Zvonurile dezbinătoare
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Să ne gândim numai la câte nenorociri au ieşit din actul dezbinării din Biserica Creştină de la anul 1054 când ea a fost sfâşiată în două fără milă de la Apus spre Răsărit, din pricina celor două zvonuri potrivnice.
Cu câte lupte şi ură şi otravă şi grozăvie, au zdrobit şi au nefericit nenumărate suflete şi bunuri scumpe lui Hristos, necugetaţii aceia care s-au grăbit atunci să dezbine!
2 - Să ne gândim apoi ceva mai târziu la zvonurile care au ridicat odată cu ivirea protestantismului! Înverşunarea pe care au adus-o aceste zvonuri cât dintr-o parte, cât şi din alta a taberelor creştine. Cum au nimicit aceste dezbinări din Biserica lui Hristos de mii de ori mai multe vieţi şi bunuri, de câte au putut nimici înainte toţi prigonitorii păgâni laolaltă!
3 - Şi să ne gândim chiar acum, la câte zvonuri noi au mai ieşit şi mai ies încă, printre fraţi, toate scornite de ispititorul, prin ucenicii care nu sunt destul de conştienţi de marea lor răspundere cu care îşi încarcă în faţa lui Dumnezeu sufletul şi veşnicia lor, denaturând înţelesul Cuvântului Sfânt,
şi interpretând greşit şi dezbinător gândul Domnului,
şi ridicând partide, făcând despărţiri, iscând neînţelegeri,
înveninând suflete, împărţind adunări, semănând vrajbe printre fraţi.
Toate acestea numai din interpretări îngâmfate şi din zvonuri potrivnice.
Omul schimbă orice, numai să nu-şi schimbe inima. Leapădă orice, numai să nu se lepede de sine însăşi. Şi atunci zvonul lui face partidă,
şi ambiţia lui dezbinare.
4 - Din aceste zvonuri, poate cu o intenţie bună la început au ieşit şi ies încă, valuri tot mai mari de foc şi de venin printre fraţi!
O, dacă s-ar fi gândit bine cei care le-au pornit prima dată, ce va ieşi din ele!
O, dacă s-ar gândi bine oricine scoate şi acum o interpretare deosebită şi nouă printre fraţi!
Dacă s-ar gândi cât rău şi nu bine va duce şi va aduce zvonul lui.
Nu putem aduce o părere diferită şi să nu iasă o dezbinare.
Acesta este gândul lui Hristos: unitatea în învăţătură, în credinţă, în vorbire, în umblare,
unitate în răbdare, în blândeţe, în bunătate, în iertare, în dragoste a fiecăruia cu toţi.
6 - Dacă este să luptăm împotriva cuiva, să vorbim împotriva cuiva, să ne împotrivim contra cuiva, - acela să fie păcatul şi nu învăţătura.
Căci învăţătura n-a fost şi nu este rea. Răul a fost numai păcatul îngâmfării sau a neştiinţei celui ce s-a grăbit cu zvonul, cu interpretarea deosebită care a făcut ruperea credinţei fraţilor.
7 - Iată dovada că au păcătuit împotriva adevărului toţi cei care s-au ridicat contra învăţăturii şi fiecare dezbinător a fost pedepsit cu dezbinarea.
Primul care a dezbinat, a fost dezbinat şi el curând. Alţi dezbinători s-au ridicat din sânul său dezbinându-l şi pe el.
Aceştia, la rândul lor, au fost pedepsiţi prin alţii... Şi aşa mereu până azi, - fiecare ispăşind prin ceea ce au păcătuit.
8 - Greu este până se despică tulpina în două, căci după aceea împărţirea ei se face din ce în ce mai uşor şi în fărâme tot mai mici.
Greu este până reuşeşte diavolul să facă o spărtură, căci după aceea, lesne şi-o lărgeşte el.
9 - Fiecare învăţătură nouă care susţine că ea este adevărul absolut, - nu numai că a fost curând tăgăduită de altele, dar şi a căzut în păcatele acelea pentru care ea le condamnase pe cele vechi.
Ba uneori încă în păcate şi mai mari.
Astfel că, în afară de răul dezbinării şi de mulţimea urii dintre fraţi, n-a mai adus până la urmă nimic altceva nou, nici o învăţătură nouă, decât păcate noi.
10 - Noii „credincioşi” nu se deosebesc de cei vechi decât prin noua ură confesională şi prin noile forme de cult care îi tot dezbină pe oameni.
Iată dovada că toate acestea nu pot fi de la Dumnezeu, ci prin roadele lor se dovedesc a fi de la vrăjmaşul lui Hristos, care a vrut nu unitatea alor Lui ci a vrut dezbinarea lor.
11 - O, încă o dată, nu vă încărcaţi conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, cu marea vină a răspândirii de zvonuri, de învăţături şi de interpretări noi printre fraţi din Cuvântul Sfânt.
Căci acestea vor aduce întotdeauna mare rău, iar pentru acela veţi fi odată judecaţi şi pedepsiţi voi care le-aţi scos!
Gândiţi-vă ce vor zice în Ziua Judecăţii cei care au făcut primele dezbinări în Biserica Creştină când vor vedea cât rău a ieşit prin veacuri din acţiunea pornită de ei cândva, într-un moment nefericit dar necugetat.
12 - Nu este însemnat lucru numai cuvântul unui adevăr, ci este şi tot atât de însemnat şi cine spune acest cuvânt.
Căci cele mai frumoase cuvinte, dacă sunt rostite de gura unui nebun, arată ca nişte mărgăritare în râtul unui porc (Matei 7, 6).
Cele mai sfinte cântări dacă se aud în loc murdar, sună ca nişte ocări pentru Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.
13 - Cele mai inspirate cărţi dacă sunt scrise de un om cu un cuget stricat şi cu o mână vinovată vor fi nişte urâciuni înaintea lui Dumnezeu.
Cele mai avântate rugăciuni şi mai lăudate jertfe, dacă sunt aduse lui Dumnezeu, cu mâini pline de sânge şi de nelegiuire - vor fi o povară şi o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 13-15).
14 - Dar ce Dumnezeieşti apar cuvintele lui Hristos în gura unui om sfânt! Ce adânc conving ele. Şi cu ce aureolă sfântă se îmbracă în faţa celor ce-l aud, ucenicul sfânt care le rosteşte, aproape ca Însuşi Hristos (Ioan 13, 20; Gal. 4, 14; 1 Tes. 2, 13).
15 - Mărturia Adevărului Biblic, este cu atât mai vrednică de crezare cu cât ea a fost scrisă şi adeverită de către cele mai cinstite caractere, de către cele mai curate cugete, de către cele mai sfinte fiinţe, care au putut trăi vreodată pe pământ.
16 - După autoritatea lui Hristos, care s-a întemeiat pe cea mai cerească viaţă cu putinţă de văzut în această lume,
pe cea mai desăvârşită înţelepciune cu putinţă de auzit printre oameni,
şi pe cea mai uimitoare putere care s-a arătat vreodată ochilor omeneşti,
- autoritatea sfinţilor martori ai Patimilor şi Învierii Sale - este vrednicia de aceeaşi preţuire ca a lui Isus pentru că şi ei printr-o ascultare asemenea ascultării Lui, au dobândit o viaţă atât de asemănătoare cu a lui Isus, încât El S-a putut face una cu ei zicând: Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă.
17 - Dintre toţi aceşti martori Dumnezeieşti, cel mai vrednic de crezare este acela care a fost cel mai aproape de Isus, nu numai în toate stările şi în toate vremurile, ci şi în toate privinţele.
Iar acesta ni se pare că este ucenicul binecuvântat care adevereşte aceste lucruri, sfântul Ioan.
18 - Într-adevăr cât de multe mai sunt cele care s-ar fi putut scrie şi spune, care ar fi trebuit să se mai spună şi să se mai scrie, de către oricine are o gură sau un condei, despre ceea ce a văzut şi auzit cu Isus.
Dar fiecare dintre cei care s-au apucat vreodată să scrie şi să vorbească, oricât de sumar ori de general despre Isus, au văzut la sfârşit că, faţă de ceea ce ar fi trebuit să spună, ceea ce au putut spune este ca nimic.
19 - Cu cât te sui mai sus pe un munte, cu atâta vezi mai larg. Dar ce munte ţi-ar trebui şi ce ochi ca să poţi vedea totul?
Şi chiar dacă ai vedea tot pământul făcut de El: spre a putea spune, cât a făcut Isus, pe pământ.
Ce este oare tot pământul acesta faţă de Infinitul făcut de El? Şi cine este îndeajuns pentru toate lucrurile Infinitului? (2 Cor. 2, 16).
20 - Oricât de multe am fi cuprins despre Domnul, la urmă vedem cât mai sunt de multe acelea pe care nu le-am putut cuprinde.
Oricât de inspirat am fi scris multe adevăruri despre Hristos, la sfârşit vedem mereu că nespus de multe şi mai înalte sunt acelea ce ne-au scăpat, acelea care n-au să se spună.
Slavă veşnică Lui, care Singurul este Nemărginit.
Amin.