Singurul Mântuitor este Hristos
Traian Dorz - Piatra Scumpă
1 - Numai mărimea Jertfei dată de Hristos poate arăta mărimea nelegiuirii făptuite de oameni.
Ca și mărimea Dragostei Tatălui Ceresc, Dragostea care Singură a putut să întreacă nelegiuirea pe care atât de mare o răscumpăra.
Atât de mult a putut iubi Dumnezeu lumea!
Lumea aceasta în care eram și tu și eu,
Ce mult a putut iubi Dumnezeu lumea!
2 - Dar Dumnezeu, pentru dragostea cea mare, a ales calea Jertfei și ispășirii Sale, în locul nostru,
primind asupra Sa toate păcatele lumii ca și cum ar fi fost săvârșite de El.
S-a supus de bună voie dreptei pedepse a Dreptății prin care trebuiau ispășite toate acestea.
Și le-a ispășit!
O, ce mult ne-a iubit pe noi Domnul Isus!
3 - ... Dar atât de mult, este și o măsură, o limită, un hotar.
Atât de mult a iubit!...
mai mult de atâta nu!
Cine nu va voi să asculte de Evanghelia aceasta a lui Dumnezeu,
cine nu vrea să-L primească pe Acest Isus ca pe Singurul său Domn și Mântuitor,
cine disprețuiește dragostea aceasta a bunătății și îndelungii Lui răbdări,
sau cine păcătuiește cu voia după ce a primit cunoștința Adevărului,
pângărind Sângele cu care a fost sfințit
- aceluia nu-i mai rămâne nici o jertfă pentru păcatul lui,
Și nici nu merită altceva!
4 - Isus pe când a venit,
cât timp a fost pe pământ,
și până în ziua de astăzi,
El, Fiul lui Dumnezeu, a căutat numai să mântuiască lumea.
Vestea Evangheliei este Vestea cea Bună, pentru că aduce mântuirea nu judecata.
Aduce iertarea și nu osânda,
aduce răscumpărarea și nu condamnarea fiecăruia și a tuturor.
Cât de vinovat va fi acela care nu-L primește pe Dumnezeu acum!
5 - Pentru ce mergi tu între oameni?
Ca să le vezi necazurile?
sau ca să-i osândești că le au învinuindu-i?
Pentru ce te apropii de suflete?
Ca să le vezi rănile și să le mângâi?
Sau ca să le vezi scăderile și să-i judeci?
Pentru ce trăiești în lume?
- ca să ajuți la mântuirea ei mai curând, prin credința ta?
Sau să grăbești pieirea ei, prin stricăciunea din tine?
Du-te, apropie-te și trăiește numai pentru Isus.
6 - Cred că noi nu trebuie să judecăm pe nimeni niciodată.
Căci dacă judecăm pe un suflet care crede, judecăm pe unul care nu va mai fi judecat de Dumnezeu (Ioan 5, 24; Rom. 8, 33-34).
Atunci, judecata noastră venind totuși, este o judecată nedreaptă.
Și știm că orice judecată pe nedrept, va fi osândită de Dumnezeu.
Dacă judecăm pe un suflet care nu crede, judecăm pe unul care a și fost judecat și a și fost osândit.
Judecând și osândindu-l și noi pe deasupra,
după ce el a fost odată judecat și osândit după dreptate și deplin de către Acela care este Negreșit,
- atunci judecata noastră vine pe deasupra, și iarăși este nedreaptă.
Și știm că oricine judecă pe nedrept, va fi osândit de Dumnezeu.
Nu judecați, ca să nu fiți judecați!
7 - Nu atât pentru păcatele lor vor fi judecați oamenii,
căci pentru păcatele lor, a fost osândit și judecat Mântuitorul Hristos!
Ci oamenii vor fi judecați pentru necredința lor în Isus,
pentru împietrirea și nepăsarea inimii lor,
care n-a vrut să primească mesajul ceresc,
Solia Marii Iubiri Dumnezeiești,
Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos,
care li s-a adus cu atâta îndurare și preț.
8 - Necunoscându-I Darul lui Hristos,
disprețuind Cuvântul și Jertfa Sa,
lumea a batjocorit Autoritatea Dumnezeului Veșniciei, sfidându-L.
Pentru această uriașă fărădelege, chiar și cei care vor fi judecați vor recunoaște că Dumnezeu n-a fost nici nedrept, nici răzbunător față de ei osândindu-i.
Căci în clipa aceea vor vedea cu adevărat ce mare rău au făcut nesocotindu-L.
9 - Câtă vreme nu există o poruncă, nu există nici călcarea ei.
Câtă vreme nu-i drum pe undeva, mergi pe unde vrei, fără teamă.
Câtă vreme copilul este fără pricepere, nu-l judecă nimeni când face răul.
Nu cunoaște - este dezvinovățit.
- Tot așa câtă vreme omul n-are lumină, nu-i judecat că umblă în întuneric.
Dar în măsura în care capătă lumina,
în măsura în care îi vine mintea,
- omul devine răspunzător pentru căile sale și pentru faptele lui
și va purta urmările acestora.
10 - Când omul are deplină lumină asupra lucrurilor și are cunoștință despre libertatea și posibilitatea lui de a alege de a face un lucru și a nu face,
- atunci el poartă deplina răspundere pentru fiecare pas al său.
De când Dumnezeu i-a dat omului cunoștința pe care să-l înștiințeze,
mintea care să-l călăuzească,
și voința liberă care să-l facă în stare a alege,
- răspunderea pentru faptele sale rămâne întreagă numai asupra omului.
11 - Tocmai în aceasta stă vinovăția omului și a omenirii că deși au avut toate prin Harul lui Dumnezeu -
și deși au avut toată Lumina Cuvântului Sfânt și a Voii lui Dumnezeu,
totuși n-au ascultat nici de înștiințările sănătoase ale conștiinței lui,
nici de călăuzirea minții sale,
nici de îndemnul inimii curate,
ca să iubească Lumina lui Dumnezeu și să umble în ea
- ci dimpotrivă - a iubit voia întunericului...
călăuzirea nebuniei
și îndemnul păcatului!
Vai oricui face așa!
12 - Omul are de la Dumnezeu cel mai mare dar: voința liberă.
Voit omul face.
Și voit nu face.
Dar păcatul omului stă tocmai în asta că folosește acest mare drept și unică însușire - spre rău și nu spre bine,
iubește voit întunericul și nu lumina
se târăște voit spre băltoacele păcatului - și fuge voit de înfrânare și de sfințenie.
Își strică voit mintea cu închipuiri și gânduri rele,
își umple voit inima cu spurcăciuni,
își întinează voit cugetul cu nelegiuiri
și își sugrumă voit conștiința până când nu-l mai mustră ca să poată trăi liniștit în păcate.
Aceasta este și vinovăția - și osândirea omului.
13 - Judecata ta în primul rând ți-o faci tu însuți
arătându-ți tu însuți ție cum este înăuntrul tău.
Prin tine însuți de fiecare dată când faci păcatul,
te ticăloșești cu voia și te primejduiești conștient,
fiindcă te ascunzi când faci nelegiuirea.
De aceea este drept să o și ispășești pe deplin.
14 - Prin alegerea pe care omul o face prin aceea ce știe că este bine și ceea ce știe că este rău, el își arată mereu lui însuși ce este.
Și alegând liber calea faptei omul se dovedește în fața propriei sale conștiințe ce este -
și tot el își alege astfel și urmările faptei sale.
Nu lui Dumnezeu se arată, căci El îl cunoaște - ci lui însuși, care avea numai păreri bune despre sine.
15 - Alegând voit păcatul, omul își respinge voit sfințenia
alegând voit să fie fără Dumnezeu aici, voit își alege să fie și în cealaltă existență fără El.
Omul singur alegând asta, s-a judecat astfel.
Și când se va duce în iadul pe care conștient și l-a ales - va simți îngrozit că în adevăr acolo îi este locul pe care el singur - voit și conștient - și l-a ales trăind.
Ce trezire înspăimântătoare și prea târzie va fi asta!
16 - Cine urăște Lumina, face răul - și își face răul el însuși.
Hristos fiind Lumina, oricine Îl urăște pe El, face răul,
chiar când ar zice că el iubește pe Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este lumina. Deci oricine urăște Biblia, - face răul.
Biserica cea vie și lucrătoare a lui Dumnezeu este lumina,
deci oricine îi urăște pe credincioșii adevărați - face răul.
Hristos fiind lumina, oricine iubește ce este a Lui Hristos, iubește lumina
- și trăind în ea, devine fiu al Său.
17 - Învățătura este lumină.
Mustrarea este lumina.
Credința este lumina.
Nu le urî pe acestea niciodată.
Iubește Biblia, căci ea te învață.
Iubește părinții, căci ei te mustră.
Iubește pe frați, căci ei te ajută.
Cine iubește lumina devine floare, devine rod, devine cântec.
Cine urăște lumina devine râmă, devine bufniță, devine gunoi.
Va fi vai de sufletul tău când Biblia nu te mai învață, părinții nu te mai mustră și frații nu te mai caută...