
„Milostivește-Te, Doamne, și nu Te mânia până în sfârșit pentru fărădelegile noastre”...
Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice
Chipul de mai jos ne arată cum se rugau israelitenii din Biblie, când veneau asupra lor nenorociri, necazuri și alte plăgi și pedepse trimise de la Dumnezeu pentru păcatele lor. Profeții, preoții și regii se puneau atunci în fruntea poporului și se rugau cu toții pentru dumnezeiasca iertare și împăcare cu Dumnezeu.
O vreme de pedeapsă cerească trăim și noi. De ani de zile trecem dintr-un necaz într-altul și dintr-o plagă în alta. Ca odinioară israelitenii, să ne întoarcem către Dumnezeu cu rugăciuni, rugându-ne și noi cu cuvintele prorocilor:
„Mâniatu-Te-ai pe noi, Doamne, pentru că am păcătuit. Făcutu-ne-am toți necurați și dreptatea noastră ca o cârpă mânjită. Toți ne-am vestejit și am căzut ca frunzele pentru fărădelegile noastre. Nu este cel care să cheme numele Tău sau care să se alipească de Tine, că ai întors fața Ta de la noi și ne-ai dat pe noi să pierim pentru fărădelegile noastre. Și acum, Doamne, Tatăl nostru ești; iar noi tină, lucrul mâinilor Tale, toți. Nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, că poporul Tău suntem cu toții” (Is 64, 5-9).
„Păcătuit-am, păcătuit-am, de aceea izbăvirea este departe de noi și mântuirea nu ne ajunge. Așteptăm lumina, și iată întunericul” (Is 59, 9). „Așteptat-am pacea, dar nici un bine nu ne-a venit” (Ier 14, 19). „Bâjbâim ca niște orbi dealungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua la amiază ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși suntem ca morți. Mormăim ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm izbăvirea și nu este, căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră” (Is 59, 10-12).
„Toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. De la cel mic până la cel mare, de la profet până la preot, toți am făcut fărădelegi” (Ier 6, 13).
Greșit-am, nelegiuit-am, făcut-am necurăție... Toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut... Nu este cine să facă judecată și dreptate, nu este până la unul... Încuiat-am îndurările Tale și iubirea Ta de oameni... Tu ești bun, dar noi am făcut fărădelege... Tu ești îndelung-răbdător, iar noi vrednici de bătăi... Puțin am fost bătuți pentru cele ce am făcut. Tu ești înfricoșat, cine Îți va putea sta împotrivă?... De vei încuia cerul, cine va putea suferi?...
Ușor este înaintea ochilor Tăi a face săraci sau a îmbogăți, a face viu sau a omorî, a răni sau a tămădui... Tu Te-ai mâniat, iar noi am greșit, zicea oarecine dintre cei de demult, mărturisindu-se, iar noi, împotrivă, vreme este a zice: noi am greșit și Tu Te-ai mâniat... Pentru aceasta întors-ai fața Ta de la noi.
Ci încetează, Doamne, slăbește, Doamne, milostivește-Te, Doamne, și nu Te mânia pe noi până în sfârșit pentru fărădelegile noastre... Ceartă-ne pe noi cu bunătatea Ta, iar nu cu mânia Ta... Plecând genunchii inimilor noastre, Te rugăm cu deadinsul, încetează bătaia mâniei Tale ca și de demult, în zilele lui David, măcar că noi nu arătăm asemenea căință... că mila Ta este negrăită și iubirea Ta de oameni nemăsurată. (Din rugăciunea ce se citește la Litie)
„Veniți să ne întoarcem către Dumnezeu, căci El ne-a rănit și tot El ne va vindeca. El ne-a lovit și El ne va tămădui. El într-o zi-două ne va vindeca și a treia zi ne va scula” (Osea 6, 1-2).
„Așa zice Domnul: Întoarceți-vă către Mine și Eu Mă voi întoarce către voi” (Mal 3, 7). „Întoarceți-vă către Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere și cu tânguire. Rupeți-vă inima, și nu veșmintele voastre și întoarceți-vă către Mine” (Ioel 2, 12-13). „Ca pe un copil pe care-l mângâie mama sa, așa vă voi mângâia” (Is 66, 13).