Tineretul și grija lui
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Binecuvântată este prezența unui tineret sănătos și înțelept în Lucrarea lui Dumnezeu!
Binecuvântat să fie acest tineret care crește în iubire și elan eroic pentru Hristos, învățând din experiența încercării prin care trece Evanghelia, curajul și statornicia neclintită lângă Hristos și pentru Hristos.
2 - Cei care merg în frunte sunt cei mai expuși primejdiilor și loviturilor.
Piscurile cele mai înalte au desigur soarele cel mai strălucitor, orizontul cel mai larg, vederile cele mai îndepărtate - dar (mai) au și vânturile cele mai puternice, trăsnetele cele mai grele, înfruntările cele mai potrivnice.
Care munte nu le-a cunoscut și pe acestea?
Care vârf n-are și umbre?
3 - Dar admirația noastră față de cei înalți în credința pentru Dumnezeu, nu trebuie pentru aceasta să scadă niciodată, din cauza umbrei lor.
După ce vânturile trec, după ce trăsnetele se sparg, după ce împotrivirile se sfârșesc - ei rămân tot mari. Ei rămân tot munți.
Să nu uităm asta niciodată!
Dumnezeu i-a făcut așa!
4 - Este normal și suntem datori să ne facem gânduri și îngrijorări cu privire la frații noștri mai tineri.
Este o datorie să ne temem și să ne îngrijorăm, în fața lui Hristos, pentru tineretul Lucrării Sale, - ca să nu ne uităm niciodată datoria noastră părintească, frățească și sfântă, pe care o avem să veghem asupra lor și să mijlocim cu rugăciuni înaintea Domnului pentru un viitor fericit și sănătos al tinerilor noștri.
Nici unii dintre noi, n-ar trebui să putem uita, nici o clipă marea datorie pe care o avem față de Sfânta Lucrare a Evangheliei și față de generațiile următoare nouă, - când este vorba de grija pentru cauza lui Hristos și mântuirea neamului nostru.
5 - Dar toate eforturile noastre pentru pregătirea unui tineret fericit și pentru viitorul lui, nu vor avea nici un folos adevărat, decât atunci când vom pune puternic problema lor în fața lui Hristos.
Și vom mijloci necurmat la Isus pentru aceasta.
6 - Domnul iubește nespus de mult acest tineret drag al Lucrării Lui.
Să-l iubim și noi.
Dacă îi vom privi cu toată dragostea și înțelegerea pentru a rămâne apropiați, Hristos îi va apropia prin noi. Noi nu-i vom putea ajuta cu adevărat, decât prin Hristos.
7 - Fiecare din noi rămâne în viața asta numai cât vrea Dumnezeul nostru și Domnul nostru Isus Hristos.
Viața fiecăruia dintre noi depinde numai de viața lui Isus și nu de nimic altceva. Și de nimeni altcineva. El a rânduit câte zile să avem și cât lucru să facem (Psalm 139, 16).
8 - Dacă vrea Domnul să rămânem în viață după clipa aceasta, după întâmplarea aceasta, după drumul acesta, - rămânem. Dacă nu vrea El - nu vom rămâne.
Pot să se prăbușească munții, pot să se năpustească valurile, pot să izbească nevoile, - dacă Hristos Domnul Oștirilor vrea să rămânem în picioare și în viață, nimeni și nimic nu ne va putea nimici.
9 - Numărate sunt zilele noastre, ale fiecăruia încă mult înainte de a fi vreuna dintre ele.
Cântărite sunt poverile pe care va trebui să le purtăm încă mult înainte de a le simți noi.
Rânduite sunt faptele bune în care trebuie să umblăm noi pe pământul acesta, încă mult înainte de a fi zidiți noi în Hristos (Efes. 2, 10).
10 - Cunoscuți suntem noi lui Dumnezeu în tot adâncul ascunzișurilor noastre, încă mult înainte de a le avea, căci nimic nu este ascuns de Ochii Lui ci totul este gol și descoperit înaintea Ochilor Aceluia cu care avem de-a face (Evrei 4, 13).
Iată deci cât de însemnat lucru este ca noi să umblăm fără prefăcătorie cu Dumnezeul nostru. Căci nicăieri altundeva nu există scăpare din Mâinile Sale, decât în Brațele Lui.
11 - Este foarte însemnat lucru să luăm seama cu toții și cu mai mare atenție - la felul cum Domnul Isus taie necruțător rădăcina primejdioasă a gândului de întâietate, pentru totdeauna din inima sfântului Său apostol Petru.
- Nu Petru, numai Eu sunt Cel mai Mare! Voi toți sunteți frați. Ai uitat tu cum ți-am spus Eu de apăsat acest lucru de atâtea ori? Și mai ales la spălarea picioarelor?
- Nu, Petru, Eu nu v-am spus nici unuia: tu ești prietenul Meu, ci voi sunteți prietenii Mei (Ioan 15, 14).
Și acest lucru trebuie și noi să-l amintim și să ni-l repetăm mereu pentru că diavolul mereu va ridica și în inimile unora dintre ucenici dorința întâietății, setea laudelor, pofta înălțării.
Mai ales în inimile ambițioase ale celor ce își vor închipui că ei au merite mai mari decât frații lor.
Și că au daruri mai alese ca ale altora.
12 - E adevărat că noi trebuie să privim cu tot respectul, cu toată dragostea și cu o sfântă prețuire pe aceia dintre noi, care ostenesc și sufăr mai mult pentru Domnul și pentru frați.
Dar singurul criteriu pe care se dau aceste merite în Lucrarea lui Hristos, este măsura jertfei în smerenie,
a vitejiei în lupte,
a lacrimilor lângă alții și pentru ei,
a ostenelilor pentru Evanghelie
și a dragostei dovedită în slujba lui Hristos și a fraților lor.
Acestea fără prefăcătorie, fără pretenții și fără așteptarea de foloase. Ci în toată curăția, tăcerea, smerenia, blândețea, înfrânarea și evlavia în Hristos și ca El.
13 - Cei care vor face într-adevăr așa, aceia nu numai că nu vor pretinde niciodată întâietatea, dar nici nu vor avea nevoie să o pretindă.
Ea le va fi dată în chipul cel mai strălucit de către Însuși Hristos.
Și toți frații vor simți aceasta și o vor binecuvânta fără a fi nevoie să le-o fi spus nimeni. Le va spune aceasta Duhul lui Hristos și recunoștința lor. Peste cei vrednici este o strălucire pe care o văd toți frații.
Numai cei invidioși și răi nu văd aceasta decât prea târziu.
14 - Tu - oricare ești - cel care vei fi pus de Hristos în Lucrarea Lui, ia seama la acest cutremurător adevăr, la această înfricoșată poruncă: nu pretinde întâietatea niciodată în Lucrarea lui Dumnezeu!
În dragoste și smerenie să privești pe toți ceilalți frați mai presus decât pe tine însuți (Filip. 2, 3).
Atunci Hristos va fi totul în toți.
Atunci Lucrarea Lui îndrumătoare nu numai unul, oricare ar fi acela, ci o vor face împreună cu toții.
15 - Unul, oricare ar fi el, poate ușor greși. Dar toți nu pot greși ușor.
Un singur mădular cât de iscusit ar fi el nu poate face lucrarea felurită a harului. Numai cu toții împreună o pot face bine și frumos.
O piatră oricât de mare ar fi ea, nu poate face singură temelie, un zid, o clădire.
Nici numai o spiță singură nu poate face o roată.
Nici numai o mlădiță o vie.
Numai toți, numai toți împreună. Nici unul singur.
16 - Nu greșim decât atunci când nu suntem destui de atenți.
Dacă am lua totdeauna cât de bine seama la voia lui Dumnezeu, Cuvântul lui Hristos și la călăuzirea Duhului Sfânt - n-am greși niciodată.
Pentru că voia lui Dumnezeu este clară. Cuvântul lui Hristos este limpede. Îndrumarea Duhului Sfânt, este hotărâtă.
17 - Oricine are o smerenie adevărată, o minte ascultătoare și o voință supusă, - va înțelege ușor, va ști desluși și va putea să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu.
De aceea în toată umblarea cu Dumnezeu și în toate problemele frățești, ucenicul adevărat trebuie să umble cu cea mai mare băgare de seamă, spre a nu greși și spre a nu strica Cuvântul Cel Sfânt (2 Cor. 4, 2).
18 - Chiar dacă ai mulți ani de umblare cu Dumnezeu,
chiar dacă ai fi suferit multe necazuri din pricina Numelui Său și chiar dacă ai fi făcut multe declarații și lucrări frumoase și lăudate pentru Domnul,
- fii totuși, cu cea mai mare atenție, asupra ta însuți și asupra cuvântului pe care îl spui altora (1 Tim. 4, 16).
19 - Fii foarte atent, de fiecare dată, asupra Cuvântului Sfânt,
cercetează cu bună-luare aminte gândul Domnului din Cuvântul Său.
Nu interpreta nici un cuvânt al Sfintelor Scripturi, până ce n-ai meditat mai întâi cu grijă și cu rugăciune asupra lui, spre a-i înțelege limpede cuprinsul pe care îl are, și nu acela care nu-l are, chiar dacă i l-ai vrea tu pe acela.
Ca să nu se spună cândva și despre cuvintele pe care le spui tu: Isus nu zisese așa!
20 - Din pricina că unii ucenici au înțeles greșit cuvintele lui Isus, au ieșit (și mai ies încă) atâtea zvonuri false, atâtea păreri diferite, atâtea crezuri dezbinătoare în Biserica Creștină, în adunările frățești, pe tot lungul veacurilor până astăzi.
Nu spunem că toți cei care au pornit un zvon, ar fi fost niște răuvoitori. Dar nici unul, dacă s-ar fi gândit mai bine ce nenorocire poate aduce zvonul lor, sigur că nu l-ar fi răspândit.
Sigur că mai degrabă și-ar fi mușcat limba cu care l-a vorbit,
sau și-ar fi tăiat mâna cu care l-a scris decât să-l răspândească printre frați. Dacă s-ar fi gândit mai bine ce dezbinări vor ieși din zvonul lui.
Doamne, ferește-ne de orice ar putea fi rău.
Amin.