Glasul prorocilor
Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice
În vremile Bibliei, când se stricau purtările oamenilor, se ridicau proroci trimiși de la Dumnezeu, care strigau oamenilor să se lase de răutăți! Glasul prorocilor trebuie să se audă și azi.
Să-i ascultăm pe cei din Biblie, căci ei au grăit către toți oamenii din toate timpurile. Ei ne grăiesc și nouă și vremilor noastre. O, cum se potrivesc prorociile prorocilor la vremile și la oamenii de acum. Sunt parcă prorocii anume scrise pentru noi și pentru vremile noastre.
„Așa zice Domnul: «Mă voi judeca cu voi și cu copiii voștri pentru că ați pângărit pământul Meu și moștenirea ați pus-o întru urâciune»” (Ier 2, 7 și 9).
„Toți sunt niște preacurvari, au limbă mincinoasă și merg din răutate în răutate... Se înșală frate pe frate și tot prietenul umblă cu vicleșug... Se înșală unii pe alții, își deprind limba să mintă și se trudesc să facă rău... Camătă peste camătă și vicleșug peste vicleșug... Și să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri? zice Domnul” (Ier 9, 2-9).
„De la cel mic, până la cel mare, sunt lacomi de câștig; de la proroc, la preot, toți înșală” (Ier 6, 13).
„Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, se dedau la preacurvie. Ca niște cai bine hrăniți, aleargă încoace și încolo, fiecare nechează după femeia aproapelui său... Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?... (Ier 5, 7-8).
„Așa zice Domnul: «Iată, Eu chem toate neamurile pământului și voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine și s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 16).
„Iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Is 26, 21).
„Ascultați Cuvântul Domnului, căci vrea să se judece Domnul cu cei ce locuiesc pământul, că nu este adevăr, nici milă, nici cunoștință de Dumnezeu pe pământ. Blestem și minciună, ucidere, și furtișag, și preacurvie s-au revărsat pe pământ... Pentru aceea va plânge tot pământul” (Osea 4, 1-3).
„Apropiați-vă, neamuri, și auziți! Popoare, luați aminte! S-audă pământul și cei ce locuiesc pe dânsul, căci mânia Domnului este peste toate neamurile” (Is 34, 1-2).
„Și a întins Domnul mâna Sa către mine - scrie Ieremia - și S-a atins de gura mea și a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?». Și am răspuns: «Toiag de nuc văd...; și căldare clocotind la miazănoapte». Și a zis Domnul către mine: «Dinspre miazănoapte se vor ațâța relele peste toți cei ce locuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului și voi grăi către ele cu judecată, pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine și au jertfit dumnezeilor străini și s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 11-16).
Iată o prorocie care parcă s-a făcut ieri sau azi, anume pentru frământările timpului de acum. Prorocia... parcă e fotografia precisă a vremurilor noastre (...).
Dumnezeu vestește căldare clocotind de la miazănoapte, adică pedeapsă și urgie de război.
Căldare clocotind la miazănoapte - iată icoana frământărilor de azi. La miazănoapte clocotește azi căldarea războiului.
Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri care strigă la noi să ne întoarcem la Dumnezeu. Trăim parcă capitolul 24 de la Matei, când Domnul Iisus a profețit de pe Muntele Măslinilor, zicând:
„Veți auzi de războaie. Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății; și pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor.
Și, din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Mt 24).
„Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula fiii asupra părinților și îi vor omorî pe ei... că va fi în zilele acelea un necaz așa de mare cum n-a fost de la începutul lumii până azi și cum nu va mai fi vreodată” (Mc 13, 12-19).
„Și vor fi semne în soare, în lună și în stele și pe pământ va fi strâmtorare între neamuri... Oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea celor ce au să vie în lume” (Lc 21, 25-26).
Vremurile noastre sunt vremuri de ceartă și mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, zice Domnul” (Ier 2, 9), „pentru că nu este adevăr, nici iubire, nici cunoștință de Dumnezeu pe pământ” (Osea 4, 1).
Vremurile noastre sunt vremuri de mânie și urgie cerească. Sunt vremuri de grăire a Tatălui Ceresc cu noi.
„Domnul vorbește când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă” (Iov 33, 14). De ani de zile, Dumnezeu vorbește cu noi prin fel de fel de urgii și arătări cerești. Vorbește așa pentru că ne-am înfundat în păcate și răutăți. Când un copil începe a-și face de cap, tatăl o ia cu asprul. Cu buna nu mai poate face nimic.
Tatăl ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu prinde, vine urgia. Cerul de sus lucrează acum și cu urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăți. Bătăile, urgiile și arătările cerești vor mărturisi și ele în contra lor în ziua cea mare a Judecății.
Trăim vremuri biblice. Oamenii suspină după vremuri mai bune... oamenii așteaptă vremuri de ușurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc. Din urgiile vremurilor noastre, numai o singură cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să facem pace” (Is 27, 5).
„În zilele acelea - zice prorocul Daniel - va fi vreme de necaz, de care n-a fost niciodată de când sunt neamurile pe pământ... Mulți se vor curăți, se vor albi, se vor lămuri (în aceste necazuri), dar cei fărădelege vor nelegiui.
Cei răi vor face răul și nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege” (Dan 12, 1-10).
Cine este înțelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înțeleagă. Căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei răzvrătiți cad pe ele (Osea 14, 9).
Ne predică și umblarea vremii
În tot felul, Domnul Dumnezeu vorbește cu noi și ne cheamă să ne lăsăm de răutăți.
A început să predice și vremea. Parcă s-a schimbat și mersul vremii. Binecuvântarea cerului de sus nu se mai pogoară peste hotarele noastre cu căldură și ploaie la vreme, ci, în loc de binecuvântare, cerul ne trimite urgie.
„Așa zice Domnul: «Ochii Mei privesc asupra pământului vostru, de la începutul, până la sfârșitul anului. De veți asculta poruncile pe care vi le poruncesc Eu vouă, de veți iubi pe Domnul Dumnezeul vostru și veți sluji Lui din toată inima voastră și din tot sufletul vostru... Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie și ploaie târzie... Binecuvântate vor fi roadele pământului vostru și cirezile vacilor voastre și turmele oilor voastre... Dar de nu veți asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru și nu veți păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste voi blestem, lipsă și amenințări” (Deut 11, 12-21 și 28).
Iată, Biblia ne spune apriat ceea ce se întâmplă în zilele noastre. De la binecuvântare, am ajuns și cu mersul vremii la „blestem și amenințări”, pentru fărădelegile noastre. Vremea trece pe neașteptate de la o schimbare la alta. Valuri de căldură se perindă cu furtuni groaznice și cu valuri de răceală și frig. Atâtea uragane, furtuni, grindină, tempeste și așa schimbări neașteptate de vreme parcă nu s-au mai pomenit.
Vremea stăruie deasupra capului nostru ca o adevărată „amenințare”. Văzduhul parcă e încărcat cu ceva; parcă vrea ceva cu noi. Norii de deasupra capului nostru parcă sunt încărcați cu ceva. Sunt încărcați cu mânia lui Dumnezeu; cu tunetele și fulgerele mâniei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „În loc de ploaie, Domnul ne dă grindină și flăcări de foc” (Ps 104, 31). În loc de căldură, frig. În loc de vreme binecuvântată, „iată, Domnul vine ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, cu o rupere de nori, cu șiroaie de ape” (Is 28, 2)... „De la Domnul puterilor vine pedeapsă cu tunete, cutremure de pământ și pocnet puternic, cu vijelie, cu furtuni și foc mistuitor” (Is 29, 6).
Vremea cu tempestele ei este și ea o predică a cerului de sus. Este și ea un glas al mâniei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „Și Domnul va face să răsune mânia Lui aprinsă în mijlocul înecului, furtunilor și pietrelor de grindină” (Is 30, 30). Vremea strigă și ea să ne lăsăm de răutăți.