La Apostolul din Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
9. Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meșter zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra.
11. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos.
12. Iar dacă clădește cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,
13. lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
14. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.
15. Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
16. Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?
17. Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi.
9 - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Despre chemarea și datoria celor aleși a fi împreună lucrători cu Dumnezeu în Lucrarea de mântuire a Evangheliei, am vorbit mai pe larg în cartea Împreună lucrători cu Dumnezeu...
Dar oricât de mult s-ar fi vorbit sau încă s-ar mai vorbi despre aceste adevăruri și datorii, pe care trebuie să le avem mereu ca pe niște porunci de foc în fața ochilor noștri, tot mai este și mai este încă nevoie să ni le reamintim, fiindcă datoriile noastre sunt mari, iar răspunderea noastră față de ele este veșnică.
Am vrea acum să putem adânci aici alte înțelesuri și să privim alte fețe ale acestei mari și înalte chemări rânduite nouă de Dumnezeu.
Sfântul Cuvânt ne amintește aici că noi, - deci toți cei chemați, suntem niște împreună lucrători... Nu numai unul este chemat... Oricât de însemnat ar fi acela unul, nu numai el este ales. Suntem mai mulți, suntem toți...
Deci vinovat este veșnic în fața lui Dumnezeu și în fața fraților săi, acela care de unul singur vrea să lucreze fără frați. Care își închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără să țină seama de părerea celorlalți, de încredințările celorlalți, de ascultarea și unitatea celorlalți.
Cele petrecute în Biserica din Corint - și asupra cărora trebuie încă să mai stăruim - să ne folosească de învățătură, cum se poate întâmpla în multe părți, unde fiecare partidă de frați ridică împotriva celeilalte numele fratelui la care ține ea cel mai mult, împotriva celorlalți frați: Pavel, Apolo, Chifa, după cum îi simpatiza pe unul sau pe celălalt dintre ei.
Aici este o mare greșeală a lucrătorilor Domnului, care nu trebuie să lege niciodată inimile fraților de ei înșiși, ci numai de Domnul. Nu cumva simpatiile personale să creeze partide, și atunci cei ai lui Apolo să lupte împotriva celor ai lui Pavel și ai lui Petru - și invers.
Iar dacă aceste partide se creează fără să vrem, potrivit cu felul de lucrare al fiecăruia, fel care va atrage inimile celor care au același fel de gândire și simțire, atunci fiecare dintre lucrători să caute a lărgi inimile celor ai săi, până a-i cuprinde în aceeași dragoste și pe ceilalți, devenind astfel cu toții ai lui Hristos - și noi, și ei.
Să nu înțelegem între aceștia și pe lucrătorii răi, de care trebuie să-i ferim pe frați (Filipeni 3, 2).
Să nu uităm niciodată datoria cea Dumnezeiască de a fi una cu ceilalți frați lucrători buni. De a fi colaboratori cu ei; și să ne ferim să nu facem lucrări separate de ei, sau paralele.
Nu două sau trei adunări.
Nici două sau trei sau patru grupări, pe simpatii, în aceeași adunare...
Ci una cu toții și una în toate, cei drepți în credință și curați în iubire.
Poate unul dintre frați este mai priceput, mai învățat, mai cult decât ceilalți, cum era Apolo în Corint, iscusit în cuvânt și puternic în Scripturi, cu o vorbire cuceritoare, frumoasă și meșteșugită, vorbind cu o aleasă înțelepciune omenească...
Altul este poate ca Pavel, cu o vorbire mai simplă, dar mai puternică, mai calmă, dar mai caldă, fără cuvinte meșteșugit alese, dar pline de Duhul Sfânt și de putere, de lumină și de lacrimi.
Altul ca Petru, cu o mare îndrăzneală, cu un puternic apăs, cu o hotărâtă și cu o curajoasă nădejde, va înflăcăra mai multe suflete și va crea mai multe simpatii printre frați...
Fiecare însă să înțeleagă bine că marea lor datorie rămâne Hristos. Unul. Neîmpărțit...
Și lucrarea lor a tuturora trebuie să fie la fel: a Lui, nu a lor. Ei trebuie să se despersonalizeze pe ei înșiși pentru a-L întregi pe Isus, în toată adunarea Lui.
Fiecare dintre ei trebuie să știe lucra cu înțelepciune, în așa fel încât simpatizanții săi să devină simpatizanți și ai celorlalți frați ai lor, în Hristos.
Atunci lucrarea devine una, nedespărțită, frumoasă, plăcută și binecuvântată. Iar lucrătorii aceștia buni și sfinți, vor fi binecuvântați.
Ce mișcător este și faptul că în acest verset se pomenește de trei ori că totul este al lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Dumnezeu, ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este Proprietarul, Controlorul și Răsplătitorul fiecăruia și al tuturor.
El ne-a chemat. El ne-a rânduit ce să lucrăm, cum să lucrăm și din ce să lucrăm.
Și Însuși El ne va verifica odată lucrarea noastră a fiecăruia, materialul nostru și roadele noastre, prin mijlocul Lui cel mai necruțător: focul.
Și El ne va răsplăti pe fiecare, potrivit dreptarului Său și Judecății Sale, după ceea ce va rămâne din foc.
Să nu uităm asta nici o clipă și nici unul dintre noi!
10 - Fiecare să ia seama bine cum clădește
Eu, ca un meșter zidar înțelept, - zice Sfântul Pavel - am pus temelia, și un altul clădește deasupra...
El pusese temelia aceasta și în Corint.
Temelia era Aceeași: Piatra din capul unghiului, pe care o pusese Dumnezeu și care era Hristos.
Nimeni nu mai putea pune o altă temelie Lucrării de mântuire, fiindcă în nici un alt nume decât în Isus, nu există mântuire (Fap. Ap. 4, 12).
Dar odată temelia pusă, vine marea răspundere a fiecărui lucrător, asupra felului cum clădește el pe temelia asta. Și ce fel de material folosește în clădirea lui Dumnezeu.
De-a lungul temeliei acestei uriașe clădiri, sunt împrăștiați mulți lucrători. Dar, ca la orice altă zidire, pe tot lungul zidului este un singur dreptar, după care trebuie să clădească fiecare, unul cu celălalt, de la un capăt la altul al zidului.
În sectorul său, fiecare lucrător face cum vrea, dar el este totuși obligat să țină seama neapărat și de ceilalți... Să se verifice pe el însuși după cei de lângă el. Să-i vadă și pe ei cum lucrează: bine sau rău. Dacă fac bine, să facă și el ca ei. Dacă fac rău, să-i corecteze, pentru a face bine și ei.
Materialul folosit la clădirea lui Dumnezeu este învățătura și pilda vieții lucrătorului. Dacă învățătura bună merge împreună cu pilda bună, atunci lucrarea în sufletele ascultătorilor va fi bună; viața lor, curată; roadele lor, frumoase; starea lor, fericită.
Dacă învățătura e stricată și dacă pilda este rea, ce fel de lucrare să se facă în sufletele oamenilor, decât rea și stricată?
După harul lui Dumnezeu care i-a fost dat părintelui Iosif, și el a pus temelia lucrării duhovnicești a Oastei Domnului pe Isus Cel Răstignit, după cum el însuși a spus-o de mii de ori.
Dar după el, fiecăruia care s-a simțit chemat și a venit să lucreze în această Oaste - începând să clădească și el deasupra Temeliei ceva, prin vorbirea lui, sau prin cântarea, sau prin scrisul lui - i-a rămas cu litere de foc în față porunca: ia seama cum clădești și ia seama ce clădești tu, pe această frumoasă și Dumnezeiască Temelie!
Uitați-vă în istoria Oastei, ce minunat a clădit pe temelia asta primul schimb de lucrători ai ei.
Ce învățătură sănătoasă și ce pildă vrednică ne-au lăsat ei... Ce frumoasă lucrare au făcut, ce puternice ziduri, ce minunate roade, ce fericite biruințe!
În urma lor, Lucrarea a crescut în unitate, în întindere, în număr, în vrednicie, atât de mare, de puternică și de frumoasă!...
Așa am moștenit-o noi.
Dar noi ce lucrare am făcut? Cum au clădit mulți dintre noi pe temelia asta! Uitați-vă la diferitele sectoare ale Lucrării - și mai ales la sectorul Sibiului, care este chiar fața clădirii!
Uitați-vă ce fel de material au folosit cei care au continuat acolo. Și ce fel de formă are acum Lucrarea Oastei în sectorul lor! Ce ruină rușinoasă și ce dărâmătură este totul!
Apoi sectorul Săsciori... Locul unde a fost pusă o temelie atât de frumoasă și unde s-a lucrat așa de harnic de către primii lucrători de acolo! Acum este și acolo un loc plin tot de ruine, o zidărie părăsită, plină de scaieții și de buruienile feluritelor crezuri nimicitoare. Niște dărâmături pustii în care locuiesc numai păsări de pradă și de întuneric.
Ce plată vor lua cei care aveau răspunderea clădirii acolo... Și cei care trebuiau să vegheze la continuarea lucrării așa de frumos începute!
N-ar trebui să uităm niciodată că, atât la Sibiu cât și la Săsciori, a fost pusă o așa de frumoasă temelie a clădirii Domnului de către primii cei doi meșteri mai buni dintre noi.
Și dacă acolo vrăjmașul credinței noastre s-a folosit așa de nimicitor de niște lucrători ai pierzării pentru a dărâma și pustii Sfânta Lucrare a lui Dumnezeu, noi - și toți cei care vor urma după noi - va trebui să recucerim pentru Domnul aceste poziții pierdute... Și să căutăm cu tot dinadinsul să ajutăm ca zidurile sfinte de acolo să fie reclădite iarăși frumos, așa cum începuseră cândva.
Toți cei care iubesc pacea Ierusalimului trebuie să se roage pentru zidurile lui. Și toți cei care doresc propășirea cauzei lui Hristos, trebuie să lucreze pentru izbânda ei cu toate puterile lor, oriunde, dar mai ales acolo. Căci unde a fost odată un foc puternic, ușor se mai poate aprinde din nou!
12 - Aur... sau paie
Dumnezeu lucrează împreună cu noi numai atâta vreme cât și noi lucrăm cu El, potrivit voii și planului Său.
El binecuvântează munca noastră numai cât lucrăm cu materialul plăcut Lui. Cu învățătura Adevărului Său, care este unul: aurul, argintul și pietrele Lui scumpe. Și cu pilda vieții noastre ascultătoare, smerite, curate, evlavioase și iubitoare.
Dar îndată ce noi primim ispitele diavolului de a folosi alt material, altă învățătură, alte încredințări, în locul celor bune de la început, nu numai că lucrul începe să capete altă formă și altă calitate, dar și ajutorul lui Dumnezeu ne este retras. Duhul Sfânt ne părăsește și nu mai lucrează cu noi, fiindcă El nu vrea să Se facă părtaș la stricarea unei Lucrări pe care El Însuși a început-o!
Și nici nu vrea ca în Lucrarea pe care El a gândit-o și a voit-o într-un fel, la care a lucrat o vreme și pe care a înălțat-o până la un nivel, - să vină apoi alte duhuri s-o schimbe, s-o modifice, s-o întoarcă altfel, dându-i un alt scop, o altă formă, un alt chip de cum a vrut El.
Atunci lucrătorii acelui sector încep să lucreze fără binecuvântarea Domnului. Se opintesc, se sforțează, se zbat cu toată încăpățânarea și toată îndărătnicia ambiției lor - și cu toată colaborarea duhului lui Satana... - și lucrează fără Hristos...
Lucrează la dărâmarea a tot ce s-a construit înainte, înlătură aurul, argintul și pietrele scumpe ale bunelor învățături, ale dreptei credințe, ale frumoaselor pilde din trecut. Înlătură sfintele nume ale înaintașilor, părăsesc sfintele rânduieli, batjocoresc sfintele valori, disprețuiesc sfintele adevăruri, leapădă sfintele principii. Și iau lemnul, fânul, trestia... paiele unor învățături crescute de ieri, de ieri-alaltăieri, și clădesc pe acestea în locul aurului lămurit în focul veacurilor, în focul încercărilor și în cel al roadelor...
Iau paiele aduse de vânturile ispititoare ale veacului acestuia, ușuratic și stricat...
Iau paiele unor învățături străine și nestatornice, fără trăinicie și fără roade.
Iau paiele acestea fără rădăcini, fără trecut și fără viitor... Și clădesc... pentru flăcările nimicirii.
Sufletelor ușuratice le place învățătura ușoară, crucea ușoară, umblarea ușoară, evanghelia ușoară.
Le plac predicuțele ușoare, căile ușoare, vorbele ușoare, îmbrăcămintea ușoară și sarcinile ușoare. Fiindcă le place viața ușoară, credința ușoară, mântuirea ușoară.
Sufletelor ușuratice ale creștinilor veacului acestuia nu le place o Evanghelie aspră, o cale strâmtă, o cruce grea, cum sunt cele pe care le cere Hristos de la cei cărora le promite El mântuirea Lui.
Aurul, argintul și pietrele scumpe nu numai că sunt materiale scumpe și rare, dar ele sunt și greu de purtat și de păstrat. Ele nu se pot purta oricum. Și nici păstra oriunde. Ele se câștigă cu sudoare. Se păstrează cu veghere. Și se cheltuiesc cu scumpătate.
De aceea sufletelor ușuratice nu numai că nu le sunt la îndemână acestea, dar nici nu doresc să se ostenească pentru a le avea.
Paiele se găsesc pe orice drum și la orice negustor viclean și mincinos. Paie colorate cât mai frumos cu galben, ca să pară aur... Cu alb, ca să pară argint, cu felurite înfățișări, ca să pară pietre scumpe.
Sufletelor ușuratice ale veacului acestuia puțin le pasă dacă învățăturile acestea sunt adevărate sau nu.
Dacă par, e de-ajuns.
Dacă au o formă umflată și frumos colorată - și mai ales dacă sunt cât mai lăudăros și cât mai țipător garantate că ar fi cele mai valoroase lucruri - se îmbulzesc cu toții să le primească, să le îmbrace, să le folosească!...
E comod, nu? Și e ușor... Și e plăcut, nu?
Nu e aspru și greu și anevoios, cum era credința înaintașilor noștri, portul lor, viața lor, munca și lupta lor!...
Acelea erau grele... Nu mai sunt la modă astăzi!
Și așa se ajunge la paie, în loc de aur.
La predici de paie, la adunări de paie, la suflete de paie.
La cântări de paie, care țin doar cât le auzi o singură dată.
La îmbrăcăminte de paie, cât mai scurtă, cât mai ușoară, cât mai străvezie...
La fapte de paie, fără nici o dulceață, fără nici o valoare, fără nici o greutate.
La un creștinism de paie, prin care păcatul trece ca un țepuș, pe care ispita îl împrăștie ca un vânt, din care focul încercării nu lasă decât o spuză ușoară care nu mai arată nici măcar locul unde a fost.
Frate lucrător cu Dumnezeu, frate lucrător al lui Dumnezeu, ia bine seama nu numai cum clădești deasupra temeliei care a fost pusă și care este Hristos!
Ci ia seama și ce clădești deasupra.
Ia seama cum au clădit înaintașii credinței noastre, și dacă te temi de Dumnezeu și crezi în răsplătirea Lui - ține-te întocmai după dreptarul învățăturii lor... și după felul cum au pornit ei Lucrarea de la început.
Caută să cunoști bine Lucrarea unde ești și scopul pentru care a voit-o Stăpânul și Împăratul ei, pentru ca și partea lucrată de tine să se poată îmbina și întregi armonios cu partea înaintașilor tăi sfinți.
Apoi tot așa de însemnate sunt și învățătura și pilda ta. Să ai învățătura cea sănătoasă și pilda cea vrednică. Materialul scump și greu pe care să-l clădești în zidurile sfinte la care lucrezi.
Îngroapă-ți în zidurile Templului Sfintei Lucrări tot ce ai mai aur în tine, în sufletul tău, în simțirea ta, în priceperea ta, în ființa ta.
Îngroapă-ți rugăciunea ta, lacrimile tale, înfrânările, nădejdile, bucuriile și suferințele tale, cât mai frumoase, cât mai curate, depline...
Pentru că toate acestea vor fi încercate odată, vor fi trecute odată prin focul verificării lui Dumnezeu...
Și ce frumoase vor ieși atunci toate acestea din acel foc... precum iese aurul încins și strălucitor din cuptorul dovedirii lui!...
Iar tu, lucrător ușuratic, care faci nu numai cu nebăgare de seamă Lucrarea lui Dumnezeu (Ier 48, 10), ci faci chiar cu ambiție, cu îndărătnicie, cu un duh de împotrivire contra fraților și contra planului de temelie al acestei Lucrări, cutremură-te și îngrozește-te!
Și paiele tale vor trece prin foc... Focul va trece prin ele și focul va trece și prin tine...
Nimeni n-a putut vreodată batjocori pe Dumnezeu sau Lucrarea Lui - și să scape nepedepsit!
Îi vine fiecăruia odată o zi, o clipă și o judecată, când ajunge sigur și singur în fața lui Dumnezeu și în Mâinile Lui...
Vei ajunge și tu, fii sigur! Vei ajunge mai repede de cum te gândești!
13 - Focul va dovedi
Mâna îmi tremură când scriu aceste trei cuvinte de foc și de judecată. Inima mi se strânge când mă gândesc la dogoarea lor. Și toată ființa mi se cutremură de tot ce va fi în vremea acelei Dumnezeiești și necruțătoare încercări, a acelui crâncen și greu examen al nostru și al lucrării noastre.
Dintre toate mijloacele de încercare, nici unul nu este așa de drept, de necruțător și de adevărat, ca focul.
Toți Sfinții Părinți vorbesc în scrierile lor că acest foc va fi un cumplit pârjol adus de Însuși Dumnezeu pentru dovedirea lucrării fiecărui lucrător al Său în Lucrarea Lui, începând cu cel dintâi și până la cel din urmă. Pârjolul care va veni înainte de Judecata Universală.
Fratele meu, sora mea, și eu și tu vom trece prin focul acela. Și prin tine și prin mine va trece flacăra lui; și prin lucrarea mea și prin lucrarea ta va trece focul, spre a dovedi ce am fost noi în Lucrarea lui Dumnezeu și ce am clădit noi în ea.
Dar până la acel foc, n-am mai trecut noi oare și prin alte încercări ale focului, în diferitele lui forme?
N-am trecut prin focul prigonirilor? Sau prin al suferinței și al bolii? Sau prin al războiului? Sau prin al despărțirilor dureroase, sau prin al ispitelor, sau prin al judecăților nedrepte, sau prin al trădărilor celor pe care i-am iubit?
Cum s-a dovedit dragostea noastră în focul ispitei, sau în al singurătății, sau în al nerecunoștinței?
A biruit ea ispita, rămânând curată și statornică lângă Cel căruia I-am pus legământ de iubire veșnică și căruia I-am spus de atâtea ori: Te iubesc... și voi fi numai al Tău pe totdeauna?
Sau focul primei ispite ne-a ars promisiunile, ne-a nimicit legămintele și ne-a întinat curăția? Ca pe o grămadă de paie... numai paie, multe, dar numai paie...
Cum s-a dovedit răbdarea noastră în focul suferinței, al bolii, al lipsurilor, al foamei, al frigului, al muncii silnice, al ocărilor de tot felul, al nedreptății și al sărăciei, - prin lumea aceasta?
A trecut ea cu post și rugăciune prin foamete?
A trecut ea cu înfrânare și renunțare prin lăcomie?
A trecut ea cu tăcere și înțelegere prin nedreptăți?
A trecut ea cu nădejde și cu pace prin singurătate?
Ori s-a dovedit prin tot focul acestor încercări o răbdare de paie, care s-a sfărâmat, s-a răsucit, s-a ars de la prima încercare?
Cum s-a dovedit credința noastră în focul luptelor de tot felul venite peste ea?
Cum s-a dovedit legământul nostru în focul prigonirilor, în al despărțirilor, în al lepădărilor, în al părăsirilor?
Cum s-au dovedit promisiunile noastre făcute lui Dumnezeu, făcute fraților, făcute iubirii?
Înainte de a ajunge în focul cercetării lui Dumnezeu, vino frate, vino soră să ne cercetăm acum noi înșine în focul cercetării de sine, în focul judecății de sine, a noastră de noi înșine, spre a vedea din felul cum suportăm acum acest foc al nostru, cum îl vom suporta atunci pe acela al lui Hristos!
Vino să încercăm sincer să răspundem la întrebările cele de mai sus, spre a vedea cum ne va fi de ușor să răspundem atunci în fața Judecătorului Înfricoșat!
Lemnul este un material cu putregai și crăpături.
Fânul este un material găunos și uscat.
Trestia este un material ușuratic și tremurător.
Oricine are o stare sufletească asemănătoare cu aceste materiale, care ard ușor la cel dintâi foc, va avea soarta lor.
Sufletul de lemn cu putregai de păcate ascunse și cu crăpături de nestatornicie, de felurite pofte și slăbiciuni firești,
sau sufletul de fân, lăudăros și gol de evlavie, de binefaceri, de virtuți și uscat de lacrimi, uscat de putere și de dărnicie,
sau sufletul de trestie, neserios, clătinat de orice vânt de învățătură, tremurător la orice amenințare și fricos de orice suferință pentru Hristos, -
toate acestea sunt suflete de paie, suflete pe care nu numai focul lui Dumnezeu de atunci le va dovedi netrebnice, dar chiar și focurile acestea de dinaintea aceluia, le-a dovedit și până acum... sau le dovedește că sunt osândite numai la cenușă și lepădare.
Suflete al meu, de ce plângi tu în mine și de ce ești atât de zdrobit? Din pricină că și vrăjmașii tăi și prietenii tăi trec peste tine acum cu aceeași cruzime?
Că și străinii și frații te judecă nedrept, te învinuiesc nedrept, te osândesc nedrept?...
Tu plângi că binele tău e numit rău, că lupta ta e hulită, că jertfa ta este călcată în picioare!...
Numele tău e disprețuit, suferințele tale răstălmăcite, cuvintele tale lepădate, strigătele tale înăbușite, dreptatea ta batjocorită, apărările tale neluate în seamă, și oricât ai fi făcut tu, acum este privit ca și un gunoi călcat în picioare și îndepărtat!...
Și tu plângi suflete al meu, uimit și îndurerat cum se poate petrece așa ceva?
Dar nu te mâhni, suflete al meu, și nu plânge înăuntrul meu pentru toate acestea!
Așteaptă cu nădejde focul lui Dumnezeu și așteaptă-l cu încredere!
El va dovedi cum a fost Lucrarea ta, lacrimile tale, cuvintele tale, legămintele tale și curăția dragostei tale atât față de Dumnezeul tău, cât și față de Lucrarea Lui și de frații tăi.
Dacă nu te-a ars focul strâmtorărilor, focul suferințelor, focul ispitelor, focul lepădărilor, focul leneviei, focul judecăților, focul singurătății,
atunci focul lui Dumnezeu nu numai că nu te va arde, dar el însuși va arăta adevărul comorilor pe care le-ai purtat în tine pentru Domnul tău și pentru semenii tăi. Și toți cei care te-au străpuns vor vedea aceasta și vor ști pe cine au străpuns.
Ea îți va face dreptate și ție, suflete al meu!
14 - Dacă lucrarea cuiva
Dacă lucrarea cuiva rămâne în picioare, el va primi o răsplată; dacă lucrarea îi va fi arsă, își va pierde răsplata... el va fi mântuit prin foc...
Lucrarea mea este ființa mea exteriorizată. Lucrarea mea este starea mea văzută. Lucrarea mea este valoarea mea declarată.
După cum rodul este valoarea pomului. După cum cifra bancnotei este valoarea ei. După cum sunetul instrumentului este valoarea lui.
Atunci, dacă rodul unui pom arde, cum scapă oare lemnul său din focul care i-a ars rodul?
Dacă cifra unei bancnote arde, cum scapă oare hârtia ei din foc?
Și dacă sunetul unui instrument arde, cum mai scapă oare instrumentul netrebnic?
Și chiar dacă ar scăpa lemnul unui pom, după ce i-a fost ars rodul, la ce i-ar mai folosi viața pe care ar mai trăi-o despuiat pe totdeauna de tot ce era să-i fie podoaba și justificarea existenței lui? N-ar fi oare însăși viața pe care ar mai trăi-o în felul acesta, ea însăși o pedeapsă veșnică pentru un astfel de om ars?
La ce i-ar mai folosi mântuirea ca prin foc unui lucrător nevrednic a cărui lucrare a ars... și care, fiind trecut și el însuși prin același foc prin care i-a fost arsă lucrarea sa, va purta veșnic pe chipul său sufletesc semnele focului, pecetea rușinii, urmele netrebniciei, dovada cheltuirii zadarnice a harului lui Dumnezeu, mustrările de conștiință pentru prilejurile pierdute, pentru vremea irosită, pentru sufletele înșelate, pentru speranțele puse în el, dezamăgite, pentru pagubele ireparabile aduse lui Dumnezeu, pentru tot binele zădărnicit de el - ca niște cicatrice respingătoare, pe toată ființa lui mâncată de foc!... De la care toate privirile se întorc cu oroare.
Ce fel de mântuire va mai fi aceea?
Când un astfel de lucrător mântuit ca prin foc, purtând cu el pretutindeni mirosul de pârjol al lucrării lui arse, va vedea pe frații lui cei statornici, uniți și smeriți, care au suferit fără să se lepede sau să se ascundă,
care au lucrat fără să caute laude și foloase,
care au clădit fără să se abată de la dreptarul învățăturii sau de la felul înaintașilor,
care au zidit aurul credinței drepte, argintul învățăturii curate și pietrele scumpe ale dragostei fierbinți...
- ce va mai însemna pentru acela mântuirea lui ca prin foc?
Când va vedea el strălucirea plină de frumusețe a lucrărilor acelora, cununile lor de slavă, mulțumirea Domnului pentru lucrările lor,
- și apoi va privi la urâțenia sa - nu va zice el oare, că de o mie de ori mai bine ar fi fost să fi ars și el odată cu lucrarea sa, decât să mai aibă o astfel de mântuire, îngrozitoare și mizerabilă?
Dragii mei frați lucrători ai Domnului, care v-ați gândit poate și voi vreodată cu o oarecare satisfacție că chiar dacă va arde lucrarea voastră, bine că voi veți fi mântuiți, fie și chiar ca prin foc...
Dragii mei, eu vă rog să vă gândiți puțin la cele spuse mai înainte. Și să nu vă bucurați de vreo astfel de mântuire. Ci mai degrabă să vă temeți de ea.
Să vă rugați lui Dumnezeu să vă ferească să faceți o lucrare de paie, să aveți un caracter de paie, să aveți o viață de paie, fiindcă niciodată nu-i de dorit să fii un pai, - când vine focul!
Uitați-vă la un pai care a trecut prin foc. Cum arată un pai, chiar dacă mai scapă câteodată din foc: ars, pârlit, negru, mort...
Așa vrei să arați tu în veșnicie?
Dacă nu vrei, fii aur; fă-te aur acum!
17 - Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu
Asupra acestor cuvinte aș vrea să privim cu groază toți cei care avem adunări în care lucrăm, suflete cărora le propovăduim, lucrări de care răspundem în fața lui Dumnezeu.
Sunt unii frați lucrători care au moștenit de la înaintașii lor niște adunări mari, strânse cu multă jertfă și păstrate cu multe osteneli; dar odată ce ei au ajuns mai mari acolo, au lucrat în așa fel încât, rând pe rând, s-a ruinat și s-a pierdut totul...
Sau chiar dacă încă nu s-a pierdut, ceea ce mai este încă, e pe cale să se piardă. Părtășia dintre frații de acolo s-a nimicit. Unitatea învățăturii din adunare s-a dezbinat. Pacea sufletelor s-a dus, iar duhurile sunt răvășite ca de o furtună năprasnică.
Sufletele sunt despărțite, cuvântul este uscat, atmosfera este înghețată și întocmai ca pe un pom încă în picioare, dar uscat sau ros de omizi, nici o creangă nu mai dă rod.
Nu va răspunde pentru asta oare nimeni înaintea lui Hristos? Nu va purta oare nimeni păcatul pentru starea asta?
Va purta, da, va purta!...
Pentru stricarea acestui Templu al lui Dumnezeu, la care cineva a muncit, pentru care cineva s-a jertfit, a plâns și s-a rugat, Dumnezeu Însuși îl va osândi și-l va strica pe acela care s-a făcut și se face vinovat de această crimă.
Frate credincios, soră credincioasă, teme-te de Dumnezeu, teme-te de Judecata Lui, teme-te de răzbunarea Lui!
Dacă nu poți ajuta la întărirea Templului lui Dumnezeu, la unitatea și creșterea unei biserici, a unei adunări, a unor suflete credincioase, ferește-te nici să nu lucrezi ceva care ar dezbina, ar dărâma sau ar nimici acest Templu!
Căci hotărârea și sentința Judecății lui Hristos date împotriva unor astfel de stricători și nimicitori, sunt necruțătoare și drepte, grabnice și veșnice.
Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu... Căci Templul acesta este sfânt - și așa este adunarea, așa este biserica, așa este familia celor care cred și doresc să-L urmeze cu adevărat pe Hristos.
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Stăpân, care ne-ai socotit vrednici de încrederea Ta și ne-ai chemat să fim împreună lucrători cu Tine la marea operă de clădire a Templului Tău, a Bisericii Tale, a Evangheliei mântuirii Tale!
Te rugăm din toată inima dă-ne Duhul Tău ca lumină și călăuzitor în tot ce este voia Ta să facem! Fă-ne să vedem limpede Temelia Ta și să clădim numai pe această Temelie!
Fă-ne să vedem aurul credinței drepte, argintul învățăturii curate și pietrele scumpe ale dragostei și smereniei sincere!
Fă-ne să iubim pe frații noștri care sunt chemați ca și noi și să fim în totul una cu ei în învățătură, în credință, în lucrare, spre a nu face lucrul Tău cu nevrednicie sau cu nebăgare de seamă, ca să nu fim găsiți vinovați înaintea Ta!
Fă-ne Doamne Isuse să ne gândim cu teamă în fiecare clipă la încercarea focului care va veni peste noi și peste lucrul nostru, spre a ne dovedi cum am fost și cum am lucrat fiecare! Ca temându-ne de judecata și nimicirea lucrării noastre, să ne străduim neîncetat să facem în așa fel încât să trecem cu bine prin proba focului, spre a ne face vrednici de răsplata slavei, a cinstei și a păcii în Împărăția Ta.
Te rugăm Doamne pentru toți cei care clădesc rău pe Temelia pusă Oastei Tale... Pentru cei care nu țin seamă nici de dreptarul învățăturii pe care au moștenit-o, nici de datoria ascultării și a unității frățești și nici de curăția și evlavia pe care le ceri Tu în Lucrarea Ta - să-i cercetezi Tu Însuți puternic și grabnic, fiindcă ei nu mai țin seamă de nimeni altcineva.
Dacă mai este vreo nădejde de îndreptare pentru ei Doamne, dă-le îndreptarea adevărată și statornică!
Iar dacă nu mai este nici o nădejde, scapă Lucrarea Ta de ei Doamne, grabnic și puternic! Ajungă cât rău au făcut și cât Templu Ți-au nimicit! Amin.