te lași doborât în această luptă sfântă. Ia pildă cutremurătoare de la cei care n-au vegheat la timp, iar acum au ajuns atât de năpădiți de aceste patimi și păcate, de aceste fapte ale firii pământești, încât sunt mai răi de cum erau înainte de a fi altoiți.
Pedeapsa focului va fi mai necruțătoare pentru aceștia decât pentru cei care n-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu!
7 - Din numărul lor erați
Când un om care a fost închis cândva, trece liber pe lângă un convoi de deținuți și îi vede pe aceștia legați în lanțuri, îmbrăcați în haine de ocară, împinși și loviți de paznicii lor neîndurați, un simțământ de mulțumire îi cutremură sufletul și lacrimi de recunoștință îi scaldă ochii pentru că acum el este liber. Pentru că azi nu mai este unul dintre aceia, din numărul acelora între care era atunci, odinioară și el.
Un frate credincios povestea odată:
În una din închisorile prin care am trecut pentru Numele Domnului Isus, era un coridor cu șapte celule ce n-aveau uși masive, ci uși numai de gratii prin care se vedeau bine cei dinăuntru.
În una din acele celule am zăcut și eu multă vreme. Dar uneori ne scoteau pentru unele treburi afară. În timpul acesta treceam de-a lungul coridorului prin fața ușilor de gratii prin care vedeam pe cei închiși acolo, în mizeria și foamea în care se chinuiau.
Deși starea mea era în fond aceeași ca și a lor, căci doar cu un minut înainte eram și eu acolo, iar cu alte minute voi fi din nou, totuși acum când mă plimbam pe coridor cu o libertate de zece minute și de zece metri mai mare ca a lor, îmi dam cu groază seama de uriașa proporție a nenorocirii în care erau ei!
Și nu-mi puteam repeta îndeajuns cele două cuvinte înspăimântătoare: oameni închiși!...
Ce grozav: oameni închiși! Ca animalele. Ca fiarele. Și ca mai ce oare? Căci nici fiarele nu fac așa ceva cu semenii lor...
Din numărul lor, al acelora și mai închiși ca aceștia, eram și noi odinioară când trăiam în robia și în orbia păcatului.
Fiindcă păcatul îl prăbușește pe om și-l ține într-o închisoare mult mai cumplită decât toate închisorile, fiindcă este totală și eternă!
Legat de mâini cu lanțurile păcatelor care îi atrag mâinile numai spre lucruri rele,
legat de picioare cu lanțurile căilor rele,
legat de ochi cu lanțurile priveliștilor rele,
legat de urechi cu lanțurile ascultării cuvintelor rele,
legat de inimă cu lanțurile dorințelor rele,
și legat de creier cu lanțurile închipuirilor și ale planurilor rele, întreaga ființă a omului robit de păcat se prăbușește tot mai adânc... ca un mort, îngropat în flăcări și în scârnăvie pe vecii vecilor.
Ce osândă mai îngrozitoare poate fi ca asta?
Și atunci când cineva se află în felul acesta, gândiți-vă cât de nenorocit poate fi!...
Trei stări sunt în situația asta și anume:
- În starea întâi sunt acei care zac închiși înapoia acestor gratii grozave și în această stare de moarte totală și veșnică. În această robie și orbie, condamnați pe totdeauna, dar care nu-și dau seama de marea și veșnica lor nenorocire. Și pentru că nu-și dau seama de starea lor, nici nu caută vreo scăpare din ea.
- În starea a doua sunt acei care își dau seama de grozăvia stării lor, doresc scăparea din starea aceasta și caută cu tot dinadinsul un Izbăvitor care să-i poată mântui.
- Și în sfârșit, în starea a treia sunt acei care au fost scoși, au fost eliberați, au fost izbăviți din celulele grozavelor închisori a păcatului. Ale căror lanțuri au fost rupte pe totdeauna.
Și ale căror mădulare au fost dezlegate deplin de orice legături ale vechii robii. Acei al căror Izbăvitor și Mântuitor Slăvit este Hristos Domnul, Biruitorul lui Satana și zdrobitorul porților iadului.
Dragă suflet care ai ajuns până aici, iată Duhul Sfânt te cercetează acum și pe tine și Cuvântul Sfânt te întreabă: Tu între care din aceste trei feluri de suflete te găsești?
Dacă ești între cei care zac în tot felul de păcate și legat cu tot felul de lanțuri: cu al paharului, cu al țigării, cu al jocurilor lumești, cu al plăcerilor vinovate, cu al lăcomiei, al zgârceniei, al desfrânării - o, nu mai sta nepăsător în această nefericită stare, fiindcă aceste lanțuri te trag în iad și acolo vei fi închis pe veci, fără nici o salvare!
Trezește-te și strigă-L pe Hristos Mântuitorul în ajutorul tău, să vină să te salveze. El Și-a dat viața pentru mântuirea ta și El este gata să vină îndată ce-L chemi din toată inima ta și dorești cu adevărat să ieși din starea asta.
Iar dacă ești cumva între cei din starea a doua, cheamă-L cu lacrimi pe Domnul Isus și fii încredințat că El te izbăvește. Crede în puterea Sângelui Său care te spală de orice păcat și primește-L și peste tine. Și El te va spăla.
Iar dacă ești în starea a treia, dacă Jertfa Mântuitorului Isus Hristos te-a izbăvit de sub puterea păcatului și a morții în care erai, mulțumește-I cu toată recunoștința și păzește-te cu toată grija și teama, spre a nu mai cădea niciodată în vechea robie, fiindcă vrăjmașul care te-a pierdut, mereu se va lupta să te câștige iarăși!
8 - Dar acum lăsați-vă!
E o minune cerească izbăvirea pe care Domnul Isus o dă oricui Îl cheamă pe El să-l izbăvească din lanțurile diavolului.
Domnul Isus a făcut mereu și face mereu astfel de minuni, izbăvind pe oricine Îl cheamă cu lacrimi de căință, cu o dorință și o credință puternică să-l scape.
Dar fiecăruia din cei pe care Mântuitorul îi dezleagă din acele lanțuri, El îi spune:
Vezi, acum ai fost eliberat, bagă de seama să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău (Ioan 5, 14).
Dar ce se întâmplă cu mulți? Se întâmplă întocmai ca în unul din desenele dintr-o carte a părintelui Iosif Trifa. În acel desen era înfățișat un om pe care diavolul îl trăgea spre cimitir cu un lanț. Dar omul nu mai era acum legat de acel lanț, ci fusese dezlegat de Domnul Isus. Totuși omul se mai ținea cu amândouă mâinile de lanțul diavolului, strigând:
- Fraților, nu mă lăsați! Nu mă lăsați fraților, căci iată Satana mă duce la iad!...
- Dar lasă-te tu de lanțul lui Satana, - îi ziceau frații; căci el nu te poate duce dacă nu te ții tu de el!
Așa se întâmplă cu foarte multe suflete pe care Domnul le-a dezlegat din toate lanțurile diavolului și i-a izbăvit de toate patimile și păcatele cu care erau legați odinioară și ținuți în moartea și osânda diavolului...
Când diavolul le mai trece prin fața lor câte un astfel de lanț, ei se apucă din nou de el, spunând sau gândind că unul sau altul din păcatele pe care le iubiseră înainte, n-ar fi oprit...
Că una sau alta din vechile dorințe și plăceri n-ar fi păcat.
Că ici și colo, ceva din asta sau din cealaltă mai poți face.
Câte un pahar din când în când, câte o măsură mai mică, câte un pic ici și colo, omul crede că le mai poate face. Le scuză și le îndreptățește, uitând că nu este nici un păcat ușor și îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Că toate sunt grele și osândite de Cuvântul Sfânt.
Și iată așa omul se înșală pe sine însuși, crezând că poate să-L înșele pe Dumnezeu și să lărgească ușa cea strâmtă a mântuirii, pentru ca să poată intra pe ea cu acele păcate ale sale de care nu vrea să se despartă.
Dar ușa cea strâmtă a mântuirii nu se poate lărgi. Iar pe Domnul Dumnezeu nimeni nu-L poate înșela. Ci bietul om care umblă astfel se înșală și se pierde singur pe sine, prin înșelăciunea păcatului său de care nu vrea să se despartă.
Orice om care mai iubește vreun păcat, prin acest păcat el slujește diavolului. Și prin urmare el nu poate sluji și lui Dumnezeu, fiindcă este scris: Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona (Matei 6, 24).
Scumpii mei frați și scumpele mele surori, dacă ați fost eliberați de Domnul Isus, Eliberatorul nostru ceresc, din lanțurile diavolului, nu vă mai apucați voi din nou de nici unul din aceste lanțuri ale lui Satana.
Alcoolul este un astfel de lanț în care mulți dintre voi ați fost legați atât de crunt și de murdar! Acum desigur nu vă mai îmbătați să faceți bătăi și scandaluri ca mai înainte. Dar oare nu v-ați apucat voi din nou de acest lanț?
Aveți o livadă de pruni sau câteva arii de viță de vie. Oare voi cu acest lanț nu sunteți trași după Satana?
Nu faceți voi din rodul prunilor sau al perilor voștri, sau din rodul viei voastre băuturi îmbătătoare din care beți și voi și mai turnați și altora în paharul dracilor? Cum spune Sfântul Cuvânt care vă osândește: Nu puteți bea și paharul Domnului și paharul dracilor. Sau vrem noi să-L întărâtăm pe Domnul?... (1 Cor. 10, 21-22).
Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă și-l amețești!... Te vei sătura de rușine... Îți va veni și ție rândul să iei paharul din dreapta Domnului și va veni rușinea peste slava ta (Habacuc 2, 15-16).
Vreți voi să vă pierdeți mântuirea veșnică pentru o ispită a diavolului?
Mântuitorul Cel Bun v-a scăpat din legăturile diavolului, iar acum voi de ce vă mai țineți de unul din acele lanțuri ale lui?
Credeți voi că nu-i așa de mare primejdia fiindcă oricând vă puteți lăsa de lanț?
Dar iată că e mare, fiindcă de ani de zile vă târăște Satana cu el spre moarte, iar voi tot nu vă lăsați!
De atâtea ori vi s-a spus, dar în loc să vă lăsați, v-ați supărat pe frați. Și vă apărați lanțul și-l îndreptățiți pe Satana!...
Destul! Nici o clipă mai mult și nici un pas mai departe! Dacă nu vreți să ajungeți în focul veșnic și în osânda morții din care v-a izbăvit Domnul Isus.
Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul și oricine rostește Numele Domnului trebuie să se depărteze de orice păcat. Și de acesta! (Galateni 6, 7-8; 2 Timotei 2, 19).
10 - Omul cel vechi
Nu vă mințiți unii pe alții, spune acest sfânt verset, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu poftele lui...
Minciuna ca și celelalte păcate dinaintea ei, este și ea unul din lanțurile de care se mai țin încă multe suflete pe care Satana le atrage astfel din nou spre iadul din care le eliberase Mântuitorul Hristos!
Minciuna mică, minciuna nevinovată, minciuna de scăpare, minciuna de circumstanță, de ocazie, este un lanț de care mulți nu se mai pot lăsa nicidecum, până ce ajung la iad cu ea.
Pe mulți îi prinzi cu ea în mână și tot nu o lasă, deși cunosc bine cuvântul că în Ierusalimul ceresc nu va intra nici unul din cei care trăiesc în spurcăciune și în minciună.
În spurcăciune, înăuntru și în minciună în afară... În orice fel de minciună. Și de orice mărime a ei.
Iată una din minciunile dinafară:
Era un credincios care propovăduia în adunări mereu despre înfrânarea de la băutură, dar el acasă nu se lăsase de tot de pahar.
Într-o duminică după masă, a vorbit la adunare foarte frumos despre dărnicia creștină, spunând cuvintele Mântuitorului: Cine are două haine să dea una celui ce nu are și cine are mâncare să facă la fel (Luca 3, 11).
În ziua următoare a venit la casa lui un frate sărac, iar sora, nevastă-sa, văzându-l cu haina zdrențuită și urmând îndemnul din predica soțului ei de ieri, a luat unul din costumele lui de haine și i l-a dat fratelui lipsit.
Peste două zile, soțul i-a zis soției sale:
- Adu-mi costumul cutare, ca să mă îmbrac; trebuie să merg undeva.
Soția i-a adus altul, nu pe cel pe care îl ceruse el.
- Nu pe acesta l-am cerut! Adu-mi-l pe celălalt, îi zise soțul.
- Pe acela l-am dat fratelui lipsit, care a venit la noi luni, - îi răspunse ea.
- Cum l-ai dat? De ce l-ai dat?
- Păi n-ai spus tu duminică așa de frumos la adunare că dacă avem două haine, să dăm una celui ce nu are? Tu aveai două, fratele nu avea nici una...
- Da, am spus eu asta, dar pentru alții, nu pentru noi! - zise supărat predicatorul mincinos...
Și iată așa se poate predica foarte frumos pentru alții, iar nu pentru noi!
Se poate să cântăm, să ne rugăm mereu, să citim și să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu pentru alții. Să propovăduim pentru alții, să vestim pentru alții, și nu pentru noi.
În felul acesta alții cei cărora le vestim, le scriem, le predicăm Cuvântul Domnului, dacă vor asculta și vor împlini cele auzite de la noi, ei se vor mântui prin ele. Iar noi care le-am spus acelora, se poate să ne pierdem sufletul pentru totdeauna, fiindcă nu cel ce zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția cerurilor, a zis Domnul Isus, - ci acela care face voia Tatălui ceresc (Matei 7, 21).
Iată un mijloc sigur spre a ne mântui: când citim Cuvântul Domnului, să-l citim totdeauna pentru noi. Și când Îl propovăduim, să-l spunem totdeauna pentru noi.
În felul acesta vom face noi ceea ce spunem. Sau nu vom spune altora ceea ce noi nu facem, până ce vom ajunge să putem face noi mai întâi.
Și iată și un mijloc sigur spre a ne pierde: Să citim sau să vorbim mereu numai pentru alții. Să predicăm pentru alții. Să scriem numai pentru alții. În felul acesta noi vom spune totdeauna altora să facă ceea ce noi nu facem. Și vom arăta mereu altora drumuri pe care noi nu luptăm să mergem niciodată.
Acestea sunt fapte care arată că noi încă nu ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, ci numai i-am pus pe haina lui cea veche câte un petic nou, mai mare sau mai mic, mai la față sau mai la spate, mai pe puțin sau mai pe mult, pentru o ocazie sau pentru alta!...
Aceasta înseamnă de-a dreptul spus: a trăi în minciună, în prefăcătorie, în aluatul fariseilor, care este fățărnicia. Acesta este, după îngâmfare, păcatul cel mai urât înaintea lui Dumnezeu. Și mai vinovat înaintea Duhului Sfânt.
Fraților și surorilor, veniți să ne lăsăm de acest lanț cu care diavolul mai trage sigur la moartea veșnică și azi pe oricine se ține și nu se lasă de el!
11 - Hristos este totul
Binecuvântată este starea când sufletul născut din nou și-a omorât toate mădularele sale vechi, când și-a rupt toate mlădițele sălbatice, lăstarii acelei firi pământești în care trăia înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu. Și a ajuns să trăiască numai pentru altoiul cel nou, pentru firea sa cea duhovnicească, răsadul Duhului Sfânt. Binecuvântată este înălțimea vieții în Hristos, când sufletul curățit prin Sângele lui Isus, respiră numai aerul ozonat și dulce al sfințeniei, al bucuriei depline și al evlaviei cerești.
Binecuvântate sunt și roadele și frunzele unui astfel de pom răsădit în terenul harului divin, care își are toate rădăcinile sale în Hristos, din care își trage mustul vieții sale. Din care își îndulcește roadele coapte și pline ale faptelor sale. Și din care își păstrează frăgezimea și verdeața frunzelor, adică a vorbelor sale sănătoase și plăcute.
Un suflet care trăiește astfel în Hristos nu numai că s-a lăsat de tot răul și a smuls pentru totdeauna din inima sa orice rădăcină și orice lăstar al vechi firi aducătoare de moarte, dar el și însuflețește tot mai frumos și tot mai puternic orice gând bun și orice dorință curată. Pentru a face totdeauna mai frumoasă Lucrarea Domnului în care este pus. Și pentru a bucura pe frații săi între care a fost născut din Dumnezeu.
Trăind prin Duhul Sfânt o viață potrivită în totul cu cerințele Cuvântului Sfânt, un astfel de suflet credincios se va înnoi mereu, înnobilându-și toate trăsăturile chipului său duhovnicesc după cele ale Modelului nostru Slăvit: Omul Dumnezeu, Isus Hristos.
Cum Hristos, Domnul său este Iubire, și el se va strădui să devină un fiu al iubirii.
Cum Domnul său este Milă, se va strădui și el să fie un fiu al milei.
Cum Domnul său este plinătatea Bunătății, a Dărniciei, a Blândeții, a Răbdării, mereu se va strădui și el din toate puterile sale să se transforme prin harul Sfânt, după același Chip al Lui, spre a fi cât mai asemănător cu Preaiubitul său Mântuitor și Domnul.
În astfel de condiții, desigur că sufletul credincios trăiește, încă de pe pământul acesta în atmosfera și în bucuria cerească. Adică în acea stare sfântă în care dispare orice deosebire dintre suflete.
Aici nu mai este într-adevăr nici grec, nici iudeu. Nici tăiere împrejur, nici netăiere.
Nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod. Nici negru, nici alb, nici ortodox, nici protestant. Nici cult, nici incult, - ci Hristos este totul și în toți.
Și numai când ajungem în starea aceasta suntem cu adevărat credincioși. Și numai cine poate ajunge aici și se poate păstra așa, acela va vedea cu adevărat și va moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
O, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos, Te rugăm ajută-ne ca la Arătarea Ta în Slavă, să putem fi și noi atunci împreună cu Tine și având Chipul Tău, după cum ne făgăduiește Sfântul Tău Cuvânt!
Dar până atunci Te rugăm ajută-ne prin Duhul Sfânt să omorâm și noi, fiecare, toate mădularele noastre vechi din pricina cărora vine mânia cerească peste cei neascultători.
Îți mulțumim Ție Marele nostru Eliberator că ne-ai scăpat din lanțurile diavolului, dar Te rugăm ajută-ne ca nu cumva noi înșine să ne mai legăm din nou de vreunul din acele lanțuri cu care Satana duce pe mulți la moarte.
Fă Doamne ca trăind prin Duhul Tău Sfânt, omul nostru cel nou să se sfințească tot mai mult, până vom ajunge plini de toată plinătatea vieții Tale, pentru ca Tu să fii totul în noi, iar noi totul în Tine.
Ca să avem Împărăția Ta în noi și noi să fim în ea, încă din viața aceasta. Amin.