La Apostolul din Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor în pustie)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
10. Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.
11. Căci, fraților, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.
12. Vreau să spun că fiecare din voi zice: “Eu sunt al lui Pavel!” “Și eu, al lui Apolo!”
“Și eu, al lui Chifa!” “Și eu, al lui Hristos!”
13. Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?
14. Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp și Gaiu,
15. pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu.
16. Da, am mai botezat și casa lui Ștefana; încolo, nu știu să mai fi botezat pe altcineva.
17. De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
10 - Pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos
Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu așa niște furtuni satanice și așa niște cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minți care să gândească la fel, nici două inimi care să simtă la fel, nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci fiecare vorbește în felul lui, crede în felul lui și umblă în felul lui. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Nimănui nu-i mai pasă de nimic. Nici unul nu mai ține seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Atunci Cuvântul și Adevărul lui Dumnezeu sunt sucite și răsucite fără nici o teamă, frații sunt disprețuiți fără nici o rușine, dragostea e călcată fără nici o milă, Hristos este nesocotit fără nici o grijă, iar diavolul seceră fără nici o piedică.
O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea și ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea și adunarea lui Hristos!
Cum își bate joc atunci Satana de tot ce este al lui Dumnezeu! Și ce urâtă dovadă dau în fața lumii și a necredincioșilor despre credința lor în Domnul nostru Isus Hristos, toți acei care până atunci s-au lăudat peste tot că sunt lumina lumii și sarea pământului!...
O astfel de vreme peste adunarea credincioșilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului. Este o întunecare a minții tuturor. Este o prăbușire în starea cea mai rea.
Și totdeauna o astfel de stare este provocată de câte unul sau mai mulți care n-au vegheat și prin care a venit un păcat sau mai multe în mijlocul adunării Domnului.
De obicei vine un păcat trupesc, ca în adunarea din Corint, păcatul despre care spune Sf. Apostol la începutul capitolului 5.
Dar după acela au mai venit și altele asemenea aceluia, cum se spune și în capitolul 3, 3: zavistii, certuri și dezbinări... Apoi îngâmfare, lăudăroșenie, neascultare...
De fapt totdeauna la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau frații lucrători ai Domnului. Ci la temelia tuturor dezbinărilor și certurilor de partide din Biserica Domnului, este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăția dragostei față de Hristos, iar cugetul stricat răstălmăcește Cuvântul lui Dumnezeu și face dezbinări, din pricină că nu mai vede și nu mai înțelege limpede, ochii lui fiind orbiți de păcat.
Atunci cel care vede păcatul îl mustră, iar cel care îl face și-l apără.
Și unul și altul spun fratelui mai mare, iar acela trebuie să ia o atitudine ori pentru unul, ori pentru altul.
Cel învinuit își caută nu pocăință, ci sprijinitori, și se duce de spune altui frate lucrător, ducând vorbele de la unul despre altul...
Și astfel se creează partidele, apoi zavistiile, apoi dezbinările, ura și nimicirea.
Dacă nu intervine harul lui Dumnezeu care ori printr-o mijlocire puternică a unui apostol plin de Duhul Sfânt îi scutură, îi cutremură, îi trezește și îi întoarce înapoi prin pocăință la starea sănătoasă de la început, ori dacă nu, vine o nuia a lui Dumnezeu prin vreo pedeapsă peste toți;
deci dacă nu intervine una sau alta dintre aceste două mijloace, atunci în curând urmarea și sfârșitul înseamnă nimicirea tuturor.
O, câți s-au pierdut în felul acesta!
În cazul descris acum, în Biserica corintenilor a intervenit bunătatea lui Dumnezeu, prin cuvântul dureros de mișcător și cutremurător de aspru al Sfântul Apostol Pavel.
Trimesul lui Dumnezeu vine în mijlocul taberelor frățești, care se sfâșiau cu vrăjmășie una pe alta, și - cum poruncea altădată duhurilor necurate să iese din cei stăpâniți de ele - el strigă acum fraților: În Numele Domnului Isus Hristos, vă poruncesc să ascultați!... Să iese din voi și dintre voi duhul dezbinărilor, al vorbirilor felurite, al certurilor și al zavistiei!
O, de câte lacrimi, de câte rugăciuni, de câte cuvinte zguduitoare, de câte argumente dureroase, de câte dovezi de dragoste zdrobită a fost nevoie din partea sfântului om al lui Dumnezeu ca să le poată trezi conștiința lor adormită de păcate! Ca să le poată deschide ochii minții sănătoase, lipiți de cleiul păcatului. Și să le străpungă inima învârtoșată de tot, pentru a-i salva de la pierzarea îngrozitoare în care se prăbușiseră!
Dacă n-ar fi fost aceste suferințe ale părintelui lor sufletesc pentru ei, poate că nici nu s-ar mai pomeni astăzi nici despre corinteni, cum nu se pomenește despre atâția care cândva și cândva, erau niște suflete și niște adunări ca niște grădini ale lui Dumnezeu. Dar mai târziu au fost pustiite de păcat ca niște Sodome.
Dragii mei frați care ați ajuns și voi într-o stare asemănătoare cu aceea în care erau frații și surorile din Corint, în vremea când Domnul le trimitea înștiințarea acestei epistole, vă rugăm în Numele Domnului nostru Isus Hristos, treziți-vă!
Treziți-vă cu un ceas mai devreme! Treziți-vă cu toții și treziți-vă bine!
Vă rog să recitiți fiecare în genunchi și cu lacrimi această epistolă a lui Dumnezeu, căci din genunchi și cu lacrimi a fost scrisă și ea. După cum le adeverește scriitorul ei însuși: V-am scris cu multă mâhnire și strângere de inimă, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi...
Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toți, cel puțin în parte, ca să nu spun prea mult... (2 Cor. 2, 4-11).
Și faceți și voi cum au făcut frații corinteni, după ce au primit înștiințarea Domnului prin Apostolul Său.
O, ce frumos le scrie el: Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău...
Și chiar dacă mi-ar fi părut rău... totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință... În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, ea aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată... Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie, ce frică, ce dorință aprinsă, ce râvnă, ce pedeapsă!... (2 Cor. 7, 8-11).
Iată drumul cel bun pentru ieșirea din stări de acestea. Iată drumul pe care trebuie să-l luăm de fiecare dată când, undeva se ajunge în astfel de necaz.
Ferice de cine face așa și nu altfel. E singura salvare.
În Numele Domnului nostru Isus Hristos vă rugăm și noi fraților, ascultați acest îndemn și faceți așa și voi!
11 - Am aflat despre voi
Nimic pe lumea asta nu poate rămâne ascuns: nici dragostea, nici ura, nici binele, nici răul, nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată și altcineva să-l vadă și să-l spună.
De fiecare dată când un suflet este ispitit să cadă în vreun păcat, cel care vede căderea aceasta, sau numai i se pare că este cădere, va fi și el ispitit să vorbească despre ea.
Cel care cade în prima ispită, nu trebuie să se supere pe cel care, din vina sa, cade și el într-a doua ispită.
Dar acela care vede pe fratele său căzând, nu trebuie nici să râdă, nici să se bucure, cum de fapt se întâmplă de cele mai multe ori când cade cineva... Ci să alerge să-l ajute, ca să se scoale și să se spele de noroi sau de sânge...
Mântuitorul spune așa: Dacă fratele tău păcătuiește, du-te și mustră-l între tine și el singur.
Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău... Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși...
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii.
Și dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș (Matei 18, 15-17).
Ai Cloei din Corint, așa trebuie să fi făcut. Au văzut că starea de acolo a ajuns foarte rea. Poate că vor fi mustrat păcatul pe care îl vedeau, dar fără nici un folos. În loc ca acei care-l făceau să se îndrepte, vor fi sărit la ei cu învinuiri și cu mustrări: că n-au dragoste să acopere... că n-au drept să judece... Și altele de felul acesta, cum se întâmplă și acum atât de des...
Dar ei au ascultat de Cuvântul Domnului și n-au acoperit păcatul, până când n-ar mai fi putut fi nici o salvare. Ci s-au dus îndată să spună, nu la lume, pentru a se vorbi de rău Lucrarea Domnului, ci la Apostolul lui Dumnezeu, care trebuia să știe aceste lucruri, pentru a face totul ca ele să fie îndreptate.
Ce bine este când într-o biserică, într-o adunare, într-o familie, mai sunt și suflete care nu se lasă ispitite. Care nu se lasă târâte în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaștina comună. Care când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc și luptă cu toate puterile lor contra răului...
Ce bine pentru o casă când veghează cineva în ea! Acela care nu doarme, vede hoțul când vine, strigă și nu lasă să spargă, să fure și să prăpădească...
Frați iubiți care sunteți ochiul trupului lui Hristos, vegheați asupra celor peste care v-a pus Duhul Sfânt veghetori!
Pe voi înșivă păziți-vă curați de orice întinăciune a cărnii sau a duhului; vegheați și asupra altora să nu se întineze. Iar dacă ați văzut undeva o primejdie de păcat, nu tăceți, nu acoperiți, ci vorbiți. Vorbiți mai întâi Domnului, cu rugăciune fierbinte și îndurerată despre sufletul primejduit...
Apoi vorbiți cu el, pentru a-l trezi.
Iar după aceea vorbiți cu cei care pot ajuta mai mult ca voi la salvarea sufletului și a situației din primejdie.
Nu vorbiți lumii despre frați.
Nu vorbiți cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiți bârfind, judecând, clevetind, până când nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuire, - și nu spre pierzare!
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.
Când după toate încercările nereușite sufletul căzut nu vrea și nu vrea deloc să asculte, atunci el se dovedește un fiu al pierzării. Și atunci rupe-o hotărât cu el, cum spune Scriptura. Ca să nu te faci și tu vinovat de păcatul neascultării lui.
12 - Fiecare... zice
În vremile binecuvântate ale credinței, unul zice - și toți ceilalți ascultă.
În vremile rele ale credinței, fiecare zice - și nimeni nu ascultă!...
Când dragostea este fierbinte într-o adunare frățească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simțire, toate mințile au un gând...
Și câtă vreme această dragoste fierbinte întreține între ai Domnului această atmosferă sfântă de lucrare și rodire frumoasă, atâta vreme nu este nevoie nici de vânturi aspre și nici de încercări apăsătoare peste ea. Fiindcă totul se poate face în bucurie și în pace.
Dar când această unitate între frați nu se face, sau nu se mai menține în condiții de vremuri senine, atunci bunătatea și grija Domnului Isus pot face să vină și cernerea. Cum se spune în Cântarea Cântărilor 4, 16: Scoală-te crivățule! Vino vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure miresmele din ea... Ca să intre Iubitul meu în grădina Lui și să mănânce din roadele ei alese...
Dumnezeu poate să stârnească necazuri din afară, pentru a liniști pe cele dinăuntru.
Poate să-i ridice pe vrăjmași, pentru a-i face pe frați să se împace.
Poate aduce peste ei despărțire, pentru a-i face să se dorească iarăși acei care au ajuns să nu se mai poată privi unul pe altul.
Nu vom ști niciodată să mulțumim lui Dumnezeu îndeajuns pentru lucrarea binefăcătoare pe care a făcut-o în multe adunări crivățul rece și vântul dogoritor al suferințelor, al prigonirilor, al depărtărilor...
Atunci când unii au fost luați și duși departe,
alții plecați în mormânt,
alții împiedicați în alte feluri - și ochii nu s-au mai văzut - au început să picure lacrimile amarelor păreri de rău, plânsul dureroasei pocăințe, suspinele sfâșietoarelor regrete pentru toate relele trecutului.
Și din ele au început apoi să se pârguiască din nou roadele scumpe și dulci ale dragostei de Dumnezeu, ale dorului de frați, ale ostenelilor pentru unitatea și curăția Lucrării lui Dumnezeu.
Ce nu putuseră face frații, iată, au făcut vrăjmașii.
Ce nu putuse face pacea, a făcut frământarea și necazul.
Ce nu putuse face Zefirul cel cald, a făcut crivățul cel rece.
Și ce nu putuse face îmbrățișarea, au făcut singurătățile.
Fiindcă atunci când fiecare zice, în loc să tacă,
și fiecare se îndoapă, când trebuie să postească,
și fiecare doarme, în loc să se roage,
și fiecare cântă, în loc să suspine,
și fiecare face partidă, în loc să facă unitate, -
e dovada că numai Dumnezeu mai poate să-i salveze pe toți de la pierzare.
Prin intervenția Lui de foc. Fiindcă de nimeni altcineva acolo nu se mai ascultă.
Atunci vino, crivățule aspru!...
Atunci suflă, vânt dogoritor,
până vor începe să curgă miresmele lacrimilor sfinte... și vor aduce iarăși pacea dragostei cerești!
13 - Hristos a fost împărțit?
Când toate puterile păcatului sunt unite în lupta lor contra lui Hristos, nu există o crimă mai mare și o mai mare pagubă contra lui Dumnezeu, decât dezbinarea Bisericii Lui. Dezbinarea Lucrării Lui. Dezbinarea învățăturii și credinței Lui.
Și totuși cât de viclean este diavolul și cum a izbutit el să dezbine Lucrarea Evangheliei lui Hristos, chiar cu versete alese din Cuvântul Lui Cel Sfânt. Și chiar în numele dragostei și al adevărului Său!
Într-adevăr, nici cu o altă metodă n-ar fi reușit Satana să facă atât de mult rău contra mântuirii aduse de Domnul Isus, decât cu metoda răstălmăcirii Adevărului Său Sfânt.
Nici o altă putere decât adevărurile mincinoase n-ar mai putea strica așa de mult Adevărul adevărat.
Și nici o altă uneltire n-ar fi reușit să-i dezbine pe frați decât cea a prefăcătoriei, a dragostei fățarnice... a iubirii false cu vorba și cu cântarea. Dar a uneltirii cu fapta, contra iubirii adevărate.
E de atâta mirare cum pot unii oameni să vină sau să stea în Lucrarea lui Dumnezeu și să n-aibă nici duhul și nici învățătura acestei Lucrări!
E și mai de mirare cum pot vorbi aceștia de sinceritatea inimii, când ei au o inimă prefăcută;
de ascultarea frățească - și ei nu ascultă de nimeni;
de umblarea în adevăr, când ei umblă în ascuns;
de părtășia frățească, când ei uneltesc cu străinii tocmai împotriva fraților, a învățăturii frățești, a adunării frățești, a dragostei frățești...
Ce mai rămâne din toată vorbăria lor despre Hristosul Cel Adevărat, când toată lucrarea lor folosește numai hristoșilor mincinoși?
Ce rost mai are toată umblarea lor între frați, dacă pe urma lor nu rămâne decât dezbinarea, cearta, clevetirea și amărăciunea rătăcirilor, a răstălmăcirilor, a zavistiilor?
Ce duhuri le vorbesc oamenilor acestora?
Ce puteri îi poartă?
Și ce răsplată îi așteaptă?
O, suflete care mai aveți vreo temere de Dumnezeu, deschideți-vă ochii și priviți bine ce vremuri trăiți!
Nu vedeți voi cum s-a întins păcatul și cum nefericește el și trupurile și sufletele oamenilor?
Nu vedeți voi cât de mult a pierdut credința, s-a răcit dragostea și s-a stins duhul din Biserica lui Hristos?
Nu vedeți voi cu ce putere lucrează moartea, păcatul și diavolul în lume?
Nu vedeți voi ce unite sunt aceste puteri nimicitoare de lumină, de unitate, de curăție și de adevăr?
Atunci de ce nu puteți vedea și îndărătul lucrării voastre pe diavolul, care vă ispitește să stricați învățătura, pentru ca să dezbinați credința?
De ce nu vedeți în glasul care vă vorbește, vocea cea șireată a diavolului, care se preface a fi Hristos, pentru ca să vă îngâmfați, să nu ascultați, să dezbinați?
Nu vorbăria voastră, ci rezultatul ei ar trebui să-l vedeți.
Nu cereți fraților să aibă dragoste față de voi, când voi faceți așa fapte de ură contra Lucrării lui Dumnezeu!
Nu vă mirați că îngăduința fraților nu vă mai poate răbda umblarea și purtarea voastră. Ci să vă mirați cum de vă mai rabdă îngăduința lui Dumnezeu cu astfel de fapte între ai Lui!
Nu! Hristos n-a fost împărțit. Și nici nu va fi împărțit El niciodată.
Nu poate Hristos avea o sută de trupuri, o mie de culte, zece mii de Evanghelii...
Hristos are numai un Trup, numai o Biserică, numai o Evanghelie. Și din această Biserică a Lui fac parte numai cei care trăiesc cu fapta și adevărul voia Lui, Cuvântul Lui, Duhul Lui. În adunarea și biserica cea drept credincioasă în care i-a născut Dumnezeu din părinții lor trupești și din cei sufletești.
În această biserică și adunare, în această învățătură și credință, în acest adevăr și în această dragoste - trebuie să rămână cu Dumnezeu oricine vrea să-și mântuiască sufletul său, după cum a învățat de la început (1 Ioan 2, 24).
Fără să-și mai împartă credința și colo și colo.
Fără să-și mai împartă inima și cu o adunare și cu alta.
Fără să-și mai împartă mintea și cu o învățătură și cu alta.
Fără să-și mai împartă umblările și pe o cale și pe alta...
Cine face astfel de lucruri păcătuiește împotriva Duhului Sfânt a cărui Lucrare o dezbină... Și calcă în picioare Sângele lui Hristos, a cărui Jertfă o nesocotește.
Și atunci să nu se mire că-l așteaptă osânda veșnică.
14 - N-am botezat pe nimeni
O, cu ce mâini curate și cu ce cuget curat trebuie să umble un adevărat slujitor al lui Dumnezeu în toate privințele printre oameni, printre duhuri și printre ispite! Cu câtă înțelepciune trebuie să se păzească acela care dorește să poată sta oricând cu fața curată înaintea lui Dumnezeu care îi cercetează cugetul! Și înaintea oamenilor, care sunt gata să-i învinuiască și cele mai nevinovate gânduri!
Pentru că omul care a cunoscut odată pe Dumnezeu, dar apoi a căzut din harul Său, a căpătat ceva din șiretenia diavolului în a ști cum să învinuiască nu numai pe altul de păcatul său, dar chiar și pe Dumnezeu!
Iată cum erau ispitiți acum unii din Corint să învinuiască până și pe Sfântul Pavel, că și el ar face partidă, cu cei pe care i-a botezat el printre ei.
Desigur că și printre cei din Corint erau unii care fuseseră botezați în grabă și primiți în adunare numai după o predare formală și grăbită. Cum se întâmplă cu mulți și în Lucrarea Oastei Domnului.
Sunt unii dintre lucrătorii dubioși, care pentru a-și face publicitate personală și pentru a-și câștiga o faimă de mari evangheliști, fac prin adunările Oastei atâtea nesuferite chemări la hotărâre, încât îți este de-a dreptul groază și silă să-i asculți cât tot stăruie: Predați-vă, predați-vă, predați-vă!...
Ba sunt unii care și aranjează dinainte cu unele suflete ușuratice sau necinstite, ca la chemarea lui, să iese repede în față și să se predea Domnului. Astfel, unul era mereu dus de apostolul lui peste tot și se tot preda Domnului de câte ori chema la predare cel care îl plătea pentru asta, numai ca să-i facă lui faimă de vorbitor bun, peste tot unde avea interes să se ducă.
Astfel de botezați, aduși în grabă și cu grămada în Lucrarea lui Dumnezeu, au fost și sunt și astăzi acei care bagă cu ei lumea în adunare și păcatul în Evanghelie.
Aceștia sunt cei care, nefiind născuți din nou, creează peste tot certuri, zavistii și dezbinări.
Câți de aceștia, botezați de către un Diotref sau de câte un Alexandru Căldărarul, sunt și astăzi o nenorocire și o pacoste pe Lucrarea lui Dumnezeu!...
Frate, pe câți ai botezat tu?...
Acum uită-te bine la faptele lor în Lucrarea lui Dumnezeu și gândește-te că ți-ai pus mâinile peste ei cu grabă și i-ai băgat nenăscuți din nou în Lucrarea Domnului, te-ai făcut și tu părtaș la păcatele lor. Și vei purta și tu vina și osânda alături de ei (1 Timotei 5, 21-22).
Ferește-te a te mai grăbi să botezi. A chema prea stăruitor și prea grăbit sufletele să se predea neapărat la chemarea ta. Nu cumva să fie aceștia numai niște chemați ai tăi - și nu ai Domnului. Niște botezați ai tăi - și nu ai Domnului Isus. Niște născuți de tine - și nu niște născuți de Duhul Sfânt (Ioan 1, 13).
Teme-te, teme-te de păcatele tale, dar teme-te și de ale altora, pe care le-ar face ei în contul tău. Căci de ale tale poți să te ferești sau să te pocăiești dacă le-ai făcut. Dar cum te vei putea feri sau pocăi de ale lor?
Părintele Iosif povestește că odată, un vrăjmaș al Oastei îi arăta pe unul care își zicea ostaș, în timp ce era beat, și i-a zis:
- Uite, părinte Trifa pe ostașul dumitale! Îl vezi cum abia se mai poate ține pe picioare de beat?
- Bine zici că este ostașul meu, - răspunse părintele Iosif - că dacă ar fi ostașul Domnului, atunci n-ar umbla așa!
Cei din Corint poate că în mare parte așa erau. Erau mai mult ai lui Pavel, ai lui Apolo, ai lui Chifa, - decât ai lui Hristos. Căci dacă ar fi fost ai lui Hristos, n-ar fi făcut rău.
Sfântul Pavel se cercetează pe cine a băgat el în adunare. Și își aduce aminte numai de Crisp și de Gaiu...
O, ce frați buni au fost Crisp și Gaiu! Dacă ar fi fost mulți ca ei în Corint, nu s-ar fi întâmplat lucruri ca acelea mustrate la ceilalți.
Încă odată frate lucrător al Domnului: fii cu băgare de seamă și nu forța intrarea în adunarea Domnului a nimănui! Lasă să-i forțeze mai mult cugetul lor, Cuvântul Domnului și Duhul Sfânt, decât stăruințele tale!...
Ca nu cumva să bagi și tu în Lucrarea Domnului, nu niște pești curați, ci niște animale necurate: șerpi, șopârle, broaște, vipere duhovnicești, care apoi să facă din Casa Domnului o sinagogă a Satanei...
În Ziua Judecății Domnul te va osândi și pe tine, cu ei cu tot, pentru că tu ai fost acela care i-ai băgat în Casa Domnului, înlesnindu-le s-o spurce și s-o învenineze.
Băgați bine de seamă că aproape nici unul dintre cei care au ajuns dezbinători și tulburători în Lucrarea Domnului, n-au venit pe cale cinstită în Lucrarea aceasta. Totdeauna e ceva dubios în felul cum au apărut ei în mijlocul adunării frățești... Aproape despre nici unul nu se știe nimic precis:
când s-au predat ei Domnului;
cine a fost martor la legământul lor;
cine i-a primit în Lucrare
și când au intrat în ea...
Numai te-ai pomenit cu ei în fruntea mesei, învățând, poruncind, conducând...
Apoi, în fruntea dezbinării sau a tulburătorilor...
Pe unii te pomenești, tot așa, că-i vezi făcând fapte de așa grozăvie, cum nici păgânii nu fac... După aceea dispar pentru o vreme, spre a reapărea, tot în frunte, în alte părți.
Iar sufletele lesne crezătoare îi primesc din nou și îi urmează, fiindcă se uită numai la gurile lor pline de vicleșug și de versete, pe care știu să le răstălmăcească tocmai cum le convine lor...
Și până ce Însuși Dumnezeul Cel Viu pe care Îl batjocoresc nu-i trăsnește cumva, până atunci ei continuă să-și facă interesele lor blestemate. Și ale diavolului care i-a băgat și care îi ține în Lucrarea Domnului.
Viule Dumnezeu, ajungă răbdarea Ta pentru cei de care nu-i nici o nădejde să se mai îndrepte. Dar sunt o mie de temeri că vor face tot mai mult rău!...
17 - Hristos nu m-a trimes să botez
Frate adevărat, ia seama!... Hristos nu te-a trimis să faci partidă și prozeliți, ci te-a trimis să propovăduiești Evanghelia Lui cu toată evlavia, curăția și dragostea. Și apoi ajunge o singură chemare la sfârșit, pentru cei în inima cărora a lucrat Duhul și Cuvântul Sfânt, tot timpul adunării.
Toți cei rânduiți să capete viața veșnică vor veni atunci nu forțați de insistențele tale, ci atrași de dragostea lui Dumnezeu.
Aceștia vor veni prin ușa nașterii din nou și nu vor sări peste gard sau nu vor intra pe ușa din dos.
Iar cei care vor veni așa, născuți, iar nu făcuți, aceia nu vor crea probleme niciodată în Lucrarea Domnului. Nu vor fi certăreți, îngâmfați, neascultători și prefăcuți, ci vor fi frați adevărați și copii adevărați ai lui Dumnezeu.
Frate adevărat, nu umbla să botezi sau să te mai botezi... Așa fac numai copiii din desfrânare duhovnicească, iar nu cei născuți în chip curat și sănătos, din Mâna cea bună a învățăturii noastre adevărate. Și din Tatăl Cel Iubitor al credinței noastre dintâi.
Nu-ți pune cu grabă mâinile peste nimeni. Iar când totuși primești în familia Domnului pe un suflet care se predă lui Dumnezeu, caută ca acest suflet să fie cu adevărat unul născut, iar nu făcut.
În felul acesta, cei pe care îi vei aduce tu vor fi cu adevărat fii ai zilei și nu ai nopții.
Ai păcii și nu ai vrajbei. Ai unității iar nu ai dezbinării.
Așa să-ți ajute Dumnezeu!...
Slavă veșnică Ție Domnul și Dumnezeul nostru, Stăpânul Viei Tale și Părintele Familiei Sfinte în care ne-ai chemat și în care ne-ai născut din nou, rânduindu-ne să aducem roade - și roada noastră să rămână.
Te rugăm, Domnul și Dumnezeul nostru, să ai milă de noi toți când vor veni peste adunarea și familia noastră vremuri de cernere satanică și vânturi de dezbinări și tulburare, aduse de diavolul prin uneltele lui strecurate cu vicleșug printre noi.
Trimite-ne atunci un sol al Tău plin de putere și de iubire, care să ne trezească și să ne întoarcă iarăși la drumul cel bun al pocăinței și al unității... Pentru ca Satana să n-aibă nici un câștig de la noi.
Deschide bine Doamne Isuse ochii celor care veghează asupra intrării în Casa Ta, pentru a nu chema și a nu lăsa să intre în ea oameni nenăscuți din nou, oameni neduhovnicești, suflete pline de ascunzișuri și de prefăcătorie, prin care Satana să facă numai rău Numelui Tău și Lucrării Tale.
Iar pe cei care au intrat și nu vor nici să plece și nici să se îndrepte după învățătura Ta și după unitatea fraților, Te rugăm Doamne scoate-i Tu Însuți cum vei ști Tu, fiindcă ei nu vor să mai țină seama de nimeni și de nimic, decât de ambițiile lor și de scopurile diavolului care vrea nimicirea Lucrării Tale.
Te rugăm cu inima cea mai îndurerată Doamne Isuse pentru tot răul și paguba pe care le-a suferit acum Lucrarea Ta din pricina lor. Și pentru tot ce ar putea să mai sufere mai departe.
Ridică-Te și nu-i mai lăsa! Amin.