Scrisoare către frații din Comănești

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubit frate Voaideș! Preaiubiții și mult doriții mei frați!

Slavă veșnică Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin Sângele Crucii Sale, ne-a răscumpărat o dată pentru totdeauna din robia și din slujba diavolului și de sub puterea minciunii lui, ca să slujim adevărului sfânt și să umblăm în lumina și-n adevărul lui Hristos, și nu în întuneric. Să umblăm în sinceritate, iar nu în prefăcătorie. Să umblăm în limpezime, iar nu în ascunzișuri, ca să fim fii ai unității, iar nu ai dezbinării.

Astfel duhul înfierii, duhul luminii, duhul curăției lui Hristos, Viul și credinciosul nostru Mântuitor, ne-a învățat încă de la nașterea noastră din părinții noștri duhovnicești să iubim lumina și să umblăm în adevăr. Să iubim smerenia și să umblăm în evlavie. Să ne temem de Dumnezeu și să ne ferim de păcat. Să avem un sfânt respect față de cuvântul deschis și față de vorba cinstită. Astfel, „da” al nostru să fie o dată și pentru totdeauna „da”, iar „nu” al nostru să fie pe totdeauna „nu”, în fața oricui și oricând. Aceasta, potrivit cu voia lui Dumnezeu și cu legământul cutremurător pe care L-am pus cu El prin Iisus Hristos, Domnul nostru, și prin Sângele Crucii Sale, în învățătura și-n credința pe care ne-a dat-o El de la început și până la sfârșit, ca să ne mântuim prin ea noi și toți urmașii noștri, până la venirea Lui spre judecată și răsplătire pentru toți care au făcut răul sau binele cât trăiau în trup.

Iubiții noștri frați, a fost pentru noi pricina unei mari dureri când ne-ați spus că mai sunt încă unii dintre cei de pe-acolo care nu doresc să se mai desprindă din cursa diavolului în care s-au lăsat prinși de-atâția ani ca să facă tot slujba dezbinărilor și a tulburărilor și acum. Ei continuă să se numească tot „frați” cu noi, dar, prin toată umblarea lor și prin toată lucrarea lor, nu fac altceva decât să tulbure și să dezbine învățătura și credința frățietății noastre. Nu umblă să zidească sufletele fraților pe temelia și unitatea dragostei, a supunerii frățești, a smereniei și-a ascultării în Domnul, ci, cu răstălmăciri îndrăznețe și cu apucături prefăcute, nu fac altceva, decât să lărgească spărturile și să dărâme temeliile celor lesne crezători, dovedindu-se astfel niște lucrători răi, niște stricători și vrăjmași ai Lucrării lui Dumnezeu pentru care s-au adus atâtea jertfe și lacrimi sfinte și grele.

Și cu toate că de-atâta vreme și de-atâtea ori, în atâtea feluri, au fost rugați, îndemnați, chemați, mustrați și sfătuiți de frați și de adunări să-nceteze odată acest păcat, să-și scoată din inimă astfel de duhuri și de încredințări rele și străine, dezbinătoare și potrivnice, ei nu numai că n-au ascultat de îndemnurile Cuvântul Sfânt, care le poruncește hotărât ascultarea de frați, dar au disprețuit cu îndărătnicie și continuă să disprețuiască încă toate îndemnurile și toate înștiințările frățești care le-au fost date.

Din numărul acestora sunt Moldoveanu, Condruz, Iordache și alții, al căror sfârșit va fi după faptele lor vinovate, dacă vor continua așa până la sfârșit. Vinovate înaintea lui Dumnezeu și a fraților și ale căror roade vor fi urmate de o veșnică osândă, după cum o și merită, fiindcă sunt niște stricători ai lucrării adevărului și dragostei lui Hristos, căci ei vin în numele Hristosului adevărat, în numele dragostei frățești, dar au duhul hristosului mincinos și dezbinător. Se dau drept frați, dar lucrează cu vrăjmășie față de frățietate. Zic că sunt dintre ai noștri, dintre noi, dar au și duhul, și învățătura străină de frați, străină de Lucrarea în care s-au născut și în care sunt.

La numărul lor s-au mai adăugat apoi și alte suflete de femei și de bărbați, care, la fel cu ei, au fost cuprinși și robiți de mândria și de ambiția firească, urmându-i pe acești îndrumători orbi spre groapa unei veșnice pierzări, închipuindu-și nebunește că sunt călăuziți de Duhul Adevărului. Acești oameni, fie la Preluci, fie la Liești și Nămoloasa, fie la Bacău și Sibiu, fie în alte părți, fac aceeași lucrare rea și pierzătoare, care va avea ca răsplată o alungare veșnică de la Fața lui Dumnezeu, fiindcă o merită, după cum este scris la Matei 15, 13-15, la 1 Corinteni 3, 17, la Matei 7, 22-23, la Faptele Apostolilor capitolul 20, versetul 30, la Iuda 12 și-n atâtea alte locuri.

Despre unii ca aceștia ne înștiințează Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu când scrie: „După roadele lor îi veți cunoaște”. Roadele lor sunt semnul pe care ni l-a dat Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos când ne-a înștiințat cu privire la ei [prin] cele scrise la Matei 7, 15-20 și când ne-a spus El: „Băgați de seamă să nu vă-nșele și pe voi”, la Matei 24, 4-5. Căci pe urmele lor nu rămân roadele unității, ale păcii, ale armoniei frățești, cum spune Evanghelia, ci rămân roadele dezbinărilor, ale tulburărilor, ale certurilor și ale urii dintre frați, ale clevetirilor, ale rătăcirilor și ale căderii de la credință a multora.

Uitați-vă numai cu băgare de seamă și vedeți. Acestea nu numai la Sibiu sau la Săsciori, nu numai la Preluci sau la Liești, nu numai la Cluj sau la Galați, ci oriunde este măcar unul dintre aceștia care nu-ncetează a face răul dezbinărilor, acolo peste tot se ajunge numai la dezbinări, la tulburare, la rătăciri, la căderi de la credință; și, în urmă, la nimicirea întregii Lucrări în care au pătruns aceste duhuri și aceste unelte ale duhurilor dezbinării.

Uitați-vă și vedeți roadele acestea! Uitați-vă, uitați-vă odată! Deschideți-vă ochii și vedeți! Acesta este semnul pe care Însuși Mântuitorul l-a dat.

Nu vă uitați la vorbele lor, nici la laudele lor și la cântările lor și nici la înșelăciunile și la vicleșugurile lor. Uitați-vă la roadele care rămân pe urma lor în orice adunare și-n orice loc unde ajung, unde stau, unde lucrează. Și veți vedea că roadele sunt dezbinările și tulburarea. În felul acesta-l cunoașteți. Dar cunoașteți-i odată!

...O, fraților, este Postul Paștilor! Se apropie săptămâna cea cutremurătoare a sfintelor pătimiri, a răstignirii și morții pe cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Hristos, Fiul adevărat și Dumnezeul adevărat, una și unul cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut și prin Sângele Căruia am fost răscumpărați noi din osânda cea veșnică și prin voia Căruia s-a făcut această Lucrare sfântă, această familie duhovnicească în care suntem. El a dat, prin Duhul Său, și învățătura, și credința pe care ne-au mărturisit-o înaintașii noștri, la care am venit și noi și-n care-am pus legământ că vom asculta și vom umbla în smerenie și evlavie, împreună cu frații noștri, până la sfârșit.

E vremea când, mai cu osebire ca oricând, s-ar cere ca, prin post și prin mărturisire, să ne apropiem cu toții, cu adevărată și cu sinceră pocăință, de împărtășirea iertătoare cu Trupul și cu Sângele Mântuitorului nostru, spre iertarea păcatelor noastre și spre viața de veci, așa cum au făcut înaintașii și părinții noștri credincioși totdeauna.

Dar - pe când în orice suflet de frate sau de soră, cercetarea aceasta de sine din vremea acestui post a adus o frământare și-o îndreptare mai mică sau mai mare, după măsura temerii noastre de Dumnezeu, a fiecăruia, și după măsura credinței pe care am avut-o fiecare dintre noi în inima noastră - în inimile unora din acești lucrători ai dezbinării și ai neascultării n-a adus nici un semn, cât de mic, de îndreptare, nici acum, ca nici până acum, nici postul, nici pocăința.

La Sibiu, Moldoveanu continuă dezbinările lui, făcând să crească din zi în zi tot mai mare răul pe care îl mărturisește, pe care-l vestește, pe care-l propovăduiește. În Duminica Crucii din acest mare post, certurile provocate de el în adunarea din Sibiu au fost de-așa mărime, încât toți frații s-au despărțit fără nici măcar a se ruga împreună la sfârșitul adunării lor. Iată rodul propovăduirilor lui Moldoveanu. El, care s-a botezat la baptiști, continuă să facă așa-zisa cină a Domnului în felurite locuri și seri de peste săptămână, ori de câte ori i se oferă ocazii și tovarăși de sacrilegiu, sfidând cu îndrăzneală nu numai cuvântul fraților, ci și Cuvântul lui Dumnezeu; și nu numai în privința asta, ci și-n multe alte privințe.

Unii dintre sprijinitorii lui din părțile Comăneștilor, ale Galaților și Bacăului nu sunt departe nici ei de faptele acestui ademenitor al lor; și nu peste mult, poate, vor face și ei la fel ca el. Căci și aceștia, ca și el, nu vor nici ei să țină seama de nimic, ci merg cu îndărătnicie pe calea neascultării lor, deși văd bine că toți frații le sunt împotrivă. Ei nesocotesc orice înștiințare frățească și nu numai că nu se duc la sectele cu care sunt una în învățătură și-n fapte, ci vin cu de-a sila în mijlocul fraților, fără rușine și fără teamă, urmărind gândul de-ai rătăci și pe ceilalți frați ca și pe ei.

Am scris sau am spus aceste înștiințări în mai multe rânduri, multora dintre frați, dând pe față viclenia acestor oameni și umblarea lor necinstită. I-am rugat împreună cu toți frații, atât pe ei, cât și pe cei care-i urmează, ori să se pocăiască de neascultarea lor și să revină între frați, la dreapta noastră învățătură și credință pe care le-am primit o dată pentru totdeauna prin înaintașii și prin părinții noștri duhovnicești, ori să se ducă cu totul la aceia cu care s-au unit prin învățătura și prin credința lor străină și rătăcită. Dar aceștia, în loc să primească bine orice cuvânt de sfătuire, nu numai că l-au nesocotit cu dispreț și pe acesta, ca și pe celelalte de mai 'nainte, dar au și început să mintă fără frică de Dumnezeu și fără rușine de oameni că nouă, cărora le-am spus aceste lucruri, ne-ar părea rău de cuvântul pe care l-am spus despre faptele lor și că am dori să ne retragem acest cuvânt. Adică să spunem că n-ar fi adevărat ceea ce am spus despre faptele lor pe drept și hotărât.

Alții ne clevetesc cu tot felul de vorbe rele și neadevărate, ca să-i poată rupe și dezbina mai departe pe frați. Cu o îndrăzneală nelegiuită, sunt în stare să facă toate acestea, numai ca să izbutească în umbletele lor de a abate Lucrarea Domnului spre scopurilor lor străine și rele, fără nici o frică de Dumnezeu și fără nici un respect față de adevăr. Cine și-ar putea închipui că acești chiar așa-ziși credincioși cum sunt ar putea să meargă până la a tăgădui atât de îndrăzneț un lucru pe care l-am spus cu atâta dreptate și hotărâre despre ei și despre faptele lor? Iată că pot fi în stare să mintă pe față, fără nici o sfială, chiar dacă peste o zi sau două știu că vor fi arătați ca mincinoși. Lor nu le pasă, căci s-au obișnuit cu asta. Vor afla după aceea o altă minciună, fiindcă nu este adevăr în ei și nici în cuvintele lor.

Am întărit de fiecare dată și întărim și acum acest cuvânt pe care l-am spus și l-am susținut despre ei, fiindcă faptele lor cele rele, în loc să scadă, se înmulțesc. Iar starea lor, în loc să se-ndrepte, se dovedește a se face tot mai îndărătnică și mai împotrivitoare față de adevăr și față de frați; mai adăugând la toate acestea și minciuna că noi am avea și „da”, și „nu” în cuvintele noastre și am fi așa de repede schimbători cum sunt ei în tot ceea ce fac.

Ne doare adânc această stare, dar ea se dovedește tot mai nefericită pentru ei, iar noi trebuie să-i înștiințăm tot mai hotărât pe frații noștri și pe surorile noastre asupra acestui lucru primejdios pentru ei. Cine va vrea să ne asculte, bine! Cine nu va vrea să asculte facă ce va vrea! Osânda lui va fi asupra sa însuși. Dumnezeu nu Se va lăsa să fie batjocorit, nici nu-Și va lăsa Lucrarea Lui pe mâinile tuturor stricătorilor, dezbinătorilor și stricaților care, fără rușine, fără frică, fără respect față de Dumnezeu și față de oameni și fără nici o prețuire față de jertfele acestei Lucrări, săvârșesc toate aceste nelegiuiri în paguba lui Dumnezeu, a Lucrării Sale și a sufletelor care îi cred și-i urmează.

Noi, fraților, vă sfătuim și vă rugăm fierbinte în Domnul: nu numai să nu mai dați deloc crezare la nici una din scornirile lor răuvoitoare și la nici una din minciunile lor pline de vicleșug, ci să le stați cu putere împotrivă fiecăruia și tuturor, unor astfel de mincinoși cunoscuți și prefăcuți, care, dacă în ei este și „da”, și „nu”, își închipuie și cred că și în noi e la fel. Nu, fraților! În noi nu este și „da”, și „nu”, nici n-a fost. Ci numai „da”, în Hristos, în adevăr, în dragoste, așa cum a fost de la început și până astăzi, ori prin câte încercări și necazuri a trebuit să trecem pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru curăția și statornicia Lucrării Sale, frățietatea noastră, în adevărul și-n iubirea de la început, de-atâția zeci de ani și până astăzi.

Dar oamenii aceștia care nu se mai satură de tulburări și nu mai vor să se smerească nici la porunca adevărului și nici la toate îndemnurile frățești sunt însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor, fiindcă neascultarea lor va avea ca sfârșit pierzarea, după cum a avut și a celor ce, mai dinainte de ei, au căutat să facă, în celălalt fel, același rău Lucrării lui Dumnezeu: abaterea ei de la drumul și de la scopul rânduit ei de Dumnezeu.

Însă Lucrarea Domnului va trăi, fiindcă este a Domnului, și nu a omului. Domnul Însuși o va ocroti și o va apăra și-n viitor ca și-n trecut. Pentru că ea este singura lucrare duhovnicească ce poartă în numele ei Numele Lui cel binecuvântat în veci. Și cum a scăpat-o de toți răufăcătorii ei din trecut, nimicindu-le toată puterea și numele lor, așa o va scăpa și de cei din prezent și din viitor, din pricina Numelui Său sfânt și binecuvântat chemat peste această Lucrare.

Noi toți, iubiți frați și surori, să prețuim mai presus ca orice unitatea frățească, fiindcă toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt făgăduite celor iubitori și uniți. Dar toate pedepsele lui Dumnezeu sunt aruncate asupra acelora ce sunt tulburători, îngâmfați, nesupuși și stricători ai Lucrării lui Dumnezeu, atât în viața aceasta, cât și-n viața veșnică. Să ținem bine minte acest lucru cutremurător!

Ferice de cine ascultă și împlinește cu evlavie și smerenie cuvântul înștiințării lui Dumnezeu. Și vai de oricine va nesocoti aceste înștiințări ale Lui.

„Și pacea lui Hristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup să stăpânească în inimile noastre, ale tuturor, și fiți recunoscători.” Amin.

Slăvit să fie Domnul!

În Săptămâna Patimilor, 1978

Fratele Traian Dorz