Prilejurile de poticnire
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Prilejurile de poticnire trebuie să vină. Dar vai celor prin care vin.
dar vai acelora prin care se fac.
Fiecare dintre noi trebuie să ne temem de acest îngrozitor păcat. Și să ne ferim nu cumva să-l facem noi.
2 - Dacă știți aceste lucruri luați mai bine aminte în jurul vostru să-l vedeți pe acela dintre voi care a început să umble și pe alte căi nu numai pe cele ale lui Isus. Care s-a mai prefăcut și în altceva, nu numai în miel.
Care merge și cu alții, nu numai cu voi, oile Domnului.
Care mai are și alte gusturi, nu numai cele duhovnicești,
care cheltuiește și mai mult decât ar câștiga cinstit,
care umblă prin locurile unde n-are ce căuta normal un frate și un preot.
Căci neapărat dintre voi este acela.
3 - Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: Unul dintre voi, Mă va vinde!
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată și pe neașteptate, vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămășița de bucurie, de speranță și de pace pe care o mai aveau în inimile lor.
4 - Cei nevinovați, auzind înștiințarea vânzării au început să se uite unii la alții înspăimântați, și pentru prima dată bănuitori.
Și fiecare în gândul său, îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa... Apoi bănuindu-se chiar și pe sine.
În clipa aceea se spărgea în țăndări, ca un vas foarte scump, toată încrederea nemărginită și toată armonia unității lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră și rece a neîncrederii, năruind și noroind totul.
5 - O, cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima din ucenicii Domnului, când se uitau unii la alții pentru prima dată cu ochii încruntați și judecători!
O, cum trebuie să le fi răvășit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Ce grozav este păcatul vânzării lui Hristos!
6 - Vai, cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar și semenilor lor, - acei oameni nelegiuiți care vând pe ai lor!
Și care trădează dragostea, prietenia, frățietatea, cinstea și cuvântul lor și al lui Hristos.
Căci aceștia nimicesc chiar bunul cel mai scump pentru inimile omenești, care este încrederea în om,
încrederea în frate,
încrederea în semen.
7 - Până ce există încredere, ce sfântă este încrederea dintre credincioși și frați
și părtășia dintre soți
și iubirea dintre prieteni
și armonia dintre oameni.
O astfel de viață este raiul. O astfel de viață a dorit între noi Hristos.
8 - Când diavolul pune în inima unuia dintre ucenicii Domnului, gândul vânzării și al înșelăciunii... O, cum se prăbușesc de dureros și de cumplit toate cele bune dintre frați!
Ruina și amintirea lor va îndurera sufletul ori de câte ori va privi, până la moarte.
Și un gust amar îi va veni pe buze și se va preface în cele mai înveninate și mai amărâte cuvinte pentru care a trădat și a vândut, zădărnicind un viitor atât de frumos.
9 - Roagă-te lui Dumnezeu și priveghează ca nu cumva să ajungi și tu un vânzător de Hristos și de frați.
Căci aceasta te va rupe pe vecii vecilor de Dumnezeu și de ai Lui, și te va arunca între demoni, în locul pregătit acelora.
10 - Păcatul tău va otrăvi nu numai veșnicia ta, ci și părtășia altora, - fiindcă aflând despre vânzare, fiecare va începe să se teamă de celălalt și să se îndoiască de toți.
Nu se va mai încrede nimeni în nimeni niciodată -
și nu se va mai apropia nici unul de nici unul.
Aceasta este o nenorocire mai mare și mai lungă decât oricare alta.
Și totul a început cu tine.
Ce osândă oare ar fi de-ajuns pentru asta?
11 - O, câte poeme minunate, câte cântări de iubire și de durere s-au scris pe Sânul lui Isus, în momente ca ale lui Ioan!
Câte tablouri sfinte și meditații neuitate,
câte rugăciuni fierbinți și câte predici înălțătoare, s-au înălțat spre cer și au umezit ochii a mii și mii de oameni, pornind de la acest Dumnezeiesc moment, -
și întorcându-se la el,
la clipa și la starea aplecării pe Sânul lui Isus, - ca a sfântului ucenic al iubirii, Ioan...
12 - Binecuvântat să fie Tatăl Ceresc care dacă a îngăduit pentru împlinirea Scripturilor să fie un fiu al pierzării (Ioan 17, 12),
din pricina căruia Inima lui Isus să Se întristeze și Duhul Lui să I se tulbure, -
- tot El a făcut să aibă, de cealaltă parte, un fiu al iubirii, prin alipirea căruia Inima Sfântă a lui Isus să Se mângâie și Duhul Lui să Se învioreze.
13 - Binecuvântat să fie Tatăl Ceresc, căci dacă Săptămâna Patimilor a descoperit un fiu al urii,
tot ea ne-a descoperit și un atât de fericit fiu al dragostei.
De la care ne-au rămas apoi cele mai adânci ecouri ale Inimii lui Isus.
14 - Cele mai minunate și prietenoase fețe ale Adevărului, ne-au rămas de la acest moment neuitat, al aplecării lui Ioan pe Sânul lui Isus.
Cele mai fierbinți și mai dulci chemări ale Dragostei lui Dumnezeu, ne-au rămas de la acei care au trăit această stare divină.
15 - Cu cât ura unora este în stare de fărădelegi mai mari, cu atât dragostea altora va deveni mai fierbinte, mai curată, mai alipită, de cel nevinovat.
Acesta este un echilibru stabilit de Dumnezeu.
16 - Domnul a făcut aceasta pentru ca acela care merge spre pătimire pentru Adevăr, să nu se îndoiască niciodată, să nu descurajeze niciodată și să nu se prăbușească niciodată,
- fiindcă niciodată nevinovatul nu va rămânea singur.
Și dacă în viață n-a cunoscut o iubire nemărginită față de dânsul, apoi în moarte o va cunoaște cu siguranță.
Fiii urii mor de două ori. Și în scârbă. Și în uitare, dar fiii dragostei nu mor niciodată!
17 - Învățați de la sfântul apostol al iubirii - și fiți tot mai alipiți de Domnul.
Mai ales atunci când se ivesc vânzătorii și prigonitorii cei mai înverșunați pentru Domnul vostru și pentru frații voștri.
Nu vă fie frică că acela care vinde pe Hristos, vă va putea da și pe voi în mâinile lor.
18 - A muri pentru Hristos este un câștig, pentru un alipit de Sânul Lui.
Ce să mai fac eu cu o libertate fără Hristos? - zice el.
- Ce să mai fac cu o Evanghelie fără Isus Cel Viu?
- Ce să mai fac cu o adunare fără Dumnezeu?
Atunci a merge la pătimire cu Isus este un har,
pentru că viața fără Hristos nu mai valorează nimic.
Dar moartea și pătimirea cu El, valorează cât vremea... și încă și mai mult.
19 - Cele ce v-ar mai rămâne după ce v-ați depărtat de Hristos și de Lucrarea Lui, - toate sunt o povară chinuitoare.
Vai de voi dacă ați rămâne cu ele fără El!
Dar ferice dacă ați rămâne cu El, chiar și fără ele.
20 - Acela despre care vorbea Isus în seara Cinei, era păcatul, iar nu omul.
Păcatul nu putea să nu fie acela - adică vânzarea!
- Dar omul putea să nu fie el, adică Iuda.
Dar acela prin care venea atunci, putea să nu fie tocmai el, Iuda. Putea să fie oricine altcineva, nu tocmai el.
Și dacă Iuda ar fi vegheat și s-ar fi rugat și el
O, Doamne nu ne lăsa în ceasul cel greu.
Amin.