La duminica samaritenei: ceva despre apa cea vie

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu samariteanca de la Ioan cap. 4: despre cum a vorbit Isus cu femeia samariteancă despre apa cea vie.

Ce minunată și plină de învățătură este această Evanghelie! Samariteanca se mira de apa cea vie; nu-și putea da seama ce ar fi și cum ar fi o astfel de apă. Dar eu mă întreb: oare mai altcum e azi? Oare câți dintre creștinii de azi ar putea da un răspuns corect la întrebarea: ce-i apa vie?

Fântâna darurilor și dragostei Tatălui ceresc, noi o avem din veșnicie. În Grădina Edenului, ea curgea din plin și din toate izvoarele. Dar păcatul lui Adam a astupat această fântână. Izvorul ei s-a retras în stâncă. Lumea a devenit un pământ pustiu, neumblat și fără de apă (Psalm 62, 3). A trebuit să vină Fiul lui Dumnezeu să sape iarăși fântâna. Și a trebuit să sape adânc și din greu. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului să afle izvorul. A trebuit să lovească stânca cu Crucea Sa și cu suferințele Sale.

Sulițele soldaților, cuiele și ciocanele răstignitorilor au trebuit să sape în stâncă. Când a răsunat cuvântul: S-a sfârșit, - a țâșnit izvorul apelor vii. Într-o lume pustie și fără de apă, s-au revărsat apele vieții și s-a auzit strigarea: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea (Ioan 7, 37)... Voi toți cei însetați, veniți la ape (Isaia 55, 1). Și de atunci apele vieții curg mereu prin lume. Ele curg și vor curge mereu până la sfârșitul veacurilor, dând tuturor celor ce se adapă cu ele: iertare de păcate, sănătate, viață, fericire, mântuire.

Apa cea vie sunt darurile Duhului Sfânt, iar aceste daruri nu puteau veni în lume decât după ce stânca a fost lovită cu toiagul, Jertfa cea mare a Crucii.

Izvorul apelor vii a țâșnit din stânca Golgotei. Strămoșii noștri aveau datina să ridice pe la răspântiile drumurilor câte-o cruce sub care săpau o fântână pentru drumeții cei însetați. Ce înțeles adânc a pus credința strămoșilor noștri în aceste cruci și fântâni (pe care necredința noastră le lasă să se răstoarne). Ele sunt icoana apelor vii ce izvorăsc din Crucea Golgotei. Un creștin viu are lipsă neîncetat de această apă a vieții, a sufletului.

Întrebați pe un medic ce rost are apa în viața noastră cea trupească, și veți afla că ea face slujba cea mare de a face sânge. Fără apa cea vie, n-am avea viață sufletească. Apa cea vie este apa ce trebuie sufletului nostru, este apa cu care se adapă sufletul nostru.

Aceasta este apa cea vie despre care vorbește Domnul. Aceasta este apa după care însetoșează sufletul nostru (Psalm 41). Aceasta este apa de care are lipsă sufletul nostru. Sufletul nostru își are și el o sete a lui.

Lumea nu poate stâmpăra și sătura această sete. Lumea n-are nici un picur de apă pentru această sete.

Lumea aceasta este un pustiu al păcatului. Este un pământ pustiu și fără de apă sufletească. Sufletul piere de sete în această pustietate. Nici un izvor, nici un picur de apă n-are lumea aceasta pentru setea sufletului. Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă (Psalm 62, 3). Nici bogăția, nici averile, nici banii, nici desfătările, nici știința, nici filozofia nu pot stâmpăra setea sufletului.

Setea sufletului se poate adăpa numai cu apa cea vie pe care a revărsat-o în lume Isus Mântuitorul. În mijlocul apelor mării poți muri de sete. Apele mării nu stâmpără setea. Întocmai așa sunt și apele lumii. Ele nu stâmpără setea sufletului. Sufletul moare de sete în valurile lumii.

Setea cea sufletească poate fi adăpată numai cu izvorul apelor vii ce țâșnesc din stânca Golgotei, cu darurile pe care ni le dă Jertfa Crucii.

Cei mai mulți se adapă cu apele lumii și păcatelor (alcool, patimi și desfătări lumești). Poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apa (Ier. 2, 13). Aceste fântâni cu apă moartă sunt: plăcerile, poftele, lăcomia de bani, averi și alți idoli.

Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tu față de apa cea vie, față de apa vieții?

Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea! Domnul Isus pe toți ne cheamă să bem din apa cea vie. Să bem până la revărsare. Din inima noastră să curgă, să se reverse aceste ape și pentru alții. Să le dăm și altora să guste din izvorul cel mare al apelor vii.

Rugăciune

Isuse, preadulcele meu Mântuitor! Eu Te-am aflat pe Tine într-un pământ pustiu și fără de apă. Când era să mă prăpădesc de foame și sete, într-un pământ pustiit și fără de apă, am auzit glasul Tău cel dulce: Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea! Cei însetați veniți la ape, veniți și luați fără bani și fără plată.

Slăvit să fii Doamne că mi-ai ajutat să gust și eu din apa cea vie ce curge din Crucea și Jertfa Ta cea sfântă. Până în clipa ce moartea va veni să-mi închidă graiul, eu voi striga și voi cânta neîncetat: o, ce valuri de-ndurare, de iertare, de pace, de viață și de mântuire curg din Crucea răstignirii Tale - și vor curge mereu până la sfârșitul veacurilor. Pretutindeni pe unde curg aceste ape este viață... înverzesc pomii și învie oamenii.

O, ajută-mă Doamne, ca până la sfârșitul vieții mele să simt o sete tot mai mare după apele cele vii ce se revarsă din scaunul de domnie al Mielului (Apoc. 22, 2). Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule (Psalm 41, 1).

Ajută-mă Doamne să mă adăp până la revărsare din apa Ta cea vie, să fiu ca o grădină adăpată și un izvor ce nu-i scade apa (Isaia 58, 11) ca să pot aduce și eu pe alții la izvorul cel mare al apelor vii, ce curg din Crucea și Jertfa Ta cea sfântă. Amin.

Iosif Trifa.