Tânărul ca cetăţean
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Cuvântul Cel Sfânt al Domnului arată marele adevăr că pe pământul acesta noi suntem străini şi călători. Dar acest lucru nu-l vedem noi oare atât de limpede şi de cutremurător în fiecare clipă?
Da, adevărat este, noi toţi oamenii suntem pe pământ numai ca nişte străini şi călători, în căutarea şi dobândirea celeilalte Patrii, care este statornică şi veşnică (1 Petru 2, 11).
Viaţa noastră trece atât de repede, ca un zbor (Psalm 90, 10). Mergem cu toţii spre adevărata noastră cetăţenie, care este în ceruri la Domnul (Filip. 3, 20).
Totuşi, cetățenia cea cerească noi trebuie să ne-o câştigăm de pe pământ și viaţa cealaltă trebuie să ne-o cucerim prin lupta vieţii acesteia. Patria Cerească o dobândim prin munca şi lupta pe care o ducem în patria aceasta.
Calea într-acolo duce pe aici. Înainte de a ajunge în Patria Cerească şi la cetăţenia din ceruri, noi avem pe pământ o patrie trecătoare şi o cetăţenie vremelnică, faţă de care avem datorii, lăsate nouă tot prin Cuvântul Cel Sfânt al Domnului nostru.
Din felul cum ne împlinim datoriile pe care le avem faţă de patria şi cetăţenia pământească, se vede dacă suntem cu adevărat vrednici moştenitori și ai Patriei Cereşti.
Căci Domnul Iisus ne spune: „Dacă veţi fi necredincioşi în bogăţiile trecătoare, cine vă va da adevăratele bogăţii?” (Luca 16, 10-11). Şi dacă sunteţi necredincioşi în cele mici cum veţi fi credincioşi în cele mari?
acestea sunt toate porunci lăsate nouă în Cuvântul Sfintelor Scripturi, pentru ca noi să le împlinim întocmai.
A munci şi a ne ruga pentru bunăstarea poporului nostru, a patriei şi a cetăţii unde trăim şi locuim, este o poruncă însoţită de o condiţie: că fericirea noastră depinde de fericirea acestora (Ieremia 29, 7).
Domnul nostru Iisus Hristos ne este şi în îndeplinirea obligaţiilor cetăţeneşti un Învăţător şi un Exemplu Desăvârşit.
El nu numai că Şi-a plătit impozitul, chiar nedrept impus, când I-a fost cerut, dar a ajutat şi pe cel care n-avea cu ce să plătească, spre a nu face sminteală nimănui (Matei 17, 24-27).
La fel şi cu datoria de a cinsti şi asculta pe cei aşezaţi de Dumnezeu în fruntea poporului și Templului, Domnul le-a dat fiecăruia ceea ce li s-a cuvenit.
Fariseii şi cărturarii stau pe scaunul lui Moise, spunea Domnul ascultătorilor Săi. Voi să faceţi ce vă spun ei... ceea ce fac ei să nu faceţi. Dar ceea ce vă spun ei - sunteţi datori. Nu vă împiedicaţi că ei zic, dar nu fac. Căci nu cel ce zice, ci acela care face, va intra în Împărăţia Tatălui... (Matei 23, 2-3).
Ce minunată şi limpede este învăţătura Domnului. Iată care este datoria noastră: împlinind cu un cuget curat şi cinstit toate îndatoririle noastre la timp şi întocmai, să nu ne împiedicăm niciodată de neascultarea altora, oricine ar fi ei.
Și să nu judecăm pe nimeni, că are Cine să ne judece sau să ne răsplătească pe toţi, după cum am făcut, sau n-am făcut. Voi slujiţi Domnului!
Un tânăr credincios care doreşte cu adevărat să facă voia Domnului Hristos şi care îşi simte datoria răspunderii faţă de Cuvântul Sfânt, acela nu poate fi în nici o împrejurare decât un cetăţean conştient şi bun al patriei sale.
Toate îndatoririle cetăţeneşti, noi, cei ai lui Hristos, trebuie să ni le împlinim în cel mai cinstit fel, din dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a învățat astfel.
Poate că aceste rânduri le va citi un tânăr care va deveni mâine un mare conducător al poporului nostru. Sau un mare păstor al Bisericii Domnului... sau un mare apărător al libertăţii noastre. Nu ştiu, Dumnezeu ştie.
Dar chiar dacă nu le vor citi decât numai tineri care vor deveni numai simpli muncitori sau plugari ai acestui popor, simpli cetăţeni ai acestei patrii - am vrea fiecăruia să-i trezim prin acestea conştiinţa marii sale răspunderi pentru cinstitele împliniri ale acestor sfinte îndatoriri. Căci toate îndatoririle noastre şi faţă de aproapele nostru sunt sfinte, îndată după cele faţă de Dumnezeu...
Şi am dori ca acest mare lucru să-l simțim fiecare tânăr. De la cel mai dintâi până la cel mai din urmă. De la cel care va avea rolul cel mai din frunte până la cel care îl va avea pe cel mai mic.
Aşa este voia lui Hristos să crească tineretul Lui şi al nostru: oameni de încredere, oameni de nădejde, oameni de rugăciune, oameni de onoare, oameni de cuvânt, oameni de conştiinţă.
Căci numai acest fel de oameni sunt de valoare, sunt superiori. De astfel de oameni are cea mai mare nevoie şi Dumnezeu, şi semenii lor.
Despre unul din cei mai mari conducători ai poporului nostru, Ştefan cel Mare, s-a dovedit că a putut face lucruri unice în istorie faţă de Dumnezeu şi faţă de neamul său, numai prin puterea credinţei şi a rugăciunii.
Ceasuri întregi petrecea el, adeseori în nopţile lui, stând singur în genunchi în faţa lui Dumnezeu rugându-se. Rugându-se pentru patria sa, pentru credinţa sa, pentru izbânda lui Hristos în lupta sa cu toate uriaşele puteri ale întunericului, ale necredinţei, ale silniciei şi ale nimicirii în faţa cărora trebuia să stea singur ca David în faţa lui Goliat.
Şi numai puterea lui Hristos l-a ajutat să facă atâtea biruinţe şi atâtea mănăstiri, cât alţii în sute de ani de viaţă n-au făcut. Biruinţele şi mănăstirile lui erau strâns legate împreună... Ele arată şi vor arăta, până în veci că vitejia trebuie să meargă împreună cu credinţa, căci numai aşa vor putea birui.
Că adevărat cetăţean al patriei este numai acela care este un adevărat fiu al lui Dumnezeu. Şi că un cinstit slujitor al poporului poate fi cu adevărat numai unul care este în conştiinţa lui un cinstit închinător al lui Hristos.
Aşa au fost marii înaintaşi ai noştri care au lăsat urme de aur prin veacurile întunecate ale crâncenei noastre istorii. Şi numai aşa pot fi şi cei care vor să lase și în viitor astfel de urme. Căci primejdiile rămân aceleaşi.
Să ne păstrăm prietenia Marelui şi Singurului nostru Aliat: Dumnezeu, Care ne-a scăpat din toate până astăzi - şi ne va putea scăpa şi Mâine.
Să nu-L trădăm pe Hristos. Să nu uităm ce a făcut El pentru noi, căci istoria noastră este mărturia cea mai zguduitoare a acestui zguduitor adevăr. Să nu-L trădăm pe Hristos. Să nu ne despărţim de El, Singurul Prieten Statornic al istoriei noastre.
Că nu mai avem pe nimeni cu noi dacă Îl părăsim pe Dumnezeul nostru, pe Marele şi Singurul nostru Aliat Adevărat şi Binefăcător.
Aşa să crească tineretul nostru. Şi vom putea muri liniştiţi. Atunci viitorul va fi asigurat şi fericit. Patria noastră va adăposti atunci şi va creşte uriaşi.
Rugăciune
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Care ai fost Lumina şi Apărarea ţării noastre şi a vieţii poporului nostru prin toate valurile veacurilor!
Slavă Ţie, Marele nostru Aliat şi Prieten. Singurul care ne-ai ajutat părinţii, aducând Istoriei noastre Lumina şi Bucuria.
Te rugăm, nu ne lăsa să uităm aceasta niciodată, nici noi, nici copiii noştri, până în veac.
Ca să nu ne despărţim de Tine nici Istoria, nici drumul nostru.
Căci numai cu Alianţa şi Prietenia Ta putem fi siguri pe lume. Să nu ne ruşinăm, să nu ne despărţim, să nu ne lepădăm de Tine niciodată. Că atunci ar fi vai de noi pe totdeauna.
Că nici acum nu avem nici un alt prieten și ajutor.
Fii Tu nedespărțit de noi și ține-ne nedespărțiți de Tine pe totdeauna.
Amin.
Cuvinte înțelepte:
Fă și tu ce face țara, nu te-alege contra ei,
nu când toți voiesc un bine, doar tu singur să nu vrei,
nu când toți muncesc, tu singuri să te-alegi din toți să stai,
că atunci nu multe minte, ci prostie-arăți că ai.