Păsările călătoare
Pr. Iosif Trifa - Căutăți la păsările cerului
„Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea lui pe cer; turtureaua, rânduneaua și cocorul își păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaște legea Domnului” (Ier 8, 7).
Ce minune mare este și viața păsărilor călătoare (rândunelele, cocostârcii, turturelele, cocorii etc.)! Ce minune mare este călătoria lor!
Când vine toamna, când se apropie iarna, le vezi numai cum se strâng cete-cete și își iau zborul spre alte lumi, spre alte țări, unde nu este iarnă. Și fac o călătorie lungă, lungă, de mii și mii de kilometri.
Și iarăși, când sosește primăvara, sosesc și păsările călătoare. Și, ce lucru minunat! Fiecare pasăre călătoare își află țara ei, își află cuibul ei. Ce minune mare este și aici! Fără hărți și fără compasuri, păsările călătoare fac o călătorie de zeci de mii de kilometri și se întorc exact de unde au plecat.
Cine le-a învățat să facă aceste călătorii? Cine le spune că sosește iarna și trebuie să plece? Și cine le spune că a sosit primăvara și trebuie să se întoarcă? Dumnezeu, Făcătorul lor. Dumnezeu le-a dat darul de a-și cunoaște „vremea venirii lor” și ele își „păzesc” acest dar.
Prin glasul Bibliei, Domnul Dumnezeu a făcut o predică din viața păsărilor călătoare și a pus-o în fața poporului iudeu, zicându-i: „Uitați-vă, până și păsările călătoare își cunosc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaște legea Domnului”.
Este însă aceasta o predică ce ne mustră și ne apasă și pe noi. Păsările călătoare sunt o predică tot atât de aspră și pentru creștinii de azi, ca și pentru iudeii de odinioară.
Ce lucru dureros se vede și azi în lume! Păsările ascultă rânduielile ce le au de la Dumnezeu, dar omul - cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu - nu vrea să asculte chemările ce le are și el de la Dumnezeu. Omul este făcut ca un străin și călător în această lume. „Străini și călători suntem pe pământ” (Evr 11, 13). Omul e făcut să nu aibă odihnă până nu se va întoarce iar la Domnul. Omul e făcut să se pregătească mereu de călătoria veșniciei.
Însă, vai, omul nu cunoaște acest glas al Domnului, nu-l aude și nu-l ascultă. Păsările cunosc glasul Făcătorului, dar omul ba. Păsările „își cunosc vremea lor”, dar omul ba. „Iată, acum este vremea potrivită, iată, acum este ziua mântuirii” - strigă Scriptura (2 Cor 6, 2) - dar omul nu cunoaște acest timp. Nu cunoaște nici „timpul cercetării” (Lc 19, 42) și nu vrea să audă nici chemarea mântuirii. Vai, ce osândă teribilă este aceasta! Ferește-ne, Doamne, de o astfel de osândă!
O, Dumnezeule, fie ca măcar de la păsările călătoare să învăț că și eu sunt străin și călător în această lume. Ca mâine va sosi toamna și va trebui să plec și eu într-o altă lume, unde nu mai sunt ierni și necazuri.
Fie ca măcar de la aceste păsări să învăț „a-mi cunoaște vremea” și a Te cunoaște pe Tine, Doamne, și chemarea Ta cea scumpă și sfântă.