
La Apostolul din Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
18. Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.
19. Vorbesc omenește, din pricina neputinței firii voastre pământești: după cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea, tot așa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeți la sfințirea voastră!
20. Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire.
21. Și ce roade aduceați atunci? Roade, de care acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea.
22. Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.
23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
18 - Robi ai neprihănirii
Pe vremea când Sfântul Pavel scria aceste lucruri, în lume stăpânea încă legea robiei, care statornicea dreptul de viață și de moarte al stăpânilor asupra acelora care se vânduseră robi ai lor.
Odată ce un om a ajuns robul unui stăpân, acel rob era pe totdeauna proprietatea stăpânului, ca o vită a aceluia, sau ca o unealtă a lui... Stăpânul putea să-i facă orice voia, fără ca robul să i se poate împotrivi sau să-i ceară vreun drept ori vreo socoteală.
Numai dacă se găsea cineva care să dea pentru el prețul de răscumpărare, atunci ar mai fi fost o izbăvire... Altfel, nu! Dacă totuși se găsea unul să dea acel preț, fostul rob trecea în stăpânirea noului proprietar, care dăduse pentru el prețul răscumpărării. Iar acum el trecea cu toată viața și puterea lui în slujba noului stăpân.
Sfântul Pavel folosește acest fel de vorbire ca un exemplu pentru ceea ce a făcut Mântuitorul nostru Isus Hristos pentru noi, răscumpărându-ne din robia păcatului în care zăceam, cu prețul cel scump al Sângelui Său vărsat pe Cruce pentru noi și în locul nostru.
Astfel, prin acel mare Preț dat Dreptății Dumnezeiești care ne osândea, dat păcatului care ne robise, dat Legii și poruncilor ei care stăteau împotriva noastră pentru încălcarea lor, prin acel mare Preț, Domnul Isus a devenit Unicul și Scumpul nostru Stăpân.
Acum este normal să-L iubim și să-L slujim cu toată puterea noastră numai pe Acela care a devenit prin răscumpărare, Stăpânul și Împăratul nostru, fiindcă nu numai că prețul pe care El l-a dat pentru mântuirea noastră a fost atât de mare încât nimeni altcineva nu l-ar mai fi putut da vreodată, dar și pentru că vrăjmașul din mâna căruia ne-a răscumpărat era atât de crud. Iar starea din care ne-a scăpat era o osândă și o pierzare atât de îngrozitoare.
Și pentru mai câte încă suntem noi datori să-L iubim și să-L slujim cu toată puterea inimii noastre pe Domnul și Mântuitorul nostru! Numărul binefacerilor Sale față de noi este nesfârșit.
Starea în care ne-a adus răscumpărarea Lui este o înfiere Dumnezeiască. Nu niște robi ne-a făcut El, ci niște fii iubiți și scumpi lui Dumnezeu, Tatăl Său, care prin El ne-a înfiat și pe noi. Astfel Domnul a atras asupra noastră din partea Tatălui nu numai toată dragostea Lui, ci și toate bogățiile binecuvântărilor Sale!
Apoi Răscumpărătorul nostru Iubit a făcut să fim socotiți vrednici de încrederea lui Dumnezeu - și astfel să ne ia împreună lucrători cu El la opera măreață și veșnică a mântuirii sufletelor, a propovăduirii Evangheliei Sale mărețe și a venirii Împărăției Lui fericite.
În felul acesta, noi nu mai suntem doar niște robi, chiar fericiți de data asta. Ci devenim colaboratori, niște prieteni, niște asociați ai lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus odată ucenicilor Săi: Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu (Ioan 15, 15).
Iată în cât de fericită robie-înfiere am fost strămutați noi prin dragostea cea răscumpărătoare a Domnului și Stăpânului nostru Iubit, Isus Hristos!
Și iată la cât de mult ne îndatorează pe noi harul acestei stări de negrăită strălucire, față de El!...
19 - Să ajungeți la sfințirea voastră
Să mergem mereu mai departe pe calea acestor gânduri, fiindcă după cum înainte de schimbarea fericită a stării noastre din robi ai păcatului, în fii ai neprihănirii, toate mădularele noastre, începând cu inima noastră, erau puse în slujba diavolului pentru răspândirea răului său pe pământ, tot așa acum, după ce am ajuns în slujba împărătească a lui Dumnezeu, aceleași mădulare ale noastre, începând cu inima noastră, înnoite și schimbate în mădulare ale neprihănirii, trebuie puse în slujba lui Hristos, pentru răspândirea binelui Său.
Și nici nu se poate gândi să nu fie așa. Deoarece dacă noi eram atât de harnici în ce privește răul când eram sub robia lui Satana, iar acum când am ajuns înfiați de Dumnezeu am fi niște leneși în slujba Lui, n-ar dovedi asta oare că noi suntem niște necredincioși față de Binefăcătorul nostru?
Dacă atunci când mergeam la păcat, noi ne puneam toate puterile noastre să convingem și pe alții să păcătuiască împreună cu noi... să fumeze împreună cu noi, să bea împreună cu noi, să fure cu noi, să înjure cu noi, să mintă cu noi, să vorbească sau să facă lucruri rușinoase împreună cu noi,
oare acum când am aflat pe Domnul și când mergem pe calea Lui, noi să nu depunem aceeași râvnă pentru El, cum făceam altădată pentru diavolul? Oare n-am fi noi astfel niște nelegiuiți față de Domnul?
Acum, dacă noi mergem la biserică, dar nu mai chemăm stăruitor pe nimeni să vină cu noi, cum făceam cu ei atunci când mergeam la cârciumă, -
și dacă acum citim Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, dar nu mai îndemnăm cu toată stăruința și pe alții să-L citească, așa cum făceam cândva când citeam lucrurile rușinoase sau nefolositoare ale păcatului,
și dacă acum mergem la adunările Domnului, dar nu atragem și pe alții, nici măcar pe cei apropiați nouă, să vină și ei la auzirea și ascultarea Voii lui Dumnezeu, cum făceam cândva, când mergeam la distracții lumești,
și dacă acum cunoaștem bucuria rugăciunii, a cântărilor sfinte, a meditației, a postului, a binefacerilor, dar nu vorbim despre acestea cu toată inima arzând de o dorință mântuitoare a semenilor noștri, cu o față strălucitoare de bucuria lor, cu o stăruință neobosită, pentru a-i face și pe cei din jurul nostru să le dorească, să le caute, să le dobândească,
atunci ce fel de credincioși suntem noi?
Unde este atunci dovada limpede și adevărată că noi am trecut din robia morții în înfierea vieții și din slujba diavolului în colaborarea lui Dumnezeu?
Unde este mărturia faptelor noastre, care ar trebui să arate tuturor, cu toată limpezimea și fără nici o îndoială, că noua noastră stare nu-i doar o amăgire a noastră, o laudă goală, o minciună cu care ne înșelăm singuri, - ci este o realitate slăvită și puternică, văzută nu numai în ascuns de Dumnezeu, ci și pe față de toți oamenii? Cum se vede o lumină în întuneric sau o cetate descoperită pe un vârf de munte (Matei 5, 14-16).
Abia atunci am dovedi că nu ne amăgim singuri. Și că pocăința noastră nu-i o trecere la o sectă sau o vorbă goală. Ci-i o schimbare adevărată, o înnoire făcută de Duhul Sfânt, o naștere de Sus și o înfiere cerească!
20 - Slobozi față de neprihănire
Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona - spune Domnul nostru Isus. Când slujești diavolului, desigur că nesocotești pe Dumnezeu. Când trăiești pentru păcat, desigur că nu te simți obligat întru nimic față de sfințenie. Și când ești robul iubirii de sine, desigur că sfidezi și disprețuiești orice datorie față de aproapele tău...
Dar tot așa este și invers, după ce devii un alt om, cu un altfel de gândire și de simțire, cu duhul și cu firea lui Hristos.
Când devii un om duhovnicesc, atunci umbli după lucrurile Duhului, și nu după ale păcatului.
Cauți foloasele lui Hristos, și nu ale diavolului.
Te simți obligat față de sfințenie, și oprit cu totul față de nelegiuire.
Drag suflet care ești acum aici în fața acestor lucruri, vino împreună cu mine să ne cercetăm bine fiecare în fața adevărului acestor porunci și cuvinte Dumnezeiești! Cum stăm noi înșine față de ele?
Ai venit tu cu adevărat la Domnul Isus?
S-a făcut în tine schimbarea cea mare și adevărată din care să se vadă nu numai de către Dumnezeu, ci și de către toți oamenii, că acum tu ești un alt om?
Că înainte erai rob al diavolului, prin toate mădularele tale, iar acum ai devenit un fiu al lui Dumnezeu, de asemenea prin toate aceste mădulare?
Pe ce căi aleargă acum picioarele tale?
Ce fel de fapte lucrezi cu mâinile tale?
Ce fel de cuvinte spui cu gura ta?
Ce fel de gânduri ai în mintea ta și ce fel de simțiri în inima ta?
Ce fel de priviri în ochi, ce fel de scopuri, ce fel de gesturi, ce fel de dorințe, ce fel de umblări?
Față de cine ești tu acum rob și față de cine ești slobod?
A cui este inima ta cu simțirile și cugetele ei? Ce duh stăpânește ființa ta, dorințele tale, umblările tale, timpul tău, starea vieții tale?
Ce roade aduc în familia ta, în adunarea ta, în preajma ta, - felul tău de viață, felul tău de vorbire, felul tău de lucrare?
Din aceste roade, privite fără părtinire și judecate după dreptate, vei vedea tu însuți ce fel de om ești, ce fel de stare ai și ce fel de stăpân slujești!
21 - Sfârșitul acestor lucruri
Orice nebun se gândește numai la prezent, pe când orice înțelept se gândește mai mult la viitor. Aceasta este deosebirea dintre ei.
Nebunul se gândește: Azi să-mi meargă bine, de mâine nu-mi pasă!
Și mănâncă azi tot ce are, cheltuiește azi tot ce are, prăpădește azi tot ce are, nesocotește orice dreptate, calcă orice lege, disprețuiește orice sfat, nedreptățește orice semen și face tot ce vrea...
Dar urmările nefericite nu întârzie să se arate.
De unde tot iei și nu mai pui, curând se sfârșește. Cine cheltuiește tot ce are, ajunge curând să cheltuiască și ce nu are.
Iar cine își prăpădește tot ce i-a rămas, rămâne curând un prăpădit al tuturor.
Așa ajunge, nu numai trupește, ci și sufletește, oricine nu gândește de la început cum îi va fi sfârșitul drumului pe care îl ia, al lucrului pe care îl începe, al vieții pe care o duce.
Fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra - înștiințează Sfântul Pavel - fiindcă lucrarea fiecăruia va fi încercată prin foc (1 Cor. 3, 10).
Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată... iar judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău - zice înțeleptul (Ecles. 12, 14). Și în câte alte nenumărate locuri ne atrage trează luarea aminte Cuvântul lui Dumnezeu asupra grijii neîntrerupte pe care trebuie s-o avem fiecare dintre noi cu privire la această cumpătată privire spre viitor!
Prima dovadă de înțelepciune este privirea spre viitorul păcatului. Prima groază este cea care îl izbește pe om, când vede sfârșitul ce îl așteaptă, mergând pe drumul păcatului său.
Frica este începutul înțelepciunii... Și începutul fricii este înțelepciunea de a ocoli un viitor nefericit. Oricine nu se teme de rău, nu ajunge bine; și oricine vrea să ajungă bine, începe prin a se teme și a se feri de rău.
Dragul meu, draga mea... viitorul se poate ști sigur, fără să mergi la ghicitor și fără să faci vrăjitorie sau spiritism. Viitorul este limpede scris în Cuvântul lui Dumnezeu și fiecare pentru ca să-și cunoască sfârșitul său, n-are nevoie să întrebe decât Cuvântul Sfânt, care spune: Necaz și strâmtorare vor veni (sigur și curând) peste orice suflet care face răul... dar slavă, cinste și pace vor veni peste oricine face binele - și nu se are în vedere fața nimănui (Rom. 2, 9-11).
Iată sfârșitul fiecărui lucru! Iată soarta fiecărui om! Iată viitorul fiecăruia dintre noi - e după cum ni-l alegem din chiar clipa asta!
Gândește-te puternic și înțelept la asta, chiar acum!
22 - Rodul: sfințirea; sfârșitul: viața veșnică
Iată, încă odată cât de strânsă este răsplata de la sfârșit cu rodul adus de toată desfășurarea zilnică a felului de viață dus de orice om.
O viață ascultătoare de Dumnezeu și de frați are ca rod sfințirea, iar o viață sfințită are ca răsplată viața veșnică.
O viață neascultătoare de Dumnezeu și de frați are ca rod stricăciunea, iar ca sfârșit osânda veșnică.
Toată țintirea tuturor îndrumărilor și a poruncilor Sfântului Cuvânt este ca să ne învețe, să ne mustre, să ne îndrepte și să ne dea înțelepciune în neprihănire, pentru a-l face pe oricare om al lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice roadă bună și orice lucrare sfințitoare. Făcându-l astfel vrednic să moștenească la sfârșit viața veșnică (2 Timotei 3, 16-17).
De aceea orice om al lui Dumnezeu care își dorește cu adevărat viața veșnică, nu poate să nu țină seama de toate aceste învățături, mustrări și îndemnuri, fiindcă tocmai ascultarea de acestea îi aduce sfințirea vieții și răsplata veșniciei.
Ascultarea de toate aceste porunci este neapărat faptă și nu numai credință. Dacă numai le-ar crede cineva că sunt bune, dar nu le-ar mai împlini cu fapta sa, la ce i-ar mai folosi oare?
Dacă numai aș crede eu că drumul acesta mă duce acasă, dar n-aș osteni să merg cu picioarele mele pe el, aș mai ajunge eu oare vreodată acasă?
Dacă numai aș crede că pământul acesta poate aduce un rod bogat, dar n-aș munci cu mâinile mele pentru acest rod, aș mai ajunge eu oare să culeg ceva?
De ce oare nu se poate înțelege odată ce zadarnică este nădejdea care se pune pe mântuirea la începutul credinței, și nu pe osteneala de a o dobândi ca sfârșit al credinței, prin roadele unei vieți de sfințenie?
Să nu ne înșelăm singuri și cu atât mai mult să nu ne lăsăm înșelați de acei mincinoși promițători ai unei mântuiri de la începutul credinței, pe care ne-o vestesc și ne-o îmbie ei. Mântuirea lui Dumnezeu se primește la sfârșitul credinței, iar nu la începutul ei. Mântuirea aceasta nu este un cadou, ci este un rod.
Este rodul sfințirii, este rodul unei vieți născute din nou și duse în ascultarea rodnică de tot Cuvântul lui Dumnezeu. Este rodul unei vieți luminoase, care merge mereu crescând până la miezul zilei, după cum este scris...
Este răsplata după o muncă. Este premiul după o alergare. Este cununa după o biruință.
Unde s-a mai pomenit altfel? Unde s-a mai pomenit plată înainte de muncă, premiu înainte de alergare și cunună înainte de luptă?
Numai cu mântuirea să fie altfel? Este ea oare atât de ieftină, să n-aibă condiții?
Să nu ne înșelăm, căci mulți s-au înșelat și se mai înșală încă în privința asta! Singură sfințirea vieții, singură viața dusă la sfințire, are ca sfârșit răsplata mântuirii veșnice!
23 - Plata păcatului sau darul lui Dumnezeu
Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos ne-a spus că în lume vor veni mulți hristoși mincinoși, că vor vorbi în Numele Lui, că vor face chiar semne și minuni prin puterea lui Satana, spre a înșela pe toți cei care n-au rămas în adevăr și în dragoste, adică în învățătura cea adevărată și în părtășia frățească de la început (Matei 24, 24; 2 Tes. 2, 10; 1 Ioan 2, 24).
Fiecare om își are Hristosul pe care și-l merită.
Cine are un cuget curat, un duh smerit, o inimă sinceră, o minte sănătoasă, o umblare sfântă, o viață ascultătoare de Dumnezeu, acela Îl are pe Hristosul Cel Adevărat, Smerit, Iubitor, Luminos și Sfânt.
Cine are o inimă neascultătoare, o fire ambițioasă, o umblare dezbinătoare, o vorbire prefăcută sau vicleană, o viață răvășită și rătăcită, - acela are un hristos mincinos, înșelător și dubios, ca și el.
Chipul dumnezeului fiecăruia se oglindește pe chipul său sufletesc, se vede pe felul lui de viață, pe toată umblarea și lucrarea sa.
Dacă Hristosul Cel Adevărat este Dumnezeul și Stăpânul tău, tu vei fi ceva asemănător cu El. Vorba ta va semăna cu a Lui, inima ta, duhul tău, gândurile și cugetele tale vor fi asemenea cu alor Lui. Și tu vei merge pretutindeni lipit de El, după cum un magnet puternic duce lipit de el firul de fier pe care și l-a smuls din praful sau noroiul unde zăcuse înainte.
Plata păcatului nu este numai moartea cea trupească de la capătul zilelor celui păcătos. Și nici numai moartea în osânda și uitarea din existența cea veșnică, de după Judecata cea din Urmă... Ci este chiar și în această existență de dinainte de aceste două morți înfiorătoare, în această existență nefericită, care este mai urât mirositoare decât a unui hoit plin de viermi, cu atât mai mult cu cât spurcăciunea patimilor rele și scârboșenia urmărilor acestora sunt mai respingătoare decât haznaua și mai grețoase ca viermii din ea. Căci și păcatul târăște după el, în spurcăciune, pe omul lui - după cum își aduce scroafa purceii ei prin mocirlă, după ea!...
Viața veșnică se găsește numai în Isus Hristos, Domnul nostru, după cum lumina se găsește în soare sau sunetul în instrument.
Acela care trăiește în Hristos va fi totdeauna o lumină - și cine este un instrument, va avea totdeauna un sunet.
Trăirea în slujba lui Hristos îl face pe orice suflet să aibă un fel de a fi asemenea cu al lui Isus, după cum Eleazar, slujitorul lui Avraam, a avut același fel de a fi cu al stăpânului său. Între Avraam și Eleazar nici nu se putea vorbi de o deosebire, ca între un stăpân și un slujitor, ci de o împreună lucrare fericită, ca între doi prieteni și colaboratori ajunși ca niște frați, unul și una în totul, în lucrarea lor.
Iată ce dar fericit este viața veșnică pe care o dă Dumnezeu aceluia care s-a unit cu Isus și care prin toată străduința, munca și lupta vieții sale, a suit și suie neîncetat spre sfințire și lumină, unind o virtute cu alta, o binefacere cu alta, o roadă cu alta - până când harul lui Dumnezeu l-a trecut pe nesimțite din lumina de aici în lumina de Acolo, din viața de acum în viața veșnică și din mijlocul fraților în mijlocul îngerilor!
Domnul Duhul Sfânt să ne dea fiecăruia dintre noi mereu dorul și năzuința neîncetată spre aceasta, până o vom primi deplin și pe totdeauna!
Slavă veșnică Ție, Domnul și Dumnezeul nostru care ne-ai pus în față o făgăduință atât de fericită și ne-ai îndemnat mereu să dorim și să alergăm spre dobândirea ei!
Tu ai știut cât de slabi suntem noi și cât de mari sunt ispitele cu care avem fiecare dintre noi de luptat, pentru dobândirea acestui mare har. De aceea ne-ai promis tot ajutorul Tău fiecăruia dintre noi care vom dori și vom lupta cât sunt puterile noastre spre a-l avea.
Tu nu numai ne-ai arătat că toată această neprihănire și mântuire este darul jertfei și dragostei Tale față de noi, - dar că și ajutorul Tău, pentru ca noi să dobândim acest dar, este tot un dar al Tău. Nouă nu ni se cere decât dorința și voința sincere și necurmate, spre a le avea!
Oricine a avut această voință sinceră și și-a înnoit-o mereu, a ajuns să se bucure în Tine de acest dar nespus de mare, încă de pe acest pământ. Iar la capătul acestei existențe scurte, el a fost trecut prin Tine, Hristosul său, de care s-a alipit ca de un magnet puternic peste toată prăpastia morții, în chip fericit, în veșnica și strălucita existență din Cetatea Cerească, unde este Tronul Tău Etern, Dulcele nostru Mântuitor și Răscumpărător Isus Hristos. Tu în care ne-am încrezut și în care ne-am integrat total, prin iubire și sfințenie, dă-ne-o aceasta deplin!
Slavă veșnică Ție pentru acest mare și veșnic dar al dragostei și al Jertfei Tale pentru noi! Amin.