Zvonurile dezbinătoare
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Să ne gândim numai la câte nenorociri au ieșit din actul dezbinării din Biserica Creștină de la anul 1054 când ea a fost sfâșiată în două fără milă de la Apus spre Răsărit, din pricina celor două zvonuri potrivnice.
Cu câte lupte și ură și otravă și grozăvie, au zdrobit și au nefericit nenumărate suflete și bunuri scumpe lui Hristos, necugetații aceia care s-au grăbit atunci să dezbine!
2 - Să ne gândim apoi ceva mai târziu la zvonurile care au ridicat odată cu ivirea protestantismului! Înverșunarea pe care au adus-o aceste zvonuri cât dintr-o parte, cât și din alta a taberelor creștine. Cum au nimicit aceste dezbinări din Biserica lui Hristos de mii de ori mai multe vieți și bunuri, de câte au putut nimici înainte toți prigonitorii păgâni laolaltă!
3 - Și să ne gândim chiar acum, la câte zvonuri noi au mai ieșit și mai ies încă, printre frați, toate scornite de ispititorul, prin ucenicii care nu sunt destul de conștienți de marea lor răspundere cu care își încarcă în fața lui Dumnezeu sufletul și veșnicia lor, denaturând înțelesul Cuvântului Sfânt,
și interpretând greșit și dezbinător gândul Domnului,
și ridicând partide, făcând despărțiri, iscând neînțelegeri,
înveninând suflete, împărțind adunări, semănând vrajbe printre frați.
Toate acestea numai din interpretări îngâmfate și din zvonuri potrivnice.
Omul schimbă orice, numai să nu-și schimbe inima. Leapădă orice, numai să nu se lepede de sine însăși. Și atunci zvonul lui face partidă,
și ambiția lui dezbinare.
4 - Din aceste zvonuri, poate cu o intenție bună la început au ieșit și ies încă, valuri tot mai mari de foc și de venin printre frați!
O, dacă s-ar fi gândit bine cei care le-au pornit prima dată, ce va ieși din ele!
O, dacă s-ar gândi bine oricine scoate și acum o interpretare deosebită și nouă printre frați!
Dacă s-ar gândi cât rău și nu bine va duce și va aduce zvonul lui.
Nu putem aduce o părere diferită și să nu iasă o dezbinare.
Acesta este gândul lui Hristos: unitatea în învățătură, în credință, în vorbire, în umblare,
unitate în răbdare, în blândețe, în bunătate, în iertare, în dragoste a fiecăruia cu toți.
6 - Dacă este să luptăm împotriva cuiva, să vorbim împotriva cuiva, să ne împotrivim contra cuiva, - acela să fie păcatul și nu învățătura.
Căci învățătura n-a fost și nu este rea. Răul a fost numai păcatul îngâmfării sau a neștiinței celui ce s-a grăbit cu zvonul, cu interpretarea deosebită care a făcut ruperea credinței fraților.
7 - Iată dovada că au păcătuit împotriva adevărului toți cei care s-au ridicat contra învățăturii și fiecare dezbinător a fost pedepsit cu dezbinarea.
Primul care a dezbinat, a fost dezbinat și el curând. Alți dezbinători s-au ridicat din sânul său dezbinându-l și pe el.
Aceștia, la rândul lor, au fost pedepsiți prin alții... Și așa mereu până azi, - fiecare ispășind prin ceea ce au păcătuit.
8 - Greu este până se despică tulpina în două, căci după aceea împărțirea ei se face din ce în ce mai ușor și în fărâme tot mai mici.
Greu este până reușește diavolul să facă o spărtură, căci după aceea, lesne și-o lărgește el.
9 - Fiecare învățătură nouă care susține că ea este adevărul absolut, - nu numai că a fost curând tăgăduită de altele, dar și a căzut în păcatele acelea pentru care ea le condamnase pe cele vechi.
Ba uneori încă în păcate și mai mari.
Astfel că, în afară de răul dezbinării și de mulțimea urii dintre frați, n-a mai adus până la urmă nimic altceva nou, nici o învățătură nouă, decât păcate noi.
10 - Noii „credincioși” nu se deosebesc de cei vechi decât prin noua ură confesională și prin noile forme de cult care îi tot dezbină pe oameni.
Iată dovada că toate acestea nu pot fi de la Dumnezeu, ci prin roadele lor se dovedesc a fi de la vrăjmașul lui Hristos, care a vrut nu unitatea alor Lui ci a vrut dezbinarea lor.
11 - O, încă o dată, nu vă încărcați conștiința în fața lui Dumnezeu, cu marea vină a răspândirii de zvonuri, de învățături și de interpretări noi printre frați din Cuvântul Sfânt.
Căci acestea vor aduce întotdeauna mare rău, iar pentru acela veți fi odată judecați și pedepsiți voi care le-ați scos!
Gândiți-vă ce vor zice în Ziua Judecății cei care au făcut primele dezbinări în Biserica Creștină când vor vedea cât rău a ieșit prin veacuri din acțiunea pornită de ei cândva, într-un moment nefericit dar necugetat.
12 - Nu este însemnat lucru numai cuvântul unui adevăr, ci este și tot atât de însemnat și cine spune acest cuvânt.
Căci cele mai frumoase cuvinte, dacă sunt rostite de gura unui nebun, arată ca niște mărgăritare în râtul unui porc (Matei 7, 6).
Cele mai sfinte cântări dacă se aud în loc murdar, sună ca niște ocări pentru Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.
13 - Cele mai inspirate cărți dacă sunt scrise de un om cu un cuget stricat și cu o mână vinovată vor fi niște urâciuni înaintea lui Dumnezeu.
Cele mai avântate rugăciuni și mai lăudate jertfe, dacă sunt aduse lui Dumnezeu, cu mâini pline de sânge și de nelegiuire - vor fi o povară și o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 13-15).
14 - Dar ce Dumnezeiești apar cuvintele lui Hristos în gura unui om sfânt! Ce adânc conving ele. Și cu ce aureolă sfântă se îmbracă în fața celor ce-l aud, ucenicul sfânt care le rostește, aproape ca Însuși Hristos (Ioan 13, 20; Gal. 4, 14; 1 Tes. 2, 13).
15 - Mărturia Adevărului Biblic, este cu atât mai vrednică de crezare cu cât ea a fost scrisă și adeverită de către cele mai cinstite caractere, de către cele mai curate cugete, de către cele mai sfinte ființe, care au putut trăi vreodată pe pământ.
16 - După autoritatea lui Hristos, care s-a întemeiat pe cea mai cerească viață cu putință de văzut în această lume,
pe cea mai desăvârșită înțelepciune cu putință de auzit printre oameni,
și pe cea mai uimitoare putere care s-a arătat vreodată ochilor omenești,
- autoritatea sfinților martori ai Patimilor și Învierii Sale - este vrednicia de aceeași prețuire ca a lui Isus pentru că și ei printr-o ascultare asemenea ascultării Lui, au dobândit o viață atât de asemănătoare cu a lui Isus, încât El S-a putut face una cu ei zicând: Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă.
17 - Dintre toți acești martori Dumnezeiești, cel mai vrednic de crezare este acela care a fost cel mai aproape de Isus, nu numai în toate stările și în toate vremurile, ci și în toate privințele.
Iar acesta ni se pare că este ucenicul binecuvântat care adeverește aceste lucruri, sfântul Ioan.
18 - Într-adevăr cât de multe mai sunt cele care s-ar fi putut scrie și spune, care ar fi trebuit să se mai spună și să se mai scrie, de către oricine are o gură sau un condei, despre ceea ce a văzut și auzit cu Isus.
Dar fiecare dintre cei care s-au apucat vreodată să scrie și să vorbească, oricât de sumar ori de general despre Isus, au văzut la sfârșit că, față de ceea ce ar fi trebuit să spună, ceea ce au putut spune este ca nimic.
19 - Cu cât te sui mai sus pe un munte, cu atâta vezi mai larg. Dar ce munte ți-ar trebui și ce ochi ca să poți vedea totul?
Și chiar dacă ai vedea tot pământul făcut de El: spre a putea spune, cât a făcut Isus, pe pământ.
Ce este oare tot pământul acesta față de Infinitul făcut de El? Și cine este îndeajuns pentru toate lucrurile Infinitului? (2 Cor. 2, 16).
20 - Oricât de multe am fi cuprins despre Domnul, la urmă vedem cât mai sunt de multe acelea pe care nu le-am putut cuprinde.
Oricât de inspirat am fi scris multe adevăruri despre Hristos, la sfârșit vedem mereu că nespus de multe și mai înalte sunt acelea ce ne-au scăpat, acelea care n-au să se spună.
Slavă veșnică Lui, care Singurul este Nemărginit.
Amin.