Tineretul şi grija lui
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Binecuvântată este prezenţa unui tineret sănătos şi înţelept în Lucrarea lui Dumnezeu!
Binecuvântat să fie acest tineret care creşte în iubire şi elan eroic pentru Hristos, învăţând din experienţa încercării prin care trece Evanghelia, curajul şi statornicia neclintită lângă Hristos şi pentru Hristos.
2 - Cei care merg în frunte sunt cei mai expuşi primejdiilor şi loviturilor.
Piscurile cele mai înalte au desigur soarele cel mai strălucitor, orizontul cel mai larg, vederile cele mai îndepărtate - dar (mai) au şi vânturile cele mai puternice, trăsnetele cele mai grele, înfruntările cele mai potrivnice.
Care munte nu le-a cunoscut şi pe acestea?
Care vârf n-are şi umbre?
3 - Dar admiraţia noastră faţă de cei înalţi în credinţa pentru Dumnezeu, nu trebuie pentru aceasta să scadă niciodată, din cauza umbrei lor.
După ce vânturile trec, după ce trăsnetele se sparg, după ce împotrivirile se sfârşesc - ei rămân tot mari. Ei rămân tot munţi.
Să nu uităm asta niciodată!
Dumnezeu i-a făcut aşa!
4 - Este normal şi suntem datori să ne facem gânduri şi îngrijorări cu privire la fraţii noştri mai tineri.
Este o datorie să ne temem şi să ne îngrijorăm, în faţa lui Hristos, pentru tineretul Lucrării Sale, - ca să nu ne uităm niciodată datoria noastră părintească, frăţească şi sfântă, pe care o avem să veghem asupra lor şi să mijlocim cu rugăciuni înaintea Domnului pentru un viitor fericit şi sănătos al tinerilor noştri.
Nici unii dintre noi, n-ar trebui să putem uita, nici o clipă marea datorie pe care o avem faţă de Sfânta Lucrare a Evangheliei şi faţă de generaţiile următoare nouă, - când este vorba de grija pentru cauza lui Hristos şi mântuirea neamului nostru.
5 - Dar toate eforturile noastre pentru pregătirea unui tineret fericit şi pentru viitorul lui, nu vor avea nici un folos adevărat, decât atunci când vom pune puternic problema lor în faţa lui Hristos.
Şi vom mijloci necurmat la Isus pentru aceasta.
6 - Domnul iubeşte nespus de mult acest tineret drag al Lucrării Lui.
Să-l iubim şi noi.
Dacă îi vom privi cu toată dragostea şi înţelegerea pentru a rămâne apropiaţi, Hristos îi va apropia prin noi. Noi nu-i vom putea ajuta cu adevărat, decât prin Hristos.
7 - Fiecare din noi rămâne în viaţa asta numai cât vrea Dumnezeul nostru şi Domnul nostru Isus Hristos.
Viaţa fiecăruia dintre noi depinde numai de viaţa lui Isus şi nu de nimic altceva. Şi de nimeni altcineva. El a rânduit câte zile să avem şi cât lucru să facem (Psalm 139, 16).
8 - Dacă vrea Domnul să rămânem în viaţă după clipa aceasta, după întâmplarea aceasta, după drumul acesta, - rămânem. Dacă nu vrea El - nu vom rămâne.
Pot să se prăbuşească munţii, pot să se năpustească valurile, pot să izbească nevoile, - dacă Hristos Domnul Oştirilor vrea să rămânem în picioare şi în viaţă, nimeni şi nimic nu ne va putea nimici.
9 - Numărate sunt zilele noastre, ale fiecăruia încă mult înainte de a fi vreuna dintre ele.
Cântărite sunt poverile pe care va trebui să le purtăm încă mult înainte de a le simţi noi.
Rânduite sunt faptele bune în care trebuie să umblăm noi pe pământul acesta, încă mult înainte de a fi zidiţi noi în Hristos (Efes. 2, 10).
10 - Cunoscuţi suntem noi lui Dumnezeu în tot adâncul ascunzişurilor noastre, încă mult înainte de a le avea, căci nimic nu este ascuns de Ochii Lui ci totul este gol şi descoperit înaintea Ochilor Aceluia cu care avem de-a face (Evrei 4, 13).
Iată deci cât de însemnat lucru este ca noi să umblăm fără prefăcătorie cu Dumnezeul nostru. Căci nicăieri altundeva nu există scăpare din Mâinile Sale, decât în Braţele Lui.
11 - Este foarte însemnat lucru să luăm seama cu toţii şi cu mai mare atenţie - la felul cum Domnul Isus taie necruţător rădăcina primejdioasă a gândului de întâietate, pentru totdeauna din inima sfântului Său apostol Petru.
- Nu Petru, numai Eu sunt Cel mai Mare! Voi toţi sunteţi fraţi. Ai uitat tu cum ţi-am spus Eu de apăsat acest lucru de atâtea ori? Şi mai ales la spălarea picioarelor?
- Nu, Petru, Eu nu v-am spus nici unuia: tu eşti prietenul Meu, ci voi sunteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14).
Şi acest lucru trebuie şi noi să-l amintim şi să ni-l repetăm mereu pentru că diavolul mereu va ridica şi în inimile unora dintre ucenici dorinţa întâietăţii, setea laudelor, pofta înălţării.
Mai ales în inimile ambiţioase ale celor ce îşi vor închipui că ei au merite mai mari decât fraţii lor.
Şi că au daruri mai alese ca ale altora.
12 - E adevărat că noi trebuie să privim cu tot respectul, cu toată dragostea şi cu o sfântă preţuire pe aceia dintre noi, care ostenesc şi sufăr mai mult pentru Domnul şi pentru fraţi.
Dar singurul criteriu pe care se dau aceste merite în Lucrarea lui Hristos, este măsura jertfei în smerenie,
a vitejiei în lupte,
a lacrimilor lângă alţii şi pentru ei,
a ostenelilor pentru Evanghelie
şi a dragostei dovedită în slujba lui Hristos şi a fraţilor lor.
Acestea fără prefăcătorie, fără pretenţii şi fără aşteptarea de foloase. Ci în toată curăţia, tăcerea, smerenia, blândeţea, înfrânarea şi evlavia în Hristos şi ca El.
13 - Cei care vor face într-adevăr aşa, aceia nu numai că nu vor pretinde niciodată întâietatea, dar nici nu vor avea nevoie să o pretindă.
Ea le va fi dată în chipul cel mai strălucit de către Însuşi Hristos.
Şi toţi fraţii vor simţi aceasta şi o vor binecuvânta fără a fi nevoie să le-o fi spus nimeni. Le va spune aceasta Duhul lui Hristos şi recunoştinţa lor. Peste cei vrednici este o strălucire pe care o văd toţi fraţii.
Numai cei invidioşi şi răi nu văd aceasta decât prea târziu.
14 - Tu - oricare eşti - cel care vei fi pus de Hristos în Lucrarea Lui, ia seama la acest cutremurător adevăr, la această înfricoşată poruncă: nu pretinde întâietatea niciodată în Lucrarea lui Dumnezeu!
În dragoste şi smerenie să priveşti pe toţi ceilalţi fraţi mai presus decât pe tine însuţi (Filip. 2, 3).
Atunci Hristos va fi totul în toţi.
Atunci Lucrarea Lui îndrumătoare nu numai unul, oricare ar fi acela, ci o vor face împreună cu toţii.
15 - Unul, oricare ar fi el, poate uşor greşi. Dar toţi nu pot greşi uşor.
Un singur mădular cât de iscusit ar fi el nu poate face lucrarea felurită a harului. Numai cu toţii împreună o pot face bine şi frumos.
O piatră oricât de mare ar fi ea, nu poate face singură temelie, un zid, o clădire.
Nici numai o spiţă singură nu poate face o roată.
Nici numai o mlădiţă o vie.
Numai toţi, numai toţi împreună. Nici unul singur.
16 - Nu greşim decât atunci când nu suntem destui de atenţi.
Dacă am lua totdeauna cât de bine seama la voia lui Dumnezeu, Cuvântul lui Hristos şi la călăuzirea Duhului Sfânt - n-am greşi niciodată.
Pentru că voia lui Dumnezeu este clară. Cuvântul lui Hristos este limpede. Îndrumarea Duhului Sfânt, este hotărâtă.
17 - Oricine are o smerenie adevărată, o minte ascultătoare şi o voinţă supusă, - va înţelege uşor, va şti desluşi şi va putea să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu.
De aceea în toată umblarea cu Dumnezeu şi în toate problemele frăţeşti, ucenicul adevărat trebuie să umble cu cea mai mare băgare de seamă, spre a nu greşi şi spre a nu strica Cuvântul Cel Sfânt (2 Cor. 4, 2).
18 - Chiar dacă ai mulţi ani de umblare cu Dumnezeu,
chiar dacă ai fi suferit multe necazuri din pricina Numelui Său şi chiar dacă ai fi făcut multe declaraţii şi lucrări frumoase şi lăudate pentru Domnul,
- fii totuşi, cu cea mai mare atenţie, asupra ta însuţi şi asupra cuvântului pe care îl spui altora (1 Tim. 4, 16).
19 - Fii foarte atent, de fiecare dată, asupra Cuvântului Sfânt,
cercetează cu bună-luare aminte gândul Domnului din Cuvântul Său.
Nu interpreta nici un cuvânt al Sfintelor Scripturi, până ce n-ai meditat mai întâi cu grijă şi cu rugăciune asupra lui, spre a-i înţelege limpede cuprinsul pe care îl are, şi nu acela care nu-l are, chiar dacă i l-ai vrea tu pe acela.
Ca să nu se spună cândva şi despre cuvintele pe care le spui tu: Isus nu zisese aşa!
20 - Din pricina că unii ucenici au înţeles greşit cuvintele lui Isus, au ieşit (şi mai ies încă) atâtea zvonuri false, atâtea păreri diferite, atâtea crezuri dezbinătoare în Biserica Creştină, în adunările frăţeşti, pe tot lungul veacurilor până astăzi.
Nu spunem că toţi cei care au pornit un zvon, ar fi fost nişte răuvoitori. Dar nici unul, dacă s-ar fi gândit mai bine ce nenorocire poate aduce zvonul lor, sigur că nu l-ar fi răspândit.
Sigur că mai degrabă şi-ar fi muşcat limba cu care l-a vorbit,
sau şi-ar fi tăiat mâna cu care l-a scris decât să-l răspândească printre fraţi. Dacă s-ar fi gândit mai bine ce dezbinări vor ieşi din zvonul lui.
Doamne, fereşte-ne de orice ar putea fi rău.
Amin.