
În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.
Lumea este un uriaș spital cu bolnavi care așteaptă.
Cei ce zac în paturi așteaptă ușurarea vindecării sau a morții.
Cei ce zac în închisori așteaptă seara sau dimineața. O mâncare sau o minune. O scăpare pe pământ, sau sub el.
Cei ce zac în rătăcire, așteaptă să scape de ea.
Cei disprețuiți să se ridice.
Cei vinovați osânda.
Iar cei ce se chinuiesc a se păstra curați, așteaptă pe Hristos sau trimeșii Lui.
Lumea întreagă, este plină de suflete care zac în păcate și fărădelegi... și toți așteaptă.
Unii așteaptă evenimente, alții prefaceri, alții împliniri de dorințe care de care mai deșarte.
Ce așteptări zadarnice, cu sfârșit totdeauna trist!
Suflete dragă, tu ce aștepți?
Ești bolnav?... Ce mai aștepți de nu te întorci la Dumnezeu? Aștepți oare pe îngerul morții? O, când va veni el nu vei mai avea vreme să te întorci, nici măcar spre perete!
Ești căzut în păcate? Ce mai aștepți tu? Judecata?
Ești credincios? - Ce mai aștepți tu de nu lucrezi pentru Domnul:
un prilej mai bun, un timp mai liber, o împrejurare mai favorabilă?
Dar cine îți spune că acestea vor mai veni iară? Sau că tu le vei mai ajunge?
Cu ziua de azi tu nu te vei mai întâlni niciodată pe pământ.
Și poate nici cu oamenii aceștia pe lângă care treci acum fără să le spui nimic despre Hristos.
Am cunoscut un om care oricât era chemat la mântuire spunea: Mai aștept să văd ce se va întâmpla cu cutare și cutare lucru. Mai stau deocamdată până voi vedea ce va mai fi cu ceea și cu ceea...
Și așteptând să vadă, a îmbătrânit așa. Apoi s-a îmbolnăvit așa. Și apoi tot așa a și murit. Așteptând, fără să vadă ceea ce aștepta,
dar și fără să se întoarcă la Dumnezeu!
Iar acum așteaptă sub pământ, în locuința morților, Judecata lui Dumnezeu.
Doamne Isuse,
Te rog să mă ierți că și eu am pierdut atât de multe prilejuri, întârziind în împlinirea voii Tale,
ca să aștept zile mai bune și potrivite,
vremuri mai ușoare,
împrejurări mai fără primejdii...
și așa au trecut anii fără să mărturisesc și viața fără să câștig nimic.
Odată mi-a fost frică de oameni,
odată de frig sau oboseală,
iar acum anii s-au dus și trupul care odată era sănătos și liber, a ajuns bătrân și legat.
O, dacă aș fi răscumpărat vremea pe care am avut-o!...
Doamne Isuse, ajută-mă măcar pe viitor să fac voia Ta.
Amin.