Sfârșitul și urmarea
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - În Măreața Zi a Sfârșitului, la cel dintâi Glas al lui Hristos Dumnezeul nostru,
și la cel dintâi strigăt al unei trâmbițe cerești, mai puternic decât tot urletul valurilor și al vânturilor nemaiauzite niciodată,
mai puternic decât răzbubuitul trăsnetelor și al cutremurelor nemaivăzute încă pe lume,
- toți muritorii strigați fiecare pe numele său, din toate părțile pământului vor fi schimbați, vor primi trupuri nemuritoare.
2 - Apoi toți morții, începând de la Abel, până la cel ce a murit cu o clipă mai înainte, din pământ, din ape, din foc, din iad, din orice loc va fi ceva din ei
- se vor trezi buimăciți, cum se trezește cineva noaptea din somn în strigătele că-i arde casa pe el,
- și se vor alinia printr-o împingere tainică, grăbită și puternică, tremurând în fața Tronului Mare și Alb, al Marelui Judecător pe care L-au tăgăduit...
3 - Marele Împărat și Judecător îi va împărți, după viața pe care au dus-o, la Dreapta sau la Stânga Lui
și le va spune El Însuși fiecărui suflet și fiecărei categorii tot ce a făcut și nu trebuia să facă.
Tot ce au trebuit să nu facă și au făcut.
Aici nu este vorba de cei necredincioși, ci tocmai de cei credincioși, fiindcă era vorba numai de cei ce știau să facă binele și nu l-au făcut.
Sau de cei care îl făcuseră.
4 - Răsplata și-o va simți fiecare că este dreaptă, fiindcă Dumnezeu nu va face nimănui nici o nedreptate (Matei 20, 13).
Satana și slujitorii lui, își vor primi plata lor veșnică și vor merge pe totdeauna în locul pregătit pentru ei, de însăși faptele lor.
Păcatul, Moartea și Iadul la fel.
5 - Vor merge atunci, după aceștia, și acei oameni care de bună voia lor și-au ales în existența aceasta, calea și duhul acestora ascultând de diavolul și urmându-i faptele lui.
Neascultând pe Domnul - și respingându-I Cuvintele Sale.
6 - După ce toți cei osândiți de Judecata din Urmă, se vor fi dus în spațiul rezervat pentru toți cei răi și tot ce-i rău,
Dumnezeu Își va retrage pe totdeauna Prezența Sa de acolo
și atunci ca o noapte de fier se va lăsa peste ei, acoperișul și lespedea Uitării Veșnice...
Ziduri veșnice vor fi așezate în jurul lor. Și peste ei. Și vor fi veșnic și veșnic, ca și cum nici n-ar fi existat.
Aceasta va fi cumplita moarte a doua, adică Uitarea Veșnică. Din memoria lui Dumnezeu și a tuturor celorlalte făpturi din afara Uitării.
7 - După aceasta va începe veșnicia celor binecuvântați, veșnicia a cărei lumină, bucurie și fericire, nu are nici o asemănare cu nimic din ce cunoaștem. Sau putem grăi, acum. După cum nu va avea nici un sfârșit.
Dar cea mai mare dintre răsplătiri, va fi Prezența Fericită a lui Hristos, în ei și între ei.
Așa va fi la Înviere, în Ziua de Apoi! ...
8 - Nimeni n-a putut explica deplin, până astăzi ce este Viața.
Nimeni nu poate ști sigur cum a apărut Viața.
Nimeni nu-i poate ști Vieții, nici începutul, nici durata, nici Sfârșitul și nici continuarea după aceea ce pare acum un sfârșit.
Toate acestea sunt taine, care numai pentru credință au o explicație: Hristos. Și numai Scriptura le arată, celor ce cred Cuvântul ei.
9 - Domnul Isus Hristos, a spus-o Însuși, că El este Învierea și Viața.
Învierea dintâi, din Început.
Adică, acea chemare la Ființă a tot ce era în neființă înainte de a fi Lumina celei Dintâi Dimineți,
și chemarea în Existență a tot ce era în Neexistență, înainte de Exteriorizarea Lui din Tatăl
și chemarea în Realitate a tot ce era numai Plan, numai Idee, numai Gând,
și chemarea spre Materializare a tot ce există numai în stare spirituală, în Sine Însuși.
10 - Cuvântul, adică Hristos, Dumnezeul Adevărat din Dumnezeul Adevărat, a fost cea dintâi Materializare de la Început (Ioan 1, 1).
Înainte de Început, Cuvântul exista ca Idee în El, Însuși, care este Veșnicul, Unicul, Nemuritorul.
Și prin El, Cuvântul, s-au creat toate cele care sunt Spirit materializat, sau Materie spiritualizată.
Dar Învierea, Viața, Izvorul și Transformarea tuturor, este El și prin El.
11 - În Hristos, care este Izvorul și Cuprinsul Nemărginit, era și ființa noastră, înainte de a fi trup, dar care s-a materializat apoi crescând în jurul sufletului, acel sâmbure de viață din noi, care ne învie rând pe rând, părticică cu părticică, întregind materia, care aveam să fim noi, pentru existența aceasta.
12 - În această existență, veneam rânduiți pentru împlinirea faptelor bune pe care El, Dumnezeu, ni le pregătise, ca să le realizăm, spre slava Lui și spre dobândirea personalității noastre.
13 - Această personalitate va exista apoi, de sine stătătoare căpătând valoare și meritele câștigate cu luptă, cu muncă și cu stăruință,
prin lucrarea voinței și a credinței proprii, devenind o conștiință de sine, cu un loc și cu un scop veșnic.
14 - În Hristos era viața noastră cea nouă, cea duhovnicească, mult înainte de a se arăta ea, și de a o simți noi, în ființa noastră cea trupească.
Doar fiecare din cei născuți din nou, simt în ei o altă ființă pe care n-o aveau înainte,
simt o ființă nouă, alta decât cea trupească...
un eu nou, cu alți ochi, cu alte urechi, cu altă inimă, cu alte gusturi și simțiri.
Cu o altă trăire și pentru alte scopuri decât cele trupești.
15 - Și dintr-o dată, această ființă nouă a căpătat pentru noi un preț nespus mai mare și o întâietate cu atât mai puternică asupra ființei noastre celei vechi și materiale, cu cât lumea nouă pentru care trăia și scopul nou pentru care înviase, ne sunt nespus mai de preț decât cele vechi.
16 - Unde fusese această ființă pe care o avem acum atât de vie, de puternică, de poruncitoare în noi?
Și dacă știm acum bine, din Cuvântul Cel Veșnic al lui Hristos, că această nouă ființă a noastră este fără de sfârșit (Efes. 2, 1-7)
știm și că ea este și fără început.
Atunci trebuie să știm și că înainte de a fi pusă în noi ea era în Hristos (Col. 1, 15-17; Fapt. Ap. 17, 28; Ioan 1, 13).
17 - Deci din Hristos ne-am născut, adică am devenit noi.
căci El este Învierea noastră, adică Izvorul din care ne desprindem începutul.
18 - Și El Viața, adică mijlocul prin care ne continuăm existența, lucrând și creând. Spre a deveni fii ai Lui, valori deosebite, cu misiuni și nume deosebite, spre mulțumirea fericirii și laudelor lui Dumnezeu,
după cum tot ce este rază de lumină pe pământ
vine de la același soare.
19 - Cine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată, a spus Dumnezeu-Hristos.
Știi frate cât de adevărat este lucrul acesta?
Știm noi ce înseamnă el oare acum?
Cât de simplu și totuși cât de adânc este acest adevăr!
Ce ușor de înțeles - și totuși ce greu!
20 - Dacă noi suntem nemuritori înseamnă că cel mai mare vrăjmaș de care firea noastră pământească se cutremură mai cu spaimă, adică Moartea, pentru cel credincios, este ca și cum n-ar mai fi,
fiindcă ea nu i se va arăta lui niciodată, sub forma și chipul cum se arată celor ce nu cred cu adevărat în Hristos, la capătul zilelor și la sfârșitul vieții acelora.
Ci credinciosul adevărat va vedea numai viața, adică pe Hristos.
Viață și Lumină Veșnică, Slavă Veșnică Ție Isuse.
Amin.