Ostașul Domnului Hristos
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Însăși Biblia și Biserica folosesc un limbaj duhovnicesc înfățișându-l pe adevăratul creștin ca pe un „bun ostaș al lui Hristos”, chemat să lupte și să sufere pentru triumful Împărăției lui Dumnezeu și pentru nimicirea păcatului (2 Tim. 2, 1-5) - chiar și la botezul lui în credința creștină.
Unui astfel de „ostaș” al Domnului i se poruncește să ia toată „armătura” Duhului Sfânt, ca să poată ținea piept împotriva uneltirilor vrăjmașului diavol.
Și este vorba acolo despre „centura” adevărului, „platoșa” neprihănirii, „scutul” credinței, „coiful” mântuirii, „sabia” Duhului (Efes. 6, 11-17).
2 - O, dacă acest deosebit har ceresc ce vine spre noi prin această binecuvântată Lucrare ar fi înțeles tot atât de bine și de către cei din fruntea bisericii și a poporului, cum îl intuiește mulțimea cea mare și de jos.
Ce minunat s-ar împlini atunci planul mântuitor pe care Dumnezeul nostru îl are cu țara noastră. Și cum s-ar schimba atunci de radical tot cursul istoriei noastre.
Dar atât „elita” noastră națională cât și cea religioasă nu numai că n-au înțeles dar au și zădărnicit acest plan Dumnezeiesc. După cum îl zădărniciseră cândva și elita poporului iudeu (Luca 7, 30).
Spre nefericirea noastră de astăzi, ca și a acelora de demult.
3 - Cu Lucrarea Oastei, Dumnezeu n-a fost ca și cu altele. Oastei acesteia nu i-a dat o trâmbiță încurcată, un adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Isus aspru.
Nu i-a dat o Evanghelie grea și chinuitoare prin vreun lucrător ambițios, nesupus și trufaș.
Ci i-a dat trâmbița cu sunetul cel mai deslușit. Adevărul cel mai blând și mai sigur. Duhul cel mai liniștit. Hristosul Cel mai Dulce. Evanghelia cea mai fericită și ușoară a dragostei smerite, curate și fierbinți,
- prin lucrătorul cel mai asemănător în suferință, în iubire, în bunătate și în sărăcie, cu Domnul său...
4 - Toată lucrarea mântuirii noastre - va spune el încă de la început - stă și va sta numai în Crucea și în Jertfa lui Isus Cel Răstignit.
Crucea și Jertfa Lui de pe Golgota a făcut - și va face - Lucrarea mântuiri noastre. Fără această Jertfă toată lumea și toată truda noastră este în zadar. Toată lupta noastră și toată nădejdea noastră pentru mântuire, stă numai în credința și în încrederea noastră neclintită în Crucea și în Jertfa vie a lui Isus Cel Răstignit. De fapt Lucrarea Oastei Domnului este aflarea și vestirea lui Isus Cel Răstignit...
Deci frații mei, cu ochii țintă, la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, la Isus Cel Răstignit, după cum a spus și a scris marele apostol Pavel că: „N-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit” (1 Cor. 2, 2). Și cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus... (Evrei 12, 2).
5 - De fapt aceasta nu era o descoperire ci mai degrabă o redescoperire.
Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu-L cunoscusem.
Stătea la ușa noastră, dar noi nu L-am simțit.
Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem.
Era trimis la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar noi nu-L primisem. Căci nu fusese nimeni să ne trezească din somnul păcatelor în care zăceam. Nici să ne arate limpede calea și lumina ieșirii din întunericul și rătăcirile prin care bâjbâiam.
6 - Acum Hristos este înălțat cu toată puterea, cu toată căldura și cu toată hotărârea sufletului în fața tuturor sufletelor și în mijlocul tuturor stărilor.
Acum chemarea Lui o auzim cu toții limpede, stăruitoare și dulce cum n-o mai auzisem niciodată.
Cel ce ni-L arăta, simțea că Îl cunoaște pe Isus. Și că tot ce spune el despre mântuirea și viața cu Isus, el le trăiește în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe suflete și îl urmau tot mai cu drag.
Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai ațintiți la Stăpânul său Isus, iar urechea lui era tot mai atentă la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea și i se lărgea pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în aflarea și cunoașterea cărora stătea salvarea noastră. Și ca indivizi și ca popor.
7 - Astfel cea dintâi și cea mai mare trebuință a țării și a poporului nostru, aflăm puternic că stă numai în cunoașterea vie a lui Hristos.
Dacă L-am avea cu adevărat pe Hristos, nu ne-ar mai lipsi nimic. Toate le-am dobândi prin El și odată cu El, căci în El avem totul deplin (Col. 2, 10).
8 - Curând el va spune: de fapt nu beția și sudalma sunt răul cel mai mare de care suferă poporul nostru - ci răul cel mai mare este că nu-L cunoaștem și nu-L urmăm pe Isus Cel Răstignit.
Căci dacă L-am avea pe El, nu numai că n-am trăi în întunericul acestor rușinoase păcate și patimi ci am umbla cu toții în toată curăția și bucuria inimii minunate a lui Dumnezeu.
9 - Nici noi nu vom putea fi mântuiți altfel...
Temelia cea dintâi pentru mântuirea sufletului nostru este să-L cunoaștem și să-L primim oricare dintre noi în inima și în casa noastră pe Hristos.
Apoi, cea de-a doua tot așa de însemnată, este munca și lupta noastră de a-i face pe toți oamenii să-L cunoască și să-L primească în viața lor ca Mântuitor și ca Stăpân pe El.
În aceasta stă toată taina înnoirii, puterii și rodirii noastre.
10 - Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul nostru o altă minune: lucrarea tainică și Dumnezeiască a nașterii din nou.
Taina pocăinței care este o lucrare a Duhului Sfânt, recunoscută ca una din cele șapte Taine ale Bisericii, numită în altfel și taina convertirii, sau taina nașterii din nou, - este acea lucrare Dumnezeiască pe care o face, și trebuie s-o facă, - în viața fiecărui om, Duhul Sfânt și Cuvântul Sfânt.
„Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu - a spus Mântuitorul către Nicodim, adăugând că dacă nu se va naște cineva din Apă și din Duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3-5).
Desigur, înțelegând pentru această naștere din nou prin Apă - Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, după cum explică Însuși Mântuitorul în Ioan cap. 4, 14: „... Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică...”
11 - Această lucrare e o taină și o minune Dumnezeiască după cum limpede a spus Mântuitorul: „... este ca și vântul căruia îi auzi vuietul dar nu știi de unde vine nici încotro merge” (Ioan 3, 8).
Sau... este ca și sămânța care pusă în pământ... crește și rodește.
Sau ca altoiul pus în pom: - schimbă și înnoiește totul.
Sau este ca aluatul pus într-o frământătură: dospește și îmbunătățește totul...
12 - Dumnezeu, în tot ce face, este înțelept și bun! Lucrând, El Își desăvârșește mereu unealta prin care lucrează.
Învățând, El îl face tot mai învățat pe învățătorul prin care învață pe alții.
Ducând lumină, El îl face tot mai luminos pe acela prin care luminează pe alții.
13 - Precum un zidar trebuie să se afle totdeauna mai presus decât lucrarea pe care o face el, tot așa se cere neapărat să fie și lucrătorul lui Dumnezeu. Mai întâi să aibă el o stare și o viață mai înaltă, mai sfântă, mai smerită și mai plină de roadele Duhului Sfânt. Căci numai după aceea va putea face ca aceste lucrări să se facă în alții.
Trebuie mai întâi ca lucrătorul Domnului să se sfințească el însuși în toată ființa și trăirea lui, pentru ca apoi să poată duce și pe alții la sfințirea fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu (Evrei 2, 14).
14 - Numai lumina Evangheliei și a Duhului Sfânt ne va putea trezi și învia la o viață nouă, pe toți morții în patimi și îngropați în păcate.
Pe toți cei ținuți în robie și în orbie sufletească de către Satana, dușmanul cel de moarte al sufletului nostru și al neamului nostru.
Sfânta Scriptură trebuie deci adusă la tot poporul acesta. Și poporul nostru trebuie adus la ea.
Sfânta Evanghelie trebuie scoasă din altar și dusă în familii, în societate, în mijlocul lumii și în viața fiecărui om.
15 - Mântuitorul și Domnul nostru Isus Hristos nu trebuie să fie numai un „Prizonier”, un „Condamnat” al chivotului și al altarului la care mergem doar din când în când, ca la un scurt „vorbitor”. Și mergând, să ne trăim viața tot fără El.
16 - A sosit vremea să-L luăm pe Isus de acolo, să-L „eliberăm din altar”,
să-L scoatem și să-L ducem pretutindeni în viața oamenilor, în problemele lor, în umblarea și în munca noastră de toate zilele.
Isus Hristos trebuie să fie zilnic Domnul și Stăpânul nostru, Tovarășul și Îndrumătorul nostru, Lumina și Pilda trăirii noastre.
Pe El trebuie să-L întrebăm. De El să ascultăm. Lui să I ne mărturisim. Și pe El să-L iubim, devenind una cu El, fiecare și toți.
Cuvântul Lui să devină dreptarul vieții fiecăruia dintre noi.
Duhul Lui să devină felul nostru de a fi.
17 - Părtășia și Prezența lui Isus Domnul, să ne devină condiția noastră de viață, fără de care să nu mai putem trăi!...
Desigur, o muncă și o luptă uriașă se prevede că va trebui dusă pentru ajungerea acestui scop și a acestui nivel!
Marile puteri potrivnice sunt multe și tari.
Marele întuneric și marea nepăsare de veacuri, devenită „tradiție” se vor împotrivi din răsputeri totdeauna oricărui suflet înnoitor.
18 - Comoditatea înghețată și păcatele încetățenite, care se vor vedea amenințate de primăvara Evangheliei, - vor stârni din greu crivățul urii și al calomniilor împotriva razelor binefăcătoare pe care le va aduce Soarele Bibliei, care își vestește răsăritul ceresc peste hotarele țării noastre și a inimilor noastre.
Vor trebui ridicate stavile grele și ruginite care de veacuri opresc revărsarea binecuvântată a șuvoaielor binecuvântate mântuitoare peste sufletul poporului nostru.
Dar Praznicul Paștilor noastre, Sărbătoarea renașterii noastre în Hristos, tot va trebui să vină odată.
19 - Ceea ce Dumnezeu a făcut prin Cuvântul Său Sfânt în viața altor popoare, care L-au descoperit înaintea noastră, trebuie să vedem și la noi, odată și odată, oricât de lung va fi drumul urcușului nostru spre această luminoasă țintă.
Oricât de grea va fi lupta noastră pentru această slăvită biruință
și oricât de multe vor fi jertfele care ni se vor cere pentru această fericită împlinire, Dumnezeul mântuirii noastre tot ne va ajuta s-o ajungem odată și odată, dacă lucrăm și luptăm cu o neclintită statornicie și nădejde pentru aceasta.
O, ce negrăită și strălucită va fi atunci bucuria culesului pentru cei care umblă acum plângând când își aruncă sămânța acestui sfânt început!
O, cu ce cântări de veselie vor secera mulțumirea, acei care încep să semene acum cu atâtea lacrimi! (Psalm 126, 5-6).
20 - În formele și cuvintele cele mai vii și mai atrăgătoare, omul trimis de Dumnezeu știe să înfățișeze adevărurile veșnice și mântuitoare conținute în Biblie.
O sete sfântă și nemaicunoscută înainte la noi, se trezește acum după citirea Bibliei.
Ceea ce nu se mai văzuse niciodată în poporul nostru începe să se vadă acum. Cercurile cele mai largi și neștiutoare află despre Biblie în felul acesta pentru prima dată. Și mulțimile vin s-o ceară.
Fericit ostașul Domnului care lucrează așa.
Doamne Isuse, fă pe toți ostașii Tăi, astfel de ostași.
Amin.