Ca să se împlinească vorba, pe care o spusese prorocul Isaia: Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?
Nu există predestinație! Nu există nimeni sortit mai dinainte, la bine sau la rău.
N-a rânduit Dumnezeu mai dinainte pe nimeni nici la pierzare și nici la slavă,
și nu înlătură Dumnezeu mai dinainte pe nimeni de la mântuire.
El ne-a iubit și ne iubește în aceeași măsură pe toți oamenii.
Nimeni n-are dreptate când spune că față de dânsul Dumnezeu S-a purtat neiubitor, nemilostiv - sau nedrept!
- Dacă totuși nouă ni se pare că unii oameni sunt mai împietriți decât alții, nu este din pricină că Dumnezeu a vrut ca ei să fie așa,
- ci din pricina voinței lor care i-a făcut așa.
A lor inimă nu vrea, ca ei să fie mântuiți - nu a lui Dumnezeu (Rom. 2, 5). Ei voiesc ca să se piardă - și nu Dumnezeu.
Nu Dumnezeu îi înlătură de la moștenirea fericită, ci ei se înlătură prin necredința lor (Evrei 3, 19).
Iar dacă este scris la Romani 8, 29-30 ceva nespus de minunat, din care se poate vedea cât har a pregătit Dumnezeu pentru cei preaiubiți ai Lui, aceasta este tot atât de adevărat că poate fi moștenit de către toți (Ioan 3, 16).
Dar Dumnezeu i-a rânduit la toate acele cerești răsplătiri numai pe acei pe care i-a cunoscut mai dinainte (Rom. 8, 29).
... i-a cunoscut mai dinainte că atunci când vor auzi glasul Lui, nu-și vor împietri inimile,
ci Îl vor asculta cu credință, Îl vor primi cu dragoste și Îl vor urma cu statornicie,
... i-a cunoscut mai dinainte, că nu vor lăsa Cuvântul să fie furat din inima lor...
că în vremea ispitei, nu se vor despărți,
... i-a cunoscut mai dinainte că lor, îngrijorările și poftele vieții acesteia nu le vor înăbuși conștiința ascultării de Dumnezeu...
... că vânturile vicleniei și ale șireteniei amăgitoare, nu-i vor clinti de pe stânca statorniciei lor în învățătura și credința sănătoasă (Efes. 4, 14; 2 Tim. 1, 13; 1 Ioan 2, 24; 2 Ioan 10; Rom. 16, 17-20).
și de aceea le-a fost descoperită lor puterea brațului lui Dumnezeu,
pentru că ei au dat crezare propovăduirii celor trimiși la ei, pe când alții n-au vrut să creadă și să asculte de Evanghelie (Rom. 10, 16).
Iată deci că nu Dumnezeu i-a înlăturat pe unii, ci necredința și neascultarea lor.
Iar cei ce sunt binecuvântați, sunt din pricina voinței lor de a-L crede și de a-L asculta pe Dumnezeu.
Cei care sunt tăiați, au fost din pricina că n-au vrut ei înșiși să creadă în Adevăr. Au fost împietriți din pricină că au vrut ei să nu creadă...
Dar a crede, toți oamenii pot.
Nu există cineva care să nu poată crede, dacă vrea să creadă.
Darul credinței, în sine, îl are de la Dumnezeu orice om, primit chiar de la naștere, în ființa sa.
Căci dacă nu l-ar avea, n-ar putea crede nimic... și nu este om care să nu creadă chiar nimic.
Crede omul în Istorie, tot ce-i spune ea, deși n-a văzut.
Crede în Geografie tot ce-i arată ea, deși n-a umblat pe acolo.
Crede omul în prietenii săi, când îi spun chiar și ce nu-i adevărat.
Crede în cărți, crede în oameni, crede în întâmplări...
Crede în orice om ce-i place și ce-i convine, fără să ceară dovezi, - fiindcă vrea să creadă.
Dar nu crede, ceea ce vrea să nu creadă, chiar dacă sunt nespus mai multe și mai puternice dovezile pentru acestea decât pentru celelalte.
De aceea omul va răspunde de necredința sau de credința lui,
și de aceea omul având voința liberă, să creadă sau să nu creadă, își alege singur soarta sa.
Și de aceea nu au drept acei care spun că există predestinație, adică o hotărâre mai dinainte a lui Dumnezeu prin care pe unii i-ar fi rânduit mai dinainte de a se fi născut, să fie răi, iar pe alții să fie buni,
că mai dinainte i-ar fi sortit pe unii să meargă la pierzare, orice ar face ei, iar pe alții la mântuire, tot așa.
Cele scrise în Romani cap. 9, 14-23, au exact aceeași explicație, dar explicația aceasta este îngropată ceva mai adânc.
Căci dacă ar fi altfel, atunci Dumnezeu n-ar fi nici drept nici bun, iar aceasta este nu numai cu neputință, dar este și o nelegiuire din partea noastră și numai s-o gândim.
Dumnezeu este credincios față de noi toți. Numai noi nu suntem toți credincioși față de El. Dumnezeu vrea să ne mântuim noi toți, numai noi nu vrem toți să credem în mântuirea Lui și s-o primim.
O, Veșnic Bun și Adevărat Dumnezeu, slavă veșnică Ție.
Slavă Ție pentru că, știind mai dinainte de a fi noi, toate faptele noastre și toată inima noastră, ne-ai rânduit fiecăruia răsplata după aceasta.
Slavă Ție care, încă de când nu era nici una din zilele noastre, Tu le știai cu ce ni le vom umplea (Psalm 139, 16).
De pe când încă nu făcusem nici un pas, Tu cunoșteai cum ne vom duce toate cărările noastre, fiecare dintre noi.
De pe când nici n-aveam încă grai, Tu știai mai dinainte toate cuvintele pe care fiecare dintre noi le vom rosti.
Și de pe când nici nu se formase inima noastră, știai ce iubire vom purta fiecare în ea.
Toate acestea prin voința noastră liberă care și-a ales singură ea ce să urmeze, ce să spună, ce să iubească - și ce nu.
Și ne-ai rânduit răsplata tot așa.
Slavă Ție ale cărui judecăți toate sunt drepte și adevărate.
Amin.