Ostaşul Domnului Hristos
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Însăşi Biblia şi Biserica folosesc un limbaj duhovnicesc înfăţişându-l pe adevăratul creştin ca pe un „bun ostaş al lui Hristos”, chemat să lupte şi să sufere pentru triumful Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru nimicirea păcatului (2 Tim. 2, 1-5) - chiar şi la botezul lui în credinţa creştină.
Unui astfel de „ostaş” al Domnului i se porunceşte să ia toată „armătura” Duhului Sfânt, ca să poată ţinea piept împotriva uneltirilor vrăjmaşului diavol.
Şi este vorba acolo despre „centura” adevărului, „platoşa” neprihănirii, „scutul” credinţei, „coiful” mântuirii, „sabia” Duhului (Efes. 6, 11-17).
2 - O, dacă acest deosebit har ceresc ce vine spre noi prin această binecuvântată Lucrare ar fi înţeles tot atât de bine şi de către cei din fruntea bisericii şi a poporului, cum îl intuieşte mulţimea cea mare şi de jos.
Ce minunat s-ar împlini atunci planul mântuitor pe care Dumnezeul nostru îl are cu ţara noastră. Şi cum s-ar schimba atunci de radical tot cursul istoriei noastre.
Dar atât „elita” noastră naţională cât şi cea religioasă nu numai că n-au înţeles dar au şi zădărnicit acest plan Dumnezeiesc. După cum îl zădărniciseră cândva şi elita poporului iudeu (Luca 7, 30).
Spre nefericirea noastră de astăzi, ca şi a acelora de demult.
3 - Cu Lucrarea Oastei, Dumnezeu n-a fost ca şi cu altele. Oastei acesteia nu i-a dat o trâmbiţă încurcată, un adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Isus aspru.
Nu i-a dat o Evanghelie grea şi chinuitoare prin vreun lucrător ambiţios, nesupus şi trufaş.
Ci i-a dat trâmbiţa cu sunetul cel mai desluşit. Adevărul cel mai blând şi mai sigur. Duhul cel mai liniştit. Hristosul Cel mai Dulce. Evanghelia cea mai fericită şi uşoară a dragostei smerite, curate şi fierbinţi,
- prin lucrătorul cel mai asemănător în suferinţă, în iubire, în bunătate şi în sărăcie, cu Domnul său...
4 - Toată lucrarea mântuirii noastre - va spune el încă de la început - stă şi va sta numai în Crucea şi în Jertfa lui Isus Cel Răstignit.
Crucea şi Jertfa Lui de pe Golgota a făcut - şi va face - Lucrarea mântuiri noastre. Fără această Jertfă toată lumea şi toată truda noastră este în zadar. Toată lupta noastră şi toată nădejdea noastră pentru mântuire, stă numai în credinţa şi în încrederea noastră neclintită în Crucea şi în Jertfa vie a lui Isus Cel Răstignit. De fapt Lucrarea Oastei Domnului este aflarea şi vestirea lui Isus Cel Răstignit...
Deci fraţii mei, cu ochii ţintă, la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, la Isus Cel Răstignit, după cum a spus şi a scris marele apostol Pavel că: „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit” (1 Cor. 2, 2). Şi cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus... (Evrei 12, 2).
5 - De fapt aceasta nu era o descoperire ci mai degrabă o redescoperire.
Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu-L cunoscusem.
Stătea la uşa noastră, dar noi nu L-am simţit.
Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem.
Era trimis la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar noi nu-L primisem. Căci nu fusese nimeni să ne trezească din somnul păcatelor în care zăceam. Nici să ne arate limpede calea şi lumina ieşirii din întunericul şi rătăcirile prin care bâjbâiam.
6 - Acum Hristos este înălţat cu toată puterea, cu toată căldura şi cu toată hotărârea sufletului în faţa tuturor sufletelor şi în mijlocul tuturor stărilor.
Acum chemarea Lui o auzim cu toţii limpede, stăruitoare şi dulce cum n-o mai auzisem niciodată.
Cel ce ni-L arăta, simţea că Îl cunoaşte pe Isus. Şi că tot ce spune el despre mântuirea şi viaţa cu Isus, el le trăieşte în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe suflete şi îl urmau tot mai cu drag.
Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai aţintiţi la Stăpânul său Isus, iar urechea lui era tot mai atentă la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea şi i se lărgea pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în aflarea şi cunoaşterea cărora stătea salvarea noastră. Şi ca indivizi şi ca popor.
7 - Astfel cea dintâi şi cea mai mare trebuinţă a ţării şi a poporului nostru, aflăm puternic că stă numai în cunoaşterea vie a lui Hristos.
Dacă L-am avea cu adevărat pe Hristos, nu ne-ar mai lipsi nimic. Toate le-am dobândi prin El şi odată cu El, căci în El avem totul deplin (Col. 2, 10).
8 - Curând el va spune: de fapt nu beţia şi sudalma sunt răul cel mai mare de care suferă poporul nostru - ci răul cel mai mare este că nu-L cunoaştem şi nu-L urmăm pe Isus Cel Răstignit.
Căci dacă L-am avea pe El, nu numai că n-am trăi în întunericul acestor ruşinoase păcate şi patimi ci am umbla cu toţii în toată curăţia şi bucuria inimii minunate a lui Dumnezeu.
9 - Nici noi nu vom putea fi mântuiţi altfel...
Temelia cea dintâi pentru mântuirea sufletului nostru este să-L cunoaştem şi să-L primim oricare dintre noi în inima şi în casa noastră pe Hristos.
Apoi, cea de-a doua tot aşa de însemnată, este munca şi lupta noastră de a-i face pe toţi oamenii să-L cunoască şi să-L primească în viaţa lor ca Mântuitor şi ca Stăpân pe El.
În aceasta stă toată taina înnoirii, puterii şi rodirii noastre.
10 - Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul nostru o altă minune: lucrarea tainică şi Dumnezeiască a naşterii din nou.
Taina pocăinţei care este o lucrare a Duhului Sfânt, recunoscută ca una din cele şapte Taine ale Bisericii, numită în altfel şi taina convertirii, sau taina naşterii din nou, - este acea lucrare Dumnezeiască pe care o face, şi trebuie s-o facă, - în viaţa fiecărui om, Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt.
„Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu - a spus Mântuitorul către Nicodim, adăugând că dacă nu se va naşte cineva din Apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3-5).
Desigur, înţelegând pentru această naştere din nou prin Apă - Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, după cum explică Însuşi Mântuitorul în Ioan cap. 4, 14: „... Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică...”
11 - Această lucrare e o taină şi o minune Dumnezeiască după cum limpede a spus Mântuitorul: „... este ca şi vântul căruia îi auzi vuietul dar nu ştii de unde vine nici încotro merge” (Ioan 3, 8).
Sau... este ca şi sămânţa care pusă în pământ... creşte şi rodeşte.
Sau ca altoiul pus în pom: - schimbă şi înnoieşte totul.
Sau este ca aluatul pus într-o frământătură: dospeşte şi îmbunătăţeşte totul...
12 - Dumnezeu, în tot ce face, este înţelept şi bun! Lucrând, El Îşi desăvârşeşte mereu unealta prin care lucrează.
Învăţând, El îl face tot mai învăţat pe învăţătorul prin care învaţă pe alţii.
Ducând lumină, El îl face tot mai luminos pe acela prin care luminează pe alţii.
13 - Precum un zidar trebuie să se afle totdeauna mai presus decât lucrarea pe care o face el, tot aşa se cere neapărat să fie şi lucrătorul lui Dumnezeu. Mai întâi să aibă el o stare şi o viaţă mai înaltă, mai sfântă, mai smerită şi mai plină de roadele Duhului Sfânt. Căci numai după aceea va putea face ca aceste lucrări să se facă în alţii.
Trebuie mai întâi ca lucrătorul Domnului să se sfinţească el însuşi în toată fiinţa şi trăirea lui, pentru ca apoi să poată duce şi pe alţii la sfinţirea fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu (Evrei 2, 14).
14 - Numai lumina Evangheliei şi a Duhului Sfânt ne va putea trezi şi învia la o viaţă nouă, pe toţi morţii în patimi şi îngropaţi în păcate.
Pe toţi cei ţinuţi în robie şi în orbie sufletească de către Satana, duşmanul cel de moarte al sufletului nostru şi al neamului nostru.
Sfânta Scriptură trebuie deci adusă la tot poporul acesta. Şi poporul nostru trebuie adus la ea.
Sfânta Evanghelie trebuie scoasă din altar şi dusă în familii, în societate, în mijlocul lumii şi în viaţa fiecărui om.
15 - Mântuitorul şi Domnul nostru Isus Hristos nu trebuie să fie numai un „Prizonier”, un „Condamnat” al chivotului şi al altarului la care mergem doar din când în când, ca la un scurt „vorbitor”. Şi mergând, să ne trăim viaţa tot fără El.
16 - A sosit vremea să-L luăm pe Isus de acolo, să-L „eliberăm din altar”,
să-L scoatem şi să-L ducem pretutindeni în viaţa oamenilor, în problemele lor, în umblarea şi în munca noastră de toate zilele.
Isus Hristos trebuie să fie zilnic Domnul şi Stăpânul nostru, Tovarăşul şi Îndrumătorul nostru, Lumina şi Pilda trăirii noastre.
Pe El trebuie să-L întrebăm. De El să ascultăm. Lui să I ne mărturisim. Şi pe El să-L iubim, devenind una cu El, fiecare şi toţi.
Cuvântul Lui să devină dreptarul vieţii fiecăruia dintre noi.
Duhul Lui să devină felul nostru de a fi.
17 - Părtăşia şi Prezenţa lui Isus Domnul, să ne devină condiţia noastră de viaţă, fără de care să nu mai putem trăi!...
Desigur, o muncă şi o luptă uriaşă se prevede că va trebui dusă pentru ajungerea acestui scop şi a acestui nivel!
Marile puteri potrivnice sunt multe şi tari.
Marele întuneric şi marea nepăsare de veacuri, devenită „tradiţie” se vor împotrivi din răsputeri totdeauna oricărui suflet înnoitor.
18 - Comoditatea îngheţată şi păcatele încetăţenite, care se vor vedea ameninţate de primăvara Evangheliei, - vor stârni din greu crivăţul urii şi al calomniilor împotriva razelor binefăcătoare pe care le va aduce Soarele Bibliei, care îşi vesteşte răsăritul ceresc peste hotarele ţării noastre şi a inimilor noastre.
Vor trebui ridicate stavile grele şi ruginite care de veacuri opresc revărsarea binecuvântată a şuvoaielor binecuvântate mântuitoare peste sufletul poporului nostru.
Dar Praznicul Paştilor noastre, Sărbătoarea renaşterii noastre în Hristos, tot va trebui să vină odată.
19 - Ceea ce Dumnezeu a făcut prin Cuvântul Său Sfânt în viaţa altor popoare, care L-au descoperit înaintea noastră, trebuie să vedem şi la noi, odată şi odată, oricât de lung va fi drumul urcuşului nostru spre această luminoasă ţintă.
Oricât de grea va fi lupta noastră pentru această slăvită biruinţă
şi oricât de multe vor fi jertfele care ni se vor cere pentru această fericită împlinire, Dumnezeul mântuirii noastre tot ne va ajuta s-o ajungem odată şi odată, dacă lucrăm şi luptăm cu o neclintită statornicie şi nădejde pentru aceasta.
O, ce negrăită şi strălucită va fi atunci bucuria culesului pentru cei care umblă acum plângând când îşi aruncă sămânţa acestui sfânt început!
O, cu ce cântări de veselie vor secera mulţumirea, acei care încep să semene acum cu atâtea lacrimi! (Psalm 126, 5-6).
20 - În formele şi cuvintele cele mai vii şi mai atrăgătoare, omul trimis de Dumnezeu ştie să înfăţişeze adevărurile veşnice şi mântuitoare conţinute în Biblie.
O sete sfântă şi nemaicunoscută înainte la noi, se trezeşte acum după citirea Bibliei.
Ceea ce nu se mai văzuse niciodată în poporul nostru începe să se vadă acum. Cercurile cele mai largi şi neştiutoare află despre Biblie în felul acesta pentru prima dată. Şi mulţimile vin s-o ceară.
Fericit ostaşul Domnului care lucrează aşa.
Doamne Isuse, fă pe toţi ostaşii Tăi, astfel de ostaşi.
Amin.