Vestitor al Evangheliei
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură (Marcu 16, 15); Matei 28, 19; Ioan 15, 16; Luca 24, 47).
Aceasta rămâne cea mai dintâi şi cea mai mare dintre toate datoriile oricărui suflet care L-a aflat pe Hristos. A oricărui suflet care o dată s-a împărtăşit din iertarea Crucii Lui şi care are în inima lui dragostea de Dumnezeu şi simţ de răspundere pentru de-aproapele său.
Vestirea Evangheliei rămânând deci sarcină sfântă pentru fiecare credincios, orice creştin adevărat, prin chiar aflarea lui Hristos, trebuie să devină un vestitor al Lui.
Porunca de a merge să spunem la toţi ai noştri ce ne-a făcut nouă Domnul şi cum a avut El milă de noi o ştim fiecare. Şi tocmai bucuria mântuirii, dacă o simţim cu adevărat, nici nu ne lasă în muţenie şi în lenevire duhovnicească, ci ne îndeamnă să spunem tuturor bucuria asta.
Dar însemnat lucru nu este numai să vestim Evanghelia, adică pe Hristos şi mântuirea pe care a adus-o El lumii și nouă personal, ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie făcută într-un chip vrednic de Hristos. Și dintr-o stare tot aşa.
Mântuitorul nostru n-a avut nişte vorbăreţi şi predicatori care să fie numai nişte negustori de vorbe. Fie ele chiar vorbe frumoase. Ci a vrut ca acei care vor purta mărturia Sa să fie ei înşişi, prin trăirea vieţii lor în toată ascultarea și împlinirea voii sfinte a lui Dumnezeu, nişte dovezi ale lucrării Evangheliei pe care o propovăduiesc altora.
Când spui oamenilor că Hristos este Mântuitorul lumii, cei care te aud şi vrei să te creadă, să vadă mai întâi în chiar viaţa ta îndreptată că tu L-ai primit pe El ca Mântuitor al tău. Când spui că Hristos poate învia morţii, ascultătorii tăi să te vadă pe tine ca un înviat al Lui.
Când spui că puterea lui Hristos este în stare să-l izbăvească pe orice suflet de sub robia păcatului, să ridice pe orice om din orice cădere, să-l cureţe de orice întinăciune a sa pe oricine și să-l transforme dintr-un fiu al întunericului într-un fiu al luminii şi dintr-un nefericit sclav al Satanei într-un biruitor izbăvit al lui Dumnezeu...
- aceasta să se vadă nu numai în vibraţiile fericite ale glasului tău, nu numai în lumina cerească a ochilor tăi, ci pe toată trăirea fiinţei tale înnoită de harul sfinţitor al lui Hristos, de la cel mai mic semn, până la cel mai mare.
Tot felul tău nou de viaţă, de umblare şi de vorbire să adeverească, prin toată înfăţişarea ta, că ceea ce spui este cu adevărat aşa, şi nu altfel.
Când cuvintele tale vor fi acoperite de mărturia vieţii, atunci Duhul Sfânt va însoţi totdeauna propovăduirea ta cu dovada Lui. Odată cu vorbele tale, puterea lui Hristos îi va încredinţa pe ascultătorii tăi că ceea ce spui tu este întocmai aşa.
Fie atunci vorbirea ta cât mai simplă,
fie cuvântarea ta cât mai scurtă,
fie ascultătorii tăi cât de mulţi şi de mari, puterea lui Dumnezeu, care va însoţi vestirea ta, îi va mişca şi le va străpunge inima.
Aici, nu departe, era un sat de munte în care Cuvântul lui Hristos a întors pe calea vieţii un om simplu. Cel mai simplu dintre locuitorii satului.
Cum se întâmplă totdeauna când întoarcerea cuiva este adevărată, omul acela a început să spună, cu cuvintele sale cele mai simple, dar cele mai blânde şi mai calde, despre Mântuitorul Hristos, oricui. Curând s-au adunat în jurul lui alte câteva suflete întoarse la Dumnezeu.
Văzând trebuinţele celor ce veneau să asculte în număr tot mai mare, vestitorul simplu mergea şi ruga când pe unii, când pe alţii să vină să propovăduiască în satul lui pe Hristos Domnul, cu mai multă știință decât el.
Dar cei chemaţi s-au dus puţini şi rar. Propovăduitorul satului a rămas tot el. Era mişcător să-l vezi spunând cu lacrimi în ochi: Eu sunt slab. Eu nu ştiu. Eu nu pot... Dar în acelaşi timp, numărul celor întorşi la Mântuitorul Hristos creştea mereu, până nu mai încăpeau în biserica lor.
Când întrebai de numele lui în sat, toţi îl cunoşteau îndată şi îţi spuneau:
- Da, îl ştim... e omul acela care vorbeşte blând...
Ce minunat este un astfel de vestitor! Cuvântul lui Dumnezeu trece prin el curat spre inimile oamenilor. Ca soarele printr-o fereastră curată.
Slavă veşnică Ţie, Strălucit Mântuitor şi Dumnezeu Iisus Hristos!
Slavă Ţie pentru minunaţii Tăi oameni prin care ai putut merge strălucit spre cei la care veneai ca să-i mântuieşti!
Slavă Ţie pentru toţi acei ale căror cuvinte şi ale căror vieţi sunt o puternică vestire a Evangheliei Tale!
Te rugăm, încredinţează pe fiecare vestitor al Tău că nu vorbele lui, ci Cuvântul Tău este viu şi lucrător (Evrei 4, 12).
Că slujitorul trebuie să arate mai întâi că în el însuşi Evanghelia a făcut sfânta lucrare înnoitoare şi mântuitoare despre care vorbeşte le oamenilor.
Atunci Cuvântul Tău şi viaţa noastră nouă, dovada lucrării Duhului Sfânt, va mântui lumea prin Sângele Tău răscumpărător.
Amin.
Tu, care-nveţi pe alţii
Tu, care-nveţi pe alţii
s-asculte de Hristos,
eşti cel mai mult datornic
spre Bine şi Frumos.
Să ştii că faci păcatul
nu numai când faci rău,
ci şi când nu faci bine
cât poţi în jurul tău.
În casa ta te poartă
frumos cu toţi ai tăi
şi-n lume fii asemeni
de bun cu buni şi răi.
Cât bine faci în urmă,
priveşte-ţi-l tăcut,
chiar când vor spune alţii
că dânşii l-au făcut.
Cui datorezi, dă-i totul,
fii laudei vrăjmaş,
Frumosului fii jertfă
şi Binelui făptaş.
Cu fiecare semen
fii binevoitor,
căci multora aceasta
e-un drum mântuitor.
Tu, care-nveţi pe alţii
spre Bine şi Frumos,
eşti cel mai mult datornic
să fii mai ca Hristos.
Puterea Cuvântului
- Fraţilor, zicea odată un smerit credincios, la noi este atât de multă nevoie să se vestească Evanghelia, dar n-are cine.
Eu aş vorbi sufletelor despre Hristos zi şi noapte, dar sunt tare nepriceput şi neştiutor.
N-am cuvinte înţelepte şi puternice. N-am darul de a vesti. N-am nici un dar de vorbire, de cântare, de rugăciune şi de chemare... Şi vin din ce în ce tot mai multe suflete să asculte...
- Frate, i-a zis un bătrân credincios, toţi suntem slabi. Tare este numai Cuvântul lui Hristos. Nu noi întoarcem sufletele - ci Cuvântul Lui. Nu noi străpungem inimile. Nu noi facem să izbucnească lacrimile căinţei. Nu noi, nu cuvintele noastre. Nu puterea noastră, ci puterea lui Hristos, care stă în cuvintele Lui.
Spune deci cinci cuvinte ale unui verset din Evanghelie. Dar spune-le cu toată căldura inimii tale. Cu toată încredinţarea duhului tău. Cu toată lumina ochilor tăi. Cu toată dovada trăirii tale - şi nu trebuie mai mult. Puterea lui Dumnezeu stă chiar în cuvintele Sale și ele vor mișca sufletele și le vor aduce la Dumnezeu.
Aceste cuvinte au făcut lumină la început. Au înviat morţii. Au potolit furtuni. Au alungat demoni.
Ele sunt pline şi azi de aceeaşi putere.
Puterea mântuirii stă în Cuvântul lui Hristos, nu în ale noastre. Noi avem numai datoria să le spunem. Mai departe vor lucra ele.
- Ce spune Biblia despre sine -
Ioan 5, 39: Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Isaia 34, 16: Căutaţi în Cartea Domnului şi citiţi poruncile Lui. Nici una nu se va pierde, nici una nu va da greş, căci gura Domnului le-a grăit.
Psalm 119, 103: Ce dulci sunt Cuvintele Tale pentru gura mea... Mai dulci ca mierea şi ca picurul din faguri.
*
Fiul meu, du pretutindeni la oricine bucurie,
poartă-te cu toți ca Domnul, delicat, cu gingăşie,
ca frumos să duci cu tine totdeauna-nviorare
când e plină lumea asta de tristeţe şi-apăsare...
*
Când tu altora viața cu iubire-o vei umplea,
şi-alţii-atunci cu bucurie au să umple viața ta;
vei culege cu dobândă ceea ce vei semăna.