Singurul Mântuitor este Hristos
Traian Dorz - Piatra Scumpă
1 - Numai mărimea Jertfei dată de Hristos poate arăta mărimea nelegiuirii făptuite de oameni.
Ca şi mărimea Dragostei Tatălui Ceresc, Dragostea care Singură a putut să întreacă nelegiuirea pe care atât de mare o răscumpăra.
Atât de mult a putut iubi Dumnezeu lumea!
Lumea aceasta în care eram şi tu şi eu,
Ce mult a putut iubi Dumnezeu lumea!
2 - Dar Dumnezeu, pentru dragostea cea mare, a ales calea Jertfei şi ispăşirii Sale, în locul nostru,
primind asupra Sa toate păcatele lumii ca şi cum ar fi fost săvârşite de El.
S-a supus de bună voie dreptei pedepse a Dreptăţii prin care trebuiau ispăşite toate acestea.
Şi le-a ispăşit!
O, ce mult ne-a iubit pe noi Domnul Isus!
3 - ... Dar atât de mult, este şi o măsură, o limită, un hotar.
Atât de mult a iubit!...
mai mult de atâta nu!
Cine nu va voi să asculte de Evanghelia aceasta a lui Dumnezeu,
cine nu vrea să-L primească pe Acest Isus ca pe Singurul său Domn şi Mântuitor,
cine dispreţuieşte dragostea aceasta a bunătăţii şi îndelungii Lui răbdări,
sau cine păcătuieşte cu voia după ce a primit cunoştinţa Adevărului,
pângărind Sângele cu care a fost sfinţit
- aceluia nu-i mai rămâne nici o jertfă pentru păcatul lui,
Şi nici nu merită altceva!
4 - Isus pe când a venit,
cât timp a fost pe pământ,
şi până în ziua de astăzi,
El, Fiul lui Dumnezeu, a căutat numai să mântuiască lumea.
Vestea Evangheliei este Vestea cea Bună, pentru că aduce mântuirea nu judecata.
Aduce iertarea şi nu osânda,
aduce răscumpărarea şi nu condamnarea fiecăruia şi a tuturor.
Cât de vinovat va fi acela care nu-L primeşte pe Dumnezeu acum!
5 - Pentru ce mergi tu între oameni?
Ca să le vezi necazurile?
sau ca să-i osândeşti că le au învinuindu-i?
Pentru ce te apropii de suflete?
Ca să le vezi rănile şi să le mângâi?
Sau ca să le vezi scăderile şi să-i judeci?
Pentru ce trăieşti în lume?
- ca să ajuţi la mântuirea ei mai curând, prin credinţa ta?
Sau să grăbeşti pieirea ei, prin stricăciunea din tine?
Du-te, apropie-te şi trăieşte numai pentru Isus.
6 - Cred că noi nu trebuie să judecăm pe nimeni niciodată.
Căci dacă judecăm pe un suflet care crede, judecăm pe unul care nu va mai fi judecat de Dumnezeu (Ioan 5, 24; Rom. 8, 33-34).
Atunci, judecata noastră venind totuşi, este o judecată nedreaptă.
Şi ştim că orice judecată pe nedrept, va fi osândită de Dumnezeu.
Dacă judecăm pe un suflet care nu crede, judecăm pe unul care a şi fost judecat şi a şi fost osândit.
Judecând şi osândindu-l şi noi pe deasupra,
după ce el a fost odată judecat şi osândit după dreptate şi deplin de către Acela care este Negreşit,
- atunci judecata noastră vine pe deasupra, şi iarăşi este nedreaptă.
Şi ştim că oricine judecă pe nedrept, va fi osândit de Dumnezeu.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!
7 - Nu atât pentru păcatele lor vor fi judecaţi oamenii,
căci pentru păcatele lor, a fost osândit şi judecat Mântuitorul Hristos!
Ci oamenii vor fi judecaţi pentru necredinţa lor în Isus,
pentru împietrirea şi nepăsarea inimii lor,
care n-a vrut să primească mesajul ceresc,
Solia Marii Iubiri Dumnezeieşti,
Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos,
care li s-a adus cu atâta îndurare şi preţ.
8 - Necunoscându-I Darul lui Hristos,
dispreţuind Cuvântul şi Jertfa Sa,
lumea a batjocorit Autoritatea Dumnezeului Veşniciei, sfidându-L.
Pentru această uriaşă fărădelege, chiar şi cei care vor fi judecaţi vor recunoaşte că Dumnezeu n-a fost nici nedrept, nici răzbunător faţă de ei osândindu-i.
Căci în clipa aceea vor vedea cu adevărat ce mare rău au făcut nesocotindu-L.
9 - Câtă vreme nu există o poruncă, nu există nici călcarea ei.
Câtă vreme nu-i drum pe undeva, mergi pe unde vrei, fără teamă.
Câtă vreme copilul este fără pricepere, nu-l judecă nimeni când face răul.
Nu cunoaşte - este dezvinovăţit.
- Tot aşa câtă vreme omul n-are lumină, nu-i judecat că umblă în întuneric.
Dar în măsura în care capătă lumina,
în măsura în care îi vine mintea,
- omul devine răspunzător pentru căile sale şi pentru faptele lui
şi va purta urmările acestora.
10 - Când omul are deplină lumină asupra lucrurilor şi are cunoştinţă despre libertatea şi posibilitatea lui de a alege de a face un lucru şi a nu face,
- atunci el poartă deplina răspundere pentru fiecare pas al său.
De când Dumnezeu i-a dat omului cunoştinţa pe care să-l înştiinţeze,
mintea care să-l călăuzească,
şi voinţa liberă care să-l facă în stare a alege,
- răspunderea pentru faptele sale rămâne întreagă numai asupra omului.
11 - Tocmai în aceasta stă vinovăţia omului şi a omenirii că deşi au avut toate prin Harul lui Dumnezeu -
şi deşi au avut toată Lumina Cuvântului Sfânt şi a Voii lui Dumnezeu,
totuşi n-au ascultat nici de înştiinţările sănătoase ale conştiinţei lui,
nici de călăuzirea minţii sale,
nici de îndemnul inimii curate,
ca să iubească Lumina lui Dumnezeu şi să umble în ea
- ci dimpotrivă - a iubit voia întunericului...
călăuzirea nebuniei
şi îndemnul păcatului!
Vai oricui face aşa!
12 - Omul are de la Dumnezeu cel mai mare dar: voinţa liberă.
Voit omul face.
Şi voit nu face.
Dar păcatul omului stă tocmai în asta că foloseşte acest mare drept şi unică însuşire - spre rău şi nu spre bine,
iubeşte voit întunericul şi nu lumina
se târăşte voit spre băltoacele păcatului - şi fuge voit de înfrânare şi de sfinţenie.
Îşi strică voit mintea cu închipuiri şi gânduri rele,
îşi umple voit inima cu spurcăciuni,
îşi întinează voit cugetul cu nelegiuiri
şi îşi sugrumă voit conştiinţa până când nu-l mai mustră ca să poată trăi liniştit în păcate.
Aceasta este şi vinovăţia - şi osândirea omului.
13 - Judecata ta în primul rând ţi-o faci tu însuţi
arătându-ţi tu însuţi ţie cum este înăuntrul tău.
Prin tine însuţi de fiecare dată când faci păcatul,
te ticăloşeşti cu voia şi te primejduieşti conştient,
fiindcă te ascunzi când faci nelegiuirea.
De aceea este drept să o şi ispăşeşti pe deplin.
14 - Prin alegerea pe care omul o face prin aceea ce ştie că este bine şi ceea ce ştie că este rău, el îşi arată mereu lui însuşi ce este.
Şi alegând liber calea faptei omul se dovedeşte în faţa propriei sale conştiinţe ce este -
şi tot el îşi alege astfel şi urmările faptei sale.
Nu lui Dumnezeu se arată, căci El îl cunoaşte - ci lui însuşi, care avea numai păreri bune despre sine.
15 - Alegând voit păcatul, omul îşi respinge voit sfinţenia
alegând voit să fie fără Dumnezeu aici, voit îşi alege să fie şi în cealaltă existenţă fără El.
Omul singur alegând asta, s-a judecat astfel.
Şi când se va duce în iadul pe care conştient şi l-a ales - va simţi îngrozit că în adevăr acolo îi este locul pe care el singur - voit şi conştient - şi l-a ales trăind.
Ce trezire înspăimântătoare şi prea târzie va fi asta!
16 - Cine urăşte Lumina, face răul - şi îşi face răul el însuşi.
Hristos fiind Lumina, oricine Îl urăşte pe El, face răul,
chiar când ar zice că el iubeşte pe Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este lumina. Deci oricine urăşte Biblia, - face răul.
Biserica cea vie şi lucrătoare a lui Dumnezeu este lumina,
deci oricine îi urăşte pe credincioşii adevăraţi - face răul.
Hristos fiind lumina, oricine iubeşte ce este a Lui Hristos, iubeşte lumina
- şi trăind în ea, devine fiu al Său.
17 - Învăţătura este lumină.
Mustrarea este lumina.
Credinţa este lumina.
Nu le urî pe acestea niciodată.
Iubeşte Biblia, căci ea te învaţă.
Iubeşte părinţii, căci ei te mustră.
Iubeşte pe fraţi, căci ei te ajută.
Cine iubeşte lumina devine floare, devine rod, devine cântec.
Cine urăşte lumina devine râmă, devine bufniţă, devine gunoi.
Va fi vai de sufletul tău când Biblia nu te mai învaţă, părinţii nu te mai mustră şi fraţii nu te mai caută...