Nașterea din nou

Această taină este: nașterea din nou, despre care, fără îndoială, ai auzit - fie că ai învățat la vreo școală, ai citit sau ai auzit în vreo predică. Poate ai spus chiar și altora despre acest lucru. E hotărât însă că nici un folos nu poți avea, câtă vreme n-ai trecut și n-ai trăit tu însuți adevărul cuprins în cuvintele pe care Domnul Iisus le-a spus și le-a repetat de trei ori lui Nicodim: nașterea din nou. „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”... „Trebuie să vă nașteți din nou” (In 3, 3, 7).

„Dar cum se poate face aceasta?”, întreabă mirat acest sincer căutător al adevărului. Căci el, deși era învățat și evlavios, nu poate pricepe aceste lucruri: „Trebuie să vă nașteți din nou!” Este ceva peste care nu se poate trece.

Din această mărturie a Noului Testament reiese faptul că nu numai oamenii răi și păcătoși au trebuință de renaștere, ci și oamenii cei mai buni, cei mai morali, care trăiesc o viață corectă și bună, trebuie să se nască din nou.

Și parcă îl aud pe cititorul meu: „Bine, dar eu sunt creștin; eu sunt botezat; eu fac fapte bune și-mi îndeplinesc datoriile religioase cât pot mai bine. Eu mă feresc să fac rău și caut să duc o viață de om cumsecade și să n-am cu nimeni nimic”.

Foarte bine! Frumoase și bune sunt toate aceste lucruri, numai că ele nu sunt tot una cu nașterea din nou. Și acestea singure nu dau nimănui dreptul să intre în cer. Evanghelia spune: „Trebuie să vă nașteți din nou”.

Botezul este o orânduire dumnezeiască. Prin Botez intrăm în creștinătate, precum un israelit intră în comunitatea poporului lui Dumnezeu prin tăierea împrejur. „Dar iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu; și tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Rom 2, 28-29).

Cam așa e și cu Botezul. Creștini botezați sunt ei cu milioanele. Dar cei mai mulți nu trăiesc taina acestui Botez: în moarte cu Hristos - adică morți față de păcat. Mulți au crezut, dar nu s-au pocăit, de aceea inima lor a rămas tot rea și plină de viclenie și de răutate. Așa a fost cu Simon vrăjitorul, din Faptele Apostolilor 8, 13-23, căruia Apostolul Petru i-a spus: „Inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu... Ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii”. Se spune că Botezul este nașterea de-a doua, după cum nașterea noastră firească este cea dintâi. Bine, dar ce te faci cu botezatul care zace în patimi și păcate și stă prins în lanțurile fărădelegii? Nu trebuie el să se nască din nou, pentru ca să fie curățit și mântuit? În acest înțeles zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-i de-ajuns că te-ai născut creștin; trebuie să te faci creștin “.

Dar faptele bune? Nici ele nu sunt nașterea din nou. Și nu o pot înlocui. Ele sunt roada nașterii din nou. Faptele celui care încă n-a fost curățit în baia nașterii din nou sunt niște haine mânjite. Așa scrie la Isaia 64, 6.

Cât despre lauda celor care spun că sunt oameni cumsecade, știm că asta nu e decât o vorbă goală, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune că „toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici... Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar... Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Rom 3, 9-23).

Nașterea din nou este altceva, cu totul altceva decât laudă și vrednicie omenească.