Sfârşitul şi urmarea
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - În Măreaţa Zi a Sfârşitului, la cel dintâi Glas al lui Hristos Dumnezeul nostru,
şi la cel dintâi strigăt al unei trâmbiţe cereşti, mai puternic decât tot urletul valurilor şi al vânturilor nemaiauzite niciodată,
mai puternic decât răzbubuitul trăsnetelor şi al cutremurelor nemaivăzute încă pe lume,
- toţi muritorii strigaţi fiecare pe numele său, din toate părţile pământului vor fi schimbaţi, vor primi trupuri nemuritoare.
2 - Apoi toţi morţii, începând de la Abel, până la cel ce a murit cu o clipă mai înainte, din pământ, din ape, din foc, din iad, din orice loc va fi ceva din ei
- se vor trezi buimăciţi, cum se trezeşte cineva noaptea din somn în strigătele că-i arde casa pe el,
- şi se vor alinia printr-o împingere tainică, grăbită şi puternică, tremurând în faţa Tronului Mare şi Alb, al Marelui Judecător pe care L-au tăgăduit...
3 - Marele Împărat şi Judecător îi va împărţi, după viaţa pe care au dus-o, la Dreapta sau la Stânga Lui
şi le va spune El Însuşi fiecărui suflet şi fiecărei categorii tot ce a făcut şi nu trebuia să facă.
Tot ce au trebuit să nu facă şi au făcut.
Aici nu este vorba de cei necredincioşi, ci tocmai de cei credincioşi, fiindcă era vorba numai de cei ce ştiau să facă binele şi nu l-au făcut.
Sau de cei care îl făcuseră.
4 - Răsplata şi-o va simţi fiecare că este dreaptă, fiindcă Dumnezeu nu va face nimănui nici o nedreptate (Matei 20, 13).
Satana şi slujitorii lui, îşi vor primi plata lor veşnică şi vor merge pe totdeauna în locul pregătit pentru ei, de însăşi faptele lor.
Păcatul, Moartea şi Iadul la fel.
5 - Vor merge atunci, după aceştia, şi acei oameni care de bună voia lor şi-au ales în existenţa aceasta, calea şi duhul acestora ascultând de diavolul şi urmându-i faptele lui.
Neascultând pe Domnul - şi respingându-I Cuvintele Sale.
6 - După ce toţi cei osândiţi de Judecata din Urmă, se vor fi dus în spaţiul rezervat pentru toţi cei răi şi tot ce-i rău,
Dumnezeu Îşi va retrage pe totdeauna Prezenţa Sa de acolo
şi atunci ca o noapte de fier se va lăsa peste ei, acoperişul şi lespedea Uitării Veşnice...
Ziduri veşnice vor fi aşezate în jurul lor. Şi peste ei. Şi vor fi veşnic şi veşnic, ca şi cum nici n-ar fi existat.
Aceasta va fi cumplita moarte a doua, adică Uitarea Veşnică. Din memoria lui Dumnezeu şi a tuturor celorlalte făpturi din afara Uitării.
7 - După aceasta va începe veşnicia celor binecuvântaţi, veşnicia a cărei lumină, bucurie şi fericire, nu are nici o asemănare cu nimic din ce cunoaştem. Sau putem grăi, acum. După cum nu va avea nici un sfârşit.
Dar cea mai mare dintre răsplătiri, va fi Prezenţa Fericită a lui Hristos, în ei şi între ei.
Aşa va fi la Înviere, în Ziua de Apoi! ...
8 - Nimeni n-a putut explica deplin, până astăzi ce este Viaţa.
Nimeni nu poate şti sigur cum a apărut Viaţa.
Nimeni nu-i poate şti Vieţii, nici începutul, nici durata, nici Sfârşitul şi nici continuarea după aceea ce pare acum un sfârşit.
Toate acestea sunt taine, care numai pentru credinţă au o explicaţie: Hristos. Şi numai Scriptura le arată, celor ce cred Cuvântul ei.
9 - Domnul Isus Hristos, a spus-o Însuşi, că El este Învierea şi Viaţa.
Învierea dintâi, din Început.
Adică, acea chemare la Fiinţă a tot ce era în nefiinţă înainte de a fi Lumina celei Dintâi Dimineţi,
şi chemarea în Existenţă a tot ce era în Neexistenţă, înainte de Exteriorizarea Lui din Tatăl
şi chemarea în Realitate a tot ce era numai Plan, numai Idee, numai Gând,
şi chemarea spre Materializare a tot ce există numai în stare spirituală, în Sine Însuşi.
10 - Cuvântul, adică Hristos, Dumnezeul Adevărat din Dumnezeul Adevărat, a fost cea dintâi Materializare de la Început (Ioan 1, 1).
Înainte de Început, Cuvântul exista ca Idee în El, Însuşi, care este Veşnicul, Unicul, Nemuritorul.
Şi prin El, Cuvântul, s-au creat toate cele care sunt Spirit materializat, sau Materie spiritualizată.
Dar Învierea, Viaţa, Izvorul şi Transformarea tuturor, este El şi prin El.
11 - În Hristos, care este Izvorul şi Cuprinsul Nemărginit, era şi fiinţa noastră, înainte de a fi trup, dar care s-a materializat apoi crescând în jurul sufletului, acel sâmbure de viaţă din noi, care ne învie rând pe rând, părticică cu părticică, întregind materia, care aveam să fim noi, pentru existenţa aceasta.
12 - În această existenţă, veneam rânduiţi pentru împlinirea faptelor bune pe care El, Dumnezeu, ni le pregătise, ca să le realizăm, spre slava Lui şi spre dobândirea personalităţii noastre.
13 - Această personalitate va exista apoi, de sine stătătoare căpătând valoare şi meritele câştigate cu luptă, cu muncă şi cu stăruinţă,
prin lucrarea voinţei şi a credinţei proprii, devenind o conştiinţă de sine, cu un loc şi cu un scop veşnic.
14 - În Hristos era viaţa noastră cea nouă, cea duhovnicească, mult înainte de a se arăta ea, şi de a o simţi noi, în fiinţa noastră cea trupească.
Doar fiecare din cei născuţi din nou, simt în ei o altă fiinţă pe care n-o aveau înainte,
simt o fiinţă nouă, alta decât cea trupească...
un eu nou, cu alţi ochi, cu alte urechi, cu altă inimă, cu alte gusturi şi simţiri.
Cu o altă trăire şi pentru alte scopuri decât cele trupeşti.
15 - Şi dintr-o dată, această fiinţă nouă a căpătat pentru noi un preţ nespus mai mare şi o întâietate cu atât mai puternică asupra fiinţei noastre celei vechi şi materiale, cu cât lumea nouă pentru care trăia şi scopul nou pentru care înviase, ne sunt nespus mai de preţ decât cele vechi.
16 - Unde fusese această fiinţă pe care o avem acum atât de vie, de puternică, de poruncitoare în noi?
Şi dacă ştim acum bine, din Cuvântul Cel Veşnic al lui Hristos, că această nouă fiinţă a noastră este fără de sfârşit (Efes. 2, 1-7)
ştim şi că ea este şi fără început.
Atunci trebuie să ştim şi că înainte de a fi pusă în noi ea era în Hristos (Col. 1, 15-17; Fapt. Ap. 17, 28; Ioan 1, 13).
17 - Deci din Hristos ne-am născut, adică am devenit noi.
căci El este Învierea noastră, adică Izvorul din care ne desprindem începutul.
18 - Şi El Viaţa, adică mijlocul prin care ne continuăm existenţa, lucrând şi creând. Spre a deveni fii ai Lui, valori deosebite, cu misiuni şi nume deosebite, spre mulţumirea fericirii şi laudelor lui Dumnezeu,
după cum tot ce este rază de lumină pe pământ
vine de la acelaşi soare.
19 - Cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată, a spus Dumnezeu-Hristos.
Ştii frate cât de adevărat este lucrul acesta?
Ştim noi ce înseamnă el oare acum?
Cât de simplu şi totuşi cât de adânc este acest adevăr!
Ce uşor de înţeles - şi totuşi ce greu!
20 - Dacă noi suntem nemuritori înseamnă că cel mai mare vrăjmaş de care firea noastră pământească se cutremură mai cu spaimă, adică Moartea, pentru cel credincios, este ca şi cum n-ar mai fi,
fiindcă ea nu i se va arăta lui niciodată, sub forma şi chipul cum se arată celor ce nu cred cu adevărat în Hristos, la capătul zilelor şi la sfârşitul vieţii acelora.
Ci credinciosul adevărat va vedea numai viaţa, adică pe Hristos.
Viaţă şi Lumină Veşnică, Slavă Veşnică Ţie Isuse.
Amin.