Uşurătatea şi osânda
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - O ce nebunesc lucru este pornirea de a glumi oriunde şi cu oricine.
Ce mari nenorociri au făcut de multe ori vorbele nesocotite spuse în chip uşuratic.
O vorbă nesocotită a lui Irod, mai mult o glumă trufaşă şi prostească, l-a condamnat la moarte pe neprihănitul Ioan Botezătorul, profetul lui Hristos (Marcu 6, 14-29).
2 - Irod vedea pe Ioan că era un neprihănit şi că Irodiada era o nelegiuită,
vedea că s-a legat cu un cuvânt prostesc,
vedea prăpastia spre care era împins,
- şi cu toate acestea, n-a mai avut puterea să se împotrivească.
Ce uşor i-ar fi fost să spună când a văzut că se urmăreşte uciderea lui Ioan cel nevinovat:
- Am glumit... Pentru o glumă nu se poate ucide un om!
Aşa putea spune el, dacă ar fi avut minte măcar după ce spusese prostia.
Dar atunci a tăcut.
A fost priceput numai să facă răul, dar nu să-l şi îndrepte.
3 - Dragul meu, vom pricepe oare şi noi ce primejdios lucru este pornirea de a face glume, oricând şi cu orice?
Ne dăm şi noi oare seama ce mare rău poate să iasă odată dintr-o astfel de „glumă”?
N-am văzut oare şi noi de atâtea ori glume care s-au sfârşit în cel mai dureros fel?
Să nu fim uşuratici, ca să nu fim osândiţi!
4 - Să ne cutremurăm cel puţin acum, în faţa acestor deznodăminte ale unor glume proaste.
Să tragem din întâmplările dureroase cutremurătorul învăţământ că pornirea uşuratică,
deprinderea de a face mereu glume,
umblarea şi vorbirea grăbită şi neserioasă,
dorinţa de a fi lăudaţi pentru iscusinţa glumelor noastre,
- este o cursă foarte primejdioasă. Atât pentru noi cât şi pentru mulţi nevinovaţi.
5 - Noi am văzut oameni chinuiţi până sub moarte, pentru nişte glume prosteşti, pentru nişte bancuri spuse în loc blestemat, de o gură nesocotită, deprinsă cu acest obicei desfrânat.
Dragul meu, dacă şi tu ai cumva această deprindere, priveşte acum cu ochii înspăimântaţi prăpastia veşnică spre care te trage şi te împinge ea.
Şi părăseşte-o cu legământ de îngrozită şi înlăcrimată pocăinţă pe totdeauna.
6 - Ce Slăvit Împărat este Hristos şi ce binecuvântată este Împărăţia Lui.
Împărăţia Sa este o Împărăţie Veşnică şi Stăpânirea Lui rămâne neclintită în toate veacurile.
Toţi cei ce se bucură de vederea şi binefacerile acestei Împărăţii doresc să facă pe toţi semenii lor să cunoască strălucirea plină de slavă a Împărăţiei lui Hristos (Psalm 145, 12-13).
Aceasta este şi trebuie să fie una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale noastre.
7 - Binefacerile Împărăţiei lui Hristos se întind peste toată fiinţa omului şi omenirii.
Peste toate zilele şi veacurile acestei fiinţe.
Şi peste toate trebuinţele, atât cele vremelnice cât şi cele eterne.
Ea nu poate fi văzută decât de cei care au căpătat vederea cea nouă.
Şi nu poate fi moştenită decât de cei născuţi din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Duhul lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).
Ea cere o viaţă neapărat nouă şi sfântă. Nimeni nu va intra acolo fără o astfel de viaţă.
Fiindcă şi dacă ar intra, n-ar putea trăi. Aerul ei, cere altfel de plămâni.
8 - În Împărăţia Minunată a Celui Minunat - nu se poate intra decât printr-o naştere minunată care este naşterea de Sus (Ioan 5, 18).
Toate promisiunile împărăţiilor lumii acesteia trec şi se nimicesc, dar ale lui Hristos rămân veşnice (Matei 24, 35).
Toţi supuşii împăraţilor lumeşti, sunt până la urmă înşelaţi şi părăsiţi, dar cei ce-L slujesc pe Isus, sunt şi vor fi fericiţi veşnic (Luca 6, 20).
10 - Când gurile încep să strige, puţine sunt inimile care nu se clatină,
puţine sunt minţile care nu se întunecă,
şi puţine sunt hotărârile bune, care nu se prăbuşesc.
11 - Fie spus numai din gură, - fie spus şi din inimă, - Cuvântul cel strigat în public, te angajează şi te reprezintă.
Tot ce spui tare, din bună voia ta şi nesilit de nimeni în auzul altora, este o declaraţie care rămâne pe totdeauna la dosarul tău de judecată.
12 - Pentru cei care slujesc numai pentru o plată lumească, acela care le dă plata aceasta, le este singurul împărat.
A-l sluji cu ascultare este o datorie dreaptă.
Dar când slujba în care eşti, este a lui Dumnezeu, nu a unui om,
când Casa în care slujeşti este Sfântă,
când Autoritatea de care vorbeşti este Cerească,
- a declara că tu n-ai alt împărat decât un om, - aceasta este cea mai adâncă prăbuşire,
cea mai cumplită lepădare,
cea mai nefericită stare,
cel mai neiertat păcat şi blestem.
Aceasta este şi va fi primejdia prăbuşirii tuturor „slujitorilor” lui Dumnezeu câtă vreme ei nu depind de El ci de om.
13 - Când îţi alegi slujba lui Dumnezeu,
când te hotărăşti să te predai lui Hristos, şi să-L urmezi pe El,
în Casa lui Dumnezeu,
- atunci tu trebuie să faci o întoarcere dinspre tot ce este din lume, înspre tot ceea ce este din Dumnezeu.
14 - Să o rupi cu tot ceea ce este vechi şi firesc, spre a deveni o făptură nouă în Hristos.
Să renunţi la tot ce poate fi doar un folos trupesc, spre a urmări în totul foloasele duhovniceşti.
Dacă nu poţi face acest lucru dintr-o totală predare şi încredere în slujba Duhului Sfânt - tu vei fi un nenorocit slujitor permanent la doi stăpâni (Matei 6, 24).
15 - Căutând să-L „slujeşti” pe Dumnezeu dar grijind să nu-l superi cumva nici pe mamona,
„crezând” în Hristos dar umbli să nu-l superi nici pe potrivnicul,
- vei aprinde lumina şi la Sfântul Gheorghe şi la balaur.
Şi vorbind despre plata Celui de Sus, vei căuta să nu o pierzi cumva nici pe a celui de jos, ca să nu te strici cu nici unul.
În felul acesta fii sigur că vei fi numai al lui Satana.
16 - Dacă vei cădea în robia trupului atât de mult, încât când vine răscrucea alegerii te vei prăbuşi cu totul în blestemul de a spune şi tu ceea ce au spus cei ce L-au osândit pe Mântuitorul.
Atunci fii sigur că şi tu eşti în braţele balaurului, a păcatului, a pierzării.
Încercarea de a sluji la doi stăpâni - cam astfel se sfârşeşte totdeauna.
17 - Slujirea lui Dumnezeu cere totală predare în puterea şi ascultarea Lui.
Predarea vine de la noi, puterea vine de la Duhul Sfânt.
Nimeni nu poate face o slujbă lui Dumnezeu, fără puterea Duhului Sfânt.
Această putere trebuie s-o primim zilnic, cum primim lumina soarelui sau pâinea pământului.
Rugându-ne pentru ele să ne rugăm şi pentru ea.
18 - Noi suntem nişte vase sparte şi de aceea este nevoie să primim mereu.
Viaţa noastră se ţine numai prin această trecere prin noi a binefacerilor cereşti.
Scoşi din şuvoiul lor, noi ne uscăm şi ne risipim.
19 - Şi noi câtă vreme suntem în Hristos, revărsarea puterii Duhului Sfânt ne umple de putere în cuvinte, în fapte şi în tot felul de roade duhovniceşti.
20 - Când suntem plini de Duhul Sfânt viaţa noastră are cele trei mari dovezi ale slujbei lui Dumnezeu şi anume:
- o râvnă fierbinte pentru mărturisirea Evangheliei
- şi o putere nebiruită în lupta cu ispitele şi păcatele.
Te rugăm Doamne Duhule Sfinte, umple-ne cu aceste trei dovezi ale Prezenţei Tale în noi.
Amin.