Lucrarea şi mulţumirea
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Toate lucrurile din lumea aceasta care sunt zidite şi lăsate de Bunul Dumnezeu,
în măsura rânduită de El
şi în vremea rânduită de El,
Folositoare şi îngăduite omului sunt în felul acesta, toate cele ce omul le ia şi pentru trupul său şi pentru sufletul lui.
2 - Când omul ajunge să-şi lipească inima de lucrurile lumii şi începe să trăiască numai pentru acestea, - atunci începe nefericirea sa.
Când întrebuinţarea lor întrece timpul şi întrece şi măsura îngăduită de Dumnezeu, - toate încep să fie spre rău.
Când aceste bunuri şi fiinţe pun stăpânire în chip idolesc şi neîngăduit de mult pe inima noastră,
- atunci oricât de bune ar fi fost cele avute, ele devin o pricină de cădere şi un rău pierzător pentru noi.
3 - Să nu ni se lipească inima de nimic din cele ce ni se poate răpi de către alţii sau putem pierde noi în viaţa aceasta. Să nu ni se lege sufletul de nimic din ceea ce ne poate pe noi răpi şi pierde, despărţindu-ne de Domnul Isus şi de fraţi.
4 - Nu-ţi lipi inima ta dragul meu, decât de Hristos Mântuitorul Cel Preabun şi Iubitor.
Nu-ţi lipi inima ta decât de Cuvântul Lui, de Biserica Lui, de Calea Lui şi de Inima Lui.
şi de cele ce nu se pot pierde.
5 - Nu-ţi lipi inima ta de nimic din cele ce se văd căci toate acestea sunt atât de trecătoare, ele par că sunt, dar nu-s.
Şi când se vor duce de la tine, vor smulge şi inima ta care a fost lipită de ele.
6 - La tot ce poţi avea drag pe lumea asta, trebuie să ai o margine, peste care să fii cu grijă a nu-i îngădui sărmanei tale inimi să treacă, în alipirea ei...
Chiar şi în dragostea ta faţă de cei mai apropiaţi ai tăi, această margine înţeleaptă nu trebuie întrecută niciodată.
7 - Ci numai faţă de Dumnezeu, inima noastră nu trebuie să aibă nici o margine în alipirea, în dragostea şi în încrederea ei niciodată.
Pe El trebuie să-l iubească toată inima noastră cu toată puterea alipirii ei (Matei 19, 29). Şi până în cea din urmă clipă a vieţii noastre.
8 - Dacă eşti mamă, dacă eşti tată, - sunteţi părinţi şi priviţi ca la soarele de pe cer, la copilul vostru, la comoara dragostei voastre pe care îl strângeţi la pieptul şi la sânul vostru, acoperindu-l cu sărutul vostru şi găsindu-i atâtea drăgăstoase numiri...
aveţi totuşi grijă de inimă!
Mai păstraţi un colţişor de rezervă şi pentru neprevăzut!
9 - Să nu vă fie inima zdrobită cu totul, dacă vi s-ar întâmpla şi copilului vostru,
ceea ce altora li s-au întâmplat, -
- ceea ce voi nici nu îndrăzniţi a gândi acum, dar care totuşi e cu putinţă!
Nu vi-l faceţi mai scump decât pe Dumnezeu!
10 - Dacă aveţi acasă o mobilă, o funcţie, o stare, un lucru sau o fiinţă la care ţineţi deosebit de mult, mai mult ca la orice altceva pe lumea asta, -
- şi voi să aveţi totuşi grijă de partea înţeleaptă a inimii voastre.
Ca să nu fiţi zdrobiţi de tot dacă vi s-ar lua, - aveţi grijă să nu pună stăpânire pe inima voastră.
11 - Dacă aveţi un nume lăudat sau o frumuseţe strălucitoare,
dacă aveţi o situaţie deosebit de bună, sau o ceată de prieteni deosebit de plăcuţi,
- o, nu vă alipiţi inima toată, nici de plăcerile, nici de nădejdile acestora.
Căci nimic nu-i mai înşelător astăzi,
nici mai amar mâine,
ca nimicurile acestea,
care trec mai repede decât visurile nopţii,
- ci alipiţi-vă inima numai de Singura Comoară care devine din ce în ce tot mai bogată şi mai strălucită: de Hristos!
12 - O ureche atentă aude totdeauna cuvântul întreg: nu numai sunetul ci şi înţelesul lui.
13 - Un ochi treaz vede nu numai partea dinafară a lucrurilor, ci mai ales partea lor dinăuntru. Căci aceasta este cea mai însemnată.
14 - Ochii minţii înţelepte vor citi nu numai pe rânduri, ci mai ales printre rânduri şi pe sub ele.
Căci acolo se află de fapt adevărul...
Vor vedea nu numai litera ei, ci mai ales duhul din ceea ce citeşte,
căci acesta este miezul!
15 - O minte sănătoasă va pătrunde nu numai vorbele cuiva, ci mai ales gândurile ascunse sub vorbele rostite de el.
Va deosebi nu numai sunetul prezent, ci şi ecoul lui viitor.
16 - O minte atentă aude de două ori, - aude nu numai fapta ci şi urmarea ei.
Aude de două ori, pentru că şi urechile trupului şi cele ale duhului său sunt desfundate (Marcu 7, 35).
17 - Cel înţelept va vedea de două ori, pentru că şi ochii cei trupeşti cât şi cei sufleteşti ai săi îi sunt deschişi.
Va înţelege de două ori pentru că şi mintea cealaltă curăţită de Apa cea Vie a Cuvântului şi luminată de Adevărul Veşnic, s-a deprins prin întrebuinţare să deosebească bine voia lui Dumnezeu (1 Tes. 4, 1).
18 - Pentru un om care îşi are toate simţurile sale treze şi sănătoase,
- o dată dacă vorbeşte Domnul - îi este de ajuns: el aude de două ori.
O dată aude înţelesul datoriilor celor trupeşti, a doua oară aude înţelesul datoriilor celor duhovniceşti.
19 - Cel credincios cu adevărat aude de două ori: o dată înţelegând voia lui Dumnezeu. A doua oară făcând această voie a lui Dumnezeu.
Dorinţa de a-L asculta pe Dumnezeu şi dragostea de a fi pe placul Lui, sunt la el atât de grabnice spre ascultare (2 Tim. 2, 24), şi spre împlinire, încât el nu lasă nici un timp gol între auzirea şi între înfăptuirea Cuvântului voii lui Dumnezeu.
20 - Drumul de la urechea la inima celui credincios, este atât de scurt, iar aceste două părţi ale fiinţei celui bun sunt atât de unite,
încât ele aud deodată,
aud în acelaşi timp,
aud în acelaşi gând,
şi aud în acelaşi fel, Cuvântul dorinţei lui Dumnezeu.
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm să le faci la fel în noi.
Amin.