Plin de Duhul Sfânt
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţii împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi Bisericii Domnului.
Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai Bisericii şi soliei lui Hristos: Ştefan (Fap. Ap. 6, 5).
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune despre Ştefan că era un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt. Din plinătatea credinţei avea el har şi din plinătatea Duhului avea el putere. Astfel că prin el se făceau mari minuni şi semne în Lucrarea lui Hristos (Fap. Ap. 6, 8).
Din pricina aceasta nimeni nu putea sta împotriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el (Fap. Ap. 6, 10). Din pricina aceasta faţa lui părea o faţă de înger (Fap. Ap. 6, 15). Din pricina aceasta sfârşitul lui a fost atât de slăvit (Fap. Ap. 7, 55-56).
Iar jertfa lui a făcut să răsară celălalt puternic înfocat mărturisitor al lui Hristos: Apostolul Pavel (Fap. Ap. 7, 57; 8, 1; 22, 20).
Fiindcă totdeauna, în urma unui om plin de Duhul Sfânt vor rămâne roadele acestei mari puteri (Gal. 5, 22). În urma unei jertfe pline de lumina Duhului Sfânt va rămâne totdeauna o lucrare plină de revărsarea acestei cerești lumini.
Aceasta trebuie să ne încredinţeze de două mari adevăruri:
1. Că puterea lui Dumnezeu însoţeşte totdeauna cu o mare biruinţă pe bărbatul plin de Duhul Sfânt, care este gata să apere adevărul cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii sale.
2. Că niciodată Dumnezeu nu lasă fără urmaşi vrednici viaţa şi jertfa unui curajos mărturisitor al lui Hristos.
Iată moartea lui Ştefan, ce plină de măreţie şi de linişte străluceşte în veci!
Plinătatea Duhului Sfânt a arătat de la prima jertfă pentru Hristos ce tainică şi cutremurătoare este transformarea pe care o face El în sufletul martorului Său credincios şi adevărat.
Priviţi la faţa lui Ștefan, pe care şiroieşte sângele ţâşnit din loviturile pietrelor! Ce linişte şi strălucire îngerească se revarsă peste această faţă!
De unde vine strălucirea aceasta? De Sus, din priveliştea cerului deschis? Poate și de acolo!
Sau din lăuntrul său, din plinătatea Duhului Sfânt, care este în acest strălucit martir al lui Hristos?
- Cred că da! Cred că de acolo. Ca din Iisus pe Tabor.
Căci în clipe ca acestea - şi numai în clipele acestea - se împlineşte dumnezeiasca făgăduinţă a lui Hristos:
Ţineţi bine minte... vă voi da o înţelepciune şi o putere cărora nu le vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii voştri (Luca 21, 14-18).
Nici până atunci, nici după aceea nu vei mai avea o astfel de putere, fiindcă nu-i nevoie de ea. Dar atunci, în clipa martiriului pentru Iisus, când e nevoie, Hristos ţi-o dă.
Atunci nu mai simţi nici durere, nici frică, nici dorinţă sau regret pământesc. Toate simţurile trupului îți sunt anulate de plinătatea Duhului Sfânt Care este în tine.
Şi poţi muri fericit, fără să simţi decât revărsarea negrăită a unei nemaicunoscute bucurii dumnezeieşti.
Acesta este primul adevăr dovedit de toate miile de martiri ai lui Hristos, de până azi.
Chiar de până azi.
Iar în ce privește ce de-al doilea adevăr, Hristos Însuşi îngrijeşte ca Evanghelia Sa să nu rămână fără bărbaţi plini de Duhul Sfânt, continuatorii marilor înaintași, purtătorii marelui Steag al Oastei Lui.
Ca să nu ne pierdem niciodată pacea inimii când câte unul, care a fost cel mai aproape de noi, este chemat la Domnul. Poate că atunci când pare că este mai nevoie să rămână, este și mai necesar tocmai să plece.
Pentru ca nu cumva noi să ajungem ca să-i dăm o mai mare preţuire uneltei decât Ziditorului. Ziditorul nu poate fi înlocuit, dar unealta poate fi înlocuită. Iar destoinicia lui Hristos se dovedeşte şi mai slăvită, cu cât noua unealtă este mai smerită. Şi noua lucrare este de o mai adâncă valoare pentru Evanghelia lui Dumnezeu.
Scump suflet de frate luptător! Sfinţeşte-te şi vei fi sfinţit.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Întăritorul nostru, Duhule Sfinte!
Slavă Ţie pentru puterea pe care o dai curajoşilor Tăi slujitori și mărturisitori ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Slavă Ţie pentru lumina pe care o reverşi, pentru tainica schimbare pe care o dai fiinţei noastre slabe, pentru toată biruinţa cu care încununezi jertfa dăruirii noastre, în cinstea Slăvitului Nume Veşnic al Mântuitorului nostru.
Te rugăm, umple pe toţi mărturisitorii Numelui Tău de puterea şi înţelepciunea împotriva cărora să nu poată sta nici un vrăjmaş al Tău sau al lor.
Şi, în clipa marelui examen, încunună vieţile tuturor alor Tăi cu slava unei veşnice biruinţe.
Amin!
O, moarte strălucită
O, moarte strălucită din clipa biruinţei
cum le răscumperi toate şi toate le-nsenini!
ce unic imn de slavă înveşniceşti fiinţei
şi cum preschimbi în aur cununile de spini!
Atâtor lupte-a noastre de-a lung de ani purtate,
cereşti mărgăritare pe frunte le aşezi;
o, strălucită moarte, sfinţindu-ni-le toate,
le-mbraci în curăţia divinelor zăpezi.
Atâtor valuri grele, spre noi dezlănţuite,
le-araţi pe creste slava păşirii lui Isus;
şi toate-aceste valuri sub tine potolite
dau liniştea acestui Dumnezeiesc apus.
Atâtor lacrimi aspre prin bezne şiroite,
le-araţi pe stropi sărutul Prezenţei lui Hristos;
o, moarte strălucită - şi toate-s negrăite
podoabe pentru Nunta cu Cel-în-veci-Frumos.
Atâtor suferinţe golgotic îndurate,
le-araţi c-aveau pe frunte ceva din Crucea Lui
şi toate-au altă faţă şi-al înţeles - şi toate,
tu moarte strălucită cântând la cer le sui.
Despovărării noastre cum îi încarci deodată
cereasca greutate a slavei celor sfinţi!
- O, strălucită moarte, fii binecuvântată,
cuprinde-ne în clipa supremei biruinţi!
Răspunsul celui bun
Un mare conducător din vechime al grecilor, Pericle, umblând odată prin cetatea Atenei în treburile statului, a fost întâmpinat de un vrăjmaş al său cu tot felul de ocări. Toată vremea cât a umblat prin cetate omul acela s-a ţinut după el, batjocorindu-l până seara.
Pericle a răbdat totul fără să scoată nici o vorbă.
Când a ajuns acasă, a spus unui slujitor al său:
- Iată, s-a întunecat. Ia o făclie şi condu pe acest om până acasă la el, căci s-ar putea să se împiedice de ceva, să cadă şi apoi să sufere...
Cuvântul Domnului ne spune: Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce. Dacă îi este sete, dă-i să bea (Rom. 12, 20).
Iisus a zis:
Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc și rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc... (Matei 5, 44).
Fericiți cei ce ascultă și împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu!
*
Împrăştie lumină chiar de-i furtuna mare,
cuvântul n-are lanţuri, nici sufletul hotare;
batjocura-i arvuna cununii viitoare.
*
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi
- Nimic nu mulţumeşte aşa pe Dumnezeu ca o viaţă bună şi curată predată în slujba Lui. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Când omul se predă în totul lui Dumnezeu şi nu mai umblă fără El, atunci Dumnezeu îi descoperă tainele în sfinţenie. (Sf. Macarie Cel Mare)
- Este lucru mare şi frumos să vorbeşti despre Dumnezeu, dar şi mai mare şi mai frumos este să te predai Lui şi să trăieşti pentru El. (Sf. Grigorie de Nazianz)
- Să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu în întregime, ca să-L primim şi noi pe El întreg.
- Cel ce s-a hotărât pentru Domnul şi nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru Dumnezeu, acela se va umple de toată plinătatea dumnezeiască şi va vieţui după voia Sa. (Sf. Maxim Mărturisitorul)
*
Hotărârea şi legământul de predare în slujba lui Hristos sunt hotarul cel mare de la care sufletul se desparte definitiv de satana şi se uneşte definitiv cu Hristos. Hotarul de la care lasă calea cea largă şi o ia pe calea cea strâmtă. De la care moare pentru lume şi începe să învie pentru Dumnezeu.
Nimeni nu poate apuca pe calea Crucii lui Hristos până ce nu se hotărăşte mai întâi s-o rupă cu căile păcatului.
Cine face legământ de ascultare faţă de Hristos şi îşi ţine acest legământ până la moarte, acela va primi cununa vieţii din Mâna cea străpunsă de cuie a Dulcelui nostru Mântuitor şi Răscumpărător Iisus Hristos.
La picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit să punem gând şi legământ de a-L urma pe El până la sfârşit şi vom primi cununa vieţii. (Părintele Iosif Trifa)
*
Lupta vieţii mele a fost să fac pe toţi oamenii să cunoască, să iubească, să adâncească şi să trăiască Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu - Biblia...
Dacă aş avea un glas de tunet care să se audă peste tot pământul, aş striga un singur cuvânt: Oamenilor, citiţi, iubiţi şi trăiţi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! Cel din urmă cuvânt al vieţii mele aş dori să fie: Citiţi Biblia! (Părintele Iosif Trifa)