Buna-cuviință și evlavia
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Omul evlavios și cinstit răspunde totdeauna cuviincios ori da, ori nu - așa cum este adevărul cât îl cunoaște el.
Fie că este convins, fie că nu este convins încă de el.
Iar când nu mai are ce să răspundă, recunoaște valoarea argumentului contrar - și cedează frumos.
Căci este o cinste totdeauna de a recunoaște adevărul și de a-i ceda, chiar când este împotriva intereselor noastre.
2 - Omul prost și sufletul nedrept, cel prefăcut și cel nesimțit răspunde totdeauna mincinos sau obraznic.
Când nu mai are ce să zică, insultă.
Când nu mai are cuvânt - strigă.
Și totdeauna plănuiește să se răzbune.
3 - Cui răspunde frumos tuturor, trebuie să-i răspundă frumos toți.
Cine ascultă de frate, trebuie să fie ascultat de frați.
Cine umblă călăuzit de Duhul trebuie să fie urmat ca o călăuză de toți cei ce ascultă de Duhul Sfânt.
Întrucât calcă pe urmele lui Hristos, orice urmaș al lui Hristos trebuie să fie urmat și el de credincioșii Domnului. Pentru că cine nu ascultă de un astfel de ucenic, acela de Domnul nu ascultă (Luca 10, 16).
4 - Un om adevărat nu se rușinează niciodată de adevăr.
Este o cinste totdeauna pentru oricine de a recunoaște adevărul. Acela care se poartă așa este totdeauna un om superior. Și nu mulți sunt așa.
5 - Proștii și ereticii recurg totdeauna la batjocuri și insulte când n-au ce să mai răspundă.
Insulta și pumnul sunt totdeauna argumentele tuturor ticăloșilor. Și oricine le folosește este un blestemat.
6 - Ce răspuns dai tu adevărului și iubirii lui Hristos, când te mustră sau te îndeamnă?
Ce răspuns dai fraților, părinților, vrăjmașilor și străinilor care au să-ți mustre un păcat sau să-ți ceară o datorie?
Răspunsul tău este caracterul tău. Și soarta ta va fi urmarea acestui răspuns!
7 - Cinstirea adevărată cerută și adusă lui Dumnezeu nu este doar cea a buzelor. Este și asta, dar nu în primul rând asta.
Ci este mai ales aceea adusă de faptă, de simțire, de viață - în curăție, smerenie și căldură.
8 - Să nu ne amăgim că slujim pe Domnul și că cinstim Numele Lui, dacă noi numai cântăm sau numai vorbim despre El, iar faptele noastre sunt lumești și străine de voia Lui.
Dacă numai umblăm după vorbitori și după cântăreți religioși, după serbări sau după pradă de la alții
dar faptele noastre sunt împotriva cuvintelor Lui și a voii Sale care vrea unitatea și armonizarea inimilor noastre cu voia Lui.
Atunci ne înșelăm singuri.
9 - Păstrarea și respectarea învățăturii Domnului,
curăția și smerenia faptelor din credință neschimbată și ascultătoare față de El, este cel mai plăcut dar făcut Lui.
Dacă vrem să aducem o adevărată cinstire lui Hristos, trebuie să fim cu foarte multă băgare de seamă la fapta noastră și la a celor de care ne alipim...
Acestea le iubește El!
10 - Cine rămâne credincios umblând cu evlavie și smerenie în temerea Domnului, în Lucrarea Domnului și în Biserica Domnului, acela este un adevărat cinstitor de Dumnezeu.
Tatăl îl va binecuvânta, iar Fiul îl va cinsti.
11 - Când cauți îmbogățirea ta, trebuie să nedreptățești pe alții, furându-i.
Când cauți foloasele tale, trebuie să înșeli pe alții nedreptățindu-i.
Când cauți slava ta, trebuie să-i înjosești pe alții hulindu-i, spre a face dacă poți pe toată lumea să vadă că, în comparație cu toți ceilalți tu ești cel mai bun, cel mai deștept, cel mai talentat, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai mare... cel mai... cel mai...
Ce josnică este o astfel de creatură!
12 - Pe pământ adesea numai paiele și gunoaiele se înalță repede fiindcă sunt ușoare și goale.
Adică numai trufașii, flecarii și mincinoșii, - fiindcă nimeni ca aceștia nu pot fi atât de necinstiți și de lingușitori pe lumea asta.
13 - Mântuitorul n-a căutat slava Lui, ci slava Tatălui Ceresc, și slava noastră.
Nici cei care sunt slujitorii adevărați ai Domnului, nu-și caută slava lor personală nici unul.
Dimpotrivă, fug de ea căutând numai slava lui Dumnezeu, și a Lucrării Sale și a altor frați.
14 - Dacă în Lucrarea lui Dumnezeu, tu slujitorule al Lui, vei căuta slava ta, să știi că și tu ești un trufaș și un flecar...
În curând te va lua un vânt al Domnului și te va trânti de nu te vei mai ridica niciodată.
Ca pe un pai sau ca pe un gunoi.
Ceilalți toți se prăbușesc, uneori pe rând, alteori deodată.
Uneori încet, alteori mai repede.
Dumnezeu Însuși are grijă de această răsplată pentru fiecare la vremea sa.
16 - Totuși ce grozav lucru este moartea, de orice fel ar fi ea
atât moartea cea duhovnicească în păcat,
cât și moartea cea trupească în descompunere, ori moartea cea sufletească în osânda și în întunericul veșnic al Locuinței Morților,
dar și mai mult, moartea cea cumplită a uitării veșnice.
Omul care nu crede și nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, le va vedea pe toate acestea patru fețe ale morții și patru etape ale ei, fiecare mai înfiorătoare decât alta.
17 - Necredinciosul este într-o continuă moarte duhovnicească și care îl nimicește încet înăbușind-i conștiința,
otrăvindu-i cugetul,
întunecându-i mintea,
și ruinându-i simțămintele...
Pe urmă îi merge numai numele că trăiește, dar de fapt el este mort (Colos. 2, 13; Efes. 2, 1-5; 1 Tim. 5, 6; Apoc. 3, 1).
18 - Necredinciosul este într-o continuă moarte duhovnicească, când zilele vieții sale pe pământ se sfârșesc, fiorosul trimis care vine să-i smulgă sufletul neascultător
și să-l ducă spre Lăcașul Spaimelor Veșnice
în Împărăția Singurătății, a Întunericului și a Uitării
în chinurile conștiinței, în focul care nu se mai stinge și la viermele care nu mai moare niciodată (Marcu 9, 13).
19 - Ce priveliște fioroasă trebuie să fie vederea feței Morții, pentru cel necredincios.
Cine a fost martor în astfel de clipe la moartea chiar a celor mai viteji oameni, a trebuit să se cutremure.
Ochii străinului nu văd nimic, dar urmărind pe muribund, poți privi și înțelege cât trebuie să fie de înfiorător ceea ce vede el.
Momentul acesta îți rămâne de neuitat pe toată viața.
În jurul unui astfel de suflet simți apropierea și prezența rece și fioroasă a morții care a venit după el.
Dar ce îngrozitoare trebuie să fie pentru păcătosul însuși, apropierea și răpirea aceasta a sufletului său de moarte - și ducerea lui spre iad...
20 - Și totuși aceasta este numai începutul morții,
căci luat apoi de ghearele acestui întunecat răpitor, sufletul răpit nu mai are în veci parte de milă nicăieri, și sub nici o formă (Iov 22, 6-11; Prov. 21, 13; Matei 6, 15; 18, 35; Iacov 2, 13).
Este aruncat în îngrozitoarea realitate a Focului Veșnic, în care nu crezuse pe pământ.
Fiindcă trebuie ca să se convingă în viața veșnică fiecare om, de ceea ce n-a vrut să se convingă pe mărturia lui Dumnezeu, când era în viața aceasta.
O, Dumnezeul Milei, ai milă de cei ce totuși mai pot fi necredincioși.
Amin.