Buna-cuviinţă şi evlavia
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Omul evlavios şi cinstit răspunde totdeauna cuviincios ori da, ori nu - aşa cum este adevărul cât îl cunoaşte el.
Fie că este convins, fie că nu este convins încă de el.
Iar când nu mai are ce să răspundă, recunoaşte valoarea argumentului contrar - şi cedează frumos.
Căci este o cinste totdeauna de a recunoaşte adevărul şi de a-i ceda, chiar când este împotriva intereselor noastre.
2 - Omul prost şi sufletul nedrept, cel prefăcut şi cel nesimţit răspunde totdeauna mincinos sau obraznic.
Când nu mai are ce să zică, insultă.
Când nu mai are cuvânt - strigă.
Şi totdeauna plănuieşte să se răzbune.
3 - Cui răspunde frumos tuturor, trebuie să-i răspundă frumos toţi.
Cine ascultă de frate, trebuie să fie ascultat de fraţi.
Cine umblă călăuzit de Duhul trebuie să fie urmat ca o călăuză de toţi cei ce ascultă de Duhul Sfânt.
Întrucât calcă pe urmele lui Hristos, orice urmaş al lui Hristos trebuie să fie urmat şi el de credincioşii Domnului. Pentru că cine nu ascultă de un astfel de ucenic, acela de Domnul nu ascultă (Luca 10, 16).
4 - Un om adevărat nu se ruşinează niciodată de adevăr.
Este o cinste totdeauna pentru oricine de a recunoaşte adevărul. Acela care se poartă aşa este totdeauna un om superior. Şi nu mulţi sunt aşa.
5 - Proştii şi ereticii recurg totdeauna la batjocuri şi insulte când n-au ce să mai răspundă.
Insulta şi pumnul sunt totdeauna argumentele tuturor ticăloşilor. Şi oricine le foloseşte este un blestemat.
6 - Ce răspuns dai tu adevărului şi iubirii lui Hristos, când te mustră sau te îndeamnă?
Ce răspuns dai fraţilor, părinţilor, vrăjmaşilor şi străinilor care au să-ţi mustre un păcat sau să-ţi ceară o datorie?
Răspunsul tău este caracterul tău. Şi soarta ta va fi urmarea acestui răspuns!
7 - Cinstirea adevărată cerută şi adusă lui Dumnezeu nu este doar cea a buzelor. Este şi asta, dar nu în primul rând asta.
Ci este mai ales aceea adusă de faptă, de simţire, de viaţă - în curăţie, smerenie şi căldură.
8 - Să nu ne amăgim că slujim pe Domnul şi că cinstim Numele Lui, dacă noi numai cântăm sau numai vorbim despre El, iar faptele noastre sunt lumeşti şi străine de voia Lui.
Dacă numai umblăm după vorbitori şi după cântăreţi religioşi, după serbări sau după pradă de la alţii
dar faptele noastre sunt împotriva cuvintelor Lui şi a voii Sale care vrea unitatea şi armonizarea inimilor noastre cu voia Lui.
Atunci ne înşelăm singuri.
9 - Păstrarea şi respectarea învăţăturii Domnului,
curăţia şi smerenia faptelor din credinţă neschimbată şi ascultătoare faţă de El, este cel mai plăcut dar făcut Lui.
Dacă vrem să aducem o adevărată cinstire lui Hristos, trebuie să fim cu foarte multă băgare de seamă la fapta noastră şi la a celor de care ne alipim...
Acestea le iubeşte El!
10 - Cine rămâne credincios umblând cu evlavie şi smerenie în temerea Domnului, în Lucrarea Domnului şi în Biserica Domnului, acela este un adevărat cinstitor de Dumnezeu.
Tatăl îl va binecuvânta, iar Fiul îl va cinsti.
11 - Când cauţi îmbogăţirea ta, trebuie să nedreptăţeşti pe alţii, furându-i.
Când cauţi foloasele tale, trebuie să înşeli pe alţii nedreptăţindu-i.
Când cauţi slava ta, trebuie să-i înjoseşti pe alţii hulindu-i, spre a face dacă poţi pe toată lumea să vadă că, în comparaţie cu toţi ceilalţi tu eşti cel mai bun, cel mai deştept, cel mai talentat, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai mare... cel mai... cel mai...
Ce josnică este o astfel de creatură!
12 - Pe pământ adesea numai paiele şi gunoaiele se înalţă repede fiindcă sunt uşoare şi goale.
Adică numai trufaşii, flecarii şi mincinoşii, - fiindcă nimeni ca aceştia nu pot fi atât de necinstiţi şi de linguşitori pe lumea asta.
13 - Mântuitorul n-a căutat slava Lui, ci slava Tatălui Ceresc, şi slava noastră.
Nici cei care sunt slujitorii adevăraţi ai Domnului, nu-şi caută slava lor personală nici unul.
Dimpotrivă, fug de ea căutând numai slava lui Dumnezeu, şi a Lucrării Sale şi a altor fraţi.
14 - Dacă în Lucrarea lui Dumnezeu, tu slujitorule al Lui, vei căuta slava ta, să ştii că şi tu eşti un trufaş şi un flecar...
În curând te va lua un vânt al Domnului şi te va trânti de nu te vei mai ridica niciodată.
Ca pe un pai sau ca pe un gunoi.
Ceilalţi toţi se prăbuşesc, uneori pe rând, alteori deodată.
Uneori încet, alteori mai repede.
Dumnezeu Însuşi are grijă de această răsplată pentru fiecare la vremea sa.
16 - Totuşi ce grozav lucru este moartea, de orice fel ar fi ea
atât moartea cea duhovnicească în păcat,
cât şi moartea cea trupească în descompunere, ori moartea cea sufletească în osânda şi în întunericul veşnic al Locuinţei Morţilor,
dar şi mai mult, moartea cea cumplită a uitării veşnice.
Omul care nu crede şi nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos, le va vedea pe toate acestea patru feţe ale morţii şi patru etape ale ei, fiecare mai înfiorătoare decât alta.
17 - Necredinciosul este într-o continuă moarte duhovnicească şi care îl nimiceşte încet înăbuşind-i conştiinţa,
otrăvindu-i cugetul,
întunecându-i mintea,
şi ruinându-i simţămintele...
Pe urmă îi merge numai numele că trăieşte, dar de fapt el este mort (Colos. 2, 13; Efes. 2, 1-5; 1 Tim. 5, 6; Apoc. 3, 1).
18 - Necredinciosul este într-o continuă moarte duhovnicească, când zilele vieţii sale pe pământ se sfârşesc, fiorosul trimis care vine să-i smulgă sufletul neascultător
şi să-l ducă spre Lăcaşul Spaimelor Veşnice
în Împărăţia Singurătăţii, a Întunericului şi a Uitării
în chinurile conştiinţei, în focul care nu se mai stinge şi la viermele care nu mai moare niciodată (Marcu 9, 13).
19 - Ce privelişte fioroasă trebuie să fie vederea feţei Morţii, pentru cel necredincios.
Cine a fost martor în astfel de clipe la moartea chiar a celor mai viteji oameni, a trebuit să se cutremure.
Ochii străinului nu văd nimic, dar urmărind pe muribund, poţi privi şi înţelege cât trebuie să fie de înfiorător ceea ce vede el.
Momentul acesta îţi rămâne de neuitat pe toată viaţa.
În jurul unui astfel de suflet simţi apropierea şi prezenţa rece şi fioroasă a morţii care a venit după el.
Dar ce îngrozitoare trebuie să fie pentru păcătosul însuşi, apropierea şi răpirea aceasta a sufletului său de moarte - şi ducerea lui spre iad...
20 - Şi totuşi aceasta este numai începutul morţii,
căci luat apoi de ghearele acestui întunecat răpitor, sufletul răpit nu mai are în veci parte de milă nicăieri, şi sub nici o formă (Iov 22, 6-11; Prov. 21, 13; Matei 6, 15; 18, 35; Iacov 2, 13).
Este aruncat în îngrozitoarea realitate a Focului Veşnic, în care nu crezuse pe pământ.
Fiindcă trebuie ca să se convingă în viaţa veşnică fiecare om, de ceea ce n-a vrut să se convingă pe mărturia lui Dumnezeu, când era în viaţa aceasta.
O, Dumnezeul Milei, ai milă de cei ce totuşi mai pot fi necredincioşi.
Amin.