La Apostolul din Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor în pustie)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.
11. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.
12. Vreau să spun că fiecare din voi zice: “Eu sunt al lui Pavel!” “Şi eu, al lui Apolo!”
“Şi eu, al lui Chifa!” “Şi eu, al lui Hristos!”
13. Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?
14. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,
15. pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.
16. Da, am mai botezat şi casa lui Ştefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.
17. De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
10 - Pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos
Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu aşa nişte furtuni satanice şi aşa nişte cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minţi care să gândească la fel, nici două inimi care să simtă la fel, nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci fiecare vorbeşte în felul lui, crede în felul lui şi umblă în felul lui. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Nimănui nu-i mai pasă de nimic. Nici unul nu mai ţine seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Atunci Cuvântul şi Adevărul lui Dumnezeu sunt sucite şi răsucite fără nici o teamă, fraţii sunt dispreţuiţi fără nici o ruşine, dragostea e călcată fără nici o milă, Hristos este nesocotit fără nici o grijă, iar diavolul seceră fără nici o piedică.
O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea şi ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea şi adunarea lui Hristos!
Cum îşi bate joc atunci Satana de tot ce este al lui Dumnezeu! Şi ce urâtă dovadă dau în faţa lumii şi a necredincioşilor despre credinţa lor în Domnul nostru Isus Hristos, toţi acei care până atunci s-au lăudat peste tot că sunt lumina lumii şi sarea pământului!...
O astfel de vreme peste adunarea credincioşilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului. Este o întunecare a minţii tuturor. Este o prăbuşire în starea cea mai rea.
Şi totdeauna o astfel de stare este provocată de câte unul sau mai mulţi care n-au vegheat şi prin care a venit un păcat sau mai multe în mijlocul adunării Domnului.
De obicei vine un păcat trupesc, ca în adunarea din Corint, păcatul despre care spune Sf. Apostol la începutul capitolului 5.
Dar după acela au mai venit şi altele asemenea aceluia, cum se spune şi în capitolul 3, 3: zavistii, certuri şi dezbinări... Apoi îngâmfare, lăudăroşenie, neascultare...
De fapt totdeauna la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau fraţii lucrători ai Domnului. Ci la temelia tuturor dezbinărilor şi certurilor de partide din Biserica Domnului, este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăţia dragostei faţă de Hristos, iar cugetul stricat răstălmăceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi face dezbinări, din pricină că nu mai vede şi nu mai înţelege limpede, ochii lui fiind orbiţi de păcat.
Atunci cel care vede păcatul îl mustră, iar cel care îl face şi-l apără.
Şi unul şi altul spun fratelui mai mare, iar acela trebuie să ia o atitudine ori pentru unul, ori pentru altul.
Cel învinuit îşi caută nu pocăinţă, ci sprijinitori, şi se duce de spune altui frate lucrător, ducând vorbele de la unul despre altul...
Şi astfel se creează partidele, apoi zavistiile, apoi dezbinările, ura şi nimicirea.
Dacă nu intervine harul lui Dumnezeu care ori printr-o mijlocire puternică a unui apostol plin de Duhul Sfânt îi scutură, îi cutremură, îi trezeşte şi îi întoarce înapoi prin pocăinţă la starea sănătoasă de la început, ori dacă nu, vine o nuia a lui Dumnezeu prin vreo pedeapsă peste toţi;
deci dacă nu intervine una sau alta dintre aceste două mijloace, atunci în curând urmarea şi sfârşitul înseamnă nimicirea tuturor.
O, câţi s-au pierdut în felul acesta!
În cazul descris acum, în Biserica corintenilor a intervenit bunătatea lui Dumnezeu, prin cuvântul dureros de mişcător şi cutremurător de aspru al Sfântul Apostol Pavel.
Trimesul lui Dumnezeu vine în mijlocul taberelor frăţeşti, care se sfâşiau cu vrăjmăşie una pe alta, şi - cum poruncea altădată duhurilor necurate să iese din cei stăpâniţi de ele - el strigă acum fraţilor: În Numele Domnului Isus Hristos, vă poruncesc să ascultaţi!... Să iese din voi şi dintre voi duhul dezbinărilor, al vorbirilor felurite, al certurilor şi al zavistiei!
O, de câte lacrimi, de câte rugăciuni, de câte cuvinte zguduitoare, de câte argumente dureroase, de câte dovezi de dragoste zdrobită a fost nevoie din partea sfântului om al lui Dumnezeu ca să le poată trezi conştiinţa lor adormită de păcate! Ca să le poată deschide ochii minţii sănătoase, lipiţi de cleiul păcatului. Şi să le străpungă inima învârtoşată de tot, pentru a-i salva de la pierzarea îngrozitoare în care se prăbuşiseră!
Dacă n-ar fi fost aceste suferinţe ale părintelui lor sufletesc pentru ei, poate că nici nu s-ar mai pomeni astăzi nici despre corinteni, cum nu se pomeneşte despre atâţia care cândva şi cândva, erau nişte suflete şi nişte adunări ca nişte grădini ale lui Dumnezeu. Dar mai târziu au fost pustiite de păcat ca nişte Sodome.
Dragii mei fraţi care aţi ajuns şi voi într-o stare asemănătoare cu aceea în care erau fraţii şi surorile din Corint, în vremea când Domnul le trimitea înştiinţarea acestei epistole, vă rugăm în Numele Domnului nostru Isus Hristos, treziţi-vă!
Treziţi-vă cu un ceas mai devreme! Treziţi-vă cu toţii şi treziţi-vă bine!
Vă rog să recitiţi fiecare în genunchi şi cu lacrimi această epistolă a lui Dumnezeu, căci din genunchi şi cu lacrimi a fost scrisă şi ea. După cum le adevereşte scriitorul ei însuşi: V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi...
Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi, cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult... (2 Cor. 2, 4-11).
Şi faceţi şi voi cum au făcut fraţii corinteni, după ce au primit înştiinţarea Domnului prin Apostolul Său.
O, ce frumos le scrie el: Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău...
Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău... totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă... În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, ea aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată... Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie, ce frică, ce dorinţă aprinsă, ce râvnă, ce pedeapsă!... (2 Cor. 7, 8-11).
Iată drumul cel bun pentru ieşirea din stări de acestea. Iată drumul pe care trebuie să-l luăm de fiecare dată când, undeva se ajunge în astfel ce necaz.
Ferice de cine face aşa şi nu altfel. E singura salvare.
În Numele Domnului nostru Isus Hristos vă rugăm şi noi fraţilor, ascultaţi acest îndemn şi faceţi aşa şi voi!
11 - Am aflat despre voi
Nimic pe lumea asta nu poate rămâne ascuns: nici dragostea, nici ura, nici binele, nici răul, nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată şi altcineva să-l vadă şi să-l spună.
De fiecare dată când un suflet este ispitit să cadă în vreun păcat, cel care vede căderea aceasta, sau numai i se pare că este cădere, va fi şi el ispitit să vorbească despre ea.
Cel care cade în prima ispită, nu trebuie să se supere pe cel care, din vina sa, cade şi el într-a doua ispită.
Dar acela care vede pe fratele său căzând, nu trebuie nici să râdă, nici să se bucure, cum de fapt se întâmplă de cele mai multe ori când cade cineva... Ci să alerge să-l ajute, ca să se scoale şi să se spele de noroi sau de sânge...
Mântuitorul spune aşa: Dacă fratele tău păcătuieşte, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.
Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău... Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi...
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii.
Şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş (Matei 18, 15-17).
Ai Cloei din Corint, aşa trebuie să fi făcut. Au văzut că starea de acolo a ajuns foarte rea. Poate că vor fi mustrat păcatul pe care îl vedeau, dar fără nici un folos. În loc ca acei care-l făceau să se îndrepte, vor fi sărit la ei cu învinuiri şi cu mustrări: că n-au dragoste să acopere... că n-au drept să judece... Şi altele de felul acesta, cum se întâmplă şi acum atât de des...
Dar ei au ascultat de Cuvântul Domnului şi n-au acoperit păcatul, până când n-ar mai fi putut fi nici o salvare. Ci s-au dus îndată să spună, nu la lume, pentru a se vorbi de rău Lucrarea Domnului, ci la Apostolul lui Dumnezeu, care trebuia să ştie aceste lucruri, pentru a face totul ca ele să fie îndreptate.
Ce bine este când într-o biserică, într-o adunare, într-o familie, mai sunt şi suflete care nu se lasă ispitite. Care nu se lasă târâte în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaştina comună. Care când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc şi luptă cu toate puterile lor contra răului...
Ce bine pentru o casă când veghează cineva în ea! Acela care nu doarme, vede hoţul când vine, strigă şi nu lasă să spargă, să fure şi să prăpădească...
Fraţi iubiţi care sunteţi ochiul trupului lui Hristos, vegheaţi asupra celor peste care v-a pus Duhul Sfânt veghetori!
Pe voi înşivă păziţi-vă curaţi de orice întinăciune a cărnii sau a duhului; vegheaţi şi asupra altora să nu se întineze. Iar dacă aţi văzut undeva o primejdie de păcat, nu tăceţi, nu acoperiţi, ci vorbiţi. Vorbiţi mai întâi Domnului, cu rugăciune fierbinte şi îndurerată despre sufletul primejduit...
Apoi vorbiţi cu el, pentru a-l trezi.
Iar după aceea vorbiţi cu cei care pot ajuta mai mult ca voi la salvarea sufletului şi a situaţiei din primejdie.
Nu vorbiţi lumii despre fraţi.
Nu vorbiţi cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiţi bârfind, judecând, clevetind, până când nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuire, - şi nu spre pierzare!
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.
Când după toate încercările nereuşite sufletul căzut nu vrea şi nu vrea deloc să asculte, atunci el se dovedeşte un fiu al pierzării. Şi atunci rupe-o hotărât cu el, cum spune Scriptura. Ca să nu te faci şi tu vinovat de păcatul neascultării lui.
12 - Fiecare... zice
În vremile binecuvântate ale credinţei, unul zice - şi toţi ceilalţi ascultă.
În vremile rele ale credinţei, fiecare zice - şi nimeni nu ascultă!...
Când dragostea este fierbinte într-o adunare frăţească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simţire, toate minţile au un gând...
Şi câtă vreme această dragoste fierbinte întreţine între ai Domnului această atmosferă sfântă de lucrare şi rodire frumoasă, atâta vreme nu este nevoie nici de vânturi aspre şi nici de încercări apăsătoare peste ea. Fiindcă totul se poate face în bucurie şi în pace.
Dar când această unitate între fraţi nu se face, sau nu se mai menţine în condiţii de vremuri senine, atunci bunătatea şi grija Domnului Isus pot face să vină şi cernerea. Cum se spune în Cântarea Cântărilor 4, 16: Scoală-te crivăţule! Vino vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure miresmele din ea... Ca să intre Iubitul meu în grădina Lui şi să mănânce din roadele ei alese...
Dumnezeu poate să stârnească necazuri din afară, pentru a linişti pe cele dinăuntru.
Poate să-i ridice pe vrăjmaşi, pentru a-i face pe fraţi să se împace.
Poate aduce peste ei despărţire, pentru a-i face să se dorească iarăşi acei care au ajuns să nu se mai poată privi unul pe altul.
Nu vom şti niciodată să mulţumim lui Dumnezeu îndeajuns pentru lucrarea binefăcătoare pe care a făcut-o în multe adunări crivăţul rece şi vântul dogoritor al suferinţelor, al prigonirilor, al depărtărilor...
Atunci când unii au fost luaţi şi duşi departe,
alţii plecaţi în mormânt,
alţii împiedicaţi în alte feluri - şi ochii nu s-au mai văzut - au început să picure lacrimile amarelor păreri de rău, plânsul dureroasei pocăinţe, suspinele sfâşietoarelor regrete pentru toate relele trecutului.
Şi din ele au început apoi să se pârguiască din nou roadele scumpe şi dulci ale dragostei de Dumnezeu, ale dorului de fraţi, ale ostenelilor pentru unitatea şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.
Ce nu putuseră face fraţii, iată, au făcut vrăjmaşii.
Ce nu putuse face pacea, a făcut frământarea şi necazul.
Ce nu putuse face Zefirul cel cald, a făcut crivăţul cel rece.
Şi ce nu putuse face îmbrăţişarea, au făcut singurătăţile.
Fiindcă atunci când fiecare zice, în loc să tacă,
şi fiecare se îndoapă, când trebuie să postească,
şi fiecare doarme, în loc să se roage,
şi fiecare cântă, în loc să suspine,
şi fiecare face partidă, în loc să facă unitate, -
e dovada că numai Dumnezeu mai poate să-i salveze pe toţi de la pierzare.
Prin intervenţia Lui de foc. Fiindcă de nimeni altcineva acolo nu se mai ascultă.
Atunci vino, crivăţule aspru!...
Atunci suflă, vânt dogoritor,
până vor începe să curgă miresmele lacrimilor sfinte... şi vor aduce iarăşi pacea dragostei cereşti!
13 - Hristos a fost împărţit?
Când toate puterile păcatului sunt unite în lupta lor contra lui Hristos, nu există o crimă mai mare şi o mai mare pagubă contra lui Dumnezeu, decât dezbinarea Bisericii Lui. Dezbinarea Lucrării Lui. Dezbinarea învăţăturii şi credinţei Lui.
Şi totuşi cât de viclean este diavolul şi cum a izbutit el să dezbine Lucrarea Evangheliei lui Hristos, chiar cu versete alese din Cuvântul Lui Cel Sfânt. Şi chiar în numele dragostei şi al adevărului Său!
Într-adevăr, nici cu o altă metodă n-ar fi reuşit Satana să facă atât de mult rău contra mântuirii aduse de Domnul Isus, decât cu metoda răstălmăcirii Adevărului Său Sfânt.
Nici o altă putere decât adevărurile mincinoase n-ar mai putea strica aşa de mult Adevărul adevărat.
Şi nici o altă uneltire n-ar fi reuşit să-i dezbine pe fraţi decât cea a prefăcătoriei, a dragostei făţarnice... a iubirii false cu vorba şi cu cântarea. Dar a uneltirii cu fapta, contra iubirii adevărate.
E de atâta mirare cum pot unii oameni să vină sau să stea în Lucrarea lui Dumnezeu şi să n-aibă nici duhul şi nici învăţătura acestei Lucrări!
E şi mai de mirare cum pot vorbi aceştia de sinceritatea inimii, când ei au o inimă prefăcută;
de ascultarea frăţească - şi ei nu ascultă de nimeni;
de umblarea în adevăr, când ei umblă în ascuns;
de părtăşia frăţească, când ei uneltesc cu străinii tocmai împotriva fraţilor, a învăţăturii frăţeşti, a adunării frăţeşti, a dragostei frăţeşti...
Ce mai rămâne din toată vorbăria lor despre Hristosul Cel Adevărat, când toată lucrarea lor foloseşte numai hristoşilor mincinoşi?
Ce rost mai are toată umblarea lor între fraţi, dacă pe urma lor nu rămâne decât dezbinarea, cearta, clevetirea şi amărăciunea rătăcirilor, a răstălmăcirilor, a zavistiilor?
Ce duhuri le vorbesc oamenilor acestora?
Ce puteri îi poartă?
Şi ce răsplată îi aşteaptă?
O, suflete care mai aveţi vreo temere de Dumnezeu, deschideţi-vă ochii şi priviţi bine ce vremuri trăiţi!
Nu vedeţi voi cum s-a întins păcatul şi cum nefericeşte el şi trupurile şi sufletele oamenilor?
Nu vedeţi voi cât de mult a pierdut credinţa, s-a răcit dragostea şi s-a stins duhul din Biserica lui Hristos?
Nu vedeţi voi cu ce putere lucrează moartea, păcatul şi diavolul în lume?
Nu vedeţi voi ce unite sunt aceste puteri nimicitoare de lumină, de unitate, de curăţie şi de adevăr?
Atunci de ce nu puteţi vedea şi îndărătul lucrării voastre pe diavolul, care vă ispiteşte să stricaţi învăţătura, pentru ca să dezbinaţi credinţa?
De ce nu vedeţi în glasul care vă vorbeşte, vocea cea şireată a diavolului, care se preface a fi Hristos, pentru ca să vă îngâmfaţi, să nu ascultaţi, să dezbinaţi?
Nu vorbăria voastră, ci rezultatul ei ar trebui să-l vedeţi.
Nu cereţi fraţilor să aibă dragoste faţă de voi, când voi faceţi aşa fapte de ură contra Lucrării lui Dumnezeu!
Nu vă miraţi că îngăduinţa fraţilor nu vă mai poate răbda umblarea şi purtarea voastră. Ci să vă miraţi cum de vă mai rabdă îngăduinţa lui Dumnezeu cu astfel de fapte între ai Lui!
Nu! Hristos n-a fost împărţit. Şi nici nu va fi împărţit El niciodată.
Nu poate Hristos avea o sută de trupuri, o mie de culte, zece mii de Evanghelii...
Hristos are numai un Trup, numai o Biserică, numai o Evanghelie. Şi din această Biserică a Lui fac parte numai cei care trăiesc cu fapta şi adevărul voia Lui, Cuvântul Lui, Duhul Lui. În adunarea şi biserica cea drept credincioasă în care i-a născut Dumnezeu din părinţii lor trupeşti şi din cei sufleteşti.
În această biserică şi adunare, în această învăţătură şi credinţă, în acest adevăr şi în această dragoste - trebuie să rămână cu Dumnezeu oricine vrea să-şi mântuiască sufletul său, după cum a învăţat de la început (1 Ioan 2, 24).
Fără să-şi mai împartă credinţa şi colo şi colo.
Fără să-şi mai împartă inima şi cu o adunare şi cu alta.
Fără să-şi mai împartă mintea şi cu o învăţătură şi cu alta.
Fără să-şi mai împartă umblările şi pe o cale şi pe alta...
Cine face astfel de lucruri păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt a cărui Lucrare o dezbină... Şi calcă în picioare Sângele lui Hristos, a cărui Jertfă o nesocoteşte.
Şi atunci să nu se mire că-l aşteaptă osânda veşnică.
14 - N-am botezat pe nimeni
O, cu ce mâini curate şi cu ce cuget curat trebuie să umble un adevărat slujitor al lui Dumnezeu în toate privinţele printre oameni, printre duhuri şi printre ispite! Cu câtă înţelepciune trebuie să se păzească acela care doreşte să poată sta oricând cu faţa curată înaintea lui Dumnezeu care îi cercetează cugetul! Şi înaintea oamenilor, care sunt gata să-i învinuiască şi cele mai nevinovate gânduri!
Pentru că omul care a cunoscut odată pe Dumnezeu, dar apoi a căzut din harul Său, a căpătat ceva din şiretenia diavolului în a şti cum să învinuiască nu numai pe altul de păcatul său, dar chiar şi pe Dumnezeu!
Iată cum erau ispitiţi acum unii din Corint să învinuiască până şi pe Sfântul Pavel, că şi el ar face partidă, cu cei pe care i-a botezat el printre ei.
Desigur că şi printre cei din Corint erau unii care fuseseră botezaţi în grabă şi primiţi în adunare numai după o predare formală şi grăbită. Cum se întâmplă cu mulţi şi în Lucrarea Oastei Domnului.
Sunt unii dintre lucrătorii dubioşi, care pentru a-şi face publicitate personală şi pentru a-şi câştiga o faimă de mari evanghelişti, fac prin adunările Oastei atâtea nesuferite chemări la hotărâre, încât îţi este de-a dreptul groază şi silă să-i asculţi cât tot stăruie: Predaţi-vă, predaţi-vă, predaţi-vă!...
Ba sunt unii care şi aranjează dinainte cu unele suflete uşuratice sau necinstite, ca la chemarea lui, să iese repede în faţă şi să se predea Domnului. Astfel, unul era mereu dus de apostolul lui peste tot şi se tot preda Domnului de câte ori chema la predare cel care îl plătea pentru asta, numai ca să-i facă lui faimă de vorbitor bun, peste tot unde avea interes să se ducă.
Astfel de botezaţi, aduşi în grabă şi cu grămada în Lucrarea lui Dumnezeu, au fost şi sunt şi astăzi acei care bagă cu ei lumea în adunare şi păcatul în Evanghelie.
Aceştia sunt cei care, nefiind născuţi din nou, creează peste tot certuri, zavistii şi dezbinări.
Câţi de aceştia, botezaţi de către un Diotref sau de câte un Alexandru Căldărarul, sunt şi astăzi o nenorocire şi o pacoste pe Lucrarea lui Dumnezeu!...
Frate, pe câţi ai botezat tu?...
Acum uită-te bine la faptele lor în Lucrarea lui Dumnezeu şi gândeşte-te că ţi-ai pus mâinile peste ei cu grabă şi i-ai băgat nenăscuţi din nou în Lucrarea Domnului, te-ai făcut şi tu părtaş la păcatele lor. Şi vei purta şi tu vina şi osânda alături de ei (1 Timotei 5, 21-22).
Fereşte-te a te mai grăbi să botezi. A chema prea stăruitor şi prea grăbit sufletele să se predea neapărat la chemarea ta. Nu cumva să fie aceştia numai nişte chemaţi ai tăi - şi nu ai Domnului. Nişte botezaţi ai tăi - şi nu ai Domnului Isus. Nişte născuţi de tine - şi nu nişte născuţi de Duhul Sfânt (Ioan 1, 13).
Teme-te, teme-te de păcatele tale, dar teme-te şi de ale altora, pe care le-ar face ei în contul tău. Căci de ale tale poţi să te fereşti sau să te pocăieşti dacă le-ai făcut. Dar cum te vei putea feri sau pocăi de ale lor?
Părintele Iosif povesteşte că odată, un vrăjmaş al Oastei îi arăta pe unul care îşi zicea ostaş, în timp ce era beat, şi i-a zis:
- Uite, părinte Trifa pe ostaşul dumitale! Îl vezi cum abia se mai poate ţine pe picioare de beat?
- Bine zici că este ostaşul meu, - răspunse părintele Iosif - că dacă ar fi ostaşul Domnului, atunci n-ar umbla aşa!
Cei din Corint poate că în mare parte aşa erau. Erau mai mult ai lui Pavel, ai lui Apolo, ai lui Chifa, - decât ai lui Hristos. Căci dacă ar fi fost ai lui Hristos, n-ar fi făcut rău.
Sfântul Pavel se cercetează pe cine a băgat el în adunare. Şi îşi aduce aminte numai de Crisp şi de Gaiu...
O, ce fraţi buni au fost Crisp şi Gaiu! Dacă ar fi fost mulţi ca ei în Corint, nu s-ar fi întâmplat lucruri ca acelea mustrate la ceilalţi.
Încă odată frate lucrător al Domnului: fii cu băgare de seamă şi nu forţa intrarea în adunarea Domnului a nimănui! Lasă să-i forţeze mai mult cugetul lor, Cuvântul Domnului şi Duhul Sfânt, decât stăruinţele tale!...
Ca nu cumva să bagi şi tu în Lucrarea Domnului, nu nişte peşti curaţi, ci nişte animale necurate: şerpi, şopârle, broaşte, vipere duhovniceşti, care apoi să facă din Casa Domnului o sinagogă a Satanei...
În Ziua Judecăţii Domnul te va osândi şi pe tine, cu ei cu tot, pentru că tu ai fost acela care i-ai băgat în Casa Domnului, înlesnindu-le s-o spurce şi s-o învenineze.
Băgaţi bine de seamă că aproape nici unul dintre cei care au ajuns dezbinători şi tulburători în Lucrarea Domnului, n-au venit pe cale cinstită în Lucrarea aceasta. Totdeauna e ceva dubios în felul cum au apărut ei în mijlocul adunării frăţeşti... Aproape despre nici unul nu se ştie nimic precis:
când s-au predat ei Domnului;
cine a fost martor la legământul lor;
cine i-a primit în Lucrare
şi când au intrat în ea...
Numai te-ai pomenit cu ei în fruntea mesei, învăţând, poruncind, conducând...
Apoi, în fruntea dezbinării sau a tulburătorilor...
Pe unii te pomeneşti, tot aşa, că-i vezi făcând fapte de aşa grozăvie, cum nici păgânii nu fac... După aceea dispar pentru o vreme, spre a reapărea, tot în frunte, în alte părţi.
Iar sufletele lesne crezătoare îi primesc din nou şi îi urmează, fiindcă se uită numai la gurile lor pline de vicleşug şi de versete, pe care ştiu să le răstălmăcească tocmai cum le convine lor...
Şi până ce Însuşi Dumnezeul Cel Viu pe care Îl batjocoresc nu-i trăsneşte cumva, până atunci ei continuă să-şi facă interesele lor blestemate. Şi ale diavolului care i-a băgat şi care îi ţine în Lucrarea Domnului.
Viule Dumnezeu, ajungă răbdarea Ta pentru cei de care nu-i nici o nădejde să se mai îndrepte. Dar sunt o mie de temeri că vor face tot mai mult rău!...
17 - Hristos nu m-a trimes să botez
Frate adevărat, ia seama!... Hristos nu te-a trimis să faci partidă şi prozeliţi, ci te-a trimis să propovăduieşti Evanghelia Lui cu toată evlavia, curăţia şi dragostea. Şi apoi ajunge o singură chemare la sfârşit, pentru cei în inima cărora a lucrat Duhul şi Cuvântul Sfânt, tot timpul adunării.
Toţi cei rânduiţi să capete viaţa veşnică vor veni atunci nu forţaţi de insistenţele tale, ci atraşi de dragostea lui Dumnezeu.
Aceştia vor veni prin uşa naşterii din nou şi nu vor sări peste gard sau nu vor intra pe uşa din dos.
Iar cei care vor veni aşa, născuţi, iar nu făcuţi, aceia nu vor crea probleme niciodată în Lucrarea Domnului. Nu vor fi certăreţi, îngâmfaţi, neascultători şi prefăcuţi, ci vor fi fraţi adevăraţi şi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu.
Frate adevărat, nu umbla să botezi sau să te mai botezi... Aşa fac numai copiii din desfrânare duhovnicească, iar nu cei născuţi în chip curat şi sănătos, din Mâna cea bună a învăţăturii noastre adevărate. Şi din Tatăl Cel Iubitor al credinţei noastre dintâi.
Nu-ţi pune cu grabă mâinile peste nimeni. Iar când totuşi primeşti în familia Domnului pe un suflet care se predă lui Dumnezeu, caută ca acest suflet să fie cu adevărat unul născut, iar nu făcut.
În felul acesta, cei pe care îi vei aduce tu vor fi cu adevărat fii ai zilei şi nu ai nopţii.
Ai păcii şi nu ai vrajbei. Ai unităţii iar nu ai dezbinării.
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!...
Slavă veşnică Ţie Domnul şi Dumnezeul nostru, Stăpânul Viei Tale şi Părintele Familiei Sfinte în care ne-ai chemat şi în care ne-ai născut din nou, rânduindu-ne să aducem roade - şi roada noastră să rămână.
Te rugăm, Domnul şi Dumnezeul nostru, să ai milă de noi toţi când vor veni peste adunarea şi familia noastră vremuri de cernere satanică şi vânturi de dezbinări şi tulburare, aduse de diavolul prin uneltele lui strecurate cu vicleşug printre noi.
Trimite-ne atunci un sol al Tău plin de putere şi de iubire, care să ne trezească şi să ne întoarcă iarăşi la drumul cel bun al pocăinţei şi al unităţii... Pentru ca Satana să n-aibă nici un câştig de la noi.
Deschide bine Doamne Isuse ochii celor care veghează asupra intrării în Casa Ta, pentru a nu chema şi a nu lăsa să intre în ea oameni nenăscuţi din nou, oameni neduhovniceşti, suflete pline de ascunzişuri şi de prefăcătorie, prin care Satana să facă numai rău Numelui Tău şi Lucrării Tale.
Iar pe cei care au intrat şi nu vor nici să plece şi nici să se îndrepte după învăţătura Ta şi după unitatea fraţilor, Te rugăm Doamne scoate-i Tu Însuţi cum vei şti Tu, fiindcă ei nu vor să mai ţină seama de nimeni şi de nimic, decât de ambiţiile lor şi de scopurile diavolului care vrea nimicirea Lucrării Tale.
Te rugăm cu inima cea mai îndurerată Doamne Isuse pentru tot răul şi paguba pe care le-a suferit acum Lucrarea Ta din pricina lor. Şi pentru tot ce ar putea să mai sufere mai departe.
Ridică-Te şi nu-i mai lăsa! Amin.