Glasul prorocilor
Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice
În vremile Bibliei, când se stricau purtările oamenilor, se ridicau proroci trimişi de la Dumnezeu, care strigau oamenilor să se lase de răutăţi! Glasul prorocilor trebuie să se audă şi azi.
Să-i ascultăm pe cei din Biblie, căci ei au grăit către toţi oamenii din toate timpurile. Ei ne grăiesc şi nouă şi vremilor noastre. O, cum se potrivesc prorociile prorocilor la vremile şi la oamenii de acum. Sunt parcă prorocii anume scrise pentru noi şi pentru vremile noastre.
„Aşa zice Domnul: «Mă voi judeca cu voi şi cu copiii voştri pentru că aţi pângărit pământul Meu şi moştenirea aţi pus-o întru urâciune»” (Ier 2, 7 şi 9).
„Toţi sunt nişte preacurvari, au limbă mincinoasă şi merg din răutate în răutate... Se înşală frate pe frate şi tot prietenul umblă cu vicleşug... Se înşală unii pe alţii, îşi deprind limba să mintă şi se trudesc să facă rău... Camătă peste camătă şi vicleşug peste vicleşug... Şi să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri? zice Domnul” (Ier 9, 2-9).
„De la cel mic, până la cel mare, sunt lacomi de câştig; de la proroc, la preot, toţi înşală” (Ier 6, 13).
„Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, se dedau la preacurvie. Ca nişte cai bine hrăniţi, aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după femeia aproapelui său... Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?... (Ier 5, 7-8).
„Aşa zice Domnul: «Iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 16).
„Iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Is 26, 21).
„Ascultaţi Cuvântul Domnului, căci vrea să se judece Domnul cu cei ce locuiesc pământul, că nu este adevăr, nici milă, nici cunoştinţă de Dumnezeu pe pământ. Blestem şi minciună, ucidere, şi furtişag, şi preacurvie s-au revărsat pe pământ... Pentru aceea va plânge tot pământul” (Osea 4, 1-3).
„Apropiaţi-vă, neamuri, şi auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-audă pământul şi cei ce locuiesc pe dânsul, căci mânia Domnului este peste toate neamurile” (Is 34, 1-2).
„Şi a întins Domnul mâna Sa către mine - scrie Ieremia - şi S-a atins de gura mea şi a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?». Şi am răspuns: «Toiag de nuc văd...; şi căldare clocotind la miazănoapte». Şi a zis Domnul către mine: «Dinspre miazănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce locuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată, pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 11-16).
Iată o prorocie care parcă s-a făcut ieri sau azi, anume pentru frământările timpului de acum. Prorocia... parcă e fotografia precisă a vremurilor noastre (...).
Dumnezeu vesteşte căldare clocotind de la miazănoapte, adică pedeapsă şi urgie de război.
Căldare clocotind la miazănoapte - iată icoana frământărilor de azi. La miazănoapte clocoteşte azi căldarea războiului.
Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri care strigă la noi să ne întoarcem la Dumnezeu. Trăim parcă capitolul 24 de la Matei, când Domnul Iisus a profeţit de pe Muntele Măslinilor, zicând:
„Veţi auzi de războaie. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor.
Şi, din pricina înmulţirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Mt 24).
„Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula fiii asupra părinţilor şi îi vor omorî pe ei... că va fi în zilele acelea un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii până azi şi cum nu va mai fi vreodată” (Mc 13, 12-19).
„Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele şi pe pământ va fi strâmtorare între neamuri... Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce au să vie în lume” (Lc 21, 25-26).
Vremurile noastre sunt vremuri de ceartă şi mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, zice Domnul” (Ier 2, 9), „pentru că nu este adevăr, nici iubire, nici cunoştinţă de Dumnezeu pe pământ” (Osea 4, 1).
Vremurile noastre sunt vremuri de mânie şi urgie cerească. Sunt vremuri de grăire a Tatălui Ceresc cu noi.
„Domnul vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă” (Iov 33, 14). De ani de zile, Dumnezeu vorbeşte cu noi prin fel de fel de urgii şi arătări cereşti. Vorbeşte aşa pentru că ne-am înfundat în păcate şi răutăţi. Când un copil începe a-şi face de cap, tatăl o ia cu asprul. Cu buna nu mai poate face nimic.
Tatăl ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu prinde, vine urgia. Cerul de sus lucrează acum şi cu urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăţi. Bătăile, urgiile şi arătările cereşti vor mărturisi şi ele în contra lor în ziua cea mare a Judecăţii.
Trăim vremuri biblice. Oamenii suspină după vremuri mai bune... oamenii aşteaptă vremuri de uşurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc. Din urgiile vremurilor noastre, numai o singură cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să facem pace” (Is 27, 5).
„În zilele acelea - zice prorocul Daniel - va fi vreme de necaz, de care n-a fost niciodată de când sunt neamurile pe pământ... Mulţi se vor curăţi, se vor albi, se vor lămuri (în aceste necazuri), dar cei fărădelege vor nelegiui.
Cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (Dan 12, 1-10).
Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă. Căile Domnului sunt drepte şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele (Osea 14, 9).
Ne predică și umblarea vremii
În tot felul, Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi.
A început să predice şi vremea. Parcă s-a schimbat şi mersul vremii. Binecuvântarea cerului de sus nu se mai pogoară peste hotarele noastre cu căldură şi ploaie la vreme, ci, în loc de binecuvântare, cerul ne trimite urgie.
„Aşa zice Domnul: «Ochii Mei privesc asupra pământului vostru, de la începutul, până la sfârşitul anului. De veţi asculta poruncile pe care vi le poruncesc Eu vouă, de veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi veţi sluji Lui din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru... Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şi ploaie târzie... Binecuvântate vor fi roadele pământului vostru şi cirezile vacilor voastre şi turmele oilor voastre... Dar de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru şi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste voi blestem, lipsă şi ameninţări” (Deut 11, 12-21 şi 28).
Iată, Biblia ne spune apriat ceea ce se întâmplă în zilele noastre. De la binecuvântare, am ajuns şi cu mersul vremii la „blestem şi ameninţări”, pentru fărădelegile noastre. Vremea trece pe neaşteptate de la o schimbare la alta. Valuri de căldură se perindă cu furtuni groaznice şi cu valuri de răceală şi frig. Atâtea uragane, furtuni, grindină, tempeste şi aşa schimbări neaşteptate de vreme parcă nu s-au mai pomenit.
Vremea stăruie deasupra capului nostru ca o adevărată „ameninţare”. Văzduhul parcă e încărcat cu ceva; parcă vrea ceva cu noi. Norii de deasupra capului nostru parcă sunt încărcaţi cu ceva. Sunt încărcaţi cu mânia lui Dumnezeu; cu tunetele şi fulgerele mâniei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „În loc de ploaie, Domnul ne dă grindină şi flăcări de foc” (Ps 104, 31). În loc de căldură, frig. În loc de vreme binecuvântată, „iată, Domnul vine ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, cu o rupere de nori, cu şiroaie de ape” (Is 28, 2)... „De la Domnul puterilor vine pedeapsă cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie, cu furtuni şi foc mistuitor” (Is 29, 6).
Vremea cu tempestele ei este şi ea o predică a cerului de sus. Este şi ea un glas al mâniei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „Şi Domnul va face să răsune mânia Lui aprinsă în mijlocul înecului, furtunilor şi pietrelor de grindină” (Is 30, 30). Vremea strigă şi ea să ne lăsăm de răutăţi.