Ucenicul lui Hristos
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Ucenicul adevărat al lui Hristos, - are neapărat soarta lui Hristos. El se bucură pe pământ de prietenia tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, - dar şi suferă din partea tuturor celor ce-L urăsc pe Domnul, aceeaşi împotrivire pe care a suferit-o şi Isus (2 Cor. 1, 5).
Ce minunat este un astfel de ucenic şi ce soartă strălucită este soarta acestuia!
2 - Iubit ca Domnul, cu cea mai curată dragoste,
sau urât cu cea mai înverşunată duşmănie,
- ucenicul adevărat al lui Isus - se va bucura sau va suferi, alături de Domnul său, cu care trăieşte în unire şi de care nu s-a despărţit în toate zilele vieţii pe pământ.
Această părtăşie deplină cu Hristos va fi şi puterea şi răsplata biruinţei adevăratului ucenic.
Din aceasta va izvorî nu numai tăria sa, ci şi cinstea sa.
3 - Răbdarea cu Hristos va fi nu numai temeiul lacrimilor, ci şi al cântărilor ucenicului credincios. Nimic nu poate fi o mai mare slavă şi trăire pentru un credincios, decât simţământul şi dovada că el împărtăşeşte cu totul alături de Domnul său, soarta Marelui său Mântuitor şi Dumnezeu Isus Hristos. Aceasta a dat marea şi veşnica strălucire cerească tuturor sfinţilor şi martirilor lui Hristos, - încă înainte de a părăsi acest pământ, pe care au biruit şi ei moartea lor ca şi Isus a Lui.
4 - Martorii vieţii şi ai morţii lui Hristos, - au declarat cu toţii: Cu adevărat Acesta era Fiul lui Dumnezeu (Matei 27, 54).
Martorii vieţii şi morţii tale, ce crezi că vor putea spune îndată după moartea ta?
5 - Pentru acel cu inima sinceră, Domnul are totdeauna har.
Pentru acel care are lacrimi amare, Domnul are totdeauna milă,
şi pentru acel care doreşte o împăcare cu Dumnezeu, El are totdeauna timp să-l aştepte, să-l primească, să-l asculte...
Vino şi vei vedea.
6 - Iată un lucru mai de preţ ca orice altceva pentru orice ucenic care se ştie cu un păcat pe conştiinţa sa, cu o lepădare de Domnul cunoscută, sau necunoscută, cu o ruptură în relaţiile sale cu Hristos.
Acum este momentul refacerii acestei rupturi.
Acum trebuieşte făcută neapărat revenirea la starea de părtăşie întreruptă,
la refacerea unităţii dezbinate
la închegarea dragostei şi încrederii zdruncinate.
Acum este cea mai neapărată trebuinţă să fie făcută aceasta.
De asta are nevoie şi ucenicul zdrobit - şi Samariteanul milostiv.
7 - Să nu poţi dormi, să nu poţi mânca, să nu poţi face nimic-nimic, până când nu vei face împăcarea aceasta cu Hristos, cu fraţii tăi şi cu conştiinţa ta, care nu-ţi mai tace, dacă ai fost sau dacă mai vrei să fii, un ucenic al lui Isus.
Fără această refacere a unităţii tale cu Isus şi cu fraţii - nu te înşela, nu se mai poate să fii un ucenic al Lui.
Caută neapărat şi cât mai grabnic, explicaţia ta cu Dumnezeu!
Şi refacerea unităţii tale cu învăţătura şi părtăşia fraţilor.
Dacă nu vrei să mori pierdut.
8 - Diavolul intervine chiar şi în această lucrare de pocăinţă cu şoapta ucigaşă - nu te grăbi, mai lasă, ai vreme. Fiindcă ştie ucigaşul că orice pocăinţă amânată creşte în gravitatea ei pentru Dumnezeu şi scade în împărăţia ei pentru om.
Conştiinţa împovărată, cu cât strigă mai îndelung, slăbeşte mai tare, sub păcatul care cu cât este mai tăinuit, cu atâta îi devine conştiinţei mai apăsător. Până când o înăbuşe de tot.
9 - Când conştiinţa omului ajunge înăbuşită de păcat, atunci nemaiavând cine să-l mustre dinăuntrul său, sufletul văzut nu mai ţine seama de nici o mustrare dinafara lui.
Nemaiavând înţelepciunea smereniei, îi rămâne numai nebunia trufiei.
Tăinuindu-şi căderea în care este acum, îşi laudă doar starea în care fusese cândva.
Şi în felul acesta rămâne în moartea sa veşnică.
10 - Şi ucenicului sincer şi credincios în Domnul - i se poate întâmpla nenorocirea ca să cadă vreodată în vreun păcat, - cum i s-a întâmplat lui David, lui Petru şi multora...
Şi mielului i se poate întâmpla nenorocirea să cadă vreodată în noroi.
Dar, este mare deosebire între felul cum cade în noroi un miel şi cum cade în noroi un porc.
Mielul se ridică îndată, se zbate şi se scutură, cu scârbă şi cu durere până ce scapă de el. Pe când porcul se tăvăleşte acolo cu mulţumire.
Aceasta este deosebirea şi dintre cum cade un credincios - sau un lumesc.
11 - Prilejurile de ridicare, Domnul le dă tuturor celor căzuţi. Numai că de aceste prilejuri nu se folosesc decât cei sinceri şi smeriţi. Iertarea este pentru toţi, - dar n-o primesc decât cei care plâng pentru ea.
Harul este pentru fiecare căzut, dar nu se împărtăşesc din el decât cei care îl tânjesc cu dor ridicându-se.
Domnul i-a dat acest prilej şi lui Iuda - dar el era un drac şi nu dorea să se pocăiască. L-a respins când l-a avut (Matei 26, 25); (Luca 22, 48),
şi de aceea nu-l va mai avea niciodată.
Tot aşa şi cei care ca şi el fac acest mare rău că resping şi ultimul prilej de har, cât încă îl mai pot avea.
12 - Încercarea totdeauna cerne. Cernerea, totdeauna pierde. Pierderea totdeauna doare.
- De aceea după fiecare perioadă de furtuni, vine o altă perioadă de linişte.
După fiecare vreme de luptă, vine o vreme de pace, când lucrurile răvăşite trebuiesc repuse în ordine,
când apele tulburate trebuiesc să se limpezească liniştit şi adânc... Pentru ca pierderile trecute să fie câştigate din noroi.
E nevoie ca în aceste momente, ranele să fie legate, lacrimile şterse, rupturile să fie sudate din nou, pentru ca în locul celor pierduţi - să fie aduşi alţii în turma Domnului.
13 - Oricât de grea a fost o ruptură, dacă din amândouă părţile se caută cu sinceritate apropierea, şi dacă fiecare parte face tot ce poate pentru sudarea necesară, se poate totul.
Cât capul este sănătos şi cât inima este puternică, orice mădular se poate reface. Căci capul şi inima, înţelepciunea şi dragostea pot totul.
Cât ucenicul este sincer şi caută, - Hristos îi va da totdeauna prilejul să se reabiliteze.
Şi faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii lui.
14 - Martorul căderii tale trebuie să fie neapărat şi martorul ridicării tale.
Ioan, ucenicul statornic în iubirea faţă de Hristos a fost martorul multor căderi urâte - dar şi a multor ridicări frumoase.
Domnul i-a dat aceste prilejuri pentru ca prin mărturisirea sa să lase înştiinţări şi să dea exemple cutremurătoare.
15 - Despre momentele dureroase ale celor ridicaţi, nu trebuie să ne amintim niciodată nimic. Ce a acoperit Hristos, nimeni să nu mai descopere. Şi ce a iertat Dumnezeu, nimeni să nu mai judece (Rom. 8, 32-34).
Unul singur o mai poate face aceasta: sufletul acela însuşi. Dar el n-o mai face, căci dacă s-ar face, s-ar produce prin asta mai mult rău decât bine. Acest lucru este mai bine să se tacă de toţi - dar înăuntru să nu se tacă de el niciodată.
16 - Să trăim frumos cu Isus şi cu fraţii, pentru ca aceste duioase şi scumpe amintiri să fie atât pentru noi, cât şi pentru ei, o comoară binecuvântată,
din care să ne putem împărtăşi totdeauna cu plăcere şi cu duioşie, atât ei cât şi noi.
17 - Binecuvântat să fie fratele care nu-şi uită pe fratele lui, chiar în necazul său, - mai ales atunci.
Binecuvântat să fie cel care se gândeşte nu numai la sine ci şi la fraţii săi... Şi încă la ei întâi.
Dar şi mai binecuvântat va fi acela care nu poate uita pe aceia care sunt cei mai iubiţi lui Isus, care se îngrijeşte în chip deosebit de acela ce îi este mai drag lui Isus. De acei pe care îi iubeşte Domnul în primul rând.
18 - Privim şi noi adeseori cu îngrijorare la viitorul Lucrării iubite a lui Hristos!
Ne întrebăm uneori şi noi cu destulă teamă, ce va fi mai departe cu ea şi cu cei iubiţi ai ei şi ai Lui?
Se ridică şi în inimile noastre de multe ori gânduri şi frământări cu privire la soarta celor care rămân după noi, ca să ducă mai departe mărturia lui Hristos, solia Lucrării Sale! E normal să ne frământăm pentru asta.
Dar atunci, să ne bizuim pe Hristos, - şi pe puterea dragostei pe care El o cunoaşte cât de adâncă şi fierbinte este în inima tineretului Său, în inimile tinerilor noştri fraţi ostaşi...
Şi să-L rugăm neîncetat pentru înflăcărarea darurilor Sale care sunt în ei.
19 - Când vedem că Domnul are astfel de ucenici statornici, hotărâţi între tineri, n-avem nici un motiv să ne îngrijorăm şi să ne temem.
Unde este un tânăr ca Ioan - acolo avem drept să slăvim pe Dumnezeu şi să avem nădejde neclintită şi biruinţă pentru viitor.
De multe ori tineretul a trecut cu o mai mare biruinţă prin încercări decât mulţi dintre cei vârstnici. Am văzut asta şi la cernerea noastră cea mare.
20 - Neavând sufletul înceţoşat de atâtea fumuri, tinerii văd mai limpede drumul frumos al ascultării.
Neavând conştiinţa încărcată de povara atâtor compromisuri, tinerii fraţi merg mai frumos pe calea adevărului.
Şi neavând atâtea rădăcini într-un trecut vechi, tinerii fraţi cresc mai frumos spre viitorul nou pe care li-l pregăteşte Dumnezeu.
Şi pentru scopul ceresc rânduit poporului nostru şi bisericii noastre, în frământarea cărora, Dumnezeu i-a pus şi pe ei ca pe cei mai buni fermenţi ai aluatului Său.
Doamne Dumnezeul nostru, dăruieşte Oastei Tale o nesfârşită mulţime de tineret înzestrat şi frumos din care să-Ţi alegi mulţimea lucrătorilor, poeţilor şi stegarilor, - de care ai nevoie şi Tu şi noi.
Amin.