O altă plagă a zilelor noastre: seceta

„Așa zice Domnul: «Iată, iuțimea Mea și mânia Mea se varsă peste tot locul acesta, și peste oameni, și peste dobitoace, și peste roadele pământului... Că va fi cerul deasupra capului tău, de aramă și pământul de sub tine, de fier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23).

În anii din urmă, secete grozave au fost pe la noi și prin alte țări. În Basarabia, seceta a stăruit trei ani de-a rândul.

Seceta este și ea certarea și mustrarea cerului de sus. Biblia ne spune clar acest lucru. Ascultați cuvântul Domnului:

„Așa zice Domnul: «Ochii mei privesc asupra pământului vostru de la începutul anului, până la sfârșitul anului. De veți asculta toate poruncile care poruncesc Eu vouă, de veți iubi pe Domnul Dumnezeu vostru și veți sluji Lui din toată inima și din tot sufletul vostru, Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie și ploaie târzie și veți strânge grâul și vinul vostru și voi da iarbă în țarinile voastre pentru vite»... «Dar de vă veți abate, cu mânie se va aprinde Domnul asupra voastră și va închide cerul, ca să nu fie ploaie și pământul să nu-și dea roada sa...»”. (Deut 11, 12-17). „De veți asculta cu luare-aminte glasul Dumnezeului vostru, ca să păziți și să faceți toate poruncile care vă poruncesc eu vouă astăzi, va deschide Domnul vistieria Sa cea bună, cerul să dea ploaie pământului tău în vremea sa”... „Iar de nu veți asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru și nu veți păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste tine blestem, lipsă și amenințări. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă și pământul care este sub tine, de fier și va face Domnul praf și pulbere ploaia pământului vostru” (Deut 28).

„Așa zice Domnul: «Iată, iuțimea Mea și mânia Mea se varsă peste tot locul acesta: și peste oameni, și peste dobitoace, și peste roadele pământului... Că va fi cerul deasupra capului tău, de aramă și pământul de sub tine, de fier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23).

„Căci, iată, Domnul vine cu foc și carele Lui sunt ca un vârtej; își prefac mânia într-un jăratic și amenințările în flăcări de foc” (Is 66, 15).

Iată, ne-a ajuns și pedeapsa aceasta. În câteva veri de-a rândul, Domnul a făcut aramă cerul deasupra capului nostru și fier a făcut pământul de sub picioarele noastre.

Iată, a venit și „focul Domnului”, care „face praf și pulbere ploaia pământului nostru”. Seceta este și ea certarea Domnului și graiul Domnului: „Semănat-ați grâu (și porumb), dar veți secera spini. Ostenit-ați, dar nici un folos nu veți avea” (Ier 12, 13).

Seceta este porunca Domnului ca „nici roua, nici ploaia să nu cadă pe noi” (2 Regi 1, 21). „Veți merge la fântână și nu veți găsi apă” (Ier 14, 3). „Cum gem vitele! Rătăcesc cirezile de boi, căci nu mai au pășune. Chiar și turmele de oi sufăr. Focul a mâncat pășunile, apele au secat” (Ioel 1, 18-20).

Seceta vorbește. Prin secetă vorbește Domnul cu noi. Seceta ne spune și ne aduce aminte că deasupra capului nostru stă cerul și Domnul Care ne vede și nu mai poate răbda păcatele noastre.

Contra secetei numai o singură cale de scăpare avem, o scăpare avem, pe care ne-o arată și ne-o spune tot Biblia: Așa zice Domnul: De voi închide cerul și nu va fi ploaie și de voi trimite moarte în poporul Meu și de se va smeri poporul Meu, și se vor ruga, și se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu îi voi auzi din cer, milostiv voi fi păcatelor lor și voi vindeca pământul lor.

Unii astronomi spun că ar fi să avem „o perioadă de ani secetoși, care va culmina între anii 1930 și 1935”.

Față de această eventuală primejdie, se află unii care spun: Să facem în țară irigații... să irigăm apa râurilor peste ogoarele uscate de secetă...

Alții, iarăși, zic: „Să ne apărăm de secetă cu arături adânci... să arăm cât mai adânc...”.

Noi însă zicem: contra secetei și a celorlalte urgii n-avem decât o singură apărare: să descuiem iertarea și binecuvântarea cerului de sus.

Biblia ne spune că pe vremea lui Ilie prorocul a fost secetă mare. N-a plouat trei ani. Dumnezeu încuiase ploaia cerului pentru păcatele păgânilor. „Pe viața Mea, zice Domnul, în anii aceștia nu va fi nici ploaie, nici rouă, decât după cuvântul Meu” (1 Regi 17, 1). Prorocul Ilie a descuiat ploaia cerului cu rugăciunea. S-a rugat și a plouat.

Și noi am încuiat ploaia și binecuvântarea cerului de sus cu fărădelegile și păgânătățile noastre. Să le descuiem cu căință și întoarcere la Dumnezeu. Oh, ce nemernic este omul, acest vierme neputincios! El umblă să scape de mustrarea Domnului cu „irigații” și „arături adânci”. Copilașul meu, când era mic, tot umbla să mă împiedice cu un pai. Așa sunt și cei cu sfatul irigațiilor.

Urgiile ne strigă să ne împăcăm degrab cu Tatăl Ceresc. Să descuiem mila și iertarea cerului de sus.

Mai zilele trecute, copilașul meu, ieșind din casă, a încuiat ușa pe dinafară. Mai târziu, vrând să intre, striga la mine:

- Tată, descuie ușa!

- Fiule, i-am răspuns eu, ușa e încuiată de tine pe dinafară.

Dinlăuntru ușa e descuiată. Descui-o și intră!

Bunătatea și binecuvântarea cerului de sus este încuiată numai dintr-o parte: din partea dinspre noi. Din partea lui Dumnezeu este totdeauna descuiată. Dumnezeu e Atotbun și iertător.

Noi, cu fărădelegile noastre, am încuiat pe dinafară ușa bunătății lui Dumnezeu. Cheia este în mâna noastră, iar această cheie este căința și întoarcerea la Dumnezeu. Până nu vom folosi această „cheie”, de urgii și de bătăi nu vom scăpa. Numai cu cheia aceasta vom putea descuia și cerul.

„Ne-a părăsit bunul Dumnezeu”

„Ne-a părăsit bunul Dumnezeu”, spun unii oameni.

Ce vorbă nesocotită! Bunul Dumnezeu n-a părăsit și nu părăsește pe nimeni. Noi L-am părăsit pe El.