Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
Printre puţinele locuri din Sfânta Scriptură pe care ne este foarte greu să le înţelegem este şi acest loc.
Să se apere de răufăcătorii care erau atât de mulţi prin acele locuri pe toate drumurile?
Dar cine le putea face lor vreun rău, dacă erau cu Isus?
Apoi chiar dacă i-ar fi atacat cineva, ce-ar fi făcut ei în clipa aceea mai degrabă,
- ar fi ascultat de Cuvântul Domnului care le spusese: dacă-ţi ia cineva haina, lasă-i şi cămaşa. Şi dacă îţi răpeşte cineva ale tale nu i le lua înapoi. Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău (Matei 5, 39-40),
- sau s-ar fi apărat, cum le spunea glasul instinctului pus în firea omenească - lovind.
În acest moment, iată că aşa au făcut. N-au ascultat Cuvântul Domnului care îi oprea să nu întoarcă nimănui cu rău.
Acum iată sfântul Petru răspunde, în primul moment, la sabie cu sabia.
Ce greu învăţăm noi că Adevărul n-are nevoie de săbii, ca să se impună. Cuvântul are o putere mai mare decât orice armă. Şi este mai ascuţit decât orice sabie (Evrei 4, 12).
De aceea, în ce priveşte Adevărul şi Credinţa, ucenicii Domnului n-au avut nici nu vor avea nici voie nici nevoie niciodată de nici un fel de arme lumeşti de lovire sau de apărare.
Numai de Cuvântul şi de Dragostea lui Hristos.
Prin acestea a biruit poporul lui Dumnezeu şi Biserica Sa.
Şi numai prin acestea vor birui şi mai departe până la sfârşit.
Căci Hristos n-a venit să piardă nici sufletele nici trupurile oamenilor, prin nici un fel de violenţă şi constrângere. Ci a venit să le mântuiască prin Dragoste şi Adevăr în lumină şi în pace (Luca 9, 56).
Adevărul ne sfătuieşte să facem totdeauna cum ne-a spus Isus, nu cum a făcut Petru.
Când am ascultat de Domnul - am ieşit câştigaţi şi biruitori totdeauna. Când am ascultat de firea pământească, ne-am ales totdeauna cu pierderi şi cu înfrângere.
Sabia lui Simon Petru a lovit vrăjmaşului său urechea şi i-a tăiat-o.
Ce mare deosebire între Petru de acum şi Petru de după cernerea lui şi de după căinţa lui adevărată (Luca 22, 31-32).
După umplerea lui cu Duhul Sfânt, care l-a transformat cu desăvârşire şi de nerecunoscut, sfântul Petru tot a avut o sabie.
Dar sabia aceasta era Cuvântul lui Dumnezeu Cel nespus mai ascuţit şi mai puternic.
Nu mai este mânat de răzbunare, ci de iubire.
Nu mai caută să piardă pe nimeni, ci să mântuiască pe toţi.
Hristos ajunsese să ia chip desăvârşit în el, după cum Se rugase.
Duhul Sfânt desăvârşise Lucrarea lui Hristos în ucenicii Lui. Şi prin ei.
Fiecare cuvânt loveşte o ureche. Numai loviturile nu sunt la fel.
Unele lovesc plăcut, altele dureros.
Unele taie pentru totdeauna dorinţa de a le mai auzi, altele stârnesc această dorinţă.
Unele aduc vindecarea auzului, altele aduc înveninarea.
Şi cuvintele tale dragul meu, sunt tot nişte săbii cu care loveşti urechile celor ce se apropie de tine.
Ce fel de sabie ai tu?
Nu cumva este şi limba ta ca o sabie înveninată cu care loveşti în dreapta şi în stânga toată ziua, tăind urechile tuturor?
Ce urmăreşti tu oare prin loviturile săbiei tale - să te răzbuni pe oameni, sau să-i mântuieşti?
O, ce urme dureroase lasă în viaţa multor oameni şi familii, o lovitură tăioasă a unei limbi clevetitoare!
Câte suflete n-a otrăvit şi câte vieţi n-a pierdut o limbă mincinoasă şi bârfitoare, cu un cuvânt înveninat!
Ce faci tu cu sabia limbii tale?
Când ai făcut aşa ceva, aleargă cu cel lovit la Isus, să-l vindece. Iar tu roagă-L pe Domnul să-ţi schimbe şi sabia ta, cum i-a schimbat-o pe a sfântului Său ucenic Petru.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.
Îţi mulţumim atât de mult pentru marea Ta răbdare care ai avut-o mereu cu noi.
Căci după ani de învăţături sfinte, tot n-am ajuns să înţelegem cu adevărat voia Ta.
Ci în împrejurările când trebuie să arătăm că suntem oameni duhovniceşti - s-a arătat în noi tot lucrarea firii pământeşti.
Te rugăm Doamne Isuse, umple-ne de Duhul Sfânt, care să ne dea sabia Lui cea nouă şi mântuitoare, cu care să atingem urechile şi să străpungem inimile tuturor celor cu care suntem.
Amin.
+
Vorba ta şi fapta pururi, fie mică fie mare
fă-le-aşa să nu-ţi aducă niciodată tulburare.