Ucenicul lui Hristos
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Ucenicul adevărat al lui Hristos, - are neapărat soarta lui Hristos. El se bucură pe pământ de prietenia tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, - dar și suferă din partea tuturor celor ce-L urăsc pe Domnul, aceeași împotrivire pe care a suferit-o și Isus (2 Cor. 1, 5).
Ce minunat este un astfel de ucenic și ce soartă strălucită este soarta acestuia!
2 - Iubit ca Domnul, cu cea mai curată dragoste,
sau urât cu cea mai înverșunată dușmănie,
- ucenicul adevărat al lui Isus - se va bucura sau va suferi, alături de Domnul său, cu care trăiește în unire și de care nu s-a despărțit în toate zilele vieții pe pământ.
Această părtășie deplină cu Hristos va fi și puterea și răsplata biruinței adevăratului ucenic.
Din aceasta va izvorî nu numai tăria sa, ci și cinstea sa.
3 - Răbdarea cu Hristos va fi nu numai temeiul lacrimilor, ci și al cântărilor ucenicului credincios. Nimic nu poate fi o mai mare slavă și trăire pentru un credincios, decât simțământul și dovada că el împărtășește cu totul alături de Domnul său, soarta Marelui său Mântuitor și Dumnezeu Isus Hristos. Aceasta a dat marea și veșnica strălucire cerească tuturor sfinților și martirilor lui Hristos, - încă înainte de a părăsi acest pământ, pe care au biruit și ei moartea lor ca și Isus a Lui.
4 - Martorii vieții și ai morții lui Hristos, - au declarat cu toții: Cu adevărat Acesta era Fiul lui Dumnezeu (Matei 27, 54).
Martorii vieții și morții tale, ce crezi că vor putea spune îndată după moartea ta?
5 - Pentru acel cu inima sinceră, Domnul are totdeauna har.
Pentru acel care are lacrimi amare, Domnul are totdeauna milă,
și pentru acel care dorește o împăcare cu Dumnezeu, El are totdeauna timp să-l aștepte, să-l primească, să-l asculte...
Vino și vei vedea.
6 - Iată un lucru mai de preț ca orice altceva pentru orice ucenic care se știe cu un păcat pe conștiința sa, cu o lepădare de Domnul cunoscută, sau necunoscută, cu o ruptură în relațiile sale cu Hristos.
Acum este momentul refacerii acestei rupturi.
Acum trebuiește făcută neapărat revenirea la starea de părtășie întreruptă,
la refacerea unității dezbinate
la închegarea dragostei și încrederii zdruncinate.
Acum este cea mai neapărată trebuință să fie făcută aceasta.
De asta are nevoie și ucenicul zdrobit - și Samariteanul milostiv.
7 - Să nu poți dormi, să nu poți mânca, să nu poți face nimic-nimic, până când nu vei face împăcarea aceasta cu Hristos, cu frații tăi și cu conștiința ta, care nu-ți mai tace, dacă ai fost sau dacă mai vrei să fii, un ucenic al lui Isus.
Fără această refacere a unității tale cu Isus și cu frații - nu te înșela, nu se mai poate să fii un ucenic al Lui.
Caută neapărat și cât mai grabnic, explicația ta cu Dumnezeu!
Și refacerea unității tale cu învățătura și părtășia fraților.
Dacă nu vrei să mori pierdut.
8 - Diavolul intervine chiar și în această lucrare de pocăință cu șoapta ucigașă - nu te grăbi, mai lasă, ai vreme. Fiindcă știe ucigașul că orice pocăință amânată crește în gravitatea ei pentru Dumnezeu și scade în împărăția ei pentru om.
Conștiința împovărată, cu cât strigă mai îndelung, slăbește mai tare, sub păcatul care cu cât este mai tăinuit, cu atâta îi devine conștiinței mai apăsător. Până când o înăbușe de tot.
9 - Când conștiința omului ajunge înăbușită de păcat, atunci nemaiavând cine să-l mustre dinăuntrul său, sufletul văzut nu mai ține seama de nici o mustrare dinafara lui.
Nemaiavând înțelepciunea smereniei, îi rămâne numai nebunia trufiei.
Tăinuindu-și căderea în care este acum, își laudă doar starea în care fusese cândva.
Și în felul acesta rămâne în moartea sa veșnică.
10 - Și ucenicului sincer și credincios în Domnul - i se poate întâmpla nenorocirea ca să cadă vreodată în vreun păcat, - cum i s-a întâmplat lui David, lui Petru și multora...
Și mielului i se poate întâmpla nenorocirea să cadă vreodată în noroi.
Dar, este mare deosebire între felul cum cade în noroi un miel și cum cade în noroi un porc.
Mielul se ridică îndată, se zbate și se scutură, cu scârbă și cu durere până ce scapă de el. Pe când porcul se tăvălește acolo cu mulțumire.
Aceasta este deosebirea și dintre cum cade un credincios - sau un lumesc.
11 - Prilejurile de ridicare, Domnul le dă tuturor celor căzuți. Numai că de aceste prilejuri nu se folosesc decât cei sinceri și smeriți. Iertarea este pentru toți, - dar n-o primesc decât cei care plâng pentru ea.
Harul este pentru fiecare căzut, dar nu se împărtășesc din el decât cei care îl tânjesc cu dor ridicându-se.
Domnul i-a dat acest prilej și lui Iuda - dar el era un drac și nu dorea să se pocăiască. L-a respins când l-a avut (Matei 26, 25); (Luca 22, 48),
și de aceea nu-l va mai avea niciodată.
Tot așa și cei care ca și el fac acest mare rău că resping și ultimul prilej de har, cât încă îl mai pot avea.
12 - Încercarea totdeauna cerne. Cernerea, totdeauna pierde. Pierderea totdeauna doare.
- De aceea după fiecare perioadă de furtuni, vine o altă perioadă de liniște.
După fiecare vreme de luptă, vine o vreme de pace, când lucrurile răvășite trebuiesc repuse în ordine,
când apele tulburate trebuiesc să se limpezească liniștit și adânc... Pentru ca pierderile trecute să fie câștigate din noroi.
E nevoie ca în aceste momente, ranele să fie legate, lacrimile șterse, rupturile să fie sudate din nou, pentru ca în locul celor pierduți - să fie aduși alții în turma Domnului.
13 - Oricât de grea a fost o ruptură, dacă din amândouă părțile se caută cu sinceritate apropierea, și dacă fiecare parte face tot ce poate pentru sudarea necesară, se poate totul.
Cât capul este sănătos și cât inima este puternică, orice mădular se poate reface. Căci capul și inima, înțelepciunea și dragostea pot totul.
Cât ucenicul este sincer și caută, - Hristos îi va da totdeauna prilejul să se reabiliteze.
Și față de Dumnezeu și față de frații lui.
14 - Martorul căderii tale trebuie să fie neapărat și martorul ridicării tale.
Ioan, ucenicul statornic în iubirea față de Hristos a fost martorul multor căderi urâte - dar și a multor ridicări frumoase.
Domnul i-a dat aceste prilejuri pentru ca prin mărturisirea sa să lase înștiințări și să dea exemple cutremurătoare.
15 - Despre momentele dureroase ale celor ridicați, nu trebuie să ne amintim niciodată nimic. Ce a acoperit Hristos, nimeni să nu mai descopere. Și ce a iertat Dumnezeu, nimeni să nu mai judece (Rom. 8, 32-34).
Unul singur o mai poate face aceasta: sufletul acela însuși. Dar el n-o mai face, căci dacă s-ar face, s-ar produce prin asta mai mult rău decât bine. Acest lucru este mai bine să se tacă de toți - dar înăuntru să nu se tacă de el niciodată.
16 - Să trăim frumos cu Isus și cu frații, pentru ca aceste duioase și scumpe amintiri să fie atât pentru noi, cât și pentru ei, o comoară binecuvântată,
din care să ne putem împărtăși totdeauna cu plăcere și cu duioșie, atât ei cât și noi.
17 - Binecuvântat să fie fratele care nu-și uită pe fratele lui, chiar în necazul său, - mai ales atunci.
Binecuvântat să fie cel care se gândește nu numai la sine ci și la frații săi... Și încă la ei întâi.
Dar și mai binecuvântat va fi acela care nu poate uita pe aceia care sunt cei mai iubiți lui Isus, care se îngrijește în chip deosebit de acela ce îi este mai drag lui Isus. De acei pe care îi iubește Domnul în primul rând.
18 - Privim și noi adeseori cu îngrijorare la viitorul Lucrării iubite a lui Hristos!
Ne întrebăm uneori și noi cu destulă teamă, ce va fi mai departe cu ea și cu cei iubiți ai ei și ai Lui?
Se ridică și în inimile noastre de multe ori gânduri și frământări cu privire la soarta celor care rămân după noi, ca să ducă mai departe mărturia lui Hristos, solia Lucrării Sale! E normal să ne frământăm pentru asta.
Dar atunci, să ne bizuim pe Hristos, - și pe puterea dragostei pe care El o cunoaște cât de adâncă și fierbinte este în inima tineretului Său, în inimile tinerilor noștri frați ostași...
Și să-L rugăm neîncetat pentru înflăcărarea darurilor Sale care sunt în ei.
19 - Când vedem că Domnul are astfel de ucenici statornici, hotărâți între tineri, n-avem nici un motiv să ne îngrijorăm și să ne temem.
Unde este un tânăr ca Ioan - acolo avem drept să slăvim pe Dumnezeu și să avem nădejde neclintită și biruință pentru viitor.
De multe ori tineretul a trecut cu o mai mare biruință prin încercări decât mulți dintre cei vârstnici. Am văzut asta și la cernerea noastră cea mare.
20 - Neavând sufletul încețoșat de atâtea fumuri, tinerii văd mai limpede drumul frumos al ascultării.
Neavând conștiința încărcată de povara atâtor compromisuri, tinerii frați merg mai frumos pe calea adevărului.
Și neavând atâtea rădăcini într-un trecut vechi, tinerii frați cresc mai frumos spre viitorul nou pe care li-l pregătește Dumnezeu.
Și pentru scopul ceresc rânduit poporului nostru și bisericii noastre, în frământarea cărora, Dumnezeu i-a pus și pe ei ca pe cei mai buni fermenți ai aluatului Său.
Doamne Dumnezeul nostru, dăruiește Oastei Tale o nesfârșită mulțime de tineret înzestrat și frumos din care să-Ți alegi mulțimea lucrătorilor, poeților și stegarilor, - de care ai nevoie și Tu și noi.
Amin.