Sfinţirea prin Adevăr
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - În faţa Tatălui Preasfânt, Fiul Sfinţeniei Sale trebuie să-I înfăţişeze sfinţi pe toţi pe care Şi I-a ales.
Pentru că şi-I făcuse una cu Sine, Hristos a trecut Sfinţenia Sa asupra ucenicilor Săi, făcându-i pe ei părtaşi cei dintâi după Sfânta Fecioară Maria, sfinţirii aduse de Jertfa Sa de pe Cruce, de împreună-lucrarea Lui cu ei.
El Se angaja: şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca ei să fie sfinţiţi prin Adevăr.
2 - Toată Lucrarea Mijlocitorului dintre Dumnezeu şi oameni, este să-Şi treacă sfinţirea Lui asupra ucenicilor Săi, pentru a-i face iarăşi una cu cerul Lui Cel Sfânt, cum erau înainte de păcat.
Sfinţenia este singurul mijloc de a ajunge veşnica fericire.
Sfinţenia este singura stare vrednică de Hristos.
Sfinţenia este singurul veşmânt cu care se ajunge la Cununa Cerească.
3 - Fără sfinţenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu,
fără sfinţenie, nimeni nu va putea dobândi fericirea adevărată,
fără sfinţenie nimeni nu va locui cu Hristos,
- Şi pentru că nimeni dintre oameni n-ar fi putut câştiga niciodată sfinţenia, a venit Însuşi Dumnezeu Fiul, Cel prin care am fost făcuţi îndată,
să ne aducă sfinţirea cu preţul Jertfei Sale, cu care ne-a câştigat-o de la cel care ne-o risipise prin păcatul nostru (Colos. 3, 10-12).
4 - Sfinţenia este cununa pe care o pune Hristos pe fruntea ucenicului Său, după ce acesta s-a îmbrăcat în toate veşmintele Sale (Apoc. 3, 4; 10, 8).
La începutul Evangheliei cuvintele „frate” sau „credincios” sau „creştin” - însemna acelaşi lucru ca şi „sfânt”.
Pentru că din clipa când devenea frate, credincios şi creştin, sufletul lui nu numai că era sfinţit prin Hristos, se sfinţea şi el însuşi printr-o viaţă asemănătoare cu a lui Hristos,
al cărui Nume îl purta
şi la a cărui lucrare venise să ajute,
prin predarea şi prin supunerea ascultării lui totale de Dumnezeu.
5 - Care este oare starea ta în lumina Adevărului acestuia?
Nu te cutremuri tu în faţa marii răspunderi pe care o ai?
Locul în care ai venit tu este sfânt.
Lucrarea în care ai ajuns tu este sfântă.
Temelia pe care ai fost zidit şi pe care o zideşti tu, este la fel, căci ea este Hristos.
Înaintaşul în lucrul căruia ai intrat a fost un sfânt.
Scopul pentru care trebuie să lucrezi în Oastea Domnului la fel este sfânt.
Duhul care îndrumă această Lucrare, este Duhul Sfânt.
Ochiul care supraveghează, Mâna care păzeşte, puterea care îndrumă,
- totul-totul este sfânt.
Cutremură-te şi nu mai păcătui!
6 - Atunci oare tu cum eşti?
Cum sunt mâinile tale?
Cum este gura ta?
Cum sunt paşii tăi?
Cum sunt gândurile tale?
Cum sunt zilele şi nopţile tale?
Cum este ascunzişul fiinţei tale întregi?
Dar încercaţi-vă cu o necruţătoare asprime, fiindcă Acela care vă va încerca prin foc în curând, va fi de o necruţătoare sfinţenie (Evrei 10, 31).
7 - Hristos S-a sfinţit pentru ucenicii Săi, de aceea ei au fost sfinţiţi prin Cuvântul Adevărului, pe care li l-a dat El.
Ucenicii Domnului s-au sfinţit şi ei înşişi pentru urmaşii lor, de aceea şi urmaşii lor, au dat atâtea înalte pilde de sfinţenie.
Noi frate lucrător al lui Hristos, trebuie să ne sfinţim, pentru ca lucrarea pe care o facem şi tu şi eu, să fie sfinţită de roade şi de pilde adevărate ale sfinţeniei.
8 - S-a mai spus şi se ştie că lucrătorul trebuie să fie totdeauna într-o stare pe o treaptă mai presus decât lucrarea la care construieşte,
părintele mai presus decât fiii săi
şi învăţătorul mai presus decât ucenicii lui.
Căci numai dacă este mai presus, va vedea cum să lucreze,
şi numai dacă este mai înţelept, va şti cum să îndrume,
şi numai dacă este mai sfânt, va putea duce pe alţii la sfinţire.
9 - Dar lupta de sfinţire, de creştere şi de înaintare în Domnul, nu încetează şi nici nu trebuie să înceteze a creşte niciodată.
Vai aceluia care crede că a crescut destul!
Nici munca de a deveni şi mai priceput, nu trebuie să înceteze decât la capătul vieţii,
căci cine se nevoieşte spre sfinţenie, acela a şi început să o aibă,
dar cine începe să-şi închipuie că o are, acela a şi pierdut-o.
Chiar şi pe cea care credea că o are.
10 - Biblia este mijlocirea Adevărului.
Prin ea ni se dă înţeles Cuvântul Adevărului Tainic şi ni se arată văzut semnul Adevărului Ascuns...
Prin Biblie cunoaştem legătura dintre viaţă şi întâmplări,
dintre soartă şi păcat,
dintre har şi ascultare,
dintre văzut şi nevăzut,
dintre Timp şi Veşnicie.
11 - Rugăciunea este mijlocirea sfinţirii.
Prin rugăciune ni se dă părtăşia cu Dumnezeu
şi descoperirea voii sfinţitoare
şi călăuzirea în lucrarea noastră pentru Domnul,
şi puterea în luptele cu ispititorul, cu lumea şi cu firea veche.
Şi lumina şi îndoielile şi slăbiciunile noastre
şi priceperea în îndrumarea altora pe Calea Sfântă.
12 - Biblia şi Rugăciunea deci sunt cele două puternice mijloace care ne duc la părtăşia sfinţitoare cu Hristos.
Şi prin El, ele ne duc şi ne ţin sub paza Puterii lui Dumnezeu.
Pe aceste două mijloace le-a lăsat Hristos ucenicilor Săi, ca ei să le aibă şi prin ele să aibă ei asigurată dragostea şi ocrotirea Tatălui Ceresc.
13 - În faţa marilor primejdii care îi aşteptau pe ucenicii Mântuitorului, nici o altă putere nu i-ar fi izbăvit de marea ameninţare a păcatului şi a lui Satan, decât Puterea lui Dumnezeu.
- „Mă rog să nu-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” - S-a rugat Domnul Isus, gândindu-Se la singurul rău adevărat: Satana şi păcatul.
Pe acest rău, Hristos îl biruise.
Dar trebuie să-l biruiască şi ei, pe urmele Lui.
Hristos îl biruise prin stăruinţa în Adevăr şi prin sfinţirea în Rugăciune.
Prin aceste două mijloace îl vor birui şi urmaşii Lui.
14 - Credinciosul adevărat nu este ca o cucuvaie de dărâmături,
sau ca un huhurez din scorburi, care umblă noaptea cu vaiete şi cu tânguiri, făcând ca această noapte să fie şi mai urâtă şi mai chinuitoare.
Ci este ca o privighetoare care schimbă noaptea în zori,
şi schimbă temerile în siguranţă
şi îngrijorările în bucurie
este ca un nor ceresc şi plin, care varsă peste uscăciunile pe unde trece, ploaia binefăcătoare şi rodnică a Adevărului şi a Rugăciunii,
care îl însoţeşte totdeauna pe un trimis al lui Hristos.
15 - O, fraţii şi surorile mele, noi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit El, dându-ne în Mâinile mântuitoare ale Domnului nostru Isus, care s-au lăsat străpunse pentru a ne mântui pe noi de osânda în care eram
şi să-I mulţumim Domnului nostru Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru Iubit care ne-a încredinţat spre paza Mâinilor puternice ale Tatălui - şi spre călăuzirea dulce a Duhului Sfânt.
16 - Noi nu ne ştim acum viitorul cel apropiat...
Şi nici n-avem nevoie să-l ştim.
Dar ni-l ştim sigur pe cel îndepărtat.
Dacă ştim că Dumnezeu este Adăpostul nostru - nu mai avem nici nevoie nici voie să ne mai temem de nimic.
Căci fie noapte cât de mare, Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu ne încredinţează de Marea Lumină în care ni se va sfârşi noaptea noastră pe totdeauna.
Să fie încercarea cât de grea, puterea rugăciunii ne va umple inimile cu bucuria de a pătimi împreună cu Hristos, arvuna Împărăţiei cu El (2 Timotei 2, 11-12).
17 - În clipa cea mai mare
prin cuvintele cele mai mari,
în faţa Tatălui
în faţa omenirii,
în faţa Judecăţii,
şi în faţa Veşniciei,
- Hristos trecea asupra ucenicilor Săi
de atunci şi pe totdeauna,
cea mai grea dintre porunci
şi cea mai mare dintre răspunderi:
- „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu eşti în Mine Tată şi Eu în Tine,
ca şi ei să fie una în Noi, - pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes”.
18 - O, ucenici ai lui Hristos şi urmaşi ai ucenicilor lui Hristos.
Voi aţi fost creaţi de Tatăl,
chemaţi de Duhul,
şi zidiţi în Hristos, -
- pentru ca să aduceţi toată lumea la credinţa şi la ascultarea de Evanghelia Lui.
Nimeni nu ne va putea nici scuti şi nici dezvinovăţi de răspunderea aceasta.
19 - Lumea, toată lumea, trebuie să ajungă să creadă...
toată lumea trebuie să ajungă să creadă că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu,
că este Unicul Mântuitor trimes pentru mântuirea tuturor oamenilor,
că Numele Lui este Singurul Nume dat tuturor oamenilor în care pot fi mântuiţi.
Şi că oricine vrea să-şi mântuiască sufletul, nu va putea nici acum şi nici în veacul veacului să se mântuiască decât prin credinţa în Numele lui Hristos
şi în Jertfa Lui ispăşitoare
adusă pe Crucea Golgotei,
odată pentru totdeauna.
DE El, Unul Singur, pentru noi toţi.
20 - Aceasta este Marea Lucrare a lui Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
şi aceasta este marea noastră chemare
şi aceasta este marea noastră răspundere
- pentru care aţi fost aleşi de Hristos
şi de care nimeni nici din Cer,
nici de pe pământ
şi nici de sub pământ,
nu ne va putea nici scuti, nici ierta, nici abate, nici dezvinovăţi niciodată.
O, Marele nostru Dumnezeu, ajută-ne să facem tot ce putem pentru a ne împlini fiecare şi toţi, această datorie.
Amin.