Ce frumoasă^* eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă^** de capre, poposită pe coama muntelui Galaad.

Dinţii^* tăi sunt ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi niciuna din ele nu este stearpă.

Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz şi gura ta este drăguţă; obrazul^* tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta.

Gâtul^* tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă^** de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji.

Amândouă^* ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini.

Până^* se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie.

Eşti frumoasă de^* tot, iubito, şi n-ai niciun cusur.

Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful muntelui Amana, din vârful munţilor Senir şi^* Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!

Mi-ai răpit inima, soro mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!

Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai^* mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!

Miere picură din buzele tale, mireaso, miere^* şi lapte se află sub limba ta şi^** mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului.

Eşti o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;

nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.

O fântână din grădini, un izvor de ape^* vii ce curge din Liban.

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre^* iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese! –