Păzirea Lucrării Domnului
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Sfătuiți cu stăruință și porunciți în Numele Domnului fiecărui frate și soră, în casa căruia ar veni un aducător de învățături străine, ca să asculte porunca Domnului care zice: „Nici să nu-l primiți în casa voastră, nici să nu-i ziceți bun venit...”
Ci încă din poartă, frumos, dar hotărât să-i spuneți: „Domnul să aibă milă de tine, du-te-n drumul tău, în casa mea nu ai loc. Pleacă și nu mai veni.”
Atât, - și după aceea închide ușa ta.
Și nu vă temeți de nimic, căci porunca să facem așa, ne-o spune sfântul Ioan cel care a stat cu capul pe Inima lui Isus (2 Ioan 10).
În felul acesta vă veți împlini o datorie sfântă față de păzirea Lucrării Domnului.
2 - Din mijlocul nostru, tocmai din mijlocul nostru se vor scula oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă sufletele din partea Domnului spre partea lor.
Să nu mai țină învățăturile Domnului, ci să le primească pe ale lor.
Să nu mai meargă în Casa Domnului, ci să meargă în casa lor.
Să nu mai urmeze Oastea Domnului, ci să urmeze sectei lor...
Aveți o sfântă datorie, să-i îndepărtați din Lucrarea Domnului ca să nu-i mai facă atâta rău. Căci aceștia nu se vor îndrepta niciodată.
3 - Da! Acela care se preface mai smerit și mai ascultător până îl înveți, până îl ajuți, până îi arați totul, - ca să afle bine unde pui tu cheia, spre a ști apoi cum să-ți vină și să se așeze el la masă...
Da, acela care se preface că vrea să-și vândă porția lui de lapte ca să-și cumpere cuvântul și încrederea, - pentru că știe el șiretul că ai să-i arați milă și ai să-i dai tot ce-ți cere,
- și după ce îi vei da pâinea ta, inima ta și dragostea ta, atunci când îi va veni lui potrivit, va ști el cum să-ți înfigă cuțitul pe la spate, ca să pună el piciorul în altarul Domnului.
Mâna lui pe toiagul sfânt
și steagul lui pe turnul cetății frățești.
Dumnezeu să-i plătească după cum a făcut și după cum face.
4 - Da, acela pe care l-ai strâns de pe drumuri,
l-ai spălat, l-ai hrănit și l-ai îmbrăcat,
apoi i-ai dat un rost ca să fie și el un „ucenic”, crezându-l om.
Dar el era un demon.
- Da, acela care zicea că l-a străpuns cuvântul tău: „ce-ai făcut din inima mea?”, acela-ți va străpunge tocmai el inima ta în chipul cel mai mișelesc și cel mai murdar.
Ca să se împlinească profeția: acela care întinde cu Mine în blid, acela Mă va vinde...
Și acela care mănâncă din pâinea mea, ridică împotriva mea călcâiul său...
Vai, ce cumplit adevăr este acesta!...
5 - Atunci ce să facem Doamne, - să nu mai primim pe nimeni, să nu mai miluim pe nimeni, să nu ne mai încredem în nimeni?
- Nu!... Ci să primești, să hrănești, să miluiești, - dar fiți totdeauna cu cea mai mare grijă la acela care vă cere mai milog și se preface mai prieten și vrea să știe mai multe de la voi.
Acela mai totdeauna este un drac, - sau poate fi.
Să-l îndepărtați, înainte de a vă îndepărta el pe voi de adunarea voastră. Și pe adunarea voastră de Hristos.
6 - După plecarea unui învățător sfânt, de o mie de ori fiți mai cu grijă în ținerea învățăturilor pe care vi le-a spus el.
Până ce l-ați avut între voi, dacă v-ați ținut de învățătura lui cu două mâini, - după plecarea lui țineți-vă cu zece.
7 - Până ce era bunul învățător cu voi, dacă toată răspunderea ați lăsat-o întreagă asupra lui singur - după plecarea lui luați-v-o fiecare ca și cum ați fi o părticică din el, și toți împreună el întreg.
Și dacă până ce era el cu voi țineați învățăturile cu o inimă slabă, după plecarea lui țineți-le, cu șapte inimi puternice.
Căci numai atunci vânturile nu vă vor putea smulge.
Și lupii nu vă vor putea nimici.
Și iudele nu vă vor putea împrăștia.
8 - Binecuvântate sunt și binecuvântate să fie, mâinile bătătorite de munca cinstită și de osteneala iubitoare,
mâinile crăpate de sapă și de ger în slujba dragostei de familie, de semeni și de Dumnezeu.
Dacă picioarele celor ce vestesc pacea sunt atât de frumoase, cum scrie Cuvântul Sfânt, - cât de frumoase trebuie să fie mâinile care lucrează în slujba ei!
Nimic nu poate dovedi mai bine cinstea unui apostol al lui Hristos, ca mâinile lui bătătorite lucrând pentru Domnul, pentru frați și pentru trebuințele alor săi.
Sfântul Pavel spune: „Știți că mâinile acestea au muncit pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine...”
Ce mâini sfinte erau acestea!...
9 - Când un învinuitor a zis odată aspru unui frate cinstit:
- Voi nu munciți nimic, toată ziua stați numai să vă rugați, mâncați pâinea de pomană!...
Atunci fratele i-a arătat palmele lui bătătorite și crăpate și i-a zis privindu-l în ochi:
- Iată domnule, mâinile acestea!... Spune d-ta, astea sunt mâini de om care numai stă și se roagă?
Învinuitorul a privit oarecum încurcat și zise:
- Ei, poate d-ta nu, dar pe ceilalți îi înveți așa!
- Păi dacă eu muncesc, cum să-i învăț pe alții să facă altfel? Pe noi Hristos ne-a învățat să ne câștigăm pâinea noastră cu sudoarea frunții noastre, - nu cu sudoarea frunții altora. Și să știți că noi toți avem astfel de mâini!
Firește că n-a mai putut spune nici un singur cuvânt.
Cea mai bună dovadă a cinstei noastre sunt mâinile bătătorite.
10 - Ce bine este când bunul lucrător al Cuvântului, este și un bun lucrător al mâinilor, al lacrimilor, al genunchilor, al inimii.
De fapt numai atunci el este cu adevărat un lucrător bun al Evangheliei, când este mai întâi un bun lucrător al celorlalte.
Evanghelia adevărată nu se propovăduiește mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduiește cu tăcerea.
Și nu mai întâi cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii,
și nu mai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor,
și nu mai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor.
Evanghelia propovăduită în felul acesta, este singura Evanghelie vie, adevărată, rodnică și sfântă.
11 - Propovăduitorii unei astfel de Evanghelii - sunt adevărații trimiși ai lui Hristos.
Toți ceilalți care nu sunt așa și care nu fac așa - sunt niște meseriași odioși, niște diletanți netrebnici, care și-au făcut din Evanghelie o meserie convenabilă și din Hristos un motiv de câștig ușor și necinstit.
Tu dintre care aceste două tagme faci parte?
Se vede după mâinile tale, după genunchii tăi, după viața ta.
12 - Cel mai ușor lucru este să dai pildă pe alții.
Și cel mai greu lucru este să te dai pildă pe tine - fie în bine, fie în rău.
Dacă ești un rău, niciodată nu te vei da pildă de răutate pe tine însuți, din două motive: fie din îngâmfare, fie din rușine.
Dacă ești un om bun, niciodată nu te vei da pildă pe tine, din o mie de motive.
13 - Când ești un fariseu spui: Îți mulțumesc Doamne, că eu nu sunt atât de rău ca alții, sau chiar ca acest vameș...
Când ești un ticălos și un desfrânat, totdeauna te vei compara cu alții și vei zice: Oricum, tot nu sunt ca ăla, sau ca aia...
14 - Dar și când ești smerit te vei compara cu vameșul și vei zice: O, de-aș ajunge să mă pocăiesc și eu ca el!
Sau când ești răbdător, vei arăta spre Iov sau spre Hristos - și vei zice: O, Doamne, ce este răbdarea mea pe lângă răbdarea aceasta!...
Ce greu este în adevăr să te dai pildă pe tine însuți!
15 - Numai oamenii cu adevărat mari înaintea lui Dumnezeu, au putut să se dea pe ei înșiși pildă vrednică de urmat.
Ce pildă în toate privințele ne-a fost nouă mai presus de toți și de toate Marele nostru Mântuitor și Dumnezeu Isus!
El Cel Dintâi a spus: Învățați de la Mine că Eu sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Sau: Eu v-am dat o pildă - cum am făcut Eu, așa să faceți și voi! (Ioan 13, 15).
16 - După Domnul Isus câte au fost mereu și mereu acele vieți sfinte și inimi mari care au putut spune: Urmați-mă pe mine fraților și uitați-vă cu băgare de seamă la cei ce trăiesc după pilda care o aveți în noi (Filip. 3, 17).
O, cât de mult le datorăm noi acestor trimiși mari și sfinți care având în ei o fire omenească tot ca și noi, au putut totuși să se înalțe atât de mult spre Hristos, încât să ne poată fi cu vrednicie o pildă vrednică de urmat, o pildă strălucită de realizare a vieții Lui.
Ei ne-au arătat că este cu putință realizarea sfințeniei încă de pe pământ, pornind de la cel mai de jos nivel - și ajungând până la cel mai de sus.
17 - Mai ales râvna după arginți, după aurul și după hainele de acum, - mănâncă mântuirea cea veșnică a multora, dacă nu a tuturor.
E într-adevăr ceva nespus de scârbos, această blestemată foame după bani, luptă după haine și alergarea după câștig...
O, unde sunteți mâini ale lui Pavel bătătorite de muncă, ochi ai lui Pavel, scăldați în lacrimi, genunchi ai lui Pavel bătuciți în rugăciune?
18 - Vorbirea părintelui Iosif, la zece ani de păstorie în fața păstoriților săi - este tot așa un testament sfânt:
- ... „Casa mea, n-a fost a mea - zicea el atunci - ci a voastră a tuturor. Calul meu și căruța mea a fost a celui ce-a avut nevoie de el în orice vreme. Timpul meu a fost al vostru, viața mea și pâinea mea, la fel... Zece ani de zile v-am fost o pildă în toate privințele.
Iar dacă eu am avut o datorie să fiu așa pentru Dumnezeu față de voi, - atunci și voi aveți datoria să călcați pe urmele mele, pentru a fi vrednici de mântuirea pe care v-am propovăduit-o...”
O, sfinți părinți adevărați, - unde sunteți astăzi? Și unde este viața noastră față de pilda care ne-ați dat-o voi?
19 - O, vestitor al lui Hristos și propovăduitor al Sfintei Lui Evanghelii, - fă și tu așa de fiecare dată.
După ce ai terminat ce ai avut de spus oamenilor despre Dumnezeu, întoarce-te și așează-te pe genunchi, începe să spui acum lui Dumnezeu despre ei.
De la biserică unde ai predicat pe Hristos, nu te du întâi la masă, ci la rugăciune, pentru cei cărora le-ai vorbit.
20 - De la adunarea unde ai mărturisit Cuvântul Sfânt, nu te du întâi să te culci, ci du-te mai întâi să te rogi fierbinte, pentru cei care au auzit Evanghelia propovăduită.
După ce ai deschis Biblia, nu deschide gluma, nu deschide râsul, nu deschide flecăreala.
Și după ce te-ai despărțit de frați, nu te duce la păcat, nu te uni cu lumea și nu te alipi de Satana.
Doamne, Dumnezeul nostru ajută-ne pe toți să fim așa.
Amin.