
Isus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?
Isus i-a răspuns și celui ce lovea.
Dumnezeu are un răspuns pentru cel ce se crede atât de tare încât să se ridice și împotriva Lui. Și pentru cel ce nu știe decât să lovească.
Vine vremea când și cel ce lovește,
- care știindu-se sprijinit de cineva atotputernic, nu-i mai pasă de nimic și face orice rău, cu obrăznicie și cruzime,
nu-i pasă nici de lege, nici de dreptate, nici de nevinovăție, ci lovește și chinuie cu cruzime și cu nepăsare trufașă Fața lui Hristos. Sau fețele alor Lui.
Vine ziua când toți acești aprozi viteji vor vedea pe cine au lovit.
Dar bocetele lor veșnice nu vor putea acoperi răsunetul peste conștiința lor a palmelor pe care le-au dat ei și pe care nu le vor mai putea uita niciodată.
Voi care loviți pe Isus, arătați pentru care din cuvintele Lui Îl loviți.
Ați auzit cu toții ce a spus Isus.
Puteți citi și răsciti toate mărturisirile tuturor celor ce L-au auzit, ceea ce a spus El și ce au văzut că a făcut El.
Puteți întreba și cerceta toate înfățișările învățăturii Sale,
- răspundeți ce a spus rău Isus?
Dovediți ce este nedrept, necinstit, netrebnic, nepotrivit și neadevărat din toate cuvintele și faptele și înștiințările lui Isus.
Și dacă nu puteți dovedi nimic rău, nimic mincinos, nimic urât, - atunci de ce loviți în El? De ce loviți în ai Lui? De ce loviți în Biblie, de ce loviți în credință, de ce loviți Biserica și frații Lui?
Voi care știți din tot ce vedeți și auziți că orice nedreptate făcută contra oricărui nevinovat se răzbună, nu credeți oare că nedreptatea făcută Strălucitului Dumnezeu se va răzbuna odată nebănuit de cumplit pe voi?
Și nu vă cutremurați gândindu-vă la Ziua răzbunării?
Orice om trebuie să arate odată justificarea tuturor faptelor lui.
Nu este faptă pentru care să nu ni se ceară odată motivul pentru care am făcut-o.
Va trebui atunci să arate și cel ce a lovit.
Va trebui să răspundă și cel ce l-a pus să lovească!
Va trebui să dovedească și acela care n-a putut fii obligat în lume să dea socoteală nimănui de toate nelegiuirile pe care le-a ordonat, sau le-a legalizat, sau le-a acceptat cu satisfacție. Va trebui să răspundă oricare tiran, de tot ce a făcut el personal, sau a inspirat altora să facă împotriva lui Dumnezeu.
Cum vei răspunde oare tu, atunci?
Cum vei justifica ce ai făcut tu? Și cei puși de tine?
Cel tare nu poate fi acum obligat să răspundă celui slab, fiindcă cel slab n-are cu ce să-l constrângă ca să răspundă. Dar cel tare are cum să-l oblige pe cel slab.
Cel mic nu poate să se împotrivească celui mare, fiindcă acela îl poate sili cum vrea pe cel mic. Dar acesta nu-l poate pe el.
Cel drept nu-l poate asupri pe cel nedrept, fiindcă dreptul nu se poate folosi de asuprire. Dar cel nedrept se poate.
De aceea acum câtă vreme Hristos stă în fața oamenilor, - oricine vrea să-L lovească, Îl lovește.
Oricine vrea să-L scuipe, Îl scuipă.
Oricine vrea să-L înjure, Îl înjură.
Oricine vrea să-L tăgăduiască, să-L închidă, să-L chinuie, să-L omoare, - o poate face după voia și după plăcerea sa, fiecare...
Hristos rabdă și tace acum.
- Dar vine și Ziua când oamenii vor sta cu toții în fața lui Hristos.
Atunci morții și viii,
puternicii și slabii,
marii și micii,
drepții și nedrepții,
- omenirea întreagă, de la cel dintâi până la cel din urmă om, de la Geneza și până la Apocalipsa,
și toate cărțile faptelor noastre vor fi deschise
și toate filmele vieților noastre vor fi desfășurate
și toate înregistrările cuvintelor noastre vor fi ascultate
Și atunci se va vedea cine a fost înțeleptul și cine cel nebun.
Nu te desparți de adunarea ta, căci te desparți de Isus-ul tău!
Nu-i părăsi pe frații tăi, căci părăsești pe Domnul tău în mijlocul lor!
Nu te lepăda de învățătura ta și de credința primită de la începutul nașterii tale din nou, căci nu mai este o altă Evanghelie, nici un al doilea botez, nici o alta credință adevărată și mântuitoare, decât aceea una, pe care ai primit-o de la începutul credinței tale. Și Acela Unul, pe totdeauna.
Ucenicule și frate, pe tine Hristos te-a răscumpărat și te-a eliberat prin harul și prin Sângele Său - prețul atât de scump. Rămâi în libertatea și în bucuria răscumpărării lui Isus.
Nu te lăsa înduplecat de vreunul care este robul vreunui alt Isus, al altui duh, al altei evanghelii ( 2 Cor. 12, 4).
Și care vine acum la tine să te facă robul stăpânului la care robește el.
O, cât de mulți și-au vândut libertatea lor dulce pentru o slujbă amară, sau pentru o autorizație, sau pentru o soție, sau pentru un interes, o laudă și-o plăcere.
O, ce lepădare netrebnică și nefericită este oricare din acestea! Să nu le faci niciodată!
Acum Hristos răspunde fiecărui om cu bunătate, cu milă, cu răbdare, cu hotărâre.
Dragul meu, tu care ai îndrăzneala să spui: Așa zice Domnul, fii cu băgare de seamă!
Arată ce a zis El, nu ceea ce îți place ție să zici că a zis.
Arată altora voia lui Dumnezeu din cuvintele Lui, nu voia ta.
Caută foloasele lui Hristos prin Evanghelia Sa, nu foloasele tale.
Dacă El a zis ceva, arată ce a zis El!
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Pentru limpezimea cuvintelor Tale, Te slăvim pe Tine și ne închinăm Ție.
Pentru curajul cu care ne-ai arătat că trebuie să răspundem și noi pentru ceea ce știm că este adevărat, drept și bine în fața oricui Te slăvim pe Tine și ne închinăm Ție.
Pentru că ai închis totdeauna gura tuturor potrivnicilor Tăi, Te slăvim pe Tine și ne închinăm pe veci Ție.
Te rugăm fă-ne și pe noi în stare să fim ca Tine, în fața lor.
Ai milă de noi, Doamne Isuse, și nu lăsa sa ne plecăm niciodată sub jugul vreunei robii, în afară de robia Ta (Gal. 5, 1). Nici să urmăm vreun alt duh, decât Duhul Tău, sau vreo altă Evanghelie, decât aceea pe care ne-ai descoperit-o Tu de la început. Nici să-l urmăm pe vreun astfel de rob sau de orb care ne depărtează de Tine.
Ci ajută-ne să rămânem slobozi în slujba Ta, smeriți și ascultători!
Numai în slujba Ta, în Biserica noastră, și între frații noștrii.
Amin.