Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul^*; fața^** lui era ca soarele și picioarele^† lui erau ca niște stâlpi de foc.

În mână ținea o cărticică deschisă. A pus piciorul^* drept pe mare și piciorul stâng pe pământ

și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte^* tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluiește^* ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!”

Și îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ și-a^* ridicat mâna dreaptă spre cer

și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care^* a făcut cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă^**,

ci că, în^* zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.

Și glasul^* pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou și mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare și pe pământ!”

M-am dus la înger și i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”^*, mi-a zis el, „și mănânc-o; ea îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat-o: în gura^* mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune^**.

Apoi mi-a zis: „Trebuie să prorocești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați.”