Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul^*; faţa^** lui era ca soarele şi picioarele^† lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul^* drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte^* tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte^* ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”

Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a^* ridicat mâna dreaptă spre cer

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care^* a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă^**,

ci că, în^* zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.

Şi glasul^* pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”

M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”^*, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura^* mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune^**.

Apoi mi-a zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”