La Apostolul din Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
9. Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
11. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.
12. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,
13. lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
14. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.
15. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
16. Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.
9 - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Despre chemarea şi datoria celor aleşi a fi împreună lucrători cu Dumnezeu în Lucrarea de mântuire a Evangheliei, am vorbit mai pe larg în cartea Împreună lucrători cu Dumnezeu...
Dar oricât de mult s-ar fi vorbit sau încă s-ar mai vorbi despre aceste adevăruri şi datorii, pe care trebuie să le avem mereu ca pe nişte porunci de foc în faţa ochilor noştri, tot mai este şi mai este încă nevoie să ni le reamintim, fiindcă datoriile noastre sunt mari, iar răspunderea noastră faţă de ele este veşnică.
Am vrea acum să putem adânci aici alte înţelesuri şi să privim alte feţe ale acestei mari şi înalte chemări rânduite nouă de Dumnezeu.
Sfântul Cuvânt ne aminteşte aici că noi, - deci toţi cei chemaţi, suntem nişte împreună lucrători... Nu numai unul este chemat... Oricât de însemnat ar fi acela unul, nu numai el este ales. Suntem mai mulţi, suntem toţi...
Deci vinovat este veşnic în faţa lui Dumnezeu şi în faţa fraţilor săi, acela care de unul singur vrea să lucreze fără fraţi. Care îşi închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără să ţină seama de părerea celorlalţi, de încredinţările celorlalţi, de ascultarea şi unitatea celorlalţi.
Cele petrecute în Biserica din Corint - şi asupra cărora trebuie încă să mai stăruim - să ne folosească de învăţătură, cum se poate întâmpla în multe părţi, unde fiecare partidă de fraţi ridică împotriva celeilalte numele fratelui la care ţine ea cel mai mult, împotriva celorlalţi fraţi: Pavel, Apolo, Chifa, după cum îi simpatiza pe unul sau pe celălalt dintre ei.
Aici este o mare greşeală a lucrătorilor Domnului, care nu trebuie să lege niciodată inimile fraţilor de ei înşişi, ci numai de Domnul. Nu cumva simpatiile personale să creeze partide, şi atunci cei ai lui Apolo să lupte împotriva celor ai lui Pavel şi ai lui Petru - şi invers.
Iar dacă aceste partide se creează fără să vrem, potrivit cu felul de lucrare al fiecăruia, fel care va atrage inimile celor care au acelaşi fel de gândire şi simţire, atunci fiecare dintre lucrători să caute a lărgi inimile celor ai săi, până a-i cuprinde în aceeaşi dragoste şi pe ceilalţi, devenind astfel cu toţii ai lui Hristos - şi noi, şi ei.
Să nu înţelegem între aceştia şi pe lucrătorii răi, de care trebuie să-i ferim pe fraţi (Filipeni 3, 2).
Să nu uităm niciodată datoria cea Dumnezeiască de a fi una cu ceilalţi fraţi lucrători buni. De a fi colaboratori cu ei; şi să ne ferim să nu facem lucrări separate de ei, sau paralele.
Nu două sau trei adunări.
Nici două sau trei sau patru grupări, pe simpatii, în aceeaşi adunare...
Ci una cu toţii şi una în toate, cei drepţi în credinţă şi curaţi în iubire.
Poate unul dintre fraţi este mai priceput, mai învăţat, mai cult decât ceilalţi, cum era Apolo în Corint, iscusit în cuvânt şi puternic în Scripturi, cu o vorbire cuceritoare, frumoasă şi meşteşugită, vorbind cu o aleasă înţelepciune omenească...
Altul este poate ca Pavel, cu o vorbire mai simplă, dar mai puternică, mai calmă, dar mai caldă, fără cuvinte meşteşugit alese, dar pline de Duhul Sfânt şi de putere, de lumină şi de lacrimi.
Altul ca Petru, cu o mare îndrăzneală, cu un puternic apăs, cu o hotărâtă şi cu o curajoasă nădejde, va înflăcăra mai multe suflete şi va crea mai multe simpatii printre fraţi...
Fiecare însă să înţeleagă bine că marea lor datorie rămâne Hristos. Unul. Neîmpărţit...
Şi lucrarea lor a tuturora trebuie să fie la fel: a Lui, nu a lor. Ei trebuie să se despersonalizeze pe ei înşişi pentru a-L întregi pe Isus, în toată adunarea Lui.
Fiecare dintre ei trebuie să ştie lucra cu înţelepciune, în aşa fel încât simpatizanţii săi să devină simpatizanţi şi ai celorlalţi fraţi ai lor, în Hristos.
Atunci lucrarea devine una, nedespărţită, frumoasă, plăcută şi binecuvântată. Iar lucrătorii aceştia buni şi sfinţi, vor fi binecuvântaţi.
Ce mişcător este şi faptul că în acest verset se pomeneşte de trei ori că totul este al lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Dumnezeu, ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este Proprietarul, Controlorul şi Răsplătitorul fiecăruia şi al tuturor.
El ne-a chemat. El ne-a rânduit ce să lucrăm, cum să lucrăm şi din ce să lucrăm.
Şi Însuşi El ne va verifica odată lucrarea noastră a fiecăruia, materialul nostru şi roadele noastre, prin mijlocul Lui cel mai necruţător: focul.
Şi El ne va răsplăti pe fiecare, potrivit dreptarului Său şi Judecăţii Sale, după ceea ce va rămâne din foc.
Să nu uităm asta nici o clipă şi nici unul dintre noi!
10 - Fiecare să ia seama bine cum clădeşte
Eu, ca un meşter zidar înţelept, - zice Sfântul Pavel - am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra...
El pusese temelia aceasta şi în Corint.
Temelia era Aceeaşi: Piatra din capul unghiului, pe care o pusese Dumnezeu şi care era Hristos.
Nimeni nu mai putea pune o altă temelie Lucrării de mântuire, fiindcă în nici un alt nume decât în Isus, nu există mântuire (Fap. Ap. 4, 12).
Dar odată temelia pusă, vine marea răspundere a fiecărui lucrător, asupra felului cum clădeşte el pe temelia asta. Şi ce fel de material foloseşte în clădirea lui Dumnezeu.
De-a lungul temeliei acestei uriaşe clădiri, sunt împrăştiaţi mulţi lucrători. Dar, ca la orice altă zidire, pe tot lungul zidului este un singur dreptar, după care trebuie să clădească fiecare, unul cu celălalt, de la un capăt la altul al zidului.
În sectorul său, fiecare lucrător face cum vrea, dar el este totuşi obligat să ţină seama neapărat şi de ceilalţi... Să se verifice pe el însuşi după cei de lângă el. Să-i vadă şi pe ei cum lucrează: bine sau rău. Dacă fac bine, să facă şi el ca ei. Dacă fac rău, să-i corecteze, pentru a face bine şi ei.
Materialul folosit la clădirea lui Dumnezeu este învăţătura şi pilda vieţii lucrătorului. Dacă învăţătura bună merge împreună cu pilda bună, atunci lucrarea în sufletele ascultătorilor va fi bună; viaţa lor, curată; roadele lor, frumoase; starea lor, fericită.
Dacă învăţătura e stricată şi dacă pilda este rea, ce fel de lucrare să se facă în sufletele oamenilor, decât rea şi stricată?
După harul lui Dumnezeu care i-a fost dat părintelui Iosif, şi el a pus temelia lucrării duhovniceşti a Oastei Domnului pe Isus Cel Răstignit, după cum el însuşi a spus-o de mii de ori.
Dar după el, fiecăruia care s-a simţit chemat şi a venit să lucreze în această Oaste - începând să clădească şi el deasupra Temeliei ceva, prin vorbirea lui, sau prin cântarea, sau prin scrisul lui - i-a rămas cu litere de foc în faţă porunca: ia seama cum clădeşti şi ia seama ce clădeşti tu, pe această frumoasă şi Dumnezeiască Temelie!
Uitaţi-vă în istoria Oastei, ce minunat a clădit pe temelia asta primul schimb de lucrători ai ei.
Ce învăţătură sănătoasă şi ce pildă vrednică ne-au lăsat ei... Ce frumoasă lucrare au făcut, ce puternice ziduri, ce minunate roade, ce fericite biruinţe!
În urma lor, Lucrarea a crescut în unitate, în întindere, în număr, în vrednicie, atât de mare, de puternică şi de frumoasă!...
Aşa am moştenit-o noi.
Dar noi ce lucrare am făcut? Cum au clădit mulţi dintre noi pe temelia asta! Uitaţi-vă la diferitele sectoare ale Lucrării - şi mai ales la sectorul Sibiului, care este chiar faţa clădirii!
Uitaţi-vă ce fel de material au folosit cei care au continuat acolo. Şi ce fel de formă are acum Lucrarea Oastei în sectorul lor! Ce ruină ruşinoasă şi ce dărâmătură este totul!
Apoi sectorul Săsciori... Locul unde a fost pusă o temelie atât de frumoasă şi unde s-a lucrat aşa de harnic de către primii lucrători de acolo! Acum este şi acolo un loc plin tot de ruine, o zidărie părăsită, plină de scaieţii şi de buruienile feluritelor crezuri nimicitoare. Nişte dărâmături pustii în care locuiesc numai păsări de pradă şi de întuneric.
Ce plată vor lua cei care aveau răspunderea clădirii acolo... Şi cei care trebuiau să vegheze la continuarea lucrării aşa de frumos începute!
N-ar trebui să uităm niciodată că, atât la Sibiu cât şi la Săsciori, a fost pusă o aşa de frumoasă temelie a clădirii Domnului de către primii cei doi meşteri mai buni dintre noi.
Şi dacă acolo vrăjmaşul credinţei noastre s-a folosit aşa de nimicitor de nişte lucrători ai pierzării pentru a dărâma şi pustii Sfânta Lucrare a lui Dumnezeu, noi - şi toţi cei care vor urma după noi - va trebui să recucerim pentru Domnul aceste poziţii pierdute... Şi să căutăm cu tot dinadinsul să ajutăm ca zidurile sfinte de acolo să fie reclădite iarăşi frumos, aşa cum începuseră cândva.
Toţi cei care iubesc pacea Ierusalimului trebuie să se roage pentru zidurile lui. Şi toţi cei care doresc propăşirea cauzei lui Hristos, trebuie să lucreze pentru izbânda ei cu toate puterile lor, oriunde, dar mai ales acolo. Căci unde a fost odată un foc puternic, uşor se mai poate aprinde din nou!
12 - Aur... sau paie
Dumnezeu lucrează împreună cu noi numai atâta vreme cât şi noi lucrăm cu El, potrivit voii şi planului Său.
El binecuvântează munca noastră numai cât lucrăm cu materialul plăcut Lui. Cu învăţătura Adevărului Său, care este unul: aurul, argintul şi pietrele Lui scumpe. Şi cu pilda vieţii noastre ascultătoare, smerite, curate, evlavioase şi iubitoare.
Dar îndată ce noi primim ispitele diavolului de a folosi alt material, altă învăţătură, alte încredinţări, în locul celor bune de la început, nu numai că lucrul începe să capete altă formă şi altă calitate, dar şi ajutorul lui Dumnezeu ne este retras. Duhul Sfânt ne părăseşte şi nu mai lucrează cu noi, fiindcă El nu vrea să Se facă părtaş la stricarea unei Lucrări pe care El Însuşi a început-o!
Şi nici nu vrea ca în Lucrarea pe care El a gândit-o şi a voit-o într-un fel, la care a lucrat o vreme şi pe care a înălţat-o până la un nivel, - să vină apoi alte duhuri s-o schimbe, s-o modifice, s-o întoarcă altfel, dându-i un alt scop, o altă formă, un alt chip de cum a vrut El.
Atunci lucrătorii acelui sector încep să lucreze fără binecuvântarea Domnului. Se opintesc, se sforţează, se zbat cu toată încăpăţânarea şi toată îndărătnicia ambiţiei lor - şi cu toată colaborarea duhului lui Satana... - şi lucrează fără Hristos...
Lucrează la dărâmarea a tot ce s-a construit înainte, înlătură aurul, argintul şi pietrele scumpe ale bunelor învăţături, ale dreptei credinţe, ale frumoaselor pilde din trecut. Înlătură sfintele nume ale înaintaşilor, părăsesc sfintele rânduieli, batjocoresc sfintele valori, dispreţuiesc sfintele adevăruri, leapădă sfintele principii. Şi iau lemnul, fânul, trestia... paiele unor învăţături crescute de ieri, de ieri-alaltăieri, şi clădesc pe acestea în locul aurului lămurit în focul veacurilor, în focul încercărilor şi în cel al roadelor...
Iau paiele aduse de vânturile ispititoare ale veacului acestuia, uşuratic şi stricat...
Iau paiele unor învăţături străine şi nestatornice, fără trăinicie şi fără roade.
Iau paiele acestea fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor... Şi clădesc... pentru flăcările nimicirii.
Sufletelor uşuratice le place învăţătura uşoară, crucea uşoară, umblarea uşoară, evanghelia uşoară.
Le plac predicuţele uşoare, căile uşoare, vorbele uşoare, îmbrăcămintea uşoară şi sarcinile uşoare. Fiindcă le place viaţa uşoară, credinţa uşoară, mântuirea uşoară.
Sufletelor uşuratice ale creştinilor veacului acestuia nu le place o Evanghelie aspră, o cale strâmtă, o cruce grea, cum sunt cele pe care le cere Hristos de la cei cărora le promite El mântuirea Lui.
Aurul, argintul şi pietrele scumpe nu numai că sunt materiale scumpe şi rare, dar ele sunt şi greu de purtat şi de păstrat. Ele nu se pot purta oricum. Şi nici păstra oriunde. Ele se câştigă cu sudoare. Se păstrează cu veghere. Şi se cheltuiesc cu scumpătate.
De aceea sufletelor uşuratice nu numai că nu le sunt la îndemână acestea, dar nici nu doresc să se ostenească pentru a le avea.
Paiele se găsesc pe orice drum şi la orice negustor viclean şi mincinos. Paie colorate cât mai frumos cu galben, ca să pară aur... Cu alb, ca să pară argint, cu felurite înfăţişări, ca să pară pietre scumpe.
Sufletelor uşuratice ale veacului acestuia puţin le pasă dacă învăţăturile acestea sunt adevărate sau nu.
Dacă par, e de-ajuns.
Dacă au o formă umflată şi frumos colorată - şi mai ales dacă sunt cât mai lăudăros şi cât mai ţipător garantate că ar fi cele mai valoroase lucruri - se îmbulzesc cu toţii să le primească, să le îmbrace, să le folosească!...
E comod, nu? Şi e uşor... Şi e plăcut, nu?
Nu e aspru şi greu şi anevoios, cum era credinţa înaintaşilor noştri, portul lor, viaţa lor, munca şi lupta lor!...
Acelea erau grele... Nu mai sunt la modă astăzi!
Şi aşa se ajunge la paie, în loc de aur.
La predici de paie, la adunări de paie, la suflete de paie.
La cântări de paie, care ţin doar cât le auzi o singură dată.
La îmbrăcăminte de paie, cât mai scurtă, cât mai uşoară, cât mai străvezie...
La fapte de paie, fără nici o dulceaţă, fără nici o valoare, fără nici o greutate.
La un creştinism de paie, prin care păcatul trece ca un ţepuş, pe care ispita îl împrăştie ca un vânt, din care focul încercării nu lasă decât o spuză uşoară care nu mai arată nici măcar locul unde a fost.
Frate lucrător cu Dumnezeu, frate lucrător al lui Dumnezeu, ia bine seama nu numai cum clădeşti deasupra temeliei care a fost pusă şi care este Hristos!
Ci ia seama şi ce clădeşti deasupra.
Ia seama cum au clădit înaintaşii credinţei noastre, şi dacă te temi de Dumnezeu şi crezi în răsplătirea Lui - ţine-te întocmai după dreptarul învăţăturii lor... şi după felul cum au pornit ei Lucrarea de la început.
Caută să cunoşti bine Lucrarea unde eşti şi scopul pentru care a voit-o Stăpânul şi Împăratul ei, pentru ca şi partea lucrată de tine să se poată îmbina şi întregi armonios cu partea înaintaşilor tăi sfinţi.
Apoi tot aşa de însemnate sunt şi învăţătura şi pilda ta. Să ai învăţătura cea sănătoasă şi pilda cea vrednică. Materialul scump şi greu pe care să-l clădeşti în zidurile sfinte la care lucrezi.
Îngroapă-ţi în zidurile Templului Sfintei Lucrări tot ce ai mai aur în tine, în sufletul tău, în simţirea ta, în priceperea ta, în fiinţa ta.
Îngroapă-ţi rugăciunea ta, lacrimile tale, înfrânările, nădejdile, bucuriile şi suferinţele tale, cât mai frumoase, cât mai curate, depline...
Pentru că toate acestea vor fi încercate odată, vor fi trecute odată prin focul verificării lui Dumnezeu...
Şi ce frumoase vor ieşi atunci toate acestea din acel foc... precum iese aurul încins şi strălucitor din cuptorul dovedirii lui!...
Iar tu, lucrător uşuratic, care faci nu numai cu nebăgare de seamă Lucrarea lui Dumnezeu (Ier 48, 10), ci faci chiar cu ambiţie, cu îndărătnicie, cu un duh de împotrivire contra fraţilor şi contra planului de temelie al acestei Lucrări, cutremură-te şi îngrozeşte-te!
Şi paiele tale vor trece prin foc... Focul va trece prin ele şi focul va trece şi prin tine...
Nimeni n-a putut vreodată batjocori pe Dumnezeu sau Lucrarea Lui - şi să scape nepedepsit!
Îi vine fiecăruia odată o zi, o clipă şi o judecată, când ajunge sigur şi singur în faţa lui Dumnezeu şi în Mâinile Lui...
Vei ajunge şi tu, fii sigur! Vei ajunge mai repede de cum te gândeşti!
13 - Focul va dovedi
Mâna îmi tremură când scriu aceste trei cuvinte de foc şi de judecată. Inima mi se strânge când mă gândesc la dogoarea lor. Şi toată fiinţa mi se cutremură de tot ce va fi în vremea acelei Dumnezeieşti şi necruţătoare încercări, a acelui crâncen şi greu examen al nostru şi al lucrării noastre.
Dintre toate mijloacele de încercare, nici unul nu este aşa de drept, de necruţător şi de adevărat, ca focul.
Toţi Sfinţii Părinţi vorbesc în scrierile lor că acest foc va fi un cumplit pârjol adus de Însuşi Dumnezeu pentru dovedirea lucrării fiecărui lucrător al Său în Lucrarea Lui, începând cu cel dintâi şi până la cel din urmă. Pârjolul care va veni înainte de Judecata Universală.
Fratele meu, sora mea, şi eu şi tu vom trece prin focul acela. Şi prin tine şi prin mine va trece flacăra lui; şi prin lucrarea mea şi prin lucrarea ta va trece focul, spre a dovedi ce am fost noi în Lucrarea lui Dumnezeu şi ce am clădit noi în ea.
Dar până la acel foc, n-am mai trecut noi oare şi prin alte încercări ale focului, în diferitele lui forme?
N-am trecut prin focul prigonirilor? Sau prin al suferinţei şi al bolii? Sau prin al războiului? Sau prin al despărţirilor dureroase, sau prin al ispitelor, sau prin al judecăţilor nedrepte, sau prin al trădărilor celor pe care i-am iubit?
Cum s-a dovedit dragostea noastră în focul ispitei, sau în al singurătăţii, sau în al nerecunoştinţei?
A biruit ea ispita, rămânând curată şi statornică lângă Cel căruia I-am pus legământ de iubire veşnică şi căruia I-am spus de atâtea ori: Te iubesc... şi voi fi numai al Tău pe totdeauna?
Sau focul primei ispite ne-a ars promisiunile, ne-a nimicit legămintele şi ne-a întinat curăţia? Ca pe o grămadă de paie... numai paie, multe, dar numai paie...
Cum s-a dovedit răbdarea noastră în focul suferinţei, al bolii, al lipsurilor, al foamei, al frigului, al muncii silnice, al ocărilor de tot felul, al nedreptăţii şi al sărăciei, - prin lumea aceasta?
A trecut ea cu post şi rugăciune prin foamete?
A trecut ea cu înfrânare şi renunţare prin lăcomie?
A trecut ea cu tăcere şi înţelegere prin nedreptăţi?
A trecut ea cu nădejde şi cu pace prin singurătate?
Ori s-a dovedit prin tot focul acestor încercări o răbdare de paie, care s-a sfărâmat, s-a răsucit, s-a ars de la prima încercare?
Cum s-a dovedit credinţa noastră în focul luptelor de tot felul venite peste ea?
Cum s-a dovedit legământul nostru în focul prigonirilor, în al despărţirilor, în al lepădărilor, în al părăsirilor?
Cum s-au dovedit promisiunile noastre făcute lui Dumnezeu, făcute fraţilor, făcute iubirii?
Înainte de a ajunge în focul cercetării lui Dumnezeu, vino frate, vino soră să ne cercetăm acum noi înşine în focul cercetării de sine, în focul judecăţii de sine, a noastră de noi înşine, spre a vedea din felul cum suportăm acum acest foc al nostru, cum îl vom suporta atunci pe acela al lui Hristos!
Vino să încercăm sincer să răspundem la întrebările cele de mai sus, spre a vedea cum ne va fi de uşor să răspundem atunci în faţa Judecătorului Înfricoşat!
Lemnul este un material cu putregai şi crăpături.
Fânul este un material găunos şi uscat.
Trestia este un material uşuratic şi tremurător.
Oricine are o stare sufletească asemănătoare cu aceste materiale, care ard uşor la cel dintâi foc, va avea soarta lor.
Sufletul de lemn cu putregai de păcate ascunse şi cu crăpături de nestatornicie, de felurite pofte şi slăbiciuni fireşti,
sau sufletul de fân, lăudăros şi gol de evlavie, de binefaceri, de virtuţi şi uscat de lacrimi, uscat de putere şi de dărnicie,
sau sufletul de trestie, neserios, clătinat de orice vânt de învăţătură, tremurător la orice ameninţare şi fricos de orice suferinţă pentru Hristos, -
toate acestea sunt suflete de paie, suflete pe care nu numai focul lui Dumnezeu de atunci le va dovedi netrebnice, dar chiar şi focurile acestea de dinaintea aceluia, le-a dovedit şi până acum... sau le dovedeşte că sunt osândite numai la cenuşă şi lepădare.
Suflete al meu, de ce plângi tu în mine şi de ce eşti atât de zdrobit? Din pricină că şi vrăjmaşii tăi şi prietenii tăi trec peste tine acum cu aceeaşi cruzime?
Că şi străinii şi fraţii te judecă nedrept, te învinuiesc nedrept, te osândesc nedrept?...
Tu plângi că binele tău e numit rău, că lupta ta e hulită, că jertfa ta este călcată în picioare!...
Numele tău e dispreţuit, suferinţele tale răstălmăcite, cuvintele tale lepădate, strigătele tale înăbuşite, dreptatea ta batjocorită, apărările tale neluate în seamă, şi oricât ai fi făcut tu, acum este privit ca şi un gunoi călcat în picioare şi îndepărtat!...
Şi tu plângi suflete al meu, uimit şi îndurerat cum se poate petrece aşa ceva?
Dar nu te mâhni, suflete al meu, şi nu plânge înăuntrul meu pentru toate acestea!
Aşteaptă cu nădejde focul lui Dumnezeu şi aşteaptă-l cu încredere!
El va dovedi cum a fost Lucrarea ta, lacrimile tale, cuvintele tale, legămintele tale şi curăţia dragostei tale atât faţă de Dumnezeul tău, cât şi faţă de Lucrarea Lui şi de fraţii tăi.
Dacă nu te-a ars focul strâmtorărilor, focul suferinţelor, focul ispitelor, focul lepădărilor, focul leneviei, focul judecăţilor, focul singurătăţii,
atunci focul lui Dumnezeu nu numai că nu te va arde, dar el însuşi va arăta adevărul comorilor pe care le-ai purtat în tine pentru Domnul tău şi pentru semenii tăi. Şi toţi cei care te-au străpuns vor vedea aceasta şi vor şti pe cine au străpuns.
Ea îţi va face dreptate şi ţie, suflete al meu!
14 - Dacă lucrarea cuiva
Dacă lucrarea cuiva rămâne în picioare, el va primi o răsplată; dacă lucrarea îi va fi arsă, îşi va pierde răsplata... el va fi mântuit prin foc...
Lucrarea mea este fiinţa mea exteriorizată. Lucrarea mea este starea mea văzută. Lucrarea mea este valoarea mea declarată.
După cum rodul este valoarea pomului. După cum cifra bancnotei este valoarea ei. După cum sunetul instrumentului este valoarea lui.
Atunci, dacă rodul unui pom arde, cum scapă oare lemnul său din focul care i-a ars rodul?
Dacă cifra unei bancnote arde, cum scapă oare hârtia ei din foc?
Şi dacă sunetul unui instrument arde, cum mai scapă oare instrumentul netrebnic?
Şi chiar dacă ar scăpa lemnul unui pom, după ce i-a fost ars rodul, la ce i-ar mai folosi viaţa pe care ar mai trăi-o despuiat pe totdeauna de tot ce era să-i fie podoaba şi justificarea existenţei lui? N-ar fi oare însăşi viaţa pe care ar mai trăi-o în felul acesta, ea însăşi o pedeapsă veşnică pentru un astfel de om ars?
La ce i-ar mai folosi mântuirea ca prin foc unui lucrător nevrednic a cărui lucrare a ars... şi care, fiind trecut şi el însuşi prin acelaşi foc prin care i-a fost arsă lucrarea sa, va purta veşnic pe chipul său sufletesc semnele focului, pecetea ruşinii, urmele netrebniciei, dovada cheltuirii zadarnice a harului lui Dumnezeu, mustrările de conştiinţă pentru prilejurile pierdute, pentru vremea irosită, pentru sufletele înşelate, pentru speranţele puse în el, dezamăgite, pentru pagubele ireparabile aduse lui Dumnezeu, pentru tot binele zădărnicit de el - ca nişte cicatrice respingătoare, pe toată fiinţa lui mâncată de foc!... De la care toate privirile se întorc cu oroare.
Ce fel de mântuire va mai fi aceea?
Când un astfel de lucrător mântuit ca prin foc, purtând cu el pretutindeni mirosul de pârjol al lucrării lui arse, va vedea pe fraţii lui cei statornici, uniţi şi smeriţi, care au suferit fără să se lepede sau să se ascundă,
care au lucrat fără să caute laude şi foloase,
care au clădit fără să se abată de la dreptarul învăţăturii sau de la felul înaintaşilor,
care au zidit aurul credinţei drepte, argintul învăţăturii curate şi pietrele scumpe ale dragostei fierbinţi...
- ce va mai însemna pentru acela mântuirea lui ca prin foc?
Când va vedea el strălucirea plină de frumuseţe a lucrărilor acelora, cununile lor de slavă, mulţumirea Domnului pentru lucrările lor,
- şi apoi va privi la urâţenia sa - nu va zice el oare, că de o mie de ori mai bine ar fi fost să fi ars şi el odată cu lucrarea sa, decât să mai aibă o astfel de mântuire, îngrozitoare şi mizerabilă?
Dragii mei fraţi lucrători ai Domnului, care v-aţi gândit poate şi voi vreodată cu o oarecare satisfacţie că chiar dacă va arde lucrarea voastră, bine că voi veţi fi mântuiţi, fie şi chiar ca prin foc...
Dragii mei, eu vă rog să vă gândiţi puţin la cele spuse mai înainte. Şi să nu vă bucuraţi de vreo astfel de mântuire. Ci mai degrabă să vă temeţi de ea.
Să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă ferească să faceţi o lucrare de paie, să aveţi un caracter de paie, să aveţi o viaţă de paie, fiindcă niciodată nu-i de dorit să fii un pai, - când vine focul!
Uitaţi-vă la un pai care a trecut prin foc. Cum arată un pai, chiar dacă mai scapă câteodată din foc: ars, pârlit, negru, mort...
Aşa vrei să araţi tu în veşnicie?
Dacă nu vrei, fii aur; fă-te aur acum!
17 - Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu
Asupra acestor cuvinte aş vrea să privim cu groază toţi cei care avem adunări în care lucrăm, suflete cărora le propovăduim, lucrări de care răspundem în faţa lui Dumnezeu.
Sunt unii fraţi lucrători care au moştenit de la înaintaşii lor nişte adunări mari, strânse cu multă jertfă şi păstrate cu multe osteneli; dar odată ce ei au ajuns mai mari acolo, au lucrat în aşa fel încât, rând pe rând, s-a ruinat şi s-a pierdut totul...
Sau chiar dacă încă nu s-a pierdut, ceea ce mai este încă, e pe cale să se piardă. Părtăşia dintre fraţii de acolo s-a nimicit. Unitatea învăţăturii din adunare s-a dezbinat. Pacea sufletelor s-a dus, iar duhurile sunt răvăşite ca de o furtună năprasnică.
Sufletele sunt despărţite, cuvântul este uscat, atmosfera este îngheţată şi întocmai ca pe un pom încă în picioare, dar uscat sau ros de omizi, nici o creangă nu mai dă rod.
Nu va răspunde pentru asta oare nimeni înaintea lui Hristos? Nu va purta oare nimeni păcatul pentru starea asta?
Va purta, da, va purta!...
Pentru stricarea acestui Templu al lui Dumnezeu, la care cineva a muncit, pentru care cineva s-a jertfit, a plâns şi s-a rugat, Dumnezeu Însuşi îl va osândi şi-l va strica pe acela care s-a făcut şi se face vinovat de această crimă.
Frate credincios, soră credincioasă, teme-te de Dumnezeu, teme-te de Judecata Lui, teme-te de răzbunarea Lui!
Dacă nu poţi ajuta la întărirea Templului lui Dumnezeu, la unitatea şi creşterea unei biserici, a unei adunări, a unor suflete credincioase, fereşte-te nici să nu lucrezi ceva care ar dezbina, ar dărâma sau ar nimici acest Templu!
Căci hotărârea şi sentinţa Judecăţii lui Hristos date împotriva unor astfel de stricători şi nimicitori, sunt necruţătoare şi drepte, grabnice şi veşnice.
Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu... Căci Templul acesta este sfânt - şi aşa este adunarea, aşa este biserica, aşa este familia celor care cred şi doresc să-L urmeze cu adevărat pe Hristos.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Stăpân, care ne-ai socotit vrednici de încrederea Ta şi ne-ai chemat să fim împreună lucrători cu Tine la marea operă de clădire a Templului Tău, a Bisericii Tale, a Evangheliei mântuirii Tale!
Te rugăm din toată inima dă-ne Duhul Tău ca lumină şi călăuzitor în tot ce este voia Ta să facem! Fă-ne să vedem limpede Temelia Ta şi să clădim numai pe această Temelie!
Fă-ne să vedem aurul credinţei drepte, argintul învăţăturii curate şi pietrele scumpe ale dragostei şi smereniei sincere!
Fă-ne să iubim pe fraţii noştri care sunt chemaţi ca şi noi şi să fim în totul una cu ei în învăţătură, în credinţă, în lucrare, spre a nu face lucrul Tău cu nevrednicie sau cu nebăgare de seamă, ca să nu fim găsiţi vinovaţi înaintea Ta!
Fă-ne Doamne Isuse să ne gândim cu teamă în fiecare clipă la încercarea focului care va veni peste noi şi peste lucrul nostru, spre a ne dovedi cum am fost şi cum am lucrat fiecare! Ca temându-ne de judecata şi nimicirea lucrării noastre, să ne străduim neîncetat să facem în aşa fel încât să trecem cu bine prin proba focului, spre a ne face vrednici de răsplata slavei, a cinstei şi a păcii în Împărăţia Ta.
Te rugăm Doamne pentru toţi cei care clădesc rău pe Temelia pusă Oastei Tale... Pentru cei care nu ţin seamă nici de dreptarul învăţăturii pe care au moştenit-o, nici de datoria ascultării şi a unităţii frăţeşti şi nici de curăţia şi evlavia pe care le ceri Tu în Lucrarea Ta - să-i cercetezi Tu Însuţi puternic şi grabnic, fiindcă ei nu mai ţin seamă de nimeni altcineva.
Dacă mai este vreo nădejde de îndreptare pentru ei Doamne, dă-le îndreptarea adevărată şi statornică!
Iar dacă nu mai este nici o nădejde, scapă Lucrarea Ta de ei Doamne, grabnic şi puternic! Ajungă cât rău au făcut şi cât Templu Ţi-au nimicit! Amin.