Vestitor al Evangheliei
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură (Marcu 16, 15); Matei 28, 19; Ioan 15, 16; Luca 24, 47).
Aceasta rămâne cea mai dintâi și cea mai mare dintre toate datoriile oricărui suflet care L-a aflat pe Hristos. A oricărui suflet care o dată s-a împărtășit din iertarea Crucii Lui și care are în inima lui dragostea de Dumnezeu și simț de răspundere pentru de-aproapele său.
Vestirea Evangheliei rămânând deci sarcină sfântă pentru fiecare credincios, orice creștin adevărat, prin chiar aflarea lui Hristos, trebuie să devină un vestitor al Lui.
Porunca de a merge să spunem la toți ai noștri ce ne-a făcut nouă Domnul și cum a avut El milă de noi o știm fiecare. Și tocmai bucuria mântuirii, dacă o simțim cu adevărat, nici nu ne lasă în muțenie și în lenevire duhovnicească, ci ne îndeamnă să spunem tuturor bucuria asta.
Dar însemnat lucru nu este numai să vestim Evanghelia, adică pe Hristos și mântuirea pe care a adus-o El lumii și nouă personal, ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie făcută într-un chip vrednic de Hristos. Și dintr-o stare tot așa.
Mântuitorul nostru n-a avut niște vorbăreți și predicatori care să fie numai niște negustori de vorbe. Fie ele chiar vorbe frumoase. Ci a vrut ca acei care vor purta mărturia Sa să fie ei înșiși, prin trăirea vieții lor în toată ascultarea și împlinirea voii sfinte a lui Dumnezeu, niște dovezi ale lucrării Evangheliei pe care o propovăduiesc altora.
Când spui oamenilor că Hristos este Mântuitorul lumii, cei care te aud și vrei să te creadă, să vadă mai întâi în chiar viața ta îndreptată că tu L-ai primit pe El ca Mântuitor al tău. Când spui că Hristos poate învia morții, ascultătorii tăi să te vadă pe tine ca un înviat al Lui.
Când spui că puterea lui Hristos este în stare să-l izbăvească pe orice suflet de sub robia păcatului, să ridice pe orice om din orice cădere, să-l curețe de orice întinăciune a sa pe oricine și să-l transforme dintr-un fiu al întunericului într-un fiu al luminii și dintr-un nefericit sclav al Satanei într-un biruitor izbăvit al lui Dumnezeu...
- aceasta să se vadă nu numai în vibrațiile fericite ale glasului tău, nu numai în lumina cerească a ochilor tăi, ci pe toată trăirea ființei tale înnoită de harul sfințitor al lui Hristos, de la cel mai mic semn, până la cel mai mare.
Tot felul tău nou de viață, de umblare și de vorbire să adeverească, prin toată înfățișarea ta, că ceea ce spui este cu adevărat așa, și nu altfel.
Când cuvintele tale vor fi acoperite de mărturia vieții, atunci Duhul Sfânt va însoți totdeauna propovăduirea ta cu dovada Lui. Odată cu vorbele tale, puterea lui Hristos îi va încredința pe ascultătorii tăi că ceea ce spui tu este întocmai așa.
Fie atunci vorbirea ta cât mai simplă,
fie cuvântarea ta cât mai scurtă,
fie ascultătorii tăi cât de mulți și de mari, puterea lui Dumnezeu, care va însoți vestirea ta, îi va mișca și le va străpunge inima.
Aici, nu departe, era un sat de munte în care Cuvântul lui Hristos a întors pe calea vieții un om simplu. Cel mai simplu dintre locuitorii satului.
Cum se întâmplă totdeauna când întoarcerea cuiva este adevărată, omul acela a început să spună, cu cuvintele sale cele mai simple, dar cele mai blânde și mai calde, despre Mântuitorul Hristos, oricui. Curând s-au adunat în jurul lui alte câteva suflete întoarse la Dumnezeu.
Văzând trebuințele celor ce veneau să asculte în număr tot mai mare, vestitorul simplu mergea și ruga când pe unii, când pe alții să vină să propovăduiască în satul lui pe Hristos Domnul, cu mai multă știință decât el.
Dar cei chemați s-au dus puțini și rar. Propovăduitorul satului a rămas tot el. Era mișcător să-l vezi spunând cu lacrimi în ochi: Eu sunt slab. Eu nu știu. Eu nu pot... Dar în același timp, numărul celor întorși la Mântuitorul Hristos creștea mereu, până nu mai încăpeau în biserica lor.
Când întrebai de numele lui în sat, toți îl cunoșteau îndată și îți spuneau:
- Da, îl știm... e omul acela care vorbește blând...
Ce minunat este un astfel de vestitor! Cuvântul lui Dumnezeu trece prin el curat spre inimile oamenilor. Ca soarele printr-o fereastră curată.
Slavă veșnică Ție, Strălucit Mântuitor și Dumnezeu Iisus Hristos!
Slavă Ție pentru minunații Tăi oameni prin care ai putut merge strălucit spre cei la care veneai ca să-i mântuiești!
Slavă Ție pentru toți acei ale căror cuvinte și ale căror vieți sunt o puternică vestire a Evangheliei Tale!
Te rugăm, încredințează pe fiecare vestitor al Tău că nu vorbele lui, ci Cuvântul Tău este viu și lucrător (Evrei 4, 12).
Că slujitorul trebuie să arate mai întâi că în el însuși Evanghelia a făcut sfânta lucrare înnoitoare și mântuitoare despre care vorbește le oamenilor.
Atunci Cuvântul Tău și viața noastră nouă, dovada lucrării Duhului Sfânt, va mântui lumea prin Sângele Tău răscumpărător.
Amin.
Tu, care-nveți pe alții
Tu, care-nveți pe alții
s-asculte de Hristos,
ești cel mai mult datornic
spre Bine și Frumos.
Să știi că faci păcatul
nu numai când faci rău,
ci și când nu faci bine
cât poți în jurul tău.
În casa ta te poartă
frumos cu toți ai tăi
și-n lume fii asemeni
de bun cu buni și răi.
Cât bine faci în urmă,
privește-ți-l tăcut,
chiar când vor spune alții
că dânșii l-au făcut.
Cui datorezi, dă-i totul,
fii laudei vrăjmaș,
Frumosului fii jertfă
și Binelui făptaș.
Cu fiecare semen
fii binevoitor,
căci multora aceasta
e-un drum mântuitor.
Tu, care-nveți pe alții
spre Bine și Frumos,
ești cel mai mult datornic
să fii mai ca Hristos.
Puterea Cuvântului
- Fraților, zicea odată un smerit credincios, la noi este atât de multă nevoie să se vestească Evanghelia, dar n-are cine.
Eu aș vorbi sufletelor despre Hristos zi și noapte, dar sunt tare nepriceput și neștiutor.
N-am cuvinte înțelepte și puternice. N-am darul de a vesti. N-am nici un dar de vorbire, de cântare, de rugăciune și de chemare... Și vin din ce în ce tot mai multe suflete să asculte...
- Frate, i-a zis un bătrân credincios, toți suntem slabi. Tare este numai Cuvântul lui Hristos. Nu noi întoarcem sufletele - ci Cuvântul Lui. Nu noi străpungem inimile. Nu noi facem să izbucnească lacrimile căinței. Nu noi, nu cuvintele noastre. Nu puterea noastră, ci puterea lui Hristos, care stă în cuvintele Lui.
Spune deci cinci cuvinte ale unui verset din Evanghelie. Dar spune-le cu toată căldura inimii tale. Cu toată încredințarea duhului tău. Cu toată lumina ochilor tăi. Cu toată dovada trăirii tale - și nu trebuie mai mult. Puterea lui Dumnezeu stă chiar în cuvintele Sale și ele vor mișca sufletele și le vor aduce la Dumnezeu.
Aceste cuvinte au făcut lumină la început. Au înviat morții. Au potolit furtuni. Au alungat demoni.
Ele sunt pline și azi de aceeași putere.
Puterea mântuirii stă în Cuvântul lui Hristos, nu în ale noastre. Noi avem numai datoria să le spunem. Mai departe vor lucra ele.
- Ce spune Biblia despre sine -
Ioan 5, 39: Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Isaia 34, 16: Căutați în Cartea Domnului și citiți poruncile Lui. Nici una nu se va pierde, nici una nu va da greș, căci gura Domnului le-a grăit.
Psalm 119, 103: Ce dulci sunt Cuvintele Tale pentru gura mea... Mai dulci ca mierea și ca picurul din faguri.
*
Fiul meu, du pretutindeni la oricine bucurie,
poartă-te cu toți ca Domnul, delicat, cu gingășie,
ca frumos să duci cu tine totdeauna-nviorare
când e plină lumea asta de tristețe și-apăsare...
*
Când tu altora viața cu iubire-o vei umplea,
și-alții-atunci cu bucurie au să umple viața ta;
vei culege cu dobândă ceea ce vei semăna.