Binecuvântarea şi blestemul
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Orice credincios din poporul Domnului este dator să nu primească şi să nu urmeze pe cei care fac dezbinări şi tulburare, împotriva învăţăturii primite întâi,
să nu primească şi să nu urmeze nici pe cei ce le aduc o altă evanghelie, adică o altă interpretare deosebită, asupra învăţăturii şi a credinţei lor.
Blestemându-i şi pe cei care o duc
2 - Dumnezeu a rânduit pentru noi steagul acesta şi Oastea aceasta, în care ne-a chemat şi ne-a poruncit să-I slujim şi să ieşim la luptele Lui.
În ea ni s-a dat făgăduinţa mântuirii, calea mântuirii, slujba mântuirii şi în ea trebuie să ne-o ducem până la moarte,
aşa cum am primit-o de la început, prin omul trimes de Dumnezeu, care ne-a spus clar solia cu care a venit el.
3 - Nici unul dintre noi n-avem dreptul să n-ascultăm sau să părăsim calea asta pentru alta.
Nici unul dintre noi n-avem nici o dezvinovăţire şi nici o iertare dacă n-ascultăm şi dacă nu o păstrăm întocmai cum am primit-o, de la Dumnezeu.
4 - Pentru fiecare dintre noi are valabilitate porunca ascultării de mai marii noştri (Evrei 13, 17; 1 Tes. 5, 12-13; 1 Tim. 5, 17).
Căci unde nu este ascultare este neascultare -
şi unde nu este ordine, este dezordine.
5 - Aşa că dacă nu asculţi de părinţii tăi duhovniceşti şi de fraţii tăi, atunci de Dumnezeu nu asculţi.
Dumnezeu nu-ţi va trimite nici ţie şi nici nimănui, îngeri din cer să te lămurească,
- ci te îndrumă să-i asculţi pe mai marii tăi,
iar dacă nu-i asculţi şi nu-i recunoşti pe aceştia,
Ci vei muri în rătăcirea trufiei tale.
6 - Te rugăm Domnul şi Dumnezeul nostru dăruieşte tuturor ostaşilor, un înalt simţ al înţelepciunii, al disciplinei şi al statorniciei,
cu care să Te slujească, luptând cinstit şi credincios până la moarte, sub Steagul unde l-ai aşezat pe fiecare,
în Oastea în care l-ai înscris,
între fraţii cu care l-ai unit,
până la biruinţa din urmă a Ta şi a lor.
7 - Nu lăsa Doamne şi Dumnezeul nostru pe nici unul dintre ostaşii Tăi, să fie nesupus, nici dezertor,
nici vagabond, nici dezordonat,
nici tulburător şi nici nepăsător,
nici dezbinat de Oastea Ta, şi de Biserica Ta,
ci în unitatea frăţească unde l-ai rânduit Tu să stea, - acolo să lupte şi să trăiască,
să moară şi să învie.
8 - Orice credincios lucrător, pentru Domnul, va avea neapărat a face cu gurile bârfitoare, cu gurile uneltitoare, cu gurile mincinoase.
Aceste guri rele se vor ţinea mereu pe urmele lui, ca nişte căţele,
lătrându-l neîncetat şi muşcându-l cât mai otrăvitor şi mai vrăjmaş,
ori de câte ori li s-ar da vreun prilej să facă asta.
Vai de sufletele lor! De mii de ori ar fi fost mai bine să nu se fi născut!
9 - Când vreodată lucrătorul Domnului se întâmplă să greşească, - fiindcă nu este om viu să nu mai şi greşească,
- gurile rele mărind greşeala lui,
şi mai adăugând şi multe altele pe care el nici nu le-a gândit, nici nu le-a făcut,
se lărgesc şi se lungesc, umplând ţara şi lumea cu toate vorbele rele despre el.
Ce tristă şi vinovată ocupaţie au aceste secături batjocoritoare!
10 - Toţi bârfitorii, netrebnici de un lucru bun, se ocupă numai cu uneltiri.
Când nu au ce să mai spună atunci scornesc şi inventează.
Când n-au nici ce mai inventa, pentru prezent, - răscolesc în trecut.
Şi tot ce era necunoscut altora din viaţa fratelui lor, gurile acestea rele întorc pe dos,
numai spre a-l înfăţişa cât mai negru în faţa celor ce-l iubesc şi îl preţuiesc pentru munca şi sufletul lui,
din pricina harului dăruit lui de Dumnezeu, care cunoscându-i inima şi viaţa,
îl are în dragostea Lui şi îl rânduieşte la o slujbă unică.
11 - În toată istoria minunată a vieţii unui trimis al Domnului şi a Lucrării lui Dumnezeu cu aceasta,
gurile rele rămân mereu pomenite cu blestem şi cu scârbă.
Aceasta a fost slujba lor în trecut, aceasta este şi în prezent - şi aceasta trebuia să le fie şi plata.
12 - Dragă suflete,
cu toată inima mea întristată, te întreb:
- oare nu cumva ai şi tu o gură rea, bârfitoare, uneltitoare şi mincinoasă?
N-ai şi tu cumva ură împotriva vreunui frate, vreunui îndrumător, vreunui binefăcător al tău sau al poporului tău?
Iar ura aceasta care arde în inima ta, îţi face ochiul rău şi limba bârfitoare?
13 - Nu cumva veninul pizmei din tine se revarsă împotriva unui nevinovat,
sau împotriva unui om ales al Domnului?
Sau de acel urât păcat înaintea lui Dumnezeu pentru care au fost osândiţi cei ce au bârfit pe David?
14 - Nu-i lăsa Doamne pe cei bârfitori mai ales în amăgirea cea şi mai mare că făcând o astfel de faptă Îţi aduc o slujbă Ţie sau Lucrării Tale,
15 - Nu ne lăsa niciodată Doamne într-o astfel de stare încât făcând răul împotriva fraţilor noştri, să credem că poate ieşi vreodată pentru cineva vreun bine din acest rău (Rom. 3, 8).
Căci oricine ar fi acela, - osânda lui nu va întârzia.
16 - De obicei, ori de câte ori unui om i se pare că este lovit pe nedrept,
ori bârfit şi învinuit, fără temei,
ori judecat şi osândit pe nedrept,
acel om îndată este ispitit să alerge la apărare şi la răzbunare, la dreptate şi la despăgubire.
Unii aleargă la oameni, la judecători, la arme.
17 - Dar credinciosul adevărat, în vremea când este lovit şi învinuit pe nedrept,
- va alerga la rugăciune
şi va spune Domnului: Doamne ai milă de fratele meu care m-a vorbit de rău, nefiind vinovat,
Fiindcă este cine să-l judece: cuvintele lui grele şi neadevărate şi nu-i judecător care să-l osândească mai greu.
18 - Adevăratul credincios în vremea suferinţei sale, va alege totdeauna alergarea la rugăciune.
Acolo, stând la picioarele Domnului, inima lui se va linişti,
şi gândurile sale limpezite vor găsi măsura răbdării, a tăcerii şi a răspunsului său,
- la învinuirile nedrepte aduse împotriva sa.
Aşa cum a făcut şi Domnul său Isus.
19 - În rugăciune sufletul credincios va afla calea cea bună pe care trebuie s-o urmeze, faţă de cei care au răspândit şi răspândesc lucruri neadevărate despre dânsul,
acolo capătă el puterea de a-i înţelege şi de a-i ierta pe toţi vrăjmaşii şi bârfitorii săi.
Şi va căpăta milă şi iubire pentru ei.
Aşa cum a avut Domnul său Isus.
20 - O, fericită este inima care este totdeauna gata să alerge la rugăciune.
Care ori de câte ori este lovită şi bârfită, nedreptăţită şi păgubită,
sau înşelată, ameninţată şi zdrobită,
aleargă îndată la rugăciune
şi îşi caută la picioarele Crucii lui Hristos liniştea şi vindecarea,
mângâierea şi despăgubirea,
apărarea şi dreptatea ei.
O, Preadulce şi Bun Mângâietorul şi Apărătorul nostru, Te rugăm dăruieşte-ne puterea şi ajutorul de care avem nevoie, ca să suferim, să iubim şi să iertăm pe toţi răufăcătorii noştri rugându-ne pentru întoarcerea şi mântuirea lor, cum ne-ai învăţat Tu.
Căci a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava, Dumnezeul nostru, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.