Ușurătatea și osânda
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - O ce nebunesc lucru este pornirea de a glumi oriunde și cu oricine.
Ce mari nenorociri au făcut de multe ori vorbele nesocotite spuse în chip ușuratic.
O vorbă nesocotită a lui Irod, mai mult o glumă trufașă și prostească, l-a condamnat la moarte pe neprihănitul Ioan Botezătorul, profetul lui Hristos (Marcu 6, 14-29).
2 - Irod vedea pe Ioan că era un neprihănit și că Irodiada era o nelegiuită,
vedea că s-a legat cu un cuvânt prostesc,
vedea prăpastia spre care era împins,
- și cu toate acestea, n-a mai avut puterea să se împotrivească.
Ce ușor i-ar fi fost să spună când a văzut că se urmărește uciderea lui Ioan cel nevinovat:
- Am glumit... Pentru o glumă nu se poate ucide un om!
Așa putea spune el, dacă ar fi avut minte măcar după ce spusese prostia.
Dar atunci a tăcut.
A fost priceput numai să facă răul, dar nu să-l și îndrepte.
3 - Dragul meu, vom pricepe oare și noi ce primejdios lucru este pornirea de a face glume, oricând și cu orice?
Ne dăm și noi oare seama ce mare rău poate să iasă odată dintr-o astfel de „glumă”?
N-am văzut oare și noi de atâtea ori glume care s-au sfârșit în cel mai dureros fel?
Să nu fim ușuratici, ca să nu fim osândiți!
4 - Să ne cutremurăm cel puțin acum, în fața acestor deznodăminte ale unor glume proaste.
Să tragem din întâmplările dureroase cutremurătorul învățământ că pornirea ușuratică,
deprinderea de a face mereu glume,
umblarea și vorbirea grăbită și neserioasă,
dorința de a fi lăudați pentru iscusința glumelor noastre,
- este o cursă foarte primejdioasă. Atât pentru noi cât și pentru mulți nevinovați.
5 - Noi am văzut oameni chinuiți până sub moarte, pentru niște glume prostești, pentru niște bancuri spuse în loc blestemat, de o gură nesocotită, deprinsă cu acest obicei desfrânat.
Dragul meu, dacă și tu ai cumva această deprindere, privește acum cu ochii înspăimântați prăpastia veșnică spre care te trage și te împinge ea.
Și părăsește-o cu legământ de îngrozită și înlăcrimată pocăință pe totdeauna.
6 - Ce Slăvit Împărat este Hristos și ce binecuvântată este Împărăția Lui.
Împărăția Sa este o Împărăție Veșnică și Stăpânirea Lui rămâne neclintită în toate veacurile.
Toți cei ce se bucură de vederea și binefacerile acestei Împărății doresc să facă pe toți semenii lor să cunoască strălucirea plină de slavă a Împărăției lui Hristos (Psalm 145, 12-13).
Aceasta este și trebuie să fie una dintre cele mai arzătoare dorințe ale noastre.
7 - Binefacerile Împărăției lui Hristos se întind peste toată ființa omului și omenirii.
Peste toate zilele și veacurile acestei ființe.
Și peste toate trebuințele, atât cele vremelnice cât și cele eterne.
Ea nu poate fi văzută decât de cei care au căpătat vederea cea nouă.
Și nu poate fi moștenită decât de cei născuți din Cuvântul lui Dumnezeu și din Duhul lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).
Ea cere o viață neapărat nouă și sfântă. Nimeni nu va intra acolo fără o astfel de viață.
Fiindcă și dacă ar intra, n-ar putea trăi. Aerul ei, cere altfel de plămâni.
8 - În Împărăția Minunată a Celui Minunat - nu se poate intra decât printr-o naștere minunată care este nașterea de Sus (Ioan 5, 18).
Toate promisiunile împărățiilor lumii acesteia trec și se nimicesc, dar ale lui Hristos rămân veșnice (Matei 24, 35).
Toți supușii împăraților lumești, sunt până la urmă înșelați și părăsiți, dar cei ce-L slujesc pe Isus, sunt și vor fi fericiți veșnic (Luca 6, 20).
10 - Când gurile încep să strige, puține sunt inimile care nu se clatină,
puține sunt mințile care nu se întunecă,
și puține sunt hotărârile bune, care nu se prăbușesc.
11 - Fie spus numai din gură, - fie spus și din inimă, - Cuvântul cel strigat în public, te angajează și te reprezintă.
Tot ce spui tare, din bună voia ta și nesilit de nimeni în auzul altora, este o declarație care rămâne pe totdeauna la dosarul tău de judecată.
12 - Pentru cei care slujesc numai pentru o plată lumească, acela care le dă plata aceasta, le este singurul împărat.
A-l sluji cu ascultare este o datorie dreaptă.
Dar când slujba în care ești, este a lui Dumnezeu, nu a unui om,
când Casa în care slujești este Sfântă,
când Autoritatea de care vorbești este Cerească,
- a declara că tu n-ai alt împărat decât un om, - aceasta este cea mai adâncă prăbușire,
cea mai cumplită lepădare,
cea mai nefericită stare,
cel mai neiertat păcat și blestem.
Aceasta este și va fi primejdia prăbușirii tuturor „slujitorilor” lui Dumnezeu câtă vreme ei nu depind de El ci de om.
13 - Când îți alegi slujba lui Dumnezeu,
când te hotărăști să te predai lui Hristos, și să-L urmezi pe El,
în Casa lui Dumnezeu,
- atunci tu trebuie să faci o întoarcere dinspre tot ce este din lume, înspre tot ceea ce este din Dumnezeu.
14 - Să o rupi cu tot ceea ce este vechi și firesc, spre a deveni o făptură nouă în Hristos.
Să renunți la tot ce poate fi doar un folos trupesc, spre a urmări în totul foloasele duhovnicești.
Dacă nu poți face acest lucru dintr-o totală predare și încredere în slujba Duhului Sfânt - tu vei fi un nenorocit slujitor permanent la doi stăpâni (Matei 6, 24).
15 - Căutând să-L „slujești” pe Dumnezeu dar grijind să nu-l superi cumva nici pe mamona,
„crezând” în Hristos dar umbli să nu-l superi nici pe potrivnicul,
- vei aprinde lumina și la Sfântul Gheorghe și la balaur.
Și vorbind despre plata Celui de Sus, vei căuta să nu o pierzi cumva nici pe a celui de jos, ca să nu te strici cu nici unul.
În felul acesta fii sigur că vei fi numai al lui Satana.
16 - Dacă vei cădea în robia trupului atât de mult, încât când vine răscrucea alegerii te vei prăbuși cu totul în blestemul de a spune și tu ceea ce au spus cei ce L-au osândit pe Mântuitorul.
Atunci fii sigur că și tu ești în brațele balaurului, a păcatului, a pierzării.
Încercarea de a sluji la doi stăpâni - cam astfel se sfârșește totdeauna.
17 - Slujirea lui Dumnezeu cere totală predare în puterea și ascultarea Lui.
Predarea vine de la noi, puterea vine de la Duhul Sfânt.
Nimeni nu poate face o slujbă lui Dumnezeu, fără puterea Duhului Sfânt.
Această putere trebuie s-o primim zilnic, cum primim lumina soarelui sau pâinea pământului.
Rugându-ne pentru ele să ne rugăm și pentru ea.
18 - Noi suntem niște vase sparte și de aceea este nevoie să primim mereu.
Viața noastră se ține numai prin această trecere prin noi a binefacerilor cerești.
Scoși din șuvoiul lor, noi ne uscăm și ne risipim.
19 - Și noi câtă vreme suntem în Hristos, revărsarea puterii Duhului Sfânt ne umple de putere în cuvinte, în fapte și în tot felul de roade duhovnicești.
20 - Când suntem plini de Duhul Sfânt viața noastră are cele trei mari dovezi ale slujbei lui Dumnezeu și anume:
- o râvnă fierbinte pentru mărturisirea Evangheliei
- și o putere nebiruită în lupta cu ispitele și păcatele.
Te rugăm Doamne Duhule Sfinte, umple-ne cu aceste trei dovezi ale Prezenței Tale în noi.
Amin.